Universitatea

Transilvania
din Brașov
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI
ADMINISTRAREA AFACERILOR
Programul de studii: CIG - ID

REFERAT LA
ISTORIA CONSTRUCTIEI EUROPENE
Banca Centrală Europeană (BCE)

Student: BITEA CATALIN-IOAN

Anul: I
Grupa: I

2021

1
Introducere

Banca Centrală Europeană (BCE) este banca centrală a Uniunii Europene, cu funcția
de administrare a politicii monetare în cele 19 țări care folosesc euro ca monedă. Își are sediul
în Frankfurt am Main.
Banca a fost înființată la 1 iunie 1998, ca urmare a Tratatului de la Amsterdam. BCE
colaborează cu băncile centrale din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Împreună, formează Sistemul European al Băncilor Centrale(SEBC). BCE stabilește cadrul
cooperării dintre băncile centrale ale celor 19 state membre care au adoptat moneda unică și
alcătuiesc împreună zona euro. Cooperarea existentă la nivelul acestui grup restrâns poartă
numele de „eurosistem”.
BCE are ca obiectiv menținerea inflației la un nivel inferior, dar apropiat de 2%. BCE
are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote, drept obținut prin Tratatul de la
Maastricht. Stabilitatea prețurilor este definită ca o creștere anuală a indicelui armonizat al
prețurilor de consum (IAPC) din zona euro de sub 2%, stabilitatea prețurilor trebuie
menținută pe termen mediu.
Tratatul de la Maastricht a fost negociat și ratificat de parlamentele naționale pornind
de la premisa că, în timp, toate statele membre ale UE vor adopta moneda euro și, prin
urmare, Sistemul European al Băncilor Centrale va îndeplini toate atribuțiile legate de
moneda unică. Banca Centrală Europeană a fost înființată la data de 1 iunie 1998, devenind
banca centrală independentă responsabilă de moneda unică europeană (euro), care a fost
lansată în luna ianuarie 1999.
În luna mai 1998, Consiliul European a adoptat una dintre deciziile cele mai
importante din istoria integrării europene. Liderii UE au hotărât că 11 state membre
îndeplineau condițiile pentru adoptarea euro. Acest eveniment istoric își are originea în
semnarea, în anul 1992, a Tratatului de la Maastricht, prin care a fost definit cadrul
instituțional al Sistemul European al Băncilor Centrale.
Integrarea monetară europeană a debutat la începutul anilor ’60, atunci când cei șase
membri ai Comunității Economice Europene (CEE) au inițiat cooperarea în domeniul
afacerilor monetare. În anul 1969, în urma unei serii de crize a cursului de schimb și a
balanței de plăți, liderii celor șase țări membre ale CEE au decis elaborarea unui plan de
uniune economică și monetară. Această decizie s-a materializat în anul 1970, sub forma
Raportului Werner, care prevedea realizarea uniunii în trei etape până în anul 1980.
Acest proiect ambițios a fost abandonat în anul 1971, după prăbușirea sistemului
cursurilor de schimb fixe de la Bretton Woods. Primul pas a fost făcut în 1972, odată cu
crearea așa-numitului „șarpe monetar”, care avea drept scop stabilizarea cursurilor de schimb
pentru mai multe monede europene, dar care a devenit curând victima unor noi tulburări
monetare și a recesiunii internaționale care a urmat primei crize petroliere din anul 1973.
După ce mai multe monede au aderat la acest sistem sau l-au părăsit, „șarpele” se
limita în 1977 la „zona mărcii germane”, formată din Germania, țările din Benelux și
Danemarca. Consiliul European a încredințat unui comitet de experți, prezidat de Jacques
Delors, mandatul de a formula propuneri pentru posibilitatea realizării uniunii economice și
monetare europene. Rezultatul a fost Raportul Delors, care a condus la conturarea Tratatului
de la Maastricht, semnat de șefii de stat și de guvern ai statelor membre ale UE în anul 1992
și ratificat de toate țările Uniunii Europene până în anul 1993.
Acest Tratat a stat la baza introducerii, după aproximativ 10 ani, a monedei euro.
Institutul Monetar European (IME), înființat în anul 1994, a demarat pregătirea cadrului de

2
reglementare, organizatoric și logistic necesar noului sistem supranațional al băncilor
centrale, esențial pentru crearea Băncii Centrale Europene și a Sistemului European al
Băncilor Centrale, pentru îndeplinirea sarcinilor acestora și pentru introducerea noii monede
unice.

Funcțiile BEC

 Distribuția și supravegherea stabilității monedei euro,

 Definirea politicii europene a intereselor și controlul rezervelor de bani,
 Cooperarea cu băncile naționale.
Funcțiile BCE sunt menționate în Tratatul de la Maastricht. Pentru a putea să lucreze
eficient, BCE nu are voie să depindă de puterea politică, o chestiune pe care criticii o aduc
deseori în discuție. BCE a fost creată după modelul Băncii Federale Germane Deutsche
Bundesbank.
BCE și sistemul de bănci centrale europene în ansamblu, care include și băncile centrale
din toate statele Uniunii Europene, au primit sarcina de a menține stabilitatea prețurilor și de
a asigura credibilitatea monedei unice, Euro, moneda unică europeană, a fost lansată în
ianuarie 1999.

Organe de decizie

Consiliului Guvernatorilor BCE este alcătuit din membri ai Comitetului executiv

(șase membri) plus guvernatorii băncilor naționale ce fac parte din zona euro. Este cel mai
important organ de decizie al BCE.
Principalele responsabilități ale Consiliului guvernatorilor sunt:
 stabilirea politicii monetare a zonei euro, respectiv luarea de decizii referitoare la
ratele dobânzilor reprezentative ale BCE;
 adoptarea orientărilor și luarea deciziilor necesare executării atribuțiilor încredințate
Eurosistemului.
În caz de paritate de voturi, președintele Bancii Centrale Europene are votul decisiv.
Consiliul guvernatorilor se reunește, de regulă, de două ori pe lună, în prima și a treia zi
de joi a lunii în clădirea Eurotower din Frankfurt pe Main, Germania.
Conform Statutului SEBC, Consiliul guvernatorilor BCE trebuie să se întrunească de cel
puțin zece ori pe an. Președintele Consiliului UE, precum și un membru al Comisiei
Europene, pot asista la ședințe, însă numai membrii Consiliului guvernatorilor au drept de
vot.
Comitetul executiv al BCE este ales la fiecare 8 ani și este format dintr-un președinte, un
vicepreședinte și alți patru membri. La începerea lucărilor pe 1 ianuarie 1999 olandezul
Willem Frederik Duisenberg a fost ales președinte. El a fost înlocuit la 1 noiembrie 2003 de
francezul Jean-Claude Trichet.
Comitetul executiv decide ocupațiile BCE și este ales la recomandarea consiliului BCE.
Toți membrii sunt numiți de Consiliul European în baza unei decizii adoptate cu majoritate
calificată.
Responsabilitățile Comitetului executiv:
 pregătește reuniunile Consiliului guvernatorilor;
 aplică politica monetară pentru zona euro, în concordanță cu orientările specificate și
deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor. În acest sens, Comitetul executiv
furnizează instrucțiunile necesare BCN din zona euro;
 gestionează activitatea zilnică a BCE;
3
  exercită anumite competențe care i-au fost delegate de către Consiliul guvernatorilor.
Unele dintre acestea au caracter de reglementare
Consiliul general
Consiliul general este alcătuit din președintele BCE, vicepreședintele BCE și
guvernatorii băncilor centrale naționale (BCN) ale celor 27 de state membre ale UE. Ceilalți
membri ai Comitetului executiv al BCE, președintele Consiliului UE și un membru al
Comisiei Europene pot participa la ședințele Consiliului general, dar nu au drept de vot.
În concordanță cu prevederile Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale și
al Băncii Centrale Europene, Consiliul general va fi dizolvat după ce toate statele membre ale
UE vor fi adoptat moneda unică.
Consiliul general poate fi considerat un organ de tranziție. Acesta îndeplinește
atribuțiile preluate de la Institutul Monetar European, care îi revin BCE în cea de-a treia etapă
a Uniunii Economice și Monetare, având în vedere faptul că nu toate statele membre ale UE
au adoptat încă euro.
Ședințele Consiliului general pot fi convocate ori de câte ori președintele consideră
oportun sau la cererea a cel puțin trei dintre membrii săi. Consiliul general se reunește de
obicei la Frankfurt, o dată la trei luni.

Organizare

Banca Centrală Europeană are un capital subscris de 5 miliarde de euro, capital

deținut de băncile centrale naționale. Acțiunile Băncii Centrale Europene nu sunt
transferabile și nu pot fi folosite ca și colateral(gaj).
Modul de alocare a acțiunilor a fost stabilit în 1998 pe baza populației statelor și a
produsului intern brut al fiecărui stat. Băncile centrale care nu fac parte din Zona Euro sunt
obligate să participe cu un procent mai mic la capitalul social.

Numele în alte limbi

BCE este cunoscută cu inițiale diferite în mai multe limbi:

 EZB: Europäische Zentralbank
 BCE: Banque Centrale Européenne, Banco Central Europeo, Banca Centrale
Europea, Banco Central Europeu, Banca Centrală Europeană¹
 ECB: European Central Bank, Europæiske Centralbank, Europese Centrale
Bank, Europeiska Centralbanken
 ΕΚΤ: Ευρωπαικη Κεντρικη Τραπεζα
 EKP: Euroopan Keskuspankki
Varianta în limba română nu este încă oficială atâta timp cât România nu este parte a zonei
euro.

Politică monetară

Competența în domeniul politicii monetare a zonei euro a fost transferată la nivel

comunitar fapt stabilit prin Tratatul de la Maastricht.
Tratatul de la Maastricht atribuie BCE responsabilitatea pentru politica monetară
unică și îi încredințează un obiectiv fundamental, respectiv menținerea stabilității prețurilor.
Țările participante la zona euro nu mai dispun de politici monetare și valutare și, prin
urmare, trebuie să se bazeze pe alte politici pentru a promova competitivitatea și a se adapta
la șocuri.
4
 În zona euro, deciziile de politică monetară sunt luate de Consiliul guvernatorilor
BCE, care este format din cei șase membri ai Comitetului executiv al BCE și din guvernatorii
băncilor centrale naționale ale țărilor din zona euro, pe baza principiului „o persoană, un vot”.
În ceea ce privește operațiunile prin care sunt puse în aplicare deciziile de politică
monetară, Consiliul guvernatorilor le derulează, ori de câte ori este posibil și adecvat, prin
intermediul băncilor centrale naționale, în conformitate cu principiul descentralizării
operaționale.
Tratatul interzice în mod explicit finanțarea deficitelor bugetare prin intermediul
băncilor centrale. Acesta mai prevede că sectorul public nu trebuie să beneficieze de acces
privilegiat la instituțiile financiare. În plus, așa-numita clauză „no bail-out” din Tratat
menționează clar faptul că nici Comunitatea, niciun stat membru nu poate fi considerat
responsabil pentru angajamentele asumate de un alt stat membru.
Tratatul impune statelor membre UE obligația de a evita deficitele excesive. În ceea
ce privește statele membre care nu respectă plafoanele pentru deficitul bugetar și pentru
datoria publică stabilite în Protocolul privind procedura de deficit excesiv (PDE), anexat
Tratatului, aplicarea acestei proceduri poate conduce, în ultimă instanță, la sancțiuni
financiare.
Pe baza analizelor economice și monetare periodice, Consiliul guvernatorilor ia
decizii referitoare la nivelul principalelor rate ale dobânzilor BCE în vederea realizării
obiectivului de stabilitate a prețurilor. Apoi, Comitetul executiv al BCE răspunde de
implementarea deciziilor de politică monetară. Acestea sunt aplicate prin orientarea ratelor
dobânzilor pe termen scurt de pe piața monetară către nivelul ratelor dobânzilor hotărât de
Consiliul guvernatorilor. Pentru orientarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piața
monetară către nivelul ratelor dobânzilor stabilit de Consiliul guvernatorilor, BCE și
Eurosistemul utilizează trei instrumente:
(1) rezervele minime obligatorii (RMO)
(2) operațiunile de piață
(3) facilitățile permanente
Funcția principală a rezervelor minime obligatorii este stabilizarea ratelor dobânzilor
pe piața monetară. Băncile trebuie să dețină rezervele minime obligatorii în conturile
Eurosistemului. Aceste rezerve generează cererea structurală de lichiditate din partea
sectorului bancar al zonei euro, nivelul acestora fiind stabilit în funcție de bilanțul fiecărei
instituții de credit.
Aproximativ 6 000 de bănci fac obiectul constituirii rezervelor minime obligatorii.
RMO trebuie îndeplinite, în medie, pe parcursul perioadei de constituire, respectiv intervalul
pentru care se calculează nivelul rezervelor care trebuie constituite de către bănci. Această
perioadă începe de obicei în ziua de marți următoare ședinței Consiliului guvernatorilor care
are programată evaluarea orientării politicii monetare.
Rezervele minime obligatorii sunt remunerate de Eurosistem la o rată a dobânzii
medii marginale aferente operațiunii principale de refinanțare din perioada de constituire.
Rezerve minime obligatorii reprezintă nivelul minim al rezervelor pe care instituțiile de credit
sunt obligate să le dețină la banca centrală. Pentru fiecare instituție, se calculează ca procent
din totalul depozitelor constituite de clienții nebancari la acea instituție de credit.
Operațiunile de piață dețin rolul cel mai important în gestionarea condițiilor de
lichiditate ale sectorului bancar din zona euro și în orientarea ratelor dobânzilor pe termen
scurt de pe piața monetară. Acestea se realizează descentralizat, respectiv BCE coordonează
operațiunile, dar tranzacțiile sunt derulate practic la nivelul BCN.
Eurosistemul desfășoară trei categorii de operațiuni, și anume:
 operațiunile principale de refinanțare – OPR
5
  operațiunile de refinanțare pe termen mai lung – ORTL
 operațiunile de reglaj fin – ORF
Prin intermediul operațiunile principale de refinanțare și operațiunile de refinanțare pe
termen mai lung, Eurosistemul creditează băncile. Creditele sunt întotdeauna acordate pe o
perioadă scurtă și prestabilită, în schimbul garanțiilor, pentru protejarea Eurosistemului de
riscul financiar. Operațiunile principale de refinanțare sunt efectuate săptămânal, sub forma
unor licitații cu o rată a dobânzii minimă acceptată variabilă, pe bază de oferte, având
scadența la o săptămână.
În cadrul acestor licitații, băncile pot depune oferte cu mai multe rate ale dobânzii, la un
nivel egal sau superior ratei dobânzii minime acceptate anunțate în prealabil. Ofertele cu cele
mai ridicate rate ale dobânzii sunt satisfăcute cu prioritate, după care urmează celelalte oferte,
în ordine descrescătoare, până la epuizarea volumului de lichiditate care face obiectul
alocărilor.
Operațiunile de refinanțare pe termen mai lung se desfășoară sub forma unor licitații
lunare cu o rată a dobânzii minimă acceptată variabilă, având scadența la trei luni. La
operațiunile principale de refinanțare și operațiunile de refinanțare pe termen mai lung pot
participa numeroase bănci, aproximativ 1 700. Operațiunile de reglaj fin nu constituie un
instrument cu frecvență periodică în ceea ce privește furnizarea sau absorbția de lichiditate,
aceste operațiuni fiind efectuate în funcție de necesități.
Eurosistemul pune la dispoziția băncilor două facilități permanente și anume:
 facilitatea de creditare marginală
 facilitatea de depozit
Facilitatea de depozit este facilitatea permanentă a Eurosistemului, care constă în
posibilitatea contrapartidelor de a constitui la o BCN depozite overnight, remunerate la o rată
a dobânzii prestabilită.
Facilitatea de creditare marginală este facilitatea permanentă a Eurosistemului, care
constă în posibilitatea contrapartidelor de a obține credite overnight de la o BCN, la o rată a
dobânzii prestabilită, garantate cu active eligibile.

Regimul cursului Euro

Pentru euro a fost adoptat un regim flexibil al cursului de schimb, ceea ce presupune
că valoarea externă a monedei euro – la fel ca cea a principalelor valute, cum ar fi dolarul
SUA este stabilită pe piață.

Independență

Banca Centrală Europeană este o instituție independentă. Nici Banca Centrală

Europeană, nici băncile centrale naționale din Eurosistem și niciun membru al instanțelor
însărcinate cu luarea deciziilor nu pot cere sau accepta instrucțiuni de la un alt organism.
Toate instituțiile UE și toate guvernele naționale trebuie să respecte acest principiu.
Noul Tratat de la Lisabona include BCE printre instituțiile Uniunii Europene. Aceasta
reflectă faptul că politica monetară este indivizibilă și că băncile centrale trebuie să fie
independente pentru a asigura stabilitatea prețurilor.
Eurosistemul beneficiază de un grad înalt de independență față de influențele politice.
În schimb, politicile economice (fiscale sau structurale) rămân, în mare măsură, de resortul
statelor membre, înscriindu-se într-un cadru european menit să asigure disciplina.
Independența instituțională a BCE față de orice ingerință, inclusiv din partea
guvernelor, este garantată prin dispozițiile articolului 108 din Tratatul de la Maastricht.
6
 Controlul deplin asupra bazei monetare este asigurat prin monopolul asupra emiterii
de bancnote și prin cerința ca emiterea de monede de către statele membre să fie supusă
aprobării BCE.Articolul 101 din Tratat protejează Eurosistemul împotriva presiunilor în
favoarea finanțării datoriei publice prin interzicerea acordării de credite sectorului public de
către Eurosistem. Independența personală le garantează membrilor Consiliului guvernatorilor
siguranța mandatului și le permite să evite orice conflicte de interese.
În această privință, Statutul SEBC/BCE protejează independența personală a
organelor de decizie ale BCE prin prevederea unor contracte pe durată determinată relativ
îndelungate și prin interzicerea revocării din funcție pe baza rezultatelor unor politici aplicate
anterior. În acest sens, se consideră esențial ca guvernatorii băncilor centrale să dețină
mandate semnificativ mai lungi decât cele ale politicienilor; astfel, guvernatorii băncilor
centrale pot avea în vedere un orizont mai îndepărtat, concentrându-se asupra aspectelor pe
termen mediu, în timp ce politicienii au obiective pe termen mai scurt, în concordanță cu
ciclurile electorale.
În cadrul UEM, independența este asigurată prin bugetul propriu al BCE, care este
independent de cel al UE, și prin subscrierea și vărsarea integrală a capitalului BCE de către
băncile centrale naționale din cadrul Eurosistemului.
Legitimitatea democratică a băncilor centrale independente este reglementată diferit
în funcție de fiecare sistem democratic. Legitimitatea democratică a BCE/SEBC, pot fi
evidențiate trei elemente. În primul rând, ratificarea Tratatului și a amendamentelor aduse
statutelor băncilor centrale naționale de legislația națională, în al doilea rând, numirea
membrilor Consiliului guvernatorilor, alcătuit din membrii Comitetului executiv al BCE și
din guvernatorii băncilor centrale naționale, de către instituții democratice. Președintele BCE
și ceilalți membri ai Comitetului executiv pot fi audiați de comisiile competente ale
Parlamentului European, fi e la solicitarea Parlamentului, fi e la solicitarea acestora.

Principalele instrumente și canale de comunicare utilizate de Banca Centrală Europeană

Președintele și vicepreședintele BCE susține o conferință de presă lunară, imediat

după prima ședință a Consiliului guvernatorilor din luna respectivă. Cu această ocazie,
președintele prezintă declarația introductivă în numele Consiliului guvernatorilor.
Buletinul lunar este un canal de comunicare important utilizat de către BCE. Această
publicație furnizează publicului larg și piețelor financiare o analiză detaliată și aprofundată a
mediului economic și a evoluțiilor monetare. În general, Buletinul lunar este publicat la o
săptămână după desfășurarea ședinței Consiliului guvernatorilor.
Președintele BCE se prezintă de patru ori pe an în fața Comisiei economice și
monetare a Parlamentului European. Președintele oferă explicații privind deciziile de politică
monetară ale BCE și apoi răspunde întrebărilor formulate de membrii Comisiei Europene.

Bibliografie :

https://ro.wikipedia.org/wiki/Banca_Central%C4%83_European%C4%83
https://www.ecb.europa.eu/ecb/html/index.ro.html