Petrol și gaze naturale – Referat

Petrolul, sau țițeiul, împreună cu cărbunii și gazele naturale fac parte din
zăcămintele de origine biogenă care se găsesc în scoarța pământului. Petrolul, care
este un amestec de hidrocarburi solide și gazoase dizolvate într-un amestec de
hidrocarburi lichide, este un amestec de substanțe lipofile. Țițeiul în stare brută
(nerafinat) conține peste 17 000 de substanțe organice complexe, motiv pentru care
este materia primă cea mai importantă pentru industria chimică (vopsele,
medicamente, materiale plastice, etc.) și producerea carburanților. Ca o curiozitate,
se poate menționa că unele varietăți de țiței devin fosforescente în prezența luminii
ultraviolete.
Petrolul a fost descoperit în urmă cu câteva mii de ani. Având densitatea mai redusă
decât a apei sărate, s-a găsit în zone cu straturi sedimentare calcaroase, argiloase,
sau nisipoase de la suprafață, (în Germania, de exemplu, în jurul Hanovrei și
Braunschweig). În cazul în care straturile impermeabile de argilă sunt deasupra,
nepermițând ieșirea la suprafață a petrolului, acesta se va găsi în straturile profunde
de unde va fi extras prin sonde petroliere.
Straturile de petrol situate la suprafață prin oxidare se transformă în asfalt acesta
fiind deja descoperit în Orient în urmă cu cca. 12 000 de ani în Mesopotamia antică.
Oamenii au învățat să folosească asfaltul, prin amestecare cu nisip și alte materiale
ce etanșează pereții corăbiilor.
Din timpul Babilonului provine denumirea de naptu (nabatu = luminează) care ne
indică faptul că petrolul era utilizat la iluminat, acesta fiind amintit și în legile lui
Hammurabi 1875 î.e.n. fiind prima dovadă istorică scrisă pentru reglementarea
folosirii petrolului.
Petroleum este un cuvânt de origine romană care provine din „oleum petrae“ = ulei
de piatră denumire pe care romanii au preluat-o de la egipteni, care descoperă
petrol la suprafață în regiunea munților Golfului Suez se presupune că în antichitate
romanii foloseau petrolul ca lubrifiant la osiile carelor romane, sau în timpul
Bizanțului acesta era parte componentă a focului grecesc o armă temută în luptele
navale de odinioară.
Petrolul era folosit și în medicina veche fiind vândut ca leac miraculos universal.
Teoria biogenă de formare a zăcămintelor de petrol susține că petrolul ia naștere din
organisme marine plancton care după moarte s-au depus pe fundul mării, fiind
acoperite ulterior de sedimente.
Conform acestei teorii perioada de formare a petrolului se întinde pe perioada de
timp de cca. 350 - 400 milioane de ani în urmă Devonian perioadă în care a avut loc
în rândurile florei și faunei o mortalitate în masă, explicată prin teoria meteoritului
uriaș care a căzut în acea perioadă pe Pământ, declanșând temperaturi și presiuni
ridicate.
Astfel s-au format așa numitele substanțe cherogene ce provin din substanțe
organice cu un conținut ridicat în carbon și hidrogen.
Prin procesele următoare de diageneză aceste substanțe cherogene pot deveni
substanțe bituminoase, rocile sedimentare ce conțin substanțe cherogene sunt
denumite roci mamă a zăcămintelor de petrol.
Materia cherogenă alcătuită din particule fin dispersate în roca mamă, sub anumite
condiții, mai ales în prezența temperaturilor înalte suferă un proces de migrație fiind
împinse de apa sărată care are o greutate specifică mai mare, sub presiunea
exercitată particulele fine unindu-se într-o masă compactă de petrol. Această
migrație are tendință ascendentă spre suprafață, dacă acest proces de migrație este
oprită de un strat impermeabil (argilos), are loc sub presiune îmbogățirea
zăcământului care se află deja în porii rocii de depozitare a petrolului, în condiții
asemănătoare iau naștere gazele naturale, de aceea deasupra unui zăcământ de
petrol se poate afla o cupolă de gaz natural. În peninsula Arabiei zăcămintele de
petrol se află înmagazinate într-un calcar poros biogen care a luat naștere din corali.
Compoziția zăcământului de petrol poate avea un raport diferit de alcani și alchene,
la fel poate diferi raportul grupărilor alifatice și aromatice.
Teoria abiogenă are adepți mai puțini (Thomas Gold) petrolul ar fi rezultat din
minerale, roci cu un conținut ridicat în carbon și hidrogen care având greutatea
specifică mai mică au fost presate spre suprafață.
Dacă zăcământul de petrol se află aproape de suprafață, exploatarea se poate
realiza prin cariere de suprafață, pe când zăcămintele din profunzime sunt extrase
prin sonde de petrol (foraje de adâncime). O altă modalitate de extragere a
petrolului este extragerea din zăcămintele submarine cu ajutorul unor insule sau
platforme de foraj, unde dificultățile de forare sunt mult mai mari. La toate
procedeele de foraj se folosește un lichid de sondă cu polimeri pentru a stabiliza
gaura de foraj, lichid care necesită o greutate specifică mare - pentru aceasta se
adaugă baritină, lichidul de foraj trebuind să aibă o anumită viscozitate. Capul de
foraj, freza, este prevăzut cu tăișuri cu vârf de diamant, iar coloana de sondă este
alcătuită din țevi de oțel care se montează împreună prin înșurubare (una în alta),
această coloană atingând lungimi de până la câteva mii de metri. În cazul
zăcămitelor de petrol care nu se află sub presiune, această presiune se realizează
prin pomparea de apă sau gaz, iar în cazul zăcămintelor cu o viscozitate ridicată se
presează lichide pentru reducerea viscozității.