Sunteți pe pagina 1din 352

s -n sm

SĂRUTUL
LUI *
J E LA FEL DE SIMPLU SAU DE COMPLICAT
[CA UN SIN G U R SĂRUT PERFECT
It’s in His Kiss
by Julia Quinn
Tont» drepturile rezervate acestui titlu aparţin
Editurii MIRON
JULIA QUINN

SĂRUTUL LUI

Editura MIRON
Traducerea:
Andreea Radu
Prolog

în 1815, ,
cu ze ce a n i în a inte de p o v e s te a noastră...

Gareth St. Claire se ghida după patru principii în


relaţia cu tatăl său, principii care îi păstrau mintea sănă­
toasă şi atitudinea relaxată. în primul rînd, nu îi vorbea
acestuia decît dacă era absolut necesar. în al doilea,
conversaţiile absolut necesare erau cît se putea de
scurte. în al treilea rînd, dacă avea să-i spună mai mult
decît „buna ziua” , era obligatoriu să fie şi altcineva în
cameră cu ei. în sfîrşit, ca să reuşească să respecte
primele trei principii, Gareth făcea tot posibilul să-şi
petreacă vacanţele pe la prieteni. Cu alte cuvinte,
departe de casă şi de tatăl său.
în general, mai ales după ce-şi perfecţionase stra­
tegia, principiile îi serveau de minune. Iar tatăl lui nu se
plîngea, fiindcă îşi plăcea fiul cam la fel de mult cît îl
plăcea şi acesta pe el. Motiv pentru care, se gîndi
Gareth încruntîndu-se, fusese atît de uimit cînd tatăl lui
îl chemase acasă în timpul anului. Şi încă atît de hotărît.
Scrisoarea era foarte clară. Gareth trebuia să vină
imediat la Clair Hali. Foarte supărător! Mai avea două
luni de cursuri la Eton şi viaţa lui socială luase avînt.
6 JULIA QUINN

Studia materii interesante şi mergea, desigur, la restau­


rantul din vecinătate, unde întotdeauna avea parte de
ceva vin şi de compania cîtorva doamne.
Viaţa lui era exact aşa cum şi-ar fi dorit-o orice tînăr
de optsprezece ani. Presupusese că atîta vreme cît va
sta departe de tatăl său, va duce acelaşi trai lin şi în anul
următor. La toamnă mergea la Cambridge împreună cu
toţi prietenii lui, unde intenţiona să se ocupe cu aceeaşi
ardoare de studiu şi de viaţa socială.
Oftă, privind în jur, prin foaier. Spera să aibă un aer
nerăbdător, dar nu reuşi. Părea mai mult emoţionat. Se
întreba ce putea să vrea „baronul” . Tatăl său anunţase
de mult că s-a spălat pe mîini de fiul mai mic şi că îi
plătea educaţia numai fiindcă aşa era de aşteptat din
partea lui. Asta însemna că nu voia ca vecinii şi prietenii
să-şi facă o părere proastă despre el.
Baronul îi spunea mereu ce dezam ăgit este din
cauza lui, iar Gareth îşi dorea să-l supere parcă şi mai
mult. Nimic mai plăcut decît să-i îndeplineşti aşteptările
părintelui tău.
Băiatul bătu din picior, sim ţindu-se ca un străin în
propria casă, aşa, aşteptînd ca majordomul să-l anunţe
pe tatăl său că sosise. Petrecuse prea puţin timp aici în
ultimii nouă ani şi nu se simţea deloc legat de conac.
Pentru el era numai o grămadă de pietre care îi aparţi­
nea tatălui său şi care urma să ajungă la fratele lui,
George. Nimic, nici casa, nici averea familiei St. Clair nu
îi va rămîne lui. Ştia că trebuia să se descurce singur.
Se gîndea să intre în armată după facultate. Cealaltă
opţiune ar fi fost teologia, şi Dumnezeu ştie că nu era
potrivit pentru aşa ceva.
SĂRUTUL LUI 7

Gareth o cunoscuse prea puţin pe mama sa, care


murise într-un accident pe cînd el avea numai cinci ani,
dar îşi amintea cum îi trecea mîna prin păr şi cum
glumeau împreună.
- Drăcuşorul meu, aici erai, îi spunea ea. Să nu te
schimbi, orice ar fi, şoptea apoi.
Nu se schimbase. Şi se îndoia că biserica Anglicană
l-ar fi primit cu braţele deschise.
- Domnule Gareth.
Tînărui ridică privirea. Ca de obicei, Guilfoyle vorbea
sec, fără intonatie.
- Tatăl dumneavoastră vă poate primi acum. E în
birou.
Gareth dădu din cap a înţelegere şi porni spre
camera în care era tatăl lui. Biroul îi plăcea cel mai puţin
dintre toate încăperile din conac. Acolo îl certa tata,
acolo îi spunea că nu o să se aleagă nimic de capul lui
şi tot acolo se gîndea cu voce tare că era bine să nu mai
fi făcut niciodată încă un copil, fiindcă Gareth nu era
decît o pacoste pentru finanţele familiei şi o pată pe
onoarea acesteia. în camera asta, se gîndi tînărui, nu
erau amintiri fericite.
- Intră!
Gareth împinse uşa de stejar şi intră. Tatăl lui scria
ceva. Arăta bine,se gîndi băiatul într-o doară. Dar el
arăta mereu bine. Ar fi fost mai simplu dacă s-ar fi
transform at într-un bătrîn decrepit, dar lordul St. Clair
era puternic, în formă şi dădea impresia unui bărbat cu
douăzeci de ani mai tînăr. Un bărbat adevărat, pe care
un băietan ca Gareth trebuia să îl respecte. Durea cu
atît mai tare făptui că tatăl lui îi respingea.
8 JULIA QUINN

Aşteptă răbdător ca acesta să ridice privirea. După


o vreme, tînărui îşi drese glasul. Niciun răspuns. Nimic.
Scrîşni din dinţi. Aşa se purta cu el de fiecare dată,
ignorîndu-l pentru a întări ideea că îi era indiferent. Se
gîndi să rostească „Domnule” sau „Sire” . Se gîndi chiar
să spună „tată”. Pînă la urmă se sprijini de tocul uşii şi
începu să fluiere. Tatăl său ridică imediat privirea.
-în c e te a z ă , se răsti el.
Gareth ridică o sprinceană şi se opri din fluierat.
- Şi stai drept. Dumnezeule, spuse bWonul pe un
ton arţăgos, de cîte ori ţi-am spus că fluieratul e o
apucătură necuviincioasă?
Gareth aşteptă o secundă, apoi întrebă:
- E cazul să răspund, sau e o întrebare retorică?
Tatăl lui se înroşi. Gareth înghiţi în sec. Nu trebuia
să fi întrebat. Ştia că tonul lui îl va înfuria pe baron, dar
uneori era tare greu să tacă. Petrecuse ani buni încer-
cînd să-i facă pe plac, înainte să cedeze şi să renunţe.
Şi ce dacă se bucura puţin făcîndu-l să se simtă prost?
Trebuie să profiţi de micile plăceri ale vieţii.
- Mă mir că ai venit, spuse tatăl său.
Gareth clipi nedumerit.
- Tu m-ai chemat.
Adevărul era că nu-i ieşise niciodată din cuvînt. Nu
cu adevărat. Testase limitele, fusese obraznic, dar
niciodată nu îl sfidase. Ca un laş ce era. Visa să îi
răspundă, să îi spună ce părere avea despre el, dar nu
reuşise vreodată să facă mai mult decît să fluiere sau
să se uite pieziş.
-A ş a este, spuse tatăl iui, sprijinindu-se de spătarul
SĂRUTUL LUI 9

scaunului. Oricum, nu mă aştept ca, atunci cînd dau un


ordin, tu să îl urmezi cum trebuie, fiindcă nu-ţi reuşeşte
aproape niciodată.
Gareth nu răspunse. Tatăl lui se ridică şi se apropie
de o masă pe care păstra coniacul.
- Presupun că vrei să ştii despre ce e vorba.
Gareth dădu din cap, dar tatăl lui nu îl privea, aşa că
adăugă:
- Da, domnule.
Baronul sorbi din coniac şi îl lăsă pe Gareth să
aştepte cît timp el savură băutura arămie. Pînă la urmă
se răsuci şi, cu o privire de gheaţă, spuse:
- A m găsit în sfîrşit o cale să fii şi tu util familiei St.
Clair.
Gareth tresări, surprins.
- Da, domnule?
Tatăl lui mai luă o înghiţitură, apoi aşeză paharul pe
masă.
- Chiar aşa.
Se răsuci înspre fiul său, privindu-l direct pentru
prima dată de la începutul discuţiei.
- O să te însori.
- Domnule ? întrebă Gareth, aproape înecîndu-se.
- Vara asta, confirmă lordul St. Clair.
Gareth se sprijini de spătarul unui scaun ca să nu
cadă. Avea optsprezece ani, pentru Dumnezeu. Era mult
prea tînăr ca să se însoare. Şi cum rămînea cu
Cambridge? Ar mai fi fost primit dacă era însurat? Şi ce
s-ar fi întîmplat cu soţia lui? Şi, mai ales, cu cine trebuia
să se căsătorească?
10 JULIA QUINN

- E o pereche foarte bună. Dota ei o să ne refacă


averea.
-A v e re a , domule? şopti băiatul.
Lordul îl privi în ochi pe fiul său.
- Sîntem îngropaţi în datorii, spuse el sever. încă un
an şi pierdem tot ce nu e moştenire.
- Cum se poate?
- Eton-ul e scump, îl repezi baronul.
Dar cu siguranţă nu atît de scump încît să aducă
familia la sapă de iemn,se gîndi Gareth cu disperare. Nu
se putea să fie doar vina lui.
- Chiar dacă eşti o dezamăgire, mi-am făcut datoria
faţă de tine. Ai fost educat ca un domn. Ai primit un cal,
haine şi adăpost. Acum e momentul să te porţi ca un
adult.
- Cine? şopti băiatul.
- Poftim?
- Cine? spuse el mai tare.
Cu cine trebuia să se însoare?
- Mary Winthorp.
Gareth simţi că i se scurge tot sîngele din corp.
- Mary...
- Fiica lui Wrotham, adăugă tatăl lui.
Ca şi cum Gareth nu ar fi ştiut deja despre cine era
vorba.
- Dar Mary...
- Va fi o soţie excelentă, continuă baronul. Arată
acceptabil şi o poţi trimite să locuiască în provincie dacă
vrei să-ţi faci de cap prin oraş cu prietenii tăi.
- Dar, tată, Mary...
SĂRUTUL LUI 11

- A m acceptat eu în locul tău. E aranjat. Au fost deja


semnate înţelegerile.
Gareth simţi că se sufocă. Nu se putea întîmpla aşa
ceva. Cu siguranţă că un bărbat nu putea fi obligat să
se însoare. Nu în zilele noastre.
- Wrotham vrea să facem nunta în iulie, adăugă tatăl
lui. l-am spus că nu am nicio obiecţie.
- Dar Mary... Nu mă pot însura cu Mary!
Lordul ridică o sprinceană stufoasă.
- Ba poţi şi ai să o faci.
- Dar, tată, ea e...
- Redusă? termină baronul fraza fiului său, chicotind
apoi. Nu o să conteze atunci cînd e cu tine în pat. Şi nu
trebuie să ai de-a face cu ea în altă parte.
Păşi spre fiul lui, apropiindu-se prea mult.
- Nu trebuie decît să vii la biserică. Ne-am înţeles?
j

Gareth nu răspunse. Nu făcu nici altceva. Abia dacă


mai putea respira. O cunoştea de o viaţă pe Mary
Winthorp. Era cu un an mai mare decît el, iar pămînturile
familiilor lor erau alăturate de mai bine de o sută de ani.
Mici fiind, se jucaseră împreună. Curînd devenise evi­
dent că Mary nu era tocmai întreagă. Gareth rămăsese
prietenul ei şi bătuse destule brute care îi vorbiseră urît
sau care încercaseră să profite de ea. Dar nu se puteau
căsători. Era ca un copil. Probabil că era un păcat. Chiar
dacă nu era, nu ar fi putut accepta aşa ceva. Cum să
înţeleagă ea ce trebuia să se întîmple între ei, ca soţ şi
soţie? Nu ar fi putut-o lua niciodată în patul lui.
Niciodată.
12 JULIA QUiNN

Gareth se uită fix la lordul St. Clair, incapabil să


spună vreun cuvînt. Pentru prima dată în viaţa sa, nu
avea replică. Nu era nimic de spus într-un astfel de
moment.
- Văd că ne înţelegem , spuse baronul, zîmbind
fiindcă fiul iui tăcea.
- Nu! Tată, Mary este... E un copil. Nu o să fie
niciodată mai mult. Ştii asta. Nu pot să mă însor cu ea.
Ar fi un păcat.
Baronul chicoti, întrerupînd tensiunea şi răsucindu-
se pe călcîie.
- Vrei să spui că tocm ai tu, dintre toţi, l-ai găsit
deodată pe Dumnezeu?
- Nu, dar...
- Nu avem ce discuta, îl întrerupse tatăl său.
W rotham a fost foarte generos. Dumnezeu ştie că
trebuie să fie, pentru că încearcă să scape de o idioată.
- Nu vorbi aşa despre ea, şopti Gareth.
Nu voia să se însoare cu Mary W inthorp, dar o
cunoştea de mic şi ştia că nu merită să se vorbească în
felul ăsta despre ea.
- E cea mai bună căsătorie pentru tine. Nu poţi găsi
pe cineva mai bun. Dota fetei e foarte generoasă, iar eu
o să aranjez să ai o sumă lunară suficientă ca să poţi
trăi liniştit tot restul vieţii.
- Sumă lunară, spuse Gareth ca un ecou.
Tatăl lui rîse scurt.
- Nu pot să am încredere în tine cu toţi banii. Nu
crezi?
Gareth înghiţi în sec.
SĂRUTUL LUI 13

- Şi cu şcoala ce să fac? şopti el.


- Poţi să mergi în continuare. De fapt, pentru asta
trebuie să îi mulţumeşti miresei tale. N-aş fi avut cum să
te trimit la şcoală dacă nu erau banii ei.
Gareth încercă să respire. Tatăl lui ştia ce mult ar fi
vrut să meargă la Cambridge. Era singurul iucru asupra
căruia erau de acord. Un domn avea nevoie de o
educaţie bună. Nu conta că Gareth dorea toată expe­
rienţa, adică şi pe cea socială pe lîngă aceea
academică, iar lordul St. Clair o vedea doar ca pe ceva
ce trebuia făcut pentru a păstra aparenţele. Hotărîseră
de ani buni că Gareth va lua diploma.
Acum se părea că lordul St. Clair ştiuse că nu îi
poate plăti educaţia. Lui oare cînd avea de gînd să-i
spună? în seara dinaintea plecării?
- E aranjat, Gareth, spuse tatăl lui pe un ton crud.
Şi trebuie să fii tu cel care se însoară. George e
moştenitorul şi nu pot să îl las să strice linia genetică.
Plus că nu l-aş supune la aşa ceva.
- Dar pe mine, da? şopti Gareth.
Atît de mult îl ura tatăl lui? Aşa o impresie proastă
avea despre el? îi privi. Omul care îi adusese atîta
nefericire. Niciodată un zîmbet, nici un cuvînt de
încurajare. Nici o...
- De ce? se auzi spunînd pe un ton rănit, patetic. De
ce? repetă.
Tatăl său nu răspunse, ci rămase nemişcat, cu
mîiniie apăsînd marginea biroului. Gareth nu reuşea să
facă altceva decît să le privească, prins ca într-o transă.
14 JULIA QUINN

- Sînt fiul tău, şopti el, încă neputînd să-şi mute


privirea. Fiul tău. Cum îi poţi face aşa ceva copilului tău?
Apoi tatăl lui, care era foarte priceput la răspunsurile
tăioase şi a cărui furie era mereu ascunsă în spatele
unui zid de gheaţă, explodă. Mîinile îi zburară de pe
birou şi vocea răsună în încăpere, ca din gura unui
demon.
- Pentru Dumnezeu, cum de nu ti-ai dat seama
7 j

încă? Nu eşti fiul meu! Nu ai fost niciodată. Eşti o


greşeală! Un copil pe care mama ta l-a'făcut cu altul cît
timp eu eram plecat.
Furia i se revărsa fierbinte şi tum ultoasă, ca o
avalanşă de emoţii reprimate prea mult, şi îl lovi pe
Gareth ca un val, luîndu-l pe sus şi sufocîndu-l.
- Nu, spuse el scuturînd cu disperare din cap.
Se gîndise la asta, chiar sperase ca lordul să nu-i fie
tată, dar acum nu îi venea să creadă că era adevărat.
Semănau. Aveau nasurile la fel, nu? Şi...
- Te-am hrănit, spuse baronul pe un ton dur şi
apăsat, te-am îm brăcat şi te-am prezentat lumii ca pe
fiul meu. Te-am crescut, deşi oricare altul te-ar fi aruncat
în stradă. E momentul să-mi răsplăteşti bunătatea.
- Nu, repetă Gareth. Nu se poate. Semănăm. Eu...
O clipă, lordul St. Clair nu spuse nimic. Apoi rosti cu
amărăciune.
- E numai o coincidenţă nefericită, te asigur.
- Dar...
- Te-aş fi putut da de suflet, sau aş fi putut să vă dau
afară pe tine şi pe mama ta. Nu am făcut asta.
Se apropie din nou de băiat.
SĂRUTUL LUI 15

- A i fost recunoscut. îmi eşti fiu legitim.


Apoi, furios şi răguşit:
- îmi eşti dator.
- Nu, spuse Gareth, găsind în sfîrşit siguranţa care
nu îl va mai părăsi pînă în ultima clipă. Nu pot să accept.
- Nu o să îti mai dau bani, îl ameninţă baronul. Nicio
leţcaie. Poţi să uiţi de Cambridge.
- Nu, repetă băiatul pe un alt ton.
Se simţea schimbat. Ştia că totul se terminase.
Copilăria, inocenţa sa. Acum începea... Dumnezeu ştia
ce.
- Am terminat-o cu tine, şuieră bărbatul care nu îi
era tată. Gata.
- Foarte bine, răspunse Gareth, apoi ieşi.
Capitolul I

Au trecut zece ani de atunci, şi o cunoaştem pe


eroina noastră care, trebuie spus, nu e vreo domnişoară
timidă. Acţiunea se petrece la spe'etacolul m uzical
Smythe-Smith, cu zece minute înainte ca domnul Mozart
să se răsucească în mormînt.

-Am inteşte-m i de ce ne supunem la aşa ceva,


spuse Hyacinth Bridgerton.
- Fiindcă sîntem nişte persoane bune şi îndato­
ritoare, îi răspunse cumnata ei.
Erau aşezate, Dumnezeu să le ajute, chiar în primul
rînd.
- Ai zice, insistă Hyacinth privind scaunul gol de
lîngă Penelope cu aceiaşi entuziasm cu care ar fi privit
un arici de mare, că ne-am învătat lecţia de anul trecut.
7 j >

Sau de acum doi ani. Sau poate chiar...


- Hyacinth?
O privi pe Penelope şi ridică întrebător o sprînceană.
- Stai jos.
Hyacinth oftă, dar se aşeză. Spectacolul muzical
Smythe-Smith. Din fericire era numai o dată pe an. Sigur
aveai nevoie de douăsprezece luni ca să-ţi revii. Oftă din
nou, mai tare decît înainte.
SĂRUTUL LUI 17

Nu sînt sigură că pot fi bună sau îndatoritoare.


- Nici eu nu sînt sigură, dar am decis să am oricum
încredere în tine.
- Frumos din partea ta.
-A ş a mă gîndeam şi eu.
Hyacinth o privi dintr~o parte.
- Sigur, nici nu aveai de ales.
Penelope se întoarse şi o privi atent.
- Ce vrei să spui?
- Colin nu a vrut să vină cu tine, nu? rosti Hyacinth,
aruncîndu-i o privire şireată.
Colin era fratele lui Hyacinth, care se însurase cu
Penelope cu un an înainte. Aceasta închise gura şi
strînse buzele.
- îmi place să am dreptate, spuse Hyacinth
triumfătoare. Şi ăsta e un lucru bun, fiindcă am dreptate
foarte des.
Penelope o privi fără să spună nimic. Apoi rosti:
- Ştii că eşti o nesuferită.
- Sigur.
Hyacinth se aplecă spre ea cu un zîmbet de drac.
- Dar mă iubeşti chiar şi aşa. Recunoaşte.
- Nu recunosc nimic pînă nu se termină seara asta.
-A d ic ă după ce surzim amîndouă?
- După ce vedem cum te porţi.
Hyacinth rîse.
- Te-ai căsătorit cu fratele meu. Trebuie să mă
iubeşti. Obligaţie contractuală.
- Nu îmi am intesc să fi fost trecut aşa ceva în
jurămintele noastre.
18 JULIA QUINN

- Ciudat. Eu îmi amintesc perfect că era scris în ele.


Penelope o privi şi rîse.
- Nu ştiu cum reuşeşti, dar, aşa exasperantă, eşti
fermecătoare.
- Unul dintre marile mele daruri, spuse Hyacinth
dintr-o dată timidă.
- Primeşti puncte în plus pentru că ai venit cu mine
în seara asta, spuse Peneiope atingîndu-i mîna.
- Normal. Oricît de nesuferită aş fi, sînt foarte
amabilă şi îndatoritoare.
Trebuia să fie aşa,se gîndi în timp ce privea scena
în plină desfăşurare. încă un an, încă un spectacol
muzical Smythe-Smith. încă o ocazie de a afla în cîte
feluri poate fi distrusă o bucată muzicală. în fiecare an
îşi jura că nu va mai veni şi în fiecare an reuşea să
ajungă aici, zîmbindu-le încurajator celor patru fete de
pe scenă.
- Cel puţin anul trecut am stat în spate, spuse
Hyacinth.
- Aşa e, spuse Penelope privind-o cu suspiciune.
Cum ai reuşit? Felicity, Eloise şi cu mine am stat în faţă.
Hyacinth ridică din umeri.
- Am plecat la toaletă la momentul oportun. De
fapt...
- Să nu cumva să încerci aşa ceva şi acum, o
preveni Penelope. Dacă mă laşi singură aici...
- Nu te teme, oftă Hyacinth. Sînt aici. Dar, adăugă,
arătînd cu degetul într-un fel pe care mama ei l-ar fi
găsit, cu siguranţă, nedemn pentru o tînără domnişoară,
vreau ca devoţiunea mea să fie remarcată.
SĂRUTUL LUI 19

- De ce am impresia că ai un carneţel în care îţi


notezi lucrurile astea şi că, atunci cînd o să mă aştept
mai puţin, o să sari să-mi ceri o favoare?
Hyacinth o privi puţin, apoi clipi,
- De ce aş sări?
- Uite, spuse Penelope după ce-şi privi cumnata de
parcă ar fi fost nebună, vine lady Danbury.
- Doamnă Bridgerton, spuse lady Danbury, pe un
ton sec. Domnişoară Bridgerton.
- Bună seara, lady Danbury, o salută Penelope.
V-am păstrat loc în faţă.
Lady D îngustă pleoapele şi o împunse pe Penelope
cu bastonul.
- Te gîndeşti mereu la ceilalţi.
- Sigur. Nici nu aş visa...
- Ha! spuse lady Danbury.
Hyacinth se gîndi că, probabil, era silaba preferată
a contesei. Asta şi „hmmm” .
- Mută-te, Hyacinth. O să mă aşez între voi.
Fata se aşeză pe scaunul din stînga.
- Tocmai ne întrebam de ce am venit, spuse ea în
timp ce lady Danbury se aşeza. Eu una nu am nicio idee.
- Nu ştiu despre tine, spuse lady D, dar ea, arătă
spre Penelope, e aici din acelaşi motiv ca şi mine.
- Pentru muzică? întrebă Hyacinth, poate puţin cam
prea politicos.
Lady Danbury se răsuci spre ea şi făcu o grimasă
care semăna a zîmbet.
- Mi-ai plăcut întotdeauna, Hyacinth Bridgerton.
- Şi eu vă plac pe dumneavoastră, replică fata.
20 JULIA QUINN

- Probabil pentru că vii şi îmi citeşti uneori, spuse


lady D.
- î n fiecare săptămînă, îi reaminti ea.
- Uneori, în fiecare săptămînă...
Lady Danbury flutură o mînă în direcţia ei.
- Dacă nu vii în fiecare zi, tot degeaba.
Hyacinth se gîndi că e mai bine să tacă. Bătrîna
doamnă ar fi găsit, cu siguranţă, o cale de a-i răstălmăci
vorbele în aşa fel încît să o facă să promită că vine în
fiecare după-amiază. i
- Şi aş putea adăuga, spuse lady D pufnind, că ai
fost foarte răutăcioasă data trecută, pentru că ai lăsat-o
pe Priscilla atîrnînd pe marginea unei stînci.
- Ce citiţi? întrebă Penelope.
- „Domnişoara Butterworth şi baronul nebun”,
răspunse Hyacinth. Şi nu atîrna încă.
- A i citit mai departe? întrebă lady D.
- Nu, spuse Hyacinth dînd ochii peste cap. Dar nu
e greu de bănuit. Domnişoara Butterworth a atîrnat deja
de acoperişul unui conac şi de creanga unui pom.
- Şi încă mai trăieşte? întrebă Penelope.
- A m spus că atîrna, nu că a şi căzut. Din păcate.
- Oricum, le întrerupse lady Danbury, nu a fost
frumos din partea ta să mă ţii în suspans.
- Acolo se termina capitolul, spuse Hyacinth fără
părere de rău. în plus, răbdarea e o virtute.
- Ba deloc, spuse lady Danbury cu emfază. Dacă tu
crezi asta, nu eşti cine mi-am imaginat.
Nimeni nu ştia de ce o vizitează Hyacinth pe lady
Danbury în fiecare marţi ca să îi citească, dar ei îi
SĂRUTUL LUI 21

plncoau după-amiezile petrecute în compania contesei,


i m o era foarte directă şi sinceră şi pe care o adora.
Voi două, împreună, sînteţi un perico! public,
ftpuse Penelope.
Scopul meu în viaţă, anunţă lady Danbury, este să
■uneninţ cît mai mulţi oameni. Aşa că o să consider că
tni-ai făcut un compliment minunat, doamnă Bridgerton.
- De ce oare îmi spuneţi pe numele de familie numai
. itunci cînd vă exprimaţi opinia vehement?
- Sună mai bine, răspunse lady D, bătînd cu putere
din baston.
Hyacinth zîmbi larg. Voia să fie exact ca lady
Danbury la bătrîneţe. Adevărul era că o plăcea pe
contesă mai mult decît pe majoritatea celor de-o vîrsta
cu ea. După trei sezoane de baluri, Hyacinth ajunsese
să se sature de aceiaşi oameni. Ceea ce i se păruse
minunat la început, balurile, petrecerile, peţitorii, acum...
Ei bine, încă îi plăceau, aşa era. Nu se plîngea că
trebuie să suporte bogăţia şi privilegiile. Dar nu mai era
la fel. Nu-şi mai ţinea respiraţia înainte să intre în sala
de bal. Acum, un dans era numai un dans, nu alune­
carea magică de la început. Nu o mai încîntau lucrurile
astea.
Din păcate, atunci cînd îi vorbea mamei ei despre
asta, replica era întotdeauna „Atunci găseşte-ţi un soţ.”
Asta, se străduia Violet Bridgerton să îi spună, va
schimba totul.
Chiar aşa. Mama lui Hyacinth renunţase de mult să
fie subtilă în legătură cu statutul marital al celei de-a
patra fiice din familie. Acum se transformase totul într-o
22 JULIA QUINN

cruciadă. Care ioana D’Arc? Mama ei era Violet de


Mayfair, şi nicio boală, suferinţă sau amant nu o puteau
opri din încercarea de a şi-i vedea toţi cei opt copii
căsătoriţi. Mai rămăseseră doi, Gregory şi Hyacinth, dar
Gregory avea numai douăzeci şi patru de ani, vîrstă la
care mai putea încă să fie burlac.
Dar Hyacinth, la cei douăzeci şi doi de ani ai săi?
Mama ei nu făcea o criză numai pentru că sora mai
mare, Eloise, aşteptase pînă la douăzeci şi opt. Prin
comparaţie, ea era abia la început. A
Nimeni nu putea spune că Hyacinth va rămîne
nemăritată, dar chiar şi ea era nevoită să admită că
perspectiva era sumbră. Primise cîteva propuneri de la
debutul, cu trei ani înainte, dar nu atît de multe pe cît ar
fi fost de aşteptat. Poate că nu era cea mai frumoasă
femeie din oraş, dar era mai frumoasă decît cel puţin
jum ătate dintre ele, iar averea ei, din nou, nu era cea
mai mare, dar destul cît să însemne ceva.
Şi avea rude foarte sus-puse. Fratele ei era, la fel
ca şi tatăl lor, vicontele Bridgerton şi, deşi nu aveau cel
mai bun titlu, familia lor era foarte cunoscută şi influentă.
Dacă asta nu era suficient, sora ei, Daphne, era ducesă
de Hastings, iar Francesca era contesă de Kilmartin,
Dacă un bărbat voia să se alieze cu cele mai
puternice familii din Marea Britanie, atunci nu avea de
ce să o ocolească pe Hyacinth. Dar, dacă erai atent la
momentele în care fuseseră primite cererile în căsătorie,
ceea ce fata nu admitea că ar fi făcut, lucrurile începeau
să nu arate prea promiţător.
Trei propuneri în primul sezon. Două, în ai doilea.
SĂRUTUL LUI 23

Una anul trecut. Şi anul ăsta nu o ceruse nimeni de


soţie. Ai fi zis că nu mai era la fel de populară ca la
început. Dar cine ar fi fost suficient de nesăbuit încît să
spună aşa ceva? Şi apoi, dacă s-ar fi găsit cineva, ea ar
(i trebuit, vrînd, nevrînd, să susţină contrariul. Probabil
că l-ar şi convinge pe acela că are dreptate. Erau puţini
cei mai inteligenţi, mai direcţi sau mai pricepuţi la cuvinte
decît Hyacinth Bridgerton. Poate că din cauza asta
scăzuse rata cererilor în căsătorie,se gîndi ea într-unul
dintre rarele momente în care analiza situaţia. Nu conta,
îşi zise, privindu-le pe surorile Smythe-Smith dansînd pe
scena improvizată în centrul salonului. Niciuna dintre
cele şase cereri în căsătorie nu îi fusese pe plac. Trei îi
vînau averea, doi dintre ei erau netoţi, iar unul dintre ei
era plictisitor din cale-afară. Era mai bine să nu se
mărite, decît să se lege de cineva care ar fi făcut-o să
plîngă de plictiseală. Chiar şi mama ei, aşa
nerăbdătoare cum era să o vadă măritată, nu putea să
o contrazică. Iar sezonul care pînă acum nu îi adusese
nicio cerere, ei bine, dacă domnii din Anglia nu apreciau
valoarea unei femei inteligente, asta era problema lor,
nu a ei.
Lady Danbury bătu cu bastonul în podea, aproape
să o lovească pe Hyacinth.
- Fetelor, l-aţi văzut vreuna pe nepotul meu?
- Care nepot? întrebă Hyacinth.
- Care, care, spuse lady D nerăbdătoare. Singurul
care-mi place. Acela.
Hyacinth nu se deranjă să-şi ascundă uimirea.
- Ni se aiătură domnul St. Clair?
24 JULIA QUINN

- Ştiu, răspunse lady D. Nici mie nu îmi vine să cred.


Aştept să cadă cerul pe noi.
Penelope îşi încreţi nasul.
- S-ar putea ca asta să fie o blasfemie, dar nu sînt
sigură.
- Nu este, spuse Hyacinth fără să o privească. Şi de
ce vine?
Lady Danbury zîmbi încet. Cum ar face-o un şarpe.
- De ce te interesează?
- Pe mine mă interesează întotdeauna bîrfele,
spuse ea cu sinceritate. Despre oricine. Ar trebui să ştiţi
asta deja.
- Foarte bine, spuse lady D' puţin supărată. Vine
fiindcă l-am şantajat eu.
Hyacinth şi Penelope o priviră uimite.
- Ei, recunoscu lady Danbury, poate că nu a fost
chiar şantaj, dar i-am făcut să se simtă vinovat.
- Sigur, murmură Penelope.
în acelaşi moment, Hyacinth rosti:
- A ş a mai merge.
Lady D oftă.
- Se poate să îi fi spus că nu mă simt prea bine.
Hyacinth o privi nedumerită.
- „Se poate”?
- A ş a i-am spus, recunoscu lady D.
- Probabil că v-atij descurcat foarte bine,3 dacă l-ati»
convins să vină în seara asta, spuse Hyacinth impre­
sionată. Era de adm irat simţul dram atic al bătrînei
doamne, mai ales cînd reuşea să îi manipuleze atît de
bine pe cei din jur. Un talent pe care şi ea îl cultiva.
SĂRUTUL LUI 25

Nu cred că l-am mai văzut vreodată la un


npnctacol muzica!, spuse Penelope.
Hmm, mormăi lady D. Nu sînt destule femei
uşoare, cu siguranţă.
Venind din partea oricui altcuiva, ar fi fost o afirmaţie
şocantă. Dar era vorba de lady Danbury, iar Hyacinth,
la fel ca şi restul înaltei societăţi londoneze, se obişnuise
cu felul ei de-a se exprima. în plus, trebuia să te gîndeşti
şi despre cine era vorba. Nepotui doamnei era bine
cunoscutul Gareth St. Clair. Deşi probabil că nu era
numai vina lui că avea o astfel de reputaţie. Unii bărbaţi
se purtau la fel de nesăbuit, mulţi alţii erau la fel de
chipeşi, dar numai el reuşea să le com bine cu atîta
măiestrie, însă avea o reputaţie înfiorătoare.
Era ia vîrsta însurătorii, dar niciodată nu vizitase
vreo domnişoară decentă la ea acasă. Hyacinth era
sigură de asta. Dacă ar fi curtat vreodată pe cineva,
oricît de puţin, zvonul s-ar fi răspîndit imediat. Mai mult,
ea ar fi aflat de la lady Danbury, căreia îi plăceau bîrfele
chiar mai mult decît îi plăceau ei.
Mai era şi lordul St. Clair, desigur. Cei doi nu îşi
vorbeau, deşi nimeni nu ştia de ce. Hyacinth era de
părere că era frum os din partea iui Gareth să nu-şi
expună public conflictele din familie. îl cunoscuse pe
tatăi lui şi i se păruse un ins foarte nepoliticos, ceea ce
o făcea să creadă că înstrăinarea nu era din vina
tînărului. Dar întreaga afacere îi dădea un aer şi mai
misterios şi îi făcea şi mai provocator pentru tinerele din
înalta societate.
Nimeni nu ştia cum să-l privească. Pe de o parte,
mamele îşi fereau fiicele din calea sa. O astfel de
26 JULIA QUINN

legătură nu ar fi făcut bine niciunei reputaţii. Pe de altă


parte, fratele îi murise de tînăr, cu aproape un an înainte,
iar acum el era moştenitorul baronului. Ceea ce îl punea
într-o lumină mai romantică şi mai potrivită pentru
însurătoare. Luna trecută, Hyacinth văzuse o fata
leşinînd, sau cel puţin prefăcîndu-se destul de bine,
atunci cînd el acceptase invitaţia la balul Bevelstoke.
Fusese oribil.
Hyacinth încercase să îi spună prostuţei că el era
acolo numai datorită bunicii care îl forţase, şi, sigur,
pentru că lordul St. C lair nu era în oraş. Se ştia că le
curtează numai pe cîntăreţele de operă şi pe actriţe şi
că nu ar fi fost interesat de vreuna dintre doamnele
invitate la balul Bevelstoke. Dar fata nu putuse fi scoasă
din starea în care era, şi pînă la urmă căzuse suspect
de graţios pe un fotoliu. Hyacinth luase nişte oţet şi i-l
vîrîse sub nas. Unele com portam ente nu puteau fi
tolerate.
Dar în timp ce o ajuta pe biata fata să-şi revină, îl
văzuse pe Gareth cum o priveşte uşor ironic şi
rămăsese cu impresia că o găsea amuzantă. Cam la fel
cum pe ea o amuzau copiii şi căţeii. Sigur că nu se
simţise deloc flatată de atenţia lui, chiar şi aşa trecătoare
cum fusese.
- Hmm.
Hyacinth se întoarse către lady Danbury, care încă
se mai uita după nepotul ei.
- Nu cred că a venit încă.
Apoi adăugă în şoaptă:
- încă n-a leşinat nimeni.
SĂRUTUL LUI 27

Ce ai spus?
Că nu cred că a ajuns.
Lady D o privi printre gene.
- Parte asta o auzisem de la început.
- Numai asta am spus.
- Minţi.
j

Hyacinth se uită la Penelope.


- Se poartă foarte rău cu mine, ştiai?
Penelope ridică din umeri.
- Cineva trebuie să se poarte urît şi cu tine.
Lady Danbury zîmbi larg, apoi se răsuci spre
Penelope şi spuse:
-T re b u ie să întreb...
Se uită spre scenă, întinse gîtul şi se uită cu atenţie
la cvartet.
- La violoncel e aceeaşi fată ca şi anul trecut?
Penelope aprobă cu tristeţe. Hyacinth le privi
curioasă.
- Ce tot vorbiţi» acolo?
- Dacă nu ştii, spuse lady Danbury, atunci înseamnă
că nu ai fost atentă. Să-ţi fie ruşine.
Hyacinth rămase cu gura căscată.
- Ei bine... spuse ea ca să nu tacă, fiindcă nu îi
plăcea să tacă.
Nu o enerva nimic mai mult decît să se rîdă pe
seama ei. Poate doar să fie certată pentru ceva ce altul
nici măcar nu înţelegea. Se întoarse spre scenă, mai
atentă la violoncelistă. Văzînd că nu e nimic deosebit la
ea, se răsuci spre însoţitoarele ei şi deschise gura ca să
28 JULIA QUINN

spună ceva, dar ele discutau deja şi nu o băgau în


seamă. Alt lucru pe care nu putea să-l sufere.
- Hmm.
Hyacinth se sprijini de spătarul scaunului şi repetă
onomatopeea.
- Parcă ai fi, se auzi din spatele ei, bunica mea.
Hyacinth ridică privirea, lată-l. Era Gareth St Clair,
sosit în cel mai jenant moment. Şi normal că singurul
scaun liber era chiar lîngă ea.
- Nu-i aşa? întrebă lady Danbury, uitîndu-se ia
nepotul ei şi ciocănind cu bastonul în podea. Curînd o
să îţi ia locul în inima mea.
-S p u ne -m i, domnişoară Bridgerton, rosti domnul St.
Clair zîmbind din colţul gurii, te transformă bunica mea
după chipul şi asemănarea ei?
Hyacinth începu să răspundă, dar lady D se răsti:
- Trebuie să stau lîngă Gareth.
Fata încercă din nou să vorbească, dar bătrîna
doamnă o întrerupse:
- Cineva trebuie să se asigure că se poartă frumos.
Hyacinth expiră zgom otos şi se mută pe scaunul
liber.
- Vino aici, băiete, spuse lady D bătînd uşor cu
palma locul gol. Stai jos şi bucură-te.
El o privi lung, apoi spuse:
- î m i eşti datoare, bunico.
- Ha! Fără mine n-ai exista, răspunse ea.
- E greu de contrazis, murmură Hyacinth.
Domnul St. Clair o privi, probabil doar ca să nu se
mai uite la bunica lui. Fata îi zîmbi sec, mulţumită de
SĂRUTUL LUI 29

■.lăpînirea de sine de care dădea dovadă. întotdeauna


i i amintise de un leu, pericuios ca un prădător, plin de

onergie neconsumată. Avea părul auriu, o culoare


undeva între şaten deschis şi blond închis, şi îi purta
dezordonat, ignorînd convenţia şi lăsîndu-l numai pînă
la umeri, ca să îl poată prinde într-o coadă la baza
nitului. Era înalt şi avea o graţie de atlet. Era puternic,
cu un chip suficient de imperfect încît să fie chipeş, nu
frumos ca o femeie. Şi avea ochii albaştri. Foarte, foarte
albaştri. Incomod de aibaştri.
Incomod de albaştri? Scutură din cap. Probabil că
ăsta fusese cel mai prostesc gînd pe care îl avusese
vreodată. Şi ochii ei erau albaştri, şi nu era nimic
incomod în asta.
- Ce te aduce aici, domnişoară Bridgerton? întrebă
el. Nu ştiam că iubeşti atît de mult muzica.
- Dacă ar fi iubit muzica, spuse lady D din spatele
lui, ar fi plecat în Franţa.
- Nu îi place să fie ignorată, aşa e? murmură el fără
să se întoarcă. Au!
- Baston? întrebă Hyacinth cu dulceaţă în glas.
- E o ameninţare
> la adresa societătii,
j 7 bombăni el.
Hyacinth privi uimită cum Gareth întinde mîna spre
bunica lui, fără să se răsucească spre ea, şi trage
bastonul.
- Poftim, spuse întinzîndu-i-l. Ai tu grijă de el, da?
Nu-i trebuie cînd stă jos.
Hyacinth rămase cu gura căscată. Nici măcar ea nu
avea curaj să atingă bastonul bătrînei doamne.
30 JULIA QUINN

- Văd că am reuşit, în sfîrşit, să te impresionez,


spuse el sprijinindu-se de spătarul scaunului şi avînd o
expresie satisfăcută pe chip.
- Da, spuse Hyacinth înainte să se poată opri.
Adică, nu. Nu fi ridicol. Nu mă impresionezi deloc.
- Ce plăcut e să auzi asta, şopti el.
- A m vrut să spun, scrîşni ea din dinţi, că nu m-am
gîndit deloc la aşa ceva.
El îşi duse mîna la inimă şi spuse: .
- M-ai rănit. Mi-ai frînt inima.
Hyacinth strînse din dinţi. Singurul lucru mai rău
decît să fii luat în rîs era să nu ştii sigur dacă eşti luat în
rîs sau nu. Putea citi pe oricine din Londra, dar pe el nu
îl înţelegea. Se uită spre Penelope, ca să vadă dacă îi
asculta, nu că ar fi contat prea mult, dar aceasta era
ocupată să îi răspundă lui lady Danbury, care încă mai
era supărată din cauza bastonului.
Hyacinth îşi căută locul pe scaun, fiindcă se simţea
tare incomod. Lordul Somershall, care cu siguranţă nu
era cel mai subţire bărbat din încăpere, stătea pe şi în
jurul scaunului din stînga ei. Ceea ce o obliga să se
mute mai spre dreapta, aproape de Gareth St. Clair,
care radia căldură. Dumnezeule, stătuse în apă fierbinte
chiar înainte să iasă din casă? Ridică hîrtia pe care era
tipărit programul serii, cît de discret putea, şi începu
să-şi facă vînt.
- S-a întîm piat ceva, dom nişoară Bridgerton?
întrebă el privind-o amuzat şi curios.
- Sigur că nu. Doar că e puţin prea cald aici. Nu ţi
se pare?
SĂRUTUL LUI 31

El o privi lung, apoi se întoarse spre lady Danbury.


- îţi este cald, bunico? întrebă el amabil.
- Deloc, replică ea răstit.
El se întoarse spre Hyacinth şi ridică puţin din umeri.
- Probabil că şi ţie ţi-e cald, şopti.
- Probabil, se răsti ea, privind înainte.
Poate că încă mai putea să fugă la toaletă.
I ’enelope o să o urască, dar oare se putea spune că a
abandonat-o dacă erau alte două persoane aşezate
intre ele? Şi ar fi putut să îl folosească pe lordul
Somershall pe post de scuză. Chiar şi acum se mişca şi
o atingea într-un fel care nu părea chiar întîmplător. Se
mişcă spre dreapta. Numai doi centimetri, poate nici atît.
Ultimul lucru pe care şi-l dorea era să fie lipită de Gareth
St. Clair. De fapt, penultimul. Trupul lordului era şi mai
indezirabil.
- E ceva în neregulă, domnişoară Bridgerton?
întrebă domnul St. Clair.
Ea scutură din cap, pregătindu-se să se ridice,
sprijinind podul palmelor pe marginea scaunului. Nu mai
putea... Se auziră aplauze, iar Hyacinth aproape că
gemu. Era una dintre mai multele lady Smythe-Smith,
care anunţa că începe spectacolul. Pierduse ocazia să
scape. Acum nu mai putea pleca fără să fie considerată
nepoliticoasă. Cel puţin nu era singura care se simţea
incomod. Domnul St. Clair gemu foarte încet, apoi spuse
cu obidă:
- Doamne, apără-ne.
Capitolul II

Treizeci de minute m ai tîrziu, nu foarte departe de


casa în care se dădea concertul, un cîine urla îndurerat.
Din păcate nim eni nu îl auzea din cauza zgomotului.

Singura persoană din lume pentru care Gareth ar fi


ascultat politicos muzică atît de proastă era bunica
Danbury.
- Să nu repetăm experienţa, îi şopti el la ureche în
timp ce un fel de Mozart îi asalta urechile.
Asta după ceva ce semănase a Haydn, urmat de o
bucată care, probabil, încerca să fie Hande!.
- Eşti nepoliticos, îi şopti ea.
- Puteam să ne aşezăm în spate, mormăi el.
- Şi să ratăm distracţia?
Cum putea spune cineva că asta era distracţie? Dar
bunica lui avea un fel de admiraţie patologică pentru
acest eveniment anual. Ca de obicei, cele patru fete ale
familie Smythe-Smith erau aşezate pe o scenă şi cîntau
la două viori, un violoncel şi un pian, iar zgomotele pe
care le scoteau erau aproape im presionante în
discordanţa lor. Aproape.
- E bine că te iubesc, spuse el peste umăr.
SĂRUTUL LUI 33

- Ha! răspunse ea şoptit, dar vehement. E bine că


eu te iubesc pe tine.
Apoi, siavă Domnului, se termină, iar fetele se
înclinară în faţa publicului. Trei dintre eie păreau muiţu-
mite. Cea de la violoncel arăta de parcă s-ar fi pregătit
să se arunce pe fereastră. Gareth se răsuci cînd o auzi
pe bunică oftînd. Scutura din cap şi avea o privire
neobişnuit de înţelegătoare.
Fetele din familia Smythe-Smith erau cunoscute în
întreg oraşul pentru performanţele ior muzicale din ce în
ce mai proaste. Cînd tocmai te convinseseră că nu
există interpretare mai nefericită a unei bucăţi din
Mozart, apărea o verişoară de-a lor care demonstra că,
totuşi, există. Erau nişte fete bune, sau aşa auzise, iar
bunica sa cuprinsă de bunăvoinţă insistase că trebuie
să fie cineva şi în primul rînd, ca să le aplaude.
- Trei dintre ele nu ştiu care e diferenţa dintre un
flaut şi un elefant, dar a patra suferă întotdeauna din
cauza asta.
Se părea că bunica Danbury, care nu se sfia să îi
spună oricărui duce părerea ei sinceră despre inteli­
genţa iui, găsea că era foarte important să apiaude pen­
tru singura dintre fetele Smythe-Smith care avea ureche
muzicală.
Se ridicară şi aplaudară, deşi Gareth bănuia că
bunica voia doar să-şi recupereze bastonul. Hyacinth
Bridgerton i-l înapoie fără să protesteze.
- Trădătoareo! şopti el peste umăr.
- Sînt degetele tale, nu ale mele, replică ea.
34 JULIA QUINN

Gareth zîmbi. Nu cunoştea pe nimeni care să seme­


ne cu Hyacinth. Era amuzantă şi puţin enervantă, dar nu
puteai să nu recunoşti cît e de inteligentă. Şi avea o
reputaţie deosebită. Cea mai mică soră din familia
Bridgerton era o partidă bună. Cel puţin pentru aceia
interesaţi de astfel de chestiuni. Nu fusese niciodată
implicată în vreun scandal şi avea o familie de prim rang.
Era destul de frumoasă, într-un fel potolit. Avea un păr
des, castaniu, şi ochi albaştri care nu reuşeau să îi
ascundă şiretenia. Şi cel mai important lucru,se gîndi el
cinic, era că fratele ei mai mare, lordul Bridgerton, îi
mărise zestrea anul trecut după ce ea nu acceptase din
nou nici o cerere în căsătorie.
Dar cînd întrebase despre ea, nu fiindcă l-ar fi
interesat, ci pentru că voia să ştie ce era cu tînăra care
petrecea atîta timp în compania bunicii lui, toţi prietenii
săi se cutremuraseră.
- Hyacinth Bridgerton? repetase unul dintre ei. Nu
o vrei de nevastă. Doar nu ţi-ai pierdut minţile.
Un altul îi spusese că e înfricoşătoare. Nimănui nu
îi displăcea, fiindcă era ferm ecătoare şi toată lumea
avea o părere bună despre ea, dar oamenii preferau să
o întîlnească rar şi pentru puţin timp.
- Bărbaţilor nu le plac fem eile care sînt mai
inteligente decît ei, spusese unul dintre prietenii lui mai
isteţi. Iar Hyacinth Bridgerton nu e genul care să fie
dispusă să facă pe proasta.
Gareth auzise de mai multe ori spunîndu-se că fata
e o versiune mai tînără a bunicii lui. O adora pe lady
SĂRUTUL LUI 35

Danbury, dar după părerea lui una singură ca ea era


destul.
- Nu te bucuri că ai venit? întrebă doamna în cauză,
acoperind cu succes aplauzele.
Niciun ait public nu aplauda cu atîta entuziasm ca
acela prezent la spectacolele Smythe-Smith. Se
bucurau nespus că se terminase.
- Nu vreau să repet experienţa, spuse el ferm.
- Sigur că nu, rosti bunica lui condescendent, lăsînd
să se înţeleagă că minte.
Gareth se întoarse şi o privi.
- Trebuie să găseşti pe altcineva care să te
însoţească
> anul viitor.
- Nici nu aş visa să te invit tot pe tine.
- Minţi.
- Ce lucru urît! Cum poţi să îi spui aşa ceva bunicii
tale mult iubite?
Se aplecă spre el.
- Cum ai ghicit?
El privi bastonul nemişcat.
- Nu ai mai fluturat prin aer chestia aia de cînd ai
păcălit-o pe domnişoara Bridgerton să ţi-o dea înapoi.
- Prostii, spuse ea. Domnişoara e prea inteligentă
ca să fie păcălită. Nu-i aşa, Hyacinth?
Fata se aplecă înainte, ca să o vadă mai bine pe
contesă.
- Poftim?
- Spune că da, rosti iady Danbury. O să se supere
Gareth.
- Da, sigur că da, rosti fata zîmbind.
36 JULIA QUINN

- Şi, continuă bunica iui, ca şi cum schimbul ridicol


de replici nu s-ar fi petrecut niciodată, te rog să nu uiţi
că eu sînt foarte discretă şi reţinută cu bastonul.
Gareth ridică din sprîncene.
- E o minune că mai pot să merg.
- E o minune că nu te-am urecheat pînă acum,
băiete, spuse ea de sus.
- Ţi-i iau iar, să ştii, o avertiză el.
- Ba nu, replică ea, chicotind. Plec cu Penelope, să
găsim o limonadă. Tu ţine-i companie lui Hyacinth.
O privi plecînd şi se întoarse spre tînără, care privea
în jur cu interes.
-A ş te p ţi pe cineva?
- Nu. Examinam sala.
El o privi curios.
- Vorbeşti mereu ca un detectiv?
- Numai cînd e nevoie, spuse ea ridicînd din umeri,
îmi place să ştiu tot ce se întîmplă.
- Şi se întîmplă ceva acum?
-N u .
îngustă din nou privirea, atentă la conversaţia dintre
doi bărbaţi aflaţi în celălalt capăt ai săiii.
- Dar nu se ştie niciodată.
El se strădui să nu clatine din cap. Era foarte
ciudată. Se uită la scenă.
- Sîntem în siguranţă?
Ea se întoarse din nou spre el, ţintuindu-i cu privirea.
- Vrei să ştii dacă s-a terminat spectacolul?
-D a .
SĂRUTUL LUI 37

Se încruntă, şi atunci Gareth văzu că are cîţiva


pistrui pe nas.
- A ş a cred, spuse ea. La nici un spectacol de pînă
acum nu au făcut pauză.
- Slavă Domnului! spuse el uşurat din cale afară. De
ce fac asta?
- Te referi la surorile Smythe-Smith?
-D a .
Ea tăcu o clipă, apoi clătină din cap şi spuse:
- Nu ştiu. Ai crede...
Renunţă să mai spună ce voia.
- Nu contează.
- Spune-mi, o rugă el, surprins de propria-i
curiozitate.
- Nu era ceva important. Ai crede că le-ar fi spus
cineva pînă acum. Dar, de fapt...
Privi în jur.
- în ultimii ani au un public mai restrîns. Vin doar cei
mai binevoitori.
-A s ta te include şi pe tine, domnişoară Bridgerton?
îl privi atentă.
- Nu credeam că pot spune asta despre mine, dar
presupun că da, mă include. Şi pe bunica ta, deşi ea ar
fi în stare să nege pînă la ultima suflare.
Gareth rîse, privind-o pe bătrîna doamnă cum îl
împungea cu bastonul pe ducele Ashbourne.
- A ş a ar face, nu?
Bunica din partea mamei era singura persoană din
lume pe care o mai iubea cu adevărat de cînd murise
fratele lui, George. După ce tatăl lui îl dăduse afară, el
38 JULIA QUINN

mersese la ea acasă, în Surrey, şi îi povestise tot. Mai


puţin despre faptul că lordul nu era tatăl lui.
Gareth bănuia că lady Danbury s-ar fi bucurat să
afle că nu face parte din familia St. Clair. Nu îl plăcuse
niciodată pe ginerele ei şi se referea la el ca la „idiotul
pompos”. Adevărul, însă, ar fi pus-o pe mama sa, cea
mai mică dintre fiicele contesei, într-o lumină proastă,
iar el nu voia să îi întineze amintirea.
Ciudat, dar tatăl său, iată că încă se-gîndea la el ca
la un tată, nu îl denunţase public. La început, băiatul nu
se mirase. Lordul era mîndru şi nu s-ar fi bucurat să
recunoască adulterul soţiei sale. Poate mai spera să-l
convingă să se însoare cu Mary W inthrop şi să între­
gească averea familiei. Dar George se îmbolnăvise grav
şi murise înainte să împlinească treizeci de ani. Fără să
aibă vreun fiu. Gareth devenise moştenitorul de drept al
averii familiei. Ceea ce însemna că e blocat. Avea
impresia că în ultimul an nu făcuse decît să aştepte. Mai
devreme sau mai tîrziu, tatăl lui avea să anunţe public
că nu sînt înrudiţi. Baronul a cărui plăcere, după
vînătoare şi creşterea cîinilor, era să studieze arborele
genealogic al familiei, nu va suporta ca titlul să ajungă
la un copil din flori şi cu origine incertă.
Gareth era destul de sigur că baronul se putea
descotorosi de el doar dacă îl tîra, îm preună cu cîţiva
martori, la Comitetul pentru privilegii din Camera
Lorzilor. Ar fi fost o afacere încurcată şi urîtă, care pro­
babil că nu ar fi avut niciun rezultat. Baronul era însurat
cu mama lui Gareth atunci cînd se născuse el, iar asta
SĂRUTUL LUI 39

însemna că băiatul e legitim în ochii justiţiei, indiferent


• ine îi era tată.
Dar scandalul i-ar fi ruinat reputaţia. Erau mulţi
aristocraţi care îşi aveau numele de la un tată şi sîngeie
de la altul, dar nimeni nu vorbea despre asta. Cel puţin,
nu în public.
Pînă acum, însă, tatăl iui nu spusese nimic. Gareth
se întreba dacă nu cumva baronul tăcea numai ca să îi
tortureze pe el.
Se uită la bunica sa, care tocmai accepta un pahar
de limonadă de la Penelope Bridgerton, pe care o
convinsese să o servească. Agatha, lady Danbury, era
descrisă ca fiind capricioasă chiar şi de aceia cărora le
era dragă. Era ca o leoaică, neînfricată la vorbă şi
dispusă să-i ia peste picior chiar şi pe cei mai iluştri
conlocutori. Ba, uneori, rîdea chiar şi de ea însăşi. Deşi
era plină de vehemenţă, le era loială celor pe care îi
iubea, iar Gareth ştia că ei este cel mai important dintre
ei toti.
j
Atunci cînd îi spusese că tatăl lui l-a dat afară, ea se
înfuriase, dar nu încercase să-şi folosească influenţa ca
să îl convingă pe lord să-şi ia fiul înapoi.
- Ha! spusese ea. Prefer să stai cu mine.
Şi aşa făcuseră. îi plătise educaţia la Cambridge şi,
cînd absolvise studiile cu brio, deşi nu primul din clasă,
îl informase că mama lui i-a lăsat o mică moştenire.
Gareth nu ştia că ea avea banii ei personali, dar bunica
spusese:
- Doar nu crezi că l-aş fi lăsat pe idiot să se ocupe
de toţi banii ei? Eu am scris actele căsătoriei, să ştii.
40 JULIA QUINN

Gareth nu se îndoia de asta.


Moştenirea îi permitea să cheltuiască lunar o sumă
mică, din care să întreţină un apartament şi din care să
trăiască. Nu era o viată » de huzur,7dar era suficient cît să
se simtă bine. Ceea ce, constata cu surprindere, era mai
important decît crezuse.
Acest nou-aflat sim ţ al răspunderii, care nu îl
caracteriza, era binevenit, mai ales pentru că, atunci
cînd avea să primească titlul St. Clair, va moşteni şi o
mulţime de datorii. Baronul minţise spunînd că ar fi
sărăcit fără banii lui Mary Winthrop, dar averea era, în
mod evident, pe ducă. Mai ales că lordul nu se descurca
prea bine la economii şi pierdea constant din pămînturile
familiei.
Acesta era singurul motiv care îl făcea pe Gareth să
creadă că, poate, baronul nu-l va demasca. Cea mai
mare răzbunare ar fi fost să îi lase o mulţime de datorii.
Iar el ştia clar că tatăl lui nu-i doreşte binele. Tînărul nu
se deranja să participe la petreceri sau la baluri, dar în
Londra nu erau mulţi aristocraţi, şi din cînd în cînd cei
doi se întîlneau. Atunci cînd se întîmpla asta, lordul St.
Clair nu se obosea să-şi ascundă dispreţul.
Cît despre Gareth, ei bine, nici el nu-şi masca prea
bine sentimentele. întotdeauna revenea la vechile
obiceiuri şi făcea lucruri care îl înfuriau pe baron. Ultima
dată hohotise prea tare, apoi o ţinuse prea strîns în
braţe, în timpul unui dans, pe o faimoasă văduvă veselă.
Lordul St. Clair se înroşise, apoi şuierase cîteva
cuvinte din care se înţelegea că Gareth se comporta pe
măsura aşteptărilor. Tînărul nu ştia exact la ce se
SĂRUTUL LUI 41

tolerise baronui, dar oricum acesta era beat, aşa că nu


conta. De un iucru era sigur. Pînă la urmă avea să se
înlîmple ceva. Poate că atunci cînd se aştepta mai puţin,
sau poate că exact atunci cînd era cel mai probabil. Cînd
va încerca să se schimbe, să meargă mai departe, să
fie mai bun. Atunci va acţiona baronul. Gareth era sigur
de asta. Atunci lumea lui se va prăbuşi.
- Domnule St. Clair?
Gareth clipi şi se întoarse către Hyacinth Bridgerton,
pe care o ignorase în favoarea propriilor gînduri,
- iartă-mă, murmură el zîmbind încet şi controlat,
aşa cum observase că era bine să faci cînd trebuia să
împaci o femeie. îmi fugise gîndul.
Fiindcă ea îl privea cu suspiciune, adăugă:
- Mai şi gîndesc uneori.
Ea zîmbi, deşi era clar că nu ar fi vrut. Gareth
consideră că repurtase un mic succes. în ziua în care
nu va mai reuşi să facă o fem eie să zîm bească va
renunţa la viaţa sa şi se va muta pe o insulă.
- în mod normal, spuse el politicos, te-aş întreba
dacă ţi-a plăcut spectacolul. Cumva, în momentul ăsta
aşa ceva mi s-ar părea o cruzime.
Ea se mişcă pe scaun. Un lucru foarte neobişnuit,
fiindcă tinerele domnişoare învăţau de ia o vîrstă foarte
fragedă să stea nemişcate. Gareth o plăcea mai mult
aşa, neliniştită. Şi el era genul care bătea din degete pe
masă fără să-şi dea seama ce face. O privi şi aşteptă să
îi răspundă, dar ea nu făcu decît să stea, cu un aer
incomod. Pînă la urmă se aplecă spre el şi şopti:
- Domnule St. Clair?
42 JULIA QUINN

Se aplecă la rîndul lui, ridicînd conspirativ o


sprinceană.
- Domnişoară Bridgerton?
- V-ar deranja foarte tare dacă ne-am plimba puţin
prin sală?
îi făcu semn peste umăr. Lordul Somershali se
mişcase pe scaun, iar forma lui generoasă era aproape
lipită de ea.
- Nicio problemă, spuse el galant, ridicîndu-se şi
oferindu-i braţul. Trebuia să îl salvez pe lordul
Somershali, continuă după ce făcuseră cîţiva paşi.
Ea îl privi imediat.
- Poftim?
- Dacă aş fi pasionat de pariuri, aş spune că aveai
un avantaj de patru la unu.
Ea păru confuză o clipă, apoi zîmbi satisfăcut.
- Vrei să spui că nu îţi piac pariurile?
El rîse.
- Nu am ce-mi trebuie pentru pariuri, spuse sincer.
-A s ta nu îi opreşte pe cei mai mulţi, răspunse ea.
- Sau pe cele mai multe, rosti el înclinînd capul.
- Touché, şopti ea privind în jur. Sîntem un popor
căruia îi place să parieze, nu-i aşa?
- Dar ţie, domnişoară? Ţie îţi plac pariurile?
- Sigur că da, spuse ea, surprinzîndu-l cu
candoarea ei. Dar numai atunci cînd ştiu că o să cîştig.
Ei chicoti.
- Ciudat, dar te cred, rosti conducînd-o înspre masa
cu răcoritoare.
- A ş a şi trebuie. întreabă pe oricine mă cunoaşte.
SĂRUTUL LUI 43

Iar mă răneşti, zîmbi el larg. Credeam că şi eu te


i , i mosc.

Ea deschise gura, dar rămase uimită că nu ştia ce


ha spună. Lui i se făcu milă şi îi oferi un pahar cu
llmonadă.
- Bea. Cred că ţi-e sete.
Rîse, fiindcă ea îi aruncă o privire ostilă pe deasupra
pnharului. Era ceva tare amuzant la femeia asta, decise
ol. Era foarte inteligentă, şi părea a fi obişnuită să nu fie
întrecută. Nu era ceva neatrăgător. Avea farmecul ei, iar
ul îşi imagina că, pentru a fi auzită în fam ilie, fusese
nevoită să înveţe să vorbească clar şi răspicat. Pînă la
urmă, era cea mai mică dintre cei opt fraţi.
Iar lui îi făcea plăcere să o vadă fără replică. Era
distractiv să o zăpăcească şi nu-şi putea imagina de ce
făcea asta tot mai des. O privi lăsînd jos paharul.
- Spune-mi, dom nule St. Clair, cum te-a convins
bunica să participi la acest eveniment?
Ea ridică o sprinceană. Gareth era impresionat,
fiindcă nu cunoştea nici o femeie care să poată face
asta.
- Ei bine, spuse, a fluturat mult din mînă şi mi-a spus
că trebuie să meargă la medic. Apoi cred că a oftat.
- Numai o dată?
Ridică şi el sprinceana.
- Sînt mai rezistent decît atît, domnişoară, l-a luat o
jumătate de oră ca să mă convingă.
- T e pricepi.
El se aplecă spre ea şi zîmbi.
- La foarte multe lucruri.
44 JULIA QUINN

Ea roşi, ceea ce lui îi făcu foarte mare plăcere, apoi


spuse:
- Mi s-a vorbit despre bărbaţii ca tine.
- Sper.
Ea rîse.
- Nu cred că eşti pe cît de periculos ţi-ar plăcea să
se creadă că eşti.
El înclină capul.
- De ce oare?
Ea nu răspunse imediat. îşi prinse doar buza de jos
cu dinţii şi se gîndi.
- Te porţi mult prea frumos cu bunica ta, spuse într-
un tîrziu. '
- Unii ar spune că ea se poartă prea frum os cu
mine.
- Da, mulţi cred asta, ridică ea din umeri.
El se înecă.
- Nu eşti deioc timidă, aşa e?
Hyacinth se uită la Penelope şi la lady Danbury, apoi
se răsuci spre ei.
- Eu încerc, dar se pare că nu reuşesc. Presupun
că e unul dintre motivele pentru care sînt încă
nemăritată.
El zîmbi.
- Sînt sigur că nu e aşa.
- Ba da, spuse ea, deşi era clar că o luase peste
picior. Bărbaţii trebuie să fie păcăliţi ca să se însoare, fie
că îşi dau seama pînă la urmă, fie că nu. Eu nu am
această abilitate.
Gareth zîmbi.
SĂRUTUL LUI 45

- Vrei să spui că nu eşti subversivă şi dibace?


- Ba sînt, recunoscu ea. Doar că nu sînt subtilă.
- Nu. Nu eşti.
Hyacinth nu ştia dacă să se supere sau nu.
- Dar spune-mi, continuă el. Sînt foarte curios de ce
crezi că bărbaţii trebuie păcăliţi să se însoare?
- Tu ai merge la altar de bunăvoie?
- N u . Dar...
- Vezi? Am dreptate.
Cumva, se simţi mult mai bine după ce spuse asta.
- Ar trebui să-ţi fie ruşine, domnişoară Bridgerton,
Nu e frumos să mă întrerupi.
Ea mişcă îndrăzneaţă din cap.
- A i ceva interesant de spus?
El zîmbi, iar Hyacinth simţi un fior pînă în vîrful
degetelor.
- Eu sînt mereu interesant.
-A c u m încerci doar să mă sperii.
Nu ştia de unde vine această dorinţă de a-l provoca.
Nu era timidă sau rezervată, aşa cum ar fi fost bine să
fie, dar nu era nici atît de îndrăzneaţă de obicei. Iar
Gareth St. Clair nu era genul de bărbat cu care să poţi
glumi aşa. Se juca cu focul şi ştia asta, dar nu se putea
opri. Simţea că fiecare cuvînt al Sui e o provocare la care
ea trebuia să răspundă. Dacă era o competiţie, ea
intenţiona să o cîştige. Dacă vreunul dintre defecte avea
să-i fie fatal, atunci acesta trebuie că era aceia.
- Domnişoară Bridgerton, spuse el, nici diavolul
însuşi nu te-ar putea speria pe tine.
Ea îl privi în ochi.
46 JULIA QUINN

- Nu e un compliment, nu-i aşa?


El îi sărută mîna.
- O să trebuiască să-ţi dai singură seama, şopti.
în ochii celor din ju r fusese foarte politicos, dar
Hyacinth văzu strălucirea din ochii lui, simţi cum se
sufocă şi cum pielea îi e cuprinsă de fiori. Rămase cu
buzele desfăcute, dar fără nicio replică. Nu ştia ce să
spună. Aproape că nu mai putea nici să respire.
Apoi ei se îndreptă, ca şi cum nimic nu s-ar fi
întîmplat, şi spuse:
- Să-mi trimiţi vorbă, ca să ştiu ce ai decis.
Ea îi privi nedumerită.
- î n legătură cu complimentul', adăugă el. Sînt sigur
că vei dori să îmi spui care-mi sînt sentimentele faţă de
tine.
Hyacinth rămase cu gura căscată, iar el zîmbi.
- Nu ai cuvinte. Sînt mîndru de această realizare.
- Eşti un...
- Nu, nu, spuse el îndreptînd un deget spre buzele
ei, ca şi cum ar fi vrut să o atingă şi să nu-i dea voie să
vorbească. Nu strica momentul. E unic.
De parcă ea ar fi ştiut ce să spună. Dar trebuia să
răspundă ceva. Nu reuşea decît să-l privească perplexă,
ceva cu totul neobişnuit pentru ea.
- Pe data viitoare, domnişoară, spuse, apoi plecă.
Capitolul III

La trei zile după aceea, eroul nostru află că nimeni


nu scapă de trecut.

- Vă caută o femeie, domnuie.


Gareth ridică privirea de !a biroui imens din mahon
care ocupa aproape jum ătate din cameră.
- O femeie?
Valetul iui cel nou dădu din cap.
- A s p u s că e soţia fratelui dumneavoastră.
- Caroline? Gareth deveni imediat atent. Invit-o
înăuntru.
Se ridică şi o aşteptă. Nu o văzuse de luni bune. De
fapt, nu o văzuse decît o dată în ultima vreme, la înmor-
mîntarea fratelui său. Dumnezeu ştia că nu fusese un
eveniment prea plăcut. După ce că era oricum îndurerat,
petrecuse tot timpul încercînd să-şi evite tatăl.
Lordul St. Clair îi ordonase lui George să nu îi mai
vorbească, dar el nu-l ascultase. In toate celelalte pri­
vinţe, fusese un fiu obedient. Nu şi de data asta. Baronul
nu voia ca Gareth să participe la ceremonie, dar cînd el
intrase în biserică, tatăl lui nu făcuse scandal.
- Gareth?
48 JULIA QUINN

Se întoarse de la fereastra unde nu ştia cînd


ajunsese.
- Caroline, spuse el cu căldură, traversînd camera
ca să o salute. Ce mai faci?
Ea ridică din umeri neputincioasă. îşi iubise soţul, iar
moartea lui o devastase.
- Ştiu, spuse el încet.
Şi lui îi lipsea George. Fuseseră o pereche
neobişnuită. Fratele lui era serios şi dem.n, iar ei, mereu
pus pe şotii. Dar fuseseră şi prieteni, nu doar fraţi, iar lui
Gareth îi plăcea să creadă că se completau unul pe
celălalt. în uitima vrem e se tot gîndise că poate ar fi
trebuit să ducă o viaţă mai liniştită şi apelase ia amintirea
fratelui său pentru a-l ghida.
- îi sortam lucrurile, spuse Caroline, şi am găsit
ceva. Cred că îţi aparţine.
Gareth privi curios cum ea scoate un caiet mic
dintr-un săculeţ.i
- Nu îl recunosc, spuse el.
- Nu, replică ea întinzîndu-i obiectul. Nu ai avea de
ce. l-a aparţinut mamei tatălui tău.
Mama tatălui lui. Gareth nu reuşi să se abţină şi făcu
o grimasă. Caroline nu ştia că el nu face parte din
familie. Nu era sigur dacă George aflase adevărul. Dacă
ştia, nu spusese nimănui nimic.
Caietul era mic şi legat în piele maro. Avea o
cureluşă care ajungea din faţă pînă în spate, unde se
închidea cu un nasture. Deschise caietul cu grijă, fiindcă
hîrtia era învechită.
- E un jurnal, spuse, surprins.
SĂRUTUL LUI 49

Apoi zîmbi, fiindcă era scris în italiană.


- Ce scrie în el?
- Nu ştiu, spuse Caroline. Nici nu am ştiut despre
•ixistenţa lui pînă săptămîna asta, cînd l-am găsit în
biroul lui George. Nu mi-a spus niciodată despre el.
Gareth privi jurnalul, în paginile căruia litere scrise
ulegant formau cuvinte pe care nu le înţelegea. Mama
l.ilălui său fusese fiica unui nobil italian. Pe el îl amuzase
mereu făptui că tatăl lui era pe jumătate italian. Baronul
ora mîndru de descendenţa sa din familia St. Clair şi îi
lăcea plăcere să se laude că ei erau în Angiia din timpui
invaziei normande. De fapt, Gareth nu-şi amintea ca el
să fi menţionat vreodată ceva despre latura italiană a
familiei.
-în ă u n tru era un bilet de la George, în care scria că
trebuie să-ţi dau ţie jurnalul, spuse Caroline.
Gareth se uită la obiect cu inima grea. încă un semn
că George nu ştiuse că-i e frate vitreg. El nu avea nicio
legătură de rudenie cu Isabella Marinzoli St. Clair, şi,
deci, nu avea niciun drept la jurnalul ei.
- O să fie nevoie să găseşti pe cineva care să îl
traducă, spuse Caroline zîmbind timid şi trist. Sînt
curioasă ce e în ei. George a vorbit mereu foarte frumos
despre bunica voastră.
Gareth aprobă. Şi el şi-o amintea cu drag, deşi nu
petrecuseră prea mult timp împreună. Lordul St. Ciair nu
se înţelegea cu mama lui, aşa că Isabella nu îi vizita
prea des. Dar fusese mereu iubitoare cu cei doi
„ragazzi” , cum îi plăcea să-şi strige nepoţii. Gareth îşi
amintea că fusese destul de supărat la şapte ani, atunci
50 JULIA QUINN

cînd ea murise. Dacă afecţiunea era la fel de importantă


cum era legătura de sînge, atunci probabil că jurnalul îi
aparţinea lui mai mult decît oricui altcuiva.
- O să fac tot posibilul, spuse el. Nu poate fi prea
greu să găsim pe cineva care ştie italiană.
- Nu aş arăta jurnalul chiar oricui, rosti Caroline. E
al bunicii tale, pînă la urmă. Sînt gîndurile ei.
- O să i-l duc bunicii Danbury, spuse Gareth
deodată, mişcînd jurnalul în sus şi în jos, ca şi cum l-ar
fi cîntărit. Ea o să ştie ce e de făcut. 1
Şi chiar aşa era. Lady D spunea mereu că ea ştie
totul. Adevărul enervant e că de multe ori avea dreptate.
- Să-mi spui ce afli, spuse Cafoline îndreptîndu-se
spre uşă.
- Sigur că da, murmură el, deşi ea ieşise deja.
Privi jurnalul. „Zece septembrie 1793...” Clătină din
cap şi zîmbi. Trebuia să se aştepte ca singura lui
moştenire din partea familiei St. Clair să fie un document
pe care nu îl putea citi. Ce ironie!

între timp, într-un salon nu foarte îndepărtat...

- Cum ai spus? se răsti lady Danbury. Nu vorbeşti


destul de tare!
Hyacinth închise cartea din care citea, lăsînd
arătătorul între pagini. Bătrînei doamne îi plăcea să se
prefacă a fi surdă atunci cînd îi convenea, şi îi convenea
de fiecare dată cînd Hyacinth ajungea la părţile mai
necuviincioase ale rom anelor de dragoste care îi
plăceau atît de mult.
SĂRUTUL LUI 51

- A m spus, repetă ea privind-o pe iady D, că draga


noastră eroină respira cu greutate. Nu, staţi să verific...
i ra sufocată şi nu mai putea respira.
Ridică privirea.
- Şi sufocată,şi nici nu putea respira?
Lady Danbury pufni şi flutură din mînă. Hyacinth privi
coperta cărţii.
- Mă întreb dacă autorui e vorbitor nativ de engleză.
- Citeşte în continuare, ordonă contesa.
- Foarte bine. Să vedem... „Domnişoara Gîndpierdut
fugi ca vîntul cînd îl văzu pe lordul Lem nsălbatic
îndreptîndu-se spre ea.”
Lady Danbury o privi cu suspiciune.
- Pe eroină nu o cheamă Gîndpierdut.
- Dar aşa ar trebui.
- E adevărat, dar nu am scris noi povestea, aşa e?
Hyacinth îşi drese glasul şi continuă:
- „Se apropia tot mai mult” , citi ea, „şi domnişoara
Neatentie”,..
- Hyacinth!
- „Butterworth”, cum o chema-o, mormăi fata, „fugi
spre stînci. Finalul capitolului.”
- Tot spre stînci? Nu fugea spre ele şi la finalul
capitolului trecut?
- Poate că sînt foarte departe.
Lady Danbury o privi, apoi spuse:
- Nu te cred.
Hyacinth ridică din umeri.
- E adevărat că v-aş minţi doar ca să nu citesc
următoarele paragrafe din viaţa extrem de plină de
52 JULIA QUINN

pericole a Priscillei Butterworth, dar de data asta vă


spun adevărul.
Cînd lady D nu răspunse, Hyacinth ridică volumul şi
întrebă:
- Vreţi> să verificaţi?
>

- Nu, spuse bătrîna cu înţelegere. Te cred, pentru


că nu am de ales.
Hyacinth o privi supărată.
-A c u m nici nu mai vedeţi?
- Nu, oftă lady D, fluturînd o mînă şi ducîndu-şi
palma la frunte. îmi exersam talentul actoricesc.
Hyacinth rîse.
- Nu glumesc. Şi mă gîndeam să fac o schimbare.
M-aş descurca mai bine pe scenă decît toantele care
pretind că sînt actriţe.
- Din păcate, nimeni nu scrie roluri de contesă la
vîrsta a treia.
- Dacă mi-ar fi spus asta oricine altcineva, spuse
lady Danbury bătînd cu bastonul în podea, deşi stătea
comod pe scaun, aş lua-o drept o insultă.
- Nu şi dacă o spun eu? întrebă Hyacinth,
prefăcîndu-se dezamăgită.
Bătrîna chicoti.
- Ştii de ce îmi piaci atît, Hyacinth Bridgerton?
Fata se aplecă înainte.
- Mor de curiozitate.
Lady D zîmbi.
- Fiindcă tu, draga mea, eşti exact ca mine.
- Ştiţi dumneavoastră, lady Danbury, că dacă i-aţi
spune asta oricărei alte femei, s-ar considera insultată?
SĂRUTUL LUI 53

Bătrîna doamnă rîse din toată inima.


- Dar tu, nu?
Hyacinth scutură din cap,
- Eu nu,
- Foarte bine.
Lady Danbury îi zîmbi cu căldură, apoi se uită la
ceasul de deasupra şemineului.
-A v e m timp pentru încă un capitol, cred.
- Ne-am înţeles să citim numai un capitol în fiecare
marţi, spuse Hyacinth ca să o tachineze.
Contesa se posomorî.
- Foarte bine, atunci, spuse ea privind-o cu
şiretenie. Să vorbim despre altceva.
O, Doamne.
- Spune-mi, Hyacinth, cum mal stai cu dragostea?
- Parcă aţi fi mama, spuse fata cu dulceaţă.
- Un compliment fără egal. îmi place mama ta. Şi
ştii că mie nu-mi piace aproape nimeni.
- O să-i spun.
- Ştie deja, iar tu eviţi întrebarea.
- Cu dragostea, cum aţi spus dumneavoastră, stau
la fel ca şi înainte.
- Asta e o probiemă. Tu, draga mea, ai nevoie de
un sot.)
- Sigur nu o ţineţi pe mama ascunsă după draperii,
ca să vă şoptească ce să spuneţi?
- Vezi? M-aş descurca de minune pe scenă.
Hyacinth o privi nevenindu-i să creadă ce aude.
- A ţ i înnebunit de tot, aşa e?
54 JULIA QUINN

- Nu. Dar sînt destul de bătrînă încît să îmi permit


să spun exact ce gîndesc. O să-ţi placă să poţi face asta
la vîrsta mea. îţi promit.
- îmi place de pe acum.
-A d e v ă ra t. Probabil că de asta nu eşti măritată.
- Dacă ar exista vreun burlac inteligent în Londra,
spuse Hyacinth oftînd îndurerată, vă asigur că aş fi făcut
tot posibilul ca să îl cuceresc.
înclină capul într-o parte, cu o privire sarcastică.
- Doar nu vreţii să mă mărit cu un imbecil.
- Sigur că nu, dar...
- Şi nu îmi mai spuneţi despre nepotul dum­
neavoastră ca şi cum nu aş fi suficient de inteligentă
încît să-mi dau seama ce faceţi.
Lady D tresări.
- Nu am spus niciun cuvînt.
- Dar asta intenţionaţi.
- E foarte bun, mormăi contesa fără să încerce să
se dezvinovăţească, şi mai mult decît chipeş.
Hyacinth îşi muşcă buza şi încercă să nu îşi
amintească de emoţiile ciudate pe care le avusese la
spectacolul Smythe-Smith alături de domnul St. Clair.
Asta era problema. Nu se simţea în largul ei atunci cînd
era cu el. Şi faptul o nedumerea.
- Văd că nu mă contrazici, spuse lady D.
- Legat de cît de chipeş e nepotul dumneavoastră?
Sigur că nu.
Nu avea rost să dezbată pe tema asta. în cazul
unora frumuseţea era un fapt, nu o opinie.
SĂRUTUL LUI 55

- Şi, spuse lady Danbury, mă bucur să spun că a


moştenit inteligenţa fam iliei mele, deşi nu toţi urmaşii
mei se pot lăuda cu asta.
Hyacinth ridică privirea în tavan, încercînd să evite
orice comentariu. Fiul mai mare al contesei îşi prinsese,
literalmente, capul între gratiile porţii castelului Windsor.
- Spune ce vrei să spui, mormăi contesa. Cel puţin
doi dintre copiii mei sînt imbecili, şi Dumnezeu ştie cum
or fi copiii lor. Fug ca dracul de tămîie cînd vin ei în vizită.
- Eu nu aş fi...
- Dar ai gîndit asta, şi ai dreptate. Aşa îmi trebuie
dacă m-am m ăritai cu Danbury, deşi ştiam că nu e în
stare să lege două cuvinte. Dar Gareth e minunat, şi ai
fi o proastă să nu,..
- Nepotul dum neavoastră, o întrerupse fata, nu e
deloc interesat de mine sau de oricare altă femeie de
măritat.
-A s ta e o problemă, recunoscu ea, şi nu ştiu de ce
băiatul le evită pe cele ca tine.
- Ca mine?
- Tinere, femei, cu care ar fi nevoit să se însoare
dacă le-ar lua în patul iui.
Hyacinth se înroşi. De obicei îi plăcea acest gen de
discuţie, fiindcă era mult prea distractiv să fii necu­
viincios, dar de data asta nu reuşi să spună decît:
- Nu cred că e cazul să discutăm aşa ceva.
Lady Danbury pufni şi dădu din mînă.
- De cînd eşti tu timidă?
Hyacinth deschise gura, dar, din fericire, contesa nu
aştepta un răspuns.
56 JULIA QUINN

- E un sălbatic, ce-i drept, continuă ea, dar nu e


ceva de care să nu poţi să-l dezveţi.
- Eu nu vreau să...
- Trage şi tu corsetul mai jos data viitoare cînd vă
întîlniţi, o întrerupse lady D. Majoritatea bărbaţilor îşi
pierd minţile cînd văd un piept generos de femeie. O să-l
ai...
- Lady Danbury!
Hyacinth îşi încrucişă braţele. Avea mîndria ei şi nu-i
trecea prin cap să încerce să seducăAun pierde-vară
care nici nu voia să se însoare. Putea să nu se supună
unei astfel de umilinţe publice. în plus, era nevoie de
ceva imaginaţie ca să poţi spune despre pieptul ei că
era generos. Ştia că nu are o constituţie de băieţel, slavă
Domnului, dar nici nu avea atributele necesare ca să
atragă imediat privirile bărbaţilor.
- Foarte bine, spuse lady Danbury părînd muit prea
supărată. Nu mai spun nimic.
- Niciodată?
- Pînă cînd.
- Pînă cînd, ce? întrebă Hyacinth suspicioasă.
- Nu ştiu, rosti contesa pe acelaşi ton.
Fata simţea
i că tăcerea va dura cei mult cinci minute.
Contesa tăcu o clipă, dar ţuguie buzele, ceea ce
însemna că plănuieşte ceva diabolic.
- Ştii ce cred eu? întrebă ea.
- Da, de obicei ştiu.
Lady D se strîmbă.
- Eşti mult prea obraznică.
Hyacinth zîmbi şi mai ronţăi un biscuit.
SĂRUTUL LUI 57

- Cred, spuse contesa, aparent îm bunată, că ar


trebui să scriem o carte.
Fata, spre iauda ei, reuşi să nu se înece.
- Poftim?
- Am nevoie de o provocare, spuse lady D. Pro­
vocările îţi păstrează mintea ascuţită. Şi sînt sigură că
putem scrie ceva mai bun decît „Dom nişoara
Butterworth şi baronul cu gura mare, ”
- „Baronul nebun", spuse Hyacinth automat.
- Exact. Sînt sigură că putem scrie ceva mai bun.
- Aşa este. Dar se pune întrebarea, de ce am face
asta?
- Fiindcă putem.
Hyacinth se gîndi ia perspectiva unei colaborări
creative cu lady Danbury, la a petrece multe ore...
- Nu! spuse ea ferm. Nu se poate.
- Ba sigur că se poate.
Contesa bătu cu bastonul în podea, numai a doua
oară de cînd discutau. Cu siguranţă era un nou record
personal la autocontrol.
- Eu vin cu ideile, iar tu le pui în scris.
- Nu mi se pare o îm părţire echitabilă a forţei de
muncă.
- Şi de ce ar trebui să fie?
Hyacinth deschise gura, dar se hotărî că nu are rost
să răspundă. Lady Danbury se încruntă puţin, apoi
spuse:
- Gîndeşte-te la propunerea mea. Am fi o echipă
excelentă.
58 JULIA QUINN

- Mă apucă groaza, spuse o voce adîncă dinspre


uşă. Cine ştie ia ce ai încerca să o convingi pe săraca
domnişoară Bridgerton.
- Gareth! spuse iady Danbury plăcut surprinsă. Ce
frumos din partea ta să vii în sfîrşit în vizită.
Hyacinth se răsuci. Gareth St. Clair tocmai intrase
în cameră, grozav de elegant în hainele lui de după-
amiază. O rază de soare intra pe fereastră şi-i lumina
părul, dîndu-i o strălucire de aur vechi. \
Ceea ce te făcea să te întrebi ce caută el aici, acum.
Conversaţia de la spectacolul Sm ythe-Sm ith fusese
prima în care schim baseră şi altceva în afară de
politeţuri, şi acum apăruse aici, în salonul bunicii, exact
cînd era şi ea în vizită.
- în sfîrşit? întrebă domnul St. Clair amuzat. Sper
că nu ai uitat că am fost aici şi vinerea trecută.
Se întoarse spre Hyacinth cu o expresie îngrijorată
pe chip.
- Crezi că începe să-şi piardă memoria, dom ni­
şoară? Are... cît să fie? Nouăzeci de ani?
Bastonul contesei îl lovi direct peste degetele de la
picioare.
- Nici pe departe, tinere. Şi, dacă ţii la membrele
tale, nu o să mai spui niciodată aşa o blasfemie.
- Evanghelia după Agatha Danbury, murmură
Hyacinth.
Domnul St. Clair îi zîmbi larg, ceea ce o surprinse,
mai întîi pentru că nu credea că el o va auzi, şi apoi
pentru că zîmbetul îl făcea să pară un băieţel nevinovat,
SĂRUTUL LUI 59

chiar dacă ea ştia clar că nu este nici una, nici cealaltă.


Deşi...
Hyacinth încercă să nu clatine din cap. Exista
întotdeauna şi un alt punct de vedere. Trecînd peste „în
sfîrşit”-ul spus de lady D, Gareth St. Ciair venea adesea
în vizită. Ceea ce o făcea să se întrebe dacă ei chiar era
un pierde-vară, aşa cum credea lumea. Un om rău nu
i-ar fi fost atît de devotat bunicii lui. Ea îi spusese asta
la spectacol, dar el schimbase repede subiectul.
Era o enigmă, iar lui Hyacinth nu-i plăceau deloc
enigmele. Mai bine spus, ie adora numai pe acelea pe
care le putea rezolva. Misterul în discuţie traversă
camera şi se aplecă să-şi sărute bunica. Hyacinth se
uită la părul lui blond, care îi atingea marginea gulerului.
Ştia că nu are prea mulţi bani de dat la croitor şi ştia că
nu îi ceruse niciodată nimic contesei, aşa că nu putea
să nu observe cît de bine îi venea haina.
- Domnişoară Bridgerton, spuse el, aşezîndu-se pe
divan şi punînd o gleznă pe genunchiul opus. Probabil
că e marţi.
- Probabil, spuse ea.
- Ce mai face Priscilla Butterworth?
Hyacinth îl privi, surprinsă că ştia ce carte citeau.
- Fuge spre stînci, replică ea. Mă tem că nu e în
siguranţă, dacă vrei să ştii. Sau m-aş teme, dacă nu aş
şti că mai sînt unsprezece capitole din carte.
- Păcat, spuse el. Ar fi un volum mai interesant dacă
eroina ar fi ucisă.
- A i citit romanui? întrebă ea politicos.
60 JULIA QUINN

Un moment el o privi ca şi cum ar fi vrut să o întrebe


dacă glumeşte, dar spuse doar:
- Bunicii îi place să îmi povestească despre carte
miercurea, cînd o vizitez. în fiecare săptămînă, adăugă
ei privind spre contesă. Şi vin şi vinerea şi duminica de
multe ori.
- Nu ai venit duminica trecută, spuse lady D.
- A m fost la biserică, răspunse el sec.
Hyacinth se înecă. El o privi şi spuse:
- N-ai văzut că a trăsnit în clopotniţă?
Ea bău din ceai, ca să îşi revină, apoi zîmbi dulce.
- Eram prea atentă la predică.
- Săptămînă trecută preotul a fost cam nesincer.
Îmbătrîneşte.
Gareth vru să spună ceva, dar înainte să apuce,
bunica împunse cu bastonul în aer, chiar spre ei.
- Să nu cumva să spui ceva care începe cu „Venind
din partea ta...”
- Nici nu mă gîndeam, spuse el timid.
- Ba sigur că te gîndeai. Nu ai fi nepotul meu dacă
nu te-ai fi gîndit.
Se întoarse spre Hyacinth:
- Nu eşti de acord?
Spre lauda ei, fata îşi aşeză mîinile în poală şi rosti:
- Sînt sigură că nu există nici un răspuns corect la
această întrebare.
- O fată deşteaptă, aprobă iady D.
- Am învăţat de la o maestră.
Lady Danbury radia de mîndrie.
SĂRUTUL LUI 61

-T re cîn d peste obrăznicie, continuă ea şi arătă spre


( -.ireth ca şi cum ar fi fost un exponat de muzeu, chiar
o un nepot excepţional. Nu-mi puteam dori ceva mai
mult.
El privi amuzat cum Hyacinth murmură ceva ce ar fi
trebuit să însemne că e de acord, dar fără să spună, de
fapt, nimic.
- Sigur, adăugă bunica Danbury fluturînd dispre­
ţuitor o mînă, nu are cu cine să se compare. Ceilalţi au
împreună trei creiere.
Nu era un compliment, dat fiind faptul că avea
doisprezece nepoţi încă în viaţă.
- Am auzit că unele animale îşi mănîncă puii,
murmură Gareth, fără să se adreseze cuiva anume.
- Este, totuşi, marţi, spuse bunica lui ignorîndu-i
comentariul. Ce te aduce pe la mine?
Gareth strînse jurnalul pe care îl avea în buzunar.
Era atît de curios să afle ce scrie în el încît uitase cu totul
de vizitatoarea bunicii. Dacă nu ar fi fost aşa de absorbit
de caieţel, ar fi aşteptat pînă mai tîrziu, după plecarea
ei.
Dar acum era aici şi trebuia să le spună de ce a
venit. Altfel, Doamne fereşte, bunica lui ar fi presupus
că a venit din cauza lui Hyacinth, şi ar fi durat luni întregi
să o facă să se răzgîndească.
- Ce e, băiete? întrebă contesa în felul ei inimitabil.
Vorbeşte.
Gareth se întoarse spre Hyacinth, mulţumit să vadă
că fata se răsuceşte incomod sub privirea lui.
- Tu de ce o vizitezi pe bunica? întrebă ei.
62 JULIA QUINN

Ea ridică din umeri.


- Fiindcă o plac.
Apoi se aplecă spre el şi întrebă:
- Dar tu de ce o vizitezi?
- Pentru că mi-e...
Se opri, fiindcă ştia că lady Danbury nu îi era numai
bunică. Era încercarea lui, cea care îl chinuia, uneori cea
de care îi era cel mai teamă. Dar în niciun caz nu o vizita
din datorie. i
- Şi eu o plac, spuse el încet şi fără să-şi ia ochii de
la Hyacinth.
Ea nu clipi.
- Foarte bine.
Apoi se uitară unul în ochii celuilalt, ca şi cum ar fi
fost prinşi într-un concurs bizar.
- Nu îmi displace direcţia pe care a luat-o con­
versaţia, spuse iady Danbury tare, dar despre ce naiba
vorbiţi?
»
Hyacinth se retrase şi o privi pe contesă ca şi cum
nimic nu s-ar fi întîmplat.
- Habar n-am, spuse ea sec, apoi sorbi din ceai.
Aşeză ceaşca pe farfurie şi adăugă.
- El m-a întrebat.
Gareth o privi curios. Nu era simplu să te
împrieteneşti cu bunica lui, iar dacă Hyacinth Bridgerton
venea la ea în fiecare marţi după-amiază, era clar de
apreciat. Iar lady Danbury nu plăcea aproape pe nimeni,
dar despre domnişoara în cauză vorbea de fiecare dată
cînd avea ocazia. Poate şi fiindcă încerca din răsputeri
SĂRUTUL LUI 63

..v i facă să se piacă. Bunica lui nu era cunoscută pentru


i.ict sau subtilitate.
Oricum, dacă Gareth învăţase ceva de-a lungul
¡inilor, acel lucru era că ea se pricepea la oameni. Plus
că jurnalul era în italiană şi chiar dacă ar fi conţinut vreun
secret, Hyacinth nu ar fi avut de unde să ştie.
Odată luată hotărîrea, tînărul scoase caietul din
buzunar.
Capitolul IV

în care viaţa lui Hyacinth devine la fel de incitantă


ca aceea a Priscillei Butterworth. D oar stîncile mai
lipsesc. 1

Hyacinth privi cu interes cum domnul St. Clair ezită.


O privi îngustînd aproape im perceptibil ochii lui cei
albaştri, apoi se întoarse spre bunică. Fata încercă să
nu pară prea curioasă. Era clar că el încearcă să decidă
dacă să spună de faţă cu ea motivul pentru care a venit.
Se gîndi că orice ar spune n-ar face decît să-l determine
să tacă.
Cu toate astea, după un moment de tăcere el băgă
mîna în buzunar şi scoase un caiet mic, îm brăcat în
piele.
- Ce e asta? întrebă lady Danbury luînd obiectul.
- Jurnalul bunicii St. Clair. Mi l-a adus Caroline
după-amiază. L-a găsit printre lucrurile Iui George.
- E în italiană, spuse lady D.
- Da, ştiu.
- De ce mi l-ai adus mie? întrebă ea puţin iritată.
Domnul St. Clair zîmbi încet.
- Tu spui mereu că ştii totul, sau m ăcar că ştii pe
toată lumea.
SĂRUTUL LUI 65

- Mi-aţi spus asta şi mie mai devreme, spuse


I lyacinth.
Domnul St. Clair se întoarse spre ea şi spuse cu un
aer uşor arogant:
- Mulţumesc.
în acelaşi timp, lady Danbury se uită urît la ea.
Hyacinth se mişcă puţin. Nu din cauza privirii contesei,
fiindcă ia asta era imună. O deranja condescendenţa
domnului St. Clair.
- Speram, îi spuse el bunicii lui, că poate cunoşti un
translator.
- De limba italiană?
- Se pare că da, de asta am avea nevoie.
Lady D ciocăni cu bastonul pe carpetă, aşa cum o
persoană obişnuită ar fi bătut cu degetele în tăblia unei
mese.
- italiană? Nu o ştie toată lumea, ca pe franceză.
- Eu înţeleg italiana, o întrerupse Hyacinth.
Două perechi de ochi albaştri se îndreptară spre ea.
- Glumeşti, spuse domnul St. Clair.
imediat după aceea, bunica iui exclamă uimită:
- Chiar aşa?
- Nu ştiţi totui despre mine, spuse Hyacinth cu
mîndrie.
Vorbea cu lady Danbury, desigur, fiindcă domnul St.
Clair nu avea cum să pretindă aşa ceva.
- Sigur că nu, spuse aceasta, dar italiana?
- A m avut o guvernantă din italia, spuse Hyacinth
ridicînd din umeri, i-a plăcut să mă înveţe. Nu vorbesc
fluent, dar înţeleg sensul frazelor dintr-o pagină, două.
66 JULIA QUINN

- A ic i e vorba de mai multe pagini, spuse domnul St.


Clair arătînd spre jurnalul care era încă la bunica lui.
- Evident, replică Hyacinth. Dar nu pot citi mai mult
decît o pagină sau două o dată. Şi nu a scris cum se
scria în Roma antică, nu?
-A d ic ă în latină? spuse Gareth Ironic.
Hyacinth strînse din dinţi.
- Oricum ar fi, spuse ea.
- Pentru Dumnezeu, băiete, îi întrerupse lady
Danbury, dă-i jurnalul. A
Domnul St. Clair nu spuse că ea ţinea caietul, ceea
ce lui Hyacinth i se păru o dovadă de remarcabil
autocontrol. în loc de asta, el se ridică, luă caietul din
mîna bunicii şi se întoarse spre Hyacinth. Ezită puţin.
Nici nu ar fi observat dacă nu s-ar fi uitat direct la el.
îi aduse jurnalul şi i-l întinse, spunînd încet:
- Domnişoară Bridgerton.
Hyacinth îl luă şi se înfioră, încercînd să scape de
sentimentul că el făcuse mai mult decît să îi dea un
obiect.
- Vă e rece, domnişoară? întrebă domnul St. Clair.
Ea scutură din cap, folosindu-se de jurnal ca să nu
se uite la el.
- Paginile sînt foarte fragile, spuse ea.
- Ce scrie? întrebă Gareth.
Hyacinth strînse din dinţi. Nu era plăcut să fii privit
atunci cînd trebuia să faci ceva, şi ei îi era aproape
imposibil din cauză că bărbatul ăsta stătea atît de
aproape.
- Las-o să respire, spuse lady D.
SĂRUTUL LUI 67

El se mişcă, dar ea se simţea în continuare co­


pleşită.
- Ei bine?
Ea aplecă uşor din cap în timp ce încerca să-şi dea
seama de sensul cuvintelor.
- Scrie despre nunta ei. Urmează să se mărite cu
bunicul tău în... îşi muşcă buza în timp ce căuta cuvin­
tele potrivite pe pagină. în trei săptămîni. înţeleg că
ceremonia a avut loc în Italia.
Domnul St. Clair aprobă, apoi întrebă:
- Şi mai ce?
- Ş i...
Hyacinth strîmbă din nas, aşa cum făcea mereu
atunci cînd se gîndea. Nu era o grimasă prea
atrăgătoare, dar alternativa ar fi fost să nu se gîndească
deloc, iar asta i se părea inacceptabil.
- Ce a spus? întrebă lady Danbury.
- „Orrendo” , murmură Hyacinth. A, da!
Ridică privirea.
- Nu se bucură prea mult.
- Cine s-ar bucura? spuse lady D. Omul era ca un
urs, scuzată fie-mi expresia de aceia dintre noi care îi
sînt rude.
Domnul St. Clair o ignoră.
- Ce mai scrie?
- Ţi-am spus că nu vorbesc fluent, îl repezi
Hyacinth. Am nevoie de timp ca să pricep.
- la-l acasă, spuse lady Danbury. Oricum vă vedeţi
mîine seară.
- Chiar aşa? întrebă Hyacinth.
68 JULIA QUINN

în acelaşi timp, domnul St. Clair spuse:


-D a ?
- Mergi cu mine la seara de poezie de la familia
Pieinsworth, îi spuse contesa. Ai uitat?
Hyacinth se sprijini de spătarui scaunului şi se
bucură de privelişte. Gareth închidea şi deschidea gura,
încurcat. Semăna cu un peşte. Un peşte cu corpul unui
zeu din Grecia antică, dar un peşte.
- Eu chiar... spuse el. Adică, nu pot...
- Poţi şi o să vii, spuse iady D. Ai^promis.
El o privi speriat.
- Nu pot să-mi imaginez...
- Dacă nu ai promis, ar fi trebuit să o faci. Dacă mă
iubeşti...
Hyacinth tuşi, ca să-şi acopere rîsul, apoi încercă să
nu zîmbească drept răspuns la privirea lui supărată.
- Cînd o să mor, spuse el, pe piatra mea de mormînt
o să scrie „Şi-a iubit bunica, deşi nimeni n-o putea
suferi.”
- Şi ce dacă? întrebă lady Danbury.
- O să vin, oftă ei.
- Să aduci nişte vată cu care să-ţi astupi urechile, îl
sfătui Hyacinth.
Tînărul îi aruncă o privire disperată.
- Nu poate să fie mai rău decît la recitaiul de aseară.
Lui Hyacinth îi scăpă un zîmbet.
- Numele de fată ai lui Lady Pieinsworth este
Smythe-Smith.
în cealaltă parte a camerei, lady Danbury rîse
zgomotos.
SĂRUTUL LUI 69

-T re b u ie să plec, spuse Hyacinth ridicîndu-se. O să


mcerc să traduc prima însemnare pînă mîine, cînd ne
vedem.
- Mulţumirile mele, domnişoară Bridgerton.
Hyacinth aplecă din cap şi ieşi, încercînd să ignore
senzaţia care îi umplea inima. Era numai un caiet,
pentru Dumnezeu. Iar el era numai un bărbat. Era
enervant că simţea nevoia să-l impresioneze. Voia să îi
arate că e inteligentă şi isteaţă, să facă ceva care să-l
forţeze să o privească şi altfel, nu doar cu amuzament.
- Dă-mi voie să te conduc, spuse domnul St. Clair
păşind alături de ea.
Hyacinth se răsuci, apoi tresări, surprinsă de cît de
aproape erau.
- E u ...
Era vorba de ochii lui. Atît de albaştri şi de limpezi
că ar fi trebuit să-i poţi citi gîndurile. în loc de asta, fata
avea impresia că el i le citeşte pe ale ei.
- Da? murmură el apucîndu-i cotul.
Ea scutură capul.
- Nimic.
- Domnişoară, spuse el conducînd-o în hol, nu cred
că te-am mai văzut vreodată fără replică. în afară de
aseară, adăugă, aplecînd puţin capul.
Ea îl privi printre gene.
- La spectacol, spuse el amabil. A fost foarte frumos.
Zîmbi enervant.
- Nu a fost frumos?
Hyacinth strînse din buze.
-A b ia dacă mă cunoşti, domnule St. Clair, spuse ea.
70 JULIA QUINN

- A m auzit despre tine.


- Şi eu despre tine.
- Touché, domnişoară, spuse el, dar ei nu i se păru
că îl atinsese.
Hyacinth o văzu pe camerista ei aşteptînd la uşă,
aşa că îşi scoase braţul de sub braţul lui şi traversă
holul. Putea jura că-l auzise spunînd „Arrivederci” cînd
uşa se închidea în urma ei.

Hyacinth ajunse acasă, unde o aştepta mama ei. Nu


era de bine.

- Se mărită Charlotte Stoke'nhurst,* anunţă» Violet


Bridgerton.
- Astăzi? întrebă Hyacinth scoţîndu-şi mănuşile.
Mama ei o privi supărată.
- S-a logodit. Mi-a spus mama ei azi-dimineaţă.
Hyacinth se uită în jur.
- M-ai aşteptat în hol?
- Cu contele de Renton, adăugă Violet. Renton.
- Avem ceai? întrebă Hyacinth. Am venit pe jos şi
mi-e sete.
- Renton! exclamă mama ei, părînd aproape
disperată. M-ai auzit?
- Renton, repetă fata, binevoitoare. Are gleznele
prea groase.
- Este... Violet se opri brusc. De ce te-ai uitat la
gleznele lui?
- Era greu să nu le văd.
îi dădu cameristei poşeta cu jurnalul.
SĂRUTUL LUI 71

- Duci astea în camera mea, te rog?


Violet aşteptă să plece menajera.
- Am ceai în salon, şi gleznele lui Renton sînt
normale.
Hyacinth ridică din umeri.
- Dacă îţi plac bărbaţii plinuţi.
- Hyacinth!
Fata oftă obosită şi îşi urmă mama în salon.
- Mamă, ai şase copii căsătoriţi, şi sînt, cu toţii,
foarte mulţumiţi.
» » De ce vrei ca eu să mă mărit cu un
bărbat nepotrivit?
Violet îi pregăti o cană de ceai.
- Nu vreau asta, spuse ea. Dar, Hyacinth, ai putea
măcar să cauţi pe cineva.
-M a m ă , eu...
- Sau măcar să te prefaci, de dragul meu.
Fata nu-şi putu ascunde zîmbetul. Violet îi întinse
ceaşca, apoi o luă înapoi şi mai adăugă o linguriţă de
zahăr. Fiica ei cea mică era singura din familie care bea
ceaiul cu zahăr, şi îi plăcea să-l bea foarte dulce.
- Mulţumesc, spuse ea gustînd din amestec.
Nu era pe cît de cald i-ar fi plăcut, dar îl bău oricum.
- Hyacinth, spuse mama ei pe tonul care o făcea să
se simtă puţin vinovată, deşi ştia că nu ar trebui. Tot ce
vreau e să te văd fericită.
- Ştiu.
Asta era problema. Voia ca ea să fie fericită. Dacă
ar fi împins-o să se mărite pentru glorie socială sau cîştig
financiar, a rfi fost mai simplu de ignorat. Dar nu, o iubea
şi chiar voia să fie fericită, nu doar măritată, aşa că
72 JULIA QUiNN

Hyacinth încerca din răsputeri să îşi păstreze buna


dispoziţie în ciuda oftatului neîncetat.
- Nu mi-aş dori să te ştiu măritată cu un bărbat a
cărui companie să-ţi displacă.
- Ştiu.
- Dacă nu o să întîlneşti pe nimeni potrivit, nu m-ar
deranja să rămîi nemăritată.
Hyacinth o privi cu neîncredere.
- Foarte bine, spuse Violet, m-ar deranja, dar ştii că
nu te-aş forţa să te măriţi cu cineva care rtu e bun pentru
tine.
- Ştiu, repetă fata.
- Dar, draga mea, nu o să găseşti niciodată pe
cineva dacă nu cauţi. >

- Dar caut! protestă ea. Am ieşit aproape în fiecare


seară din săptămîna asta. A m mers chiar şi la
spectacolul Smythe-Smith. Unde, spuse ea pe un ton
ascutit, tu nu ai fost.
j 7

Violet tuşi.
- Nu mă simt prea bine.
Hyacinth nu spuse nimic, dar i se puteau citi
gîndurile pe chip.
- Am auzit că ai stat lîngă Gareth St. Clair, spuse
Violet după o tăcere suficient de lungă.
- Ai spioni chiar peste tot?
-A p ro a p e . Fac viaţa mai uşoară.
- Poate pentru tine.
- Ţi-a plăcut?
Dacă îi plăcuse? Ce întrebare ciudată. îi plăcea
Gareth St. Clair? îi plăcea să i se pară că o ia mereu în
SĂRUTUL LU! 73

rîs, chiar şi după ce fusese de acord să îi traducă


jurnalul? îi plăcea că nu îşi dădea seama ce gîndeşte el,
sau că o făcea să se simtă agitată şi nu tocmai în apele
ei?
- Ei bine? întrebă mama ei.
-În tru c îtv a , răspunse ea.
Violet nu spuse nimic, dar îi străluciră ochii într-un
fel care o sperie pe Hyacinth.
- Să nu cumva...
- A ţ i fi o pereche excelentă, Hyacinth.
Fata se uită la mama ei ca şi cum acesteia îi
apăruse un al doiiea cap.
- Ţi-ai pierdut minţile? Ştii prea bine ce reputaţie are.
Violet flutură din mînă.
- Reputaţia lui nu va mai conta odată ce vă
căsătoriti.
»
- Va conta dacă o să continue să se vadă cu
cîntăreţe de operă.
- Nu ar face aşa ceva.
- De unde ştii?
Violet se opri puţin.
- Nu ştiu, spuse ea. Dar aşa am impresia.
- Mamă, spuse Hyacinth binevoitoare, ştii că te
iubesc foarte mult...
- De ce am ajuns să nu mă aştept la nimic bun cînd
începi propoziţia cu aceste cuvinte?
- Dar trebuie să mă ierţi dacă nu vreau să mă mărit
j

cu cineva pe baza unei impresii de-ale tale.


Violet sorbi din ceai, impasibilă.
74 JULIA QUINN

- E cei mai bun lucru în absenţa unei impresii de-a


ta. Dacă îmi dai voie, impresiile mele în aceste chestiuni
sînt foarte precise.
La expresia seacă a fiicei ei, adăugă:
- încă nu m-am înşelat.
Asta aşa era, recunoscu Hyacinth în sinea ei. Dacă
ar fi spus-o cu voce tare, mama ei ar fi început să-l
urmărească pe domnul St. Ciair pînă cînd el ar fi fugit
piîngînd. i
- Mamă, spuse ea, făcînd o pauză mai lungă decît
era nevoie, ca să mai tragă de timp şi să-şi pună ordine
în gînduri, nu vreau să îl cuceresc pe domnul St. Clair.
Nu e genul de bărbat potrivit pentru mine.
- Nu cred că tu ai şti ce fel de bărbat ţi se potriveşte
nici dacă ar apărea în prag, călare pe un elefant.
- Elefantul ar fi un motiv suficient ca să caut în altă
parte.
- Hyacinth.
- Ca să nu mai spun, rosti ea gîndindu-se la
atitudinea lui condescendentă, că nu mă place prea
mult.
- Prostii, spuse Violet revoltată ca o cloşcă. Toată
lumea te place.
Hyacinth se gîndi o clipă.
- Nu e chiar aşa.
- Sînt mama ta şi ştiu...
- Mamă, eşti ultima persoană căreia i-ar spune
cineva că nu mă place.
- Oricum...
SĂRUTUL LUI 75

- Mama, o întrerupse Hyacinth aşezînd ceaşca pe


larfurie, nu contează. Nu mă deranjează că nu sînt
ndorată de toţi. Dacă voiam să mă placă toată lumea,
.iş fi fost blîndă şi încîntătoare şi plicticoasă. Dar unde
ar mai fi amuzamentul?
- Parcă ai fi lady Danbury.
- îmi place lady Danbury.
- Şi mie îmi place, dar asta nu înseam nă că mi-o
doresc drept fiică.
- Mamă...
- Nu îl vrei pe domnul St. Clair pentru că te sperie.
Hyacinth tresări.
- Nu e adevărat.
- Ba sigur că este, răspunse Violet, părînd tare
mulţumită de sine însăşi. Nu ştiu de ce nu mi-am dat
seama dinainte. Şi nu numai el.
- Nu ştiu despre ce vorbeşti.
- De ce nu te-ai măritat încă?
Hyacinth clipi din cauză că întrebarea fusese atît de
directă.
- Poftim?
- De ce nu te-ai măritat? Măcar vrei să te măriţi?
- Sigur că da.
Şi aşa era. îşi dorea asta mai mult decît ar fi
recunoscut vreodată şi probabil că mai mult decît îşi
dăduse seama înainte. O privi pe mama sa şi văzu o
fem eie care îşi iubea fam ilia cu o forţă emoţionantă.
Hyacinth realiză că voia şi ea să simtă acel gen de
iubire. Voia copii. Voia o familie.
76 JULIA QUINN

Dar asta nu însem na că era gata să se mărite cu


primul sosit. Era pragmatică. S-ar fi măritat cu un bărbat
pe care să nu-l iubească, dar numai dacă acela i s-ar fi
potrivit în aproape toate celelalte privinţe. Era oare prea
mult să vrei pe cineva inteligent?
- Mamă, spuse ea pe un ton blînd, fiindcă ştia că
Violet îi vroia binele, vreau să mă mărit. Jur. Şi e clar că
am căutat.
Violet ridică din sprîncene. ,
- E ciar?
- A m fost cerută în căsătorie de şase ori, spuse ea
puţin defensiv. Nu e vina mea că ei nu erau potriviţi.
- Chiar aşa.
Pe Hyacinth o surprinse tonul mamei ei.
- Ce vrei să spui?
- Sigur că niciunul nu era potrivit. Jumătate dintre ei
îţi voiau averea, iar cealaltă jum ătate, ei bine... l-ai fi
făcut să plîngă într-o lună.
- Cît de frumos vorbeşti despre cea mai mică dintre
fiicele tale, mormăi fata. Sînt mişcată.
Violet pufni delicat.
- Te rog, Hyacinth, ştii exact ce vreau să spun şi ştii
că am dreptate. Niciunul nu ţi-ar fi putut face faţă. Ai
nevoie de cineva care să-ţi fie egal.
- Exact asta încerc să-ţi spun.
- întrebarea mea este de ce îti> cer mîna numai
bărbaţi nepotriviţi.
Hyacinth deschise gura, dar nu ştiu ce să răspundă.
- Spui că vrei să găseşti pe cineva ca tine, spuse
Violet, tu crezi că vrei asta, dar adevărul este că de
SĂRUTUL LUI 77

fiecare dată cînd întîineşti pe cineva care îţi face faţă, îl


îndepărtezi.
- Ba nu, spuse ea neconvingător.
- Dar nici nu îi încurajezi.
Se aplecă spre fiica ei, cu îngrijorare şi reproş în
ochi.
- Ştii că te iubesc, Hyacinth, dar îţi place să conduci
conversaţia.»
- Cui nu îi place?
- Un bărbat care îţi este egal nu îţi va permite să faci
ce vrei din ei.
- Dar nu vreau aşa ceva, protestă ea.
Violet oftă. Era un sunet nostalgic, plin de căldură şi
iubire.
- Aş vrea să-ţi pot povesti ce am sim ţit în ziua în
care ai venit pe lume, spuse ea.
- Mamă? întrebă Hyacinth încet.
Schimbarea de subiect era neaşteptată, şi, cumva,
fata ştiu că orice urma să îi spună mama ei va conta mai
mult decît toate celelalte lucruri pe care le auzise pînă
atunci.
- Era imediat după moartea tatălui tău. Eram tristă.
Nici nu pot să-ţi spun cît de tristă. Există un fel de durere
care te consumă şi te trage în jos. Atunci cînd nu poţi...
Violet se opri şi strînse din buze, ca atunci cînd
încerci să înghiţi ca să nu plîngi.
- Nu ai ce să faci. Nu poţi să explici o astfei de
durere.
Hyacinth aprobă, deşi ştia că nu va înţelege
niciodată cu adevărat.
78 JULIA QUINN

- î n toată luna dinaintea naşterii tale nu am ştiut cum


să mă simt, continuă Violet cu o voce din ce în ce mai
mică. Nu ştiam ce să simt pentru tine. Aveam deja şapte
copii şi s-ar fi zis că eram expertă. Dar deodată totul era
nou. Bebeluşul nu avea tată. Eram foarte speriată.
Trebuia să fiu totul pentru tine. Şi pentru fraţii şi surorile
tale, dar era diferit. Cu tine...
Hyacinth o privi nemişcată.
- Eram speriată, spuse Violet din nou. Eram
îngrozită de ideea că o să te dezamăgesc.
- Nu s-a întîmplat aşa ceva, şopti fata.
Violet zîmbi trist.
- Ştiu. Uite ce frumos ai crescut.
Hyacinth se cutremură şi nu ştiu dacă îi vine să
plîngă sau să rîdă.
- Dar nu asta voiam să-ţi spun, rosti Violet cu o
privire hotărîtă. Vreau să spun că, atunci cînd te-ai
născut şi mi te-au pus în braţe, e ciudat, dar eram
convinsă că o să semeni cu tatăl tău. Eram sigură că o
să te privesc şi o să îl văd pe el, ca un semn din ceruri.
Hyacinth nici nu mai respira. Se întrebă de ce nu
auzise pînă acum povestea asta. Şi de ce nu întrebase
despre ea.
- Dar nu a fost aşa. Arătai ca mine. Apoi, îmi
amintesc ca şi cînd ar fi fost ieri, te-ai uitat în ochii mei
şi ai clipit. De două ori.
- De două ori? repetă Hyacinth întrebîndu-se de ce
era important.
- De două ori.
Violet o privi, zîmbind ciudat.
SĂRUTUL LUI 79

- î m i amintesc asta fiindcă păreai atît de conştientă.


A fost foarte ciudat. M-ai privit de parcă ai fi spus „Ştiu
exact ce am de făcut.”
Hyacinth expiră zgomotos şi rîse încet, ca şi cum nici
ea nu s-ar fi aşteptat să o facă.
- Apoi ai urlat, spuse Violet scuturînd din cap.
Cerule, credeam că o să cadă vopseaua de pe pereţi.
Iar eu am zîmbit. Era prima dată cînd zîmbeam după
moartea tatăl tău.
Violet inspiră şi întinse mîna după ceaşca de ceai.
Hyacinth o privi cum se adună şi îşi dori ca ea să
continue, dar, cumva, simţi că e mai bine să nu o roage
asta. Aşteptă un minut, pînă cînd mama ei spuse încet:
- Din acel moment mi-ai fost extraordinar de dragă,
îmi iubesc toţi copiii, dar tu...
Privi în sus, spre Hyacinth.
- T u m-ai salvat.
Fetei i se strînse inima. Nu se putea mişca, nu putea
respira. Nu putea decît să-şi privească mama şi să o
asculte. Şi să fie recunoscătoare că îi este fiică.
- Te-am protejat întotdeauna puţin cam mult, spuse
Violet zîmbind. Şi în acelaşi timp am fost prea
îngăduitoare cu tine. Erai atît de exuberantă şi de sigură
de tine şi de lumea din jur. Erai o forţă a naturii şi eu nu
am vrut să-ţi frîng aripile.
- Mulţumesc, şopti Hyacinth atît de încet încît abia
dacă se auzi.
- Dar uneori mă întreb dacă nu cumva asta te-a
făcut să fii mai puţin atentă la cei din jurul tău.
Hyacinth se simţi, deodată, foarte rău.
80 JULIA QUINN

- Nu, nu, spuse Violet repede, văzînd expresia


îndurerată a fetei ei. Eşti bună şi blîndă şi mult mai
atentă decît îşi imaginează ceilalţi. Dar... Nu ştiu cum
să-ţi explic.
Respiră şi încreţi nasul, căutînd cuvintele potrivite.
- Eşti obişnuită să spui tot ce doreşti.
- Şi ce e rău în asta?
- Nimic. Mi-aş dori ca mai multă lume să poată face
asta. ,
Vioiet îşi prinse mîinile şi începu să-şi mişte degetul
de la mîna stîngă în mijlocul palmei drepte. Era un gest
pe care Hyacinth îl văzuse de multe ori la mama ei, şi
de fiecare dată cînd se gîndea la ceva.
- Dar cred că, atunci cînd nu te simţi în largul tău,
cînd se întîmplă ceva care te face să te simţi incomod,
nu ştii ce să faci şi fugi. Sau decizi că nu merită efortul.
O privi pe fiica ei, direct şi cu puţină resemnare.
- Şi cred că ăsta e motivul pentru care nu o să
găseşti niciodată bărbatul potrivit. Sau, mai bine spus,
o să îi găseşti, dar nu o să ştii. Nu o să-ţi dai voie.
Hyacinth o privi. Se simţea mică şi nu voia să se
mişte. Se simţea nesigură. Cum se întîm piase asta?
Venise aici aşteptîndu-se să discute despre căsătorii şi
lipsa unui soţ, iar acum se simţea atît vulnerabilă şi de
nesigură?
- O să mă gîndesc la asta, îi spuse mamei ei.
- Asta e tot ce îti» cer.
Era tot ce putea promite.
Capitolul V

Seara următoare, în salonul lui lady Pleinsworth, nu


se ştie din ce motiv, dar pianul era îm podobit cu
crenguţe şi o fetiţă purta un corn în frunte.

- Lumea o să creadă că-mi faci curte, spuse


Hyacinth cînd domnul St. Clair se aşeză lîngă ea fără a
se preface măcar că îl interesează alt loc.
- Prostii, spuse el aşezîndu-se pe scaunul gol de
alături. Toată lumea ştie că nu curtez femei respectabile.
Plus că, dacă aş face-o, reputaţia ta ar avea de cîştigat.
- Şi eu care credeam că modestia e o virtute prea
lăudată.
El zîmbi sec.
- Nu vreau să îţi dau apă la moară, dar adevărul trist
este că majoritatea bărbaţilor sînt ca nişte oi. Unde se
duce unul, merg şi ceilalţi. Şi ai spus că vrei să te măriţi,
nu?
- Nu cu cineva care te urmează pe tine ca o oaie.
El rînji, un gest diavolesc cu care Hyacinth era
sigură că el seducea o mulţime de femei. Se uită în jur
ca şi cum ar fi vrut să facă un lucru reprobabil, apoi se
apropie de ea. Hyacinth nu se putu abţine şi întrebă:
-D a ?
82 JULIA QUINN

- Mai am puţin şi behăi.


Ea încercă să nu rîdă, ceea ce se dovedi a fi o
greşeală, pentru că îi scăpă un sunet foârte lipsit de
eleganţă.
- Ce bine că nu bei lapte, spuse Gareth aşezîndu-se
la loc.
Era în continuare serios, blestematul. Hyacinth
încercă să îi arunce o privire urîtă, dar nu reuşi să-şi
ascundă amuzamentul din privire.
- Ţi-ar fi ieşit pe nas, spuse el fidicînd din umeri.
- Nu ţi-a spus nimeni că fem eile nu sînt impre­
sionate de astfel de cuvinte? întrebă ea odată ce-şi
recăpătă glasul. i
- Nu încerc să te impresionez, replică el uitîndu-se
spre partea din faţă a camerei. Măi să fie! spuse
surprins. Ce e aia?
Hyacinth se uită spre locul în care privea el. Mai
mulţi dintre copiii familiei Pleinsworth se agitau, iar una
dintre fetiţe era costumată în păstoriţă.
- Ce coincidenţă interesantă, murmură Gareth.
- S-ar putea să fie timpul să behăim.
- Credeam că se va citi poezie.
Hyacinth făcu o grimasă şi clătină din cap.
- Mă tem că s-a făcut o schimbare neaşteptată în
program.
- De la ritmul iambic la „Micuţa Bo Peep”? întrebă
el neîncrezător. Pare cam mult.
Hyacinth îl privi jucăuş.
- Cred că o să avem şi ritm iambic.
Gareth rămase cu gura căscată.
SĂRUTUL LUI 83

- Din gura micuţei Peep?


Ea aprobă şi ridică programul pe care îl ţinea în
poală.
- Este o compoziţie proprie, spuse ea ca şi cum asta
ni fi explicat ceva. E scrisă de Harriet Pieinsworth şi se
numeşte „Păstoriţa, unicornul şi Henry al optulea”.
- Toţi trei? în acelaşi timp?
- Nu glumesc, spuse ea.
- Sigur că nu. Nici măcar ţie nu ţi-ar fi venit aşa o
idee.
Hyacinth decise să ia repiica lui ca pe un
compliment.
- De ce nu am primit şi eu un program? întrebă el
luîndu-l pe al ei.
- Cred că domnii nu au primit programul. Trebuie să
admiri intuiţia lui iady Pieinsworth. Ai fi fugit dacă ştiai ce
te aşteaptă.
Gareth se răsuci pe loc.
- A u încuiat deja uşile?
- Nu, dar a venit bunica ta.
Hyacinth nu era sigură, dar i se păru că îl aude
gemînd.
- Nu vine încoace, spuse Hyacinth privind-o pe lady
Danbury cum se aşează cu cîteva rînduri mai în spate.
- Sigur că nu, mormăi Gareth, iar Hyacinth ştiu că
gîndeşte aceiaşi iucru ca şi ea.
încerca să îi convingă să formeze o pereche şi nu
era prea subtilă. Hyacinth se răsuci cu faţa spre scenă,
apoi se opri cînd o văzu pe mama ei, pentru care
păstrase un loc în dreapta. Violet se prefăcu, destui de
84 JULIA QUINN

lipsită de talent, că nu o vede, şi se aşeză alături de lady


Danbury.
- Ca să vezi, spuse Hyacinth încet.
Mama ei nu era cunoscută pentru subtilitate, dar ai
fi zis că, după discuţia lor din ziua anterioară, va fi mai
puţin demonstrativă. Ar fi putut să-i dea cîteva zile de
răgaz.
Existau puţini oameni cu care nu se simţea în largul
ei. Fusese un domn în timpul primului ei sezon de baluri
în faţa căruia nu putea scoate niciun cuvînt. Era
inteligent şi chipeş, iar cînd o privea, ei i se înmuiau
genunchii. Cu un an în urmă, fratele ei, Gregory, i-l
prezentase pe prietenul lui care, atunci cînd vorbea, era
sec şi sarcastic, la fel ca şi ea. îşi spusese că nu îl place,
apoi îi spusese mamei ei că pare genul care e crud cu
animalele. Dar adevărul era...
Nu ştia nici ea care era adevărul. Nu ştia chiar tot,
oricît ar fi încercat să lase impresia că ştie. Dar evitase
acel gen de bărbat. Spunea că nu îi plac, dar poate că
nu era vorba despre asta. Poate că pur şi simplu nu se
plăcea pe sine însăşi în preajma lor.
îl privi pe domnul St. Clair, care se sprijinea de
spătarul scaunului şi părea puţin plictisit şi puţin amuzat,
o expresie sofisticată pe care bărbaţii din Londra se
străduiau să o copieze. Lui îi reuşea mai bine decît
multora.
- Pari prea serioasă pentru seara asta de ritmuri
bovine, spuse el.
Hyacinth se uită surprinsă spre scenă.
- Să ne aşteptăm să apară şi vite?
SĂRUTUL LUI 85

El îi dădu înapoi programul şi oftă.


- Mă pregătesc pentru ce e mai rău.
Hyacinth zîmbi. Avea simţul umorului şi era
inteligent. Şi foarte, foarte chipeş. Deşi de asta nu se
îndoia nimeni. Avea toate calităţile pe care şi le dorea
de la un soţ. Dumnezeule.
- Te simţi bine? întrebă el ridicîndu-se brusc.
- Bine, spuse ea pe un ton gîtuit. De ce?
- Mi s-a părut...
îşi drese glasul.
- Mi s-a părut că... îmi cer scuze. Nu pot să-i spun
aşa ceva unei domnişoare.
- Nici măcar uneia pe care nu vrei să o impre­
sionezi? îl tachină Hyacinth.
Dar vocea îi era puţin cam prea ascuţită. El o privi,
apoi spuse:
- Foarte bine. Mi s-a părut că o să ţi se facă rău.
- Mie nu mi-e niciodată rău, spuse ea privind înainte.
Gareth St. Clair nu avea toate calităţile unui soţ. Nu
se putea.
- Şi nici nu leşin, adăugă ea. Niciodată.
-A c u m pari furioasă, murmură el.
- Nu sînt, spuse Hyacinth, mulţumită de tonul vesel
pe care-l folosise.
Avea o reputaţie foarte proastă, îşi reaminti ea. Chiar
voia să se amestece cu unul de teapa lui, care avusese
atîtea relaţii? Spre deosebire de m ajoritatea fem eilor
nemăritate, ea chiar ştia ce înseamnă o relaţie. Nu din
proprie experienţă, desigur, dar reuşise să afle detaliile
de bază de la surorile ei mai mari. Deşi Daphne, Eloise
86 JULIA QUINN

şi Francesca o asiguraseră că poate fi foarte plăcut cu


persoana potrivită, devenise destul de repede clar că e
necesar ca persoana potrivită să-ţi fie credincioasă.
Domnul St. Clair avea reiaţii
» cu o mulţime
» de femei. Cu
siguranţă că un astfel de comportament nu era sănătos.
Chiar dacă „o mulţime” era exagerat, cum ar fi putut
ea să se ridice la înălţimea aşteptărilor lui? Ştia că ultima
amantă îi fusese Maria Bartolomeo, soprana din Italia a
cărei frumuseţe era întrecută numai dş talent. Nici chiar
mama ei nu putea susţine că Hyacinth era mai frumoasă
decît soprana.
Ce oribil trebuie să fie ca în noaptea nunţii să ştii că
soţul tău te compară cu altele.
- Cred că începe, oftă domnul St. Clair.
Servitorii stingeau lumînări în stînga şi în dreapta.
Hyacinth se răsuci şi îl văzu pe Gareth din profil. Un
candelabru încă mai lumina de undeva din stînga. Părul
lui părea aproape auriu. Purta coadă. Era singurul
bărbat din încăpere cu părul aranjat astfel. îi plăcea asta.
Nu ştia de ce, dar îi plăcea.
- Cît de rău ar fi, îl auzi şoptind, dacă m-aş repezi la
uşă?
-A c u m ? şopti şi ea, încercînd să ignore fiorul care
o cutremura atunci cînd el era atît de aproape. Foarte
rău.
El se aşeză la loc şi oftă, privind spre scenă şi părînd
politicos, deşi puţin plictisit. Un minut mai tîrziu, Hyacinth
auzi un sunet foarte siab, destinat numai urechilor ei:
- Bee. Beeee.
SĂRUTUL LUI 87

Trec nouăzeci de minute şi, din păcate, erou! nostru


nu s-a înşelat în privinţa bovinelor.

- Beţi vin de porto, dom nişoară? întrebă Gareth


privind spre scenă şi aplaudîndu-i pe copiii familiei
Pleinsworth.
- Sigur că nu. Dar am fost mereu curioasă să aflu
ce gust are. De ce?
- Fiindcă amîndoi merităm ceva de băut.
O auzi rîzînd şi rostind:
- Unicornul a fost simpatic.
El pufni. Unicornul avea cel mult zece ani. Nu ar fi
fost nicio problemă, doar că Henry al optulea încercase
să improvizeze şi să-l călărească.
- Mă mir că nu a fost nevoie de chirurg, mormăi el.
Hyacinth tresări.
- Mi s-a părut că şchiopătează puţin.
- îmi venea şi mie să gem de durere. Doamne,
cine... Lady Pleinsworth, spuse Gareth zîmbind repede.
Ce plăcere!
- Domnule St. Clair, mă bucur că aţi venit.
- Nu aş fi ratat aşa ceva.
- Şi domnişoara Bridgerton, spuse lady Pleinsworth
căutînd să afle dacă e rost de vreun zvon. Dumneavoas­
tră trebuie să vă mulţumesc pentru prezenţa domnului
St. Clair?
- Mă tem că bunica dumnealui e de vină, răspunse
Hyacinth. L-a am eninţat că-l loveşte cu bastonul dacă
nu vine.
88 JULIA QUINN

Lady Pieinsworth nu păru a şti cum să răspundă,


aşa că se întoarse din nou spre Gareth şi îşi drese glasul
de cîteva ori, apoi întrebă:
- Le cunoaşteţi pe fiicele mele?
Gareth reuşi să nu facă o grimasă. Exact acesta era
motivul pentru care evita evenimentele de societate.
- Nu cred că am avut plăcerea.
- Păstoriţa, spuse lady Pieinsworth amabilă.
Gareth dădu din cap. A
- Şi unicornul? întrebă zîmbind.
- Da, răspunse mama fetelor clipind nedumerită şi,
probabil, puţin speriată. Dar ea e pam prea tînără.
- Sînt sigură că domnului St. Clair i-ar plăcea să o
cunoască pe Harriet, îi întrerupse Hyacinth, explicîndu-
i lui Gareth că e vorba despre păstoriţă.
- Sigur, spuse el. Încîntat.
Hyacinth se întoarse către lady Pieinsworth cu un
zîmbet mult prea nevinovat.
- Domnul St. Clair este expert în ovine.
- Unde e bastonul meu cînd am nevoie de el?
murmură el.
- Poftim? se aplecă lady Pieinsworth ca să îl audă
mai bine.
- Am spus că mi-ar face foarte mare plăcere să o
cunosc pe fiica dumneavoastră, spuse el, fiindcă părea
a fi singura afirmaţie politicoasă.
- Minunat! exclamă femeia, bătînd din palme. Ştiu
că ea se va bucura să vă cunoască.
Apoi plecă, spunînd ceva despre restul invitaţilor.
SĂRUTUL LU! 89

- Nu fi atît de supărat, îi spuse Hyacinth cînd


râmaseră singuri. Eşti o partidă bună.
Ei o măsură gînditor.
- Oare se spun astfel de lucruri atît de direct?
Ea ridică din umeri.
- Dacă nu vrei să-l impresionezi pe cei căruia îi spui,
se poate.
-T o u ch é , domnişoară Bridgertori.
Ea oftă fericită.
- Cuvintele mele preferate.
Ei nu se îndoia că aşa este.
- Spune-mi, dom nişoară, ai început să citeşti
jurnalul bunicii?
Ea aprobă.
- M-am mirat că nu ai întrebat mai devreme despre
asta.
- M-a distrat păstoriţa, deşi te rog să nu îi spui asta
mamei ei. Sînt sigur că ar înţelege greşit.
- Aşa fac toate mamele, aprobă ea, privind prin
Încăpere.
- Ce cauţi? întrebă el.
- Cum? Nimic. Mă uitam şi eu.
- După ce? insistă el.
Ea se răsuci ca să îl privească. Avea ochii mari,
nemişcaţi şi uimitor de albaştri.
- După nimic anume. Ţie nu îţi place să ştii tot ce se
petrece?
- Numai dacă are legătură cu mine.
- Serios?
Făcu o pauză.
90 JULIA QUINN

- Mie îmi place să ştiu tot.


- Aşa am înţeles. Apropo de asta, ce ai aflat din
jurnal?
- Da, spuse ea luminîndu-se.
Părea o metaforă ciudată, dar chiar asta se
întîmplase. Hyacinth strălucea atunci cînd era sigură pe
ea. Şi mai neobişnuit era faptul că lui Gareth îi plăcea
asta.
- Am citit numai douăsprezece pagini, spuse ea.
Mama a avut nevoie de ajutor cu corespondenţa în
după-amiaza asta şi nu am avut pe cît de mult timp mi-
aş fi dorit. Nu i-am spus despre jurnal. Nu ştiam dacă nu
cumva e secret.
Gareth se gîndi la tatăl lui, care probabil că ar fi vrut
jurnalul, măcar ca să i-l ia lui.
- E secret, spuse. Pînă mă decid să nu mai fie.
Ea aprobă.
- Probabil că e mai bine să nu spui nimic înainte să
afli ce a scris.
- Ce ai aflat?
- Ei bine...
O privi făcînd o grimasă.
- Ce e ? întrebă.
Hyacinth îşi mişcă în jos colţurile gurii, în expresia
pe care o facem atunci cînd încercăm să nu spunem
veşti neplăcute.
- Mă tem că nu există nicio cale politicoasă de a
spune asta.
- A ş a e cu familia mea.
Ea îl privi curioasă, apoi spuse:
SĂRUTUL LUI 91

- E clar că nu dorea să se mărite cu bunicul tău.


- A i spus după-amiază, da.
- Nu. Vreau să spun că nu voia deloc.
- O femeie inteligentă. Bărbaţii din familia mea sînt
idioţi şi încăpăţînaţi.
Ea zîmbi puţin.
- Şi tu?
Ar fi trebuit să ştie că va primi replica asta.
- N-ai rezistat, nu?
- T u ai fi rezistat?
- Cred că nu, recunoscu el. Ce altceva scria?
- Nu foarte mult. Avea doar şaptesprezece ani la
începutul jurnalului. Părinţii ei au obligat-o să se mărite,
şi ea a scris trei pagini despre cît de supărată era.
- Supărată?
Ea tresări.
- Mai mult decît atît, dar...
- Să rămînem la „supărată” .
- Da. aprobă ea. Aşa e cel mai bine.
- Cum s-au cunoscut? Scrie?
Hyacinth clătină din cap.
- Nu. A început să scrie în jurnal după ce s-au
cunoscut. Deşi a scris ceva despre o petrecere acasă la
unchiul ei, deci poate că acolo s-au întîlnit.
Gareth dădu din cap, absent.
- Bunicul a făcut o călătorie lungă. S-au întîlnit şi
s-au căsătorit în Italia, dar numai atît ştiu.
- Nu cred că a compromis-o, dacă asta vrei să ştii,
spuse Hyacinth. Cred că ar fi scris despre aşa ceva.
El nu rezistă şi o tachină:
92 JULIA QUINN

- Tu ai scrie despre aşa ceva?


- Poftim?
- A i scrie în jurnal dacă te-ar compromite cineva?
Ea roşi, ceea ce pe Gareth îi încîntă.
- Nu ţin un jurnal, spuse ea.
Tînărului îi plăcea acum direcţia pe care o luase
conversaţia.
- Dar dacă ai avea?
- Nu am, se răsti ea.
- Laşo, spuse el încet.
- Tu ţi-ai scrie toate secretele într-un jurnal?
- Sigur că nu, spuse el. Dacă l-ar găsi cineva, nu ar
fi cinstit pentru cei despre care am scris.
- Cei? îndrăzni ea.
Ei zîmbi.
- Cele. Femeile.
Ea roşi din nou, dar mai puţin, iar el se îndoia că-şi
dăduse seama. Obrajii îi erau îm bujoraţi şi nasul
pistruiat. într-un astfel de moment, majoritatea femeilor
s-ar fi declarat revoltate, sau măcar s-ar fi prefăcut că
sînt, dar nu şi Hyacinth. Ea îşi ţuguie puţin buzele, poate
ca să-şi ascundă jena, poate că să nu spună o răutate.
Nu era sigur.
Dar ştia că se simte bine. Era greu de crezut, dat
fiind că stătea Iîngă un pian acoperit de crenguţe şi că
trebuia să-şi petreacă restul serii evitînd o păstoriţă şi
pe mama ei ambiţioasă. Dar se simţea bine.
- Eşti chiar atît de rău pe cît se spune?
Ei tresări, surprins. Nu se aşteptase la o astfel de
întrebare.
SĂRUTUL LUI 93

- Nu, recunoscu. Dar să nu mai spui nimănui.


- Nici nu credeam că eşti, spuse ea gînditoare.
Ceva din tonui ei îi sperie. Nu voia ca Hyacinth
Bridgerton să se gîndească atît de mult la el. Fiindcă
avea senzaţia că, dacă ar face asta, l-ar putea citi ca pe
o carte deschisă. Şi nici el nu ştia ce se ascunde acolo.
- Vine bunica ta, spuse ea.
- Chiar aşa, se bucură el de întrerupere. Să
încercăm să fugim?
- E prea tîrziu, spuse ea zîmbind. Şi mama e în
urma ei.
- Gareth! exclamă bunica Iui.
- Bunico! spuse el sărutîndu-i mîna. E o plăcere să
te văd.
- Sigur că este, replică ea.
Gareth se răsuci ca să privească o versiune mai în
vîrstă şi mai blondă a lui Hyacinth.
- Lady Bridgerton.
- Domnule St. Clair, spuse Violet cu căldură. Nu
ne-am văzut de mult.
- Nu particip prea des la astfel de evenimente,
spuse el.
- A ş a e, spuse lady Bridgerton sincer, bunica ta mi-a
spus că a fost nevoită să-ţi forţeze mîna.
El se întoarse spre contesă şi ridică din sprîncene:
- O să-mi distrugi reputaţia.
- Ţi-ai distrus-o singur, dragul meu.
- Vrea să spună că nimeni nu o să-l mai creadă
periculos şi misterios dacă se află cît de multă grijă are
de dumneavoastră.
94 JULIA QUINN

O tăcere uşor jenantă cuprinse micul grup, iar


Hyacinth îşi dădu seama că toată lumea înţelesese ce
voia ei să spună. Lui Gareth i se făcu milă de ea şi
spuse:
- Trebuie să mai ajung undeva în seara asta, aşa
că o să plec.
Lady Bridgerton zîmbi.
- Dar ne vedem marţi seara, da?
- Marţi? întrebă el gîndindu-se că zîmbetul mamei
lui Hyacinth nu era nici pe departe atît de’*nevinovat pe
cît păruse la început.
- Fiul meu şi soţia lui găzduiesc un bal. Sînt sigură
că ai primit o invitaţie.
Gareth era şi el sigur că primise, dar de cele mai
multe ori invitaţiile ajungeau la gunoi.
- Promit că nu o să fie niciun unicorn, spuse lady
Bridgerton.
Fusese păcălit de o femeie tare pricepută.
- în acest caz, spuse el politicos, cum aş putea să
refuz?
- Excelent. Sînt sigură că Hyacinth se va bucura să
te revadă.
- A b ia aştept. Nu mai pot, spuse fata încet.
- Hyacinth! o apostrofă lady Bridgerton. Nu vorbeşte
serios, îi spuse lui Gareth.
El se uită la fată şi spuse:
- Sînt distrus.
- Fiindcă mă bucur? Sau pentru că nu? întrebă ea.
- Oricare variantă ţi-e pe plac. Doamnelor, mai
spuse el.
SĂRUTUL LUI 95

- Să nu uiţi de păstoriţă, îi aminti Hyacinth zîmbind


nevinovat, i-ai promis mamei ei.
Fir-ar să fie. Uitase. Privi în jur. Micuţa Bo Peep îi
arătă cu bastonui şi îl făcu să simtă că, dacă se apropia
mai mult, l-ar fi tras spre ea.
- Nu cumva sînteţi prietene? o întrebă pe Hyacinth.
- Nu. Abia dacă o cunosc.
- Nu ai vrea să o cunoşti? întrebă el.
Ea îşi atinse bărbia cu degetele, gînditoare.
- Nu prea...
Zîmbi sec.
- Dar o să te privesc de departe.
- Trădătoareo, murmură el trecînd pe lîngă ea şi
pornind spre păstoriţă.
Tot restul serii îşi aminti parfumul lui Hyacinth. Şi
rîsul ei. Sau poate nici una, nici alta. Poate că îşi
amintea, pur şi simplu, de ea.
Capitolul VI

Marţea următoare, în sala de bal a casei Bridgerton.


Lum inările sînt aprinse şi se aude muzică. Noaptea e
foarte romantică. 1
Nu şi pentru Hyacinth, totuşi, care află că prietenii
p o t fi la fel de agasanţi ca şi familia. Ba chiar, uneori,
m ai agasanţi. '

- Ştii cu cine cred că ar trebui să te măriţi? Cu


Gareth St. Clair.
Hyacinth o privi pe Felicity Albansdale, cea mai
apropiată prietenă a ei, cu o expresie undeva între
neîncredere şi spaimă. Nu era pregătită să spună că se
mărită cu el, dar se întreba dacă nu ar trebui să-l ia în
considerare drept posibil partener. Erau gîndurile ei atît
de evidente?
- Ai înnebunit, spuse, fiindcă nu voia să admită că
începea să se îndrăgostească de el.
Nu îi plăcea să facă lucruri pe care nu le făcea foarte
bine, şi avea sentim entul neplăcut că nu ştie cum să
cucerească pe cineva cu graţie şi demnitate.
- Ba deloc, spuse Felicity privindu-l pe domnul în
discuţie, care era în cealaltă parte a camerei. Ar fi
perfect pentru tine.
SĂRUTUL LUI 97

Hyacinth se gîndise numai la el, la bunica lui şi la


jurnalul celeilalte bunici, aşa că nu avu de ales şi spuse:
- Prostii. Abia dacă îl cunosc.
- Nimeni nu-l cunoaşte, răspunse prietena ei. E o
enigmă.
- Nu aş merge atît de departe.
„Enigmă” suna prea romantic, şi...
- Ba sigur că este, spuse FeliCity întrerupîndu-i şirul
gîndurilor. Ce ştim despre el? Nimic. Aşadar...
-A ş a d a r, nimic. Nu intenţionez să mă mărit cu el.
- Dar trebuie să te măriţi cu cineva.
i

- Asta se întîm plă cînd te căsătoreşti, spuse


Hyacinth dezgustată. Nu vrei decît să-i vezi şi pe ceilalţi
căsătoriţi.
Felicity, care se măritase cu Geoffrey Albansdale cu
şase luni înainte, ridică din umeri.
- E un scop nobil.
Hyacinth se uită ia Gareth, care dansa cu dom­
nişoara Jane Hotchkiss, o blondă frumoasă şi mignonă.
Părea foarte atent la tot ce spunea ea.
- Nu vreau, spuse ea şi mai hotărîtă, să îl cuceresc
pe Gareth St. Clair.
- Pare-mi-se că domniţa se opune cam prea mult,
spuse Felicity cu un aer indiferent.
Hyacinth strînse din dinţi.
- Domniţa s-a opus numai de două ori.
- Dacă te-ai gîndi puţin...
- Ceea ce eu nu vreau să fac.
- O să vezi că vă potriviţi foarte bine.
98 JULIA QUINN

- Cum aşa? întrebă Hyacinth, deşi ştia că nu face


decît să o încurajeze pe Felicity.
Prietena ei o privi în ochi.
- E singurul pe care nu l-ai putea înnebuni.
Hyacinth o privi lung, simţindu-se atinsă.
- Nu ştiu dacă să o iau ca pe un compliment.
- Hyacinth! exclamă Felicity. Ştii că nu am vrut să te
insult. Pentru Dumnezeu, ce e cu tine?
- Nimic. ,
Dar după conversaţia cu mama ei şi cea de acum
cu Felicity, începea să se întrebe cum o vedeau ceilalţi.
Fiindcă nu era sigură că imaginea ei corespundea cu
ceea ce vedeau ei.
- Nu voiam să spun că trebuie să te schimbi, spuse
Felicity luînd-o de mînă. Doamne, nu. Doar că ai nevoie
de cineva care să-ţi poată face faţă. Cred că ştii că
majoritatea nu reuşesc.
- îmi pare rău, spuse Hyacinth înclinînd capul. Am
exagerat. Nu prea sînt în apele mele zilele astea.
Şi era adevărat. O ascundea bine, sau cel puţin aşa
credea, dar era foarte agitată de cînd discutase cu
Violet. Sau, poate, de cînd discutase cu domnul St. Ciair.
Nu. Era vorba de ambele discuţii. De tot ce se întîmpla
şi de tot ce o făcea să se simtă nesigură, lucru aproape
imposibil de suportat.
- Probabil că ai răcit. Toată lumea e răcită
săptămîna asta.
Hyacinth nu o contrazise. Ar fi fost frum os să fie
numai asta.
SĂRUTUL LUI 99

- Ştiu că vă vorbiţi, continuă Felicity. Am auzit că aţi


stat unul lîngă altul şi la Smythe-Smith, şi la recitalul de
la Pleinsworth.
- A fost o piesă de teatru, spuse Hyacinth absentă.
Au schimbat programul în ultima clipă.
- Şi mai rău. Credeam că ai reuşit să scapi de cea
de-a doua.
- Nu a fost atît de rău.
- Fiindcă ai stat lîngă domnul St. Clair, spuse Felicity
zîmbind şiret.
- Eşti îngrozitoare, spuse prietena ei fără să o
privească.
Dacă s-ar fi uitat ia ea, Felicity ar fi văzut adevărul.
Se pricepea să mintă, dar nu atît de bine şi nu în faţa
prietenei ei. Cel mai rău era că şi ea făcuse la fel. De
cîte ori nu o tachinase pe Felicity înainte ca aceasta să
se mărite? De o duzină de ori? De şi mai multe?
- A r tr e b u i să dansezi cu el.
Hyacinth se uită în continuare în jos.
- Nu pot să fac nimic dacă nu mă invită el.
- Sigur că o să te invite. Trebuie doar să mergi în
cealaltă parte a camerei, ca să te vadă.
- N-am de gînd să alerg după el.
Felicity zîmbi larg.
- î l placiS Minunat! Nu am văzut niciodată...
- Nu îl plac, o întrerupse Hyacinth.
Apoi, fiindcă îşi dădu seama că se poartă ca un copil
şi că prietena ei nu o va crede, adăugă:
- Cred doar că ar trebui să mă lămuresc dacă l-aş
putea plăcea.
100 JULIA QUINN

- E mai mult decît ai spus vreodată despre vreun


bărbat. Şi nu e nevoie să alergi după el. Nu ar îndrăzni
să te ignore. Eşti sora gazdei şi bunica lui l-ar lua la rost
dacă nu te-ar invita ia dans.
- Mulţumesc că mă faci să mă simt specială.
Felicity chicoti.
- Nu te-am mai văzut niciodată aşa şi, trebuie să
spun, îmi place foarte mult.
- Mă bucur că măcar uneia dintre noi îi face plăcere.
Dar cuvintele nu i se auziră din cauza sunetului
surprins pe care-l scoase prietena ei.
- Ce e ? întrebă Hyacinth.
Felicity îi făcu semn cu capul spre cealaltă parte a
camerei.
- Tatăi lui, şopti ea.
Hyacinth se întoarse brusc, fără să încerce să se
ascundă. Doamne! Intrase lordul St. Clair. Toată Londra
ştia că ei doi nu îşi vorbesc, dar oricum primeau invitaţii
amîndoi, fiindcă aveau un talent remarcabil de a se evita
unul pe altul, aşa că gazdele erau scutite de situaţia
jenantă de a-i primi pe amîndoi. Evident, în această
seară ceva nu mersese bine.
Oare Gareth ştia că tatăl lui era aici? Hyacinth se
uită pe ringul de dans. Rîdea la o glumă a domnişoarei
Hotchkiss. Nu ştia. îi văzuse îm preună odată, de la
distanţă. Era evident că nu îi făcea prea mare plăcere
să-şi întîlnească tatăl. Se repeziseră fiecare spre o altă
ieşire.
Hyacinth îl privi pe baronul care se uita prin sală. îşi
văzu fiul şi se schimbă la faţă.
SĂRUTUL LUI 101

- Ce o să faci? şopti Felicity.


Să facă? Privi de la Gareth la tatăl său. Lordul St.
Clair, care încă nu observase că ea îl privea, se întoarse
pe călcîie şi ieşi, probabil în direcţia camerei unde se
jucau cărţi. Dar nimic nu putea garanta că va rămîne
acolo.
- O să faci ceva, nu? Trebuie, insistă Felicity.
Hyacinth era sigură că nu trebuia. Nu făcuse nimic
nici înainte. Acum era, însă, diferit. Gareth era... Era
prietenul ei, deşi într-un fel ciudat şi neliniştitor. Şi chiar
trebuia să-i vorbească. Petrecuse toată dim ineaţa şi
mare parte din după-amiază traducînd jurnalul bunicii
lui, iar ei trebuia, desigur, să ştie ce aflase. Dacă în felul
ăsta reuşea să prevină o altercaţie, cu atît mai bine. îi
plăcea să fie o eroină, chiar dacă numai prietena ei ar fi
ştiut-o.
- O să-l invit la dans, anunţă ea.
- Da? o întrebă Felicity uimită,
Hyacinth era cunoscută ca fiind originală, dar nici
măcar ea nu avusese vreodată curaj să invite un domn
la dans.
- Nu o să fac mare tam-tam. Nu o să ştiţi decît tu şi
domnul St. Clair.
- Şi oricine e alături de el. Şi oricine va afla de la
acea persoană, şi oricine...
- Ştii ce e frumos la o prietenie ca a noastră? o
întrerupse Hyacinth.
Felicity scutură din cap.
- Nu o să te superi prea tare dacă îţi întorc spatele
şi plec.
102 JULIA QUINN

Şi Hyacinth făcu exact aşa. Dar dramatismul plecării


a fost diminuat de reacţia celeilalte tinere, care rîse şi îi
ură noroc.

Treizeci de secunde după aceea, fiindcă nu durează


prea mult să traversezi o sală de bal.

Gareth o plăcuse întotdeauna pe Jane Hotchkiss.


Sora ei se măritase cu un văr de-al lui şi se întîlneau
uneori acasă la lady Danbury. Mai important, ştia că o
poate invita la dans fără ca ea să se gîndească la
măritiş. Pe de altă parte, îl cunoştea destul de bine. Sau
măcar destul cît să-şi dea seama că se poartă ciudat.
- Ce cauţi? îl întrebă la finalul cadrilului.
- Nimic.
- Foarte bine, încruntă ea din sprîncenele de un
blond deschis, atunci pe cine cauţi? Şi să nu spui că pe
nimeni, fiindcă ţi-ai răsucit gîtul încontinuu.
El o privi în ochi.
- Jane, ai o imaginaţie fără limite.
-A c u m sînt sigură că minţi.
Avea dreptate, normal. Se uitase după Hyacinth
Bridgerton de cînd intrase pe uşă, cu douăzeci de
minute mai devreme. I se păruse că o vede înainte să o
întîlnească pe Jane, dar era numai una dintre multele ei
surori. Toţi cei din familia ei semănau. Din cealaltă parte
a camerei era foarte greu să o distingi.
Orchestra cînta finalul melodiei, iar Gareth o
conduse pe Jane în lateral.
- Nu te-aş minţi niciodată, spuse el zîmbind.
SĂRUTUL LUI 103

- Ba sigur că m-ai minţi. Oricum, e evident. Te


trădează privirea. Tu eşti serios doar atunci cînd minţi.
- Nu se poate...
- Dar aşa e. Crede-mă. Bună seara, domnişoară
Bridgerton.
Gareth se răsuci brusc şi o văzu pe Hyacinth alături
de ei, o imagine de vis îmbrăcată în mătase albastră.
Era foarte frumoasă şi îşi aranjase părui altfel decît de
obicei. Nu era sigur ce era diferit, fiindcă nu observa
prea des astfel de detalii. Probabii că îi încadra faţa
altfel, fiindcă i se părea că e ceva schimbat.
Poate că ochii erau de vină. Aveau o privire hotărîtă,
chiar şi pentru ea.
- Domnişoară Hotchkiss, spuse Hyacinth politicos.
Mă bucur să te revăd.
Jane zîmbi cu căldură.
- Lady Bridgerton găzduieşte nişte petreceri
minunate. Te rog să-i transm iţi toate cele bune din
partea mea.
- Aşa o să fac. Kate e acolo, lîngă paharele de
şampanie, spuse Hyacinth referindu-se la cumnata ei,
actuala lady Bridgerton, dacă vrei să îi spui tu însăţi.
Gareth ridică din sprîncene. Orice ar fi vrut să spună,
era, evident, numai pentru urechile lui.
-în ţe le g , murmură Jane. Mă duc să vorbesc cu ea,
atunci. Vă doresc o seară plăcută.
- Inteligentă fată, spuse Hyacinth cînd rămaseră
singuri.
- Nu ai fost tocmai subtilă.
104 JULIA QUINN

- Nu. Pe de altă parte, de cele mai multe ori nu sînt.


Mă tem că e o abilitate cu care te naşti.
El zîmbi.
- Acum că mă ai numai pentru tine, ce vrei să faci
cu mine?
- Nu vrei să ştii ce mai scrie în jurnalul bunicii tale?
- Ba sigur că da.
- Vrei să dansăm?
- Mă inviţi tu pe mine?
îi plăcea îndrăzneala ei. Fata făcu o grimasă.
- Uite-o pe adevărata domnişoară Bridgerton, o
tachină el. Străluceşte ca o...
- Vrei să dansezi cu mine? spuse ea.
Fata rostise cuvintele cu dificultate, ceea ce îl miră.
Hyacinth Bridgerton, care era întotdeauna împăcată cu
orice ar fi făcut, se temea să-l invite pe el la dans. Ce
amuzant.
- A ş fi încîntat, spuse imediat. Pot să te conduc pe
ringul de dans, sau este un privilegiu al celui care face
invitaţia?
- Poţi să conduci tu, spuse ea cu răceala unei
regine.
Cînd ajunseră pe ring i se păru, totuşi, mai puţin
sigură de sine. Deşi se ascundea destul de bine, căuta
ceva cu privirea.
- Pe cine cauţi? întrebă pufnind, am uzat fiindcă
folosise cuvintele de mai devreme ale lui Jane.
- Pe nimeni, spuse ea repede.
îl privi atît de brusc că el simţi că ameţeşte.
- Ce e aşa de amuzant?
SĂRUTUL LUI 105

- Nimic, spuse el. Şi sînt sigur că te uitai după


cineva, deşi te admir fiindcă te prefăceai foarte bine.
- Nu mă uitam, spuse ea făcînd o reverenţă
nlogantă în timp ce orchestra cînta primele acorduri ale
unui vals.
- Ştii să minţi, Hyacinth Bridgerton, murmură el
luînd-o în braţe, dar nu pe cît de bine îţi imaginezi.
Muzica plutea în aer. O melodie delicată în patru
măsuri. Lui Gareth îi plăcea să danseze, mai ales dacă
avea o parteneră atrăgătoare, dar îi deveni foarte clar
de la primul pas, sau poate doar de la al şaselea, că
acesta nu era un vals obişnuit. Hyacinth Bridgerton,
observă el amuzat, nu se prea pricepea. Nu reuşi să-şi
stăpînească zîmbetul.
Nu ştia de ce i se părea atît' de amuzant. Poate
fiindcă era atît de competentă la toate celelalte iucruri
pe care le făcea. Auzise că fata cîştigase o cursă de cai
contra unui bărbat, nu demult, în Hyde Park. Şi era
destul de sigur că, dacă ar fi găsit pe cineva dispus să
o înveţe să se dueleze, ar fi străpuns inima multor
inamici. Dar cînd era vorba de dans... Trebuia să se
aştepte că va încerca să conducă.
- Spune-mi, domnişoară, rosti el sperînd să o
distragă, fiindcă dansul devenea mai graţios atunci cînd
nu erai atît de atent la el, unde ai ajuns cu jurnalul?
- Am reuşit să citesc numai zece pagini de cînd
ne-am văzut ultima oară. Poate că nu pare mult...
- Pare destul de mult, spuse el, apăsîndu-i uşor
mijlocul.
106 JULIA QUINN

Apoi apăsă mai tare, sperînd că va reuşi să o


convingă să se răsucească. Spre stînga. Of! Era cel mai
obositor vals pe care îl dansase vreodată.
- Nu vorbesc fluent, spuse ea. Aşa cum am
menţionat. Durează mai mult decît dacă aş citi cu
uşurinţă.
- Nu e nevoie să te scuzi, spuse el trăgînd-o spre
dreapta.
Ea îl călcă pe picior, ceea ce putea părea deliberat,
dar de data asta era, destul de sigur, un âccident.
- lartă-mă, spuse ea roşind. De obicei nu sînt atît de
nepricepută.
El îşi muşcă buza. Nu putea să rîdă de ea. l-ar fi frînt
inima. Lui Hyacinth Bridgerton, începea să înţeleagă, nu
îi plăcea să facă lucruri pe care nu le făcea foarte bine.
Şi Gareth bănuia că ea nu ştie cît de prost dansează,
dacă i se păruse o greşeală atît de mare că îl călcase.
Aşa se explica şi de ce simţea nevoia să îi tot spună
că nu vorbeşte italiana fluent. Nu suporta ca el să creadă
că traducerea merge greu fără niciun motiv.
- Am făcut o listă de cuvinte pe care nu le ştiu,
spuse ea. O să i le trim it prin poştă guvernantei.
Locuieşte tot în Kent şi sînt convinsă că m-ar ajuta cu
plăcere. Chiar şi aşa...
Ea gemu uşor cînd el o forţă să păşească spre
stînga, puţin împotriva voinţei ei.
- Chiar şi aşa, continuă ea, înţeleg destul de mult.
E uimitor cîte poţi deduce din numai trei sferturi de text.
- Sînt sigur, comentă el, mai ales pentru că ea părea
a aştepta un fel de aprobare.
SĂRUTUL LUI 107

Apoi o întrebă:
- De ce nu cumperi un dicţionar de limba itaiiană?
0 să-l plătesc eu.
- Am unui, spuse ea, dar nu cred că e foarte bun.
1ipsesc jumătate dintre cuvinte.
- Jumătate?
- Ei, lipsesc cîteva, recunoscu ea. Dar nu asta e
problema.
El clipi şi aşteptă ca ea să continue. Şi aşa se şi
întîmplă, după cum era simplu de bănuit.
- Nu cred că italiana e limba maternă a autorului.
~ A autorului dicţionarului?
»

- Da. Lipsesc expresii comune din limba italiană.


Făcu o pauză, aparent cufundată în gînduri. Ridică
din umeri şi greşi un pas fără să observe, apoi continuă:
- Nu contează atît de mult. Fac progrese, chiar dacă
încet. Sînt deja la partea în care a ajuns în Anglia.
- î n numai zece pagini?
- Sînt douăzeci şi două în total, pînă acum, îl
corectă Hyacinth. Dar nu a scris în fiecare zi. De fapt,
nu scria chiar şi săptămîni la rînd. Călătoria pe mare e
descrisă într-un singur paragraf, destul cît să scrie
despre bucuria care o încerca datorită faptului că bunicul
tău avea rău de mare.
- Ne bucurăm de ce putem, murmură Gareth.
Hyacinth aprobă.
- Şi nu a scris nimic despre noaptea nunţii.
- Cred că ne putem considera norocoşi în cazul
ăsta, spuse Gareth.
108 JULIA QUINN

Singura noapte a nunţii despre care voia să ştie şi


mai puţine ar fi fost, probabil, aceea a bunicii Danbury.
Doamne, şi-ar fi pierdut minţile.
- De ce ai o privire atît de chinuită? întrebă fata.
El scutură din cap.
- Sînt lucruri pe care nu e bine să le ştii despre
bunicii tăi.
Hyacinth zîmbi larg. El tresări, apoi zîmbi la rîndul
lui. Zîmbetul ei era contagios şi îi obliga pe ceilalţi să se
oprească din ce făceau, chiar şi din gîndit, şi să îi
răspundă la fel.
Cînd Hyacinth zîmbea cu adevărat, nu un zîm bet
fals, cu jum ătate de gură, ca atunci cînd făcea pe
isteaţa, chipul ei se transforma. I se lumina privirea,
obrajii îi străluceau şi... Era frumoasă. Ce ciudat că nu
observase asta înainte. Ce ciudat că nimeni nu
observase. Gareth fusese în Londra atunci cînd ea
participase pentru prima dată la un bal, şi, deşi nimeni
nu spusese că e urîtă, oamenii nici nu ziceau că ar fi
frumoasă. Se întrebă dacă nu cumva toţi încercau din
răsputeri să ţină pasul cu ea şi nu mai apucau să-i
observe chipul.
- Domnule St. Clair?
El privi în jos. Se uita la el cu o expresie
nerăbdătoare, aşa că se întrebă de cîte ori fusese
nevoită să-l strige.
- Date fiind circumstanţele, spuse el, ai putea să-mi
spui pe nume.
Ea aprobă.
- E o idee foarte bună. Şi tu ai putea să faci la fel.
SĂRUTUL LUI 109

- Hyacinth, adică zambilă, rosti el. Ţi se potriveşte.


- Era floarea preferată a tatălui meu, îi explică ea. îi
plăceau zambilele albastre, care înfloresc cu grămezile
primăvara lîngă casa noastră din Kent. E prima culoare
a anului.
- Şi au exact culoarea ochilor tăi, spuse Gareth.
- O coincidenţă fericită.
- Probabil că a fost foarte bucuros.
- Nu a aflat niciodată, spuse ea privind în altă parte.
A murit înainte să mă nasc.
- î m i pare rău, spuse el încet.
Nu cunoştea prea bine familia Bridgerton, dar, spre
deosebire de familia sa, ei păreau să se placă unii pe
ceilalţi.
- Ştiam că a murit, dar credeam că l-ai cunoscut.
- Nu ar trebui să conteze, spuse ea încet. Nu ar
trebui să-mi lipsească un om pe care nu îl ştiu. Dar
uneori... îmi lipseşte.
El îşi alese cu grijă cuvintele.
- E dificil, cred, să nu-ţi cunoşti tatăl.
Ea aprobă privind în jos, apoi peste umărul lui. Era
ciudat,se gîndi, dar adorabil felul în care îi evita privirea
într-un astfel de moment. Pînă acum glum iseră sau
discutaseră despre alţii. Era prima dată cînd vorbeau
despre ceva mai profund, ceva ce avea legătură cu
persoana din spatele isteţimii şi a zîmbetului.
Ea privi în continuare în spatele lui, chiar şi după ce
el o răsucise spre stînga. Nu se putu abţine şi zîmbi.
Cînd nu mai era atît de atentă ia ce făcea dansa mult
mai bine.
110 JULIA QUINN

Reveni la el cu o privire hotărîtă. Era pregătită să


schimbe subiectul.
- Vrei să afli ce altceva am mai tradus?
- Sigur.
- Cred că se încheie dansul, spuse ea. Dar e puţin
loc acolo.
Hyacinth arătă spre un colţ mai îndepărtat al sălii de
bal, unde fuseseră aşezate scaune pentru cei mai
obosiţi.
- Cred că putem vorbi puţin acolo fără să fim
deranjaţi.
Valsul se încheie, iar Gareth păşi în spate şi se
înclină scurt.
- Mergem? murmură el întinzîndu-i braţul.
Hyacinth aprobă şi, de data asta, îl conduse ea pe
el.
Capitolul VII

Zece m inu te m a i tîrziu, ne m u tă m în salon.

Lui Gareth nu îi plăceau balurile mari. Era cald,


aglomeraţie şi oricît de bucuros ar fi fost să danseze, tot
ajungea să petreacă prea mult timp schimbînd politeţuri
cu persoane care nu îl interesau în mod deosebit. Dar
în seara asta se simţea foarte bine, se gîndi în timp ce
intra în holul lateral al casei Bridgerton.
După ce dansase cu Hyacinth, merseseră împreună
în colţul sălii, unde ea îi povestise despre jurnal. în ciuda
scuzelor, citise destul de mult. Era la momentul sosirii
Isabellei în Anglia, sosire care nu fusese prea fericită,
fiindcă alunecase din barcă, aşa că primul contact cu
pămîntul britanic se lăsase cu vînătăi. Iar soţui ei nici
măcar nu îi oferise braţul ca să o ajute să se ridice.
Gareth clătină din cap. Era mare minune că nu
fugise înapoi în Italia chiar atunci. Hyacinth spunea însă
că n-ar fi aşteptat-o nimic bun acolo. Isabella se rugase
de părinţii ei să nu o mărite cu un englez, dar ei
insistaseră, aşa că nu ar fi primit-o înapoi cu braţeie
deschise.
Oricum ar fi fost, el nu putea să petreacă prea mult
timp cu o femeie nemăritată într-un colţ întunecat fără
112 JULIA QUINN

să dea naştere zvonurilor, aşa că după ce terminase de


povestit el îi urase o seară plăcută şi o lăsase pe mîna
următorului domn care dorea să danseze cu ea.
îşi îndeplinise scopul pentru seara aceea. O salu­
tase pe gazdă, dansase cu Hyacinth şi aflase noutăţi din
jurnal, aşa că decise să plece. Era încă destul de
devreme şi putea merge la club sau putea să joace cărţi.
Sau, se gîndi mai entuziast, ar putea să-şi viziteze
amanta, pe care nu o văzuse de ceva vreme. Nu era o
amantă în adevăratul sens al cuvîntului. Gareth nu avea
suficienţi bani ca să întretină o femeie cum era Maria,
J ! ’

dar unul dintre foştii ei iubiţi îi făcuse cadou o casă în


Bloomsbury, aşa că el nu mai era nevoit să facă la fel.
Nu îi plătea facturile, iar ea nu îi era credincioasă, dar
nu conta, fiindcă nici el nu îi era dedicat ei. Şi trecuse
destul de multă vreme. în ultimul timp se văzuse numai
cu Hyacinth, şi Dumnezeu îi era m artor că nu putea
avea o relaţie cu ea.
Gareth îşi luă la revedere de la cunoscuţi, apoi ieşi
pe coridor. Era surprinzător de aerisit dacă judecai după
numărul de invitaţi de la bal. Porni spre intrare, dar se
opri. Bloomsbury era departe, mai ales dacă trebuia să
meargă călare. Şi era obligat să facă asta, fiindcă venise
cu trăsura, împreună cu bunica lui. Familia Bridgerton
pregătise o cameră special pentru ca domnii să se
ocupe de nevoile personale, aşa că tînărul decise să
profite de ocazie.
Se întoarse de unde venise, trecu de sala de bal şi
înaintă pe coridor. Doi domni ieşiră rîzînd din încăpere,
iar Gareth îi salută.
SĂRUTUL LUI 113

Salonul era format din două camere şi un hol, pentru


mai multă intimitate. Uşa celei de-a doua camere era
închisă, aşa că începu să fluiere încet, pentru sine,
aşteptînd să-i vină rîndul. îi plăcea să fluiere.
„Drăguţa mea e plecată...”
întotdeauna cînta în minte cuvintele meiodiei pe
care o fluiera.
„Drăguţa mi-e peste ocean...” '
Jumătate dintre melodiile pe care le fluiera aveau
versuri pe care oricum nu le-ar fi putut cînta cu voce tare.
- Trebuia să-mi închipui că tu eşti!
Gareth îngheţă, faţă în faţă cu tatăl lui. El era în
camera de baie.
- „Aşa că adu-mi iubita înapoi!” cîntă el cu voce tare,
apăsînd pe ultimul cuvînt.
Baronul strînse din dinţi. Detesta cîntecele mai mult
decît ura fluieratul.
- Mă mir că te-au primit, spuse lordul St. Clair
neaşteptat de blînd.
Gareth ridică din umeri.
- E ciudat, dar sîngele nu e la vedere, chiar dacă
nu-i albastru.
Zîmbi obraznic.
- Toată lumea crede că sînt fiul tău. Nu e cea mai...
- Taci! şuieră baronui. Doamne, nici nu pot să mă
uit la tine, darămite să te ascult.
- Pe mine nu mă deranjează deloc.
Dar simţea
» cum i se schimbă starea. Inima îi bătea
mai repede şi tremura. Se simţea nesigur, agitat. Avu
nevoie de multă voinţă ca să nu-şi mişte braţele. Ai fi zis
114 JULIA QUINN

că era timpul să se obişnuiască, dar de fiecare dată era


luat prin surprindere. îşi spunea mereu că de data asta
nu o să se lase afectat, dar nu reuşea niciodată să
rămînă calm.
Lordul St. Clair nici măcar nu era tatăl lui. Asta era
ironia. Omul ăsta îl transforma într-un idiot imatur, deşi
nu-i era tată. Gareth îşi spusese de multe ori că nu
contează. Că el nu contează. Nici măcar nu erau rude,
deci baronul era la fel de important ca un oarecare. Cu
toate astea, conta.
Tînărul nu căuta să fie acceptat. Renunţase de mult
la idee. De ce ar fi vrut să fie acceptat de cineva pe care
nu îl respecta? Era vorba despre altceva. Ceva mai greu
de explicat. îl vedea pe baron şi simţea brusc nevoia să
se impună, să-şi facă simţită prezenţa. Să facă în aşa
fel încît să-i enerveze. Fiindcă, Dumnezeu îi era martor,
omul ăsta îl enerva pe el.
Trăia acelaşi lucru de fiecare dată cînd îl vedea, sau
cel puţin cînd erau nevoiţi să converseze, aşa că Gareth
ştia că trebuie să pună capăt întîlnirii înainte să facă
ceva ce avea să regrete după aceea, aşa cum făcea de
multe ori. Jura de fiecare dată că o să se înveţe j minte,1
că o să se poarte ca un adult, dar nu se putea controla,
îl vedea pe tatăl lui şi se simţea din nou ca la
cincisprezece ani, zîmbind ironic şi purtîndu-se urît.
Dar de data asta era hotărît să încerce, fiindcă erau
în casa familiei Bridgerton şi putea m ăcar să evite o
scenă.
- Mă scuzi, spuse, încercînd să-l ocolească pe
baron.
SĂRUTUL LUI 115

Dar iordui St. C lair păşi în lateral, lovindu-i cu


umărul.
- Nu o să vrea să fie cu tine, spuse el.
Gareth rămase nemişcat.
- Despre ce vorbeşti?
- Fetiţa familiei Bridgerton. Te-am văzut oftînd după
ea.
O clipă tînărui nu schiţă niciun gest. Nu ştia că tatăl
lui fusese în sala de bal, iar asta îi deranja, deşi n-ar fi
trebuit. Era bine să poată să fie fericit că reuşise să se
bucure de un eveniment fără a fi incomodat de prezenţa
lordului St. Clair. în loc de asta, se simţea păcălit. Ca şi
cum baronul s-ar fi ascuns de el, l-ar fi spionat.
- Nu ai nimic de zis? îl îmboldi tatăl lui.
Gareth ridică o sprînceană şi privi prin uşa deschisă
înspre oala de noapte.
- Nu, dacă nu vrei să încerc să nimeresc de aici.
Baronul se răsuci, înţelese la ce se referă şi spuse
dezgustat:
- Ai fi în stare!
- Ştii, cred că aşa e.
Nu se gîndise la asta pînă atunci. Fusese mai mult
o ameninţare, dar nu s-ar fi dat în lături de la a se
comporta necuviincios ca să îi înfurie pe tatăl său.
- Eşti revoltător.
- T u m-ai crescut.
Un atac direct. Baronul tresări, apoi răspunse:
- Nu fiindcă mi-aş fi dorit s-o fac. Şi nici nu mă
gîndeam că o să fiu nevoit să-ţi las ţie titlul.
116 JULIA QUINN

Gareth nu răspunse. Era dispus să rostească multe


lucruri la furie, dar nu să ia în rîs moartea fratelui său.
- Cred că George se răsuceşte în mormînt, spuse
lordul St. Clair cu o voce răguşită.
Atunci Gareth îşi pierdu cumpătul. într-o clipă îl
apucă pe tatăl lui de guler şi îl izbi de perete.
- A f o s t fratele meu, şuieră el.
Baronul îi scuipă.
- A fost fiul meu.
Pe tîn ă rîl durea pieptul şi nu m a iţiu tea respira.
- A fost fratele meu, repetă el, străduindu-se să nu
ridice vocea. Poate că nu datorită ţie, dar am avut
aceeaşi mamă. Şi l-am iubit.
Cumva, pierderea duru şi mai mult. îl plînsese pe
George din ziua morţii sale, dar acum simţea un gol
imens pe care nu-l putea acoperi. Mai avea o singură
rudă, pe bunica. Numai pe ea o iubea, iar ea îl iubea la
rîndul ei.
Nu ştiuse atît de clar înainte. Poate că se temuse să
se gîndească la asta. Dar acum, alături de bărbatul
căruia îi spusese tată chiar şi după ce aflase adevărul,
înţelese cît de singur era. Şi se simţi dezgustat de el
însuşi. De comportamentul lui, de ceea ce devenea în
prezenţa baronului.
îi dădu drumul brusc şi făcu cîţiva paşi înapoi, în timp
ce tatăl iui îşi trăgea răsuflarea. Nici Gareth nu respira
prea uşor. Trebuia să plece, să iasă, să fie oriunde
altundeva.
- Nu o s-o ai niciodată, să ştii, spuse baronul pe un
ton batjocoritor.
SĂRUTUL LUI 117

Gareth păşi spre uşă. Nici nu-şi dăduse seama că


merge, dar baronul îl făcu să se oprească brusc.
- Pe domnişoara Bridgerton, clarifică acesta.
- Nu o vreau pe domnişoara Bridgerton, spuse
Gareth încet.
Baronul rîse.
- Ba sigur că o vrei. E tot ce nu eşti tu şi nu vei fi
niciodată.
Gareth îşi impuse să se relaxeze.
-A ş a e. în primul şi cel mai important rînd, e femeie,
spuse cu zîmbetul arogant care ştia că-l irită pe tatăl
său.
Acesta pufni dispreţuitor.
- Nu o să se mărite niciodată cu tine.
- Nu-mi amintesc s-o fi cerut,
- Te-ai ţinut după ea toată săptămîna. Toţi vorbesc
despre asta.
Gareth ştia că atenţia pe care i-o dăduse lui
Hyacinth îi uimise pe cîţiva, dar ştia şi că bîrfele nu se
înteţiseră într-atît cît lăsa tatăl lui să se înţeleagă. Simţea
o satisfacţie nesănătoasă la gîndul că acesta era atît de
preocupat de acţiunile lui.
- Domnişoara Bridgerton e prietenă cu bunica,
spuse tînărul pe un ton nepăsător, bucurîndu-se să vadă
grimasa tatălui său. Ei şi lady Danbury se urîseră
întotdeauna, şi atunci cînd vorbeau contesa avea mereu
ultimul cuvînt. Lordul St. Clair era doar un baron, iar ea
nu îi dădea voie să uite asta.
- Sigur, e prietenă cu contesa. Probabil că de asta
te tolerează.
118 JULIA QUINN

- Trebuie să o întrebi pe ea, spuse Gareth


nepăsător, încercînd să dea impresia că subiectul nu îl
interesează.
Nu voia să îi scape că Hyacinth traducea jurnalul
Isabellei, fiindcă lordul St. Clair ar fi cerut să vadă
caietul, iar el nu era dispus să i-l dea, nu doar pentru că
tatăl lui l-ar fi cerut, ci şi fiindcă voia neapărat să afle
secretele scrise cu litere delicate şi feminine. Sau poate
că nu era niciun secret, ci numai întîmplările banale ale
unei nobile măritate cu un bărbat p e n a re nu îl iubea.
Oricum, el voia să ştie. Aşa că nu îi spuse nimic tatălui
său.
- Poţi încerca, spuse lordul, dar nu o să te accepte.
Sîngele apă nu se face.
- Ce vrei să spui cu asta? întrebă Gareth atent.
Nu-şi dădea seama dacă era o am eninţare sau
numai o expresie izvorîtă din pasiunea pentru
genealogie a bătrînului.
Lordul St. Clair îşi încrucişă braţele.
- Familia ei nu i-ar da voie să se mărite cu tine, chiar
dacă ar fi îndrăgostită de tine.
- Ea nu...
- Eşti necioplit, eşti prost, izbucni baronul...
Gareth vorbi înainte să-şi dea seama ce face:
- Nu sînt...
- Te porţi ca un prost şi nu eşti suficient de bun
pentru cineva din familia Bridgerton, îl întrerupse tatăl
lui. O să vadă şi ei asta curînd.
Gareth se strădui să respire normal. Baronului îi
plăcea să îl provoace şi să spună lucruri care îl făceau
să se poarte ca un copil.
SĂRUTUL LUI 119

- Pe undeva, continuă lordui St. Clair cu un zîmbet


satisfăcut, e o întrebare interesantă.
Gareth se uită ia ei furios, fără să-i întrebe ce vrea
să spună.
- Spune-mi, cine e tatăl tău?
Tînărul tresări. Era prima dată cînd baronul
întrebase aşa ceva atît de direct. Spusese că Gareth era
o greşeală, că era un copil nelegitim. Şi spusese multe
lucruri urîte despre mama iui. Dar nu vorbise niciodată
despre cine îi era tată. Se întrebă dacă lordul ştia.
- Tu ştii mai bine decît mine, spuse el încet.
Momentul era foarte încărcat. Gareth nu respira şi
şi-ar fi oprit şi inima dacă ar fi putut, dar baronul spuse
doar:
- Mama ta n-a vrut să-mi zică.
Tînărui îl privi neîncrezător. Vocea tatălui lui fusese
plină de amărăciune, dar nu numai. Avea ceva, ca un fel
de întrebare. Gareth realiză că baronul testa apele,
încercînd să afle dacă ei ştia cine îi fusese părinte.
- Te macină, spuse el zîmbind. A dorit pe altcineva
mai mult decît pe tine, şi asta te chinuieşte, chiar şi după
atîţia ani.
Baronul păru cît pe ce să-l lovească, dar pînă ia
urmă păşi înapoi, încordat.
- Nu am iubit-o pe mama ta, spuse el.
- Nici nu am crezut că ai iubit-o.
Nu fusese vorba despre iubire între ei, ci despre
mîndrie. Cu baronul, era mereu vorba despre asta.
- Vreau să ştiu, spuse lordul St. C lair cu o voce
joasă. Vreau să ştiu cine a fost, chiar dacă trebuie să îţi
120 JULIA QUINN

dau satisfacţia că recunosc. Nu am iertat-o niciodată.


Dar tu...
Rîse, iar pe Gareth îl trecură fiori.
- T u reprezinţi păcatul ei cel mare.
Rîse din nou, şi mai înfiorător decît înainte.
- Nu o să ştii niciodată al cui sînge îţi curge prin
vene. Şi nu o să ştii cine a fost cel care nu te-a iubit
suficient încît să te recunoască.
Lui Gareth i se opri inima. Baronui.zîmbi.
- Gîndeşte-te la asta data viitoare cînd o inviţi pe
domnişoara Bridgerton la dans. Eşti fiul unui coate-
goale, al unui servitor.
Ridică din umeri cu dispreţ.
- Sau, poate, al unui vizitiu. Am avut mereu vizitii
arătoşi la Clair Hali.
Gareth abia se stăpîni să nu-l lovească. îşi dorea să
facă asta, şi avu nevoie de mai multă voinţă decît îşi
imaginase că posedă ca să se abţină, dar reuşi să
rămînă nemişcat.
- Eşti doar un amărît, spuse lordul St. Clair mergînd
spre uşă. Şi aşa o să rămîi.
- Da, dar sînt amărîtul tău, spuse Gareth zîmbind
crud. M-am născut în timp ce tu erai însurat cu mama,
chiar dacă nu mi-eşti tată.
Păşi înainte, apropiindu-se la numai cîţiva centimetri
de baron.
- Sînt ai tău.
Baronul înjură şi se dădu ia o parte, apucînd uşa cu
degete tremurînde.
- Nu te ucide chestia asta?
SĂRUTUL LUI 121

- Nu încerca să fii mai bun decît eşti, şuieră baronul.


E un spectacol prea dureros.
Apoi, înainte ca Gareth să mai poată spune ceva,
tatăl lui ieşi din încăpere. Cîteva secunde, tînărul rămase
nemişcat. Simţea că altfel s-ar fi sfărîmat. Apoi...
Pumnii strînşi loviră aerul, la capătul unor braţe prea
încordate. Strînse din dinţi ca să nu ţipe, dar sunete
guturale şi sălbatice îi scăpară oricum. Se simţea rănit
şi nu putea să sufere asta. De ce, Doamne? De ce? De
ce avea baronul atîta putere asupra lui? Nu îi era tată şi
nu îi fusese niciodată, şi, la naiba, ar fi trebuit să se
bucure din cauza asta. Chiar se bucura atunci cînd era
calm şi putea gîndi limpede. Dar cînd erau faţă în faţă,
cînd baronul îi şoptea toate lucrurile care îl speriau, nu
mai conta nimic. Simţea numai durerea băieţelului din
el, care încerca din răsputeri să-şi mulţumească tatăl,
dar nu reuşea niciodată.
- Trebuie să plec, murmură el ieşind pe coridor.
Simţea nevoia să se îndepărteze, să fie singur. Ştia
că nu e o companie acceptabilă în acel moment. Nu din
motivele pe care i le spusese tatăl lui, dar tot trebuia...
- Domnule St. Clair!
Ridică privirea. Era Hyacinth, singură pe coridor.
Lumina luminărilor i se juca în păr şi îi dădea nuanţe de
roşu. Arăta minunat şi, cumva, întreagă. Ea avea o viaţă
plină. Deşi nu era căsătorită, îi avea pe ai ei, ştia cine
este şi ştia cui aparţine. Nu fusese niciodată mai gelos
pe cineva.
- Te simţi bine? îl întrebă ea.
j
122 JULIA QUINN

El nu spuse nimic, dar asta nu o oprise niciodată pe


Hyacinth.
- L-am văzut pe tatăl tău, spuse ea blînd. Era la
intrare şi părea furios. S-a uitat la mine şi a rîs.
Gareth strînse pumnii atît de tare că îşi zgîrie
palmele.
- De ce să fi rîs? întrebă ea. Abia dacă îl cunosc...
Se uita fix la un punct din spatele ei, dar cînd ea
tăcu, o privi brusc.
- Domnule St. Clair? întrebă ea încet. Sigur te simţi
bine?
Se încruntă, îngrijorată, sincer, apoi adăugă:
- A s p u s ceva ce te-a supărat?
Tatăl lui avea dreptate într-o singură privinţă.
Hyacinth Bridgerton era un om bun. Poate că era
nepoliticoasă, directă şi adesea enervantă, dar pe
interior, acolo unde conta, era un om bun. îi auzi vocea
tatălui său: „Nu o să o ai niciodată. Nu eşti suficient de
bun pentru ea. Nu o să... Coate-goale!”
O privi cu adevărat, de la chip, spre umeri şi
decolteu. Nu avea sînii prea mari, dar erau ridicaţi de
cine ştie ce truc fem eiesc menit să atragă şi să
tachineze, şi i se vedea puţin din corset pe deasupra
rochiei de mătase bleumarin.
- Gareth? şopti ea.
Nu îi mai spusese pe nume pînă atunci. El îi dăduse
voie, dar ea nu o făcuse, era sigur.
Voia să o atingă. Nu. Voia să o devoreze. Voia să o
folosească, numai ca să arate că e la fel de bun şi de
merituos ca şi ea, şi ca să îi arate tatălui lui că are şi el
SĂRUTUL LUI 123

un loc şi că nu corupe orice atinge. Oricum, mai mult


decît atît, o dorea pur şi simplu.
Ea îl privi uimită cum străbate distanţa dintre ei, dar
nu se retrase. Deschise gura, iar el putu jura că o aude
răsuflînd surprinsă, dar rămase nemişcată. Poate că nu
spusese „da”, dar nici nu-l respinsese.
întinse mîna şi îi cuprinse mijlocul, trăgînd-o spre el.
O dorea. Doamne, cît o mai dorea! Avea nevoie de ea
întreagă, nu doar de trupul ei. Şi avea nevoie de ea
imediat.
O sărută, altfel decît ar fi trebuit să fie primul sărut
al unei domnişoare. Fără tandreţe şi dulceaţă, fără să
încerce să o seducă sau să o atragă pînă cînd i-ar fi topit
orice urmă de împotrivire. O sărută pur şi simplu, din tot
sufletul, cu disperare.
îi desfăcu buzele cu limba şi îi gustă gura caldă.
Simţi cum ea se agaţă de el cu toată forţa pe care ţi-o
dă spaima şi îi simţi inima bătînd repede la pieptul lui. îl
dorea şi ea. Poate că nu ştia încă şi poate că nu se
pricepea să-i răspundă, dar îl dorea, iar asta îl făcea să
se simtă ca un rege.
Inima îi bătea din ce în ce mai tare şi tot trupul i se
încordă. Cumva, se trezi că o împinge lîngă perete, cu
răsuflarea tăiată, şi că îi atinge sînul, strîngînd încet, ca
să nu o sperie, dar cu destulă forţă cît să-şi amintească
forma lui şi mai tîrziu. Era perfect şi îi putea simţi reacţia
de sub mătase.
Voia să o guste, să îi scoată rochia şi să îi facă o
sută de lucruri rele. Simţi cum ea nu îi rezistă şi o auzi
oftînd. Era primul ei sărut, era sigur. Dar dorea să îl
124 JULIA QUINN

sărute şi trupul ei îi răspunsese. Se lipise de el şi îl ţinea


strîns de umeri.
- Sărută-mă şi tu, murmură el.
- Dar te sărut, spuse ea înfundat.
Ei se retrase puţin.
- A i nevoie de o lecţie, două, spuse zîmbind. Dar fii
fără grijă, o să exersăm oricît e nevoie.
Se aplecă pentru încă un sărut, fiindcă îi plăcuse atît
de mult, dar ea se retrase. ,
- Hyacinth, spuse el răguşit, prinzînd-o de mînă.
O trase spre ei ca să o îmbrăţişeze din nou, dar ea
se feri brusc. Gareth ridică din sprîncene, aşteptînd ca
ea să spună ceva. Era Hyacinth, care avea mereu ceva
de spus. Cu toate astea, ea nu rosti niciun cuvînt şi îl
privi rănită. Apoi făcu singurul lucru pe care el nu credea
că ea l-ar face vreodată. O luă la fugă.
Capitolul VIII

în dimineaţa urm ătoare, eroina noastră stă în pat,


ghemuită pe perne, cu jurnalul italian alături, dar nu vrea
să îl atingă. Şi-a reamintit sărutul de cel puţin patruzeci
şi două de ori şi îl retrăieşte şi acum...

Lui Hyacinth i-ar fi plăcut să creadă că e genul de


femeie care ştie cum să sărute şi că nu este nevoie să
îşi facă griji din cauza asta, l-ar fi plăcut să creadă că
ştie cum să trateze pe cineva cu dispreţ bine-meritat şi
că nu e genul care se fîstîceşte, ci că poate da o replică
tăioasă fără să pregete. în mintea ei putea face toate
astea şi chiar mai mult. Realitatea nu fusese, totuşi, la
fel de frumoasă.
Atunci cînd Gareth îi spusese pe nume şi încercase
să o sărute din nou, ea nu fusese în stare decît să fugă.
Ceea ce nu era, îşi spuse pentru a patruzeci şi treia oară
de cînd se sărutaseră, specific ei. Nu putea să fie. Ea
era Hyacinth Bridgerton. Hyacinth. Bridgerton. Asta
însemna ceva. Un simplu sărut nu o putea transforma
într-o toantă.
Şi nici nu era vorba despre sărut, pentru că nu
sărutul o deranjase. Ba chiar fusese destul de plăcut şi
se lăsase aşteptat chiar prea mult.
126 JULIA QUINN

în societatea în care trăia, a nu fi fost sărutată era


un motiv de mîndrie. Pînă la urmă chiar şi un simplu
zvon îi putea distruge reputaţia. Cu toate astea, la
douăzeci şi doi de ani şi la al patrulea sezon de baluri,
nu aveai cum să nu te simţi puţin dată la o parte dacă
nimeni nu încercase să te sărute.
Şi nu încercase nimeni. Hyacinth nu voia să fie
devorată, pentru Dumnezeu! Dar nimeni nici măcar nu
se aplecase spre ea şi nu îi privise buzele ca şi cum s-ar
fi gîndit să o sărute.
Nu, pînă aseară. Nu înainte de Gareth St. Clair.
La început tresărise, surprinsă. Gareth nu era un
domn desăvîrşit, şi cu toate astea nu dăduse niciun
semn că l-ar interesa să se poarte cu ea aşa cum se
purta cu toate acele femei care îi consolidaseră
reputaţia. Omul avea o amantă, soprană la Operă, în
Bloomsbury. Ce să fi dorit de la Hyacinth? Dar apoi...
Dumnezeule, tot nu ştia cum se ajunsese aici. îşi
amintea că îl întrebase dacă se simte bine, fiindcă părea
tulburat şi era clar că se certase cu tatăl lui, deşi ea
încercase să îi ţină departe unul de celălalt. Apoi el o
privise cu o pasiune care îi dăduse fiori. Părea posedat,
dornic să o devoreze.
Cu toate astea, Hyacinth avea impresia că nu
avusese intenţia să o sărute tocmai pe ea şi că, dacă
era alta în locul ei, el ar fi făcut la fel. Mai ales după ce
îi spusese rîzînd că are nevoie să mai exerseze.
Probabil că nu voia să o jignească, dar cuvintele lui
duruseră.
SĂRUTUL LUI 127

- Sărută-mă şi tu, spuse ca pentru sine, imitîndu-l.


Sărută-mă şi tu.
Alunecă pe perne. „L-am sărutat." Ce spunea asta
despre ea, dacă un bărbat nici nu ştia cînd ea îl săruta?
Chiar dacă, poate, nu se descurcase prea bine, deşi
Hyacinth nu era pregătită să recunoască aşa ceva,
părea genul de lucru natural, mai ales pentru cineva ca
ea. Ce să fi făcut? Să îşi mişte limba ca pe o sabie? Se
sprijinise de umerii lui şi nu încercase să scape. Ce
altceva trebuia să mai facă?
I se părea o afacere tare necinstită. Bărbaţii voia
femei inocente, neatinse, dar apoi le luau peste picior
din cauza lipsei de experienţă. Era... Hyacinth îşi muşcă
buza, îngrozită că îi venea să plîngă.
Crezuse că primul ei sărut va fi magic. Şi crezuse
că domnul în chestiune va fi, dacă nu impresionat,
măcar multumit
> de eforturile ei. Dar Gareth St. Clair o
luase peste picior, iar ea era furioasă că-i permisese să
o facă să se simtă mică.
- E numai un sărut, şopti în camera goală. Numai
un sărut. Nu înseamnă nimic.
Dar ştia, deşi încerca să se convingă că nu e aşa,
că fusese mai mult decît un sărut. Mult mai mult. Cel
puţin din punctul ei de vedere. închise ochii, tulburată,
în timp ce ea se chinuia, gîndindu-se şi răzgîndindu-se,
probabil că el dormea ca un bebeluş. Bărbatul ăsta
sărutase... Nu voia să se gîndească la numărul femeilor
pe care le sărutase el, dar cu siguranţă că fuseseră
suficiente încît să o facă să pară cea mai neştiutoare
domnişoară din Londra.
128 JULIA QUINN

Cum să mai dea ochii cu el? Şi era nevoită să-l


vadă, fiindcă traducea jurnalul bunicii lui. Ar fi bătut la
ochi dacă încerca să îl evite. Şi nu voia ca el să ştie că
se supărase. O femeie avea nevoie de multe alte lucruri
în afară de mîndrie, dar Hyacinth prefera să fie demnă,
dacă se putea. Şi între timp...
Ridică jurnalul pe care nu îl deschisese o zi întreagă.
Tradusese numai douăzeci şi două de pagini şi mai erau
cel puţin o sută. Privi caietul închis. Probabil că i l-ar fi
putut trimite înapoi. Poate că aşa ar şi trebui să facă. l-ar
arăta ea lui! Ar fi obligat să caute pe altcineva care să îl
traducă, după ce se purtase aşa cu ea.
Dar îi plăcea jurnalul. Tinerele'domnişoare din înalta
societate nu aveau parte de prea multe provocări, l-ar fi
plăcut să poată spune că tradusese o carte din italiană.
Probabil că nici traducerea în sine n-ar fi fost neplăcută.
Hyacinth puse degetul pe semnul de carte din caiet.
Isabelia ajunsese în Anglia în mijlocul sezonului de baluri
şi, după doar o săptămînă petrecută în provincie,
proaspătul ei soţ o obligase să vină în Londra, unde se
aştepta de la ea, care încă nu vorbea bine englezeşte,
să socializeze şi să dea petreceri, aşa cum i-o cerea
rolul. Colac peste pupăză, mama lordului St. Clair locuia
la ei acasă şi era supărată că trebuia să renunţe la
poziţia de stăpînă a casei.
Hyacinth se încrunta pe măsură ce citea, oprindu-se
din cînd în cînd ca să caute cuvintele pe care nu le
înţelegea. Baroneasa m oştenitoare contramanda
ordinele Isabellei şi îi şicana pe cei care ascultau de
noua stăpînă.
SĂRUTUL LUI 129

Căsnicia nu părea ceva cine ştie ce atrăgător.


Hyacinth se gîndi că ar fi bine să se mărite cu un bărbat
fără mamă.
- Capui sus, isabella, spuse ea încet, tresărind în
timp ce citea despre cea mai recentă ceartă dintre ceie
două, ceva legat de scoici ia cină, deşi Isabeilei îi făceau
rău.
-T re b u ie să le arăţi cine e stăpîna, îi spuse Hyacinth
caietului.
Se încruntă şi citi ultima însemnare. Nu avea sens.
De ce vorbea Isabella despre copilul ei? Citi cuvintele
de trei ori înainte să se uite la dată. Era douăzeci şi patru
octombrie, 1766. Stai puţin... Citi data anterioară. Anul
1764. Isabella nu scrisese nimic timp de doi ani. De ce
oare? Hyacinth răsfoi jurnalul. Proprietara lui făcuse
pauze lungi între însemnări, uneori chiar şi de cîţiva ani.
- Nu eşti prea conştiincioasă.
Nu era de mirare că reuşise să scrie despre zeci de
ani într-un singur caiet. Hyacinth se întoarse la pasajul
despre copil, continuînd să traducă. Isabella era în
Londra, acum fără soţul ei, ceea ce nu părea să o
deranjeze. Avea mai multă încredere în ea, deşi e posibil
ca acest lucru să se fi datorat morţii soacrei ei, care,
înţelese Hyacinth, părăsise această lume cu un an
înainte.
„Am găsit locul perfect”, traduse Hyacinth, notînd
cuvintele pe o coală de hîrtie. „El nu o să...” se încruntă.
Nu înţelegea restul frazei, aşa că făcu un semn şi trecu
mai departe. „Nu crede că sînt suficient de inteligentă,
aşa că nu va bănui...”
130 JULIA QUINN

- Doamne! spuse Hyacinth ridicîndu-se brusc. Dădu


cîteva pagini, citind cît putea de repede şi uitînd să mai
noteze ceva.
- Isabella, spuse ea admirativ. Vulpiţă şireată ce
eşti!

O oră mai tîrziu, cu o clipă înainte ca Gareth să bată


la uşa lui Hyacinth...

Gareth trase aer adînc în piept, adunîndu-şi curajul


ca să bată ia uşa de la numărul cinci, Bruton Street,
unde era casa mamei lui Hyacinth, Apoi încercă să nu
se simtă dezgustat de sine însuşi fiindcă avea nevoie de
curaj. Şi nu era vorba chiar de curaj. Nu se temea. Era...
Nu era chiar nelinişte. Era...
Gemu. Exista, pentru fiecare, un anume moment pe
care, dacă ar fi putut, l-ar fi amînat la nesfîrşit. Dacă era
mai puţin bărbat fiindcă nu voia să îi facă faţă lui
Hyacinth, atunci asta era şi nu-l supăra ideea de a fi
considerat un băietan.
Mai ales că nu cunoştea pe nimeni care să-şi
dorească să dea piept cu Hyacinth Bridgerton într-un
astfel de moment. Dădu ochii peste cap, ca şi cum n-ar
mai fi avut răbdare cu el însuşi. Nu era atît de greu. Nu
avea de ce să se teamă. Doar nu era prima femeie pe
care o săruta. Doar că... Nu mai sărutase pe cineva ca
ea, pentru care să fi fost prima dată, care avea toate
motivele să se aştepte la altceva şi care să fi fost, ei
bine, Hyacinth.
SĂRUTUL LUI 131

Nu puteai să nu te gîndeşti la asta. Dacă învăţase


ceva în ultima săptămînă, acel lucru era că fata asta era
deosebită. Aşteptase toată dimineaţa sosirea pachetului
care să conţină jurnalul bunicii lui, adus de un servitor
în livrea. Sigur că ea nu mai putea dori să îl traducă în
situaţia în care erau. Nu după ce o insultase cu o seară
înainte. Deşi nu dorise să o insulte. Nu voia să facă
nimic din tot ce făcuse şi cu siguranţă că nu îşi
propusese să o sărute. Nici nu-i trecuse prin cap. Şi nici
nu s-ar fi gîndit să facă aşa ceva dacă nu ar fi fost atît
de tulburat. Iar ea era acolo, pe coridor, apărută ca prin
magie, exact după ce tatăl lui îl tachinase în privinţa ei.
Ce naiba să fi făcut?
Nu însemnase nimic, deşi îi plăcuse mai mult decît
şi-ar fi imaginat. Dar femeile priveau altfel lucrurile astea,
iar expresia de pe chipul ei, înainte să fugă, nu fusese
tocmai plăcută. Părea îngrozită, şi el se simţise foarte
prost. Nu mai dezgustase nici o femeie înainte. Şi totul
se amplificase cînd auzise pe cineva întrebînd-o despre
el şi pe ea spunînd că nu putea să îi refuze invitaţia la
dans, pentru că era prietenă bună cu bunica lui. Era
adevărat şi înţelegea că ea încearcase să-şi păstreze
demnitatea, chiar dacă nu ştia că el o aude, dar cu­
vintele îi semănau prea mult cu acelea ale tatălui lui.
Oftă. Nu mai putea amîna. Ridică mîna şi dădu să
bată, dar aproape că-şi pierdu echilibrul cînd uşa se
deschise cu forţă.»
- Pentru Dumnezeu, spuse Hyacinth privindu-i cu
nerăbdare, aveai de gînd să baţi odată?
- Ştiai că sînt aici?
132 JULIA QUINN

- Sigur că da. Dormitorul meu e chiar deasupra uşii


de ia intrare, aşa că văd tot ce se întîmplă în faţă.
Gareth se întrebă de ce nu era surprins.
- Şi ţi-am trimis un biiet, adăugă.
Se dădu la o parte şi îl invită înăuntru.
- Trecînd peste comportamentul tău recent, eşti
destui de manierat încît să nu refuzi o rugăminte directă
a unei doamne.
- Da, spuse el.
Nu ştia cu ce altceva să-i răspundă vîrtejului de
energie şi activitate din faţa lui. De ce nu era supărată
pe el? Nu aşa ar fi trebuit?
- Trebuie să vorbim, spuse ea.
- Sigur, murmură el. Trebuie să-mi cer scuze...
- Nu despre asta, spuse ea. Deşi...
îl privi cu o expresie undeva între gînditoare şi iritată.
- Cu siguranţă că trebuie să-ţi ceri scuze.
- Da, sigur. Eu...
- Dar nu pentru asta te-am chemat, îl întrerupse ea.
Dacă ar fi fost un gest poiiticos, Gareth şi-ar fi
încrucişat braţele.
- Vrei sau nu să-mi cer scuze?
Hyacinth se uită spre coridor, apoi îşi duse un deget
la buze şi îi făcu semn să tacă.
- Oare am nimerit într-un volum din „Dom nişoara
Buîterworth şi baronui nebun?” se întrebă el cu voce
tare.
Hyacinth îi aruncă o privire iritată, privire care,
începu el să înţeleagă, îi era caracteristică. Era o
încruntare de sprîncene cu o doză de nerăbdare.
SĂRUTUL LUI 133

Privirea unei femei care toată viaţa aşteptase ca oamenii


să ţină pasul cu ea.
-A ic i, spuse tînăra, arătînd spre o uşă deschisă.
- Cum doriţi, domnişoară, spuse el.
Nu îi părea rău că nu-şi cerea scuze. O urmă într-un
salon decorat cu gust, în nuanţe de roz şi crem, delicat
şi feminin. Gareth se întrebă dacă fusese creat numai
pentru a-i face pe bărbaţi să se simtă prea mari şi
inadecvati,
j

Hyacinth îi făcu semn să se aşeze, iar el se apropie,


privind curios cum ea aproape că închise uşa, lăsînd-o
totuşi întredeschisă. Diferenţa dintre decenţă şi
dezastru.
- Nu vreau să ne audă cineva, spuse ea.
El ridică, întrebător, din sprîncene, aşteptînd ca ea
să se aşeze pe divan. Cînd se asigură că nu are de gînd
să caute şi după draperii, se aşeză pe un scaun de lîngă
divan.
- Vreau să-ţi spun ceva despre jurnal, spuse ea
încîntată.
El clipi, surprins.
- Nu vrei să-l returnezi?
- Sigur că nu. Nu cred că...
Se opri, iar el observă că degetele îi desenau spirale
pe materialul verde al rochiei. Nu ştia de ce, dar îi plăcu
asta. Era uşurat că nu e supărată din cauza sărutului.
Ca orice bărbat, ar fi făcut orice ca să evite o scenă de
isterie din partea unei femei. în acelaşi timp, nu şi .ir li
dorit ca ea să fie indiferentă. Săruta prea bino punlm
aşa ceva.
134 JULIA QUINN

- A r trebui să ţi-l dau înapoi, spuse ea. Ar trebui să


te forţez să găseşti pe altcineva care să îl traducă. Nu
meriţi altceva.
-A b s o lu t, spuse el încet.
Ea îl privi într-un fel care spunea că nu apreciază
aprobarea lui falsă.
- Oricum...
Gareth se aplecă înainte, aşa cum părea să fie de
aşteptat.
- Oricum, repetă ea, îmi place să 'c ite s c jurnalul
bunicii tale şi nu văd de ce m-aş lipsi de o astfel de
provocare plăcută doar pentru că tu te-ai purtat ca un
nesăbuit.
Gareth nu răspunse, fiindcă ultima dată cînd
încercase aşa ceva nu reuşise decît să o irite. Curînd
înţelese că ea aştepta să spună ceva, aşa că rosti:
- Desigur.
Hyacinth aprobă şi spuse cu o strălucire în ochi şi
aplecîndu-se spre el:
- A b ia acum a devenit interesant.
Lui Gareth i se răsuci stomacul. Oare Hyacinth
descoperise cine îi era tată? Nici nu se gîndise că se
putea ca Isabella să ştie adevărul. Vorbea foarte puţin
cu fiul ei şi venea rar în vizită. Dar, dacă ştia, ar fi putut
să scrie despre asta.
- Ce vrei să spui? întrebă el, atent.
Hyacinth ridică jurnalul de pe o masă din apropiere.
- Bunica ta, spuse ea radiind, avea un secret.
Deschise caietul în dreptul unui semn de carte
elegant şi îi arătă un cuvînt din mijlocul paginii.
SĂRUTUL LUI 135

- „Diamanti” .
îl privi, zîmbind extaziată.
- Ştii ce înseamnă asta?
El clătină din cap.
- Mă tem că nu.
- Diamante, Gareth. înseamnă „diamante” .
El privi pagina, deşi nu putea pricepe cuvintele.
- Poftim?
- Bunica ta avea bijuterii despre care nu i-a spus
niciodată bunicului tău.
- Ce vrei să spui?
- Bunica ei a vizitat-o la scurt timp după naşterea
tatălui tău şi i-a adus un set de bijuterii. Inele, cred, şi o
brăţară. Şi Isabeila nu a spus nimănui.
- Ce a făcut cu ele?
- Le-a ascuns.
Hyacinth aproape că ţopăia de entuziasm.
- Le-a ascuns undeva în casa Clair, cred. Aici, în
Londra. Scria că bunicului tău nu-i place Londra, aşa că
riscul să le găsească e mai mic.
Pînă la urmă, ceva din exaltarea ei îl cuprinse şi pe
el. Nu mult, fiindcă nu voia să se agite prea tare pentru
ceva ce ar fi putut fi pierdere de vreme, dar fervoarea ei
era contagioasă şi, înainte să-şi dea seama ce face, se
aplecă spre ea cu inima bătînd puţin mai repede.
- Ce înseamnă asta?
- înseamnă, repetă ea ceva ce spusese deja de
cinci ori, în toate felurile posibile, că, probabil, bijuteriile
sînt tot acolo. Ah!
Se opri brusc, privindu-l.
136 JULIA QUINN

- Doar dacă nu ştiai deja despre ele. Le-a găsit tatăl


tău?
- Nu, spuse el gînditor. Nu cred. Eu nu ştiu nimic
despre asta.
- Vezi? Am putea...
- Dar eu aflu rar astfel de lucruri, o întrerupse el.
Tata nu m-a considerat niciodată unul dintre apropiaţii
lui.
Ea îi aruncă o privire com pătimitoare, dar spiritul
practic o cuprinse imediat. i
- Atunci înseam nă că sînt tot acolo. Sau există
şanse mari să fie acolo. Trebuie să mergem să le luăm.
-C u m ... Noi?
Nu se putea! Dar Hyacinth era prea pierdută în
visare ca să înţeleagă ce spunea el.
- Gîndeşte-te, Gareth, îi rosti ea numele fără să
tresară, ar putea fi răspunsul tuturor problem elor tale
financiare.
El se retrase.
- Ce te face să crezi că am probleme financiare?
- Te rog, pufni ea, toată lumea ştie despre ele. Chiar
dacă nu ai încă, o să ai curînd. Tatăl tău e îndatorat pînă
peste cap.
Făcu o pauză, probabil ca să respire, apoi spuse:
- Clair Hali e în Nottinghamshire, nu?
- Da, sigur, dar...
- Bine. O să moşteneşti datoriile lui, să ştii.
- Ştiu.
- Bijuteriile sînt calea cea mai bună ca să te asiguri
că o să ie poţi plăti. Ştim amîndoi că, dacă lordul St. Clair
le-ar găsi înaintea ta, le-ar vinde şi ar cheltui banii.
SĂRUTUL LUI 137

- Pari a şti multe despre tata, spuse Gareth încet.


- Prostii, spuse ea scurt. Nu ştiu decît că te detestă.
Gareth zîmbi, fapt care îl surprinse. Nu era un
subiect care să-l amuze. Pe de aita parte, nimeni nu
îndrăznise să-l abordeze cu atîta francheţe. >
- Nu ştiu ce simţi tu, spuse ea ridicînd din umeri, dar
eu, dacă aş detesta pe cineva, aş face orice ca să mă
asigur că nu pune mîna pe o comoâră.
- Creştineşte din partea ta, spuse el.
Ea ridică o sprinceană.
- Nu am spus că sînt model de bunătate şi lumină.
Hyacinth îşi împreună mîinile, apoi le aşeză în poală
şi îl privi, aşteptînd.
- Ei bine, spuse ea odată ce deveni evident că ei nu
va spune nimic, mergem?
- Să mergem? întrebă şi el, ca un ecou.
- Să căutăm diamantele, spuse ea nerăbdătoare.
Nu ai auzit nimic din ce-am zis?
Gareth avu, deodată, o imagine a felului în care
vedea ea lucrurile. îmbrăcată în negru, clar, şi cel mai
probabil în haine bărbăteşti. Probabil că va insista să
coboare pe fereastra dormitorului, pe o frînghie legată
din cearceafuri.
- Noi nu mergem nicăieri, spuse el ferm.
- Ba sigur că da, spuse ea. Trebuie să punem mîna
pe bijuterii. Nu îl poţi lăsa pe tatăl tău să le găsească.
- O să mă duc eu să le caut.
- V in cu tine.
Era o afirmaţie, nu o întrebare. Nu că Gareth s-ar fi
aşteptat la altceva din partea ei.
138 JULIA QUINN

- Dacă încerc să intru în casa Clair, şi e un „dacă”


destul de mare, o să o fac la miezul nopţii.
- Sigur.
Doamne, oare femeia asta nu tăcea niciodată? Se
opri, aşteptînd să se asigure că terminase. în sfîrşit, cu
o răbdare exagerată, încheie spunînd:
- Nu te trag după mine prin oraş după miezul nopţii.
Să lăsăm deoparte pericolul, pentru o clipă, deşi te
asigur că el e foarte real. Dacă am fi prinşi, aş fi nevoit
să mă însor cu tine, şi presupun că vrei la fel de mult ca
şi mine să se întîmple asta.
Era un discurs exagerat, pe un ton înţepat, dar
avusese efectul scontat, fiindcă ea, tăcu destul de mult,
încercînd să priceapă. Cînd vorbi, spuse:
- Nu o să fie nevoie să mă tragi după tine.
Gareth simţi că-i explodează capul.
- Dumnezeule, femeie, ai auzit ceva din ce-am
spus?
- Sigur că da. Am patru fraţi mai mari. Recunosc
imediat un mascul condescendent.
- Pentru...
- Tu, domnule St. Clair, nu gîndeşti limpede.
Se aplecă înainte şi ridică încrezătoare o
sprinceană.
- A i nevoie de mine.
- A ş a cum am nevoie de un abces, mormăi ei.
- O să mă prefac că nu te-am auzit spunînd aşa
ceva, rosti Hyacinth printre dinţi. Dacă aş face altfel, nu
aş mai dori să te ajut. Şi, dacă eu nu te-aş ajuta...
- Unde vrei să ajungi?
SĂRUTUL LUI 139

Ea îl privi cu răceală.
- Nu eşti pe cît de isteţ te credeam.
- Ciudat, dar după părerea mea tu eşti exact pe cît
de isteată » te credeam.
- O să mă prefac că nu am auzit nici asta, spuse ea
arătîndu-l cu degetul, într-un gest foarte nepotrivit pentru
o domnişoară. Pari a uita că, dintre noi doi, numai eu
înţeleg italiana. Şi nu ştiu cum ai putea găsi bijuteriile
fără ajutorul meu.
El vorbi încet, pe un ton egal:
- A i fi în stare să nu-mi spui tot?
- Sigur că nu, spuse Hyacinth, fiindcă nu l-ar fi putut
minţi, deşi ar fi meritat-o. Am ceva onoare. Voiam doar
să spun că o să ai nevoie de mine acolo, în casă.
Cunoştinţele mele de limba italiană nu sînt perfecte.
Unele cuvinte au mai multe sensuri şi s-ar putea să fie
nevoie să văd camera ca să-mi dau seama la ce se
referă bunica ta.
El o privi printre gene.
- E adevărul. Jur!
Apucă repede caietul, răsfoind cîteva pagini înainte
şi înapoi.
- E aici. Vezi? „Arm adio”. Poate să însemne „dulap”
sau „garderobă” . Sau...
Se opri şi înghiţi în sec. Nu-i plăcea să admită că nu
ştie sigur ce spune, chiar dacă numai aşa îl putea
convinge să o ia cu el.
- Dacă vrei să ştii, spuse pe un ton iritat, nu sînt
sigură ce înseamnă. Nu e prea clar, adăugă, fiindcă de
fapt bănuia, şi nu îi stătea în caracter să recunoască
140 JULIA QUINN

defecte pe care nu le avea. îi era destul de greu şi cu


defectele pe care le avea.
- De ce nu cauţi în dicţionar?
- Nu apare, minţi ea.
Nu era o minciună prea mare. în dicţionar apăreau
mai multe posibile traduceri, ceea ce îi permitea să
spună că nu a înţeles exact. Aşteptă ca el să vorbească.
Probabil că nu aşteptă suficient, totuşi, deşi ei i se păru
o eternitate. Mai ales că abia aştepta să continue:
- A ş putea, dacă vrei, să îi scriu guvârnantei şi să o
rog să-mi spună sensul exact, dar nu e cea mai de
încredere corespondentă...
-A d ic ă ? '
- Nu i-am mai scris de trei ani, recunoscu ea, deşi
sînt destul de sigură că ar accepta să mă ajute. Doar că
nu ştiu cît de ocupată e sau cînd o să răspundă. Ştiu că
are gemeni...
- De ce nu sînt surprins?
- E adevărat, şi numai Dumnezeu ştie cît o să-i ia
să-mi scrie. Gemenii sînt greu de crescut. Sau cel puţin
aşa am auzit, şi...
Vocea ei pierdu din voium, fiindcă el nu o mai
asculta. îl privi scurt, dar continuă, doar pentru că
gîndise cuvintele şi nu avea rost să nu ie spună.
- Nu cred că are cum să angajeze o bonă, mai
adăugă încet.
Gareth tăcu foarte mult timp, apoi spuse:
- Dacă e adevărat ce spui tu, iar bijuteriile sînt încă
ascunse, deşi nu putem fi siguri de asta, pentru că le-a
ascuns în urmă cu, se uită în sus, calculînd, mai mult de
SĂRUTUL LU! 141

şaizeci de ani, atunci sigur că o să fie tot acolo pînă


aflăm traducerea exactă a cuvîntului aceluia.
- Ai răbdare să aştepţi? întrebă Hyacinth neîncre­
zătoare. Eşti dispus să mai aştepţi?
- De ce nu?
- Pentru că sînt acolo, pentru că...
Se întrerupse, fiindcă nu mai putea face altceva
decît să se uite la ei ca la un nebun. Ştia că minţile
oam enilor nu funcţionează toate la fel şi învăţase că
minţile celorlalţi nu funcţionau deloc ca a ei. Dar nu
i » *

reuşea să-şi imagineze că există cineva dispus să


aştepte într-o astfel de situaţie. Dumnezeule, dacă ar fi
fost după ea, ar fi urcat zidul casei Clair chiar în acea
noapte.
- Gîndeşte-te, spuse ea aplecîhdu-se înainte. Dacă
tatăl tău le găseşte cîndva între momentul ăsta şi clipa
în care te decizi tu să le cauţi, nu o să ti-o ierţi niciodată.
El nu răspunse, dar se vedea că l-a convins.
- Ca să nu mai spun, continuă ea, că eu nu te-aş
ierta niciodată dacă s-arîntîm pla aşa ceva.
îl privi pe furiş. Nu părea afectat de argumentul ei.
Hyacinth aşteptă în tăcere, în timp ce el se întreba ce
să facă. Tăcerea era îngrozitoare. Cît vorbise despre
jurnal, reuşise să uite de sărutul care ei îi plăcuse, iar
lui, nu. Se gîndise că următoarea lor întîlnire va fi
incomodă şi jenantă, dar avînd un scop, o misiune, se
simţise în largul ei. Chiar dacă nu avea de gînd să o ia
cu el, tot îi datora mulţumiri Isabellei. Dar ar fi murit dacă
nu o lua cu ei. Sau l-ar fi ucis.
142 JULIA QUINN

îşi strînse mîiniie şi le ascunse în faldurile rochiei.


Era un gest de nervozitate, şi cînd înţelese ce face se
simţi şi mai agitată. Nu îi plăcea că are emoţii din cauza
lui şi nu îi plăcea să stea în tăcere şi să-i dea voie să se
gîndească. în ciuda a ceea ce se credea despre ea, ştia,
totuşi, cînd trebuie să tacă, şi era clar că acum nu mai
avea ce să spună ca să îl convingă. Poate doar... Nu.
Nu era suficient de nesăbuită încît să-l ameninţe că se
duce singură.
- Ce voiai să spui? întrebă G a re th /
- Poftim?
El se aplecă spre ea, privind-o direct.
- Ce voiai să spui?
- Ce te face să crezi că voiam să spun ceva?
- Se vedea pe faţa ta.
Ea înclină capul într-o parte,
- A ş a de bine mă cunoşti?
- Deşi mă sperie gîndul, se pare că da.
Se aşeză la loc. îi amintea de fraţii ei, aşa cum se
tot mişca pe scaunul prea mic. Ei se plîngeau mereu că
salonul mamei era decorat pentru femei mititele. Dar
acolo se termina asemănarea. Niciunul dintre fraţii
» ei nu
îndrăznea să poarte părui într-o coadă atît de
dezordonată şi niciunul dintre ei nu o privise cu nişte
ochi atît de albaştri şi de intenşi încît s-o facă să uite
cum o cheamă.
Părea a aştepta ceva de la ea. Sau poate că voia
numai să o intimideze. îşi prinse buza de jos cu dinţii.
Nu era destul de puternică încît să-şi stăpînească acest
SĂRUTUL LUI 143

mic gest de nervozitate, dar reuşi să stea dreaptă şi să


ridice bărbia. Şi cel mai important, reuşi să tacă.
Trecu un minut întreg. Sau poate numai zece
secunde, care ei i se păruseră un minut. Pînă la urmă,
fiindcă nu mai suporta, spuse foarte încet:
- A i nevoie de mine.
El privi în jos, apoi se uită la ea.
- Dacă te iau...
- Mulţumesc! exclamă ea, abia rezistînd dorinţei de
a sări în picioare.
- Dacă te iau, repetă el privind-o fix, mă aştept să-mi
respecţi ordinele.
- Sigur că da.
- O să facem aşa cum cred eu de cuviinţă.
Ea ezită.
- Hyacinth!
- Sigur, spuse ea repede, fiindcă simţea că, dacă nu
face asta, el o să-i spună că nu mai merg nicăieri. Dar
am o idee...
- Hyacinth.
- Care are legătură cu faptul că eu ştiu italiană şi tu,
nu.
O privi exasperat şi serios.
- Nu trebuie să faci ce-ţi propun, spuse ea pînă la
urmă, ci doar să mă asculţi.
- Foarte bine, oftă el. Mergem luni seara.
Hyacinth îl privi cu ochii mari. După tot tărăboiul pe
care îl făcuse, nu se aştepta să fie dornic să meargă atît
de curînd. Dar nu voia să se plîngă.
- Luni seara, atunci, aprobă ea.
Abia aştepta.
Capitolul IX

Luni seara. Eroul nostru, care şi-a petrecut aproape


toată viaţa fără să aibă nicio grijă, descoperă cum e să
fii cel m ai responsabil partener dintr-o echipă.

Avea mai multe motive, decise Gareth în timp ce se


furişa prin spatele casei lui Hyacinth, fapt pentru care
era cazul să îşi pună ia îndoială sănătatea mintală.
Primul, era trecut de miezul nopţii. Al doilea, ar fi fost
numai ei doi. Al treilea era că mergeau la casa baronului,
iar al patrulea, că mergeau acolo ca să fure. Era o idee
foarte, foarte proastă.
Dar, cumva, ea îl convinsese, aşa că iată-l aici, deşi
ştia că nu e bine, pregătit să ia cu el o domnişoară
cumsecade, deşi era noapte şi, probabil, periculos. Iar
dacă afla cineva despre asta, familia Bridgerton l-ar fi
tîrît la altar cît ai zice peşte, şi ei ar fi ajuns să fie legaţi
unul de altul pe veci.
Se cutremură. Gîndul ia Hyacinth Bridgerton alături
de ei pentru totdeauna... Se opri un moment, clipind
surprins. Nu era îngrozitor, dar te făcea să te temi.
Ea credea că l-a convins, şi poate contribuise
întrucîtva, dar adevărul era că un bărbat în postura iui
nu îşi putea permite să întoarcă spatele unei astfel de
SĂRUTUL LUI 145

ocazii. îi speriase felul sincer în care Hyacinth îi


evaluase statutul financiar. Trecînd peste faptul că nu
era un subiect politicos de conversaţie, deşi nu s-ar fi
aşteptat la aşa ceva de la ea, nu ştia că afacerile lui sînt
atît de la vedere. îl luase pe nepregătite. Şi îi plăcea
ideea de a lua bijuteriile chiar de sub nasul tatălui său.
Era greu să refuzi o astfel de ocazie.
Gareth se strecură prin spatele casei lui Hyacinth
pînă la intrarea servitorilor. Se înţeleseseră să se
întîlnească aici la unu şi jumătate, şi era convins că ea
îl va aştepta, gata pregătită, îm brăcată aşa cum o
instruise, adică numai în negru.
Ea era acolo, privind prin uşa întredeschisă.
- A i venit la timp, spuse ea după ce ieşi.
El o privi nevenindu-i să creadă. îl ascultase şi se
îmbrăcase numai în negru. Doar că nu era în rochie,
îmbrăcase o pereche de pantaloni şi o jachetă.
- Mi s-a părut mai potrivit, spuse ea, interpretînd
corect tăcerea lui. în plus, nu am nimic atît de negru. Nu
am purtat doliu niciodată, slavă Domnului.
Gareth o privi fix. Exista un motiv bun pentru care
femeile nu purtau pantaloni. Nu ştia de unde făcuse rost
de costum. Probabil că îi aparţinuse unuia dintre fraţii ei.
Era scandalos de strîns pe trup şi îi evidenţia formele
într-un fel pe care şi-ar fi dorit să nu-l ştie.
Nu voia să afle că Hyacinth Bridgerton are forme atît
de frumoase, că are picioarele destul de lungi, deşi e
micuţă de înălţime, sau că are şolduri frumos rotunjite,
care se mişcau într-un fel fascinant atunci cînd nu erau
ascunse de rochie.
146 JULIA QUINN

Era suficient de rău că o sărutase o dată. Nu era


nevoie să vrea să o sărute din nou.
- Nu pot să cred că fac asta, spuse el scuturînd din
cap.
Doamne, parcă era un încuiat, ca prietenii pe care îi
convinsese în tinereţe să facă tot felul de năzbîtii.
începea să creadă că, poate, ştiau ei ce spun.
Hyacinth îl privi acuzator.
- Nu poţi să dai înapoi acum.
- Nici nu mă gîndeam, spuse el oftîrid.
Probabil că l-ar fi urmărit cu bîta, dacă ar fi încercat.
- Hai să mergem, înainte să ne prindă cineva.
Ea aprobă, apoi merse după, el. Casa Ciair era
destul de aproape, aşa că Gareth decisese să meargă
pe jos şi pe străzi lăturalnice, liniştite, atît cît se putea,
ca să evite să fie văzuţi de vreun aristocrat care se
j

întorcea de la vreo petrecere.


- De unde ştii că tatăl tău nu e acasă în seara asta?
şopti ea cînd se apropiară.
- Poftim?
Se uită după colţul unei clădiri, asigurîndu-se că nu
e nimeni pe stradă.
- De unde ai ştiut că tatăl tău nu e acasă? repetă
ea. M-am mirat. Nu îmi imaginez că îţi spune ce program
are.
Gareth strînse din dinţi, surprins că întrebarea ei îl
irită atît.
- N-am idee de unde, mormăi. Ştiu pur şi simplu.
Era enervant că ştia mereu unde e tatăl lui, dar
măcar se putea mulţumi cu ideea că şi baronul făcea la
fel.
SĂRUTUL LUI 147

-A h a , spuse Hyacinth, fără să adauge altceva.


Ceea ce era plăcut. Neobişnuit pentru ea, dar plăcut.
Gareth îi făcu semn să îl urmeze şi urcară Hay Hill, apoi
ajunseră pe Dover Street, care îi duse pe o alee din
spatele casei Clair.
- Cînd ai fost aici ultima dată? şopti ea, în timp ce
se strecurau spre peretele din spate.
- înăuntru? întrebă el brusc. Acum zece ani. Dacă
avem noroc, fereastra aia, arătă spre o fereastră de la
parter care era doar puţin mai sus decît puteau ei
ajunge, are în continuare încuietoarea stricată.
Ea dădu din cap apreciativ.
- Mă întrebam eu cum o să intrăm.
Tăcură amîndoi o clipă, privind spre fereastră.
- E mai sus decît îti aminteai? întrebă ea.
Apoi nu aşteptă răspuns şi adăugă:
- E bine că am venit şi eu, pentru că mă poţi ridica.
Gareth se uită de la ea, la fereastră şi înapoi la ea.
Cumva, părea greşit să o trimită înainte. Nu se gîndise
la asta cînd plănuise intrarea.
- Nu te pot ridica eu pe tine, spuse ea nerăbdătoare.
Dacă nu ai ascuns o cutie pe undeva, sau o scară
mică...
- Urcă şi gata, spuse el pe un ton ameninţător,
formînd o treaptă cu palmele.
Mai făcuse asta de multe ori cu amicii lui, dar era
altceva să o simtă pe Hyacinth sprijinindu-se de el.
-A ju n g i? întrebă, ridicînd-o.
- îh m , replică ea.
148 JULIA QUINN

Gareth privi în sus. Şi se trezi că se uită exact la


posteriorul ei. Se decise să se bucure, dacă ea tot nu
ştia că o priveşte.
-T re b u ie să apuc marginea cu degetele, şopti ea.
- Chiar te rog, spuse el, zîmbind pentru prima dată
în acea seară.
Ea se răsuci imediat spre el.
- De ce eşti atît de amabil dintr-o dată? întrebă cu
suspiciune.
- Mă bucur că mă ajuţi. 1
-E u ...
Ţuguie buzele.
- Nu cred că am încredere în tine.
- Nici nu ar trebui să ai, aprobă el.
O privi cum deschide fereastra.
- A m reuşit! spuse ea pe un ton şoptit, dar triumfător.
El dădu din cap, admirativ. Era destul de nesuferită
în general, dar acum se descurcase bine.
- O să te ridic, spuse el. Ar trebui să poţi...
Dar ea intrase deja, Gareth păşi în spate, im pre­
sionat. Hyacinth Bridgerton avea un talent înnăscut
pentru efortul fizic. Sau, poate, pentru intrările prin
efracţie. Chipul ei apăru la geam.
- Nu cred că ne-a auzit cineva, şopti. Poţi să intri
singur?
- Dacă e deja deschisă, nu e nicio problemă.
Făcuse asta de mai multe ori, în vacanţe. Peretele
exterior era din piatră şi avea cîteva locuri în care puteai
sprijini piciorul şi o adîncitură unde puteai băga mîna.
Intră în mai puţin de douăzeci de secunde.
SĂRUTUL LUI 149

- Sînt impresionată, spuse Hyacinth uitîndu-se pe


fereastră.
- Ce lucruri ciudate te impresionează pe tine, spuse
el scuturîndu-se.
- Oricine poate să cumpere un buchet de flori, ridică
ea din umeri.
- Vrei să spui că, pentru a te cuceri, un bărbat n-are
decît să urce zidul unei case?
Ea privi din nou pe fereastră.
- A r trebui să se caţere cel puţin două etaje.
El clătină din cap, dar zîmbi.
- Ai spus că în jurnal scrie ceva despre o cameră
decorată în verde?
Ea aprobă.
- Nu sînt sigură ce înseamnă. Roate fi un salon sau
o bibliotecă. Oricum, scrie ceva despre o fereastră
rotundă.
- Biroul soţiei baronului, decise ei. La etajul doi,
lîngă dormitor.
- Sigur! şopti ea entuziasmată. Are sens, mai ales
dacă nu voia ca soţul ei să afle. A scris că el nu intra
niciodată în camerele ei.
- Urcăm pe scara principală, spuse Gareth încet.
Aşa e mai puţin probabil să fim auziţi. Cea din spate e
prea aproape de aripa servitorilor.
Ea aprobă şi se strecurară împreună prin casă. Era
linişte, aşa cum se şi aştepta, de altfel. Baronul locuia
singur şi, cînd era plecat, servitorii se culcau devreme.
Cu excepţia unuia singur. Gareth se opri brusc,
gîndindu-se. Majordomul era treaz. Nu se culca înainte
150 JULIA QUINN

să se întoarcă stăpînul lui,


- Pe aici, îi şopti lui Hyacinth, întorcîndu-se ca să
aleagă altă cale.
Urcau tot pe scările principale, dar o luau în aită
direcţie ca să ajungă la ele. Hyacinth îi urmă şi, un minut
mai tîrziu, ajunseseră. Gareth o trase într-o parte, pentru
că treptele scîrţîiau pe mijloc şi nu credea că tatăl iui îşi
permisese să le repare.
Odată ajunşi în holul de sus, o conduse pe Hyacinth
la biroul baronesei. Era o cameră mică, rectangulară, cu
o singură fereastră şi trei uşi. Una dădea în hol, o a
doua, în dormitor, iar a treia într-o garderobă mică,
folosită mai mult pe post de debara, fiindcă exista o
cameră mai mare şi mai comodă pentru îmbrăcat, în
cealaltă parte a dormitorului.
Gareth îi făcu semn lui Hyacinth să intre, apoi o
urmă, închizînd uşa cu grijă şi strîngînd clanţa în mînă.
Se închise fără zgomot, iar el expiră.
- Spune-mi exact ce scria, şopti, trăgînd draperiile
ca să intre lumina lunii.
- Că e în „arm adio”, spuse fata. Probabil că e vorba
despre un dulap. Sau nişte sertare. Sau...
Văzu un dulap înalt şi îngust. Avea formă de triunghi
şi era aşezat într-un colţ din spatele camerei. Fabricat
din lemn închis ia culoare, obiectul se sprijinea pe trei
picioare destul de înalte.
-A ic i, şopti Hyacinth. Aici trebuie să fie.
Era deja în cealaltă parte a camerei înainte ca
Gareth să poată să schiţeze vreun gest. Cînd o ajunse
din urmă, căuta printr-un sertar.
SĂRUTUL LUI 151

- E gol, spuse încruntîndu-se.


Se aşeză în genunchi şi deschise cel mai de jos
sertar. Era gol. îl privi şi rosti:
- Crezi că i-a luat cineva lucrurile după ce a murit?
- Nu ştiu, spuse el.
Trase uşa dulapului şi o deschise. Tot gol.
Hyacinth se ridică şi puse mîinile în şolduri, privind
obiectul.
- Nu ştiu ce altceva...
Tăcu, atingînd cu mîna basorelieful care decora
partea de sus.
- Poate sînt în birou? sugeră Gareth îndreptîndu-se
într-acolo.
Dar Hyacinth clătina din cap.
- Nu cred. Nu ar fi scris „armadio”, ci „scrivania” .
- Dar are sertare, spuse el căutînd.
- Dulapul ăsta are un aer mediteranean. Nu ţi se
pare?
Gareth se uită la ea.
- Ba da, spuse el încet, ridicîndu-se.
- Dacă l-a adus din Italia, spuse arătînd spre obiect,
sau dacă l-a adus bunica ei cînd a venit în vizită...
- A r fi ştiut despre existenţa unui sertar ascuns,
termină Gareth fraza.
- Şi, spuse Hyacinth cu ochii strălucind, soţul ei n-ar
fi avut habar.
Gareth uită de birou şi reveni la dulap.
- Dă-te la o parte, spuse el apucînd de dedesubt ca
să tragă obiectul de la perete.
152 JULIA QUINN

Era greu, mult mai greu decît părea, şi nu reuşi să-l


mişte decît cîţiva centimetri, cît să poată strecura palma
în spatele lui.
- Simţi ceva? întrebă Hyacinth în şoaptă.
El clătină din cap. Nu ajungea prea departe, aşa că
se aşeză în genunchi şi încercă să pipăie tăblia din
spate pe dedesubt.
- E ceva acolo? întrebă Hyacinth.
El clătină din nou din cap.
- Nimic. Trebuie doar să... A
îngheţă cînd simţi o bucată mică şi dreptunghiulară
de lemn care era mai în relief decît restul.
- Nu sînt sigur, spuse el întinzînd mai mult braţul. E
un fel de încuietoare sau, poate, un mîner.
- îl poţi mişca?
-în c e rc , spuse el cu răsuflarea tăiată.
Mînerui era prea sus, şi el se strădui să-l apuce,
răsucindu-se şi aplecîndu-se şi mai mult. Partea de jos
a dulapului îi apăsa braţul şi capul îi era întors într-o
parte, cu obrazul lipit de uşă. Nu era cea mai graţioasă
poziţie.
- Dacă aş încerca eu?
Hyacinth se apropie şi strecură mîna în spatele
dulapului. Găsi cu uşurinţă mînerui.
Gareth îi dădu drumul şi scoase mîna.
- Nu-ţi face griji, spuse ea cu milă, nu aveai cum să
bagi mîna acolo. Nu e prea mult ioc.
- Nu contează care dintre noi trage mînerui, spuse
el.
-N u ?
SĂRUTUL LUI 153

Ridică din umeri.


- Pentru mine ar fi contat.
- Ştiu, spuse el.
- Nu are importanţă, desigur. Dar...
- Simţi ceva? o întrerupse el.
Ea clătină din cap.
- Nu se mişcă. Am încercat în sus, în jos şi lateral.
-A p a s ă .
- Nici aşa nu merge. Doar dacă...
I se tăie răsuflarea.
- Ce e? întrebă Gareth cu nerăbdare.
Ea îl privi cu ochii străiucind, chiar şi în lumina palidă
a lunii.
- S-a răsucit şi ceva s-a mişcat.
- E un sertar? Poţi să-i tragi?
Hyacinth clătină capul, făcînd o grimasă şi
concentrîndu-se în timp ce mişca mîna pe suprafaţa
panouiui. Nu avea nicio nişă sau adîncitură. Se aplecă
încet, îndoind genunchii pînă cînd atinse cu mîna
marginea de jos. Apoi se uită pe podea, unde căzuse o
mică bucată de hîrtie.
-A s ta era aici? întrebă ea.
Dar fusese doar un reflex, fiindcă ştia că răspunsul
este „nu”.
Gareth se apiecă iîngă ea.
-A s ta , spuse ea desfăcînd hîrtia, a căzut de undeva
atunci cînd am răsucit mînerul.
încă în genunchi, merse pînă în dreptui ferestrei, pe
unde intra lumina iunii. Gareth se ghemui iîngă ea, cu
154 JULIA QUINN

trupul lui cald copleşitor de aproape, în timp ce Hyacinth


întindea hîrtia mototolită.
- Ce scrie? o întrebă.
Răsuflarea Iul îi atinse gîtul.
- Nu ştiu sigur.
Clipi, încercînd să citească. Scrisul era al Isabellei,
dar hîrtia fusese împăturită de foarte multe ori şi era greu
de descifrat.
- E în italiană. Cred că e un indiciu.
>
Gareth clătină din cap.
- Numai Isabella putea să transforme aşa ceva într-
o căutare de comori. f
- Se pricepea la asta?
- Nu, dar îi plăceau excesiv jocurile.
Se întoarse din nou cu faţa spre dulap.
- Nu mă mir că avea o astfel de piesă de mobilier,
cu un compartiment secret.
Hyacinth îl privi cum îşi plimbă mîna pe partea de
jos a dulapului.
- Aici e, spuse el admirativ.
- Unde? întrebă ea, apropiindu-se.
El o luă de mînă şi o ghidă spre un loc din spate. O
bucată de lemn părea să se fi mişcat destul cît să dea
voie hîrtiei să cadă.
- Simţi?
» murmură el.
Ea dădu din cap, dar nu era sigură dacă el se referă
la lemn sau la căldura mîinii sale. Avea pielea caldă şi
puţin aspră, ca şi cum ar fi uitat să poarte mănuşi cîteva
zile. Şi avea mîna atît de mare că o acoperea de tot pe
SĂRUTUL LUI 155

a ei. Hyacinth se simţea înghiţită cu totul. Pentru


Dumnezeu, era numai o mînă.
- Ar trebui să punem asta la loc, spuse ea repede,
dorindu-şi să se gîndească la altceva.
îşi trase mîna din mîna lui şi răsuci mînerui. Părea
greu de crezut că va observa cineva schimbarea de la
baza dulapului, mai ales că sertarul ascuns nu fusese
descoperit în ultimii şaizeci de ani. Oricum, era înţelept
să pună totul la iocul lui.
Gareth aprobă, apoi îi făcu semn să se dea la o
parte, ca ei să poată împinge dulapul ia loc.
- Scrie ceva util în biietei?
» întrebă el.
- Bileţel? A, bileţelul! spuse ea, sim ţindu-se tare
proastă. Nu ştiu încă. Nu văd să citesc ia lumina lunii.
Crezi că am putea să aprindem o...
Se opri. Nu avea de aies, fiindcă Gareth îi acoperise
gura cu mîna. Se uită la el cu ochii mari. îşi dusese un
deget în dreptul buzelor şi îi făcea semn spre uşă. Atunci
Hyacinth auzi.
- Tatăl tău? întrebă ea foarte încet după ce el luă
mîna.
Dar el nu se uita ia ea şi nu o auzi. Se ridicase şi se
mişca încet spre uşă. Puse urechea pe lemn, apoi, o
secundă mai tîrziu, păşi în spate făcînd semn cu capul
spre stînga. Hyacinth se repezi lîngă el şi înainte să-şi
dea seama ce se întîmplă, Gareth o trăsese într-un
dulap mare şi plin cu haine. Era întuneric şi nu prea mult
loc. Hyacinth era lipită cu spatele de o rochie din brocart,
iar el era lipit de ea. Fata nu ştia cum să respire. Gareth
îi atinse urechea cu buzele şi ea mai mult simţi decît auzi
că spune:
156 JULIA QUINN

- Nu scoate nici o vorbă.


Uşa dinspre birou se deschise şi paşi grei se auziră
pe podea. Hyacinth îşi ţinea respiraţia. Oare era tatăl
lui?
- Ciudat, se auzi o voce masculină.
Părea a veni dinspre fereastră, şi... Nu se poate!
Lăsaseră draperiile date la o parte. Hyacinth îl apucă pe
Gareth de mînă şi strînse tare, ca şi cum ar fi putut să-i
spună ceva în felul ăsta. Cel din cameră făcu cîţiva paşi,
apoi se opri. Speriată de ideea că v o rfi prinşi, Hyacinth
duse o mînă în spate, încercînd să-şi dea seama cît de
mare era dulapul. Nu găsi un perete, aşa că se str6cură
între două rochii şi se ascunse în spatele lor, trăgîndu-l
pe Gareth de mîna, ca să facă şi el la fel. I se vedeau
picioarele de sub rochii, dar aşa, dacă deschidea cineva
dulapul, nu ar fi dat cu nasul direct de chipul ei.
Auzi o uşă deschizîndu-se şi închizîndu-se, dar şi
paşi din nou pe covor. Bărbatul din cameră se uitase în
dormitor, care avea uşă cu biroul. Hyacinth înghiţi în sec.
Dacă intrase acolo, atunci sigur va verifica şi dulapul.
Se ascunse şi mai mult, lipindu-se de perete. Gareth era
Iîngă ea, dar apoi o trase spre el şi o îm pinse în colţ,
aşezîndu-se în faţa ei. O proteja. O acoperea. Dacă se
deschidea uşa dulapului, numai el ar fi fost văzut.
Hyacinth auzi paşi apropiindu-se. Mînerul dulapului
era vechi şi şubred, aşa că scoase un zgomot puternic
atunci cînd cineva îl atinse. Fata îl prinse pe Gareth de
mijloc. Era mult prea aproape, cu spatele atît de lipit de
ea că-i putea simţi tot corpul, de la genunchi pînă la
umeri. Şi tot ce era între ele.
SĂRUTUL LUI 157

Se strădui să respire calm şi încet. Poate din cauza


poziţiei, poate din cauza situaţiei şi a faptului că era
atentă şi speriată, dar avea senzaţia că timpul se oprise
şi că nimic nu era real.
Simţea nevoia să se apropie şi mai mult, să-şi
lipească şoldurile de el. Era în dulapul cuiva necunoscut,
în miezul nopţii, şi, deşi era terorizată, nu putea să nu
simtă şi altceva, mai puternic decît frica. Era plăcere,
încîntare, ceva puternic, care îi făcea inima să bată mai
repede şi...
Şi mai era ceva, dar nu era pregătită să analizeze
sau să numească acel lucru. îşi prinse buza cu dinţii.
Mînerul se răsuci şi uşa se deschise.
Apoi, uimitor, se închise la loc. Hyacinth alunecă pe
peretele din spate şi îl simţi pe Gareth alunecînd pe lîngă
ea. Nu ştia sigur cum de nu fuseseră văzuţi. Probabil că
erau mai bine ascunşi decît crezuse. Sau poate că
lumina era prea slabă, sau poate că bărbatul nu se
uitase în jos şi, deci, nu le văzuse picioarele. Sau poate
că nu vedea bine sau...
Poate că, pur şi simplu, aveau foarte mult noroc.
Aşteptară tăcuţi ca bărbatul să iasă din birou, apoi
lăsară să mai treacă alte cinci minute, doar ca să fie
siguri că nu mai era nimeni în cameră. Pînă la urmă,
Gareth se îndepărtă de ea, îşi făcu loc printre haine şi
ajunse la uşa dulapului. Hyacinth aşteptă pînă cînd îl
auzi spunînd:
- Haide.
îl urmă tăcută şi se strecurară prin casă, pînă la
fereastra cu încuietoare stricată. Gareth sări afară şi o
ajută să iasă şi să închidă fereastra.
158 JULIA QUINN

- Vino după mine, spuse el luînd-o de mînă şi


trăgînd-o după el, în fugă, pe străzile din Mayfair.
Hyacinth se împiedică în urma iui, dar cu fiecare pas,
frica era înlocuită de entuziasm. De bucurie. Cînd ajun­
seră ia Hay Hill, era gata, gata să rîdă. Pînă ia urmă
spuse:
- Opreşte-te! Nu mai pot să respir.
Gareth se opri, dar se uită la ea cu o privire serioasă.
- Trebuie să te duc acasă.
-Ş tiu . Eu... A
El o privi uimit.
- îţi vine să rîzi?
- Nu! Ba da, zîmbi ea, fiihdcă nu reuşi să se
stăpînească. S-ar putea.
- Ţi-ai pierdut minţile.
Ea dădu din cap, încă zîmbind prosteşte.
- A ş a cred.
El se supără şi îşi puse mîinile în şold.
- Nu ai niciun pic de minte? Am fi putut fi prinşi.
Omul ăla era majordomui tatălui meu, care, crede-mă,
nu a avut niciodată vreun pic de simţ al umorului. Dacă
ne găsea, tata ne-ar fi trimis la închisoare, iar fratele tău,
la altar.
- Ştiu, spuse Hyacinth încercînd să pară solemnă.
Nu îi reuşi deloc. Pînă la urmă cedă:
- Dar nu ţi-a plăcut?
Un moment nu crezu că el o să îi răspundă, fiindcă
părea şocat, aşa cum se uita la ea, încremenit. Apoi îi
auzi vocea, joasă şi uimită:
- Să îmi placă?
SĂRUTUL LUI 159

Ea dădu din cap.


- Măcar puţin.
îşi ţuguie buzele, încercînd să nu zîmbească. Orice,
doar să nu rîdă.
- Ai înnebunit, spuse el cu o expresie şocată şi,
Dumnezeu să o aibă în pază, drăgălaşă în acelaşi timp.
Eşti dusă cu pluta, spuse el. Mi-a spus toată lumea, dar
n-am crezut pînă...
- Ţi-a spus cineva că sînt nebună? îl întrerupse ea.
- Excentrică.
-A h a .
Strînse din buze.
- Presupun că aşa e.
- Eşti prea dificilă pentru orice bărbat întreg la minte.
- Asta se spune? întrebă ea începînd să se simtă
nu tocmai bine.
- A s ta şi multe altele, confirmă el.
Hyacinth se gîndi o clipă, apoi ridică din umeri.
- Nu ştiu ce vorbesc, niciunul.
- Doamne, spuse Gareth pe sub mustaţă, eşti exact
ca bunica mea.
- A i mai spus asta.
Apoi nu rezistă. Trebuia să ştie.
- Spune-mi adevărul, şopti aplecîndu-se spre el. Nu
ţi-a plăcut măcar puţin? După ce nu ţi-a mai fost teamă
că vom fi prinşi şi ştiai că am scăpat? Nu a fost, spuse
ea oftînd, tare frumos?
El o privi, şi poate din cauza luminii lunii, sau poate
din cauza imaginaţiei ei prea bogate, i se păru că vede
ceva în ochii lui. Ceva tandru, înţelegător.
160 JULIA QUINN

- Puţin, spuse el. Dar numai puţin.


Hyacinth zîmbi.
- Ştiam eu că nu eşti un înţepat.
El o privi din nou, iritat. Nimeni nu-l acuzase
vreodată că e prea serios.
- înţepat? spuse dezgustat.
-A d ic ă scorţos.
- Ştiu la ce te-ai referit.
- Atunci de ce ai întrebat?
- Fiindcă tu, domnişoară Bridgerton...
Şi o ţinură aşa tot drumul spre casă.
Capitolul X

în dimineaţa următoare, Hyacinth e în continuare


într-o dispoziţie excelentă. Din păcate, mama ei a
întrebat de atîtea ori care e m otivul bucuriei încît ea a
fost nevoită să se ascundă în dormitor.
Violet Bridgerton e o femeie inteligentă şi, dacă îşi
va da cineva seama că Hyacinth e îndrăgostită, ea va
fi aceea. Probabil chiar înainte să-şi dea seama fiica ei.

Hyacinth îngîna o melodie, stînd la biroul din dor­


mitorul ei şi bătînd cu degetele în sugativă. Tradusese
bileţelul de mai multe ori şi tot nu era mulţumită de
rezultat, dar nici măcar asta nu o indispunea. Era puţin
dezamăgită că nu găsiseră diamantele, dar biletul din
dulap îi dădea speranţa că, poate, vor reuşi pînă la urmă
să dea de ele. Cei puţin nimeni nu mai ajunsese ia
indiciiie lăsate de Isabella.
Hyacinth se simţea cel mai bine atunci cînd făcea
ceva, cînd avea un scop, îi plăcea provocarea unei
enigme, a unui indiciu, iar isabella Marinzoli St. Clair
transformase un sezon de baluri plicticos şi banal în cea
mai interesantă primăvară a vieţii ei.
Privi biletul şi se strîmbă, forţîndu-se să se con­
centreze la ce avea de făcut. Traducerea nu era
162 JULIA QUINN

completă, dar fata estima, optimist, că tradusese su­


ficient încît să poată încerca încă o dată. Cu siguranţă
că următorul indiciu era în bibliotecă, sau, poate, chiar
diamantele erau ascunse acolo.
- Probabii într-o carte, şopti ea privind spre geam,
dar fără să vadă ceva.
Se gîndea ia biblioteca Brîdgerton din casa fratelui
ei, în Piaţa Grosvernor. Camera nu era foarte mare, dar
rafturile erau înalte pînă la tavan, şi fiecare centimetru
era ocupat de cărţi. A
- Poate că familia St. Clair nu e pasionată de citit,
îşi spuse ei însăşi, revenind la biletul Isabeiiei.
Cu siguranţă exista un indiciu printre cuvinte, care
spunea ceva despre cartea în care ascunsese bijuteriile.
Ceva ştiinţific, probabii. Isabella subiiniase o parte din
ceea ce scrisese, iar Hyacinth se gîndea că e vorba
despre titlul unei cărţi, fiindcă nu părea a avea vreun alt
sens să sublinieze exact acele cuvinte. Era vorba
despre apă şi lucruri care se mişcă. Părea a se referi la
fizică, pe care Hyacinth nu o studiase vreodată. Dar
avea patru fraţi care merseseră la universitate şi îi
auzise vorbind despre studiile lor destul cît să aibă o
vagă idee despre fizică.
Oricum, nu era sigură de traducere şi de sensul ei.
Dacă îi arăta lui Gareth, el va înţelege mai mult. Pînă la
urmă, cunoştea mai bine decît ea casa. Poate că ştia
ceva despre vreo carte interesantă, unică, deosebită.
Gareth. Zîmbi mînzeşte, aşa cum nu ar fi dat voie
cuiva să o vadă zîmbind. Se întîm plase ceva special
noaptea trecută. Ceva important. O plăcea. Chiar o
SĂRUTUL LUI 163

plăcea. Se amuzaseră şi sporovăiseră tot drumul spre


casă. Cînd o lăsase la intrarea servitorilor de la numărul
cinci, îi aruncase o privire intensă, în felul lui deosebit,
apoi zîmbise din colţul gurii, ca şi cum ar fi ştiut un
secret.
Ea tremurase şi uitase să vorbească. Se întrebase
dacă o va săruta din nou, ceea ce el nu făcuse, dar
poate că... Poate curînd.
Nu se îndoia că încă îl exaspera. Dar asta părea să
fie reacţia tuturor ia adresa ei, aşa că decise să nu dea
prea multă importanţă acestui lucru.
Dar o plăcea, Şi îi respecta inteligenţa. Dacă nu voia
să i-o arate atît de des pe cît şi-ar fi dorit ea... ei bine,
avea patru fraţi. învăţase de mult că e nevoie de un
miracol ca unul dintre ei să recunoască deschis că o
femeie e mai deşteaptă decît un bărbat şi că se pricepe
mai bine decît ei la altceva în afară de materiaie,
săpunuri şi ceai.
Se uită la ceasul de pe şemineu. Era trecut de prînz.
Gareth îi promisese că o vizitează după-amiază ca să
vadă cum merge traducerea. Probabil că nu va ajunge
chiar la ora două, dar era deja după-amiază, deci...
începu să asculte mai atentă zgomotele casei. Oare
era cineva ia uşă? Camera ei era în aripa din faţă, aşa
că auzea cînd intra sau ieşea cineva. Se ridică şi merse
la fereastră, uitîndu-se pe după draperie ca să vadă
dacă nu cumva e cineva pe trepte.
Nimeni. Merse la uşă şi o întredeschise, destul cît
să audă orice ar fi fost de auzit. Nimic. Ieşi pe coridor,
cu inima bătîndu-i mai repede. Nu avea de ce să fie
164 JULIA QUINN

emoţionată, dar se gîndise numai la Gareth şi la


diamante şi...
- Hyacinth, ce faci?
Şi era să leşine de spaimă.
- Scuze, spuse fratele ei, Gregory, deşi nu părea
deloc supărat că o speriase.
Stătuse în spatele ei înainte ca ea să se răsucească
surprinsă. Părea nepieptănat, cu părul şaten-roşcat
puţin cam prea lung.
- Să nu mai faci aşa ceva, spuse r ă ducînd o mînă
la inimă ca şi cum ar fi putut să-i încetinească ritmul.
El îşi încrucişă braţeie şi se sprijini de perete.
- A s ta fac cel mai bine, spuse zîmbind.
- Eu nu m-aş lăuda cu asta.
El ignoră insulta şi îşi scutură nişte scame imaginare
de pe mînecă.
- De ce eşti supărată?
- Nu sînt supărată.
- Ba sigur că eşti. Asta ştii tu să faci cel mai bine.
Ea îi aruncă o privire urîtă, deşi se gîndi că trebuia
să se fi aşteptat la aşa ceva. Gregory era cu doi ani şi
jumătate mai mare decît ea şi trăia ca să o şicaneze. Ei
doi erau mai mici decît restul fraţilor. Gregory era cu
aproape patru ani mai mic decît Francesca şi cu zece
ani mai mic decît Colin, următorul la rînd ca vîrstă.
Aşadar, el şi Hyacinth fuseseră mereu împreună, ca o
echipă.
O echipă ai cărei membri se înţepau, se şicanau şi
îşi făceau farse unul aituia, dar o echipă. Renunţaseră
la farse în ultimul timp, dar încă se tachinau.
SĂRUTUL LU! 165

- Mi s-a părut că aud pe cineva intrînd, spuse


Hyacinth.
Ei zîmbi.
- Eu eram.
- îmi dau seama de asta acum.
Puse mîna pe cianţă şi apăsă.
- Mă scuzi.
- Eşti tare mofturoasă azi.
- Nu sînt.
- Ba sigur că eşti. Asta ştii tu să faci...
- Nu e ce ştiu eu să fac cel mai bine, spuse ea
apăsat.
El zîmbi larg.
- E clar că azi ai toane.
- E u ...
Se opri. Nu voia să se poarte ca un copii de trei ani.
- Mă întorc la mine în cameră. Am ceva de citit.
Dar înainte să scape, îl auzi spunînd:
- Te-am văzut cu Gareth St. Clair.
Hyacinth îngheţă. Doar nu putea şti... Nu-i văzuse
nimeni, era sigură.
- La casa Bridgerton, spuse el. în colţul sălii de bal.
Hyacinth expiră încet, pe neauzite, înainte să se
întoarcă. Gregory o privea zîmbind relaxat, dar Hyacinth
ştia că ascunde ceva. Deşi se purta ca şi cum ar fi fost
aşa, fratele ei nu era prost. Şi părea să creadă că rolul
lui pe lume era să aibă grijă de ea, sora lui mai mică.
Poate fiindcă era numai puţin mai mare decît ea şi
numai cu ea putea să-şi asume un astfei de rol. Niciunul
dintre ceilalţi fraţi nu ar fi acceptat una ca asta.
166 JULIA QUINN

- Sînt prietenă cu bunica lui, spuse Hyacinth, fiindcă


era un fapt neutru şi banal. Ştii prea bine.
El ridică din umeri. Era un gest pe care îl făcea şi
ea, iar uneori i se părea că se vede în oglindă, deşi el
era mult mai înalt.
- Mi s-a părut că vorbeaţi despre ceva foarte
important, spuse Gregory.
- Nu era ceva ce te-ar putea interesa.
El ridică o sprinceană.
- S-ar putea să fii surprinsă. i
- Nu mi se întîmplă des.
- Te-ai decis să te măriţi cu el?
- Nu e treaba ta, spuse ea sec.
Gregory avu un aer triumfător.
- Deci da.
Hyacinth ridică bărbia şi îl privi în ochi.
- Nu ştiu, spuse ea, fiindcă, în ciuda şicanelor
permanente, el o cunoştea mai bine decît oricine
altcineva şi ar fi ştiut imediat dacă i-ar fi minţit.
Şi oricum ar fi fost în stare să o tortureze ca să afle
adevărul. Sprîncenele lui dispărură sub linia părului de
uimit ce era, deşi, ca să fim cinstiţi, avea părul cam prea
lung.
- Serios? întrebă el. Ei bine, asta chiar că e o
noutate.
- Numai tu ştii, îl avertiză ea, şi nu e chiar o noutate,
fiindcă nu m-am decis încă.
- Oricum.
- Vorbesc serios, Gregory. Nu mă face să regret că
am avut încredere în tine.
SĂRUTUL LUI 167

-T o m a Necredinciosul ce eşti.
Era prea nepăsător pentru gustul ei. Cu mîinile în
şold, spuse:
- Ţi-am spus pentru că, ocazional, nu eşti un netot
:,.i în ciuda a ceea ce-mi dictează bunul simţ, te iubesc.
El o privi serios şi ea îşi aminti că în ciuda încer­
cărilor lui, prosteşti după părerea ei, de a părea vesel şi
nesăbuit, era, de fapt, un băiat foarte bun. Bun şi
răutăcios.
- Şi nu uita, mai spuse ea, că am spus „poate” .
El se încruntă.
- Chiar aşa?
- Dacă nu am spus, am vrut să spun.
El făcu un gest cu mîna.
- Dacă pot să te ajut cu ceva...
- Nu, spuse ea pe un ton ferm, imaginîndu-şi cum
s-ar fi term inat eventualele lui încercări de a se
amesteca. Nu ai cu ce. Te rog.
- Mi se iroseşte talentul.
- Gregory!
- Ei bine, spuse el oftînd afectat, cel puţin ai
aprobarea mea.
- Pentru ce? întrebă ea suspicioasă.
- Ar fi o pereche foarte potrivită pentru tine.
Gîndeşte-te la copii.
Ştia că o să îi pară rău, dar întrebă:
- Care copii?
El zîmbi.
- Copiii dlăguţi şi năstlăvani pe care i-aţi avea.
Gareth şi Hyacinth. Şi dlăguţii copilaşi St. Clăii, spuse el
pe un ton cu care i-ai fi vorbit unui copii.
168 JULIA QUINN

Hyacinth îl privi ca şi cum ar fi fost complet nebun.


Cum şi era, de altfel, gîndi ea. Clătină din cap.
- N-o să înţeleg niciodată cum de a reuşit mama să
aducă pe lume şapte copii perfect normali şi un ciudat.
- Pe aici sple camela copiilol, rîse Gregory în timp
ce ea intra în dormitor. Acolo stau micuţii Salah şi
Samuel St. Clăii. Şi Susanna!
Hyacinth îi închise uşa-n nas, dar lemnul nu era
destul de gros ca să îi acopere ultima replică.
- Eşti uşor de necăjit, Hy. Nu uita să cobori la ceai.

O oră m ai tîrziu, Gareth e pe cale să afle ce


înseamnă să faci parte dintr-o familie mare, cu bune şi
cu rele.

- Domnişoara Bridgerton e la ceai, spuse


majordomul după ce îl invitase pe Gareth înăuntru.
îl urmă pe servitor pe coridor, spre acelaşi salon
decorat în roz şi crem în care vorbise cu Hyacinth
săptămîna trecută. Doamne, era doar o săptămînă de
atunci? I se părea că trecuse mai mult timp. Ei bine,
strecuratul prin oraş, încălcarea legii şi reputaţia peri­
clitată a unei domnişoare cumsecade puteau să te facă
să albeşti înainte de vreme.
Majordomul intră în salon, spuse numele lui Gareth
şi se dădu la o parte ca să-i facă loc.
- Domnule St. Clair!
Gareth se răsuci surprins şi o văzu pe mama lui
Hyacinth, care stătea pe un divan şi aşeza o ceaşcă de
ceai pe farfurie. Nu ştia de ce îi surprindea să o vadă pe
SĂRUTUL LUI 169

Violet Bridgerton. Era normal să fie acasă la ora asta.


Nu era sigur de ce, dar pe drum se aşteptase să o
găsească numai pe fiica ei.
- Lady Bridgerton, spuse el făcînd o plecăciune
politicoasă. Ce bine îmi pare să vă văd.
- îl cunoşti pe fiul meu? întrebă ea.
Fiu? Gareth nu realizase că mai e cineva în cameră.
- Fratele meu, Gregory, spuse Hyacinth.
Stătea pe un divan din faţa mamei ei şi înclină capul
spre fereastră, acolo unde tînărul era în picioare şi de
unde îl măsura cu un zîmbet din colţul gurii. Rînjetul unui
frate mai mare, înţelese Gareth. Probabil că aşa ar fi
făcut şi el dacă ar fi avut o soră mai mică pe care să o
tortureze şi să o protejeze.
- Ne cunoaştem, spuse Gregory.
Gareth aprobă. Se întîlniseră uneori prin oraş şi
învăţaseră la Eton în aceeaşi perioadă, deşi el era mai
mare şi nu erau prea apropiaţi.
- Bridgerton, murmură Gareth salutîndu-l cu un gest
din cap.
Gregory se aşeză lîngă sora lui.
- Mă bucur să te văd, îi spuse. Hyacinth spune că
eşti prietenul ei special.
- Gregory! exclamă Hyacinth.
Se întoarse către Gareth:
- Nu am spus aşa ceva.
- î m i frîngi inima.
Hyacinth îl privi uşor enervată, apoi se întoarse şi
şuieră spre fratele ei:
-T e rm in ă .
170 JULIA QUINN

- Beţi un ceai, domnule St. Clair? întrebă lady


Bridgerton trecînd peste cearta copiilor ca şi cum nu s-ar
fi desfăşurat chiar sub ochii ei. E un am estec special
care mie îmi place foarte mult.
- A r f i minunat,’ mulţumesc.
j
Gareth se aşeză pe acelaşi scaun pe care îl alesese
şi data trecută, mai ales pentru că era cei mai departe
de Gregory. Deşi nu era sigur care dintre cei trei ar fi
putut să verse mai degrabă ceai fierbinte pe el.
Era o poziţie ciudată, la capătul mesei joase de ceai
şi, cum ele stăteau pe divane, era ca şi cum ar fi fost în
capul mesei.
- Lapte? întrebă lady BridgertQn.
- Mulţumesc, spuse el. Fără zahăr, vă rog.
- Hyacinth bea ceaiul cu trei cuburi de zahăr, spuse
Gregory luînd un biscuit.
- De ce, întrebă fata, l-ar interesa aşa ceva?
- Ei bine, spuse Gregory mestecînd, este, totuşi,
prietenul tău special.
- Nu este...
Se întoarse spre Gareth:
- Ignoră-I.
Era enervant să fii tratat cu condescendenţă de un
bărbat mai tînăr decît tine, dar Gregory se descurca
foarte bine s-o sîcîie pe Hyacinth, iar Gareth nu putea
decît să aprobe acest lucru. Aşa că decise să nu se
amestece şi se răsuci spre lady Bridgerton, care oricum
era cei mai aproape de el.
- Ce mai faceţi? întrebă el.
Lady Bridgerton zîmbi timid şi îi întinse ceaşca de
ceai.
SĂRUTUL LUI 171

- Băiat deştept, şopti ea.


- E instinctul de conservare, spuse el.
- Nu spune asta. Niciunul dintre ei nu s-ar lega de
tine.
- Nu, dar sigur aş fi rănit în schimbul lor de focuri.
Gareth auzi pe cineva tresărind şi, cînd se uită la
Hyacinth, aceasta îi arunca o privire ucigaşă fratelui ei,
care rînjea.
- îmi pare rău, spuse acesta, fiindcă aşa i se părea
că e cazul.
Dar bineînţeles
» că nu era sincer.
- Nu ai o fam ilie mare, nu, dom nule St. Clair?
întrebă lady Bridgerton.
- Nu, spuse el luînd o înghiţitură de ceai, care se
dovedi a avea un gust foarte bun. Numai eu şi fratele
meu.
Se opri şi clipi ca să ascundă tristeţea care-l cu­
prindea de fiecare dată cînd se gîndea la George, apoi
spuse:
- El a murit anul trecut.
Lady Bridgerton îşi duse mîna la gură, apoi rosti:
- îmi pare foarte rău. Uitasem. Te rog să mă ierţi şi
să accepţi condoleanţele mele.
Scuzele ei fuseseră atît de neprefăcute şi condo­
leanţele atît de sincere încît Gareth simţi nevoia să o
consoleze. O privi şi îşi dădu seama că îl înţelegea.
Majoritatea oam enilor nu puteau spune acelaşi lucru.
Poate că bunica lui ştia ce simte, fiindcă şi ea îl plînsese
pe George. Dar aici era altceva. El şi lady Danbury erau
foarte apropiaţi, pe cînd lady Bridgerton era o străină, şi
172 JULIA QUINN

cu toate astea îi păsa. Era înduioşător şi ciudat. Gareth


nu-şi amintea de ultima dată cînd cineva îi spusese ceva
sincer, cu excepţia lui Hyacinth, desigur. Ea era mereu
sinceră. în acelaşi timp, însă, nu se lăsa niciodată
descoperită şi nu recunoştea că este vulnerabilă.
O privi. Stătea dreaptă, cu mîinile în poală, privindu-l
curioasă. Nu era vina ei. Şi el era la fel.
- Mulţumesc, spuse el întorcîndu-se spre lady
Bridgerton. George a fost un frate excepţional şi
pierderea lui este regretabilă. A
Lady Bridgerton tăcu o clipă, apoi, ca şi cum i-ar fi
citit gînduriie, zîmbi şi spuse:
- Dar nu vrei să vorbeşti despre asta acum. Să
schimbăm subiectul.
Gareth o privi pe Hyacinth, care stătea nemişcată,
dar respira repede, nerăbdătoare. Era sigur că
tradusese biletul şi voia să îi spună ce aflase. Se strădui
să nu zîmbească, pentru că era sigur că fata ar fi fost în
stare să se prefacă moartă doar ca să poată petrece
cîteva minute singură cu el.
- Lady Danbury te apreciază mult, spuse lady
Bridgerton.
Gareth se întoarse spre ea.
- Sînt norocos să-i fiu nepot.
-A m plăcut-o întotdeauna pe bunica ta, spuse Violet
sorbind din ceai. Ştiu că sperie jumătate din Londra...
- Chiar mai muit, spuse Gareth vesel.
Lady Bridgerton chicoti.
- Cel puţin încearcă.
- A ş a este.
SĂRUTUL LUI 173

- Oricum, eu am găsit-o întotdeauna fermecătoare


şi sinceră. Şi, desigur, o persoană pricepută la a-i citi pe
ceilalţi.
j

- O să îi transmit aprecierea dumneavoastră.


- Pe tine te apreciază foarte mult, spuse ea.
Repeta, iar Gareth nu era sigur dacă era doar o
întîmplare sau era intenţionat, dar oricum, nu avea cum
să fie mai explicită nici dacă l-ar fi luat de mînă şi i-ar fi
oferit bani ca să o ceară de soţie pe fiica ei. Sigur, ea nu
ştia că lordul St. Clair nu e tatăl lui şi că nu îşi cunoştea
tatăl. Oricît de minunată şi de generoasă ar fi fost mama
lui Hyacinth, se îndoia că s-ar fi străduit atît dacă ar fi
ştiut că el e, cel mai probabil, fiul unui vizitiu.
- Bunica vă apreciază şi pe dumneavoastră, spuse
el. Ceea ce e un com plim ent de zile mari venind din
partea ei, care nu place pe nimeni.
- Cu excepţia lui Hyacinth, spuse Gregory.
Gareth se întoarse spre ei. Uitase că tînărul e în
cameră.
- Sigur, spuse el. Bunica o adoră pe sora ta.
Gregory se uită la Hyacinth.
- încă îi mai citeşti în fiecare miercuri?
- Marti,
> 7îi corectă ea.

- „Scuşe” .
Gareth clipi. Oare fratele lui Hyacinth avea un defect
de vorbire?
- Domnule St. Clair, spuse Hyacinth după ce, era
sigur, îi dăduse un ghiont fratelui ei.
- Da? întrebă ei doar ca să fie binevoitor.
174 JULIA QUINN

Ea se oprise, iar Gareth bănui că îi rostise numele


fără să vrea să îi spună ceva anume.
- înţeleg că vă pricepeţi la scrimă, spuse ea în sfîrşit.
O privi curios. Unde voia să ajungă?
- î m i place scrima, da.
- Mi-am dorit întotdeauna să învăţ.»
- Doamne! spuse Gregory.
- M-aş descurca foarte bine, protestă ea.
- Sînt sigur, spuse fratele ei. De asta n-ar trebui să
ai voie să te apropii de vreo floretă.
Se întoarse către Gareth:
- E diabolică.
- Da, am observat, spuse el gîndindu-se că fratele
lui Hyacinth era, probabil, mai inteligent decît părea.
Gregory ridică din umeri şi mai luă un biscuit.
- Probabil că din cauza asta nu reuşim să o
mărităm.
- Gregory! ţipă Hyacinth, dar numai pentru că lady
Bridgerton tocmai ieşise, chemată de un servitor.
- E un compliment, protestă fratele ei. Nu ai vrut tu
mereu să recunosc că eşti mai deşteaptă decît oricare
dintre fraierii care au avut curajul să te curteze?
- S-ar putea să nu-ţi vină să crezi, dar nu adorm
sperînd ca fratele meu să-mi spună ceva ce, după
mintea lui, ar putea fi un compliment.
Gareth se înecă. Gregory se întoarse spre el şi rosti:
-în ţe le g i de ce spun că e diabolică?
- Refuz să comentez, răspunse el.
- Uite cine a venit! se auzi vocea lui lady Bridgerton.
SĂRUTUL LUI 175

La momentul potrivit,se gîndi Gareth. încă zece


secunde şi Hyacinth şi-ar fi ucis fără remuşcări fratele.
Se întoarse spre uşă şi se ridică imediat. în spatele
lui lady Bridgerton era una dintre surorile mai mari ale
lui Hyacinth, cea măritată cu un duce. Sau cel puţin aşa
credea, fiindcă era iritant cît de muit semănau fraţii între
ei. Nu putea fi sigur.
- Daphne! spuse Hyacinth. Vino să stai lîngă mine.
- Nu am loc, spuse sora ei clipind nedumerită.
- O să ai, spuse ea cu venin în voce, după ce se
ridică Gregory.
Fratele ei îi oferi cu emfază locul surorii sale mai
mari.
- Copiii, spuse lady Bridgerton. Nu ştiu niciodată
dacă mă bucur că i-am făcut.
Dar toţi ştiau că glumeşte şi că îşi iubeşte copii.
Gareth era fascinat. Fratele lui Hyacinth avea darul de-a
fi destui de sîcîitor, cel puţin în preajma fetei. în rarele
ocazii în care fusese în compania mai multor membri ai
familiei lor, vorbiseră cu toţii unii peste alţii şi nu rezis­
taseră tentaţiei de a se tachina. Dar se iubeau şi asta îi
devenea din ce în ce mai clar.
- Mă bucur să vă văd, alteţă, îi spuse Gareth tinerei
ducese după ce aceasta se aşezase alături de Hyacinth.
- T e rog, spune-mi Daphne, rosti ea zîmbind. Nu ai
de ce să fii formal dacă eşti prieten cu Hyacinth. Mai
ales, spuse ea turnîndu-şi puţin ceai, că nu mă pot simţi
ducesă cu mama în aceeaşi cameră.
- Dar cum te simţi?»
Tînăra gustă din ceai.
176 JULIA QUINN

- Doar Daphne Bridgerton, cred. E greu să scapi de


numele acestei familii. Metaforic vorbind, desigur.
- Sper că ăsta a fost un compliment, spuse lady
Bridgerton.
Daphne îi zîmbi.
- Mă tem că nu o să scap de voi niciodată.
Se întoarse spre Gareth:
- Numai familia te poate face să te simţi copii.
Ei se gîndi la întîlnirea cu baronul şi spuse, poate cu
mai mult sentiment decît ar fi trebuit:
- Ştiu exact ce vrei să spui.
- Da, răspunse ducesa, cred că ştii.
Gareth nu spuse nimic. înstrăinarea sa de baron era
un lucru cunoscut, chiar dacă nimeni nu ştia motivul.
- Ce mai fac copiii, Daphne? întrebă iady
Bridgerton.
- Neastîmpăraţi, ca de obicei. David vrea un căţeluş
care să crească mare cît un ponei, iar Caroiine vrea
neapărat acasă la Benedict.
Sorbi din ceai şi se întoarse spre Gareth.
- Fiica mea a petrecut trei săptămîni cu fratele meu
şi familia lui. A luat lecţii de desen de ia el.
- E un artist realizat, nu?
- Are două tablouri expuse ia Galeria Naţională,
spuse Iady Bridgerton cu mîndrie.
- Dar nu prea vine în oraş, spuse Hyacinth.
- El şi soţia sa preferă liniştea din provincie, spuse
mama ei pe un ton uşor iritat, care însemna că nu vrea
să discute despre subiect.
SĂRUTUL LUI 177

Cel puţin, nu de faţă cu Gareth, încercă să îşi


amintească dacă auzise vreodată de vreun scandal
legat de Benedict Bridgerton. Nu credea să fi fost
vreunul, dar era cu aproape zece ani mai tînăr decît el
şi, dacă se întîmplase ceva reprobabil, probabil că nu
era în oraş la acea vreme.
O privi pe Hyacinth ca să vadă cum reacţionează la
cuvintele mamei ei. Nu fusese tocmai o dojană, dar era
clar că voia să încheie subiectul. Dacă fata se supărase,
nu o arăta. Se uită pe fereastră puţin încruntată, clipind.
- E cald afară? o întrebă pe sora ei. A ieşit soarele.
- E destul de cald, spuse Daphne sorbind din ceai.
Am venit pe jos de la casa Hastings.
- Mi-ar plăcea să mă plimb, anunţă Hyacinth.
Gareth înţelese imediat că i se adresa lui.
- Mi-ar face mare plăcere să te însoţesc, dom­
nişoară Bridgerton.
- Chiar? întrebă ea zîmbind năucitor.
- Am fost de dim ineaţă la plimbare, spuse lady
Bridgerton. Au înflorit brînduşele în parc, în spatele
garnizoanei.
Gareth aproape că zîmbi, fiindcă le-ar fi luat ju ­
mătate din după-amiază ca să ajungă pînă acolo şi să
se întoarcă. Se ridică şi îi oferi lui Hyacinth braţul.
- Mergem să vedem brînduşele?
- A r f i minunat, spuse ea ridicîndu-se. Trebuie doar
să-mi chem camerista, să ne însoţească.
Gregory se ridică din poziţia în care se sprijinea de
pervaz şi spuse:
- Poate că o să vin şi eu cu voi.
178 JULIA QUINN

Hyacinth îi aruncă o privire criminală.


- Sau mai bine nu, spuse băiatul.
- Oricum am nevoie de tine aici, rosti lady
Bridgerton.
- Serios? zîmbi Gregory nevinovat. Pentru ce?
- Pentru că am nevoie de tine, spuse ea printre dinţi.
Gareth se răsuci spre Gregory.
- Sora ta e în siguranţă cu mine. îţi jur.
- Nu mă tem din cauza asta, spuse,tînărul zîmbind.
întrebarea e dacă tu o să fii în siguranţă cu ea.
Era bine,se gîndi Gareth mai tîrziu, că Hyacinth
ieşise deja să o caute pe cameristă, fiindcă altfel şi-ar fi
ucis fratele pe loc.
Capitolul XI

Jumătate de oră mai tîrziu, Hyacinth habar nu avea


că viaţa i se va schimba în curînd.

- Camerista ta e discretă? întrebă Gareth imediat


cum el şi Hyacinth ieşiră din casă.
- Nu-ţi face griji din cauza lui Frances, spuse ea
aranjîndu-şi mănuşile. Eu şi cu ea avem o înţelegere.
El ridică sprîncenele, amuzat.
- De ce oare mă sperie atît cuvintele astea, venind
de la tine?
- Nu am idee, spuse ea sec, dar te asigur că nu se
va apropia la mai mult de zece metri. Trebuie doar să
ne oprim şi să-i cumpărăm o cutie de bomboane cu
mentă.
- Bomboane?
- E uşor de mituit, explică Hyacinth uitîndu-se la
Frances, care deja stătea la distanţă şi părea tare
plictisită. Aşa sînt toate cameristele bune.
- Nu am de unde să ştiu, spuse Gareth.
- Ei, asta mi-e greu să cred.
Probabil că mituise cameriste prin toată Londra.
Hyacinth nu-şi putea imagina că ajunsese la vîrsta lui,
cu reputaţia pe care o avea, şi să nu fi avut nici măcar o
180 JULIA QUINN

aventură cu vreo femeie care să vrea să păstreze


secretul.
Ei zîmbi misterios.
- Un domn nu vorbeşte despre aşa ceva.
Hyacinth nu voia să continue conversaţia pe această
temă. Era curioasă, dar şi convinsă că ei vorbise serios
şi că nu era dispus să-i spună vreun secret, oricît de
interesant ar fi fost. De ce să-ţi consumi energia pentru
ceva ce nu duce nicăieri?
- Credeam că nu mai scăpăm, spuse ea atunci cînd
ajunseră la capătul străzii. Am să-ţi povestesc foarte
multe. r

El o privi interesat.
- A i reuşit să traduci biletul?
Hyacinth se uită în urma lor. Ştia că Frances trebuia
să fie mult în spate, dar era bine să verifice, mai ales că
şi Gregory ştia cum să mituiască pe cineva.
- Da, spuse ea mulţumită că nu îi auzea nimeni. Cel
puţin mare parte din el. Destul cît să ştiu că trebuie să
căutăm în bibliotecă.
Gareth chicoti.
- De ce rîzi?
Isabella era mult mai inteligentă decît lăsa să se
vadă. Dacă ar fi vrut să aleagă o cameră în care soţul ei
să nu intre niciodată, atunci nici o alta nu era mai
potrivită decît biblioteca. Poate doar dormitorul, dar ăsta
nu e un subiect pentru tine, spuse el privind-o cu un aer
părintesc.
- Scorţosule, spuse ea încet.
SĂRUTUL LUI 181

- Nu sînt des acuzat de aşa ceva, spuse ei zîmbind


amuzat, E clar că tu scoţi ia lumină ce e mai bun în mine.
Era atît de sarcastic încît Hyacinth nu avu de aies şi
îi aruncă o privire iritată.
- Deci în bibliotecă,se gîndi el cu voce tare, nu
înainte de a se delecta cu faptul că o sîcîise. Are sens.
Nici tata nu e vreun intelectual.
- Sper că asta înseam nă şi că nu are prea multe
cărţi, se încruntă ea. Cred că una dintre ele ascunde un
alt indiciu.
- Nu avem noroc, spuse Gareth făcînd o grimasă.
Bunicul meu nu iubea cărţile, dar ţinea la aparenţe. Nici
un baron care se respectă nu ar fi avut o casă fără
bibliotecă, sau o bibliotecă în care să nu găseşti destule
cărţi.
Hyacinth gemu.
- O să ne ia o noapte întreagă să căutăm prin toată
biblioteca.
Gareth îi zîmbi înţelegător şi ea simţi fiuturi în
stomac. încercă să spună ceva, dar nu reuşi decît să
inspire zgomotos. Se simţea ca şi cum ar fi fost
surprinsă, nici ea nu ştia de ce anume.
- Poate că, după ce vezi ce e acolo, o să înţelegi
mai mult, spuse Gareth.
Ridică dintr-un um ăr şi se îndreptară spre Park
Lane.
- Mie mi se întîm plă des aşa. De obicei cînd mă
aştept mai puţin, adăugă el.
Hyacinth dădu din cap aprobator, încă tulburată de
senzaţia de ameţeală care o cuprinsese mai devreme.
182 JULIA QUINN

- Asta speram şi eu să se întîm ple, spuse ea,


chinuindu-se să revină la problema pe care o discutau.
Dar isabella nu s-a exprimat foarte clar. Sau, nu ştiu...
Poate că nu a făcut-o special şi e din cauză că nu ştiu
eu toate cuvintele. Dar cred că putem presupune că vom
găsi un alt indiciu acolo, şi nu diamantele.
- De ce spui asta?
Ea dădu din cap, gînditoare.
- Sînt aproape sigură că trebuie să căutăm într-o
carte din bibliotecă. Şi nu ştiu cum ar fî putut să ascundă
bijuteriile între pagini.
- Ar fi putut să decupeze mijlocul cărţii şi să le
ascundă acolo.
Ea tresări.
- Nu m-am gîndit la asta.
Ochii i se măriseră de încîntare.
- Trebuie să facem şi mai mult efort. Cred, deşi nu
sînt sigură, că e vorba de o carte din domeniul ştiinţific.
El aprobă.
- Ar fi mai simplu de găsit. Nu am mai fost de mult
în biblioteca din casa Clair, dar parcă nu conţinea aşa
de multe tratate ştiinţifice.
Hyacinth făcu o grimasă în timp ce se străduia să-şi
amintească de cuvintele indiciului.
- Avea de-a face cu apa... Dar nu cred că era
biologie.
- A i lucrat excelent. Dacă nu am spus-o pînă acum,
îti mulţumesc.
j »

Hyacinth aproape că se îm piedică ia auzul


neaşteptatului compliment.
SĂRUTUL LUI 183

- Cu plăcere, răspunse ea cînd îşi reveni din


surpriză. Mă bucur să te ajut. Sinceră să fiu, nu ştiu ce
o să fac după ce găsim bijuteriile. Jurnalul e o provocare
foarte interesantă.
- De ce ai nevoie de o provocare? întrebă el.
Hyacinth se gîndi un moment.
- Nu ştiu, spuse pînă la urmă.
îl privi, încruntîndu-se puţin.
- Nu e trist?
El clătină din cap, iar cînd zîmbi, nu era con­
descendent şi nici ironic. Era numai un zîmbet.
- Cred că e destul de normal, spuse.
Ea nu era tocmai sigură. înainte de jurnal şi de
bijuteriile secrete, nu îşi dăduse seama că zilele ei sînt
destul de monotone. Aceleaşi lucruri, aceiaşi oameni,
aceeaşi mîncare, aceleaşi peisaje. Nici nu realizase cît
de mult îşi dorea o schimbare.
Era un blestem al Isabeiiei Marinzoli St. Clair. Poate
că nu-şi dorise nici o schimbare înainte să înceapă
traducerea. Poate că nu ştia că are nevoie de aşa ceva.
Dar acum, după toate astea... Simţea că lucrurile nu vor
mai fi niciodată ia fel.
- Cînd mai mergem la casa Clair? întrebă ea ca să
schimbe subiectul.
El oftă. Sau poate că gemu.
- Presupun că nu ţi-ar plăcea să mă auzi spunînd
că nu te iau cu mine.
-A b s o lu t deloc, confirmă ea.
- Mă gîndeam eu.
O privi pe sub gene.
184 JULIA QUINN

- Toţi membri familiei tale sînt la fel de nesuferiţi ca


şi tine?
- Nu, spuse ea fără să ezite, dar îmi seamănă destul
de mult. Mai ales sora mea, Eloise, pe care nu o cunoşti.
Şi Gregory la fel.
Dădu ochii peste cap.
- Ei e o bestie.
- Am impresia că orice ţi-ar fi făcut, te-ai răzbunat
cu vîrf şi îndesat.
Ea îl privi cu capul înclinat, încercînd să pară
nonşalantă şi sofisticată.
-A d ic ă tu nu crezi că pot să întorc şi celălalt obraz?
-A b s o lu t deloc.
- A i dreptate, spuse ea ridicînd din umeri.
Nu avea cum să se prefacă prea mult timp, oricum.
- Nu am răbdare nici să ascult o predică.
El zîmbi.
- Nici eu.
- Mincinosule, îl acuză ea. Tu nici măcar nu încerci.
Ştiu sigur că nu intri niciodată în biserică.
- Ştii sigur? zîmbi el. Ce bine că există cineva care
are grijă să ştie tot ce fac.
- Bunica ta.
-A s ta explică multe, spuse el. Sufletul meu nu mai
poate fi salvat.
- Sigur că nu. Dar asta nu înseamnă că trebuie să
ne faci pe noi, restul, să suferim.
El o privi amuzat.
- E atît de chinuitor să asculţi o predică dacă nu sînt
şi eu acolo?
SĂRUTUL LUI 185

- Ştii ce voiam să spun, se răsti ea. Nu e cinstit ca


eu să fiu obligată să merg, iar tu să nu vii, pur şi simplu.
- De cînd sîntem aşa de legaţi încît nu putem face
lucrurile separat? întrebă el.
Ea rămase fără cuvinte. Iar el, evident, nu rezistă şi
o tachină mai departe:
- A i tăi n-au fost prea subtili, oricum.
- A , asta, spuse ea rezistînd impulsului de a geme.
- Asta?
- E i.
- Nu sînt atît de răi, spuse ei.
- Nu. Dar durează pînă te obişnuieşti cu ei. Cred că
ar trebui să-mi cer scuze.
- Nu e nevoie, spuse el.
Dar Hyacinth bănuia că el răspunsese aşa din
complezenţă. Oftă. Ea se obişnuise cu încercările
disperate ale familiei de a o mărita, dar îşi imagina că
pentru el era destul de neplăcut.
- Dacă te face să te simţi mai bine, spuse ea
aruncîndu-i o privire înţelegătoare, nu eşti primul domn
pe care au încercat să-l convingă să se însoare cu mine.
- Ce frumos spus.
- Deşi, dacă stai să te gîndeşti, e în avantajul nostru
ca ei să creadă că ne-am putea căsători.
- Cum aşa?
Mintea lui Hyacinth mergea foarte repede. încă nu
era sigură că îl vrea de soţ, dar ştia că nu vrea ca el să
creadă că-l vrea. Dacă ar fi ştiut şi ar fi respins-o... Nu-şi
putea imagina ceva mai brutal. Sau care să doară mai
mult.
186 JULIA QUINN

- Ei bine, spuse ea inventînd pe măsură ce vorbea,


va fi nevoie să petrecem mult timp împreună. Cel puţin
pînă termin jurnalul. Dacă ai mei cred că am putea
ajunge la biserică pînă la urmă, s-ar amesteca mai puţin.
El se gîndi o clipă şi, spre surprinderea ei, nu spuse
nimic. Ceea ce însemna că trebuie să continue ea.
-A d e văru l e, spuse încercînd să pară dezinteresată,
că abia aşteaptă să scape de mine.
- Nu cred că eşti cinstită cu ei, spuse el încet.
Ea rămase cu gura căscată. Gareth vorbise pe un
ton surprinzător de serios.
- A, ei bine...spuse ea încercînd să găsească o
replică acceptabilă.
El se întoarse şi o privi fix, spunînd:
- A i mare noroc cu familia ta.
Hyacinth se simţi incomod. O privea aşa de intens
încît simţea că lumea dispare din jurul lor. Erau doar în
parc şi discutau despre familia ei, pentru Dumnezeu!
- A ş a e, răspunse ea pînă la urmă.
Cînd vorbi într-un tîrziu, Gareth avea un ton tăios.
- Ei te iubesc şi îţi doresc binele.
- Vrei să spui că tu eşti binele meu? îl tachină ea.
Trebuia să facă asta, fiindcă nu ştia cum altfel să
reacţioneze
» la starea lui ciudată. Orice altceva ar fi fost
prea mult. Şi poate că gluma ei îl va determina să spună
el ceva mai mult.
- Nu asta am vrut să spun, şi ştii foarte bine, spuse
el aprins.
Hyacinth făcu un pas în spate.
- îmi pare rău, spuse ea, uimită de reacţia lui.
SĂRUTUL LUI 187

Dar el nu terminase de vorbit şi îi aruncă o privire pe


care ea nu o mai văzuse pînă atunci.
- Ar trebui să te bucuri că ai o fam ilie mare şi
iubitoare.
- Mă bucur. Eu...
- Ştii cîţi oameni am eu pe lume? o întrerupse el.
Se apropie de ea foarte mult.
- Ştii? Unul. Numai unul, spuse el fără să aştepte
ca ea să îi răspundă. Pe bunica mea. Mi-aş da şi viaţa
pentru ea.
Hyacinth nu-l mai văzuse niciodată atît de aprins şi
nu credea că poate fi aşa. De obicei era calm şi
nepăsător. Chiar şi în seara aceea, în casa Bridgerton,
cînd era supărat din cauza întîlnirii cu tatăl lui, fusese
destul de reţinut. în acel moment, Hyacinth înţelese de
ce i se părea Gareth atît de deosebit de toţi ceilalţi.
Fiindcă nu îl văzuse niciodată serios.
Nu pînă acum. Continuă să-l privească şi cînd el se
răsuci din profil şi se uită în gol.
- Ştii cum e să fii singur? întrebă încet şi fără să se
întoarcă spre ea. Nu o oră sau o seară. Să ştii sigur că
peste cîţiva ani nu o să mai ai pe nimeni.
Ea vru să spună că nu, nu ştia, dar apoi înţelese că
el nu aştepta un răspuns. Aşteptă, fiindcă nu ştia ce să
spună şi, dacă ar fi încercat să spună că înţelege,
momentul s-ar fi evaporat şi n-ar mai fi aflat niciodată ce
gîndea Gareth.
Se uită la el, aşa pierdut în gînduri cum era, şi
înţelese exact cît de mult îşi dorea să ştie ce e în mintea
lui.
188 JULIA QUINN

- Domnule St. Clair? şopti într-un final, dup;l


aproape un minut. Gareth?
îi văzu buzele mişcîndu-se înainte să îi audă vocea.
Zîmbea batjocoritor şi ea avu senzaţia că îşi acceptase
ghinionul şi că era pregătit să se bucure de el, pentru că
dacă ar fi încercat să-şi schimbe soarta ar fi suferit şi
mai mult.
- Aş da orice ca să mai am pe încă cineva pentru
care să-mi dau viata.
j

Hyacinth înţelese că poţi şti uneleHucruri într-o clipă,


chiar dacă nu le poţi explica, pentru că, din senin,
înţelese că acesta este bărbatul cu care se va mărita.
Nici un altul nu ar fi fost suficient. Gareth St. Clair ştia
ce e important. Era amuzant, ironic, arogant şi dis­
preţuitor, dar ştia ce e important. Şi abia atunci înţelese
cît de important devenise pentru ea.
Deschise gura, dar nu avea cuvinte. îl privi. Părea
chinuit, bîntuit. Hyacinth îşi dori să-l poată atinge, să îi
mîngîie obrazul, să-i netezească şuviţele blonde. Dar nu
avea destul curaj. Ei se răsuci brusc şi o privi în ochi,
făcînd-o să i se taie răsuflarea şi să aibă impresia că
abia acum îl vedea pe bărbatul de sub mască.
- Ne întoarcem? întrebă Gareth pe un ton vesel şi
dezamăgitor de normal.
Momentul trecuse.
- Sigur, spuse ea.
Nu trebuia să insiste.
- Cînd vrei să mergem la...
Tăcu, fiindcă Gareth se uita fix în spatele ei. Se
întoarse ca să vadă ce-i distrăgea atenţia şi i se tăie
SĂRUTUL LUI 189

tăsuflarea, fiindcă tatăi lui venea direct spre ei, pe alee.


Se uită în jur. Erau în partea mai puţin umblată a
parcului. Cîţiva aristocraţi se plimbau prin poieniţa din
apropiere, dar niciunul nu era suficient de aproape încît
să îi audă vorbind, dacă Gareth şi tatăi lui reuşeau să
nu ridice vocea.
Hyacinth se uită de ia unul la celălalt şi îşi dădu
seama că nu-i mai văzuse niciodată împreună. O parte
din ea îşi dorea să-l tragă pe Gareth la o parte şi să evite
o scenă, dar cealaltă parte dorea să afle în sfîrşit motivul
pentru care cei doi nu-şi vorbeau.
Dar nu depindea de ea. Era decizia lui.
- Vrei să plecăm? îl întrebă încet.
El deschise gura şi ridică bărbia:
- Nu, spuse pe un ton neobişnuit de calm. Sîntem
într-un parc public.
Hyacinth se uită de la ei ia tatăl lui. Era sigură că
semăna cu o minge de tenis prost aruncată.
- Eşti sigur? întrebă, deşi ei nu o mai auzi.
Probabil că nu ar fi auzit nici un tun, atît de atent era
la bărbatul care păşea parcă prea nonşalant pe alee.
- Tată, spuse Gareth zîmbind aiunecos. Ce piăcere
să te revăd.
Lordul St. Clair păru dezgustat o clipă, dar apoi îşi
ascunse emoţia.
- Gareth, rosti el pe un ton egal, corect şi, după
părerea Iui Hyacinth, foarte fals. Ce neobişnuit mi se
pare să te întîlnesc aici, în compania domnişoarei
Bridgerton.
190 JULIA QUINN

Hyacinth tresări, surprinsă. îi spusese numele pe un


ton prea deliberat. Nu se aştepta să fie implicată în lupta
dintre ei, dar se părea că nu mai avea de ales.
- îl cunoşti pe tata? întrebă tînărul, privindu-l în
continuare pe baron.
- Ni s-a făcut cunoştinţă, replică ea.
- A ş a e, spuse lordul sărutîndu-i mîna înmănuşată.
Mereu încîntătoare, domnişoară.
Ceea ce era suficient ca să-i dovedească făţărnicia,
pentru că ea era orice, numai mereu încîntătoare, nu.
- îţi face plăcere compania fiului meu? o întrebă el,
iar ea observă că, din nou, unul dintre ei o întreba ceva
fără să o privească.
- Sigur, răspunse, uitîndu-se de la unul la altul. E un
companion foarte interesant.
Apoi, fiindcă nu rezistă, adăugă:
- Probabil că sînteţi foarte mîndru de el.
Asta îi atrase atentia
» baronului,7 care se întoarse
spre ea cu o expresie care nu era tocmai amuzată.
- Mîndru, murmură el zîmbind din colţul gurii la fel
ca fiul său, e un adjectiv interesant.
- Mie mi se pare destul de clar, replică ea rece.
- Nimic nu e clar la tatăl meu, spuse Gareth.
Privirea baronului deveni de gheaţă.
- Fiul meu vrea să spună că observ diferitele nuanţe
ale situaţiilor, acolo unde e cazul.
Se întoarse către ea.
- Uneori lucrurile sînt foarte simple, domnişoară
dragă.
SĂRUTUL LUI 191

Hyacinth se uită, din nou, de la unul la celălalt.


Despre ce naiba vorbeau? Mîna lui Gareth se încordă
sub palma ei, dar vocea îi rămase mult prea degajată:
- Aici sînt de acord cu tata. Adesea, oamenii văd
lumea foarte clar.
- Ca acum, de pildă? murmură baronui.
„Nu chiar”, vru să spună Hyacinth. Din punctul ei de
vedere aceasta era cea mai ambiguă conversaţie din
lume. Dar tăcu. Nu era treaba ei să se amestece şi nici
nu voia să întrerupă discuţia. Se întoarse spre Gareth,
care zîmbea, dar avea gheaţă în privire.
- Cred că opţiunile mele sînt foarte clare, spuse el
încet.
Apoi, brusc, baronul se întoarse spre Hyacinth:
- Dar dumneata, domnişoară? Şi tu vezi lucrurile în
alb şi negru, sau lumea ta are ş f nuanţe de gri?
- Depinde, spuse ea ridicînd bărbia şi privindu-l în
ochi.
Lordul St. Clair era înalt, ca şi Gareth, şi părea
sănătos şi în formă. Avea o figură plăcută şi surprinzător
de tînără, cu ochi albaştri şi pomeţi înalţi şi laţi. Dar
Hyacinth nu-l plăcea deloc. Părea mereu furios şi avea
un aer parşiv şi crud. Fetei nu îi plăcea nici cum îl făcea
să se simtă pe fiul lui. Gareth nu îi spusese nimic despre
asta, dar era clar din expresia feţei lui, din voce şi din
poziţia bărbiei.
- Un răspuns foarte diplomat, domnişoară
Bridgerton, spuse baronul înclinînd din cap.
- Ce neobişnuit, spuse ea. Nu sînt adesea
diplomată.
192 JULIA QUINN

- Nu eşti, nu? murmură el. Ai o reputaţie de


persoană... directă.
Hyacinth îşi îngustă pleoapele.
- E binemeritată.
Baronul chicoti.
-A tu n c i asigură-te că ai toate informaţiile înainte să
îţi formezi o opinie, domnişoară. Sau, spuse el înclinînd
capul şi privind-o dintr-un unghi ciudat, înainte să iei vreo
decizie.
Ea deschise gura, pregătită să-i dea o replică
usturătoare, pe care spera s-o inventeze pe loc, fiindcă
nu înţelegea exact ce anume vrea el să-i spună. Dar,
înainte să poată vorbi, Gareth o strînse tare de braţ.
- E timpul să mergem, spuse el. Te aşteaptă ai tăi.
- Transmite-le toate cele bune din partea mea,
spuse lordul St. C lair făcînd o mică plecăciune. Sînt
oameni de calitate. Sigur îşi doresc tot ce e mai bine
pentru tine.
Hyacinth îl privi fix. Nu ştia care era substratul
conversaţiei, dar era clar că nu dispunea de toate
amănuntele. Şi nu putea să sufere să fie lăsată pe
dinafară.
Gareth o trase de mînă şi ea îşi dădu seama că el
plecase deja din loc. Se împiedică şi ajunse alături de
el.
- Ce-a fost asta? îl întrebă, cu răsuflarea tăiată.
Mergea cu o viteză pe care picioarele ei, mai scurte
decît ale lui, nu o puteau atinge.
- Nimic, rosti el dur.
- Nu e adevărat.
SĂRUTUL LUI 193

Se uită peste umăr ca să vadă dacă baronul mai era


In urma lor. Nu era, iar mişcarea o dezechilibră. Se
împiedică şi se sprijini de Gareth, care nu părea prea
dornic să fie atent sau amabil cu ea. Se opri, totuşi,
destul cît să-şi recapete echilibrul.
- Nu a fost nimic, spuse el cu o voce ascuţită şi
seacă şi într-o sută de alte feluri în care ea nu credea
că poate fi.
Trebuia să tacă. Ştia, dar nu era destul de precaută
întotdeauna şi, în timp ce el o trăgea spre Mayfair, îl
întrebă:
- Ce ne facem?
El se opri atît de brusc încît Hyacinth se izbi de
umărul lui.
- Să facem? Noi?
- Noi, aprobă ea, deşi nu pe un ton atît de ferm pe
cît şi-ar fi dorit.
- Noi nu o să facem nimic, spuse el din ce în ce mai
tare. Noi o să mergem înapoi la tine acasă, unde o să te
lăsăm în prag. Apoi noi o să ne întoarcem în aparta­
mentul meu mic şi înghesuit şi o să bem ceva.
- De ce îl urăşti atît de mult? întrebă ea.
Vorbise pe un ton scăzut, dar direct. Gareth nu îi
răspunse. Tăcură o vreme, pînă cînd ei îi deveni clar că
nici nu va primi vreun răspuns. Nu era treaba ei, dar, vai,
cum mai dorea să ştie.
- Te conduc eu, sau vrei să mergi cu camerista?
întrebă el pînă la urmă.
Hyacinth privi peste umăr. Frances era încă în urma
lor, aproape de un copac gros. Acum nu mai părea deloc
194 JULIA QUINN

plictisită. Hyacinth oftă. 0 să fie nevoie să cumpere


foarte multe bomboane.
Capitolul XII

Douăzeci de minute mai tîrziu, după o plimbare


foarte solemnă...

Era uimitor, se gîndi Gareth detestîndu-se, cum o


simplă întîlnire cu baronul putea strica o zi întreagă. Şi
nici măcar nu era vorba de el, deşi, într-adevăr, nu-l
putea suferi. Ce îl supăra, ce nu-l lăsa să doarmă, era
prostia lui însuşi. Nu putea să sufere ce îi făcea tatăl lui,
cum o simplă discuţie îl făcea să fie de nerecunoscut.
Sau dacă nu de nerecunoscut, atunci măcar o copie
fidelă a lui Gareth W illiam St. C lair la vîrsta de
cincisprezece ani. Pentru Dumnezeu, acum era adult,
avea douăzeci şi opt de ani. Plecase de acasă şi ai fi zis
că e matur. A r fi trebuit să se poată purta ca atare atunci
cînd se întîlnea cu baronui. Nu ar fi trebuit să se simtă
aşa. N-ar trebui să simtă nimic. Nimic.
Dar de fiecare dată era la fel. Se înfuria. Devenea
mai repezit. Spunea lucruri numai ca să îl provoace pe
baron. Era nepoliticos şi imatur şi nu ştia cum să se
stăpînească. Iar de data asta se întîmplase cu Hyacinth
de faţă.
O conduse acasă în tăcere. Ştia că ea voia să
vorbească. Şi-ar fi dat seama chiar dacă nu ar fi văzut-o
196 JULIA QUINN

pe chipul ei. Hyacinth voia mereu să vorbească. Se pare


că uneori ştia, totuşi, că e cazul să se abţină, fiindcă
tăcuse tot drumul din Hyde Park pînă în Mayfair. Şi
acum ajunseseră în faţa casei, cu Frances, camerista,
în urma lor.
- îmi cer scuze pentru scena din parc, spuse el,
fiindcă ştia că e cazul să-şi ceară iertare.
- Nu cred că ne-a văzut cineva. Oricum, sigur nu
ne-a auzit nimeni. Şi n-a fost vina ta.
A
Gareth zîmbi. Era un zîmbet trist, fiindcă numai atît
îi putea oferi. Fusese vina lui. Poate că baronul îl
provocase, dar era cazul ca şi el să înveţe să îl ignore.
- Vrei să intri? întrebă ea.
- Mai bine nu, spuse el clătinînd din cap.
Ea îl privi, neobişnuit de serioasă.
- Mi-ar plăcea să intri, spuse.
Era o afirmaţie simplă, clară, iar el ştiu că nu o poate
refuza. Aprobă şi urcară treptele. Restul fam iliei ei
plecase, aşa că intrară în salonul mamei ei, acum gol.
Hyacinth aşteptă pînă cînd el ajunse lîngă divan, apoi
închise uşa. De tot.
Gareth ridică sprîncenele, întrebător. în unele
cercuri, o uşă închisă era un motiv suficient de bun
pentru măritiş.
- Credeam că singurul lucru care îmi lipseşte e un
tată, spuse Hyacinth.
El nu răspunse.
- Cînd eram supărată pe mama, continuă ea
rămînînd lîngă uşă, sau pe unul dintre fraţii mei, mă
SĂRUTUL LUI 197

gîndeam că dacă aş fi avut un tată, lucrurile ar fi mers


mult mai bine, fiindcă el mi-ar fi luat partea.
îl privi, zîmbind din colţul gurii într-un fel foarte
drăgălaş.
- Nu s-ar fi întîmplat deloc aşa, normal. Sînt sigură
că de cele mai multe ori eu am greşit. Dar îmi plăcea să
cred asta.
Gareth nu spuse nici de această dată nimic. Nu
putea decît să-şi imagineze cum ar fi fost să crească în
familia lor, cu atîţia fraţi, cu atîta veselie în suflet. Nu
putea să îi răspundă, fiindcă îl durea ideea că ea
avusese toate astea şi îşi dorea mai mult.
- A m fost mereu geloasă pe copiii care aveau tată,
spuse ea. Acum nu mai sînt.
El se întoarse brusc şi o privi în ochi. Ea se uită la el
la fel de direct, iar Gareth nu-şi putu muta privirea. Nu
era vorba că nu trebuia, ci că nu putea.
- E mai bine să nu ai tată, decît să ai unul ca al tău,
spuse ea încet. îmi pare rău.
Atunci îl copleşi durerea. Fata asta, care avea totul,
sau măcar tot ce îşi dorise el vreodată, reuşise să
înţeleagă.
- Eu măcar am amintiri, zîmbi ea trist. Cel puţin
amintirile celorlalţi. Ştiu cine a fost tatăl meu. Ştiu că era
un om bun. Dacă trăia, m -a rfi iubit. Fără rezerve şi fără
să-mi pună condiţii.
Gareth văzu pe faţa ei o expresie cu totul nouă, puţin
ciudată, vulnerabilă.
- Şi ştiu, spuse ea oftînd sacadat ca atunci cînd nu-ţi
vine să crezi ce zici, că sînt dificil de iubit.
198 JULIA QUINN

Deodată, Gareth înţelese că unele lucruri apar pe


neaşteptate şi că le ştii chiar dacă nu le poţi explica. Se
uita la ea şi nu putea să gîndească decît „nu” .
Nu ar fi fost greu să o iubeşti pe Hyacinth Bridgerton.
Nu ştia cum îi venise ideea asta, din ce cotlon întunecat
al minţii, fiindcă era aproape sigur imposibil să trăieşti
cu ea, dar ştia că nu ar fi fost greu să o iubeşti.
- Vorbesc prea mult, spuse ea.
El se pierduse în propriile-i gînduri. Ce spunea?
- A m foarte multe păreri.
Era adevărat, dar ce legătură...
- Şi sînt foarte greu de suportat atunci cînd nu mi se
face pe plac, deşi vreau să cred că de multe ori sînt
rezonabilă...
Gareth începu să rîdă. Doamne, făcea o listă cu
motivele pentru care era greu să o iubeşti. Avea
dreptate, sigur, dar nu conta. Cel puţin, nu în ace!
moment.
- Ce? întrebă ea privindu-l cu suspiciune.
- Taci din gură, spuse el venind iîngă ea.
- De ce?
- Taci şi gata.
- Dar...
El îi atinse buzele cu un deget.
- Fă-mi un serviciu, spuse încet, şi nu scoate niciun
cuvînt.
Uimitor, ea îl ascultă. Pentru o clipă el o privi pur şi
simplu. Erau rare momentele în care stătea liniştită, fără
să vorbească, fără să strîm be din nas. Se uită la ea,
memorînd felul în care i se arcuiau sprîncenele şi felul
SĂRUTUL LUI 199

în care făcuse ochii mari străduindu-se să tacă. Savură


respiraţia ei caldă pe deget şi sunetul amuzant pe care
îl scotea fără să-şi dea seama.
Apoi nu se mai putu abţine şi o sărută. îi apucă faţa
cu palmele şi îşi lipi buzele de buzele ei. Prima dată
fusese furios, şi ea era fructul oprit, o fată pe care tatăl
lui nu credea că o poate avea. De data asta voia să facă
totul cum trebuie. Acesta o să fie primul lor sărut, cel pe
care şi-l vor aminti.
Avea buzele moi. Aşteptă ca Hyacinth să ofteze şi
să se lipească de el. Nu voia să ia ceva înainte ca ea
însăşi să fie pregătită să ofere. După aceea, i se va oferi
şi el.
îi mîngîie gura cu buzele, destul cît să-i simtă
căldura şi forma. O gîdilă cu limba, tandru şi atent, pînă
cînd ea se deschise ca o floare. Şi atunci o gustă. Era
dulce şi caldă, şi îl săruta şi ea, inocentă şi experi­
mentată în acelaşi timp. Inocentă fiindcă era clar că
habar n-avea ce face, experim entată pentru că îl
înnebunea chiar şi aşa.
Adînci sărutul, aşezîndu-i o mîna pe curbura taliei şi
una mai jos, pe fund. O trase şi o lipi de el, ca ea să-i
simtă dorinţa. Era nebunie curată. Erau în salonul
mamei ei, la trei metri de o uşă care ar fi putut fi deschisă
oricînd de vreun frate de-al ei, care cu siguranţă nu s-ar
fi sfiit să-l facă mici fărîme.
Cu toate astea, nu se putea opri. O dorea. Cu totul.
Dumnezeu să-l aibă în pază, o dorea chiar acum.
200 JULIA QUINN

- î ţ i place? întrebă, lipindu-şi buzele de urechea ei.


Ea dădu din cap şi tresări atunci cînd el îi muşcă
lobul. Focul dintre ei se înteţi.
- Şi asta îţi place? întrebă el cuprinzîndu-i un sîn în
palmă.
Ea dădu din nou din cap, de această dată rostind un
„Da” pierdut. Gareth zîmbi şi-şi strecură mîna sub haina
ei. Acum tot ce îi mai despărţea era materialul rochiei.
- Atunci asta o să îţi placă şi mai . mult, spuse,
mîngîindu-i sînul pînă cînd simţi sfîrcul întărindu-se.
Ea gemu, iar el îşi permise să meargă mai departe,
prinzîndu-i sfîrcul între două degete şi răsucind uşor,
pînă cînd Hyacinth gemu din nou şi îl strînse tare de
umeri. Ar fi fost pricepută în pat, se gîndi el satisfăcut.
Nu ar şti ce face, dar n-ar conta. Ar învăţa repede, iar el
ar fi foarte bucuros să o înveţe. Şi ar fi a lui. A lui. O
sărută din nou şi se gîndi: „De ce nu?” De ce să nu se
însoare cu ea? De ce să nu...
Se opri şi se retrase puţin, cu palmele încă pe obrajii
ei. Unele lucruri trebuiau gîndite limpede, şi Dumnezeu
îi era m artor că nu putea gîndi limpede în timp ce o
săruta pe Hyacinth.
- A m greşit cu ceva? şopti ea.
El clătină din cap, fiindcă nu putea face altceva decît
să o privească.
-A tu n c i de ce...
Gareth îi apăsă un deget pe buze. De ce să nu se
însoare cu ea? Toată lumea era de acord. Bunica lui îi
spunea asta de un an întreg, iar familia ei fusese oricum,
numai subtilă nu. Iar Hyacinth chiar îi plăcea, ceea ce
SĂRUTUL LUI 201

era mai muit decît putea spune despre majoritatea


femeilor pe care le cunoştea. îi exaspera de foarte multe
ori, dar o plăcea chiar şi aşa.
Era clar că nu va mai putea sta departe de ea pentru
mult timp. încă o după-am iază ca asta şi i-ar fi ruinat
reputaţia. îşi putea imagina ce ar fi însem nat asta, nu
numai pentru ei doi, dar şi pentru fam iliile lor. Ai ei,
bunica... tatăl lui.
Gareth aproape că rîse. Ce frumos. Putea să se
însoare cu ea, ceea ce ar fi fost foarte plăcut, şi în
aceiaşi timp să îi arate baronului că nu a avut dreptate.
L-ar ucide cu zile.
Dar, se gîndi în timp ce o mîngîia şi se retrăgea,
iucrurile trebuiau făcute într-un fel anume. Nu fusese
mereu corect faţă de femei, dar unfeori era nevoie să fii
domn. Hyacinth merita.
- Trebuie să plec, murmură el sărutîndu-i mîna.
- Unde? spuse ea, încă ameţită de pasiune.
îi plăcea că are acest efect asupra ei şi că o făcea
să uite de ea însăşi.
- Trebuie să mă gîndesc la unele lucruri, spuse el,
şi trebuie să fac unele lucruri.
- Dar... ce?
El îi zîmbi.
- O să afli curînd.
- Cînd?
El se îndreptă spre uşă.
- Pui o grămadă de întrebări în după-amiaza asta,
aşa e?
202 JULIA QUINN

- Nu ar fi nevoie, răspunse ea, clar revenindu-şi în


simţiri, dacă ai spune ceva clar.
- Pe data viitoare, domnişoară Bridgerton, murmură
ei ieşind pe coridor.
- Cînd? întrebă ea exasperată.
El rîse pînă cînd ieşi din casă.
O oră mai tîrziu, în holul casei Bridgerton. Eroului
nostru nu îi place să piardă timpul.

- Vicontele vă poate primi acum, domnule St. Clair.


Gareth îl urmă pe majordomul lordului Bridgerton pe
coridor, spre o aripă privată a casei, pe care nu o văzuse
în puţinele sale vizite.
- E în birou, spuse servitorul.
Gareth dădu din cap. Părea locul potrivit pentru o
astfel de întrevedere. Lordul Bridgerton va dori să aibă
controlul, iar acest lucru va fi frumos subliniat dacă
întîlnirea avea loc în sanctuarul său.
Cînd Gareth bătuse la uşa casei, cu cinci minute în
urmă, nu îi spusese nimic majordomului despre motivul
vizitei sale, dar nu se îndoia că fratele lui Hyacinth,
puternicul viconte Bridgerton, ştia ce intenţii are.
Din ce alt motiv ar fi putut veni? Nu exista niciunul.
După ce îi cunoscuse familia, cel puţin o parte din ea,
nu se îndoia că mama fetei se întîlnise deja cu fratele ei
şi discutaseră posibilitatea căsătoriei lor.
- Domnule St. Clair, spuse vicontele ridicîndu-se de
la birou.
Era un semn bun. Eticheta nu cerea ca vicontele să
se ridice, şi era un semn de respect faptul că o făcuse.
SĂRUTUL LUI 203

- Lord Bridgerton, spuse Gareth înclinînd capul.


Fratele lui Hyacinth avea părul de aceeaşi culoare
cu al surorii sale, deşi al lui începea să albească la
tîmple. Oricum, acest lucru nu îi diminua prezenţa. Era
un bărbat înalt, probabil cu doisprezece ani mai mare
decît Gareth, dar foarte în form ă şi foarte puternic.
Gareth nu ar fi vrut să-l înfrunte într-un meci de box sau
într-o partidă de scrimă.
Vicontele îi făcu semn să se aşeze într-un fotoliu
mare, de piele, din faţa biroului.
- la loc, te rog, spuse el.
Gareth se aşeză, încercînd din greu să-şi păstreze
calmul şi să nu bată cu degetele în braţele fotoliului. Nu
mai făcuse niciodată aşa ceva şi era foarte agitat. Voia
să ascundă acest lucru şi să-şi adune gîndurile. Nu
credea că va fi refuzat, dar i-ar fi plăcut să îşi păstreze
demnitatea. Dacă se însura cu Hyacinth avea să se
întîlnească tot restul vieţii cu vicontele, şi nu voia să fie
considerat prost de către capul familiei Bridgerton.
- îmi imaginez că ştiţi de ce am venit, spuse Gareth,
Vicontele, care se aşezase din nou la birou,îşi
aplecă uşor capul. îşi ţinea vîrfuriîe degetelor lipite,
formînd un triunghi cu palmele.
- Poate, spuse el, dar ca să nu fim jenaţi amîndoi
mai tîrziu, ar fi bine să îmi spuneţi care vă sînt intenţiile.
Gareth inspiră adînc. Fratele lui Hyacinth nu avea
de gînd să-l ajute. Dar nu conta. Jurase să facă lucrurile
cum trebuia şi nu voia să cedeze acum. Ridică privirea
şi se uită în ochii întunecaţi ai vicontelui.
- A ş dori să mă însor cu Hyacinth, spuse el.
204 JULIA QUINN

Fiindcă vicontele nu răspunse şi nici nu făcu vreo


mişcare, Gareth adăugă:
- Dacă doreşte şi ea, desigur.
Apoi se întîmplară cam opt lucruri în acelaşi timp.
Sau poate numai două sau trei, dar păreau mai multe,
fiindcă veneau pe neaşteptate. Primul era că vicontele
expiră. Deşi era puţin spus. Era mai mult un oftat obosit,
din inimă, care făcea să pară că se dezumflă. Uimitor!
Gareth îi văzuse de multe ori pe viconte.şi îi cunoştea
reputaţia. Nu era aceea a unui bărbat care se plînge sau
cedează.
în plus, i se păruse că acesta mişcase din buze şi,
dacă tînărui ar fi fost mai suspicios din fire, ar fi putut
crede că l-a auzit rostind „Siavă Domnului” . Ceea ce s-
a rfi potrivit bine cu privirea aruncată spre ceruri.
Apoi, în timp ce Gareth încerca să înţeleagă ce
vede, lordul Bridgerton lovi cu o forţă surprinzătoare
tăblia biroului, îl privi în ochi şi spuse:
- Doreşte. Sigur că da.
Nu era reacţia la care se aşteptase.
- Poftim? spuse el, pentru că nu ştia ce altceva să
zică.
- A m nevoie de un pahar de tărie, spuse vicontele,
ridicîndu-se. E cazul să sărbătorim, nu crezi?
- Ba da?
Lordul Bridgerton luă o sticlă de pe un raft.
- Nu, vorbi ca pentru sine, aşezînd sticla la loc. Cred
că e cazul să scoatem băutura de calitate.
Se întoarse spre Gareth, cu o privire jucăuşă.
- Băutura de calitate, nu eşti de acord?
SĂRUTUL LUI 205

- Păi...
Tînărui nu ştia ce să înţeleagă.
- Cea de calitate, spuse vicontele, hotărît.
Mută cîteva volum e şi luă din spatele lor o sticlă
foarte veche de coniac.
- Trebuie să o ascund, explică el turnînd din belşug
în pahare.
- De servitori? întrebă Gareth. .
- De fraţi, răspunse lordul Bridgerton.
îi întinse unul dintre pahare.
- Bine ai venit în familie.
Gareth acceptă băutura, aproape zăpăcit de cît de
uşor merseseră lucrurile. Nu s-ar fi mirat nici dacă
vicontele ar fi scos din mînecă un certificat de căsătorie
şi pe preot, chiar atunci.
- Mulţumesc, lord Bridgerton. Eu...
- A r trebui să-mi spui Anthony. Sîntem fraţi, pînă la
urmă.
-A n th o n y, repetă Gareth. Voiam doar...
- E o zi minunată, mormăia vicontele. Minunată.
îi privi pe Gareth.
- Nu ai surori, nu?
- Niciuna.
- Eu am patru, spuse Anthony dînd peste cap o
treime din pahar. Patru. Şi acum am scăpat de ele. Am
terminat, spuse el părînd foarte fericit. Sînt liber.
- A i fiice, nu? îi reaminti Gareth.
- Numai una, care are doar trei ani. Mai e mult pînă
o să fie nevoie să trec iar prin toate astea. Dacă am
noroc, o să se convertească la catolicism şi o să devină
călugăriţă.
206 JULIA QUINN

Gareth se înecă.
- E bun, nu? spuse Anthony privind spre sticlă. Are
douăzeci şi patru de ani.
- Nu cred că am mai băut ceva atît de vechi.
- Bine, spuse vicontele sprijinindu-se de marginea
biroului. Sigur vrei să discutăm despre bani.
Adevărul era că Gareth nici nu se gîndise la asta,
oricît de ciudat ar fi părut pentru un bărbat atît de sărac
cum era el. Fusese foarte surprins pă vrea să se
însoare, aşa că nici nu îi trecuseră prin cap detaliile
practice.
- Toată lumea ştie că i-âm mărit zestrea anul trecut,
spuse Anthony serios. O să o menţin, deşi sper că nu
acesta e motivul pentru care o vrei de soţie.
- Sigur că nu, spuse Gareth supărat.
- Nu credeam asta, dar trebuia să întreb.
- Nu ştiu pe nimeni care ar fi recunoscut dacă era
aşa, spuse Gareth.
Anthony îl privi brusc.
- îmi place să cred că pot să-mi dau seama cînd
cineva mă minte.
- Sigur, spuse Gareth aşezîndu-se la loc.
Dar vicontele nu se supărase.
- Bine, spuse acesta, zestrea ei este de...
Gareth privi confuz cum Anthony scutură din cap şi
tace.
- My lord? murmură el.
- Scuză-mă, spuse vicontele revenindu-şi. Nu sînt
în apele mele.
SĂRUTUL LUI 207

- Desigur, spuse Gareth, fiindcă nu avea ce altceva


să răspundă.
- Nu credeam că o să trăiesc vreodată ziua asta.
Am avut oferte, desigur, dar nimeni nu mi s-a părut
potrivit şi, oricum, nimeni nu a cerut-o în ultima vreme.
Expiră lung.
-în ce p u se m să cred că nu o va dori nimeni potrivit.
- Mi se pare că nu ai o părere prea bună despre
sora ta, spuse Gareth cu răceală.
Anthony zîmbi. Cam aşa era.
- Nu e vorba despre asta. Dar îi cunosc calităţile...
unice.
Se ridică, iar Gareth îşi dădu seama că lordul
Bridgerton se folosea de înălţime ca să intimideze. îşi
mai dădu seama că nu era căzui să interpreteze greşit
atitudinea vicontelui. Era un bărbat periculos, sau cel
puţin putea fi dacă dorea, şi era bine să nu uite asta.
- Sora mea, Hyacinth, spuse el încet, mergînd spre
fereastră, e foarte deosebită. Nu uita asta şi, dacă ţii la
pielea ta, trateaz-o ca pe o comoară.
Gareth tăcu. Nu era cazul să spună ceva.
- Deşi este deosebită, spuse Anthony întorcîndu-se
încet, deliberat, cu mişcările cuiva obişnuit să aibă
putere, nu e uşor de suportat. Eu sînt primul care
recunoaşte asta. Nu mulţi îi pot face faţă şi, dacă se
mărită cu cineva care nu îi apreciază personalitatea, va
fi foarte nefericită.
Gareth tăcu în continuare, dar nu-şi mută privirea de
la chipul vicontelui. Anthony făcu la fel.
208 JULIA QUINN

- îţi dau binecuvîntarea mea, spuse ei. Dar


gîndeşte-te bine înainte să o ceri de soţie.
- Ce vrei să spui? întrebă Gareth suspicios,
ridicîndu-se.
- Nu o să îi spun că ai venit. Tu decizi dacă vrei să
faci pasul final. Dacă nu îl faci...
Vicontele ridică din umeri, într-un gest care îi aminti
tînărului de o mişcare specific galeză.
- Dacă nu faci pasul, spuse el pe. un ton tulburător
de calm, ea nu va şti niciodată.
Pe cîţi îi speriase vicontele astfel, se întrebă Gareth.
Doamne, de asta nu se măritase Hyacinth pînă acum?
Probabil că trebuia să se bucure', fiindcă acum se putea
mărita cu el, dar oare ştia că fratele ei mai mare e
nebun?
- Dacă nu o faci fericită pe sora mea, continuă
Anthony Bridgerton cu o privire atît de intensă încît
aproape că-i confirma bănuielile lui Gareth, atunci nici
tu nu o să fii fericit. O să mă ocup chiar eu de asta.
Tînărul dădu să spună ceva, uitînd de diplomaţie.
Dar atunci, exact cînd voia să-l insulte pe viitorul său
cumnat, probabil foarte, foarte grav, altceva îi ieşi pe
gură.
- O iubeşti, nu-i aşa?
Anthony pufni nerăbdător.
- Sigur că da. E sora mea.
- Şi eu mi-am iubit fratele, spuse Gareth încet. în
afară de bunica mea, el era tot ce aveam pe lume.
-A tu n c i nu intenţionezi să te împaci cu tatăl tău.
-N u .
SĂRUTUL LUI 209

Anthony nu puse nicio întrebare. Dădu din cap şi


spuse:
- Dacă te însori cu Hyacinth, o să ne ai pe noi toţi.
Gareth încercă să spună ceva, dar glasul îl părăsise.
Nu avea cuvinte pentru toate emoţiile care îl încercau.
- La bine şi la rău, continuă vicontele cu un zîmbet
autoironie. Şi te asigur că vor fi momente în care o să-ţi
doreşti ca Hyacinth să fi fost un copil găsit, fără nicio
rudă.
- Nu, spuse Gareth încet, dar hotărît. Nu doresc aşa
ceva nimănui.
Rămaseră tăcuţi o vreme, apoi vicontele întrebă:
- Vrei să-mi spui ceva despre el?
Gareth începu să se simtă incomod.
- Despre cine?
- Despre tatăl tău.
-N u .
Anthony se gîndi puţin, apoi întrebă:
- O să creeze probleme?
- Cui? Mie?
- Lui Hyacinth.
Gareth nu putea minţi.
- Se poate.
Era cel mai rău lucru şi asta îl îngrijora cel mai mult.
Nu ştia ce ar putea face sau spune baronul, sau ce
părere ar avea familia Bridgerton dacă ar afla adevărul,
în acel moment, Gareth înţelese că trebuia să facă două
lucruri. Primul era să se însoare cît mai repede cu
Hyacinth. Ea şi mama ei probabil că vor dori una dintre
acele nunţi foarte mari, care trebuiau planificate cu luni
210 JULIA QUINN

întregi înainte, dar el va trebui să se opună şi să insiste


să se căsătorească repede.
Al doilea lucru, ca un fel de asigurare, era să gă­
sească o cale de-a o obliga să rămînă cu el chiar dacă
baronul ar fi adus dovezi legate de tatăl lui adevărat.
Aşadar, trebuia să o compromită cît mai curînd.
Mai aveau de rezolvat şi problema jurnalului
Isabellei, care, poate, ştiuse adevărul şi, dacă scrisese
despre el, Hyacinth ar fi aflat chiar şi fără amestecul
baronului. Nu-l deranja ca ea să ştie adevărul, dar era
important să nu afle înainte de nuntă. Sau, cel puţin, să
afle după ce o seducea. Nu era, prea fericit de lipsa de
opţiuni, dar asta... Asta va fi o plăcere.
Capitolul XIII

La numai o oră după aceea. .Aşa cum am spus,


atunci cînd eroul nostru vrea ceva...
Şi am menţionat că e marţi?

- Cum? Nu vorbeşti destul de tare, spuse lady


Danbury pe un ton ascuţit.
Hyacinth închise cartea, lăsînd degetul arătător între
pagini, în locul în care se oprise din citit.
- De ce oare, se întrebă ea cu voce tare, am
impresia că v-am mai auzit spunînd asta?
- Pentru că aşa e. Nu vorbeşti niciodată destul de
tare.
- Ce ciudat! Mama nu se plînge niciodată de asta.
- Urechile mamei tale sînt mai tinere decît ale mele,
spuse lady Danbury pufnind. Şi unde mi-e bastonul?
De cînd îl văzuse pe Gareth în acţiune, Hyacinth
căpătase curaj.
- L-am ascuns, spuse ea zîmbind răutăcios.
Lady Danbury se retrase.
- Hyacinth Bridgerton, mîţă şmecheră ce eşti!
- Mîtă?
- Nu-mi plac cîinii, flutură lady D din mînă. Sau
vulpile, că tot veni vorba.
212 JULIA QUINN

Hyacinth o iuă ca pe un compliment. De altfel, era


cea mai bună strategie atunci cînd contesa vorbea
prostii. Se întoarse la „ Domnişoara Butterworth şi
baronul nebun”. Erau ia capitolul şaptesprezece.
- Să vedem, murmură ea. Unde eram...
- Unde l-ai ascuns?
- Nu ar mai fi ascuns dacă v-aş spune. Nu? rosti
Hyacinth fără să ridice privirea.
- Fără el sînt obligată să stau pe scaun, spuse lady
D. Doar nu vrei să laşi o biată bătrînica fără singurul ei
mijloc de locomoţie?
- Aş face-o, spuse fata, privind în continuare
paginile cărţii. Aş face-o fără probleme.
- Petreci prea mult timp cu nepotul meu, mormăi
contesa.
Hyacinth rămase atentă la carte, dar ştia că nu o
poate păcăli pe bătrînă. îşi ţuguie buzele, aşa cum făcea
mereu cînd evita să privească pe cineva şi, dacă era să
se ia după căldura pe care o simţea în obraji, probabil
că roşise. Doamne. Prima regulă în relaţia cu lady
Danbury era să nu dai dovadă de slăbiciune. A doua era,
bineînţeles, că dacă ai dubii e cazul să urmezi prima
regulă.
- Hyacinth Bridgerton, spuse bătrîna pe un ton
scăzut, semn că punea la cale ceva diavolesc, te-ai
înroşit cumva?
Fata o privi cu o expresie nepăsătoare.
- Nu-mi văd faţa.
- A i obrajii roşii.
- Dacă spuneţi dumneavoastră...
SĂRUTUL LUI 213

întoarse pagina ceva mai vehem ent decît era


nevoie, apoi se uită cu regret la locul unde aceasta se
desprinsese de cotor. Vai de mine! Nu mai putea face
nimic acum. Şi oricum, Priscilla Butterworth trecuse prin
altele mai rele.
- De ce ai roşit? întrebă contesa.
- Nu am roşit.
- Ba eu cred că da.
- Eu nu...
Hyacinth se opri, înainte să înceapă să se certe ca
două fetiţe.
- Mi-e cald, spuse cu demnitate şi seriozitate.
- Temperatura camerei ăsteia e foarte plăcută,
spuse lady Danbury imediat. De ce roşeşti?
Hyacinth îi aruncă o privire supărată.
- Vreţi să vă mai citesc, sau nu?
- Nu, spuse contesa, hotărîtă. Prefer să aflu de ce
ai roşit.
- Nu am roşit, aproape că ţipă fata.
Lady Danbury zîmbi şi îi aruncă o privire care pe
chipul altcuiva ar fi fost plăcută, dar din partea ei era
diabolică.
- Dar roşeşti acum, spuse ea.
- Dacă am obrajii roşii, spuse Hyacinth răspicat, e
din cauză că sînt furioasă.
- Pe mine? întrebă lady D, ducînd o mînă la inimă
şi privind-o cu un aer foarte nevinovat.
- O să citesc mai departe, anunţă tînăra.
- Dacă simţi că trebuie, spuse contesa, oftînd.
Aşteptă puţin, apoi adăugă:
214 JULIA QUINN

- Cred că domnişoara Butterworth urca un deal.


Hyacinth se concentră pe carte.
- Ei bine? întrebă lady D.
- Trebuie să găsesc paragraful.
Se uită pe pagină, încercînd să găsească dealul la
care ajunseseră, fiindcă nu era numai unul singur, iar
eroina le urcase pe toate. Cuvintele nu stăteau locului
pe pagină, iar ea nu se putea gîndi decît la Gareth.
Ei, cu privirea îndrăzneaţă şi cu buzele perfecte. El,
care avea o gropiţă pe care era sigură că n-ar fi
recunoscut că o are. Gareth... Care o făcea să pară la
fel de toantă ca domnişoara Butterworth. De ce să nege
că are o gropiţă? De fapt... Hyacinth deschise cartea cu
cîteva pagini înapoi, lată ce scria chiar la mijlocul
capitolului şaisprezece:
„Privirea iui era îndrăzneaţă, iar buzele, perfecte. Şi
avea o gropiţă, chiar deasupra colţului gurii, în stînga,
pe care ar fi negat cu siguranţă că o are dacă ea ar fi
fost suficient de curajoasă încît să-i vorbească despre
asta.”
- Dumnezeule, murmură Hyacinth.
Gareth nici măcar nu avea vreo gropiţă.
- Nu ai pierdut rîndul, nu? întrebă lady D. Eşti cu cel
puţin trei capitole în urmă.
- Caut, caut, spuse fata.
Simţea că înnebuneşte. Asta trebuia să fie. îşi pier­
duse minţile şi acum cita din „Domnişoara Butterworth”.
Pe de altă parte... O sărutase. Chiar o sărutase.
Prima dată, la casa Bridgerton, fusese altceva. Li se
SĂRUTUL LUI 215

.itinseseră buzele şi, adevărul fie spus, multe altele, dar


nu fusese un sărut. Nu ca acesta. Oftă.
- De ce pufneşti? întrebă contesa.
- N-am pufnit.
Lady D făcu o grimasă de iritare.
- Nu eşti în apele tale azi, domnişoară Bridgerton.
Absolut deloc.
Hyacinth nu voia să o contrazică.
- „Domnişoara Butterworth” , citi ea mai tare decît
era nevoie, „urcă dealul, cu degetele săpînd în praf, mai
adînc la fiecare pas.”
- Oare degetele pot face paşi? întrebă lady D.
- în cartea asta, se poate.
Hyacinth îşi drese glasul şi continuă:
- „îl auzea în urma ei. Se apropia. O va prinde
curînd. Dar de ce o urmărea? Era bine, sau era rău?”
- Sînt complet de acord, spuse Hyacinth. „Cum să
afle?", citi ea mai departe. „De unde să ştie? Cum să
facă?”, citi ea apăsat.
Ridică privirea:
- Eu am pus accentul aşa.
- Se acceptă, spuse lady D binevoitoare.
- „Apoi îşi aminti de sfatul pe care i-l dăduse mama,
înainte să moară ciugulită de porumbei...”
- Nu se poate aşa ceva!
- Ba sigur că da. E un roman. Vă ju r că aşa scrie la
pagina 193.
- la să văd eu!
Hyacinth făcu ochii mari. Lady Danbury o acuza des
că inventează unele pasaje, dar era prima dată cînd îi
216 JULIA QUINN

cerea să vadă cu ochii ei. Se ridică şi-i duse cartea,


arătîndu-i pasajul respectiv.
- Măi să fie, spuse lady Danbury. C hiar a fost
ciugulită de porumbei.
Scutură din cap.
- Nu mi-ar plăcea să mor aşa.
- Cred că nu e cazul să vă faceţi griji din cauza asta,
spuse Hyacinth aşezîndu-se la loc.
Lady D întinse mîna să ia bastonul, ^poi se strîmbă
cînd îşi dădu seama că nu e la îndemînă.
- Citeşte în continuare, se răsti ea.
- Da, spuse fata ca pentru sine, uitîndu-se din nou
la carte. Să vedem, aşa... „ciugulită de porumbei.”
Ridică privirea, pufnind în rîs.
- îmi pare rău. Nu m-am putut abţine.
- Citeşte odată!
Hyacinth îşi drese vocea de cîteva ori, apoi continuă:
- „Avea numai doisprezece ani şi era prea mică
pentru o astfel de discuţie, dar poate că mama ei simţise
că avea să moară înainte de vrem e.” îmi pare rău, se
întrerupse ea din nou, dar cum naiba ar putea cineva să
simtă un astfel de lucru?
- A ş a cum ai spus, e un roman.
Hyacinth inspiră adînc şi citi mai departe:
- „Mama o luase de mînă şi, cu o privire tristă şi
îndepărtată, spusese: Draga mea dragă Priscilla, nimic
pe lumea asta nu e mai preţios decît dragostea.”
Fata aruncă o privire spre lady Danbury, de la care
se aştepta să scoată un sunet dezgustat. Spre marea ei
SĂRUTUL LUI 217

surprindere, contesa era prinsă de poveste şi atentă la


fiecare cuvinţel. Revenind la carte, Hyacinth citi:
„Dar sînt pe lume bărbaţi care vor să te păcălească,
draga mea Priscilla, şi care vor încerca să profite de tine
fără să te iubească.”
- A ş a e, spuse lady Danbury.
Hyacinth ridică privirea. Bătrîna doamna nu-şi
dăduse seama că a vorbit cu voce tare.
- Chiar e aşa, spuse ea pe un ton defensiv.
Fiindcă nu dorea să o facă să se simtă şi mai prost,
fata reveni la rîndurile din carte, îşi drese glasul şi
continuă:
- „O să fie nevoie să ai încredere în instinctul tău,
draga mea Priscilla. Dar eu îţi dau un sfat. la-l cu tine şi
aminteşte-ţi-l mereu, fiindcă e adevărat.”
Hyacinth întoarse pagina, puţin jenată să constate
că şi ea era prinsă de poveste.
- „Priscilla se aplecă înainte şi îi atinse obrazul palid,
apoi o întrebă care e sfatul. Mama îi răspunse că există
o singură cale de a te asigura că un domn te iubeşte.”
Lady Danbury se aplecă înainte. Şi Hyacinth făcu la
fel, deşi cartea era la ea.
- „Sărutul lui îţi spune adevărul, şopti mama ei. Totul
e în sărutare.”
Tînăra duse mîna la gură fără să-şi dea seama.
- Ei bine, declară contesa, nu mă aşteptam la asta.
Sărutul conta. Oare aşa să fie?
- Aş zice, continuă lady D pe un ton didactic, că
adevărul e în fapte. Dar presupun că nu ar fi fost
suficient de romantic pentru domnişoara Butterworth.
218 JULIA QUINN

- Şi pentru baronul nebun, murmură Hyacinth.


- Exact! Ce fem eie întreagă la cap şi-ar dori un
nebun?
- Totul e în sărutare, şopti fata ca pentru sine.
- Cum ai zis? se răsti lady Danbury. Nu te-am auzit!
- N-am spus nimic, scutură ea din cap, din nou
atentă la contesă. Mă gîndeam.
- La teoriile expuse de domnişoara Butterworth?
- Sigur că nu, spuse ea, apoi tuşi. $ă continuăm?
- A ş a ar fi bine. Cu cît terminăm mâi repede cartea
asta, cu atît putem trece mai repede la următoarea.
- Nu e nevoie să o terminăm, spuse Hyacinth, deşi,
dacă nu o terminau, simţea că va fi nevoie să se
strecoare în casa contesei şi să citească singură.
- Nu fi prostuţă! Trebuie să o terminăm. Am dat bani
pe prostia asta. Ca să nu mai spun că, rosti ea serios,
că vreau să ştiu cum se termină.
Hyacinth îi zîmbi. Bătrîna nu arăta prea adesea un
astfel de interes, aşa că o încurajă.
- Bine. Dacă îmi daţi voie să găsesc paragraful la
care am rămas...
- Lady Danbury, se auzi vocea groasă a
majordomului, care intrase pe tăcute în salon, domnul
St. Clair doreşte o audienţă.
- A cerut el o audienţă? De obicei dă pur şi simplu
buzna.
Majordomul ridică o sprinceană, ceea ce era mai
mult decît îi văzuse Hyacinth exprimînd vreodată.
- Doreşte o audienţă la dom nişoara Bridgerton,
spuse el.
SĂRUTUL LUI 219

- Eu? rosti fata pe un ton ascuţit.


Lady Danbury rămase cu gura căscată.
- Hyacinth! strigă ea. La mine în salon!
- A s ta a spus, my lady.
- Ca să vezi! spuse contesa privind prin cameră,
deşi singurii prezenţi erau Hyacinth şi majordomul. Ei
bine!
- Să-l invit înăuntru?
- Sigur, spuse lady Danbury. Dar eu nu plec nicăieri.
Orice are să-i spună domnişoarei, poate să spună de
fată cu mine.
- Cum? întrebă fată luîndu-şi ochii de la majordom.
Nu cred că...
- E salonul meu, spuse contesa, iar el e nepotul
meu. Şi tu eşti...
închise gura şi o privi, oprindu-se din cuvîntare.
- T u eşti tu, spuse ea. Hmm.
- Domnişoară Bridgerton, rosti Gareth apărînd în
pragul uşii cu prezenţa lui minunată, ca să ne inspirăm
din cuvintele domnişoarei Butterworth.
Se întoarse către lady Danbury:
- Bunică.
- Orice vrei să-i spui domnişoarei, poţi să-i spui de
faţă cu mine.
- Aproape că sînt tentat să verific teoria asta.
- S-a întîmplat ceva? întrebă Hyacinth aşezîndu-se
pe marginea fotoliului.
Se văzuseră cu numai două ore înainte.
-A b s o lu t nimic, replică el.
220 JULIA QUINN

Traversă camera şi se apropie de ea atît cît îi


permitea mobiiierul. Bunica îl privea curioasă, iar el
începea să se îndoiască de isteţimea ideii de a fi venit
direct aici de la casa Bridgerton. îşi dăduse seama că
era marţi şi, cumva, i se păruse de bun augur. Totul
începuse în aceeaşi zi, cerule, cu numai două săptămîni
înainte?
Marţea, Hyacinth era la bunica lui. în fiecare
săptămînă, în acelaşi loc, ia aceeaşi o.ră. îşi dăduse
seama, mergînd şi gîndindu-se la noua ciirecţie a vieţii
sale, că ştia exact unde este ea în acea clipă. Şi dacă
voia să o ceară de soţie, nu trebuia decît să meargă din
Mayfair la casa Danbury.
Probabil că ar fi trebuit să mai aştepte, să aleagă un
m oment mai rom antic şi un loc pe măsură, ca să o
impresioneze pînă peste poate. Dar luase o decizie şi
nu voia să mai amîne. După tot ajutorul pe care i-l
dăduse bunica, merita să afle prima.
Nu se aşteptase, totuşi, să fie nevoit să o ceară pe
Hyacinth de soţie în faţa contesei. O privi.
- Ce e? se răsti ea.
Ar trebui să o roage să plece. Aşa ar trebui, deşi...
La naiba. Era sigur că bătrîna nu ar fi ieşit din salon nici
dacă ar fi rugat-o în genunchi, iar Hyacinth nu l-ar fi putut
refuza prea uşor dacă era şi lady Danbury de faţă. Nu
credea că va spune nu, dar mai bine să fie sigur.
- Gareth? întrebă fata încet.
El o privi. Oare cît timp pierduse gîndindu-se?
- Hyacinth, rosti.
Ea îl privi, aşteptînd.
SĂRUTUL LUI 221

- Hyacinth, spuse din nou, de data asta mai sigur.


Zîmbi.
- Hyacinth.
- Ştim cum o cheamă, se auzi vocea bunicii sale.
Gareth o ignoră şi împinse măsuţa de cafea, ca să
se poată aşeza în genunchi.
- Hyacinth, spuse ei bucurîndu-se că ea tresărise
uimită cînd o iuase de mînă. îmi faci onoarea de a-mi fi
soţie?
Ea făcu ochii mari, îi dădură lacrimile şi începu să-i
tremure buza pe care el o sărutase cu numai cîteva ore
înainte.
- E u ... Eu...
Nu-i stătea în fire să nu poată spune nimic, iar lui îi
plăcea asta. Şi îi plăceau emoţiile pe care le vedea pe
chipul ei.
- E u ...
- Da! ţipă bunica iui într-un final. Da, se mărită cu
tine!
- Poate să vorbească şi singură, spuse el.
- Ba nu. E clar că nu poate.
- Da, spuse Hyacinth dînd din cap şi plîngînd. Da,
mă mărit cu tine.
El îi sărută mîna.
- Foarte bine.
- Ei bine, spuse bunica lui. Ei bine...
Apoi mormăi:
- A m nevoie de baston.
- E în spatele pendulei, spuse Hyacinth fără să-şi ia
ochii de la Gareth.
222 JULIA QUINN

Lady Danbury clipi surprinsă, apoi se ridică şi luă


bastonul.
- De ce? întrebă fata.
Gareth zîmbi.
- De ce, ce?
- De ce m-ai cerut de soţie?
- Credeam că e destul de clar.
- Spune-i, strigă lady Danbury bătînd cu bastonul în
covor.
Se uită cu afecţiune
> la bucata de lemn.
- Mult mai bine, mormăi ea.
Gareth şi Hyacinth se întoarseră spre ea. Fata era
nerăbdătoare, iar el, puţin condescendent.
- Bine, spuse lady Danbury vădit nemulţumită.
Presupun că aveţi nevoie de puţină intimitate.
Niciunul nu-i răspunse.
- Plec, plec, spuse bătrîna.
Se îndreptă spre uşă cu ciudat de multă greutate,
judecind după sprinteneala cu care-şi recuperase
bastonul.
- Dar să nu credeţi că lipsesc prea mult. Te ştiu eu
pe tine, spuse ea arătînd cu bastonul spre Gareth. Nu
am încredere că nu-i pătezi virtutea...
- Sînt nepotul tău.
-A s ta nu înseamnă că eşti un sfînt, anunţă ea, apoi
ieşi din încăpere şi închise uşa.
Tînărul se uită întrebător în urma ei.
- Cred că vrea să îţi stric reputaţia. Altfel de ce ar fi
închis uşa?
SĂRUTUL LUI 223

- Nu fi prostuţ, spuse Hyacinth încercînd să


braveze, în ciuda roşeţii din obraji.
- Eu aşa cred, spuse el, sărutîndu-i mîinile. Vrea să
fii nepoata ei, probabil mai mult decît vrea să-i fiu eu
nepot, şi e destul de manipulatoare ca să-ţi strice
reputaţia numai ca să-şi împlinească scopul.
- Nu mi-aş retrage cuvîntul, spuse Hyacinth,
zăpăcită de apropierea dintre ei. Ţi-am promis.
El îi sărută un deget.
- A ş a ai făcut. Nu? îi şopti.
Ea dădu din cap, fascinată de gura lui.
- Nu mi-ai răspuns la întrebare, murmură.
El îi atinse degetul cu limba.
- Mi-ai pus o întrebare?
Aprobă. îi era greu să gîndească şi era uimită că el
o putea aduce într-o astfel de stare numai sărutîndu-i un
deget. Se aşeză alături de ea, fără să-i dea drumul la
mînă.
- Eşti minunată, spuse încet. Şi o să fii a mea atît
de curînd...
îi răsuci palma şi îi sărută încheietura, în timp ce ea
îl privea fascinată. Respiraţia i se auzea tare în camera
liniştită, şi fata se întrebă de ce se simţea aşa. Oare din
cauza senzaţiilor pe care i le producea sau fiindcă o
sedusese cu un singur sărut?
- îmi plac braţele tale, spuse el atingînd-o ca pe o
comoară pe care voia să o cerceteze şi să o păstreze,
îmi place pielea, continuă, mîngîindu-i zona sensibilă de
deasupra încheieturii.
224 JULIA QUINN

Era cald afară şi ea purta o bluză de vară, cu mîneci


largi. Dacă o mai atingea mult, era sigură că se va topi
chiar aici, pe divan.
- Dar îmi place şi forma lor, spuse, privind-o
adorator. Sînt subţiri, dar puternice.
O privi amuzat.
- Eşti o mică sportivă, aşa e?
Ea dădu din cap, iar el îi zîmbi cu jum ătate de gură.
- Se vede din felul în care mergi, după cum te mişti.
îi mai mîngîie o dată braţul, oprindli-se la înche­
ietură.
- Se vede în forma braţelor tale.
Se aplecă spre ea pînă cînd Hyacinth îi simţi
respiraţia pe piele.
- T e mişti altfel decît celelalte. Mă întreb...
- Ce? şopti ea.
îi atinse şoldul, piciorul şi apoi pulpa, unde îşi lăsă
palma să se odihnească. Nu era o mîngîiere, ci doar o
asigurare că era acolo, cu căldura şi greutatea lui.
- Cred că ştii, murmură el.
Hyacinth simţi un val de căldură, iar mintea i se
umplu de imagini necuviincioase. Ştia ce se întîm plă
între un bărbat şi o femeie, fiindcă le bătuse ia cap
suficient de mult pe surorile ei. Şi găsise o carte cu
imagini erotice, scandaloase, în camera lui Gregory, cu
ilustraţii din Orient. O făcuseră să se simtă ciudat.
Dar nimic nu o pregătise pentru valui de dorinţă care
o cuprinse la auzul cuvintelor şoptite de Gareth. Şi-l
imagina mîngîind-o şi sărutînd-o. Se simţea slăbită. Voia
să fie cu el.
SĂRUTUL LUI 225

- Nu eşti curioasă? şopti el cu răsuflarea fierbinte.


Ea dădu din cap. Nu putea să mintă. Se simţea
vulnerabilă, cu sufletul dezgolit în faţa acestui atac
tandru.
- La ce te gîndeşti? insistă el.
Ea înghiţi în sec şi încercă să se prefacă liniştită,
deşi abia mai putea respira.
- Nu pot să spun, reuşi să rostească.
- Nu poţi, zîmbi el înţelegător, aşa e? Dar nu
contează.
Se aplecă şi o sărută uşor, o singură dată.
- O să afli curînd.
Se ridică.
- Mă tem că trebuie să plec, înainte ca bunica să
încerce să ne spioneze de la fereastra casei de vizavi.
Hyacinth se uită cu groază pe geam.
- Nu te teme, spuse el chicotind. Nu vede atît de
bine.
- Dar are un telescop, spuse ea încă speriată.
- De ce nu mă mir? murmură Gareth îndreptîndu-se
spre uşă.
Hyacinth îl privi cum traversează camera. îi amintea
de un leu. Un leu pe care acum o să-l îmblînzească ea.
- Te vizitez mîine, spuse el făcînd o mică
plecăciune.
Ea înclină din cap, privindu-l cum pleacă. Apoi, după
ce el ieşi, se întoarse la loc.
- Doamne!
- Ce a zis? întrebă lady Danbury intrînd la nici
treizeci de secunde după aceea.
226 JULIA QUINN

Hyacinth o privi fără să înţeleagă.


- L-ai întrebat de ce te-a cerut de soţie, îi aminti
contesa. Ce a spus?
Hyacinth îşi dădu seama că el nu îi răspunsese.
-A s p u s că nu poate să nu se însoare cu mine, minţi
ea.
Asta ar fi vrut să audă de la el, aşa că nu o deranja
ca lady Danbury să creadă asta.
- O, ce frumos! oftă bătrîna, apoi $use mîna la
inimă.
Hyacinth o privi admirativ.
- Sînteţi o romantică.
- A m fost mereu, spuse ea cu un zîmbet mic, secret,
pe care fata ştia că nu-l împărţea cu mulţi. întotdeauna.
Capitolul XIV

Au trecut două săptămîni şi toată Londra ştie că


Hyacinth va fi curînd doamna S t Ciair. Gareth se bucură
deja de statutul de Bridgerton onorific, dar tot nu poate
scăpa de senzaţia că totul se va nărui. E miezul nopţii şi
ne aflăm chiar sub fereastra camerei lui Hyacinth.

Plănuise totul,1fiecare detaliu. Reluase în minte toti>


paşii, tot, în afară de cuvintele pe care urma să i le
spună, pentru că ele vor veni atunci, pe loc. O să fie
frumos, pasional şi se va întîm pla în acea noapte. în
seara asta,se gîndi Gareth cu un am estec ciudat de
calcul şi deliciu, o va seduce pe Hyacinth.
Avea ceva remuşcări fiindcă îi distrugea reputaţia,
dar le dădu la o parte cu hotărîre. Doar nu o abandona
după aceea. Voia să o ia de nevastă, pentru Dumnezeu.
Şi nu va afla nimeni. Numai ei vor şti. Iar conştiinţa nu o
va lăsa să renunţe la logodnă odată ce i se oferise
logodnicului ei.
Plănuiseră să caute în biblioteca din casa Clair.
Hyacinth propusese să meargă mai demult, dar el amî-
nase. Era prea devreme să-şi pună planul în aplicare,
aşa că inventase o poveste cum că tatăl lui avea
228 JULIA QUINN

oaspeţi. Bunul simţ spunea că e cei mai bine să cauţi


într-o casă cît mai goală.
Dar în seara asta totul era perfect. Dacă pînă la
urmă mergeau să caute, tatăl iui era oricum la balul
Mottram. Şi mai important, Hyacinth era pregătită. Se
asigurase el de asta. Ultimele două săptămîni fuseseră
foarte plăcute. Fusese obligat să meargă ia un număr
exagerat de mare de baluri şi petreceri. Mersese la
operă şi la teatru. Dar toate alături de ea, şi, dacă înainte
avea oarecari îndoieli iegate de căsătorie, acum
dispăruseră definitiv. Era, uneori, sîcîitoare şi enervantă,
dar era cu siguranţă foarte amuzantă.
Ar fi fost o soţie minunată. Nu pentru mulţi, dar
pentru el, da. Şi asta conta. însă înainte trebuia să se
asigure că nu-l poate părăsi. Trebuia să facă în aşa fel
încît înţelegerea să devină permanentă.
începuse să o seducă încet, tentînd-o cu priviri,
atingeri şi sărutări furate. O tachinase şi îi arătase cîte
puţin din ce ar putea urma. O adusese la capătul
puterilor, şi la fel se simţea şi el.
începuse cu două săptămîni înainte, cînd o ceruse
de soţie, ştiind că trebuie să aibă o logodnă scurtă. Mai
întîi o sărutase. Doar atît. Un mic sărut. în această seară
voia să îi arate ce putea însemna asta cu adevărat.
Hyacinth urca în grabă scăriie spre dormitorul ei şi
se gîndea că lucrurile mergeau destul de bine. Ar fi
preferat să rămînă acasă şi să se pregătească pentru
aventura care urma, dar Gareth îi atrăsese atenţia că,
dacă el nu putea ajunge la balul Mottram şi trimitea
scuze în scris, era nevoie ca ea să meargă. Aitfei, lumea
SĂRUTUL LU! 229

s-ar fi întrebat unde sînt amîndoi. După ce petrecuse la


bal cîteva ore vorbind, rîzînd şi dansînd, Hyacinth o
găsise pe mama ei şi îi spusese că are o durere de cap.
Violet se simţea bine, aşa cum era de aşteptat, şi nu
voia să plece, deci o trimisese acasă numai pe ea.
Totul era perfect. Trăsura ajunsese la timp, aşa că
era aproape miezul nopţii, ceea ce însem na că avea
cincisprezece minute ca să se schimbe şi să se stre­
coare pe scara din spate, să îi aştepte pe Gareth. Murea
de nerăbdare.
Nu era sigură că vor găsi bijuteriile şi se gîndea că,
poate, Isabella nu făcuse decît să lase un alt indiciu în
bibliotecă. Dar s-ar fi apropiat de scop. Şi era o
aventură. Oare fusese mereu atît de nesăbuită? îi
plăcuse mereu pericolul? Oare nu-i lipsise decît ocazia?
Urcă repede în dormitor. Casa era tăcută, iar ea nu
avea de gînd să trezească servitorii. întoarse mînerul
uşii, împinse şi intră. în sfîrşit. Acum nu mai trebuia
decît...
- Hyacinth.
Era gata, gata să ţipe.
- Gareth? tresări ea, cu ochii ieşindu-i din orbite.
Dumnezeule, bărbatul era ia ea în pat şi îi zîmbea.
- T e aşteptam.
Se uită prin cameră. Cum intrase?
- Ce cauţi aici? şopti, speriată.
- Am ajuns mai devreme, spuse el încet, privind-o
atent. M-am gîndit să te aştept.
-A ic i?
El ridică din umeri şi zîmbi din nou.
230 JULIA QUINN

-A fa ră mi se făcuse frig.
Doar că nu era frig. Era chiar prea cald, şi toată
lumea vorbea despre asta.
- Cum ai intrat?
Doamne, oare servitorii ştiau? îl văzuse cineva?
- A m urcat pe zid.
- A i urcat pe... Cum?
Fugi la fereastră şi se uită în jos.
- C u m ai...
Dar el se ridicase din pat şi se strecurase în spatele
ei. O luă de mijloc şi îi şopti la ureche:
- Sînt foarte,1 foarte istet.»
Ea rîse,7 emotionată.
»
- Sau ai sînge de felină.
Simţi că el zîmbeşte.
- Şi asta, murmură, apoi făcu o pauză. Mi-a fost dor
de tine.
-E u ...
Voia să spună că şi ei îi fusese dor de el, dar era
prea aproape şi avea pielea prea caldă, aşa că Hyacinth
nu putu spune nimic. El se aplecă şi o sărută uşor pe
gît, apoi întrebă:
- Te-ai simtit> bine astă-seară?
- Da. Nu chiar. Aveam prea multe emoţii.
înghiţi în sec. Nu-i putea rezista. El îi sărută, pe rînd,
amîndouă mîinile.
- Emoţii? Dar de ce?
i

- Bijuteriile, îi aminti ea.


Oare toate fem eile păţeau la fel în prezenţa unui
bărbat chipeş?
SĂRUTUL LUI 231

- D a ...
O apucă de talie şi o trase spre el.
- Bijuteriile.
- Nu vrei să...
- Ba da, murmură el strîngînd-o necuviincios de
aproape. Vreau. Chiar foarte mult.
- Gareth, tresări ea.
îi mîngîia posteriorul şi o săruta pe gît. Iar ea nu ştia
cît mai putea sta în picioare. O făcea să simtă lucruri pe
care nu ie cunoştea, o făcea să tresară şi să geamă, şi
nu ştia decît că vrea mai mult.
- Mă gîndesc la tine în fiecare noapte, îi şopti el.
-D a ?
- îh m .
Vocea lui răguşită îi dădea fiori.
- Stau în pat şi mă gîndesc la cît de mult mi-aş dori
să fii acolo, cu mine.
Hyacinth avu nevoie şi de ultima fărîmă de voinţă ca
să poată respira. O mică parte din ea, totuşi, dintr-un colţ
neruşinat al minţii, o făcu să întrebe:
- Ce îţi imaginezi?
El chicoti, mulţumit de întrebare.
- Mă gîndesc să fac asta, murmură mîngîindu-o şi
trăgînd-o mai aproape, ca ea să simtă cît o dorea.
Hyacinth scoase un sunet care semăna cu numele
lui.
- Şi mă gîndesc mult la asta, spuse, deschizîndu-i
un nasture al rochiei.
Fata înghiţi în sec. O dată pentru primul nasture şi a
doua oară pentru că el mai desfăcuse trei nasturi, într-o
clipă.
232 JULIA QUINN

- Dar cel mai mult, spuse încet şi gutural, mă


gîndesc să fac asta.
O luă în braţe, iar poalele rochiei ei scoaseră un
foşnet şi corsetul alunecă periculos, oprindu-se chiar
deasupra sînilor. îi apucă de umerii puternici şi încercă
să spună ceva, orice ar fi putut să o facă să pară mai
sofisticată decît era, dar nu reuşi decît să rostească un
„O!” speriat, pentru că el o ridicase şi o purta către pat.
Se aşeză alături de ea, pe o parte,, mîngîindu-i încet
pielea de deasupra corsetului.
- Eşti aşa de frumoasă, murmură. Ai pielea atît de
moale...
- Ce faci? şopti ea.
El zîmbi încet, ca o pisică.
- Ce îti> fac tie?
»
Ea dădu din cap.
- Depinde, spuse el, aplecîdu-se şi sărutînd locul pe
care înainte îl mîngîiase. Cum te simţi?
- Nu ştiu, recunoscu ea.
El rîse încet, cu un sunet plăcut.
- E bine, spuse atingînd m arginea de sus a
corsetului. E foarte bine.
Trase uşor în jos, iar Hyacinth tresări, dezgolită
deodată, în aer, în noapte. în faţa lui.
- Ce frumoasă eşti, şopti zîmbindu-i.
Fata se întrebă dacă atingerea sa i-ar fi putut tăia
răsuflarea la fel de repede ca privirea. Era încordată şi
nerăbdătoare. Dornică.
- Eşti atît de frumoasă, murmură el, apoi o atinse,
purtîndu-şi uşor palma pe deasupra sînilor ei.
SĂRUTUL LUI 233

Da, atingerea era muit mai intensă decît privirea.


Simţise ceva în stomac şi în locul sensibil dintre picioare.
Simţise ceva în vîrful degetelor. Nu putu să se abţină şi
îşi arcui spatele, cerînd mai mult, mai aproape, mai ferm.
- Ştiam eu că o să fii perfectă, spuse el, torturîndu-i
celălalt sîn. Dar nu îmi imaginam...
- Ce? şopti ea.
El o privi în ochi.
- Nu îmi imaginam că o să fii mai mult decît perfectă.
- A ş a ceva nu e posibil, spuse ea. Nu poţi... O!
El făcuse altceva, chiar mai neruşinat şi ea nu
credea că va mai putea gîndi coerent mult timp.
- Ce nu pot eu să fac? întrebă el nevinovat,
atingîndu-i sfîrcul cu degetele şi simţind cum se întărea
şi mai mult.
- Nu poţi să faci...
- Nu pot?
Zîmbi diavoleşte şi trecu la celălalt sîn.
- Ba cred că pot şi că tocmai am făcut-o.
- Nu, răsuflă ea. Nu poţi face un lucru mai bun decît
perfect. Nu e corect gramatical.
Atunci el se opri. De tot, ceea ce pe ea o surprinse.
Dar avea privirea încă aprinsă, şi, atunci cînd o privi, ea
simţi că o atinge. Nu putea explica, dar asta simţea.
-A ş a m-am gîndit şi eu. Că perfecţiunea e absolută.
Nu poţi fi puţin unic, şi nici mai mult decît perfect. Dar,
cumva, tu aşa eşti.
- Puţin unică?
Ei zîmbi încet.
- Mai mult decît perfectă.
234 JULIA QUINN

Ea îi atinse obrazul, apoi îi dădu o şuviţă duprt


ureche. Luna se reflecta în părul lui, care părea m.n
blond decît de obicei. Nu ştia ce să facă sau ce sA
spună. Tot ce ştia era că îl iubea. Nu era sigură de cînd
Nu fusese ca decizia de a se mărita cu el, decizie pe
care o luase într-o clipă. Iubirea o acaparase treptat,
căpătînd avînt şi devenind copleşitoare într-o bună zi. O
simţea, era adevărată. Şi ştia că nu o să-l iubească
mereu.
Acum, întinsă la ea pe pat, în liniştea secretă a
nopţii, voia să i se dăruiască. Voia să îl iubească aşa
cum o femeie poate iubi un bărbat, şi voia ca el să ia tot
ce putea ea să ofere. Nu conta 6ă nu sînt căsătoriţi,
fiindcă urma şi asta în curînd. Nu mai putea aştepta.
- Sărută-mă, şopti.
El zîmbi, un zîm bet pe care Hyacinth îl văzu mai
mult în ochii lui decît pe buze.
- Credeam că n-o mai spui.
Gareth se aplecă, dar buzele abia dacă îi atinseră
gura. în loc de asta se opriră mai jos, pe sîn. Şi atunci...
- O! gemu ea.
Nu putea să facă aşa ceva. Nu? Ba putea şi tocmai
o făcuse. Hyacinth simţi plăcere pură în fiecare colţişor
al trupului ei. îşi împleti degetele în părul lui, fără să ştie
dacă vrea să-l tragă spre ea sau să-l împingă la o parte.
- Gareth, şopti ea. Eu... Tu...
Mîinile iui erau peste tot, o atingeau, o mîngîiau, îi
trăgeau rochia în jos pînă la şolduri, atît de aproape de
centrul feminităţii ei. Hyacinth intră în panică. Voia asta,
ştia că vrea, dar era tare speriată.
SĂRUTUL LUI 235

- Nu ştiu ce să fac, spuse ea.


- Nu e nimic.
îşi scoase cămaşa cu un gest atît de brusc încît
mare mirare că nu îi zburară toti nasturii.
i

- Ştiu eu ce să fac.
- Da, dar...
El îi puse un deget pe buze.
- Taci. Lasă-mă să îti> arăt.
îi zîmbi poznaş.
- Să îndrăznesc? se întrebă cu voce tare. Să fac
asta? Poate că nu riscăm...
îşi ridică degetul de pe buzele ei. Ea vorbi aproape
imediat.
- Dar mă tem că o să...
El puse degetul la loc.
- Ştiam că aşa o să se întîmple.
Se uită urît la el. Sau cel puţin, încercă. Gareth o
putea face să rîdă de ea însăşi. îi venea să zîmbească
sub apăsarea degetului lui.
- O să taci? întrebă el zîmbindu-i.
Ea dădu din cap. El se prefăcu nehotărît.
- Nu te cred.
Ea îşi puse mîinile în şold, într-o poziţie amuzantă,
aşa goală cum era de la brîu în sus.
- Bine, acceptă el. Dar nu ai voie să spui decît „O,
Gareth!” şi „Da, Gareth” .
Ridică degetul.
- Pot să spun şi „Mai vreau, Gareth”?
El reuşi să nu chicotească.
- E acceptabil.
236 JULIA QUINN

Lui Hyacinth îi venea să rîdă. Nu scoase nici un


sunet, dar avu senzaţia aceea, ca un fior de veseiie. Şi
se miră. Era foarte emoţionată. De fapt, fusese. Fiindcă
el o liniştise. Ştia că o să fie bine. Poate că mai făcuse
asta o dată sau de o sută de ori, cu femei mult mai
frumoase decît ea, dar nu conta. El era primul ei iubit,
iar ea avea să fie ultima lui iubită.
Se întinse lîngă ea şi o trase spre el ca să o sărute,
îi scoase agrafeie din păr şi simţi buclele mătăsoase
alunecînd din strînsoare. Se simţea liberă şi nestăpînită.
îndrăzneaţă. îi puse o mînă pe piept şi îi exploră pielea,
trasînd conturul m uşchilor de dedesubt. Nu îl mai
atinsese niciodată aşa. îl mîngîie cu degetele, pînă la
şold, la marginea pantalonilor. El reacţionă imediat.
Muşchii îi tresăreau sub mîna ei şi, cînd ajunse la locul
dintre buric şi ultima piesă de îmbrăcăminte, el inspiră
adînc.
Hyacinth zîmbi. Se simţea puternică şi feminină. îi
zgîrie uşor pielea, destul cît să-l gîdile şi să-l stîrnească.
- îţi place? şopti, desenînd un cerc cu degetul
arătător.
- îh m .
Părea liniştit, dar respira mai repede.
- Dar asta?
Coborî cu degetul de-a lungul liniei de păr de sub
buric. El nu răspunse, dar ochii îi spuneau că da.
- Dar...
- Desfă nasturii, gemu el.
Ea rămase nemişcată.
-E u?
SĂRUTUL LUI 237

Nu se gîndîse că ar putea să participe la sarcina


asta. Părea a fi treaba celui care seduce. El îi luă mîna
şi o duse la nasturi. Cu degetele tremurînd, Hyacinth
desfăcu fiecare disc, dar nu trase materiaiui la o parte.
Nu era încă pregătită.
Gareth înţelese şi se ridică de pe pat numai cît să
se dezbrace de tot. La început ea se uită în altă parte.
- Dragă ...
- Nu-ţi face griji, spuse el aşezîndu-se la loc.
îi apucă marginea rochiei şi o scoase de tot.
- Niciodată, o sărută deasupra buricului, să nu-ţi
faci, o sărută pe şold, griji.
Hyacinth voia să spună că nu, că avea încredere în
el, dar atunci degetele lui alunecară între picioarele ei şi
abia dacă mai reuşi să respire.
O linişti şoptindu-i să tacă şi îi desfăcu picioarele.
- Relaxează-te.
- Sînt relaxată.
- Ba nu, spuse el zîmbind.
- Ba da, insistă ea.
El se aplecă şi o sărută, induigent, pe nas.
- A i încredere în mine. Doar o clipă.
încercă să se relaxeze, dar era aproape imposibil
cînd el îi făcea toate lucrurile pe care i le făcea. îi mîngîie
coapsa, apoi o atinse acolo unde ea nu mai fusese
atinsă niciodată.
- O !

Ridică şoldurile. Nu ştia ce să facă sau ce să spună.


Nici măcar ce să simtă.
- Eşti perfectă, îi şopti el la ureche. Perfectă.
238 JULIA QUINN

- Gareth, tresări ea. Ce faci...


- Fac dragoste cu tine, spuse el.
Inima îi sări din piept. Nu era chiar un „Te iubesc”,
dar era tare asemănător. în acel moment, cînd mintea
ei încă mai funcţiona, el strecură un deget înăuntru.
- Gareth!
îl apucă strîns de umeri.
- Mai încet.
îi făcuse ceva tare neruşinat.
- T e aud servitorii. A
- Nu-mi pasă, oftă ea.
El o privi aproape amuzat. Apoi făcu din nou ce
făcuse mai devreme.
- Ba eu cred că îţi pasă.
Şi o atinse altfel, pe dinafară, iar ea simţi în tot
corpul.
- Eşti atît de pregătită, spuse el. Nu-mi vine să cred.
Se aşeză deasupra ei. Degetele lui încă o mai
torturau, dar acum o privea în ochi, iar ea se simţea
pierdută în albastrul privirii lui.
- Gareth, şopti, deşi nu ştia ce vrea să spună.
Nu era o întrebare sau o rugăminte. Era doar
numele lui. Trebuia să-l rostească. Era el, aici, cu ea.
într-un moment sacru. Se aşeză mai bine între coapsele
ei, şi Hyacinth îl simţi aproape, mare şi impunător. încă
îşi ţinea degetele între coapsele ei, deschizînd-o şi
pregătind-o pentru el.
- T e rog, gemu ea.
De data asta era o rugăminte. Voia asta. Avea
nevoie de el.
SĂRUTUL LUI 239

- Te rog, spuse din nou.


El o pătrunse încet, iar ea îşi ţinu respiraţia, speriată
de mărimea lui şi de senzaţiile pe care i le dădea.
- Relaxează-te, spuse el cu o voce sugrumată.
îl privi. Era încordat şi respira repede şi superficial.
Rămase nemişcat, dîndu-i timp să se obişnuiască, apoi
împinse puţin, dar suficient cît să o facă să tresară.
- Relaxează-te, repetă el.
- încerc, gemu ea.
Lui Gareth îi veni să zîmbească. Vorbise pe tonul ei
obişnuit, iar asta îl făcea să se simtă, cumva, mai liniştit.
Chiar şi acum, în toiul uneia dintre cele mai neobişnuite
experienţe din viaţa ei, era aceeaşi. Era ea însăşi într-
un fel în care mulţi nu reuşeau să fie.
împinse din nou şi simţi cum corpul ei se relaxează.
Nu voia să îi facă rău, dar ştia că nu va putea să o apere
de durere. îşi dorea ca momentul să fie cît de plăcut se
putea, iar dacă asta însema ca el să se chinuiască şi să
se mişte foarte încet, atunci asta avea de gînd să facă.
Hyacinth stătea nemişcată sub ei, cu dinţii strînşi.
Gareth aproape că gemu. Fusese atît de pregătită, dar
acum se chinuia atît de tare să nu aibă emoţii că
ajunsese să fie ţeapănă ca o bucată de fier. îi atinse
piciorul, care era foarte încordat.
- Hyacinth, îi şopti, încercînd să nu pară amuzat.
Cred că acum un minut te simţeai mult mai bine.
O clipă ea tăcu, apoi spuse:
- Cred că ai dreptate.
El îşi muşcă buza, ca să nu rîdă.
- Crezi că ai putea să revii la sentimente mai bune?
¿4U J U L IA U U IN IN

Ea îşi ţuguie buzele, aşa cum făcea cînd ştia că e


tachinată şi intenţiona să răspundă cu aceeaşi monedă.
- Mi-ar plăcea, da.
Era de admirat pentru că-şi ţinea firea într-un astfel
de moment. îi atinse lobul urechii cu limba, distrăgîndu-i
atenţia şi strecurînd din nou o mînă între picioarele ei.
- Cred că pot să te ajut şi eu.
- Cum? întrebă ea tresărind.
Mişcarea şoldurilor ei îi spuse că începea să se
relaxeze din nou. A
- Uite aşa, spuse el mîngîind-o şi împingînd din nou.
Cu senzaţia care te face să vrei să spui „O, Gareth!” şi
„Da, Gareth! Mai mult!” .
- O! spuse ea, gemînd ascuţit fiindcă degetul lui
desena un cerc delicat în jurui ei. Cu senzaţia asta.
- E bine, confirmă el.
- O să... Ah!
Strînse din dinţi şi gemu.
- Ce o să? întrebă el, acum cu totul înăuntrul ei.
Decise că merita o medalie pentru efort. Era sigur că
niciun alt bărbat nu mai dăduse vreodată dovadă de
atîta stăpînire de sine.
- O să dau de bucluc, spuse ea cu respiraţia tăiată.
- Sper, răspunse el şi împinse pînă cînd o pătrunse
de tot. Se înfioră simţind-o cum tremură. Toţi muşchii lui
strigau, cerînd acţiune, dar el rămase nemişcat. Trebuia
să nu se mişte. Dacă nu îi dădea timp să se obişnuiască,
o va durea, şi nu voia ca mireasa lui să-şi amintească
prima ei experienţă ca pe una dureroasă. Aşa ceva ar fi
putut-o marca pe viaţă.
SĂRUTUL LUI 241

Dacă Hyacinth simţea durere, nici măcar ea nu ştia,


fiindcă începuse să mişte din şolduri sub el, ridicîndu-se,
rotindu-se şi pe chipul ei se citea doar pasiune. Atunci
pierdu şi el controlul. începu să se mişte în ritmul pe care
i-l dicta dorinţa. Tensiunea creştea pînă cînd Gareth era
sigur că nu se va mai putea abţine, dar apoi ea scotea
un sunet, un geam ăt mic, iar el o dorea şi mai mult.
Părea imposibil şi magic. O apucă de umeri mai brutal
decît ar fi trebuit, dar simţea că nu trebuie să o piardă.
Dorea să o posede, să o facă a lui.
- Gareth, gemu ea. O, Gareth.
Cuvintele ei erau prea mult. Totul era prea mult.
Imaginea ei, parfumul... Simţi că se apropie de final şi
strînse din dinţi. Nu încă. Nu cînd şi ea era atît de
aproape.
- Gareth, suspină ea.
O atinse din nou, strecurînd o mînă între ei. Era udă
şi moale, şi el apăsă, poate puţin mai tare decît ar fi vrut.
Continuă să o privească. Ochii ei se întunecară şi
deveniră de un albastru aproape marin. Deschise gura
încercînd să respire şi îşi arcui spatele.
- A h ! ţipă, iar el o sărută ca să o facă să tacă.
Era încordată, tremura şi deodată o simţi mişcîndu-
se spasm odic în jurul lui. îl apucă de umeri şi de gît,
zgîriindu-l. Dar nu conta, fiindcă nici el nu mai simţea
nimic în afară de trupul ei care îl strîngea. Explodă şi
trebui să o sărute din nou, de această dată că să-şi aco­
pere propriile gemete pasionale. Nu mai trăise niciodată
aşa ceva şi nu ştia că se poate.
242 JULIA QUINN

- Vai de mine, şopti Hyacinth după ce el se aşeză


alături de ea.
Gareth dădu din cap, incapabil să vorbească. Dar o
luă de mînă, fiindcă voia să o atingă în continuare. Avea
nevoie să o simtă lîngă el.
- Nu am ştiut, spuse ea.
- Nici eu, reuşi el să rostească.
- Este mereu...
El îi strînse degetele în palmă şi, cînd îl privi, el
clătină din cap.
Urmă un moment de tăcere, după care ea spuse:
-A tu n c i bine că ne căsătorim!
Gareth rîse din toată inima.
- Ce e? întrebă ea.
El nu putea vorbi, aşa că rîse în continuare.
- Ce e atît de amuzant?
îşi trase răsuflarea şi se răsuci în pat, revenind
deasupra ei, nas în nas.
- T u eşti amuzantă.
Ea începu să se încrunte, dar apoi zîmbi. Era un
zîmbet machiavelic. Doamne, cît o să-i mai placă să fie
însurat cu ea.
- Cred că trebuie să ne căsătorim mai repede,
spuse ea.
- Eu te-aş duce în Scoţia şi mîine.
Şi vorbea serios.
- Nu pot, spuse ea, dar se vedea că i-ar fi plăcut.
- A r fi o aventură, spuse el mîngîindu-i şoldul, ca să
o tenteze.
SĂRUTUL LUI 243

- O să vorbesc cu mama, promise ea. Dacă sînt


suficient de enervantă, sînt sigură că va grăbi nunta.
- Mă întreb dacă ar trebui să mă îngrijoreze, ca viitor
soţ al tău, că ai spus „dacă sînt suficient de enervantă”.
- Dacă o să îmi faci mereu pe plac, nu e nevoie.
- O frază care mă îngrijorează şi mai mult, murmură
el.
Hyacinth zîmbi. Apoi, cînd el începea să se simtă
confortabil, ea scoase un ţipăt mic şi se strecură de sub
el.
- Ce e? întrebă aterizînd pe perne.
- Bijuteriile, spuse ea trăgînd cearceaful la piept şi
ridicîndu-se în capul oaselor. Am uitat cu totul de ele.
Doamne, cît e ceasul? Trebuie să mergem.
- Poţi să te mai mişti?
Ea clipi.
- T u nu poţi?
- Dacă nu ar trebui să plec din patul tău înainte să
se crape de ziuă, aş fi în stare să sforăi pînă la amiază.
- Dar bijuteriile? Cum rămîne cu planurile noastre?
El închise ochii.
- Putem merge mîine.
- Nu, spuse ea lovindu-i umerii cu palma. Nu se
poate.
- De ce nu?
- Fiindcă am planuri pentru mîine, şi mama o să îşi
dea seama că e ceva în neregulă dacă îi tot spun că am
dureri de cap.
El deschise un ochi.
- Doar nu ne aşteaptă cineva.
244 JULIA QUINN

- Eu mă duc, spuse ridicîndu-se şi înfăşurînd


cearceaful în jurul ei.
Gareth ridică o sprinceană, ştiind că era dezbrăcat.
O privi pe Hyacinth cu un zîmbet masculin care se lărgi
atunci cînd ea se răsuci pe călcîie, înroşindu-se.
- Trebuie să mă spăl, spuse ea repezindu-se spre
garderobă.
încet, deşi Hyacinth era cu spatele, Gareth începu
să se îmbrace. Nu îi venea să creadă că ea vrea să
plece chiar atunci. Oare virginele nO trebuiau să fie
îndurerate şi plăpînde?
Hyacinth scoase capul din garderobă şi şopti cu
putere, ca un sufleur: r
- Am cum părat pantofi mai potriviţi, în caz că e
nevoie să fugim.
Gareth clătină din cap. Ea nu era o virgină ca toate
celelalte.
- Sigur vrei să mergem în seara asta? o întrebă cînd
reapăru îmbrăcată în costumul ei negru, masculin.
-A b s o iu t, răspunse strîngîndu-şi părui în coadă, pe
ceafă.
îi aruncă o privire încîntată.
- Tu nu vrei?
- Eu sînt epuizat.
- Chiar?
îl privi curioasă.
- Eu mă simt exact pe dos. Am mai multă energie,
sinceră să fiu.
- O să mă omori. Ştii, da?
Ea zîmbi larg.
SĂRUTUL LUI 245

- Mai bine să te omor eu, decît altcineva.


El oftă şi se îndreptă spre fereastră.
- Vrei să te aştept jos, întrebă ea politicoasă, sau
cobori cu mine, pe scara din spate?
Gareth se opri, cu un picior pe pervaz.
- A r f i foarte bine să coborîm amîndoi pe scara din
spate, spuse, apoi o urmă afară din cameră.
Capitolul XV

Sîntem în biblioteca din casa Ciair. Nu are rost sfl


povestim din nou călătoria prin Mayfair. Merită doar
menţionat că Hyacinth e foarte "entuziastă, spre
deosebire de Gareth.

- Vezi ceva? şopti Hyacinth.


- Numai cărţi.
ÎI privi cu reproş, dar decise să nu-l certe că nu era
mai entuziast. Discuţia nu ar fi făcut decît să le distragă
atenţia de la scopul principal.
- Vezi vreo secţiune în care să fie numai titluri
ştiinţifice? spuse ea pe un ton cît putea de răbdător.
Se uită la raftul din faţa ei, pe care stăteau trei
romane, două cărţi de filozofie, un tratat de istorie antică
form at din trei volume şi cartea „Cum să ai grijă de
porci”.
- Sînt aşezate într-o ordine anume? oftă ea.
- Sînt într-o oarecare ordine, veni replica de undeva
de sus.
Gareth stătea pe un scăunel şi se uita pe rafturile de
sus.
- Nu prea ştiu.
SĂRUTUL LUI 247

Hyacinth se uită în sus pînă cînd reuşi să-i vadă


h/lrbia.
- Ce e acolo?
- Multe despre Anglia la începuturi. Dar uite ce am
Hiisit ascuns într-un capăt.
Trase o carte mică de pe raft şi o aruncă jos.
Hyacinth o prinse cu uşurinţă şi o răsuci cu faţa în sus.
- Nu se poate!
- Greu de crezut, aşa e?
Se uită din nou la carte. Pe copertă scria, cu litere
aurii, „ Domnişoara Davenport şi marchizul întunecat’.
- Nu-mi vine să cred!
- Poate că ar trebui să i-o duci bunicii. N-o să-i
lipsească nimănui aici.
Hyacinth deschise cartea.
- E de acelaşi autor ca şi „ Domnişoara Butterworth”.
- Mi se pare normal, spuse el, aplecîndu-se ca să
cerceteze raftul de dedesubt.
- Despre asta nu ştiam, spuse Hyacinth. Am citit,
desigur, „Domnişoara Sainsbury şi colonelul misterios”.
- O poveste cu un militar?
- Care se petrece în Portugalia.
Fata continuă să verifice volumele de pe raftul din
fata ei.
i

- Nu e prea autentică, oricum. Nu că eu aş fi fost în


Portugalia.
El dădu din cap, apoi coborî de pe scăunel şi trecu
la următorul set de rafturi. Hyacinth îl privi cum începe
să caute din nou, de sus în jos.
-A m inte şte -m i, spuse el, ce anume căutăm.
248 JULIA QUINN

Ea scoase bileţelul
» din buzunar.
- „Discorso Intorno alle Cose che stanno in su
l ’acqua”.
El o privi ciipă, apoi întrebă:
- Care înseamnă...
- „Discuţie despre lucrurile din interior care sînt în
apă”?
Nu intenţionase să sune a întrebare. El o privi
nesigur.
- Lucruri din interior?
- Care sînt în apă. Sau care se mişcă, adăugă. „O
che in quella se muovono”. Asta e ultima parte.
- Şi de ce ar vrea cineva să citească aşa ceva?
- Nu ştiu, spuse ea clătinînd din cap. Tu ai studiat la
Cambridge.
El îşi drese glasul.
- Da, ei bine... Nu m-am omorît cu ştiinţele.
Hyacinth decise să nu comenteze şi se întoarse la
raftul din faţa ei, care conţinea şapte volume de
botanică, două volum e de Shakespeare şi o carte
groasă cu titlul „Flori de cîmp”.
- Cred, spuse muşcîndu-şi buza şi privind înapoi,
spre rafturile pe care le verificase deja, că poate cărţile
astea au fost într-o ordine, la un moment dat. Par a fi
întrucîtva organizate. Dacă te uiţi aici, îi arătă unul dintre
rafturile pe care ie văzuse deja, e numai poezie. Dar în
mijloc avem un Piaton, şi la capăt e „Istoria ilustrată a
Danemarcei’.
- Da, spuse Gareth cu o voce care pe Hyacinth o
făcu să creadă că se strîmbase. Da.
SĂRUTUL LUI 249

- Da? întrebă ea privind în sus.


- Da,
Acum părea jenat.
- S-ar putea ca asta să fie vina mea.
Fata clipi.
- Poftim?
-în tr-u n u l dintre momentele mele mai puţin mature.
Eram furios.
- Erai furios?
- Eu am rearanjat rafturile.
- Poftim?
i-ar fi plăcut să poată ţipa, şi se mîndri cu faptul că
reuşi să se stăpînească. El ridică prosteşte din umeri.
- La momentul respectiv a părut un lucru chiar prea
mic.
Hyacinth se uită în goi.
- Cine ar fi putut ghici că se va întoarce împotriva
ta?
- într-adevăr.
Trecu la alt raft, aplecînd capul ca să poată citi
titlurile.
- Cel mai rău e că pe tata nu l-a deranjat deloc.
- Pe mine m-ar fi înnebunit.
- Da, pentru că tu citeşti. El nici nu a observat
vreodată că ceva nu e în ordine.
- Dar sigur a mai intrat cineva aici după ce ai
reorganizat tu.
Privi cartea care era cel mai aproape de ea.
- Nu cred că „Domnişoara D avenporf’ e aici de mai
mult de cîţiva ani.
250 JULIA QUINN

Gareth clătină din cap.


- Poate că a uitat-o cineva. Se poate să fi fost a
soţiei
» fratelui meu.
Hyacinth oftă, încercînd să-şi dea seama care e cea
mai potrivită cale de a acţiona.
- îţi aminteşti cum erau organizate? Orice. Erau
grupate după autor? După titlu?
Gareth clătină din cap.
- Mă cam grăbeam. Am apucat ce am prins şi am
schimbat locurile.
Se opri şi oftă, punîndu-şi mîinile în şold şi privind
prin încăpere.
- îmi amintesc că erau multe cărţi despre ogari. Şi
acolo era...
Vorbise din ce în ce mai încet, pentru ca apoi să tacă
de tot. Hyacinth ridică privirea. Gareth se uita fix la raftul
de lîngă uşă.
- Ce e? întrebă, ridicîndu-se.
- Acolo era o secţiune de cărţi în italiană, spuse el
şi se repezi înspre uşă.
Hyacinth îl urmă repede.
- Probabil că erau cărţile bunicii tale.
- Cele pe care un St. Clair nu avea de ce să le
deschidă, murmură Gareth.
- Le vezi?
El clătină din cap şi plimbă un deget pe cotoarele
cărţilor, căutîndu-le pe cele în italiană.
- Presupun că nu ţi-a trecut prin cap să le laşi
neatinse, murmură Hyacinth, aplecîndu-se ca să se uite
la rafturile de jos.
SĂRUTUL LUI 251

- Nu îmi amintesc, recunoscu el. Dar probabil că


majoritatea au rămas la locui lor. M-am plictisit repede
şi n-am făcut o treabă prea bună. Majoritatea cărţilor au
rămas la locui ior. Şi de fapt...
Se îndreptă, ridîcîndu-se.
- A ic i sînt.
Hyacinth se ridică şi ea.
- Sînt multe?
- Numai două rafturi. îmi im aginez că ar fi costat
destul de mult să aduci cărţi> din Italia.
Volumele erau ia nivelul lui Hyacinth, aşa că Gareth
îi tinu
> luminarea,7iar ea căută un titlu care să semene cu
cel scris de Isabeiia în jurnal. Multe dintre ele nu aveau
titlul pe cotor, aşa că trebuia să le scoată de pe raft ca
să afle cum se numesc. De fiecare dată cînd făcea asta,
îl auzea pe Gareth tresărind, apoi oftînd dezamăgit cînd
ea aşeza cartea la loc pe raft.
Se aplecă la volumele de dedesubt şi se ridică pe
vîrfuri ca să le vadă pe cele de deasupra. Gareth era atît
de aproape că îi putea simţi căldura trupului.
- Vezi ceva? întrebă el încet şi aproape de urechea
ei.
Nu credea că încearcă să o tulbure dinadins, dar
rezultatul era aceiaşi.
- Nu încă, spuse ea clătinînd din cap.
Majoritatea cărţilor Isabellei erau volume de poezie.
Erau şi cîţiva poeţi englezi, a căror operă fusese tradusă
în italiană. La mijlocul raftului începeau tratatele de
istorie, filozofie, apoi din nou istorie. Lui Hyacinth i se
opri răsuflarea.
252 JULIA QUINN

- Ce e? întrebă Gareth.
Cu degetele tremurînd, ea trase un volum subţire şi
îl întoarse în aşa fel încît amîndoi să poată privi coperta.
„Discorso intorno alle cose che stanno, in su l’acqua,
o che in quella si muovono”, de Galileo Galilei.
- Exact cum a scris în jurnal, şopti fata.
Adăugă repede:
- Cu excepţia autorului. Ar fi fost mult mai uşor de
găsit dacă am fi ştiut despre cine e vorba.
Gareth flutură o mînă în semn dă nu mai conta şi
arătă spre volum. încet, Hyacinth îl deschise, ca să
caute indiciul. Nu era nimic înăuntru, aşa că dădu o
pagină, apoi alta... Pînă cînd Gareth îi luă cartea
- Vrei să stăm aici pînă săptămîna viitoare? şopti
nerăbdător.
Fără nicio delicateţe, apucă de coperţi şi deschise
cartea cu paginile în jos.
- Gareth...
-T a c i.
Scutură volumul, se aplecă şi se uită înăuntru, apoi
scutură din nou. O foaie căzu pe covor.
- Dă-o încoace, spuse Hyacinth după ce el o ridică.
Oricum nu înţelegi ce scrie.
Convins, el cedă indiciul, dar rămase aproape şi se
aplecă peste umărul ei, cu lumînare cu tot, în timp ce
fata despăturea hîrtia.
- Ce scrie?
Ea clătină din cap.
- Nu ştiu.
- Cum adică nu ştii?
SĂRUTUL LUI 253

- Nu ştiu şi gata, îi repezi ea, urînd că trebuie să se


recunoască învinsă. Nu recunosc nimic şi nici nu sînt
sigură că e în italiană. Ştii dacă vorbea şi altă limbă?
- Habar n-am.
Hyacinth strînse din dinţi, descurajată. Nu spera să
găsească bijuteriile în acea seară, dar nu îi trecuse prin
cap că următorul indiciu va fi atît de criptic.
- îmi dai voie să arunc o privire? întrebă tînărul.
Ea îi pasă bileţelul, iar el clătină din cap.
- Nu ştiu ce limbă e, dar nu e italiană.
- Şi nici nu are vreo legătură cu ea.
Gareth înjură încet, folosind nişte cuvinte pe care
Hyacinth era sigură că nu voia să le audă şi ea.
- Cu permisiunea ta, spuse ea pe tonul egal despre
care învăţase că e util cu bărbaţii supăraţi, i l-aş putea
arăta fratelui meu, Colin. El a călătorit destul de mult şi
s-ar putea să recunoască iimba, chiar dacă nu va putea
traduce cuvintele.
Gareth ezită, aşa că ea mai spuse:
- Putem avea încredere în el. Promit.
El aprobă.
- Mai bine plecăm. Nu mai avem ce face astă-
noapte.
Nu prea aveau ce să strîngă în urma lor. Puseseră
cărţile înapoi pe rafturi imediat după ce le luaseră.
Hyacinth puse scăunelul la locul lui, lîngă perete, iar
Gareth făcu acelaşi lucru cu un fotoliu. Draperiile
rămăseseră trase de data asta, fiindcă oricum luna nu
prea lumina în acea seară.
- Eşti gata? întrebă el.
254 JULIA QUINN

Ea luă „Domnişoara Davenport şi marchizul


întunecat’.
- Sigur nu o să-i lipsească nimănui?
El ascunse indiciul Isabellei între pagini, în
siguranţă.
- Sînt convins că nu.
Hyacinth îl privi cum ascultă cu urechea lipită de
uşă. Nimeni nu trecuse pe coridor în jum ătatea de oră
pe care o petrecuseră în bibliotecă, dar Gareth îi
spusese că majordomul nu se culca hiciodată înaintea
baronului. Şi cum acesta era încă la balul Mottram, unul
dintre ei era treaz, în casă, iar celălalt trebuia să se
întoarcă dintr-o clipă în alta.
Gareth îşi duse un deget la gură şi îi făcu semn să
vină după el. Deschise uşa destul cît să se uite pe hol şi
să se asigure că pot ieşi. Se strecurară împreună pînă
la scările care duceau la parter. Era întuneric, dar ochii
lui Hyacinth se obişnuiseră, aşa că vedea pe unde
merge. în mai puţin de un minut erau în salonul cu
fereastra care nu se încuia bine.
Ca şi înainte, Gareth ieşi primul, apoi o ajută şi pe
ea să coboare şi o sprijini cît închise fereastra. O coborî,
o sărută pe nas şi spuse:
- Trebuie să mergi acasă.
Ea zîmbi.
- Reputaţia mea e deja ruinată.
- Da, dar numai eu ştiu asta.
Lui Hyacinth i se păru frumos din partea lui că se
preocupa de reputaţia ei. Pînă la urmă, nu conta dacă îi
prindea cineva sau nu. Se culcase cu el şi trebuia să se
SĂRUTUL LUI 255

mărite cu el. O femeie de rangul ei nu putea face


altceva. Cerule, ar fi putut rămîne gravidă! Şi, chiar dacă
nu, oricum nu mai era virgină.
Dar ştia ce face atunci cînd i se oferise. Ştia care
sînt consecinţele. Se strecurară împreună pe aleea care
dădea în Dover Street. Era nevoie să se grăbească,
fiindcă, deşi de obicei balul Mottram dura pînă dim i­
neaţa, plecaseră destul de tîrziu de acasă şi strada se
va umple curînd de trăsurile celor care se întorceau.
Ceea ce însemna că ei trebuiau să se facă nevăzuţi.
Oricum ar fi stat lucrurile, nu voia să fie văzută pe
stradă în miezul nopţii. Era adevărat că acum se vor
căsători, dar nu îi plăcea gîndul că ar putea fi subiect de
bîrfă.
-A ş te a p tă aici, spuse Gareth oprind-o.
Hyacinth rămase în umbră, iar el păşi pe Dover
Street. Fata se apropie cît îndrăzni de mult de colţul
străzii. După cîteva secunde, el îi făcu semn să iasă la
lumină. Păşi pe stradă, dar abia făcuse un pas cînd îl
auzi pe Gareth tresărind şi îl simţi împingînd-o înapoi în
întuneric.
Lipită de zidul unei case, strînse la piept
„Domnişoara Davenport” şi indiciul dintre pagini şi
aşteptă să apară Gareth. Apoi îl auzi. Era un singur
cuvînt, iar vocea era a tatălui lui.
-T u !
Gareth avea la dispoziţie numai o clipă. Nu ştia cînd
se întîmplase şi de unde apăruse baronul, dar, cumva,
reuşise să o împingă pe Hyacinth înapoi pe alee exact
la timp.
256 JULIA QUINN

- Salutare, spuse pe cel mai vesel ton pe care-l


avea, păşind înainte, ca să mărească distanţa dintre ei
şi alee.
Tatăl lui deja se îndrepta spre el şi se vedea chiar şi
în lumina slabă de pe stradă că e foarte furios.
- Ce cauţi aici? întrebă el.
j

Tînărul ridică din umeri, privindu-l pe tatăl lui cu


aceeaşi expresie cu care-l enervase de atîtea ori înainte.
Doar că acum nu încerca să îl provoace, ci să-l ţină
ocupat, ca să nu o observe pe Hyacinth.
- Mă duc spre casă, spuse nonşalant.
Tatăl lui îl privi suspicios.
- Eşti cam departe.
- îmi place să trec pe la tine, ca să-mi văd
moştenirea, aşa, din cînd în cînd, spuse el zîmbind sec.
Ca să mă asigur că nu i-ai dat foc.
- Să nu crezi că nu mi-a trecut prin cap.
- Sînt sigur.
Baronul tăcu o clipă, apoi spuse:
- Nu ai fost la bal în seara asta.
Gareth nu ştiu cum să răspundă, aşa că ridică puţin
din sprîncene şi nu schiţă niciun gest.
- Nici domnişoara Bridgerton nu a fost.
- Nu? întrebă tînărul pe un ton neutru, sperînd ca
domnişoara în chestiune să posede suficient autocontrol
încît să nu iasă de pe alee strigînd „Ba da, am fost!” .
Ridică din umeri şi spuse:
- E dreptul ei.
- Să se răzgîndească?
Baronul rînji discret şi ironic.
SĂRUTUL LUI 257

- A i face bine să speri că e mai hotărîtă de-atît.


Gareth îl privi rece. Cumva, uimitor, încă reuşea să
se controleze. Sau cel puţin să se poarte ca un adult.
Nu simţea nevoia să îl enerveze pe tatăi său sau să
reacţioneze violent. îşi petrecuse jum ătate din viaţă
încercînd să-i impresioneze, iar cealaltă, încercînd să-i
enerveze. Acum, în sfîrşit, tot ce voia era să scape de
el. încă nu era de neclintit, aşa cum ar fi vrut, dar era
destul de indiferent. Poate şi din cauză că găsise în
sfîrşit pe cineva care să umple golul.
- Nu ai pierdut timpui deloc, spuse baronul
dispreţuitor.
- Un domn trebuie să se însoare, spuse el.
Nu era ceva ce ar fi vrut să spună de faţă cu
Hyacinth, dar era mai important să îl distragă pe tatăl lui
decît să îi îndeplinească ei nevoia de romantism.
- Da, murmură baronul. Un domn trebuie să se
însoare.
Pe Gareth îl trecură fiori. Ştia ce vrea să spună tatăl
iui şi, deşi o com prom isese deja pe Hyacinth, ar fi
preferat ca ea să nu afle adevărul înainte de nuntă. Ar fi
fost mai uşor aşa. Şi poate că nu i-ar fi spus niciodată
adevărul. Părea puţin probabil să nu afle, din cauza
veninului tatălui său şi a jurnalului Isabellei, dar s-au
pomenit şi lucruri mai ciudate.
Trebuia să plece imediat.
- Te las, spuse el brusc.
Baronul rînji neplăcut.
- Da, sigur, spuse el ironic. Trebuie să te pregăteşti
înainte să mergi mîine să-i lingi condurul domnişoarei
Bridgerton.
258 JULIA QUINN

Gareth vorbi printre dinţi:


- Pleacă din calea mea.
Dar baronul nu terminase.
- Mă întreb cum ai convins-o să spună da.
O ceaţă roşiatică începu să-i întunece lui Gareth
privirea.
- A m spus...
- A i sedus-o? întrebă tatăl lui, rîzînd. Te-ai asigurat
că nu te poate refuza, chiar dacă...
Gareth nu intenţionase să facă de făcu, şi, dacă
baronul nu i-a rfi insultat necontenit, s-ar fi putut stăpîni.
Dar cînd vorbise despre Hyacinth...
Furia îl copleşi. îl apucă pe baron de guler şi-l lipi de
zid.
- Nu cumva, îl avertiză ei abia recunoscîndu-şi
vocea, să mai vorbeşti vreodată despre ea.
- Ai face greşeala să încerci să mă omori aici, în
public?
Baronul abia mai putea respira, şi cu toate astea
vocea lui era, în continuare, plină de ură.
- Sînt tentat să fac exact asta.
- Dar ai pierde titlul. Şi atunci ce ţi-ar mai rămîne?
întrebă el, înecîndu-se. Ştiu ce ţi-ar rămîne. Ştreangul.
Gareth îşi slăbi strînsoarea. Nu din cauza cuvintelor
tatălui lui, ci fiindcă în sfîrşit îşi recăpăta stăpînirea de
sine. Hyacinth asculta, îşi aminti ei. Era chiar după colţ,
iar el nu voia să facă un lucru pe care l-ar fi putut regreta
mai tîrziu.
- Ştiam că aşa o să faci, spuse tatăl lui cînd el
încercă să plece.
SĂRUTUL LUI 259

La naiba. Ştia mereu ce să spună, pe ce buton să


apese, ca să îl împiedice să se poarte cum trebuia.
- La ce te referi? Ce să fac? întrebă el, oprindu-se.
- Să o ceri de soţie.
»
Gareth se răsuci încet. Tatăl lui rînjea, mulţumit de
sine. Era o privelişte care îţi îngheţa sîngele în vene.
- Eşti predictibil, spuse baronul, aplecîndu-şi capul
puţin într-o parte.
Era un gest pe care tînărul îl văzuse de nenumărate
ori. Era condescendent şi îl făcea să se simtă ca un
băieţel care se chinuieşte să obţină aprobarea tatălui
său şi nu reuşeşte deloc.
- Un cuvînt din partea mea, spuse baronul chicotind.
Numai un cuvînt.
Gareth îşi alese cu grijă cuvintele. îi mai ascuita şi
altcineva şi nu trebuia să uite asta.
- Nu ştiu despre ce vorbeşti.
Tatăl lui începu să rîdă. Dădu capul pe spate şi
hohoti atît de binedispus încît îl şocă pe fiul său.
- Ei, haide, spuse el ştergîndu-se la ochi. A fost
suficient să-ţi spun că nu o poţi avea, şi uite ce ai făcut.
Gareth simţi cum îl apasă ceva în piept. Ce voia să
spună tatăl lui? Voia ca el să se însoare cu Hyacinth?
- Te-ai dus şi ai cerut-o de nevastă, continuă
baronui. Cît a durat? O zi, două? Nu mai mult de o
săptămînă, sînt sigur.
- Cererea mea în căsătorie nu a avut nicio legătură
cu tine, spuse Gareth cu răceală.
- Te rog! spuse dispreţuitor baronul. Tot ce faci tu
are legătură cu mine. Nu ţi-ai dat seama pînă acum?
260 JULIA QUINN

Gareth îl privi cu oroare. Era cumva adevărat?


- Cred că o să mă duc la culcare, spuse lordul St.
Clair oftînd afectat. A fost... distractiv. Nu crezi?
Gareth nu ştia ce să creadă.
- Şi înainte să te însori cu domnişoara Bridgerton,
spuse baronul peste umăr, urcînd prima treaptă a casei
sale, s-ar putea să vrei să te ocupi şi de cealaltă logodnă
a ta.
- Poftim?
Baronul zîmbi alunecos.
- Nu ştii? Eşti încă logodit cu amărîta aia de Mary
Winthrop. Nu s-a măritat cu nimeni altcineva.
- Nu cred că e legal.
- Ba este.
Baronul se aplecă puţin înainte.
- M-am asigurat eu că este.
Gareth rămase cu gura căscată şi cu toţi muşchii
paralizaţi. Dacă tatăl lui ar fi tras luna de pe cer şi i-ar fi
aruncat-o în cap, nu ar fi fost la fel de şocat.
- Ne vedem la nuntă, strigă baronul. Dar la care
dintre ele?
Rîse şi mai urcă nişte trepte.
- Să mă anunţi după ce rezolvi situaţia.
îi făcu semn cu mîna, mulţumit de sine însuşi, apoi
intră în casă.
- Doamne, rosti Gareth pentru sine.
Apoi repetă, fiindcă niciun alt moment din viaţa lui
nu mai fusese atît de potrivit pentru blasfemii:
- Dumnezeule mare!
Fir-ar să fie! Hyacinth. Chiar că Dumnezeule mare.
SĂRUTUL LUI 261

Auzise fiecare cuvinţel. Gareth începu să fugă spre


colţul casei, apoi se opri şi se uită în sus, ca să se
asigure că tatăl iui nu îl urmărea. Ferestrele erau
întunecate, dar asta nu însemna... La naiba! Cui îi păsa?
Fugi după colţ şi se opri brusc pe alee, unde o lăsase.
Nu mai era nimeni acolo.
Capitolul XVI

încă pe alee, Gareth se uită la locul în care o lăsase


pe Hyacinth. Avea un sentiment oribil, pe care ar fi făcut
orice să nu-l mai simtă niciodată. '

I se oprise inima de spaimă. Unde naiba era


Hyacinth? Era în pericol? La ora asta, deşi erau într-unul
dintre cele mai scumpe şi mai de calitate cartiere,
puteau fi, totuşi, hoţi şi criminali. Nu, probabil că nu
fusese atacată. Nu aici. A r fi auzit ceva, o mişcare, un
ţipăt. Hyacinth nu putea fi luată aşa, pur şi simplu. S-ar
fi opus. Chiar foarte zgomotos. Ceea ce nu putea
însemna decît că îl auzise pe tatăl lui vorbind despre
Mary Winthrop şi fugise. Blestemată femeie! Ar fi trebuit
să aibă mai multă minte.
Mormăi supărat şi îşi puse mîinile în şold, privind în
jur. A r fi putut fugi spre casă în opt direcţii diferite, ba
chiar mai multe dacă număra toate aleile pe care spera
ca ea să le fi evitat totuşi. Decise să meargă pe drumul
cel mai direct, care ar fi dus-o direct în Berkeley Street,
o stradă aglomerată, pe care ar fi putut fi trăsuri. Dar
Hyacinth era supărată, aşa că sigur dorea să ajungă
acasă cît mai repede. Iar Gareth era de acord. Prefera
să fie văzută de vreo bîrfitoare, pe strada principală,
SĂRUTUL LUI 263

decît să fie prinsă de vreun hoţ pe o aiee. O luă la fugă


spre Berkeley Street, încetinind la fiecare intersecţie ca
să se uite în lungul drumului. Nimic. Unde naiba se
dusese? Ştia că e într-o formă fizică excelentă pentru o
femeie, dar cît de repede putea fugi, totuşi?
Alergă pe lîngă Charles Street şi intră în piaţă. O
trăsură îl depăşi, dar Gareth nu o băgă în seamă. Mîine
se va bîrfi despre cum alergase înnebunit pe stradă, dar
nu îl interesa. Reputaţia lui putea suporta astfel de
zvonuri.
Alergă prin piaţă şi în sfîrşit ajunse pe Bruton Street.
Trecu pe lîngă numărul şaisprezece, apoi pe lîngă
doisprezece, şapte...
Uite-o, fugind ca vîntul şi dînd colţul ca să intre prin
spate. Cu o energie ciudată, alimentată de furie, Gareth
alergă şi mai repede. Mişca braţele cu putere şi îi ardeau
muşchii coapselor. Cămaşa era transpirată, dar nu îi
păsa. Voia să o prindă pe femeia asta afurisită înainte
să intre în casă şi atunci... Nu ştia ce voia să îi facă, dar
nu era ceva prea plăcut.
Hyacinth ajunse la colţ şi încetini, uitîndu-se peste
umăr. îl văzu, apoi fugi şi mai repede, hotărîtă să ajungă
ia intrarea servitorilor.
Gareth îşi îngustă pleoapele, mulţumit. O să fie
nevoită să caute cheile. Nu mai avea cum să ajungă la
timp. încetini şi el puţin, destul cît să-şi tragă răsuflarea,
apoi începu să meargă repede şi atît, O să îi arate el!
Dar în loc să caute cheia în spatele vreunei cărămizi,
Hyacinth deschise pur şi simplu uşa. Fir-ar să fie! Nu
încuiaseră. Gareth începu să fugă din nou şi aproape că
264 JULIA QUINN

o prinse. Aproape. Atinse uşa exact cînd ea i-o închidea


în nas şi puse mîna pe clanţă cînd ea răsucea deja
cheia. Gareth strînse pumnul şi vru să lovească, să o
strige şi să uite de decenţă. Nu s-ar fi petrecut nimic
altceva decît că s-ar fi căsătorit şi mai repede, ceea ce
ei oricum urmărea.
Dar uneie lucruri erau prea bine învăţate, şi ei era,
se pare, prea domn ca să îi distrugă reputaţia într-un fel
atît de public.
- Nu, murmură ca pentru sine, mergînd încet spre
intrarea din faţă. Repercusiunile vor avea loc în
intimitate.
îşi puse mîinile în şold şi se uită la fereastra dor­
mitorului ei. intrase o dată şi o putea face din nou. Se
uită pe stradă şi se asigură că nu vine nimeni, urcă zidul,
mai uşor acum, că ştia unde să pună piciorul. Fereastra
era încă deschisă, aşa cum o lăsase. Nu credea că va
fi nevoit să urce din nou pe aici. Se ridică pe pervaz,
intră în cameră şi ateriză cu un sunet înfundat pe covor,
exact în momentul în care ea intra pe uşă.
- Tu! spuse el pe un ton apăsat, ridicîndu-se, ca o
pisică. Ai de dat nişte explicaţii.
- Eu? întrebă ea. Eu? Nu prea cred că...
Tăcu, înţelegînd în sfîrşit situaţia.
- ieşi afară din camera mea!
El ridică o sprinceană.
- Să cobor pe scara din faţă?
- O să ieşi pe fereastră, mizerabilule!
Gareth îşi dădu seama că nu o mai văzuse niciodată
atît de supărată. Fusese iritată, nervoasă, dar acum...
SĂRUTUL LUI 265

Era cu totul altceva.


- C um îndăzneşti! ţipă ea. Cum îndrăzneşti?
Apoi, înainte ca ei să aibă timp să-i răspundă, se
repezi şi îl plesni cu amîndouă mîinile odată.
- Ieşi afară! şuieră ea. Acum!
- Nu înainte să îmi promiţi că nu mai faci niciodată
ceva atît de prostesc ca astă-seară! spuse el arătînd-o
cu degetul.
Ea scoase un sunet chinuit, ca şi cum ar fi vrut să
spună mai multe lucruri deodată şi nu reuşea. Pînă la
urmă, printre suspine de furie, rosti foarte încet:
- Nu ai niciun drept să-mi ceri ceva.
- Nu? îşi ridică el o sprînceană şi zîmbi arogant. Ca
viitorul tău soţ...
- Nu-mi aminti acum de asta!
Gareth simţi cum inima i se strînge în piept.
- Vrei să ne despărţim?
- Nu, spuse ea privindu-i cu furie. Te-ai ocupat tu să
nu mai pot face asta. De ce? Voiai să mă obligi să mă
mărit cu tine, făcîndu-m ă să fiu inadecvată pentru
oricare altul?
Avea dreptate, şi de aceea el nu spuse nimic. Nici
un cuvintel.
»
- O să-ţi pară rău, şuieră Hyacinth. O să regreţi ziua
asta. Crede-mă!
- Chiar aşa?
- Ca viitoarea ta soţie îţi pot face viaţa iadul pe
pămînt, spuse ea săgetîndu-i cu privirea.
Gareth nu se îndoia de asta, dar decise să se ocupe
de problemă atunci cînd va fi cazul.
266 JULIA QUINN

- Nu e vorba despre ce s-a întîmplat între noi mai


devreme, spuse el, şi nici despre orice l-ai auzit pe baron
spunînd. E vorba despre...
- Pentru... Hyacinth se opri la timp. Cine te crezi?
El îşi apropie chipul de al ei.
- Sînt cel care o să se însoare cu tine. Şi tu,
Hyacinth Bridgerton curînd St. Clair, nu o să mai umbli
pe străzile Londrei de una singură, la nici o oră din zi
sau din noapte.
O clipă ea nu spuse nimic, şi e f crezu că era
impresionată de grija pe care i-o purta. Dar imediat fata
făcu un pas în spate şi rosti:
- Ce moment potrivit să începi să ai simţul
proprietăţii.
El se stăpîni şi nu o apucă de umeri ca să o scuture
bine.
- Ai idee cum a fost să intru pe alee şi să nu te
găsesc? Te-ai gîndit ce s-ar fi putut întîmpla, înainte să
fugi de una singură pe stradă?
Ea ridică arogant o sprinceană.
- Nu altceva decît mi s-a întîmplat deja în acest pat.
Fusese o lovitură perfect ţintită, iar Gareth tresări.
Dar îşi controiă furia şi spuse pe un ton calm:
- Nu vorbeşti serios. Poate că aşa crezi, dar nu
vorbeşti serios, aşa că te iert.
Ea nu se mişcă. Nu făcea decît să respire. Strîngea
pumnii şi se înroşea din ce în ce mai mult.
- Niciodată, rosti pînă la urmă pe un ton răguşit şi
controlat, să nu-mi mai vorbeşti aşa. Şi nu mai
presupune că ştii ce gîndesc eu.
SĂRUTUL LUI 267

- Nu te teme. Rareori pretind aşa ceva.


Hyacinth înghiţi în sec înainte să spună:
- Vreau să pleci.
- Nu înainte să-mi promiţi.
- Nu îţi datorez nimic, domnule St. Clair. Şi nu ai
dreptul să îmi ceri nimic.
- Promite, insistă el.
Hyacinth îl privi fix. Cum îndrăznea să intre aici şi să
pretindă că ea a greşit? Ea era cea jignită. El era cel
care... El... Doamne! Nici nu mai putea gîndi.
-V re a u să pleci, repetă.
El îi răspunse aproape în acelaşi timp, nelăsînd-o să
termine:
- Vreau să îmi promiţi.
Ea închise gura şi strînse buzele. Ar fi fost uşor să îi
promită, fiindcă nu avea de gînd să mai aierge pe stradă
în miezul nopţii. Dar ar fi însem nat că a greşit, iar ea nu
voia să îi dea satisfacţie. Poate că era nesăbuită şi se
purta ca un copil, dar nu avea de gînd să promită. Nu
după ce îi făcuse el.
- Doamne, ce încăpăţînată eşti!
Ea zîmbi fără veselie.
- O să fie o bucurie să fii însurat cu mine.
- Hyacinth, spuse el oftînd. în numele a tot ce e...
îşi trecu mîna prin păr şi se uită în jur, apoi adăugă:
- înţeleg că eşti furioasă...
- Nu-mi vorbi ca unui copil.
- Nu asta fac.
Ea îl privi cu răceală.
- Ba da.
268 JULIA QUINN

Gareth strînse din dinţi şi continuă.


- Ce a spus tata despre Mary Winthrop...
Ea rămase cu gura căscată.
- Despre asta crezi tu că e vorba?
El o privi fix, clipi de două ori, apoi întrebă:
- Nu despre asta e vorba?
- Sigur că nu, se repezi ea. Doamne, ce crezi? Că
sînt proastă?
- E u ... Nu.
- Sper că te cunosc destui cît să'fiu sigură că nu
te-ai logodi cu două femei. Cel puţin, nu intenţionat.
-A ş a , spuse el privind-o confuz. Atunci ce...
- Ştii de ce m-ai cerut de nevastă? întrebă ea.
- Despre ce vorbeşti?
- Ştii? repetă ea.
îl întrebase o dată şi el nu îi răspunsese.
- Sigur că da. Pentru că...
Dar se opri, fiindcă nu ştia ce să spună. Ea clătină
din cap şi se strădui să nu plîngă.
- Nu mai vreau să te văd.
- Ce e cu tine?
- Nu e nimic cu mine, ţipă ea atît de tare cît
îndrăznea. Măcar eu ştiu de ce am acceptat cererea ta.
Dar tu... Tu nu ştii de ce m-ai cerut!
-A tu n c i spune-mi, izbucni el. Spune-mi ce crezi tu
că e aşa de important. Ştii mereu ce e mai bine pentru
ceilalţi, în orice situaţie, şi acum înţeleg că ştii şi ce
gîndeşte toată lumea. Aşa că spune-mi, Hyacinth...
Ea tresări la auzul veninului din vocea lui.
- Spune-mi tu.
SĂRUTUL LUI 269

înghiţi în sec. Nu voia să renunţe. Tremura şi îi


venea să plîngă, dar nu voia să cedeze.
- Ai făcut asta, spuse ea încet şi străduindu-se să
nu îi tremure vocea, din cauza iui.
El o privi şi îi făcu semn să continue.
- Din cauza tatălui tău.
Dacă nu era miezul nopţii ar fi ţipat cuvintele.
- Pentru Dumnezeu, înjură ei. Asta crezi? Nu are
nicio legătură cu el.
Hyacinth îl privi cu milă.
- Nimic din ce fac nu e din cauza lui, şuieră Gareth,
furios că ea spusese una ca asta. Omui ăsta nu
înseamnă nimic pentru mine.
Ea clătină din cap.
- Te păcăleşti singur. Tot ce faci e din cauza iui. Nu
mi-am dat seama înainte s-o spună, dar e adevărat.
- îl crezi pe el, şi nu pe mine?
- Nu e vorba despre cine are dreptate, spuse ea pe
un ton obosit, frustrată şi puţin sătulă. E vorba despre
cum stau lucrurile. Şi tu m-ai cerut de nevastă fiindcă ai
vrut să îi demonstrezi lui că poţi. Nu a avut legătură cu
mine.
Gareth clătină încet din cap.
- N-ai înţeles cum trebuie, spuse, deşi nu mai era
atît de sigur de asta.
Se gîndise de mai muite ori, cu bucurie, că probabil
tatăl lui e foarte supărat. Şi îi piăcuse gîndui ăsta. Era
bine că, în jocul de şah dintre ei, el făcuse mişcarea de
finai. Şah mat. Fusese minunat. Dar nu era motivul
pentru care o ceruse pe ea de soţie. O ceruse fiindcă,
270 JULIA QUINN

ei bine, erau foarte multe motive. Era destul de com­


plicat.
O plăcea. Nu era important? îi plăcea familia ei, iar
ea o plăcea pe bunica lui. Nu se putea însura cu cineva
care să nu-i facă faţă lui lady Danbury. Şi o dorise atît
de mult că abia dacă mai putea respira. Avea sens să
se însoare cu ea şi încă îşi mai dorea asta.
Asta era. Trebuia doar să spună cuvintele, să o facă
să priceapă. Şi va înţelege, fiindcă era inteligentă. Era
Hyacinth. De asta o plăcea aşa de mult. Deschise gura
şi mişcă din mînă înainte să vorbească. Trebuia să se
facă înţeles
j cît mai bine.
- Dacă priveşti lucrurile cu atenţie...
- Cu atenţie le privesc, răspunse ea. Doamne, dacă
nu aş fi atît de atentă, aş fi renunţat la logodnă.
Strînse din dinţi şi înghiţi în sec, iar el gîndi
„Doamne, o să înceapă să plîngă” . Era ca un pumn în
stomac. Chiar o rănise. Nu asta intenţiona şi probabil că
ea exagera, dar era clar că suferă. Şi constată cu uimire
cît de mult îl durea asta pe el. O clipă nici unui nu schiţă
niciun gest. Se priviră obosiţi. Gareth voia să spună
ceva, gîndi că aşa ar fi bine, dar nu ştia ce. Nu avea
cuvinte.
- Ştii cum e să te simţi pion în jocul de şah al altuia?
întrebă Hyacinth.
- Da, şopti el.
Colţurile gurii ei se crispară. Nu era furioasă. Părea
doar tristă.
SĂRUTUL LUI 271

-A tu n c i înţelegi de ce te rog să pleci.


Ceva din el, ca un instinct primitiv, îi spunea că
trebuie să rămînă, să o facă să priceapă. Putea să facă
asta vorbind sau folosindu-şi trupul. Nu conta. Tot ce
voia era să ştie că ea a înţeles. Dar mai era ceva în el,
ceva trist şi singuratic, ceva care ştia cum e să fii rănit.
Nu va reuşi să o forţeze să înţeleagă. Cel puţin nu în
seara asta. Ar fi pierdut-o, aşa că dădu din cap şi spuse:
- O să vorbim altă dată despre asta.
Ea nu răspunse. Gareth se îndreptă spre fereastră.
Părea ridicol şi nesatisfăcător să iasă aşa, dar cui îi mai
păsa?
- Oricare ar fi problema cu Mary asta, spuse ea
către spatele lui întors, sînt sigură că se va rezolva. Ai
mei o să plătească dacă e nevoie.
încerca să se controleze şi să se concentreze ia
altceva decît la durerea pe care o simţea. Gareth ştia.
Făcuse şi el la fel de multe ori. Se întoarse şi o privi în
ochi.
- E fata contelui de Wrotham.
- Aha, rosti ea, apoi tăcu puţin. Asta schimbă
lucrurile, dar sînt sigură că a fost de mult...
- Aşa e.
Ea înghiţi în sec, apoi întrebă:
- Din cauza ei v-aţi înstrăinat? Din cauza logodnei?
- îmi pui multe întrebări, deşi mi-ai cerut să plec.
- O să mă mărit cu tine, spuse ea. Pînă la urmă o
să aflu.
- Da. Dar nu în seara asta.
272 JULIA QUINN

Cu aceste cuvinte el sări pe pervaz. Cînd ajunse pe


caldarîm privi în sus, dorindu-şi să o mai vadă o dată.
Orice ar fi fost bine. O umbră sau numai silueta ei în
spateie draperiilor. Dar nu văzu nimic. Ea nu mai era
acolo.

r
Capitolul XVII

E ora ceaiului la numărul cinciH yacinth e în salon


cu mama ei, ceea ce e foarte periculos cînd ascunzi
ceva.

- Domnul St. Clair e piecat din oraş?


Hyacinth ridică privirea de la broderia neîndemî-
natică pe care o cosea şi spuse:
- Nu cred. De ce întrebi?
Mama ei strînse buzele, apoi spuse:
- Nu ne-a vizitat în ultimele zile.
Hyacinth o privi o clipă fără să spună nimic, apoi
rosti:
- Cred că e ocupat cu proprietatea din Wiltshire.
Era, desigur, o minciună. Hyacinth nu credea că el
are vreo proprietate, în W iltshire sau oriunde în altă
parte. Dar cu puţin noroc mama ei va uita să se
intereseze despre această presupusă avere.
-în ţe le g , spuse Violet.
Hyacinth îm punse materialul cu acul, poate ceva
mai vehem ent decît era nevoie, apoi îşi privi iritată
creaţia. Nu se descurca deloc la cusut. Nu avea răbdare
i

şi nici nu era atentă la detaiii, dar avea mereu o broderie


începută în salonul mamei ei. Nu se ştia cînd era nevoie
274 JULIA QUINN

să te prefaci că nu eşti atentă ia ce se vorbeşte. Şi îi


mersese bine destui de muit timp, dar acum, că era
singura fiică Bridgerton din casă, ia ceai erau numai ea
şi mama ei. Din păcate, broderiile care o ajutaseră să
nu se implice în conversaţie atunci cînd erau şi surorile
ei în casă, acum nu mai aveau efect.
- S-a întîmpiat ceva? întrebă Violet.
- Sigur că nu, spuse Hyacinth fără să ridice privirea.
Dar dacă nu se uita la mama ei, Violet sigur va
deveni suspicioasă, aşa că lăsă acut şi ridică bărbia.
Asta era, decise ea. Dacă trebuia să mintă, măcar să fie
convingătoare.
- E doar ocupat, atîta tot. îl âdmir pentru asta. Doar
nu ai vrea să mă mărit cu un pierde-vară, nu?
- Sigur că nu. Dar tot mi se pare ciudat, fiindcă abia
v-aţi logodit.
Altă dată, Hyacinth i-a rfi spus mamei ei să o întrebe
ce are de întrebat. Numai că, dacă ar fi făcut acum aşa,
Violet ar fi întrebat-o ceva. Şi ea nu voia să răspundă la
nimic. Trecuseră trei zile de cînd aflase adevărul despre
Gareth. Suna atît de melodramatic. „Aflase adevărul”.
Suna ca şi cum ar fi descoperit vreun secret teribil al
familiei St. Clair. Dar nu era niciun secret, nim ic întu­
necat şi periculos. Nici măcar jenant. Era doar un adevăr
foarte uşor de înţeles, dar pe care ea nu îl văzuse.
Probabil că aşa e cînd eşti îndrăgostit, se gîndi.
Şi se îndrăgostise de el. Era clar. Cîndva, între
momentul în care fusese de acord să se mărite cu el şi
noaptea în care făcuseră dragoste, Hyacinth se
îndrăgostise.
SĂRUTUL LUI 275

Dar nu îl cunoştea. Sau... Oare putea spune că îl


cunoaşte, că ştie de ce e capabil, dacă ea nu înţelesese
nici cel mai banal lucru despre caracterul lui? Se folosise
de ea. Asta era. O folosise pentru a cîştiga războiul cu
tatăl lui. Şi asta o durea mai tare decît ar fi visat vreodată
că e posibil. îşi tot spunea că e prostuţă şi că despică
firul în patru. Nu conta că o plăcea, că o considera
isteaţă, amuzantă şi chiar înţeleaptă uneori? Nu conta
că o apăra şi o respecta şi, în ciuda trecutului lui destul
de controversat, îi va fi un soţ credincios? De ce era atît
de important să ştie motivul pentru care a cerut-o de
nevastă? Nu era mai important că o ceruse?
Dar conta. Se simţise folosită, neimportantă, ca şi
cum ar fi fost o piesă de şah pe o tablă nevăzută. Şi cel
mai rău era că nu înţelegea regulile jocului.
- A i oftat din tot sufletul...
Hyacinth clipi şi o privi pe Violet. Doamne, de cînd
se uita în gol?
- Vrei să-mi spui ceva?
Fata clătină din cap. Cum să îi spui aşa ceva mamei
tale? „Dacă vrei să ştii, am aflat de curînd că logodnicul
meu m-a cerut de soţie ca să-şi enerveze tatăl. Şi ţi-am
spus că nu mai sînt virgină?” Nu avea cum să îi zică.
- Presupun, spuse Violet luînd o înghiţitură de ceai,
că v-aţi certat pentru prima dată de cînd sînteţi
împreună.
Hyacinth se strădui din răsputeri să nu roşească,
împreună, într-adevăr.
- Nu ai de ce să te ruşinezi.
- Nu îmi e ruşine de asta, spuse Hyacinth în grabă.
276 JULIA QUINN

Violet ridică sprîncenele, iar fetei îi veni să-şi dea


una fiindcă picase atît de uşor în capcana mamei sale.
- Nu e mare iucru, mormăi ea înfigînd acul într-o
floare galbenă care ajunse să arate ca un pui mic de
găină.
Ridică din umeri şi scoase nişte aţă portocalie, ca
să îi facă picioare şi cioc.
- Ştiu că nu e civilizat să faci caz de emoţii şi nu îţi
sugerez să mergi pînă la a face o criză, dar să ştii că
uneori e bine să spui ce simţi. i
Hyacinth se uită la mama ei.
- Nu am probleme, pot să spun întotdeauna ce simt.
- Asta aşa e, spuse Violet, uşor dezam ăgită că
teoria ei nu era bună.
Hyacinth reveni la broderie, încruntîndu-se din
cauza ciocului, pe care îi făcuse prea sus. Bine. Atunci
era un pui cu pălărie de petrecere.
- Poate că, insistă mama ei, domnului St. Clair îi e
dificil...
- Ştiu ce simte şi ei, o întrerupse tînăra.
Violet ţuguie buzele şi pufni încet.
- Poate că nu ştie ce să facă şi cum să te abordeze.
- Ştie unde locuiesc.
Mama ei oftă.
- Nu-mi uşurezi situaţia.
- încerc să brodez, spuse Hyacinth arătîndu-i
broderia.
- încerci să eviţi... se opri şi clipi. De ce are floarea
aia o ureche?
- Nu e ureche. Şi nu e floare.
SĂRUTUL LUI 277

- ieri nu era floare?


- Sînt foarte creativă, spuse Hyacinth făcîndu-i florii
încă o ureche.
- Nu se îndoieşte nimeni de asta.
Fata privi materialul.
- E o pisică, anunţă ea. îi lipseşte numai coada.
Violet tăcu o clipă, apoi spuse:
- Uneori eşti foarte exigentă.
Fata ridică brusc privirea.
- Sînt fiica ta! ţipă ea.
- Sigur, spuse mama ei, puţin uimită de reacţie.
Dar...
- De ce presupui că e vina mea?
- Nu am făcut asta!
- Ba da, spuse ea, gîndindu-se la numeroasele ei
certuri cu fraţii. Aşa faci mereu.
Violet tresări îngrozită.
- Nu e adevărat, Hyacinth. Pe tine te cunosc mai
bine decît pe domnul St. Clair şi...
- Şi asta înseamnă că îmi ştii toate defectele?
- Ei bine, da.
Păru surprinsă de propriile-i cuvinte, aşa că se grăbi
să adauge:
-A s ta nu înseamnă că domnul St. Clair nu are şi el
defectele sale. Doar că eu nu le ştiu.
- Sînt multe, spuse fata pe un ton amărît, şi probabil
că nu pot fi corectate.
- Hyacinth...
Era atîta îngrijorare în vocea mamei ei, că Hyacinth
era cît pe ce să izbucnească în lacrimi.
278 JULIA QUINN

- Ce s-a întîmplat?
Fata se uită în altă parte. Nu trebuia să fi zis nimic.
Acum mama ei se va îngrijora, iar ea va trebui să se
simtă vinovată, dar să nu poată să se repeadă în braţele
ei ca atunci cînd era mică. Copil fiind era convinsă că
Violet poate rezolva orice problemă şi că o poate face
să se simtă mai bine numai sărutînd-o pe frunte şi
spunîndu-i o vorbă bună. Dar nu mai era un copii şi nu
avea probleme copilăreşti, aşa că ni^ i le putea spune
mamei ei.
- Vrei să rupi logodna? întrebă Violet încet şi cu
grijă.
Hyacinth scutură din cap. Nu putea anula căsătoria.
Dar... Se uită pe fereastră, surprinsă de cursul pe care
îl luaseră gîndurile ei. Dacă nu i s-ar fi dăruit lui Gareth,
dacă nu ar fi făcut dragoste şi dacă nu ar fi existat nimic
care să o oblige să se mărite, oare ar mai fi făcut-o?
Petrecuse ultimele trei zile gîndindu-se numai la noaptea
aceea, la momentul înfiorător în care îl auzise pe tatăl
lui Gareth spunînd că l-a m anipulat ca să o ceară de
soţie. Se gîndise la fiecare frază, şi cu toate astea abia
acum îşi punea întrebarea cea mai importantă şi singura
al cărei răspuns conta.
îşi dădu seama că nu voia să îl părăsească. îşi
repetă cuvintele în minte, ca să se obişnuiască. Nu l-ar
fi părăsit. îl iubea. Nu era simplu?
- Nu vreau să rup logodna, spuse, deşi clătinase
deja din cap.
Unele lucruri trebuiau rostite.
SĂRUTUL LUI 279

-A tu n c i trebuie să-i ajuţi, spuse Violet. Oricare ar fi


problema care îl apasă, e nevoie ca tu să-l ajuţi.
Hyacinth aprobă încet, prea pierdută în propriile-i
fjînduri ca să poată da o replică mai consistentă. L-ar
putea ea ajuta? Era posibil? Abia dacă se cunoşteau de
o lună, iar el avusese o viaţă de trăit alături de tatăl său.
Poate că nici nu va vrea să fie ajutat, sau poate, şi mai
probabil, nu îşi dădea seama că are nevoie de sprijin.
Bărbaţii nu ştiau niciodată astfel de lucruri.
- Cred că ţine la tine, spuse mama ei. Chiar cred
asta.
- Eu ştiu sigur, spuse Hyacinth cu tristeţe în glas.
Nu ţinea la ea pe cît de mult îl ura pe tatăl lui. Cînd
se aşezase în genunchi şi îi ceruse să petreacă tot restul
vieţii cu ei, să-i poarte numele şi săaibă copii împreună,
nu o făcuse pentru ea. Ce spunea asta despre el? Oftă,
obosită.
- Nu eşti în apele taie, spuse mama ei.
Hyacinth ridică privirea.
- Eşti foarte tăcută, aştepţi...
- Aştept?
- Pe ei. Presupun că asta faci. Aştepţi să vină ei şi
să te implore să-i ierţi pentru ce a făcut.
- E u ...
Se opri. Exact asta făcuse. Nici nu-şi dăduse seama
şi probabil că de asta se şi simţea atît de rău. îşi lăsase
fericirea pe mîna altuia, iar asta era ceva ce nu îi piăcea
deloc.
- Ce-ar fi să îi scrii şi să-l inviţi să te viziteze? E un
domn şi tu eşti logodnica lui. Nu te va refuza.
280 JULIA QUINN

- Nu, aşa e. Dar...se uită ia mama ei cu o priviro


rugătoare. Ce să îi spun?
Era o întrebare prostească, fiindcă Violet nu ştia
care era problema, aşa că de unde să fi ştiut ce să îi
spună? Cumva, totuşi, ea reuşea mereu să găsească
ceva potrivit.
- Spune ce simţi, zîmbi ea trist. Şi dacă nu
funcţionează, îţi sugerez să apuci o carte şi să-i dai una
după ceafă.
Hyacinth clipi, nedumerită.
- Poftim?
- Nu am spus asta, zise Violet repede.
Hyacinth zîmbi.
- Sînt sigură că ai spus-o.
- Crezi? murmură mama ei ascunzîndu-şi zîmbetul
în spatele ceştii de ceai.
- Să fie o carte mai mare, întrebă Hyacinth, sau mai
mică?
- Mai mare, cred. Tu nu eşti de aceeaşi părere?
Fata dădu din cap.
-A v e m cumva „ Shakespeare, Opere complete”?
Violet îşi stăpîni un zîmbet.
- Cred că da.
Ei îi veni să rîdă şi începu să se simtă mult mai bine.
- Te iubesc, mamă, spuse tare. Voiam să ştii asta.
- Ştiu, draga mea, spuse Violet cu ochii strălucind.
Şi eu te iubesc.
Hyacinth dădu din cap. Nu se gîndise niciodată cît
de important e să ai un părinte iubitor. Gareth nu
avusese parte de asta şi numai Dumnezeu ştia ce fel de
SĂRUTUL LUI 281

copilărie o fi avut. Nu vorbea despre asta, iar ea nu


întrebase, îşi dădu seama jenată. Nici măcar nu
observase că subiectul a lipsit din conversaţie. Poate că
merita şi el puţină înţelegere.
Trebuia să-şi ceară iertare, totuşi, fiindcă nu era atît
de înţelegătoare. Dar putea încerca să îl iubească şi,
poate, dacă se străduia cît de muit putea, va reuşi să-l
ajute să umple golul. Poate că ar fi putut fi ea cea de
care el avea nevoie. Poate că numai asta conta.
Dar între timp, Hyacinth trebuia să facă efort ca să
aibă parte de un final fericit, şi simţea că un bilet nu ar fi
fost suficient. Era momentul să fie obraznică şi
curajoasă şi să ia leul de coamă la el în bîrlog.
- Hyacinth, spuse mama ei, te simţi bine?
Ea clătină din cap în timp ce spunea:
- Mă simt foarte bine, dar mă gîndesc ia prostii.
Prostiile unei femei îndrăgostite.
Capitolul XVIII

Mai tîrziu în aceeaşi zi, în biroul mic din aparta­


mentul lui, eroul nostru a ajuns la concluzia că trebuie
să acţioneze. Evident, nu ştie că -Hyacinth i-a luat-o
înainte.

Să facă un gest foarte mare, de asta era nevoie,


decise Gareth. De ceva foarte special. Femeilor le
plăcea asta, iar ea era femeie şi va fi măcar puţin
impresionată. Nu? Ar face bine să fie, se gîndi el
morocănos, pentru că nu ştia ce altceva ar fi putut să
facă.
Problema era că pentru gesturi măreţe ai nevoie de
bani, singurul lucru de care el nu prea dispunea, iar cele
care nu necesitau prea mulţi bani însemnau, într-un fel
sau altul, umilinţă publică. De pildă cîte un fraier recita
poezii în piaţa mare, cînta o baladă sau făcea o
declaraţie romanţioasă, înconjurat de opt sute de
martori. Nu era dispus la aşa ceva.
Dar Hyacinth era o femeie mai neobişnuită, aşa cum
constatase deja, ceea ce însemna că un gest mai puţin
obişnuit îi va fi pe plac. Voia să îi arate că ţine la ea şi
să o facă să uite de prostiile tatălui iui. Şi totul va fi bine.
Trebuia să fie bine.
SĂRUTUL LUI 283

- Domnule St. Clair, aveţi o vizită.


Ridică privirea de la biroul la care se uitase fix de
mult timp. Valetul stătea în pragul uşii. Gareth nu avea
majordom, şi nici nu ar fi avut nevoie de unul pentru cele
numai patru camere ale sale. Oricum, Phelps preluase
şi cîteva sarcini ale unui majordom.
- Primeşte-I înăuntru, spuse Gareth absent,
acoperind cu nişte cărţi hîrtiile de pe birou.
- Ei bine...
Valetul tuşi.
- E vreo problemă?
- Nu.
Omul păru panicat, iar lui Gareth i se făcu milă de
el. Domnul Phelps nu îşi dăduse seama de la interviu că
uneori va fi nevoie să facă pe majordomul şi era clar că
nu ştia regula conform căreia majordomul nu trebuie să
exprime nicio emoţie.
- Domnule Phelps? întrebă Gareth.
- El este o ea, domnule St. Clair.
- Ne vizitează un hermafrodit, dom nule Phelps?
întrebă el, doar ca să-l facă pe amărît să se jeneze.
Spre lauda sa, valetul nu avu altă reacţie în afară de
o uşoară crispare.
- E domnişoara Bridgerton.
Tînărul sări în picioare atît de repede că se lovi de
marginea biroului.
- Aici? Acum?
Phelps dădu din cap, părînd mulţumit de faptul că
Gareth era jenat.
284 JULIA QUINN

- S-a prezentat şi a fost foarte politicoasă, ca şi cum


nu s-ar fi întîmplat nimic.
Lui Gareth nu-i venea să creadă. De ce să facă
Hyacinth aşa ceva? De ce să vină la ei în mijlocul zilei?
Nu că la miezul nopţii ar fi fost mai bine, dar oricum,
probabil că au văzut-o destule bîrfitoare intrînd în
ciădire.
- Invit-o înăuntru, spuse el.
Nu putea să nu o primească. Probabil că va fi nevoit
să o conducă acasă el însuşi. Nu crddea că ea venise
însoţită aşa cum ar fi trebuit. Probabil că era numai cu
camerista amatoare de bomboane cu mentă, şi
Dumnezeu ştia că femeia nu o putea apăra cum trebuie
de pericolele din Londra.
încrucişă braţele şi aşteptă. Cam erele lui erau
aşezate în formă de pătrat, şi în birou se putea intra fie
din sufragerie, fie din dormitorul lui. Din nefericire,
menajera alesese exact ziua aceea ca să ceruiască
podeaua sufrageriei cu o substanţă despre care jura,
tare şi pe mormîntul mamei ei, că e în stare să ţină praful
departe şi să te apere şi de boii. în concluzie, uşa
dinspre sufragerie era blocată de o masă, aşa că
Hyacinth nu putea intra decît prin dormitor.
Gareth mormăi şi clătină din cap. Ultimul lucru de
care avea nevoie era să şi-o imagineze în dormitorul iui.
Spera ca ea să se simtă jenată. Măcar atît merita fiindcă
venise singură.
- Gareth, rosti ea apărînd în prag.
în acel moment, toate intenţiile lui bune zburară pe
fereastră.
SĂRUTUL LUI 285

- Ce naiba cauţi aici? întrebă ei arţăgos.


- Şi eu mă bucur să te văd, spuse ea cu un calm
care pe el îl făcu să se simtă nătîng.
Dar continuă să se poarte urît.
- Ar fi putut să te vadă lumea. Nu îţi pasă deloc de
reputaţia ta?
Ea ridică uşor din umeri şi îşi scoase mănuşile.
- Sînt logodită şi curînd mă voi mărita. Tu nu poţi
anula logodna, iar eu nu intenţionez să fac asta, aşa că
reputaţia mea nu va fi ruinată definitiv dacă mă vede
cineva.
Gareth ignoră sentimentul de uşurare pe care-l avu
auzind-o. Sigur, făcuse eforturi ca să nu-i părăsească şi
ea spusese deja că nu o va face, dar era surprinzător
de plăcut să o audă spunînd asta din nou.
- Foarte bine, spuse încet, «iegîndu-şi cuvintele.
Atunci de ce ai venit?
- Nu vreau să discutăm despre tatăl tău, spuse ea
direct, dacă asta te preocupă.
- Nu sînt preocupat, se răsti el.
Ea ridică o sprinceană. La naiba, de ce alesese să
se însoare cu singura femeie din lume care putea face
gestul ăsta? Sau cei puţin singura dintre cele pe care le
cunoştea ei.
- Chiar nu sînt, spuse el repede.
Ea nu îi răspunse, dar se uită la el ca şi cum nu l-ar
fi crezut nicio clipă.
- A m venit, spuse, ca să discutăm despre bijuterii.
- Despre bijuterii, repetă el.
- Da, răspunse ea pe tonul politicos şi practic de mai
devreme. Sper că nu ai uitat de ele.
286 JULIA QUINN

- Cum aş fi putut să uit?


începea să-l enerveze. Sau cel puţin atitudinea ei îl
enerva. Era încă supărat şi îl irita prezenţa ei. Iar
Hyacinth era calmă şi ciudat de liniştită.
- Sper că mai vrei să le căutăm. Am ajuns prea
departe ca să renunţăm acum.
- Ştii şi unde am putea începe căutarea? întrebă el
pe un ton egal. Dacă îmi amintesc bine, ajunseserăm
într-un impas.
Hyacinth scoase dintr-un săculeţ indiciul Isabellei,
care rămăsese la ea atunci cînd se despărţiseră în urmă
cu cîteva zile. Atent şi deliberat, despături şi întinse hîrtia
pe biroul iui.
- l-am arătat-o fratelui meu, Colin.
îl privi şi îi aminti că i-a dat voie să facă asta, la care
el aprobă din cap.
- A ş a cum ţi-am spus, el a călătorit mult pe continent
şi e de părere că sînt literele unui alfabet slav. După ce
am consultat o hartă, s-a gîndit că e vorba despre limba
slovenă.
Pentru că el o privea nedumerit, ea spuse:
- E limba vorbită în Slovenia.
Gareth clipi.
- Există o tară» cu numele ăsta?
Pentru prima dată de cînd venise, Hyacinth zîmbi.
- Da. îţi mărturisesc că nici eu nu ştiam. E mai mult
o regiune, în partea de nord-est a Italiei.
- Deci face parte din Austro Ungaria?
Hyacinth dădu din cap.
- Şi a făcut parte din Imperiul Roman înainte. Bunica
ta era din nordul Italiei?
SĂRUTUL LUI 287

Gareth îşi dădu seama că nu ştie. Isabeiiei îi plăcea


să povestească despre copilărie, dar vorbea mereu
despre mîncare şi vacanţe, adică lucrurile care i s-ar fi
părut interesante unui băieţel. Dacă menţionase numele
oraşului din care era, el nu mai ţinea minte.
- Nu ştiu, spuse, sim ţindu-se prost şi puţin cam
insensibil. Cred că se poate. Nu avea pielea foarte
închisă la culoare. Semăna mult cu mine.
Hyacinth dădu din cap.
- Chiar mă întrebam. Nici tu, nici tatăl tău nu aveţi
caracteristici mediteraneene.
Gareth zîmbi crispat. Nu ştia care era situaţia
baronului, dar el avea un motiv bun să nu arate ca şi
cum ar fi avut rude în Italia.
- Ei bine, spuse ea privind hîrtia de pe birou. Dacă
era din nord-est, atunci probabil că a locuit aproape de
graniţa cu Slovenia şi cunoştea limba. Sau ştia destul
cît să scrie două fraze.
- Nu îmi imaginez că în Anglia ar putea exista cineva
care să înţeleagă.
- Exact, spuse ea agitată. ,
Cînd deveni evident că Gareth nu pricepea ce vrea
să-i spună, ea continuă:
- Dacă ai vrea să îngreunezi descifrarea unui
indiciu, tu nu i-ai scrie în cea mai puţin cunoscută limbă?
- Păcat că nu vorbesc chinezeşte.
Ea îi aruncă o privire nerăbdătoare sau, poate,
iritată, nu era sigur, apoi continuă cu:
- Sînt convinsă că e ultimul indiciu. Oricine a ajuns
pînă aici a făcut eforturi mari şi a cheltuit chiar şi bani
288 JULIA QUINN

pentru traducere. Sînt sigură că nu ar fi vrut să îl facă


pe acela să treacă de două ori prin aşa ceva.
Gareth privi cuvintele necunoscute şi îşi muşcă
buza, gînditor.
- Nu eşti de acord? insistă ea.
El ridică din umeri.
- T u ai face asta.
Ea rămase cu gura căscată.
- Ce vrei să spui? Eu nu...
Se opri, gîndindu-se la cuvintele lâi.
- Foarte bine. Aşa e. Dar cred că sîntem de acord,
fie că e bine, fie că nu, că eu sînt ceva mai diabolică
decît o femeie normală. Sau un bărbat normal, că tot
veni vorba.
Gareth zîmbi obosit şi se întrebă dacă ar trebui să-i
îngrijoreze expresia „fie că e bine, fie că nu”.
- Crezi că bunica ta era pe cît de machiavelică, îşi
drese ea glasul, sînt eu?
Păru a pierde din elan la finalul întrebării, iar Gareth
văzu deodată că nu era atît de calmă cît voia să pară.
- Nu ştiu, spuse ei sincer. A murit cînd eu eram mic.
îmi amintesc de ea prin ochii unui băiat de şapte ani.
- Ei bine, spuse ea bătînd cu degetele în tăblia
biroului, putem începe să căutăm pe cineva care vor­
beşte slovena.
Dădu ochii peste cap şi adăugă sec:
- Sigur există cineva, undeva în Londra.
- Aşa s-ar crede, murmură el, mai mult ca să o
încurajeze să continue.
Ştia că nu e bine să facă asta şi ar fi trebuit să se
SĂRUTUL LUI 289

înveţe minte, dar îi plăcea să o vadă pe Hyacinth atît de


hotărîtă. Ca de obicei, ea nu se dezminţi.
- între timp, spuse pe un minunat ton practic,, cred
că ar fi bine să mai mergem o dată la casa Clair.
- Şi să căutăm peste tot? întrebă ei atît de politicos
încît probabil că era clar că o crede nebună.
- Sigur că nu, spuse ea iritată.
Ei aproape că zîmbi. începea să redevină ea însăşi.
- Dar mie mi se pare, adăugă Hyacinth, că bijuteriile
ar putea fi ascunse în dormitorul ei.
- De ce spui asta?
- Unde altundeva să le fi pus?
- în garderobă, sugeră el aplecînd capul, în saion,
în pod, în dulapul majordomului, în dormitorul de
oaspeţi, în celălalt dormitor de oaspeţi...
- Dar unde, îl întrerupse ea enervată de ironia lui,
ar fi cel mai probabil? Pînă acum indiciile au fost în
camerele cel mai rar vizitate de bunicul tău. Unde ar fi
fost mai bine decît la ea în dormitor?
El o privi lung, gîndindu-se, iar ea roşi. Pînă la urmă,
spuse:
- Ştim că a vizitat-o acolo de cel puţin două ori.
Ea clipi.
- De două ori?
-T a ta şi fratele lui mai mic, care a murit la Trafalgar,
explică ei, deşi ea nu întrebase nimic.
Asta păru să o mai domolească, cel puţin pentru
moment.
- î m i pare rău.
Gareth ridică din umeri.
290 JULIA QUINN

- A fost acum mult timp. Dar îţi mulţumesc.


Ea dădu din cap încet, ca şi cum nu ar mai fi ştiut ce
să spună.
-A ş a , bine, rosti pînă la urmă.
-A ş a .
- Ei bine...
- Bine, rosti el încet.
- La naiba! izbucni ea. Nu mai suport. Nu sînt făcută
să tac şi să mă prefac că nu s-a întîmplat nimic.
Gareth dădu să spună ceva, deşi hu ştia ce, dar
Hyacinth nu terminase.
- Ştiu că ar trebui să tac şi să las lucrurile aşa cum
sînt, dar nu pot. Nu pot.
îl privi ca şi cum ar fi vrut să-l scuture.
- înţelegi?
-A b s o lu t niciun cuvinţel, recunoscu el.
- Trebuie să ştiu! ţipă ea. Trebuie să ştiu de ce m-ai
cerut de nevastă.
El nu dorea să reia subiectul.
- A i spus că nu vrei să discutăm despre tata.
- A m minţit, spuse ea. Doar nu m-ai crezut, nu?
- Nu, îşi dădu el seama. Cred că nu.
- Nu pot...
îşi frîngea mîinile şi părea mai chinuită decît o
văzuse vreodată. Cîteva şuviţe de păr îi alunecaseră din
agrafe, probabil din cauză că se agitase atît, şi era roşie
în obraji. Dar cel mai mult i se schimbase privirea. Părea
disperată şi nefericită.
Asta era ceea ce o separa de restul umanităţii, îşi
dădu el seama. Faptul că se simţea întotdeauna bine cu
SĂRUTUL LUI 291

ea însăşi. Ştia cine e şi îi plăcea acea persoană.


Probabil că de asta se simţea şi el atît de bine în
compania ei. Ea avea multe dintre trăsăturile pe care şi
le dorise şi el întotdeauna. Ştia care e locui ei pe iume,
ştia cui aparţine şi alături de cine vrea să fie. Voia şi el
asta, din tot sufletul. Era o gelozie ciudată şi greu de
descris, dar era acolo şi îl ardea.
- Dacă simţi ceva, orice, pentru mine, spuse ea,
înţelegi cît de greu îmi este. Pentru Dumnezeu, Gareth,
spune ceva!
- Eu, începu el, dar cuvintele i se opriră în gît.
De ce o ceruse de nevastă? Avea o mie de motive,
încercă să-şi amintească de momentul în care îi venise
ideea. Fusese brusc, asta ştia. Nu era sigur de ce, dar i
se păruse cei mai bun lucru. Nu fiindcă toată iumea se
aştepta la asta şi pentru că aşa era cuviincios, ci pentru
că era bine. Da, se gîndise că va cîştiga războiul cu tatăl
lui, dar nu de asta o ceruse. O ceruse pentru că trebuia.
Nu îşi putea imagina cum ar fi fost fără ea. O iubea.
Simţi cum alunecă şi se bucură că are biroul în spate,
fiindcă aitfei ar fi ajuns pe podea. Cum se întîm plase
asta? Era îndrăgostit de Hyacinth Bridgerton. Cu
siguranţă că undeva, cineva se amuza pe seama lui.
- O să plec, spuse ea sfîrşită.
Abia cînd ea ajunse la uşă Gareth înţelese că,
probabil, nu spusese nimic preţ de un minut întreg.
- Nu! strigă după ea cu o voce răguşită. Aşteaptă!
Te rog.
Ea se opri, se întoarse şi închise uşa. Trebuia să îi
spună. Nu că o iubeşte, fiindcă pentru asta nu era
292 JULIA QUINN

pregătit, ci despre naşterea iui. Nu putea să o


păcălească să se mărite cu el.
- Hyacinth, eu...
Cuvintele i se opriră în gît. Nu spusese nimănui. Nici
măcar bunicii. Nimeni nu ştia adevărul în afară de el şi
de baron. Timp de zece ani, Gareth păstrase secretul şi
îi dăduse voie să crească şi să îl năpădească. Pînă într-
atît încît de multe ori simţea că îi acaparase toată
existenta.
» Nu era decît un secret, o minciună.
-T re b u ie să-ţi spun ceva, spuse pe1un ton ezitant.
Ea simţi că se întîmplă ceva, fiindcă rămase
nemişcată. Şi ea reuşea rar aşa o performanţă.
- Eu... Tata...
Era ciudat. Nu se gîndise să o spună şi nu găsea
cuvintele, nu le putea alătura, nu ştia ce propoziţii să
folosească.
- Nu e tatăl meu, izbucni pînă la urmă.
Hyacinth clipi de două ori.
- Nu ştiu cine mi-e tată.
Ea tăcu în continuare.
- Probabil nici nu o să aflu vreodată.
O privi, aşteptînd o reacţie. Nu schiţa nimic. Era atît
de lipsită de expresivitate încît nici nu mai părea ea
însăşi. Apoi, cînd era sigur că o pierduse pentru
totdeauna, ea zîmbi răutăcios şi spuse:
- Trebuie să-ţi mărturisesc că e o uşurare.
El rămase cu gura căscată.
- Poftim?
- Nu mă bucuram prea mult să am copii care să-i
semene.
SĂRUTUL LUI 293

Ridică din umeri şi din sprîncene, într-un gest atît de


caracteristic ei.
- Mă bucur ca ei să aibă titlul lui, fiindcă este util,
dar nu vreau să-i semene. Are un caracter foarte urît.
Ştiai?
Gareth dădu din cap, emoţionat şi bucuros.
- A m observat, se auzi spunînd.
- Presupun că trebuie să păstrăm secretul, spuse
ea ca şi cum ar fi fost o banalitate. Cine mai ştie?
El clipi, încă ameţit de atitudinea ei pragmatică.
- Numai eu şi baronul, din cîte ştiu.
- Şi tatăl tău adevărat.
- Sper că nu, spuse Gareth, realizînd că era prima
dată cînd îşi dăduse voie să gîndească şi să spună asta.
- Poate că nu a ştiut, spuse Hyacinth. Sau poate că
a crezut că o să-ţi fie mai bine la fam ilia St. Clair, ca
nobil.
- Ştiu, spuse el cu amărăciune, dar, cumva, tot nu
mă simt mai bine.
- S-ar putea ca bunica ta să ştie mai multe.
El o privi imediat.
- Isabella, explică ea. în jurnal.
- Nu era bunica mea adevărată.
- S-a purtat vreodată ca şi cum nu ar fi fost? Ca şi
cum nu erai al ei?
El clătină din cap.
- Nu, spuse, amintindu-şi. Mă iubea, deşi nu ştiu
exact de ce.
- S-ar putea, spuse Hyacinth înecîndu-se, să te fi
iubit fiindcă eşti adorabil.
294 JULIA QUINN

Lui îi sări inima din piept.


- Atunci nu vrei să anulezi logodna, spuse cu
precauţie.
Ea îl privi foarte direct.
- Tu vrei?
El scutură din cap.
-A tu n c i, zîmbi ea, de ce ai crede că eu vreau?
- S-ar putea ca familia ta să nu mai fie de acord.
- Nu sîntem atît de snobi. Soţia fratelui meu e un
copil din flori. E fata contelui de Penwood şi a unei actriţe
de cine ştie pe unde, şi oricare dintre noi ne-am da şi
viaţa pentru ea.
îngustă pleoapele, gîndindu-se.
- Dar tu nu eşti copil din flori.
El clătină din cap.
- Spre disperarea tatălui meu.
-A tu n c i nu văd care ar fi problema. Fratele meu şi
Sophie locuiesc în provincie din cauza trecutului ei, dar
noi nu am fi obligaţi să facem la fel. Doar dacă nu vrei
tu.
- Baronul ar putea face un mare scandal, o avertiză
el.
Ea zîmbi.
- încerci să mă convingi să nu mă mărit cu tine?
- Vreau doar să înţelegi...
- Fiindcă sper că ai învăţat cît e de greu să mă faci
să mă răzgîndesc, cînd îmi pun ceva în minte.
Gareth zîmbi.
- Tatăl tău nu o să spună nimic. Ce rost ar avea?
Te-ai născut în timpul căsătoriei iui cu mama ta, aşa că
SĂRUTUL LUI 295

nu-ţi poate lua titlul. Şi dacă spune că nu eşti fiul lui nu


face decît să recunoască despre sine că a fost
încornorat.
Flutură o mînă prin aer, într-un gest autoritar.
- Niciun bărbat nu vrea aşa ceva.
El zîmbi şi se simţi mai uşor, mai liber.
- Şi tu vorbeşti în numele tuturor bărbaţilor?
murmură el apropiindu-se încet de ea.
- Tu ai vrea să ştie lumea că ai fost înşelat?
El clătină din cap.
- Dar eu nu trebuie să-mi fac griji din cauza asta.
Hyacinth începu să se simtă ceva mai agitată, dar
şi bucuroasă, pe măsură ce el se apropia.
- Nu, dacă mă faci fericită.
- Hyacinth Bridgerton, mă ameninţi cumva?
Ea se intimidă.
- Poate.
Erau la distanţă de numai un pas.
- Deci planul e făcut.
Ea ridică bărbia şi începu să respire mai repede.
- Nu sînt uşor de mulţumit.
El îi sărută mîna.
- Mie îmi plac provocările.
-A tu n c i e bine că...
Gareth îi apucă un deget cu gura, iar ea tresări.
- E bine că te însori cu mine, termină ea de zis.
El apucă încă un deget.
- îh m .
- E u ... Ah!
- î ţ i place să vorbeşti, spuse el chicotind.
296 JULIA QUINN

- Ce anume... O!
El zîmbi şi îi sărută încheietura.
- Vrei să spui cu asta?
Dar nu mai avea energie. Se topea pe lîngă perete,
iar el se simţea ca un rege.
- Nu mare lucru, murmură el trăgînd-o mai aproape,
ca să o poată săruta pe gît. Doar că abia aştept să mă
însor cu tine, ca să poţi face exact atît de muit zgomot
cît simţi nevoia.
Nu îi vedea chipul, ocupat fiind cu decolteul ei care,
evident, trebuia tras mai jos, dar ştiu că ea roşise.
Simţea căldura care îi cuprinsese pielea.
- Gareth, protestă ea pierdut! ar trebui să ne oprim.
- Nu vorbeşti serios, spuse el strecurînd o mînă pe
sub tivul rochiei ei, fiindcă nu avusese noroc cu corsetul.
- Nu, oftă ea. Nu chiar.
El zîmbi.
- Foarte bine.
Ea gemu cînd îi atinse coapsa, apoi îşi aminti de
sine, fiindcă spuse:
- Dar nu putem...
- Nu putem, aprobă el.
Biroul era incomod, pe podea nu era ioc şi
Dumnezeu ştia dacă Phelps închisese bine uşa dormi­
torului. Se retrase şi îi zîmbi machiavelic.
- Dar putem face alte lucruri.
Ea făcu ochii mari.
- Ce alte lucruri? întrebă pe un ton delicios de
neîncrezător.
El îşi împleti degetele cu ale ei şi îi ridică mîinile
deasupra capului.
SĂRUTUL LUI 297

- A i încredere în mine?
- Nu, spuse ea. Dar acum nu-mi pasă.
încă ţinîndu-i mîinile departe de corp, el o sprijini de
tocul uşii şi o sărută. Avea gust de ceai şi de Hyacinth.
Nu o sărutase de multe ori, dar îi ştia aroma. Era unică
în braţele lui, sub buzele lui şi ştia că nicio altă femeie
nu i-ar mai fi suficientă.
îi eliberă o mînă şi îi mîngîie braţul, umărul, gîtul.
Apoi o eliberă şi pe cealaltă şi îi căută din nou tivul
rochiei.
- Relaxează-te, îi spuse la ureche.
- Nu pot.
- Ba da.
- Ba nu, spuse ea apucîndu-i capul cu mîinile şi
obligîndu-l s-o privească. Nu pot.
El rîse, încîntat de atitudinea ei.
- Foarte bine, atunci nu te relaxa.
Şi înainte ca ea să apuce să răspundă, el strecură
un deget pe sub lenjeria ei şi o atinse.
- O !

- Să nu cumva să te relaxezi! spuse el rîzînd.


- Gareth!
- O, Gareth, nu, Gareth sau mai mult, Gareth?
- Mai mult, gemu ea. Te rog.
- îmi place că ştii cînd să mă rogi frumos.
Ea dăduse capul pe spate, dar acum îl ridică şi se
uită în ochii iui.
- O să mi-o plăteşti, spuse.
Ei ridică o sprînceană.
- Chiar aşa?
298 JULIA QUINN

Ea aprobă.
- Dar nu chiar acum.
Gareth rîse încet.
- Destul de cinstit.
O mîngîie încet, aducînd-o aproape de climax,
făcînd-o să tremure. Respira sacadat, cu buzele
desfăcute şi cu privirea pierdută. Gareth se gîndi că îi
iubea chipul, fiecare linie a feţei, felul în care lumina
cădea pe pomeţii ei, forma gurii. Iar acum, cînd era
pierdută în pasiune, avea un a e r1care lui îi tăia
răsuflarea. Era frumoasă, dar nu cît să lanseze o sută
de corăbii, ci într-un fel mai intim. Frumuseţea ei era
numai a lui, iar asta îl făcea să se simtă binecuvîntat.
Se aplecă să o sărute tandru, cu toată iubirea pe
care o simţea. Voia să îi simtă oftatul de la final, voia să
îi cuprindă cu gura gemetele şi răsuflarea. O mîngîia în
continuare, iar ea se încordă, prinsă între trupul lui şi
perete şi mişcîndu-se frenetic la mijloc.
- Gareth, şopti ea desprinzîndu-se puţin din sărut.
- Curînd, promise el, apoi zîmbi. Poate chiar acum.
Apoi o sărută din nou şi strecură un deget în ea,
continuînd să o mîngîie cu altui. O simţi strîngîndu-l şi
ridicîndu-se pe vîrfuri, cuprinsă de pasiune.
Atunci îşi dădu şi el seama cît de mult o dorea. Era
disperat să o atingă, dar fusese atît de atent la ea încît
nici nu băgase de seamă. Pînă acum. O privi. Era
moale, cu răsuflarea tăiată şi aproape adormită. Fir-ar!
Nu-i nimic, îşi spuse el nu prea convins. Aveau o viaţă
la dispoziţie. O întîlnire cu cada plină de apă rece nu o
să-l omoare.
SĂRUTUL LUI 299

- Eşti fericită? întrebă, privind-o cu înţelegere.


Ea aprobă, dar nu mai mult. Gareth o sărută pe nas,
apoi îşi aminti de hîrtia de pe birou. Nu era gata, dar
părea un moment potrivit să îi arate.
- A m un cadou pentru tine.
Ea se lumină.
- Chiar?
- Doar să nu uiţi că gestul contează.
Ea zîmbi şi îl urmă la birou, aşezîndu-se pe scaunul
din faţa lui. Gareth mută nişte cărţi şi ridică cu grijă o
bucată de hîrtie.
- Nu e gata încă.
- Nu contează, spuse ea încet.
Dar el tot nu îi arătă.
- Cred că e clar că nu vom găsi bijuteriile.
- Nu! protestă ea. Putem...
- Dă-mi voie să termin.
Era total împotriva firii ei, dar reuşi să închidă gura.
- Nu am prea mulţi bani, rosti el.
- Nu contează.
Ei zîmbi trist.
- Mă bucur că gîndeşti aşa, fiindcă deşi nu
lipsi nimic, nu vom trăi ca fraţii şi surorile tale.
- Nu am nevoie de toate lucrurile alea, spuse ea
repede.
Şi era adevărat. Sau cel puţin aşa spera. Dar ştia cu
toată fiinţa» că cel mai mult avea nevoie de el.
Gareth părea recunoscător şi puţin jenat.
- Probabil că o să fie şi mai rău după ce moştenesc
titlui, adăugă. Cred că baronul încearcă să mă aducă la
sapă de lemn după moartea lui.
300 JULIA QUINN

- Iar vrei să mă convingi să nu mă mărit cu tine?


- Nu, spuse el. Acum clar trebuie să ne căsătorim.
Dar vreau să ştii că, dacă aş putea, ţi-aş oferi lumea
Întreagă.
îi arătă coala de hîrtie.
- Începînd cu asta.
Ea îl privi surprinsă.
- Tu ai făcut asta?
- Nu mă pricep prea bine, dar...
- E foarte frumos, îl întrerupse ea. '
Nu avea să fie un artist faimos, dar asemănarea era
surprinzătoare şi prinsese ceva din aerul ei, ceva ce nici
un pictor angajat de familia ei nu pictase.
- M-am tot gîndit la Isabella, spuse el sprijinindu-se
de marginea biroului. Şi mi-am amintit de o poveste pe
care mi-o spunea cînd eram mic. Au fost o dată o
prinţesă, un prinţ malefic, zîmbi jucăuş, şi o brăţară cu
diamante.
Hyacinth se uita la el, vrăjită de căldura din privirea
sa, dar acum se uită repede la desen. Avea o brăţară la
mînă.
- Sînt sigur că nu seamănă cu bijuteriile pe care le-
a ascuns, spuse el, dar aşa îmi am intesc că mi-a
descris-o, şi pe asta ţi-aş dărui-o, dacă aş putea.
- Gareth, eu...
îi dăduseră lacrimile.
- E cel mai preţios dar pe care l-am primit vreodată.
Lui i se păru că nu ar trebui să o creadă.
- Nu trebuie să spui...
- Dar aşa este, spuse ea.
SĂRUTUL LUI 301

Se ridică în picioare. El mai ridică o hîrtie de pe


birou.
- A m desenat brăţara şi aici, mai mare, ca să o vezi
mai bine.
Ea luă desenul. Era numai cu brăţara şi atît.
- E minunat, spuse, atingînd imaginea.
Gareth zîmbi:
- Dacă nu există în realitate o astfel de bijuterie,
cineva ar trebui să o creeze.
Ea aprobă, încă privind desenul. Brăţara era
minunată, cu fiecare za în formă de frunză. Era delicată
şi încîntătoare, iar Hyacinth şi-ar fi dorit să o poată purta.
Dar nu ar fi fost la fel de preţioasă ca aceste două
desene. Nu se putea.
-E u ...
Ridică privirea, surprinsă. Era să-l scape un „Te
iubesc” . în loc de asta, spuse:
- Le iubesc, dar, cînd se uită la el, îşi dădu seama
că ştia ce voia ea să spună.
„Te iubesc” . îi zîmbi şi îşi puse mîna peste mîna iui.
Voia să o spună, dar nu era încă pregătită. Nu ştia de
ce. Poate că îi era teamă să spună ea prima. Ea, care
nu se temea de aproape nimic, nu reuşea să spună
două cuvinte mici. Era incredibil şi terifiant, aşa că
decise să schimbe atmosfera.
- Vreau să căutăm în continuare bijuteriile, spuse
dregîndu-şi glasul pînă cînd îşi recăpătă tonul practic.
El gemu:
- De ce nu renunţi?
- Fiindcă nu pot.
302 JULIA QUINN

Se încruntă.
- Şi acum chiar nu vreau să le găsească tatăl tău.
Aşa trebuie să mă refer la el, ca fiind tatăl tău?
El ridică din umeri.
- Eu aşa fac. Mi-e greu să mă dezvăţ.
Ea aprobă cu o înclinare a capului.
- Nu contează dacă Isabella chiar a fost bunica ta.
Tu meriţi brăţara.
El îi zîmbi amuzat.
- De ce spui asta? A
Hyacinth nu ştiu ce să răspundă.
- Cineva trebuie să o aibă, şi eu nu vreau să fie el
acela. Pentru că...
Se uită cu admiraţie la desen.
»

- Pentru că e minunată.
- Nu vrei să aşteptăm pînă găsim pe cineva care să
traducă din slovenă?
Ea scutură din cap şi arătă spre biletul care era încă
pe birou.
- Şi dacă nu e în slovenă?
- Parcă ai spus că este, rosti el exasperat.
- Am spus că fratele meu aşa crede, răspunse ea.
Ştii cîte limbi sînt în Europa centrală?
El blestemă încet.
- Ştiu. E foarte frustrant, spuse ea.
El o privi nevenindu-i să creadă ce aude.
- Nu de asta am blestemat.
-A tu n c i de ce...
- O să mă omori cu zile, spuse apăsat.
Hyacinth zîmbi şi îl împunse cu un deget.
SĂRUTUL LUI 303

- Acum ştii de ce am spus că familia mea vrea să


scape de mine,
- Dumnezeu să mă ajute. Aşa e.
Ea îl privi înclinînd capul într-o parte.
- Putem să mergem mîine?
-N u ?
-A tu n c i poimîine?
-N u !
- Te rog? încercă ea.
El o apucă de umeri şi o răsuci spre uşă.
- Te duc acasă, anunţă el.
Ea încercă, vorbindu-i peste umăr:
- T e rog...
-N u !
Hyacinth îl lăsă să o împingă pînă ia uşă. Cînd nu
mai putea face altfel, apucă mînerul uşii. Dar înainte mai
încercă o dată să spună ceva, şi...
-N u !
- Nu am spus...
- Foarte bine, spuse el ridicînd braţele. Ai cîştigat.
-Mulţii...
- Dar nu te iau cu mine.
Ea îngheţă şi rămase cu gura deschisă.
- Poftim?
- Merg eu, spuse el cu o expresie chinuită. Dar nu
te iau cu mine.
Ea îl privi fix, încercînd să găsească un fel de a
spune că nu e cinstit, fără să pară infantilă. Decise că
nu exista nicio cale, aşa că încercă să îl întrebe de unde
va şti ea că a căutat bijuteriile, dar fără să pară că nu
304 JULIA QUINN

are încredere în el. Nici asta nu se putea. îşi încrucişa


braţele şi îi aruncă o uitătură nemulţumită. Care nu avu
efect, fiindcă el o privi impasibil şi spuse:
-N u !
Hyacinth mai încercă o dată să spună ceva, nu
reuşi, oftă şi rosti:
- Dacă aş putea să te conving de orice, probabil că
nu aş mai vrea să mă mărit cu tine.
El rîse din toată inima.
- O să fii o soţie pe cinste, Hyacinth Bridgerton,
spuse el, împingînd-o uşor afară, pe uşă.
- Hmm.
- Doamne, gemu el. Te transformi în bunica.
- E tot ce îmi doresc, spuse ea de sus.
- Păcat, murmură el trăgînd-o de mînă şi oprind-o
înainte să ajungă în salon.
Se întoarse spre el şi îl privi întrebătoare. Gareth
zîmbi nevinovat.
- Nu îi pot face aşa ceva bunicii.
- O! ţipă ea.
Cum ajunsese cu mîna acolo?
- Sau aşa ceva.
- Gareth!
- Gareth, da, sau Gareth, nu?
Ea zîmbi şi spuse:
- Gareth, mai vreau.
Capitolul XIX

Marţea următoare, fiindcă toate lucrurile importante


se petrec într-o marţi.

- Uite ce am eu!
Hyacinth zîmbi larg din pragu! uşii salonului,
arătîndu-i lui lady Danbury „Domnişoara Davenport şi
m archizul întunecat’.
- O carte nouă? întrebă lady D din cealaltă partea a
încăperii.
Stătea în fotoliul ei preferat şi avea un aer de regină
pe tron.
- Nu e orice carte, spuse Hyacinth zîmbind. Uite.
Lady Danbury luă cartea, se uită ia ea şi zîmbi cu
plăcere.
- Pe asta nu am citit-o încă.
Se uită înapoi la Hyacinth.
- Sper că e la fel de proastă ca şi restul.
- Ei, haideţi, lady Danbury, spuse fata aşezîndu-se
lîngă ea. Nu ar trebui să spuneţi că sînt proaste.
- Nu am spus că nu mă distrează, spuse contesa
dînd paginiie cu bucurie. Cîte capitole mai avem din
„Domnişoara Butterworth”?
306 JULIA QUINN

Hyacinth luă cartea respectivă de pe o măsuţă din


apropiere şi o deschise.
-T re i, spuse, verificînd.
- Mă întreb cîte dealuri mai încap pînă la finai.
- Cel puţin două, aş zice. Asta dacă nu cumva se
îmbolnăveşte de ciumă.
Lady Danbury încercă să se uite la carte peste
umărul lui Hyacinth.
- Crezi că se poate? Un pic de crjjmă bubonică ar
face minuni pentru povestea asta.
Fata chicoti.
- Poate că aşa trebuia să, se numească. „Dom ­
nişoara Butterworth şi baronul nebun” sau, coborî
dramatic vocea, „Puţină ciumă bubonică”.
- Eu aş fi preferat „Moartă prin ciugulim de
porum bei’.
- Poate că ar trebui să scriem o carte, totuşi, spuse
Hyacinth pregătindu-se să înceapă capitolul optspre­
zece.
Lady Danbury îi aruncă o privire exasperată.
- Eu ce ti-am tot zis?
i

Hyacinth strîmbă din nas şi clătină din cap.


- Nu. După ce am alege titlul, nu ar fi mare
distracţie. Credeţi că vrea cineva să cumpere o colecţie
de titluri amuzante?
- Ar cumpăra, dacă mi-aş pune eu numele pe
copertă, spuse lady Danbury pe un ton atoateştiutor.
Apropo de asta, cum merge traducerea jurnalului bunicii
nepotului meu?
SĂRUTUL LUI 307

Hyacinth se strădui să urmărească fraza contesei.


- îmi pare rău, spuse pînă ia urmă, dar ce legătură
are asta cu dorinţa oam enilor de a cumpăra o carte
semnată de dumneavoastră?
Lady Danbury flutură mîna prin aer ca şi cum
vorbele lui Hyacinth ar fi putut fi date la o parte în acest
fel.
- Nu mi-ai spus nimic despre traducere.
- Am trecut puţin de jum ătate, recunoscu ea. îmi
am intesc mult mai puţine cuvinte în italiană decît
credeam şi e destul de dificil.
Lady D dădu din cap.
- A f o s t o femeie minunată.
Hyacinth clipi, surprinsă.
- A t »i cunoscut-o? x

- Sigur că da. Fiul ei s-a însurat cu fiica mea.


- A ş a e, spuse Hyacinth.
Nu ştia de ce nu se gîndise la asta. Oare Lady D ştia
ceva despre naşterea lui Gareth? El credea că nu,
fiindcă nu îi vorbise despre asta. Dar poate că niciunul
nu spunea nimic, crezînd că celălalt nu ştie. Deschise
gura, dar o închise brusc. Nu era treaba ei. Nu era. Dar...
Nu. Strînse din dinţi ca şi cum asta ar fi putut-o împiedica
să scape vreun cuvînt. Nu putea să spună secretul lui
Gareth. Nu avea voie.
- A i mîncat ceva acru? întrebă lady D fără delicateţe.
Mi se pare că ţi-e rău.
- Mi-e foarte bine, spuse fata zîmbind. Mă gîndeam
la jurnal, pe care îl am la mine, ca să citesc din el în
trăsură.
308 JULIA QUINN

Lucra încontinuu la traducere de cînd aflase despre


Gareth. Nu era sigură dacă va afla cine îi este tată, dar
jurnalul Isabellei părea a fi cea mai bună sursă de
informaţie.
- C h ia r aşa?
Lady Danbury se sprijini de spătar şi închise ochii.
- Ce-ar fi să-mi citeşti din el?
- Dar nu înţelegeţi italiană, spuse Hyacinth.
- Ştiu, dar e o limbă m inunată,^ m elodioasă şi
cursivă. Şi eu vreau să moţăi puţin.
- Sînteţi sigură? întrebă fata căutînd în poşetă.
- Că vreau să moţăi? Da, din păcate. Totul a început
acum doi ani, şi acum nu mai pot trăi fără somnul din
fiecare după-amiază.
- Mă refeream la jurnal. Dacă vreţi să adormiţi,
există cu siguranţă căi mai uşoare.
- Hyacinth, spuse lady D făcînd un sunet foarte
asemănător cu un chicotit, te oferi să-mi cînţi un cîntec
de leagăn?
Hyacinth dădu ochii peste cap.
- Sînteţi la fel de răsfăţată ca un copil.
- Ne întoarcem de unde am venit, draga mea.
Hyacinth clătină din cap şi deschise jurnalul acolo
unde rămăsese. Era primăvara lui 1793, cu patru ani
înainte de naşterea lui Gareth. Citise pe drum, în
trăsură, că mama lui era gravidă cu, probabil, fratele lui
mai mare, George. Avusese două pierderi de sarcină
pînă atunci, motiv pentru care soţul ei era destul de
supărat.
SĂRUTUL LUI 309

Fetei i se părea foarte interesant făptui că Isabella


părea tare dezamăgită de fiul ei. îi iubea, da, dar îi părea
rău că i-a permis soţului ei să îl educe. Rezultatul
fusese, scria Isabeiia, că fiu! semăna foarte mult cu tatăl
lui.
Povestea era destul de tristă. O plăcea pe Isabella,
care era inteligentă şi avea simţul umorului, lucru care
era evident deşi Hyacinth nu reuşea să priceapă toate
cuvintele. Dacă ar fi fost de aceeaşi vîrstă cu ea,
probabil că s-ar fi împrietenit. O întrista măsura în care
soţul ei o făcuse să se simtă încătuşată şi nefericită. Şi
îi întărea credinţa că era important să alegi bine înainte
să te măriţi, şi nu de dragul bogăţiei sau al statutului
social. Nu era idealistă şi ştia că şi acestea contează,
oricum.
Dar avem o singură viaţă şi, dacă dă Dumnezeu, un
singur soţ. E bine să îl placi pe cei căruia i te promiţi pe
veci. Isabella nu fusese ameninţată sau abuzată, dar
fusese ignorată şi nimeni nu-i ascultase gîndurile sau
opiniile. Soţul ei o trimisese în provincie şi îşi educase
fiul ca pe el. Tatăl lui Gareth îşi tratase soţia exact la fel.
Hyacinth presupunea că fratele baronului ar fi făcut la
fel dacă ar fi apucat să se însoare.
- îmi citeşti, sau nu? întrebă lady D pe un ton
strident.
Hyacinth o privi pe contesă, care nu se deranjase
să deschidă ochii.
- Scuze, spuse, deschizînd jurnalul. Am nevoie de
o clipă... aici rămăsesem.
îşi drese glasul şi începu să citească în italiană.
310 JULIA QUINN

- Si avvicina ii giorno in cui nascerâ il mio primo


nipote. Prego che sia un maschio...
Traduse în minte, dar continuă să citească în
italiană.
- Se apropie ziua în care se va naşte primul meu
nepot. Mă rog să fie băiat. Mi-ar plăcea o fetiţă, pe care
probabil că mi s-ar permite să o văd mai des şi să o
iubesc mai mult, dar ar fi mai bine pentru noi să fie băiat.
Mă tem că Anne va fi nevoită să suporte prea repede
atenţia fiului meu, dacă naşte o fetiţă. Ar trebui să-mi
iubesc mai mult fiul, şi eu îmi fac griji pentru soţia lui.
Hyacinth se opri, uitîndu-se la lady Danbury ca să
vadă dacă înţelege ceva. Pînă la urmă, era vorba
despre fiica ei. Oare contesa ştia cît de nefericită fusese
ea? Dar lady D începu să sforăie. Fata clipi, surprinsă
şi neîncrezătoare. Nu credea că se poate să adormi atît
de repede. Tăcu puţin, aşteptînd ca ochii contesei să se
deschidă şi ca aceasta să îi ceară să citească mai
departe.
După un minut, se convinse că bătrîna dormea, aşa
că citi pentru sine, traducînd în minte. Următoarea
însemnare era la cîteva luni după aceea, iar Isabella
scria că se bucură să aibă un nepoţel pe care îl
botezaseră George. Baronul era foarte mîndru şi îi
făcuse soţiei
» sale cadou o brăţară
» de aur.
Hyacinth dădu cîteva pagini mai departe, încercînd
să ajungă la anul 1797, cînd se născuse Gareth. Unu,
doi, trei... Numără paginile, trecînd repede peste ani.
Şapte, opt, nouă... Aşa, 1796. El era născut în martie,
deci dacă Isabella scrisese despre conceperea lui, aici
SĂRUTUL LUI 311

trebuia să fie. Numai zece pagini, atîta tot. Apoi se gîndi


că ar putea să citească direct de acoio. Nu era
obligatoriu să traducă în ordine cronologică. Putea să
se uite înainte, poate afla ceva despre tată! lui Gareth.
Dacă nu, se putea întoarce unde rămăsese. Nu spunea
lady D că răbdarea nu e o virtute? Hyacinth se uită la
1793, apoi, ţinînd paginile lipite, trecu la 1796. înainte,
înapoi... înainte. Scoase mîna dintre pagini, ca să nu se
mai poată răzgîndi. înainte.
„Douăzeci şi patru iunie 1796”, citi ea pentru sine.
„Am ajuns la casa Clair, pentru o vizită de vară, numai
ca să aflu că fiul meu a plecat la Londra.”
Hyacinth scăzu lunile în minte. Gareth era născut în
martie. Trei luni în urmă însemna decembrie, încă
şase... iunie. Iar tatăl lui nu era acasă. Abia putînd să
respire, Hyacinth citi în continuare.
„Anne pare mulţumită că el nu e aici, iar micuţul
George e o comoară. Oare e atît de rău că şi eu mă
bucur de absenţa lui Richard? E o bucurie să fiu
împreună cu oamenii atît de dragi mie.”
Hyacinth se strîmbă. Nu scria nimic neobişnuit
despre vreun străin misterios sau despre vreun prieten
care nu ar fi trebuit să fie acolo. Se uită la lady Danbury,
care lăsase capul pe spate, într-o poziţie ciudată, şi avea
gura deschisă. Se întoarse la jurnal, citind următoarea
însemnare, făcută după alte trei luni. Tresări.
„Anne e gravidă. Ştim că nu poate fi copilul lui
Richard, fiindcă el e plecat de două luni. Două luni. Mi-e
teama pentru ea. Fiul meu e foarte furios, însă ea nu
vrea să spună adevărul.”
312 JULIA QUINN

- Spune, recunoaşte, mormăi Hyacinth.


-C u m ?
Fata închise jurnalul şi ridică privirea. Lady Danbury
se mişcase în fotoliu.
- De ce te-ai oprit?
- Nu m-am oprit, minţi Hyacinth, strîngînd jurnalul
atît de tare că aproape simţi cum iasă urme pe copertă.
Ati> adormit.
- Da? Cred că îmbătrînesc.
Hyacinth zîmbi crispat.
- Foarte bine, spuse contesa şi flutură o mînă.
Se mişcă puţin, mai întîi spre stînga, apoi spre
dreapta, apoi la loc spre stînga. '
- Sînt trează. Să revenim la domnişoara
Butterworth.
-A c u m ? Hyacinth era îngrozită.
- Dar cînd?
Fata nu avea ce să răspundă.
- Foarte bine, spuse cu atîta răbdare cîtă putea
aduna.
Se forţă să lase jurnalul din mînă şi ridică
„Domnişoara Butterworth şi baronul nebun". îşi drese
glasul şi deschise cartea la capitolul optsprezece. îşi
drese din nou giasul.
- Te doar în gît? Mai am nişte ceai, dacă vrei.
- Nu e nevoie, spuse ea.
Expiră şi începu să citească, cu mult mai puţin
entuziasm decît de obicei:
- „Baronul avea un secret. Priscilla era sigură de
asta. Singura întrebare era dacă adevărul se va afla
vreodată.” Chiar aşa, murmură Hyacinth.
SĂRUTUL LUI 313

-C u m ?
- Cred că o să se întîmple ceva important.
- întotdeauna se întîm piă ceva important, draga
mea. Dacă nu, ai face bine să te porţi ca şi cum aşa ar
fi. O să te bucuri mai mult de viaţă.
Pentru lady Danbury, comentariul fusese neobişnuit
de filosofic. Hyacinth se opri şi se gîndi la ce auzise.
- Nu am răbdare pentru moda asta nouă a plictiselii,
continuă contesa bătînd cu bastonul în podea. De cînd
e o crimă să fii pasionat de cîte ceva.
- Poftim?
- Citeşte mai departe, spuse ea. Ajungem, în sfîrşit,
la partea interesantă.
Hyacinth dădu din cap. Problema era că ea ajun­
sese la partea interesantă în jurnal. Respiră, încercînd
să fie atentă la carte, dar cuvintele păreau a fugi din
pagină. Pînă la urmă ridică privirea şi spuse:
- îmi cer scuze, dar v-ar deranja foarte mult dacă
mi-aş scurta vizita? Nu mă simt prea bine.
Lady Danbury o privi ca şi cum ar fi anunţat că
poartă copilul lui Napoleon, făcut din iubire.
- M-aş bucura să mă revanşez vizitîndu-vă mîine,
adăugă fata repede.
Lady D clipi.
- Dar e marţi.
- îmi dau seama. Eu...
Hyacinth oftă.
- Vă place rutina, aşa e?
- Este emblema civilizaţiei.
-în ţe le g , dar...
314 JULIA QUINN

- Cu toate astea, o minte avansată, o întrerupse


contesa, se poate adapta schimbărilor.
Hyacinth rămase cu gura căscată, fiindcă nu-şi
imaginase vreodată că o va auzi pe contesă spunînd
aşa ceva.
- Mergi, copilă, spuse bătrîna doamnă făcîndu-i
semn spre uşă. Du-te să faci lucrul care ţi-a captat atît
interesul.
O clipă, Hyacinth nu reuşi decît şă se uite la ea.
Apoi, cuprinsă de un sentim ent de căldură şi
recunoştinţă, îşi adună lucrurile, se ridică şi se apropie
de lady Danbury.
- O să fiţi bunica mea, spuse ea şi o sărută pe
obraz.
Nu mai făcuse niciodată vreun gest atît de familiar,
dar i se părea foarte potrivit acum.
- Copil prostuţ, spuse lady Danbury ştergîndu-se la
ochi în timp ce Hyacinth mergea spre uşă. în inima mea,
îţi sînt bunică de ani întregi. Aşteptam doar să devină
oficial.
Capitolul XX

Mai tîrziu în aceeaşi noapte. De fapt, chiar foarte


tîrziu în aceeaşi noapte. Hyacinth a fost nevoită să
amîne lucrul la jurnal din cauza unei cine lungi în familie,
urmată de un jo c de mimă. Pînă la urmă, la unsprezece
şi jumătate, a reuşit să găsească informaţia pe care o
căuta, şi entuziasmul s-a dovedit a fi mai mare decît
precauţia.

Zece minute mai tîrziu şi Gareth nu ar fi fost acolo


ca să audă ciocănitul. Se îm brăcase cu o salopetă
despre care bunica ar fi spus că este oribil de necioplită,
dar care avea avantajul de a fi neagră ca noaptea. Era
pe divan şi îşi trăgea cizmele cu talpă moale, cînd veni
bătaia în uşă. Era slabă, dar insistentă. Se uită la ceas.
Era aproape miezul nopţii. Phelps se culcase de mult,
aşa că Gareth merse la uşă şi rosti:
-D a ?
- Eu sînt, se auzi de pe partea cealaltă.
Nu se putea... Deschise uşa cu o mişcare bruscă.
- Ce cauţi aici? şuieră, trăgînd-o pe Hyacinth
înăuntru.
Ea zbură pe lîngă el şi se împiedică de un scaun,
fiindcă îi dăduse drumul ca să se uite pe coridor.
316 JULIA QUINN

- Nu ai venit cu nimeni?
Ea scutură din cap.
- Nu am avut timp.
- Eşti nebună? şopti ei furios. Ai luat-o razna de tot?
Credea că fusese furios pe ea ultima dată cînd
făcuse aşa ceva, dar măcar atunci avea o scuză, fiindcă
tatăl lui o luase prin surprindere. Dar de data asta, şi la
o astfel de oră... Abia dacă se mai putea controla.
- O să fiu nevoit să te ţin închisă, spuse el mai mult
pentru sine. Asta e singura soluţie. Să1,te ţin cu forţa şi
să...
- Dacă m-ai ascuita...
- Treci aici! tună el, apucînd-6 de braţ şi împingînd-o
spre dormitorul lui, care era camera cea mai îndepărtată
de încăperea unde dormea Phelps. Valetul avea somnul
greu, dar ia ce noroc avea Gareth, sigur omul s-ar fi
trezit ca să mănînce exact în seara aceea.
- Gareth, şopti Hyacinth, trebuie să-ţi spun...
El o privi furios.
- Nu vreau să aud nimic, dacă nu începe cu „Sînt
nebună” .
Ea încrucişă braţele.
- Sigur că nu o să spun aşa ceva.
Ei strînse şi desfăcu pumnii cu o mişcare controlată,
ca să nu izbucnească. Lumea devenea roşie, iar el nu
se putea gîndi decît la ea, fugind prin Mayfair, singură,
gata, gata să fie atacată, brutalizată...
- O să te omor, spuse cu o voce răguşită.
Dacă tot trebuia să o atace cineva, atunci el va fi
acela. Dar ea scutura din cap şi nu îl ascuita.
SĂRUTUL LUI 317

- Gareth, trebuie...
- Nu, se răsti el. Nu scoate niciun cuvînt. Stai
acolo...
Clipi, dîndu-şi seama că îi arătase spre pat.
- Stai acolo, în linişte, pînă cînd mă hotărăsc ce să
fac cu tine.
Ea se aşeză şi păru a fi convinsă că trebuie să tacă.
Ba chiar avea o expresie puţin arogantă, aşa că Gareth
deveni imediat suspicios. Nu ştia cum aflase ea că voia
să se ducă la casa Clair ca să mai caute o dată
bijuteriile. Probabil că îi scăpase ceva în vreuna dintre
ultimele lor conversaţii, l-ar fi plăcut să creadă că e mai
atent, dar femeia asta era foarte inteligentă şi, dacă era
să-i afle cineva intenţiile, cu siguranţă că ea ar fi fost
aceea.
După părerea lui expediţia nu avea niciun rost,
fiindcă nu ştia unde pot fi diamantele. Tot ce aveau era
teoria ei legată de dormitorul bunicii. Dar îi promisese
că va mai căuta o dată, şi probabil că era mai onorabil
decît crezuse, fiindcă, iată, se ducea ia casa Clair a treia
oară într-o lună. Se holbă la ea, iar ea zîmbi îngereşte.
Ceea ce ÎS enervă peste poate. Asta era. Nu se
putea să...
- Bine, spuse încet şi cu o voce trem urată. O să
facem nişte reguli, chiar acum.
Ea se îndreptă brusc.
- Poftim?
- Cînd o să fim căsătoriţi, nu o să ieşi din casă fără
să-ţi dau eu voie...
- Niciodată? îl întrerupse ea.
318 JULIA QUINN

- Pînă nu-mi arăţi că eşti un adult responsabil,


termină el, abia recunoscîndu-se pe sine în propriile-i
cuvinte.
Dacă de asta era nevoie ca ea să fie în siguranţă,
atunci aşa vor face. Ea răsuflă nerăbdătoare.
- Cînd ai devenit aşa pompos?
- Cînd m-am îndrăgostit de tine, aproape că urlă el.
Sau ar fi urlat, dacă nu erau într-o clădire de
apartamente, toate locuite de burlaci care stăteau treji
pînă tîrziu şi cărora le plăcea să bîrfeatcă.
- Cum?
Ea rămase cu gura căscată într-un oval drăguţ, dar
Gareth era prea furios ca să mai aprecieze acest lucru.
- T e iubesc, femeie proastă, spuse el dînd din mîini.
Era de necrezut cum se simţea în preajma ei. Nici
nu-şi amintea cînd fusese ultima dată atît de nervos,
cînd reuşise cineva să-l înfurie atît de tare încît abia
dacă mai putea rosti ceva. Cu excepţia ei, desigur.
Strînse din dinţi.
i

- Eşti cea mai enervantă, frustrantă...


- Dar...
- Şi nu ştii deloc cînd să taci. Dumnezeu să mă
ajute, eu oricum te iubesc.
- Dar, Gareth...
- Şi dacă e nevoie să te leg de pat numai ca să fii în
siguranţă, Dumnezeu mi-e martor, asta o să fac.
- Dar, Gareth...
- Niciun cuvinţel, spuse el arătînd-o cu degetul
într-un fel foarte nepoliticos.
Pînă la urmă se opri cu arătătorul în aer, apoi coborî
SĂRUTUL LUI 319

mîna şi o aşeză în şold. Ea se uita la el cu ochii mari şi


uimiţi. Gareth nu se putu uita în altă parte cît timp ea se
ridică şi veni spre el.
- Mă iubeşti? şopti ea.
- O să mor din cauza asta, sînt sigur, dar da. Oftă
obosit numai la gîndul unei vieţi cu ea. Nu mă pot opri.
- O!
Ei îi tremurară buzele, apoi zîmbi.
- Foarte bine.
- Foarte bine? Atît ai de spus?
Ea făcu un pas înapoi şi-i atinse obrazul.
- Şi eu te iubesc. Din toată inima, cu toată fiinţa, cu
tot...
Dar nu mai află ce voia să-i spună, fiindcă vorbele i
se pierdură în sărutul lui.
- Gareth, şopti ea pe nerăsuflate, între sărutări.
- Nu acum, spuse ei.
Nu se putea opri. îi spusese deja, iar acum voia să
îi arate. O iubea. Era atît de simplu.
- Dar, Gareth...
- Taci, şopti el tandru.
îi luă capul în mîini şi o sărută de multe ori. Pînă la
urmă făcu, totuşi, greşeala să îi elibereze buzele ca să
o poată săruta pe gît.
- Gareth, trebuie să îţi spun...
- Nu acum, murmură el, fiindcă se gîndea să facă
altceva.
- Dar e foarte important, şi...
Tînărul făcu un pas înapoi.
- Doamne, femeie, gemu el. Ce este?
320 JULIA QUINN

-T re b u ie să mă asculţi, spuse ea.


El se simţi întrucîtva răzbunat, fiindcă şi ea respira
greu.
- Ştiu că a fost o nebunie să vin aici atît de tîrziu.
- Singură, adăugă ei.
- Singură, acceptă ea zîmbind obraznic. Dar îţi jur
că nu aş fi fost aşa nebună dacă nu era foarte urgent.
El îi zîmbi obosit.
- Nu era mai bine să-mi scrii?
Ea clătină din cap. A
- Gareth, spuse pe un ton foarte serios. Ştiu cine e
tatăl tău.
El simţi că îi fuge podeaua de sub picioare. în
aceiaşi timp, nu-şi putea lua ochii de la ea. O apucă de
umeri, cu siguranţă strîngînd prea tare, deşi nu făcu
nicio altă mişcare. Atunci cînd îl va întreba cineva despre
acest moment, va spune că numai ea era punctul lui de
sprijin în univers.
- Cine e? întrebă, aproape temîndu-se de răspunsul
ei.
Toată viaţa sa de adult îşi dorise să ştie şi acum, că
era pe punctul de a afla, simţea doar teroare.
- Fratele tatălui tău, şopti Hyacinth.
Gareth avu senzaţia că l-a lovit ceva în piept.
- Unchiul Edward?
- Da, spuse Hyacinth privindu-l îngrijorată. Scrie în
jurnalul bunicii tale. La început nu a ştiut nici ea. Nimeni
nu ştia. Tot ce ştiau era că nu puteai fi al tată... al
baronului, fiindcă el fusese în Londra din primăvară pînă
în toamnă. Şi mama ta nu a mers cu el.
SĂRUTUL LUI 321

- Cum a aflat? şopti ei. Şi era sigură?


- isabella şi-a dat seama după ce te-ai născut,
spuse Hyacinth încet. Scria că semeni prea mult cu un
St. Clair ca să fii copilul altei familii, iar Edward locuia la
casa Clair cît timp a fost plecat tatăl tău.
Gareth clătină capul, încercînd să înţeleagă.
- El ştia?
- Tatăl tău? Sau unchiul tău?
El scoase un fel de rîs lipsit de umor.
- Nu ştiu cum să le mai spun. Oricare dintre ei.
- Tatăl tău, lordul St. Clair, se corectă ea, nu ştia.
Sau cel puţin Isabella nu credea că ştie, pentru că nu
ştia că fratele lui fusese la casa St. Clair în acea vară.
Abia se întorsese de ia Oxford şi, nu sînt sigură ce s-a
întîmplat, dar trebuia plece în Scoţia împreună cu nişte
prieteni. Pînă la urmă nu s-a mai dus şi a stat la Clair
Hali. Bunica ta spunea, Hyacinth se opri şi se uită la el
cu ochii mari. Chiar a fost bunica ta.
îi simţi mîna pe umăr, implorîndu-l să se întoarcă
spre ea, însă Gareth simţi că nu o poate privi în acea
clipă. Era prea mult.
- Gareth, Isabella a fost bunica ta.
închise ochii şi încercă să-şi amintească chipul ei.
Era greu, fiindcă amintirea era foarte veche. Dar îl
iubise. Asta îşi aducea aminte. îl iubise, şi ştia adevărul.
Oare i l-ar fi spus, dacă ar fi trăit mai mult? l-ar fi spus
dacă l-ar fi cunoscut aşa cum era acum? Nu avea de
unde să ştie, dar poate, dacă ar fi văzut cum se purtase
baronul cu el, cum se răcise relaţia lor... îi plăcea să
creadă că ea i-ar fi spus.
322 JULIA QUINN

- Unchiul tău...
- Ştia, spuse Gareth cu certitudine.
- Da? De unde ştii? A spus ceva?
Gareth clătină din cap. Nu ştia de unde ştie, dar
acum era sigur că aşa fusese. Avea opt ani cînd îşi
văzuse pentru ultima dată unchiul, deci era destul de
mare ca să-şi amintească unele lucruri şi să ştie ce e
important. Edward îl iubise într-un fel în care baronul nu
o făcuse niciodată. Edward îl învăţase să călărească şi
îi dăruise un căţeluş cînd împlinise şapt& ani. Edward,
care îşi cunoştea destui familia încît să ştie că adevărul
i-ar fi distrus pe toţi. Richard nu o iertase niciodată pe
Anne pentru că a adus pe lume fiul «altui bărbat, dar dacă
ar fi ştiut şi că iubitul ei era fratele lui...
Gareth simţi că alunecă pe lîngă perete şi că are
nevoie de susţinere. Poate că era bine să afle abia
acum.
- Gareth...
Hyacinth îl striga pe nume în şoaptă. Simţi cum se
apropie de el şi cum îl ia de mînă tandră, făcîndu-i inima
să-l doară. Nu ştia ce să creadă. Nu ştia dacă să fie
furios sau să se simtă eliberat. Chiar făcea parte din
familia St. Clair, dar după atîţia ani în care se simţise un
impostor era greu de înţeles. Şi dat fiind comportamentul
baronului, era, oare, acesta un motiv de mîndrie?
Pierduse atît de mult şi petrecuse atîta timp întrebîndu-
se cine este şi...
- Gareth.
Din nou vocea ei, încet, în şoaptă. îl strînse de mînă,
şi atunci el ştiu. Deşi contau toate aceste lucruri, nu
SĂRUTUL LUI 323

contau atît cît ea. Trecutul nu era la fel de important ca


viitorul, iar famiiia pe care o pierduse nu-i era la fel de
draga ca aceea pe care voia să o întemeieze.
- Te iubesc, spuse în sfîrşit, ceva mai tare decît o
şoaptă.
Se întoarse, iar în ochi i se putea citi ce simte.
- Te iubesc.
Ea părea uimită de schimbarea lui de atitudine, dar
zîmbi, parcă chiar gata, gata să rîdă. Era genul de
expresie pe care o ai atunci cînd eşti foarte, foarte fericit.
Gareth voia să o facă să se simtă aşa în fiecare zi, în
fiecare oră şi în fiecare minut.
- Şi eu te iubesc, spuse ea.
El îi prinse capul în palme şi o sărută o dată, cu
pasiune, pe gură.
- Eu chiar te iubesc, spuse.
Ea ridică o sprinceană.
- E un concurs?
- E orice vrei tu, promise el.
Ea zîmbi larg, aşa cum numai ea ştia.
- Trebuie să te avertizez, spuse, aplecîndu-şi capul
într-o parte, că eu cîştig mereu, orice concurs.
- Mereu?
Ea îl privi cu şiretenie.
- Oricînd contează.
Zîmbi şi se simţi mai uşor şi mai lipsit de griji.
- Ce înseamnă asta, mai precis?
-în se a m nă , spuse ea deschizîndu-şi nasturii hainei,
că eu te iubesc cu adevărat, cu adevărat.
324 JULIA QUINN

El făcu un pas în spate,îşi încrucişă braţele şi o


măsură cu privirea.
- Mai spune-mi.
Haina ei căzu pe podea.
- Nu e suficient?
- Nici pe departe.
Ea încercă să pară îndrăzneaţă, dar începea să se
înroşească.
- O să am nevoie de ajutor pentru restul, spuse
bătînd din gene. -
El se apropie imediat.
- Trăiesc pentru a te servi.
- Chiar aşa?
Părea interesată de idee, aşa că Gareth simţi nevoia
să adauge:
- în dormitor.
Trase de panglicile de pe umerii ei şi îi slăbi
legăturile corsetului.
- Mai aveţi nevoie de ajutor, my lady? murmură el.
Ea dădu din cap că da.
- Poate...
Apucă gulerul rochiei, pregătindu-se să-l tragă în jos,
dar ea puse o mînă pe mîna lui. Ridică privirea şi o văzu
clătinînd din cap.
- Nu, spuse ea. Mai întîi tu.
Lui Gareth îi luă o clipă să înţeleagă ce vrea să
spună, apoi zîmbi încet.
- Sigur, my lady, spuse trăgîndu-şi haina peste cap.
Orice doriţi.
- Orice?
SĂRUTUL LUI 325

- în momentul ăsta, spuse el, orice.


Ea zîmbi.
- Nasturii.
El apucă marginile cămăşii.
- Cum doriţi. j
într-o clipă, bluza era pe podea, iar el rămase gol de
la mijloc în sus. O privi. Avea ochii măriţi şi buzele
desfăcute. îi putea auzi respiraţia sacadată, perfect
acordată mişcărilor pe care le făcea pieptul ei. îi plăcea
ce făceau, iar lui îi trebui toată stăpînirea de sine ca să
nu o tragă în pat chiar atunci.
-A ltc e v a ? murmură.
Ea mişcă buzele şi se uită la pantalonii lui. Era prea
timidă, îşi dădu el seama, încă prea inocentă ca să îi
ordone să se dezbrace de tot. „
- Ăştia? întrebă el, strecurînd un deget sub betelie.
Ea dădu din cap. El dezbrăcă pantalonii, privind-o
tot timpul, şi zîmbi cînd ea făcu ochii mari. Voia să fie
sofisticată, dar nu era. Nu încă.
- Eşti prea îmbrăcată, spuse încet, apropiindu-se
pînă cînd erau la numai cîţiva centimetri distanţă.
îi ridică bărbia cu două degete şi se aplecă să o
sărute, în timp ce trăgea de gulerul rochiei cu cealaltă
mînă. îmbrăcămintea alunecă, iar el îi puse palma pe
pielea caldă a spatelui şi o trase spre el pînă cînd o lipi
cu totul la pieptul lui. îi mîngîie spatele şi aşeză o mîna
pe talia ei, în locul în care rochia rămăsese pe şolduri.
- Te iubesc, îi spuse, atingîndu-i vîrful nasului cu
nasul lui.
- Şi eu te iubesc pe tine.
326 JULIA QUINN

- Mă bucur, zîmbi el lîngă urechea ei. Dacă nu m-ai


iubi, ce facem acum ar fi foarte ciudat.
Ea rîse, dar ezitant.
- îmi spui, rosti ea, că toate celelalte femei cu care
ai fost te-au iubit?
El se retrase şi îi luă chipul între palme.
- Ce spun, rosti, asigurîndu-se că îl priveşte în ochi,
e că eu nu le-am iubit niciodată pe ele. Nu ştiu cum aş
putea suporta, la cît de mult te iubesq, ca tu să nu mă
iubeşti la rîndul tău.
Hyacinth îl privi, pierzîndu-se în ochii lui albaştri. îi
atinse tîmplele, apoi părul, aşezîndu-i după ureche o
şuviţă rebelă. O parte din ea voia să rămînă aşa mereu,
uitîndu-se la chipul lui şi memorînd fiecare linie şi fiecare
umbră, de la gura cu buze pline pînă la arcada perfectă
a sprîncenelor. Voia să trăiască alături de bărbatul ăsta,
să îl iubească şi să îi poarte copiii. Abia aştepta, ca şi
cum ar fi fost la începutul a ceva minunat, o aventură de
zile mari, care începea chiar acum.
înclină capul, se aplecă spre el, se ridică pe vîrfuri
şi îl sărută.
- Te iubesc, spuse.
- Mă iubeşti, nu? murmură el, şi ea înţelese că era
la fel de uimit ca şi ea.
- Uneori o să te exasperez, îl avertiză.
El zîmbi şi ridică din umeri.
- O să plec la club.
- Şi tu o să mă înnebuneşti pe mine.
- Tu poţi merge la ceai, la mama ta.
SĂRUTUL LUI 327

O luă de o mînă şi îi puse cealaltă palmă pe mijloc,


ca şi cum ar fi dansat un vals.
- Şi mai tîrziu o să ne sărutăm şi o să ne cerem
iertare.
- Gareth, spuse ea întrebîndu-se dacă nu cumva
trebuia să poarte o conversaţie mai serioasă.
- Nu trebuie să fim mereu împreună, spuse el, dar
seara, se apiecă şi îi sărută sprîncenele pe rînd, şi cam
tot timpul zilei, nu vreau să văd, să aud sau să ascult pe
nimeni mai mult decît pe tine.
O sărută, o dată, cu pasiune.
- Te iubesc, Hyacinth Bridgerton. Acum şi
întotdeauna.
- O, Gareth.
l-ar fi plăcut să poată spune ceva mai elocvent, dar
cuvintele lui trebuiau să fie suficiente pentru amîndoi,
fiindcă ea era copleşită şi prea emoţionată ca să facă
altceva. Iar cînd el o luă în braţe şi o aşeză pe pat, nu
putu spune decît „Da” .
Rochia căzu înainte să ajungă ea pe pat şi el o
acoperi cu trupul său. Era ceva minunat în poziţia asta,
cu ea dedesubt. El era puternic şi o putea domina, o
putea răni, şi cu toate astea în braţele lui devenea o
comoară preţuită. O mîngîie cu mîini înfierbîntate.
Hyacinth simţea fiecare atingere pînă în adîncul fiinţei
ei. îi atinse braţele, iar ea simţi senzaţii în stomac. îi
J ’ ! J

atinse umerii, iar ea simţi fiori pînă în degetele de la


picioare. Atunci cînd o sărută, inima ei cîntă.
Gareth îi desfăcu picioarele şi se apropie şi mai mult
de ea. îi simţea, tare şi insistent, dar de data asta nu se
328 JULIA QUINN

temea deloc, ci îl dorea mai mult decît şi-ar fi imaginat,


îl voia, fiecare centim etru, fiecare bucăţică pe care o
putea atinge.
- Te rog, imploră ea ridicînd şoldurile. Te rog.
El nu spuse nimic, dar respira mai greu şi asta îi
dădea de gol. Se apropie mai mult, aşezîndu-se mai
aproape de corpul ei, iar ea îşi arcui spatele ca să-l
primească. îl apucă de umeri şi strînse. Avea ceva
sălbatic, ceva nou şi înfometat. Avea nevoie de el, de
ceea ce făceau împreună. Şi avea nevoie de asta
imediat.
- Gareth, şopti gîtuit, încercînd să se lipească de el.
El se mişcă, schimbă unghiul şi începu să alunece
în ea. Asta voia, asta aştepta, dar la început era prea
mult. Corpul ei se acomodă, deşi o duruse puţin, dar era
bine şi voia mai mult.
- Mai mult, spunea ea respirînd greu şi împingînd
din ce în ce mai aproape.
Pînă la urmă alunecă pînă la capăt, iar corpurile le
erau lipite unul de celălalt.
- Doamne, rosti ea cu răsuflarea tăiată, dîndu-şi
capul pe spate.
El se mişcă, înainte şi înapoi, înnebunitor. îl strînse,
îl zgîrie şi ar fi făcut orice ca să-l simtă mai aproape, să
ajungă la momentul crucial. De data asta ştia încotro se
îndreaptă.
- Gareth! ţipă, deşi el îi prinse gura într-un sărut
pasional.
Ceva dinăuntrul ei începu să se strîngă şi să se
tensioneze, pînă cînd ajunse să creadă ca va plesni.
SĂRUTUL LUI 329

Apoi, exact cînd credea că nu mai poate suporta, ajunse


pe culmea cea mai înaltă şi ceva explodă în ea, ceva
uimitor şi adevărat. Se arcui împinsă de forţa senzaţiilor
şi îl simţi pe Gareth devenind mai agitat şi mai sălbatic,
apoi ascunzîndu-şi chipul în părul ei şi scoţînd un sunet
primitiv în timp ce se elibera.
Un minut sau poate două nu putură face altceva
decît să respire. Pînă la urmă el se aşeză alături de ea,
pe o parte, aproape.
- Vai de mine, spuse ea, fiindcă părea a exprima
foarte bine tot ce simţea.
*
- Cînd ne căsătorim, întrebă el trăgînd-o mai
aproape, pînă cînd o ţinea în braţe, cu spatele lipit de
pieptul lui.
- î n şase săptămîni.
- în două, spuse el. Nu mă interesează ce îi spui
mamei tale. Schimbă data, sau te iau pe sus şi te duc în
Gretna.
Hyacinth dădu din cap şi se mişcă în braţele lui,
bucurîndu-se de căldura pielii sale.
- Două, spuse oftînd. Poate numai una.
- Şi mai bine, aprobă el.
Stătură aşa cîteva minute, bucurîndu-se de linişte,
apoi Hyacinth se răsuci în braţele lui şi se întoarse ca
să-i vadă chipul.
- Voiai să te duci la casa Clair în seara asta?
- Nu ştiai?
Ea scutură din cap.
- Nu credeam că te mai duci acolo.
- Dar ţi-am promis că merg.
330 JULIA QUINN

- Da, spuse ea, dar credeam că minţi, doar ca să fii


amabil.
Gareth blestemă încet.
- O să mă omori. Nu pot să cred că nu voiai să mă
duc.
- Voiam, dar nu credeam că o să o faci.
Apoi se ridică brusc, zguduind patul. I se măriră ochii
şi îi străluciră.
- Hai să mergem. în noaptea asta. ;
Era uşor de răspuns la aşa ceva.
-N u .
- Te rog, te rog. Cadou de nuntă.
- Nu, spuse el.
- îţi înţeleg lipsa de entuziasm...
- Nu, repetă el, încercînd să ignore sentimentul
negru care îl încerca.
Sentimentul că va ceda.
- Nu cred că înţelegi, mai spuse.
- Dar serios, rosti ea cu ochii strălucitori şi cu o
privire convingătoare, ce avem de pierdut? Ne căsătorim
în două săptămîni...
El ridică o sprinceană.
- Săptămîna viitoare, se corectă ea. Promit.
El se gîndi puţin. Era tentant.
- Te rog, mai spuse ea. Ştii că vrei.
- De ce, se întrebă el cu voce tare, mă simt ca la
facultate, alături de cei mai degeneraţi prieteni ai mei,
care încearcă să mă convingă să mai beau încă trei
pahare de gin?
SĂRUTUL LUI 331

- De ce ai vrea să fii prieten cu un degenerat?


întrebă ea.
Apoi zîmbi curioasă.
- Şi ai băut cele trei pahare?
Gareth se întrebă dacă era înţelept să-i răspundă.
Nu voia ca ea să ştie despre excesele pe care el le
făcuse ca student, dar poate aşa ar fi uitat despre
bijuterii...
- Hai să mergem, îl îndemnă ea din nou. Ştiu că
vrei.
- Ştiu ce vreau, spuse el punînd mîna în jurul ei, şi
e cu totul altceva.
- Nu vrei bijuteriile? îl îmboldi ea.
El începu să o mîngîie.
-îhm...
- Gareth! tresări ea încercînd să se îndepărteze.
- Gareth, da, sau Gareth...
- Nu! spuse ea ferm, scăpînd din braţele lui şi
adăpostindu-se în cealaltă parte a patului.
- Gareth, nu. Nu pînă nu mergem la casa Clair după
bijuterii.
- Doamne, mormăi el. E Lysistrata, venită la mine
în formă umană.
Ea îi aruncă un zîm bet trium fător peste umăr şi
începu să se îmbrace. El se ridică, ştiindu-se învins. în
plus, avea dreptate. Principala lui grijă era reputaţia ei.
Dacă era cu el, ştia că o poate apăra. Dacă se
căsătoreau într-o săptămînă sau două, ceea ce făceau
acum ar fi fost uitat repede şi ascuns în spatele unui
332 JULIA QUINN

zîmbet obraznic. Dar tot simţea că trebuie să i se opună,


aşa că spuse:
- N-ar fi trebuit să fii obosită după atîta timp petrecut
cu mine în pat?
- Mă simt plină de energie.
El răsuflă obosit.
- E ultima dată, spuse sec.
Ea replică imediat.
- Promit.
Se îmbrăcă şi el. A
- Vorbesc serios. Dacă nu le găsim în noaptea asta,
nu le mai căutăm pînă nu-mi rămîne mie casa. Atunci n-
ai decît să o demolezi piatră cu piatră.
- Nu o să fie nevoie, spuse ea. Le găsim în seara
asta, simt eu.
Gareth se gîndi la mai multe replici, dar nici una nu
era potrivită pentru o doamnă. Ea se uită la hainele pe
care le purta şi spuse:
- Nu sînt îmbrăcată cum trebuie.
Materialul rochiei era închis la culoare, dar nu era la
fel de practic cum erau pantalonii pe care îi purtase în
celelalte expediţii. El nu se obosi să sugereze o
amînare, fiindcă ştia că nu are rost. Hyacinth strălucea
de entuziasm. Ea arătă spre tivul rochiei şi spuse:
- Dar am cei mai comozi pantofi, şi sigur asta e cel
mai important.
- Sigur.
Ea ignoră tonul lui ironic.
- Eşti pregătit?
- Pe cît se poate, spuse el zîmbind fals.
SĂRUTUL LUI 333

Adevărul era că îl cuprinsese şi pe el entuziasmul


ei, şi deja se gîndea pe unde să meargă ca să fie în
siguranţă. Dacă n-ar fi fost convins că o poate apăra ar
fi legat-o de pat înainte să-i permită să păşească în
noapte. îi sărută o mînă şi întrebă:
- Mergem?
Ea aprobă şi o luă înainte, mergînd pe vîrfuri prin
hol.
- O să le găsim, spuse încet. Sînt convinsă.
Capitolul XXI

0 jumătate de oră mai tîrziu.

- Nu o să le găsim. i
Hyacinth stătea cu mîinile în şold şi se uita prin
dormitorul baronesei. Petrecuseră cincisprezece minute
în casă, cinci strecurîndu-se pe fereastra din salon şi
urcînd la etaj şi celelalte zece căutînd în fiecare colţişor,
dar bijuteriile nu erau de găsit. Nu îi stătea în fire să se
recunoască învinsă. De fapt, era ceva atît de necarac-
teristic ei încît cuvintele „Nu le vom găsi” sunaseră mai
mult a surprindere decît a altceva.
Nu îi trecuse prin cap că era posibil să nu le
găsească. îşi imaginase momentul de sute de ori,
plănuise şi conspirase, se gîndise foarte mult ia întreaga
scenă, dar niciodată nu-şi imaginase că ar putea să nu
găsească nimic.
Se simţea ca şi cum s-ar fi lovit de un perete din
cărămidă. Poate că fusese prea optimistă. Poate că
fusese oarbă, dar, oricum, era sigur că se înşelase.
- Vrei să renunţi?» întrebă Gareth uitîndu-se în sus,1
spre ea.
Era ghemuit lîngă pat, căutînd nişe secrete în
peretele din spatele tăbliei. Nu părea încîntat, dar dădea
SĂRUTUL LUI 335

impresia că pentru el aventura luase sfîrşit. Ştiuse că nu


o să găsească nimic. Dar dacă nu ştia, oricum era
aproape sigur şi venise în seara asta numai ca să îi facă
ei pe plac. Hyacinth decise că îl iubea şi mai mult din
cauza asta. Dar acum expresia lui, aerul, tonul vocii,
păreau a spune „Am încercat, n-am găsit nimic, acum
putem să plecăm?”
Nu zîmbea mulţumit şi nu îi spusese „Ştiam eu!”. O
privea doar fără expresie, poate cel mult uşor
dezamăgit, ca şi cum, într-un loc ascuns din suflet,
sperase să nu aibă dreptate.
- Hyacinth? întrebă el, fiindcă ea nu îi răspundea.
- E u ...
Nu ştia ce să spună.
- Nu avem mult timp, o întrerupse el cu o expresie
hotărîtă.
Era clar că nu mai poate reflecta. Gareth se ridică şi
se scutură de praf. Dormitorul baronesei fusese închis
şi se pare că nu era curăţat prea des.
- în seara asta, baronul e la întîlnirea clubului
crescătorilor de ogari.
- Crescători de ogari? în Londra?
- Se întîlnesc în ultima marţi» a fiecărei luni,7 fără
excepţie, de ani întregi, ca să rămînă la curent cu cele
mai noi informaţii din domeniu, deşi sînt în oraş.
- Şi apar des informaţii noi? întrebă Hyacinth.
Era genul de informaţie care o interesa.
- Nu ştiu, replică el repezit. Probabil că e numai o
scuză ca să mai bea ceva. Întîlnirile se termină la
unsprezece, şi mai stau vreo două ore de vorbă. Ceea
336 JULIA QUINN

ce înseamnă că baronul se va întoarce, scoase ceasul


din buzunar şi blestemă încet, chiar acum,
Hyacinth dădu din cap supărată.
- O să renunţ, spuse ea. Nu cred că am mai spus
vreodată cuvintele astea fără să fiu într-o situaţie critică,
dar asta e.
Gareth chicoti încet.
- Nu e sfîrşitui lumii, Hy. Gîndeşte-te că poţi să reiei
căutările după ce moare baronul şi moştenesc eu casa.
La care, adăugă gînditor, chiar am oarecum dreptul. Ca
să vezi.
Scutură capul.
- Crezi că Isabella voia să le găsească cineva?
întrebă ea.
- Nu ştiu. Ai crede că dacă da, ar fi ales o limbă mai
accesibilă, nu slovena.
- A r trebui să mergem, spuse ea oftînd. Trebuie să
ajung acasă. Dacă vreau să o bat la cap pe mama ca
să schimbăm data nunţii, vreau să o fac acum, cît îi e
somn şi e uşor de convins.
Gareth privi peste umăr, cu mîna pe mînerul uşii.
- Chiar eşti diabolică.
- Nu ştiai dinainte?
El zîmbi, apoi îi făcu semn cu capul cînd văzu că
holul e gol. Coborîră îm preună pînă în salonul cu
fereastra care nu se închidea bine. încet şi pe tăcute se
strecurară afară. Gareth mergea înainte, şi se opri la
capătul aleii, întinzînd un braţ înapoi, ca să o ţină
departe pe Hyacinth cît timp aruncă o privire pe Dover
Street.
SĂRUTUL LUI 337

- Hai, şopti el făcînd o mişcare cu capul spre stradă.


Veniseră într-o trăsură, fiindcă apartam entul lui
Gareth nu era destul de aproape, şi o iăsaseră să
aştepte la două străzi distanţă. Nu era nevoie să îi ducă
pînă acasă la Hyacinth, care era în cealaltă parte a
cartierului Mayfair, dar Gareth decisese că, dacă tot erau
cu trăsura, puteau să se şi folosească de ea. Era un loc
în care puteau coborî, chiar înainte de numărul cinci,
unde era mai întuneric şi erau mai puţine ferestre.
- Pe aici, spuse el şi o luă de mînă, trăgînd-o după
el. Hai...
Se opri, împiedicîndu-se. Hyacinth nu se mai mişca.
- Ce e? şuieră el întorcîndu-se spre ea.
Dar nu îl privea pe el, ci pe cineva din dreapta. Era
baronul. Gareth îngheţă. Lordul St. Clair, tatăl lui, de
fapt, unchiul, stătea în faţa uşii casei sale, cu cheia în
mîna, şi se uita la ei.
- Interesant, rosti el cu ochii strălucind.
Gareth simţi cum i se umflă pieptul, într-o încercare
instinctivă de a brava, în timp ce o împingea pe Hyacinth
în spatele lui.
- Domnule, rosti el.
Aşa îi spusese toată viaţa, şi unele obiceiuri erau
greu de schimbat.
- Imaginează-ţi ce curios sînt. E a doua oară cînd
dau peste tine aici, în miezul nopţii.
Gareth nu răspunse.
- Şi acum, lordul St. Clair făcu semn spre Hyacinth,
ai venit şi cu logodnica ta. Destul de neobişnuit. Familia
ei ştie că a ieşit după miezul nopţii?
338 JULIA QUINN

- Ce vrei? întrebă Gareth dur.


Baronul chicoti.
- Cred că o întrebare mai bună ar fi ce vrei tu. Doar
dacă nu vrei să încerci să mă convingi că ai ieşit ca să
iei aer.
Gareth îl privi fix, încercînd să vadă asemănări.
Nasul, ochii, felul în care îşi ţineau umerii, toate
semănau. De asta nu se gîndise niciodată că ar putea fi
al altui bărbat. Mic fiind nu înţelegea de ce îl urăşte atît
de mult tatăl lui. Cînd mai crescuse şi aflase ce se
întîmplă între un bărbat şi o femeie, se întrebase dacă
nu cumva era posibil, fiindcă o infidelitate din partea
mamei lui ar fi explicat comportamentul baronului.
Dar de fiecare dată renunţase la idee din cauza
nasului St. Clair. Baronul îl privise în ochi şi îi spusese
că nu e fiul lui şi că, probabil, nasul era o coincidenţă,
iar el îl crezuse. Baronul nu era prost şi ştia cum să
numere pînă la nouă. Niciunul dintre ei nu se gîndise că
nasul putea fi altceva decît coincidenţă şi că el ar putea
face, totuşi, parte din familie.
încercă să-şi am intească dacă baronul îşi iubise
fratele. Oare Richard şi Edward St. Clair fuseseră
apropiaţi? Nu şi-i amintea împreună, dar el oricum
petrecea aproape tot timpul în camerele copiilor.
- Ei bine? întrebă baronul. Ce ai de spus în
apărarea ta?
Şi el era cît pe ce să spună cuvintele. îl privi în ochi
pe cel care fusese forţa directoare a vieţii lui pentru atît
de mult timp. Era gata, gata să răspundă „Nimic,
unchiule Richard” . Ar fi fost cea mai frumoasă lovitură,
SĂRUTUL LUI 339

o surpriză de proporţii care ar fi durut foarte mult. Ar fi


meritat să o spună şi numai ca să vadă şocul de pe faţa
baronului. Ar fi fost perfect.
Doar că Gareth nu voia să spună nimic, fiindcă nu
simţea nevoia. Şi asta îi tăie răsuflarea. înainte ar fi
încercat să-şi dea seama ce ar putea simţi tatăl lui, dacă
ar fi uşurat că titlul va merge la un adevărat St. Clair sau
furios şi devastat din cauza trădării fratelui său.
înainte, Gareth ar fi cîntărit opţiunile şi ar fi încercat
să lovească atît de tare cît era omeneşte posibil. Dar
acum... Pur şi simplu nu-i păsa. Nu îl iubise niciodată pe
bărbatul ăsta şi nici măcar nu îl plăcuse. Pentru prima
dată în viaţă, nici măcar nu mai conta, iar asta îl uimea
şi îl făcea să se simtă bine.
O luă de mînă pe Hyacinth, strecurîndu-şi degetele
printre ale ei.
- A m ieşit doar la plimbare, spuse pe un ton calm.
Era o afirmaţie ridicolă, dar o spusese cu aplomb,
pe tonul pe care-l folosea mereu cu baronul.
-V in o , domnişoară Bridgerton, adăugă, întorcîndu-
se şi îndreptîndu-se spre stradă.
Dar Hyacinth nu se mişcă. Tînărul se întoarse ca să
se uite la ea. Părea încrem enită pe loc. îl privea
întrebător, ca şi cum nu i-ar fi venit să creadă că el nu
spusese nimic. Se uită de la ea la lordul St. Clair, apoi
se gîndi la sine însuşi. Chiar dacă războiul cu baronul
nu mai conta, adevărul era important, nu fiindcă putea
răni, ci fiindcă era adevărul şi era nevoie să fie auzit.
- Trebuie să-ţi spun ceva, rosti el privindu-l pe
baron.
340 JULIA QUINN

Nu era uşor pentru el să fie atît de direct, fiindcă nu


ştia cum să-i vorbească acestui om fără să fie maliţios.
Se simţea ciudat, vulnerabil.
Lordul St. Clair nu spuse nimic, dar expresia i se
schimbă, deveni mai atent.
- Sînt în posesia jurnalului bunicii St. Clair.
Baronul păru speriat, aşa că el adăugă:
- L-a găsit Caroline printre lucrurile lui George,
alături de un bilet în care o instruia să mi-l aducă mie.
- Ea nu ştia că nu-i eşti nepot. *
Gareth vru să spună „Ba da, sînt” , dar reuşi să se
abţină. Voia să facă lucrurile corect. Aşa trebuia, fiindcă
Hyacinth era alături de el şi, deodată, felul furios în care
vorbise pîna atunci cu tatăl său părea imatur. Nu voia ca
ea să-l vadă aşa şi nu voia să mai fie aşa.
- Domnişoara Bridgerton ştie ceva italiană,
continuă, pe un ton egal. M-a ajutat cu traducerea.
Baronul o studie pe Hyacinth o clipă, apoi se uită
înapoi la Gareth.
- Isabella ştia cine mi-a fost tată, spuse el încet. E
vorba de unchiul Edward.
Baronul nu spuse nimic. Deschise puţin gura, dar
rămase atît de neclintit încît tînărul se întrebă dacă mai
respiră. Oare ştiuse? Bănuise?
Gareth şi Hyacinth tăceau, iar baronul se întoarse şi
se uită în lungul străzii, undeva, în depărtare. Cînd se
răsuci spre ei era alb ca hîrtia. îşi drese glasul şi dădu
din cap. Numai o dată, ca să fie clar că înţelesese.
- A r trebui să te însori cu fata asta, spuse el arătînd
spre Hyacinth. Dumnezeu ştie că o să ai nevoie de
zestrea ei.
SĂRUTUL LUI 341

Apoi urcă restul treptelor şi intră în casă, închizînd


uşa.
- Asta e tot? spuse Hyacinth după ce rămăsese o
clipă cu gura căscată. Numai atît are de gînd să spună?
Gareth începu să tremure. Dar era din cauză că îi
venea să rîdă. Rîdea.
- Nu poate face asta, protestă fata cu indignare.
Tocmai i-ai spus cel mai mare secret al vieţilor voastre,
şi el nu face decît... Rîzi?
El scutură din cap, deşi era clar că asta face.
- Ce-i aşa de amuzant? întrebă ea suspicioasă.
Avea o expresie caracteristică ei, care îl făcu să rîdă
şi mai tare.
- Ce e atît de amuzant? întrebă ea din nou, doar că
acum părea că-i vine şi ei să zîmbească. Gareth, insistă,
trăgîndu-l de mînecă. Spune-mi.
El ridică din umeri.
- Sînt fericit, rosti, înţelegînd că era adevărat.
Se bucurase de viaţă şi avusese parte de momente
de fericire, dar nu se mai simţise de mult atît de complet,
de întreg. Aproape că uitase cum era. Hyacinth îi puse
mîna pe frunte.
- A i febră?
- Mă simt foarte bine.
O luă în braţe.
- Mai mult decît bine.
- Gareth, tresări ea, ferindu-se de sărutul lui. Ai
înnebunit? Sîntem în mijlocul străzii, şi este...
El o sărută.
- E miezul nopţii, izbucni ea.
342 JULIA QUINN

El rînji diavoleşte.
- Dar mă însor cu tine săptămîna viitoare.
- Da, dar...
-A p ro p o de asta, murmură el.
Hyacinth rămase cu gura căscată atunci cînd el se
aşeză în genunchi.
- Ce faci? întrebă speriată, uitîndu-se în toate
părţile.
Sigur că lordul St. Clair se uita la ei de la fereastră,
şi cine ştie cine altcineva.
- O să fim văzuţi, şopti ea.
El păru neafectat de idee.
- Oamenii vor spune că ne iubim.
- E u ...
Cum să te superi la o astfel de replică?
- Hyacinth Bridgerton, spuse el luînd-o de mînă, vrei
să te măriţii cu mine?
Ea clipi, nedumerită.
- A m acceptat deja.
- Da, dar, aşa cum ai spus şi tu, nu te-am cerut din
motivele potrivite. Erau destul de bune, dar nu cele mai
bune.
-E u ...
Hyacinth era foarte emoţionată. Se uita la ea cu ochii
albaştri strălucind în lumina felinarelor.
- îţi cer să te măriţi cu mine fiindcă te iubesc şi
fiindcă nu-mi imaginez viaţa fără tine. Vreau să te văd
dimineaţa, seara, şi de o sută de ori între ele. Vreau să
îmbătrînim împreună, să rîdem împreună şi să le spun
SĂRUTUL LUI 343

prietenilor cît de dificilă eşti, doar ca să ştiu în sinea mea


că sînt cel mai norocos bărbat din oraş.
- Poftim? întrebă ea.
- Trebuie să păstrăm aparenţele. Aş fi urît de toată
lumea dacă toţi ar şti cît eşti de perfectă.
-A h a .
Cum putea să îl contrazică? Apoi el deveni serios.
- Vreau ca tu să fii familia mea. Vreau să fii soţia
mea.
Se uită la ei. O privea cu atîta iubire şi devotament!
Se simţea protejată, învăluită de sentimentele lui şi ştia
că asta e muzica, asta e poezia. Asta era iubirea. El îi
zîmbi şi ea nu putu decît să zîm bească la rîndul ei,
simţind ca prin vis că are obrajii umezi de lacrimi.
- Hyacinth, spuse el.
Ea dădu din cap, sau cel puţin crezu că face asta.
El îi strînse mîna şi se ridică.
- Nu credeam că trebuie să-ţi spun tocmai ţie aşa
ceva, dar, pentru Dumnezeu, spune ceva, femeie!
- Da, rosti ea, aruncîndu-se în braţele lui. Da!
Epilog

La patru zile după finalul fericit al poveştii noastre,


Gareth îi făcu o vizită lordului Wrotharh şi află că acesta
nu are pretenţia ca el să se însoare cu Mary, mai ales
după ce lady Bridgerton promisese să o ia sub aripa ei
pe una dintre fiicele lui mai mici în următorul sezon de
baluri.
La alte patru zile, Gareth află de la lady Bridgerton,
într-o manieră foarte directă, că aceasta nu are de gînd
să-şi mărite fiica cea mică în grabă, aşa că trebui să mai
aştepte două luni înainte să se însoare cu Hyacinth la
capela St. George din Londra.
La unsprezece luni după aceea, soţia lui născu un
băieţel frumos şi sănătos, pe care îl botezară George.
La doi ani după aceea avură şi o fată, pe Isabella.
După alţi patru ani, lordul St. Clair căzuse de pe cal
în timpul unei vînători de vulpi şi murise pe loc. Gareth
îi preluase titlul şi se mutase împreună cu Hyacinth în
casa Clair.
Toate acestea se petrecuseră cu şase ani înainte de
momentul prezent. Hyacinth a căutat bijuteriile
încontinuu, de atunci şi pînă azi.
SĂRUTUL LUI 345

- Nu ai căutat deja în camera asta?


Hyacinth îi privi din locul în care stătea, în baia
baronesei. Gareth stătea în prag, privind-o indulgent.
- Nu în ultima lună, replică ea, bătînd în podea în
căutarea unor compartimente secrete, ca şi cum nu ar
fi făcut asta de nenumărate ori înainte.
- Draga mea, spuse Gareth, iar ea ştiu din tonul lui
ce gîndeşte.
îl săgetă cu privirea.
-N u .
- Draga mea, repetă el.
- Nu, spuse ea întorcîndu-se înapoi la căutare. Nu
vreau să aud. Dacă durează pînă mor şi tot o să găsesc
bijuteriile astea.
- Hyacinth.
Ea îl ignoră şi continuă să caute. Gareth o privi un
timp, apoi spuse:
- Sînt aproape sigur că ai mai făcut asta.
Ea îi aruncă doar o privire, apoi se ridică şi începu
să verifice tocul ferestrei.
- Hyacinth, spuse el.
Ea se răsuci atît de brusc că aproape se
dezechilibră.
- în indiciu scria „ Curăţenia e de ia Dumnezeu, şi
împărăţia cerurilor e cu adevărat bogată".
- în slovenă, adăugă el obosit.
- T r e i sloveni, îi aminti ea. Trei au citit indiciul şi toţi
l-au tradus la fel.
Şi nu fuseseră nici prea uşor de găsit.
346 JULIA QUINN

- Hyacinth, spuse el din nou, ca şi cînd nu i-ar li


rostit numele de două ori deja, şi de m ulte alte ori
înainte, mereu pe acelaşi ton resemnat.
- Trebuie să fie aici. Trebuie.
Gareth ridică din umeri.
- Foarte bine, spuse. Dar Isabella a tradus un pasn|
in italiană şi vrea să îi verifici tema.
Hyacinth se opri, oftă, apoi luă mîna de pe pervaz.
La opt ani, fiica ei anunţase că vrea să înveţe limba
celeia căreia îi purta numele, iar Hyacinth şi Gareth
angajaseră un profesor care venea trei dim ineţi pe
săptămînă. într-un an, fetiţa vorbea mai bine decît mama
ei, iar Hyacinth era nevoită să-l piătească pe profesor şi
pentru ea, ca să poată ţine pasul.
- De ce nu ai studiat niciodată italiana? îl întrebă pe
Gareth în timp ce el o conducea din dorm itor spre
coridor.
- Nu mă pricep la limbi străine, spuse el încet. Şi nici
nu am nevoie, cu doamnele mele alături.
Hyacinth dădu ochii peste cap.
- Eu nu-ţi mai spun cuvinte necuviincioase, îl
avertiză.
El rîse.
-A tu n c i nici eu nu o să-i mai dau domnişoarei Orsini
bani ca să te înveţe mai multe cuvinte necuviincioase.
Hyacinth îl privi îngrozită.
- Doar nu ai făcut aşa ceva!
- Ba da.
Ea ţuguie buzele.
- Şi n-ai nicio remuşcare.
SĂRUTUL LUI 347

- Remuşcare?
El chicoti, apoi îşi lipi buzele de urechea ei şi îi şopti
toate cuvintele pe care se deranjase să le ţină minte din
italiană.
- Gareth! ţipă ea.
- Gareth, da, sau Gareth, nu?
Hyacinth oftă, fiindcă nu se putea abţine, şi rosti:
- Gareth, mai vreau.

Isabella St. C lair duse creionul la tîmplă şi privi


cuvintele pe care le scrisese. Era greu să traduci,
înţelesul literal nu era mereu cum ar fi trebuit, aşa că
trebuia să alegi cu mare grijă cuvintele. Dar asta, privi
la pagina deschisă din „Discorso intorno alle cose che
stanno, in su Tacqua, o che in quella si muovono” al lui
Galileo, asta era perfect. Perfect, cuvîntul ei preferat.
Privi spre uşă, aşteptînd să vină mama ei. Isabellei
îi plăcea să traducă texte ştiinţifice fiindcă mama ei se
împotmolea mereu la cuvintele tehnice şi era amuzant
să o vezi cum se preface că ştie italiană mai bine decît
ea.
Isabella nu era răutăcioasă, totuşi. Ţuguie buzele,
gîndindu-se la asta. Nu era rea. Singura persoană pe
care o adora mai mult decît pe mama era străbunica
Danbury, care, deşi în cărucior cu rotiie, încă mînuia
bastonul cu tot atîta pricepere cîtă avea la vorbe.
Isabella zîmbi. Cînd va fi mare voia să fie exact ca
mama ei, la început, apoi la fel ca străbunica. Oftă. Va fi
o viaţă minunată.
348 JULIA QUINN

Dar de ce dura atît? Î! trimisese pe tata să o aducă


acum prea mult timp. îl iubea şi pe el la fel de mult, dar
era numai un bărbat, şi nu putea să-şi dorească să fie
ca el. Făcu o grimasă. Probabil că mama şi tata rîdeau
şi şopteau şi se ascunseseră pe undeva. Dumnezeule,
era jenant.
Isabella se ridică şi se resemnă la gîndul că avea de
aşteptat o vreme. Se gîndi că are timp să meargă la
toaletă. Aşeză creionul, se mai uită o dată la uşă şi
traversă camera, intrînd în baie. Caméra ascunsă în
adîncul casei era încăperea ei preferată. Altcuiva îi
plăcuse de asemenea de-a lungul existenţei clădirii,
fiindcă era pavată cu plăci frumos colorate, probabil într-
un stil oriental. Erau pictate cu albastru, turcoaz şi
galben ca soarele.
Dacă ar fi fost destui de mare ca să încapă un pat
în ea, Isabella s-ar fi mutat acolo şi ar fi pretins că e
camera ei. I se părea foarte amuzant că încăperea cea
mai frumoasă era şi cea mai puţin importantă. Baia
copiilor? Numai aripa servitorilor era mai puţin
importantă.
isabella făcu ce venise să facă, îm pinse oala de
noapte în colţul ei şi se îndreptă spre uşă. Dar înainte
să ajungă acolo, ceva îi atrase atenţia. Era o crăpătură
în podea.
-A s ta nu era aici, murmură ea.
Se aplecă şi se uită la crăpătură, care se prelungea
de la podea pînă ia prima placă de faianţă şi la cel puţin
zece centimetri mai sus. Nu era genul de lucru pe care
oamenii îl observă, dar isabella nu era ca toţi ceilalţi. Ea
SĂRUTUL LUI 349

observa totul. Iar aici era ceva nou. Fiindcă nu se putea


apropia şi mai mult, se aşeză pe braţe şi pe genunchi şi
puse obrazul pe podea.
Apăsă pe placa din dreapta crăpăturii, apoi pe cea
din stînga.
- Hmm.
De ce ar apărea brusc o crăpătură în pereteie băii?
Casa Clair, veche de peste o sută de ani, terminase cu
siguranţă cu aşezatul pe temelie. Deşi auzise că în
unele zone din lume pămîntui tremura şi se scutura, aşa
ceva nu se întîmpla în Londra civilizată. Oare lovise fără
să vrea peretele? Scăpase ceva din mînă? Atinse din
nou crăpătura.
îşi iuă avînt, pregătită să lovească puţin mai tare, dar
apoi se opri. Baia mamei ei era dedesubt. Deşi îl
trimisese pe tata după ea cu exagerat de mult timp
înainte, probabil că mami era tot acolo. Şi cînd se ducea
acoio, fie ieşea după un minut, fie după o oră. Foarte
ciudat.
Isabella nu voia să facă prea mult zgomot, fiindcă
sigur părinţii ei nu ar fi prea fericiţi dacă ea se apuca să
dărîme casa. Poate doar o bătaie mică... Cîntă un
cîntecel scurt, pentru copii, ca să decidă de unde să
înceapă, apoi iovi mai tare. Nu se întîmplă nimic. Băgă
un deget în marginea crăpăturii şi apăsă. O bucăţică din
chitul dintre dale i se prinse sub unghie. Poate că ar fi
putut mări crăpătura.
Privi ia oglindă, unde era un pieptene de argint. Ar
putea fi util. îl apucă şi se folosi de ei ca să desprindă
chitui. Crăpătura se lungi în sus pe perete chiar sub ochii
350 JULIA QUINN

ei! Repetă mişcarea, de data asta în cealaltă parte a


despicăturii. Nimic. încercă din nou în primul loc. Apoi şi
mai tare.
Isabella tresări cînd crăpătura sparse chitul pînă sus,
la ultima placă de faianţă. Apoi repetă mişcarea pînă
cînd se sparse şi chitul din cealaltă parte. Respirînd
greu, apăsă cu unghiile şi trase de placa de faianţă,
mişcînd-o dintr-o parte într-alta cu toată puterea.
Apoi, scrîşnind şi gemînd ca străbunica atunci cînd
se ridica din scaunul cu rotile şi se aşeza în pat, placa
cedă.
Isabella o lăsă jos cu grijă, apoi se uită în locul din
care o scosese. Acolo unde ar fi trebuit să fie doar un
zid era un mic lăcaş de numai cîţiva centimetri. Băgă
mîna cu degetele lipite unul de celălalt şi simţi ceva care
semăna cu catifeaua. Trase punguţa afară. Era legată
cu un şnur de mătase.
Se aşeză turceşte şi slăbi legătura. Apoi, cu mîna
dreaptă, deschise săculeţul şi puse conţinutul în mîna
stîngă.
- Doamne!
îşi opri ţipătul. O ploaie de diamante îi căzuse în
mînă. înăuntru erau un colier şi o brăţară. Deşi nu era
genul de fata care să se lase impresionată de mărgele
şi hăinuţe, bijuteriile astea erau foarte, foarte frumoase.
- Isabella?
Era mama. Nu se poate!
- Isabella, unde eşti?
îşi drese glasul, fiindcă avea vocea gîtuită.
- î n sala de baie, mami. Ies imediat.
SĂRUTUL LUI 351

Ce era de făcui? Ei, ştia ce trebuia să facă. Dar,


oare, voia să facă asta?
- Traducerea e aici, pe birou? o auzi pe mama
spunînd.
- Da! E din Galileo. Originalul e alături.
- Ei bine, vocea mamei părea nesigură, de ce ai...
Nu contează.
Fetiţa se uită speriată la bijuterii. Avea numai un
moment ca să se decidă.
- isabella! strigă mama. Ai făcut adunările în
dimineaţa asta? După-amiază începem lecţiile de dans.
Lecţii de dans? Se strîmbă ca şi cum ar fi înghiţit
leşie.
- Domnul Larouche vine la două fix, aşa că trebuie...
Isabella se uită la diamante cu atîta atenţie că nu
mai văzu şi nu mai auzi nimic altceva. Nici sunetele
străzii, care veneau dinspre fereastră, nici vocea mamei
ei, care vorbea despre dans şi punctualitate. Nu mai
exista nimic decît ţiuitul din urechi şi respiraţia sacadată.
Se uită la diamante, zîmbi şi le puse înapoi în
punguţa lor de catifea.

Sfîrşit
Gareth St. Clair are o mare problemă. Tatăl lui,
care îl urăşte, este hotărît să aducă la sapă de lemn
domeniile familiei şi să-i cheltuiască toată moştenirea.
Singura avere a lui Gareth este un vechi jurnal de
familie, care ar putea să conţină secretele trecutului...
sau cheia viitorului. Problema este că jurnalul e scris
în italiană, iar el nu înţelege nici un cuvînt.
Toată lumea este de acord - nu mai există nimeni
asemenea lui Hyacinth Bridgerton. E inteligentă,
sinceră, deschisă... Are în ea ceva fermecător dar şi
ofensator, care lui nu-i mai dă pace. Hyacinth se oferă
să-i traducă lui Gareth jurnalul şi cînd se cufundă
amîndoi în textul misterios, descoperă că răspunsurile
căutate nu se găsesc în jurnal, ci în fiecare dintre ei...
şi că nimic nu e la fel de simplu - sau de complicat ca
un singur sărut perfect.

www.miron.ro
MAGAZIN VIRTUAL

LEI: 24,00

S-ar putea să vă placă și