Retorica

27 noiembrie 2010

Structura cursului:
1. Delimitări conceptuale – accepţiunile retoricii
2. Utilitatea retoricii
3. Domeniile în care se regăseşte retorica
4. Personalităţi care au influenţat sau definit domeniul retoricii

1. Retorica - Sens peiorativ:

- Apanaj al politicienilor – sens negativ
- Retorica peiorativă în sens negativ:
o Răspunsul este impus de la sine
o Răspunsul este cunoscut de interlocutor
o Răspunsul nu este cunoscut.

2. Retorica disperării
3. Retorica dintre x şi y.

Etimologia cuvântului
Rethoricae > latină
Rithor > greacă – vorbitor, orator. Magister Dicenti

Retorica = Elocinţă?
- Elocinţă – puterea de a convinge pe cineva
- Elocinţă - elocvenţă – talentul de a convinge
- Retorica este arta care dezvoltă acest talent
- Elocvenţa precede retorica

Bibliografie recomandată:
- Dimitrie Gusti - Despre Elocvenţă şi Retorică
- Quintillian – Arta retorică
- Cicero – Arta Oratoriei
- Eugen Jurcă – Omiletică şi retorică, Editura Galaxia Gutemberg

Definiţia retoricii: retorica este forţa de a convinge.

Cicero:
- oratorul are datoria să vorbească în aşa fel încât să convingă.

Athenaues:
- arta de înşela.

Platon:
- iscusinţa de a fermeca şi plăcea dar un simulacru politic şi un al patrulea fel de
înşelătorie.

Retorica Biblică
>>> Marcu 7 – 31 în jos
„Chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească.” Marcu 7 – 37

Omiletică = Retorică? NU
Retorica este oratoria care manipulează cu artă şi pricepere cuvântul profan în vederea
persuasiunii. Omiletica transmite cuvântul divin. De aici apare diferenţa dintre Orator
(retorică) şi Apostol (omiletica).
Retorica nu este preocupată de adevăr ci să prezinte lucrurile ca fiind verosimile.
Esenţa omileticii este a transmite imperativ adevărul.
Retorica se bazează pe cuvântul şi logica umană, în schimb omiletica se află în slujba
lui Dumnezeu.

Exemplu:
Triunghiul ABC
A – Dumnezeu şi B, C – omul
B – C = retorică
AB şi CA = omiletica

Retorica se deosebeşte de stilistică sau de gramatică prin faptul că nu este un

mănunchi de reguli ci un tratat de compozite.
Retorica a fost definită în funcţie de 3 perioade:
1. Nodul central al perioadei a fost GORGIAS 485 – 370 Î.Chr.: Cicero, Platon, Isocrate,
Aristotel, Appolodor. Nucleul retoricii era: OFFICIUM ORATORIS. > arta de a
convinge (persuasiunea).
2. Nodul central a fost Quintillian. De la Cicero la Scolestica medievală (oameni învăţaţi,
a fi şcolit în acea perioadă). Era definită de arta bunei vorbiri: ARS sau SCIENTIA
BENE. Bene – nu doar rezultatul bun ci şi ornamentat, înfrumuseţat.
3. După evul mediu – retorica vorba colora.

Utilitatea retoricii

Cicero:
- Trebuie să urmărim când avem un discurs.
o Partea care se numeşte instruire – explicare. Reprezintă rolul argumentativ al
discursului. DOCERE
o Partea agreabilă DELECTARE
 De preferat utilizarea glumiţelor conjuncturale nu pregătite.

Titu Maiorescu:
- mai bine să fi original decât cea mai reuşită copie a unui original.

o Partea finală MOVERE – partea care duce la o concluzie, partea emoţională,

partea în care influenţezi.

!!! De căutat: Anton Pan – Despre vorbă.

!!! În Iacov, despre limbă: limba să atârne ca un cârlig.

Utilitatea retoricii nu stă în vorbire ci stă şi în partea tăcerii.

Cicero:
- Cine nu ştie să tacă, nu ştie nici să vorbească.

Francis Bacon:
- Cel care tace nu poate fi niciodată contrazis.

Anton Pan:
- Unde e vorbă multă, este treabă scurtă.

Woody Allen:
- Mai bine ţine gura închisă şi îi laşi pe alţii să zică că eşti prost, decât să deschizi gura
şi să nu mai laşi nici o urmă de îndoială.

Oratoria este: Naturaleţe, Naturaleţe, Naturaleţe.

Obiectul retoricii

Unii consideră că este discursul oratorului. Platon în dialog cu Gorgiaes: obiectul

retoricii nu stă în cuvinte ci în subiecte.” De fapt trebuie cătat subiectul, deoarece retorica se
regăseşte în fiecare domeniu, subiect.
Cicero: subiectele din viaţa noastră.

Bibliografie recomandată: Enciclopedia LaRousse.

Începuterile istorice

Întrucât facultatea de vorbire este în esenţa omenirii, retorica a apărut o dată cu omul.

Tacitus:
– retorica a apărut datorită crimelor, jafurilor, dezbinărilor.

Plimus cel bătrân

- Retorica a apărut pe fondul alterărilor umane.

Retorica biblică
- Cea mai citită carte în lume este Biblia.
- Cea mai veche carte din lume este Biblia.
- Biblia conţine: metafore, hiperbole, alegorii, comparaţii.

Predica:
a. Exegetică
- Din verset în verset (dezvoltată de origene)
- Alegorie
b. Tematică
- Alegem un subiect documentat, dar logic.
 - Coloana vertebrală a predicii
- Trebuie să acopere partea de intelect, să oferi informaţii

LOGOS >PATOS > ETOS

Intelect – afectivitate – voinţă

Retoricaestegenul, Omilemticaestespecia. Retorica precede omilectica.

Înevulmediu.
Erauşapte discipline de bază.
Trivium: gramatica, retorica, dialectica
Quadrim: aritmetica, geometria, astronomia, muzica.

Neoretorica
- Apare sub teoria comunicării.
- În filozofie retorica o găsim sub forma de teoria argumentării. În literatura sub forma
stilisticii. În teologie arta declamării, mimicii şi gestici.

Retorica în Biblie.
Poezia de dragoste – Cântarea Cântărilor

Sf. Vasile cel Mare

- Albina se aşează pe toate florile dar nu de la toate culege.

Cel mai mare orator-retor a fost Dl. Isus: Ioana 7 – 46. Un orator bun trebuie să îşi
cunoască auditoriul. Trebuie să ai grijă cum şi cui te adresezi. Trebuie luat în considerare
nivelul educaţional, zona etc. Trebuie să fim autentici.

Sintagma: bogăţie imagistică. Extragerea prelegerilor din viaţă, din experienţă.

Pe lângă bogăţia imagistică este nevoie şi de o bogăţie gestică. !!! Atenţie cu distanţa
formală. Trebuie păstrat acelaşi nivel între orator şi auditor.
În Noul Testament se regăsesc 33 de parabole. Herbart Spancer: lucrurile abstracte,
prin cele sensibile, le facem cunoscute. Lucrurile abstracte sunt făcute cunoscute prin lucrurile
sensibile.

Bibliografie recomandată: Enciclopedie - O analiză tematică a predicilor Sf. Ioan Gură de

Aur.
Sf. Ioan Gură de Aur: „Secretul predicii constă în folosirea Sfintei Scripturi.”. Are 700
de predici cunoscute, abundă de texte biblice. A fost un predicator care a şocat la vremea lui,
a avut parte de împotriviri din partea regimului. Şase ani de zile s-a retras pentru a studia
Biblia. Şi Pavel a stat 3,5 în Siria unde a primit revelaţii de la Dumnezeu. Nu poţi fi un
predicator bun dacă nu cunoaştem Biblia. „Din nimic, nimic.”. Sf. Ioan Gură de Aur Are un
limbaj vioi, adică ideile alternează. Trece de la un registru intelectual la altul, făcând trecere
între domenii şi stiluri.
Recomandat în predică utilizarea actualizărilor şocante.
Utilizarea expresiilor surpriză. „În afară de pilda prin faptă, slujitorii nu au decât o cale
de vindecare prin predicare. Aceasta ţine loc de cauterizare, bisturiu. Dacă slujitorul trebuie să
taie trebuie să se folosească de predică.” „Predicatorul trebuie să fie un chirurg, care să taie,
dar care să ajute şi la vindecare.” Nu poţi să enunţi problema fără să oferi şi soluţia. (vezi
Măreţia lui Dumnezeu).
Cel mai mare aport la retorică a fost în perioada antică, perioada lui Homer (recomand
pentru a fi citit Iliada şi Odiseea).
Retorii Greciei: Pitagora, Socrate, Demostene, Pericle, Gorgias, Isocrate. Corax
(student) şi Tisias (profesor). Temă de frecat neuronul: Tisias îi spune lui Coracs: dacă vei
câştiga primul tău proces îmi vei plăti. Studentul îl dă în judecată pe profesor. Obiectul
procesului: nu îi datora nimic. Dacă câstiga procesul nu îi datora nimic, dacă nu, nu va trebui
să îi plătească. Replica lui Tisias: dacă nu câstigi procesul înseamnă că trebuie să mai iei
lecţii. Judecătorul a dat următoare replică: La un corb înţepător, un pui la fel.
Contribuţia lui Pitagora:
Reflecţii despre popor şi stat:
1. Nu lăsaţi oamenilor de stat timpul să se obişnuiască cu puterea şi onorurile.
2. Supravegheaţi pe capii poporului de la ei începe corupţia poporului.
3. Stăpânitorilor prea ocupaţi cu impozitele: fructul stors, nu mai este bun cu nimic.
4. Nu daţi legi prea lungi, poporul are vederea scurtă.
5. Un legiuitor care vorbea poporului, zicându-i că este necioplit, a primit o replică
de la Pitagora: Ai grijă ca vrând să-l mai ciopleşti să nu îi sară ţandăra.
6. Nu daţi legi acre că veţi străvezii dinţii poporului.
7. Înainte de a îngădui o lovitură de stat, măsoară-i mărimea efectului.
8. Mulţimea este aidoma frunzişului fiindcă se mişcă fără încetare în bătaia vântului.
9. Poporul se aseamănă cu purcei. După ce termină de mâncat, răstoarnă troaca.
Despre viaţă şi sensul vieţii:
1. Virtuţiile omului le numeri pe degete, greşelile pe firele de păr.
2. Să nu ai părerea prostească că prietenii tăi nu se pot lipsi de tine.
3. Tatăl construieşte o casă pentru copii săi iar aceştia o fac un mormânt pentru tatăl lor.
Despre relaţii umane:
1. Ia mâinile celui care te-a lovit, strângele cu blândeţe între ale tale şi spune-i: fratele
meu de deplâng căci toată mintea îţi stă în braţe.
- Femei!!! Să aveţi din cânt în când pretenţia de a fi frumoase, vi se va ierta. Să nu
credeţi însă că aveţi minte.
2. Ripostând unei pedepse dure dată unei femei adultere: să nu i se taie nasul femei
adultere şi să fie închisă cu complicele ei, destulă pedeapsă
Din domeniul oratoriei:
1. Cuvintele nu sunt decât umbra faptelor: Făptuieşte fără să vorbeşti, dar nu vorbi niciodată
fără să făptuieşti-acţionezi.
2. Nu înveşmânta ideile mici cu cuvinte mari, pentru că nu faci bine statui dându-i un
piedestal mai bun decât ea.

Sofiştii şi reprezentaţii săi

Sunt învăţători. Sofia- înseamnă înţelepciune. Filos- este dragoste. Filosofia – dragoste
de înţelepciune. Cutreierau ţara dând învăţături tinerilor în arta oratorică.
Sofismul – sofistii considerau cunoaşterea nesigură şi relativă. Opusul este gândirea
absolutistă, de tipă axiomatic. „Nu contează care este adevărul important este mijlocul prin
care câstigi.” Cel mai cunoscut este Protagoras: „Omul este măsura tuturor lucrurilor, acelor
care sunt pentru că sunt şi acelor care nu sunt că nu sunt.”
Relativismul…
 Principiul pedepsei ca şi prevenire, este opinia lui Protagoras. El vorbeşte de pedeapsă
ca mijloc preventiv, nu de răzbunare. Retorica lui Protagoras avea un tip de gândire
(dialectica) se fundamenta pe două teze:
1. În orice problemă există două puncte de vedere opuse.
2. Putem face să biruie teza mai slabă în detrimentul celei mai tari.
Retorica urmăreşte ca auditoriul să fie convins, nu este interesată de adevăr ci de a
face ca lucrurile să fie verosimile, de crezut.

Gorgias.
Trei teze:
1. Nu există nimic.
2. Dacă ar exista ceva nu ar putea fi cunoscut.
3. Dacă ar exista ceva şi ar putea fi cunoscut, n-ar putea fi comunicat, deoarece cuvântul
este un semn deosebit de lucrul pe care îl semnifică.
Primul care a zis: femeia fatală, in discursul ELOGIU ELENEI, care urma să devină cauza de
război.

Demostene
- Cel mai mare orator al Greciei antice şi al tuturor timpurilor, un revoluţionar. Şi-a
mobilizat poporul împotriva agresorilor macedoneni. Studiază la Academia lui Platon,
prima academie privată.
o Discursuri celebre – Filipicele şi Olientenalele (de căutat pe internet).

Cicero
- Cel mai mare orator al Romei antice.
- Avocat, istoric.
- Lucrări filozofice, despre bine – rău, despre natură.

Aristotel
Bibliografia: Retorica lui Aristotel.