Legea compensaţiei caracterizează întreaga mobilizare şi

utilizare a resurselor sistemului biologic, în cazul unor condiţii

critice ale organismului, ca sistem. În condiţiile tulburării sau
distrugerii unor componente ale sistemului, compensaţia se
defineşte tocmai prin capacitatea sistemului de autoconstituire
structurală şi funcţională.

În domeniul producţiei materiale, datorită compensării, orbii îşi

pot însuşi peste 400-500 de operaţii ale profesiunii (mecanizate,
automate şi semiautomate).

Dar, modul în care se realizează compensarea capătă şi o serie

de valenţe ce sunt dependente de capacităţile subiectului. Astfel,
o bună dezvoltare psihică contribuie la creşterea posibilităţilor
de adaptare la condiţiile de mediu, deoarece subiectul, pe baza
experienţelor şi acumulărilor de informaţii, îşi poate elabora
strategii pe care le aplică la noile situaţii ce le traversează. Se
construiesc imagini mintale pe baza cărora se realizează
adaptarea prin acţiuni şi comportamente exercitate prin mişcare,
ceea ce i-a făcut pe unii autori să vorbească de o „hartă
itinerar” (W.Roth, 1973).

Există mai multe principii al fenomenului compensării :

1. Principiul integrării şi ierarhizării stabileşte, după anumite

criterii de eficienţă, raporturi dinamice de subordonare,
comutare, succesiune, substituţie între diferitele unităţi ale
comportamentului. Aşadar, integrarea şi ierarhizarea asigură
atât unitatea de ansamblu a comportamentului, ca o condiţie
necesară a echilibrării cu mediul, cât şi lărgirea sferei
disponibilităţilor de decizie şi alegere în situaţii variabile.

Mediul social exercită o influenţă reglatorie asupra structurilor

tulburate, lezate sau a structurilor comportamentale.

2. Principiul activismului semnifică mobilizarea subiectului într-o

activitate , iar valoarea acestui principiu este confirmată de
rezultatele ce se obţin în compensarea şi recuperarea
deficienţelor prin metoda ergoterapiei, adică a activismului
psihofizic, cât şi pe calea exerciţiului, a activităţii, a învăţării.

3. Principiul unităţii realizează integrarea, echilibrul şi armonia

stărilor fizice, psihice şi morale, ceea ce constituie condiţia
esenţială a integrităţii psihofizice a personalităţii.

4. Principiul analizei şi sintezei prezintă importanţa pentru modul

cum subiectul este nevoit să analizeze obiectele şi fenomenele
pe secvenţe sau unităţi, ca apoi să le reconstituie unitar în
vederea unei cunoaşteri cât mai depline.
Compensaţia exprimă capacitatea sistemului biologic de a realiza rezistenţă la
perturbaţii şi de a adopta forme comportamentale care să-i permită o
structurare organo-funcţională şi de autocontrol în raport cu influenţele
înconjurătoare.

Compensaţia se poate realiza prin :

- regenerare organică (refacere de ţesuturi) ;

- vicariere (suplinire a unor funcţii afectate prin altele ce sunt

valide);

- restructurarea funcţională (transferul unor funcţii de la organul

afectat la nivelului altui organ sănătos ).

În unele forme de ambliopie, acuitatea vizuală se remediază

parţial, prin folosirea ochelarilor . Pe lângă aceste elemente de
protezare, în acest domeniu s-au construit maşini de scris
speciale menite să realizeze un „citit” codificat, prin folosirea
unor stimuli verbali. Au fost confecţionaţi, de asemenea,
ochelari bazaţi pe celule fotosensibile care transformă sursa de
lumină în sunet, în scopul facilitării orientării în condiţiile de
mediu. Toate acestea sunt menite să contribuie la întregirea
capacităţii individului de a se compensa şi adapta la mediul
înconjurător. Prin urmare, se poate vorbi de o compensaţie cu
ajutorul mijloacelor spontane, iar alta dirijată, organizată prin
educaţie (M.Ştefan), în care o mare importanţă o au modalităţile
tehnice (A. Rozorea, 1997).