Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ploieşti
2016
CUPRIN
INTRODUCERE.............................................................................................................................3
1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE.....................................................................................................4
1.1.RELAŢIA OM-MEDIU.......................................................................................................4
2. POLUAREA APEI.....................................................................................................................6
2.1.IMPORTANŢA APEI..........................................................................................................6
3.1.DATE GENERALE...........................................................................................................12
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI..............................................................................................18
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................19
INTRODUCERE
Calitatea mediului este o noţiune complexă care cuprinde numeroase aspecte ale raportului
om-natura. Utilizând acest termen se are în vedere, în general, atât potenţialul productiv al
mediului, cât şi modul în care viaţa şi sănătatea oamenilor, ca şi diverse obiective social-
economice, pot fi afectate de factori naturali nefavorabili sau de consecinţele unor activităţi
economice, care declanşează procese de degradare sau duc la poluarea mediului.
Lucrarea de faţă are ca scop evidenţierea importanţei evaluării impactului asupra mediului
care are rolul de a identifica, descrie şi aprecia impactul determinat de un proiect asupra
mediului înconjurător, factorilor sociali, culturali sau economici.Problema calităţii şi a protecţiei
mediului a intrat în actualitate pe măsură ce omenirea a devenit conştientă de necesitatea
conservării şi utilizării cât mai eficiente a potenţialului productiv al mediului. De aceea atât pe
plan mondial cât şi naţional se acordă o atenţie din ce în ce mai mare activităţii de protecţie a
mediului şi de supraveghere sinoptică a modificărilor aduse calităţii lui.
Evaluarea impactului asupra mediului stabileşte măsurile de prevenire, reducere şi acolo
unde este posibil, de compensare a efectelor semnificative adverse ale proiectului asupra
factorilor mai sus prezentaţi, incluzând planificarea efectelor asupra factorilor de mediu din
primele faze ale proiectului de dezvoltare, în vederea prevenirii sau reducerii impactului ecologic
negativ al activităţii preconizate.
1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Calitatea mediului natural constituie una dintre cele mai stringente probleme globale ale
omenirii, deoarece nu este vorba numai de conservarea cadrului natural, ci este pusă sub semnul
întrebării însăşi supravieţuirea speciei umane. Experienţa a demonstrat că pentru a proteja
mediul, cel mai economic este să se prevină poluarea, să se adopte o poziţie preventivă încă din
faza de proiectare. În conformitate cu legislaţia în vigoare, investitorul are obligaţia să cerceteze
în ce măsură proiectul propus este compatibil cu cerinţele protecţiei mediului natural şi a
cadrului uman de viaţă. El trebuie să pună în practică pachetul de măsuri tehnice şi economice
care să permită reducerea consecinţelor negative ale lucrărilor propuse asupra mediului.1
1.1. RELAŢIA OM-MEDIU
Schimbarea traiectoriei actuale de dezvoltare socioeconomică presupune construirea unor
modele de percepţie şi interpretare a mediului, a poziţiei omului în natură, a relaţiilor dintre om
şi mediu şi respectiv a legăturii dintre mediu şi dezvoltare.
Silit de împrejurări: .producerea unor catastrofe naturale (inundaţii, incendieri de păduri şi
pajişti, surpări, erupţii vulcanice),invazia altor cete de oameni; omul a înaintat în ţinuturi mai
puţin prielnice, mai aride ori cu ierni geroase, dovedind o mare capacitate de adaptare
diferenţiindu-se ca ocupaţii şi ca unelte folosite, ca mod de viaţă, îmbrăcăminte, hrana, de zona
anterior locuită. În felul acesta limitele spaţiului locuit de specia umană s-au extins necontenit.
Puterea omului de adaptare, mai mare decât a tuturor animalelor s-a datorat tocmai raţiunii
care l-a dus la cunoaşterea calitativă a mediului înconjurător, la aprecierea posibilităţilor lui
pentru existenţa speciei umane şi la explicarea fenomenelor din jur.
Omul a căutat să cunoască mediul înconjurător, să-i folosească însuşirile pentru adăpostire
şi aparate, pentru procurarea hranei şi a materialelor necesare vieţii lui, fiind conştient de ceea ce
se afla în jurul lui , punând în balanţa avantajele şi primejdiile pe care le pot da la iveală locurile
în care trăiau, pentru asigurarea celor necesare vieţii .
Schimbările mari s-au produs în ultimele două veacuri datorită:
·dezvoltării industriei
·creşterii numerice tot mai accentuate a populaţiei ( "explozia demografică" )
·aglomerării crescânde a marilor centre orăşeneşti
·îndesirii cailor de transport (rutiere, cu ample treceri la nivel suprapuse; feroviare; navale,
cu vaste incinte portuare şi aeriene, cu piste de aterizare)
·defrişările pe mari întinderi: eroziunea terenurilor
·deversările de substanţe nocive în apele curgătoare sau eliminările lor în atmosferă.
1
M. Berca., Ecologie generală şi protecţia mediului, Editura Ceres, Bucureşti, 2000, p.20
Mediul natural care ocupă zone terestre a fost înlocuit cu aşezări omeneşti, cu terenuri
cultivate, cu exploatări miniere în galerii sau cu mari descopertări la suprafaţă, cu păduri de
sonde, cu mari uzine, cu oraşe în care aspectele naturale au dispărut cu totul, luându-le locul
piatră, betonul şi metalul, plus fumul coşurilor gazele de eşapament ale autovehiculelor .
2. POLUAREA APEI
2.1. IMPORTANŢA APEI
Apa este cel mai important şi tipic compus chimic identificat la suprafaţa pământului. Apa
constituie cel mai important produs alimentar şi nu poate fi substitui nici prin unul altul.Volumul
2
Idem
total de apă de pe întreg glob pământesc constituie aproximativ 1,400 miliarde km3, din care
numai aproximativ 36 milioane km3 sunt alcătuite din apa proaspătă. Din apa proaspătă, numai
aproximativ 0,02 la sută o constituie apa din râuri şi lacuri, şi numai aproximativ 0,6 la sută -
apele subterane. Volumul rămas poate apărea ca o parte componentă a altor forme (spre
exemplu, gheaţa polară, etc.). Aceste mase de apă sunt subiectele procesului hidrologic,
sistemului de circulaţie a apei terestre care, de fapt, este un proces continuu, incluzând schimbări
în aspectul fizic în funcţie de amplasarea geografică, care pot fi simţite de noi în formă de
precipitaţii (ploaie, zăpada, etc.), drenaj şi evaporare.3
Umiditatea adusă în aer din atmosferă, de asemenea, se întoarce pe pământ în formă de
precipitaţii. Ulterior o parte din ea se evapora (prin transpirare, interceptări, evaporări), pe când
cealaltă parte se scurge ca drenaj. Drenajul are loc atât la suprafaţa pământului (râuri, lacuri, etc.)
cât şi în interiorul scoarţei terestre (ape subterane), şi anume în straturile subterane ale rocilor.
Eventual apa subterană poate ieşi la suprafaţa pământului prin izvoare, reincadrandu-se în
circuitul general al apei. În lumina acestor fapte devine clar că apa, în varietatea stărilor ei fizice,
serveşte drept mijloc de transport pentru o diversitate mare de substanţe. Apa subterană recreată
este compusă din acea pondere de precipitaţii şi apa de la suprafaţa solului, care se acumulează
în rezultatul scurgerii (drenajului) subterane şi plus adaosurile de substanţe, care prin acviferele
subterane, se scurg în apele freatice.
De regulă, poluarea apei (inclusiv a maselor de apă de la suprafaţa şi celor subterane) este
rezultatul activităţii fiinţelor umane (a omului), cu excepţia cazurilor când poluarea mediului
înconjurător este consecinţa dezastrelor naturale sau furtunilor de mare.
Poluarea are loc mult sau mai puţin intenţionat, sau poate fi rezultatul unor accidente. În
majoritatea sistemelor ecologice unele nivele de poluare sunt admisibile în conformitate cu
normele stipulate în regulile de certificare, legile şi regulamentele privind mediul înconjurător.
Însă dacă sursa recunoscută de poluare a apei totuşi produce un impact vădit asupra stării
mediului înconjurător sau se dovedeşte a fi excesivă, atunci ea poate fi considerată drept o
încălcare a legilor şi regulamentelor aplicabile, şi astfel de cazuri devin obligatorii pentru
investigare.
Prin ape reziduale se înţeleg toate acele ape care se scurg din diferite surse şi sunt poluate
în comparaţie cu apele folosite iniţial.
Sursele pot fi:
- Industriile de orice fel (ape reziduale industriale)
- Locuinţe, birouri, aşezăminte etc. (ape reziduale menajere)
- Platforme variate de pe care se scurg apele meteorice: parcaje, pieţe etc.
- Unităţi zootehnice
- Unităţi spitaliceşti etc.
Încărcări cu poluanţi
Tipul şi nivelul încărcărilor cu substanţe poluante este extrem de variat şi depinde de
provenienţa apelor reziduale, de tehnologiile aplicate în industria sau zootehnia respectivă, de
structura unităţilor spitaliceşti, de natura platformelor spălate de precipitaţii etc. În general se
3
.Ionescu si colab., Ape industriale si reziduale, Ed. Tehnica, Bucuresti., p.57
poate afirma că cele mai puţin poluate sunt apele reziduale menajere şi cele de pe platforme
spălate de precipitaţii iar cele mai poluate sunt apele reziduale industriale şi cele din zootehnie.
Epurarea apelor reziduale
Prin epurarea apelor reziduale se înţelege totalitatea măsurilor şi tehnicilor aplicate în
vederea reducerii încărcărilor cu elemente poluante până sub nivelurile maxim admise de
reglementările legale în vigoare.
Organe de control
Respectarea legislaţiei privind calitatea apelor reziduale deversate este controlată de către
organele :
- Apele Române
- Inspectoratele teritoriale de Mediu
- Agenţiile teritoriale de Mediu
- Garda de Mediu
Măsuri. Organele de control, în cazul nerespectării reglementarilor privind calitatea apelor
reziduale, aplică amenzi şi sancţiuni care pot merge până la închiderea unităţilor contraveniente.
Normele tehnice de poluare a apelor
Legislaţia privind încărcările limită ale poluanţilor din apele reziduale, este sintetizată în
două acte normative:
- NTPA 001/2005, pentru descărcări în apele de suprafaţă;
- NTPA 002/2005, pentru descărcări în canalizările orăşeneşti. Faţă de limitele impuse de
Normativele de mai sus, Organele Teritoriale pot impune, de la caz la caz, restricţii suplimentare
privind limitele admise.
Consumul chimic de oxigen este dat în ipoteza unui raport CBO5/CCOCr egal sau mai
mare de 0,4. Desigur, există şi alţi indicatori de calitate impuşi dar care se întâlnesc mult mai rar
sau deloc.
4
M. Negulescu, Epurarea apelor uzate industriale, Ed. Tehnica, Bucuresti, p.78
Principiului general prevede ca din punct de vedere tehnic şi economic, indiferent de
situaţie, mai bine ar fi ca apa reziduală sau uzată să fie supusă unei prelucrări primare la punctul
ei de origine sau să se evite scurgerea ei în straturile subterane, astfel asigurând posibilitatea
utilizării ulterioare a apei de către alţi utilizatori.
Plus la branşamentul apei reziduale menajere, rămase neprelucrate sau prelucrate
insuficient, mai apar cazuri de contaminare ilicită a apei după utilizarea ei în scopuri comerciale,
fără aplicarea tehnologiilor de prelucrare a apei, sau, dat fiind lipsa instalaţiilor respective de
prelucrare din cauza inexactităţilor în infrastructura respectivă sau a deciziilor individuale
neargumentate bazate pe nişte eventuale avantaje, care ar putea fi obţinute în rezultatul eşecului
intenţionat de operare a acestor instalaţii de purificare, precum şi în urma prelucrării insuficiente
sau neinstalarii unor astfel de echipamente. Astfel de cazuri de încălcare a normelor legislative
cer luarea unor măsuri de rigoare din partea organelor de drept.
Procedeele de epurare a apelor reziduale
Aceste procedee pot cuprinde următoarele etape de epurare:
· Epurarea mecanică;
· Epurarea mecano-chimică;
· Epurarea mecano-chimică şi biologică.
La rândul ei, epurarea biologică poate fi aerobă sau anaerobă sau cu ambele metode
înseriate.În funcţie de situaţia concretă, etapele de mai sus se pot aplica exclusiv sau combinat,
pentru atingerea nivelului de epurare impus de legislaţie
A.Epurarea mecanicăEste cea mai simplă metodă de epurare şi ea constă în decantarea
suspensiilor mai grele decât apa (nisip, pământ, particule solide diferite) respectiv în flotarea
celor mai uşoare decât apa (grăsimi, uleiuri).
B. Epurarea mecano – chimică.Presupune tratarea apei reziduale cu substanţe chimice
(Coagulanţi, polielectroliţi) care precipită şi antrenează, prin înglobale, suspensiile şi
îndepărtează, prin adsorbţie, o parte a poluanţilor aflaţi în soluţie. În funcţie de reactivii utilizaţi
şi de doză acestora, se obţin diferite eficienţe de epurare.
C. Epurarea biologică, Este o epurare mai complexă, bazată pe activitatea
microorganismelor care consumă poluanţii din apa reziduale, aceasta fiind hrana lor, în condiţii
aerobe (epurare aerobă) sau anaerobe (în lipsa oxigenului). Epurarea biologică este o treaptă de
finisare a epurării, poate atinge eficienţe ridicate, şi se aplică, în general, în cazurile în care se
impune respectarea NTPA 001/2005.5
Procese unitare pentru epurarea apelor uzate industriale
A. Procese fizice
Procesele fizice de epurare sunt acelea în care substanţele poluante nu suferă transformări
în alte substanţe, având la bază principiile:
a) separarea gravitaţională a particulelor grosiere, nedizolvate în apă, sub influenţa
câmpului gravitaţional al Pământului, prin sedimentare, prin flotaţie sau prin centrifugare. Este
posibil fenomenul de aglomerare (floconare), flocoanele având mase mai mari şi care
sedimentează mai repede. Ca exemplu se prezintă fig. 1, un decantor, care poate fi cu curgere a
apei verticală şi orizontală. Eliminarea nămolului din decantor se poate face manual şi
5
Idem
intermitent. După formă, decantoarele pot fi circulare şi rectangulare. Evacuarea apei limpezite
se face prin deversoare.
b) flotaţia este un proces unitar de separare din apă, sub acţiunea câmpului gravitaţional
terestru, a particulelor cu densitate medie mai mică decât a apei. Flotaţia poate fi naturală sau cu
aer introdus în apă sub formă de bule fine prin difuzoare poroase. Scopul flotaţiei este de a forma
o spumă stabilă care să încorporeze particulele insolubile. Flotaţia se poate face se poate face în
bazine circulare sau dreptunghiulare. În fig. 2 se prezintă schema unei instalaţii de flotaţie cu aer
sub presiune.
c) filtrarea constă în trecerea apei printr-un mediu poros în care are loc reţinerea prin
fenomene predominant fizice. Filtrarea este un proces de sitare cu ajutorul unei ţesături fine sau
împâslituri.
d) reţinerea pe grătare şi site a impurităţilor grosiere (crengi, fire etc) pe grătare şi a celor
mai mici pe site. Viteza apei la întrarea în grătare este de cca. 0.3 m/s pentru a evita depunerile
pe grătar dar nu mai mare de cca. 1 m/s pentru a nu înţepeni corpurile grosiere între bare. Sitele
servesc pentru reţinerea impurităţilor nedizolvate de dimensiuni mai mici şi sunt realizate din
table metalice sau din plăci de material plastic perforat. Sitele pot fi statice şi mobile (ciururi cu
mişcare de vibraţie sau giratoare). Îndepărtarea materialelor din site se face cu perii, prin simpla
alunecare (fig. 3.3) unde se prezintă o sită formată din bare triunghiulare. Sitele fine din ţesături
din fire metalice sau fire din materiale plastice se folosesc pentru suspensii de particule fine.
e) epurarea în filtre granulare şi filtre cu prestrat. Materialul granular folosit ca umplutură
filtrantă este nisipul cuarţos. Se mai folosesc filtre cu mai multe straturi de materiale granulare,
cu densităţi diferite (de ex. din antracit, nisip cuarţos, granat) care pot fi spălate, granulele
aranjându-se cu diametrul descrescând în sensul de curgere.
f) epurarea prin membrane. Membrana este o barieră pentru speciile moleculare sau ionice
prezente în curentul de apă care o străbate. Ca materiale pentru membrane se folosesc acetatul de
celuloză, materiale polimerice stabile în timp (poliamide, polisuflone, etc.). Procesul de epurare
cu membrane se numeşte osmoză, care poate fi directă sau inversă, în funcţie de direcţia apei de
la o soluţie diluată la una concentrată sau invers. Pot exista mai multe tipuri de module de
osmoză, ca de exemplu tubulare,
Alte metode de epurare prin membrane sunt:
1* ultrafiltrarea - se folosesc mai multe membrane cu permeabilitate selectivă pentru
anumiţi componenţi.
2* electrodializa - foloseşte membrane cu permeabilitate selectivă la anioni, respectiv
cationi, deplasarea acestora făcându-se sub influenţa unui câmp electric, ca la electroliză.
g) transferul între faze se bazează pe trecerea poluanţilor într-o altă fază, nemiscibilă cu
apa, care poate fi lichidă, solidă sau gazoasă. Astfel există extracţia lichid-lichid (se foloseşte un
solvent în care poluantul este mult mai solubil decât în apă, apoi, după agitare, are loc procesul
de sedimentare, când se formează două straturi: apa extrasă şi extractul), extracţia lichid-gaz (în
loc de solvent se foloseşte aer, gaze de ardere).
h) distilarea se face prin epurarea apelor uzate prin trecerea apei în fază de vapori, prin
încălzire, urmată de condensarea vaporilor, deoarece impurităţile au o volatilitate mai redusă ca
apă.
i) îngheţarea constă în trecerea apei în fază solidă sub formă de cristale de gheaţă, care se
separă de soluţia reziduală îmbogăţită în impurităţi.
j) spumarea este un proces de separare din apă a unor impurităţi organice dizolvate,
datorită adăugării unor agenţi de spumare şi prin barbotarea apei cu aer sub formă de bule fine.
k) absorbţia are la bază fenomenul de reţinere pe suprafaţa unui corp a moleculelor unei
substanţe dizolvate în apă (fig. 5). Materialul, lichid său solid, pe care are loc reţinerea se
numeşte absorbant, iar substanţa reţinută absorbat.
Ca absorbanţi se folosesc materiale solide cu suprafaţă specifică mare, cărbunele activ,
cenuşa fină, etc. Cele mai utilizate instalaţii de epurare prin absorbţie sunt de tip dinamic , cu
pături fixe de cărbune activ. Trebuie evitată colmatarea cu particule în suspensie. Cărbunele activ
poate reţine o masă de substanţe organice de până la 5% din greutatea sa. Regenerarea se face pe
cale termică, la circa 900oC în atmosferă controlată.6
B. Procese chimice
Prin procesele chimice de epurare, poluanţii sunt transformaţi în alte substanţe mai uşor de
separat, precipitate insolubile, gaze, care pot fi stipale, care au o activitate nocivă mai redusă sau
sunt mai susceptibile de a fi îndepărtate.
a) neutralizarea este un proces prin care pH-ul unei soluţii uzate este reglat prin adaos de
acizi sau baze.
Neutralizarea apelor acide se face cu substanţe cu caracter bazic (oxizi, hidroxizi,
carbonaţi). Neutralizanţii care sunt utilizaţi sunt: piatra de var (carbonat de calciu), dolomita
(carbonat de calciu şi magneziu), varul (oxid de calciu) sub formă de hidroxid de calciu (lapte de
var său văr stins praf).
Neutralizarea apelor alcaline se face cu acizi reziduali, cu gazele de ardere bogate în CO2
(14%) etc. Deoarece influenţii au debite variabile în timp, este necesară o buclă de reglare a pH,
mărind debitul de agent neutralizant
b) oxidarea şi reducerea
Scopul oxidării este de a converti compuşii chimici nedoriţi în alţii mai puţin nocivi. Ca
oxidanţi se pot folosi: oxigenul, ozonul, permanganaţi, apă oxigenată, clorul şi bioxidul de clor.
Ca exemplu se dă distrugerea cianurilor cu clor până la formarea de cianaţi sau azot molecular:
Reducerea constă în transformarea unor poluanţi cu caracter oxidant în substanţe inofensive care
pot fi uşor epurate. Ca agenţi reducători se folosesc sărurile fierului trivalent, sulfaţi, acidul
sulfuros.
c) precipitarea este un proces de epurare bazat pe transformarea poluanţilor din apele
reziduale în produşi insolubili. Ca exemplu se dă îndepărtarea fluorului din apă prin introducerea
de ioni de calciu:
d) coagularea şi flocularea - îndepărtarea unor particule prin sedimentare (coagulare) şi
destabilizarea prin absorbţia unor molecule mari de polimeri care formează punţi de legătură
între particule (floculare). Se folosesc pentru particule coloidale. În acest scop se folosesc
polimeri organici sintetici sau anorganici.
e) schimbul ionic
Schimbătorii de ioni se utilizează mai ales pentru dedurizarea apelor, folosind cationaţi în
forma sodiu (Na), iar regenerarea lor se face cu clorură de sodiu: Folosirea schimbătorilor de ioni
este o soluţie mai scumpă.
C. Procese biologice
Substanţele organice pot fi îndepărtate din apă de către microorganisme care le utilizează
ca hrană, respectiv sursă de carbon. Reacţiile enzimatice au două faze:
(1) moleculele de enzimă şi de substanţă utilizată ca hrană (substrat) formează complecşi
6
M.Macoveanu, Epurarea avansata a apelor uzate continand compusi organici
nebiodegradabili, Ed. Gh. Asachi, Iasi, p.135
(2) complecşii se descompun eliberând produsul de reacţie şi enzimă
Epurarea biologică aerobă se realizează în construcţii în care biomasa este suspendată în
apă sub formă de agregate de microorganisme (flocoane), sistemele fiind aprovizionate cu
oxigen. Epurarea biologică anaerobă a apelor uzate se realizează în incinte închise (bazine de
fermentare) ferite de accesul oxigenului care inhibă activitatea microorganismelor anaerobe. Prin
descompunerea poluanţilor organici se obţin gaze de fermentare combustibile, datorită
conţinutului ridicat de metan.
D. Dezinfecţia
Dezinfecţia este necesară în cazul apelor uzate care conţin microorganisme. Dacă
sterilizarea presupune distrugerea tuturor microorganismelor, prin dezinfecţie nu se distrug toate.
Dezinfectantul pătrunde prin peretele celular şi denaturează materiile proteice din protoplasmă,
inclusiv enzimele. Un dezinfectant pentru apă este clorul activ care acţionează sub formă de ion
de hipoclorit, cu efecte pronunţate la valori mici ale pH. Dintre metodele fizice de dezinfecţie,
cele mai utilizate sunt metoda termică şi iradierea cu radiaţii de energie ridicată.
7
www.primarie-maneciu.ro
Pentru eliminarea fenomenului de poluare, precum şi pentru diminuarea pericolului de
externalizare a poluării, este necesară şi oportună efectuarea depoluării amplasamentului, în zona
indicată în planul de situație, cu următoarele avantaje:[3]
– eliminarea poluării amplasamentului,
– reducerea cheltuielilor cu limitarea poluării,
– eliminarea riscului de externalizare a poluării,
– asigurarea condițiilor optime de utilizare a amplasamentului,
– evitarea accidentelor ecologice
Localizarea proiectului :
Proiectul include realizarea a patru module de tratament intensiv pentru reutilizarea apei,
care se va trata în medie, aproximativ 70% din fluxul de apele uzate epurate. În aval faţă de
această instalaţie, două staţii de pompare şi un sistem de conducte vor fi construite pentru a
transporta apă tratată la rezervorul existent în zonă . Atât reţeaua de irigaţii cât şi reţeaua de
distribuţie a apei pentru instalaţiile industriale există deja.
Suprafaţa totală a Instalaţiilor de tratare a apelor uzate şi tratare terţiară din apropiere va fi
de 7.000 m2. . Sursa de apă brută este constituită din volumul de apă reţinut în lacul de
acumulare Măneciu prin 2 uvraje separate.Lucrările propuse constau în:
Faza de coagulare-floculare:
-reabilitare deznisipator şi dotări pentru eficienţa sporită privind preoxidarea cu Cl2
-construirea unei camere de amestec rapid şi camera de amestec lent. Faza de decantare:
-reabilitare decantoare existente
-reechiparea decantorului lamelar cu module lamelare din polipoprilena, pod raclor şi
sistem de colectare nou pentru colectarea şi dirijarea apei decantate spre pavilioanele de filtre.
Faza de filtrare:
-dotari la staţiile de filtre SF1 şi SF2 ;
-montare echipamente pompare apă potabilă pentru asigurarea intensităţii corespunzătoare
pentru spălarea cuvelor de filtrare;
-procurare şi montare suflante.
Faza de înmagazinare:
-lucrari de egalizare a nivelelor în rezervoarele de apă filtrată existente şi creşterea
capacităţii rezervoarelor cu 400 mc pentru asigurarea columelor de compensare orară şi
necesarul de apă pentru spălarea filtrelor;
-construirea unui nou rezervor de înmagazinare a apei potabile. Faza de pompare
consumatori:
-dotari pentru sistemul de pompare al apei potabile în sistemul de alimentare cu apă al
comunei Măneciu.
Faza de dezinfecţie:
- dotări privind controlul dozelor de Cl2 rezidual la apa livrată în staţie, neutralizarea
emisiilor accidentale de clor şi sistem manipulare adecvat al buteliilor.
Faza de control proces:-dotari privind măsurarea cantităţilor de apă vehiculate.
Faza de tratare nămol: -construirea unei platforme de uscare nămol evacuat;
Se vor modifica o parte din reţele, o parte din reţele vor fi noi şi cu modificări de trasee.
Alimentarea cu apă se va asigura prin intermediul staţiei de tratare din reţeaua proprie.
Alimentarea cu apa tehnologică , dacă va fi cazul se va face din conductă de aducţiune existenta.
Evacuarea apelor uzate menajere se va face în staţie de epurare, iar apa epurată va fi evacuata în
canalul de golire de semiadancime al barajului Măneciu.
Organizarea de şantier: se va face în incinta staţiei de tratare, cu împrejmuire cu panouri
prefabricate din plasă de metal; se vor monta 2 containere metalice închise tip birou, o structură
metalică acoperită provizorie- zona de depozitare materiale; 2 toalete ecologice; pubele pentru
deşeuri menajere ; containere pentru deşeuri reciclabile depozitate selectiv; un punct de
intervenţie contra incendiilor, un grup electrogen, parcare auto.
Productia de deşeuri : deşeurile generate la realizarea proiectului propus se depozitează în
spaţiu amenajat Emisiile poluante, inclusiv zgomot şi alte surse de disconfort: lucrările prevăzute
prin proiect nu vor afecta semnificativ factorii de mediu (aer, apa, sol aşezări umane), în
condiţiile respectării proceselor tehnologice, manevrării şi exploatării corespunzătoare a
utilajelor din dotare şi luării tuturor măsurilor de protecţie a mediului.
3.3. CONDIŢII REALIZARE PROIECT
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
1. Berca, M., Ecologie generală şi protecţia mediului, Editura Ceres, Bucureşti, 2000.
2. Ionescu T. si colab.,Ape industriale şi reziduale, Ed. Tehnica, Bucureşti, 1964
3. Macoveanu Matei si colab.Epurarea avansată a apelor uzate conţinând compuşi
organici nebiodegradabili, Ed. Gh. Asachi, Iaşi., 1997
4. Negulescu M., Epurarea apelor uzate industriale, Ed. Tehnica, Bucureşti, 1987
5. Pavel D.,Staţii de pompare şi reţele de transport hidraulic, E.D.P., Bucureşti, 1964
6. Stugren B.,Bazele ecologiei generale, Ed. St. Si Enciclopedică, Bucureşti.
7. Vaicum L.,Epurarea apelor uzate cu nămol activ, Ed. Academiei Bucureşti.