PSIHOLOGIA VARSTELOR

Exista in psihologia contemporana o tendinta remarcabila si anume aceea de a depasi

constatativul analitismul se descriptivul prin explicativ integrativ se dinamism
evolutiv.Psihologia consolidandu-si prin aceasta locul in cadrul stiintelor despre om, extinzand
sensul acestei remarci, putem spune ca felul de a fi al cuiva, de a te comporta, a simti, a gandi,
sintetizeaza intr o anumita masura si propria isorie.Psihologia contemporana nu poate face
abstractie fara riscul de a gresi, de perspectiva evolutiva.Aceasta devenind de fapt o paradigma
in toate tipurile de cercetari atat fundamental teoretice cat si aplicative. Cateva discipline
psihologice sunt centrate în mod deosebit de aspectele evolutive, astfel: zoopsihologia sau
psihologia animală, evolutiv și comparativ comportamentul animalelor și oferă date suficiente
pentru înțelegerea psihismului uman. Psihologia copilului s-a constituit ca o disciplină
preocupată de debutul vieții psihice umane și de evoluția ei până la încheierea ciclului
copilăriei. Psihologia adolescenței are în atenție dezvoltarea de după copilărie până în pragul
tinereții. Psihologia adultului ca cercetare tematică este de dată mai recentă deoarece multe
dintre celelalte discipline cu caracter aplicativ aveau în vedere adultul formal dezvoltat și astfel
tot ce se releva ca find caracteristic pentru acest ciclu de viață era disipat și implicat în
problematica acestora. Psihologia genetică este o altă disciplină psihologică centrată pe
aspectele evolutive de Școala de la Geneva și de numele lui Jean Piaget. Sunt luate cele mai
importante cele mai importante cercetări cu o astfel de orientare.

Un mare număr de lucrări care au rezultat din efortul de cercetare al Școlii de la

Geneva au impus gândirii psihologice contempoarne nu numai un impresionant material
demonstrativ referitor la constituirea mecanismelor inteligenței, ale percepțiilor și imaginilor
mentale, ale funcțiilor simbolice în general, ci și un mod de a vedea dezvoltarea psihică, de a
înțelege interacțiunilor și condiționările, organizările și structurile sau trcerea de la un stadiu la
altul.

Psihologia genetică contribuie în mod hotărâtor la înțelegerea vieții psihice, a

devenirii acesteia și a schimbărilor calitative, caracteristice fiecărui stadiu. În raport cu toate
aceste discipline psihologice la care ne-am referit anterior psihologia vârstelor sau a dezvoltării
are o tendință marcantă de integrare care nu înseamnă doar o simplă însumare a datelor
obținute de toate celelalte disciple ci afirmarea unei viziuni unitare asupra transformărilor
vieții psihice de-a lungul întregii existențe. În aceste condiții ea nu mai urmărește doar ceea ce
se întâmplă într-un stadiu sau într-un ciclu de dezvoltare ci tinde să surprindă legăturile
profunde pe de o parte, dintre momentele semnificative ale constituirii funcțiilor și
capacităților psihice, iar pe de altă partă, interrelațiile ce se stabilesc între ele în cursul unui
anumit stadiu. Urmărind să surprindă o direcție de evoluție, psihologia dezvoltării tinde să
contureze și tabloul cât mai complet al desvoltării psihice din fiecărui ciclu și stadiul
apropiindu-se astfel cât mai mult de procesele vii, reale și concrete. În măsura în care
psihologia dezvoltării va releva ceea ce este caracteristic, distinctiv, relevant pentru un stadiu
sau altul al vieții psihice se va apropia de viziunea psihologiei dfirențiale, dar se va deosebi de
aceasta prin permanentul echilibru pe care îl va păstra între caracteristicile generale și
specifice, între tabloul diferențial al stadiilor și ciclurilor de dezvoltare psihică și dezvăluirea
legăturilor și intercondiționărilor dintre acestea. Se poate, deci, considera că psihologia
dezvoltării realizează o triplă viziune asupra vieții psihice:

1. O viziune genetică, adică să urmărească premisele, apariția și dezvoltarea funcțiilor,

proceselor și structurilor psihice;

1
 2. O viziune funcțională, adică să dezvăluie semnificațiile adaptative ale diverselor
dimensiuni ale sistemului psihic;
3. O viziune diferențială, adică să surprindă specificul diverselor stadii și multiplelor
variații din cadrul aceleiași etape.

Sintetizând într-o definiție cele relevate, putem considera că psihologia dezvoltării

sau a vârstelor este acea ramură care studiază condițiile și legile de apraiție, evoluție,
maturizare și schimbare a vieții psihice a omului de-a lungul întregii sale existențe.

Capitolul II – Dezvoltarea psihică și factorii fundamentali determinativi

Dezvoltarea psihică este un concept fundamental pentru psihologia vârstelor sau

dezvoltării, pentru că, de conținutul și valoarea lui explicativă și interpretativă, depinde
abordarea tuturor celorlalte probleme.

Psihologia contemporană consideră că viața psihică, așa cum se prezintă la omul

adult, este rezultatul unui lung proces de dezvoltare, care este multideterminant și
multicondiționat între factorii și condițiile care intervin, fiind considerați fundamentali în
sensul că lipsa lor ar fi imposibilă sau ar compromite dezvoltarea psihică. Primul dintre acestea
este:

Ereditatea – definită ca proprietate a organismelor vii de a transmite urmașilor

caracteristicile pe care le-a dobândit de-a lungul filogenezei. Mecanismul acestei transmiteri
este codul genetic și anume ADN-ul, împreună cu ARN-ul mesager, deci cel ce transmite
informația genetică la acei constituienți din citoplasmă care fabrică proteinele și cu ARN-ul de
transfer alcătuiesc un complicat mecanism de cercetare biologică al ființei umane, de
transmitere de la generațiile anterioare, la cele noi ale unui întreg ansamblu de particularități
structurale și funcționale.
Specia umană are, după ultimele cercetări, aproximativ 30 – 40.000 de gene, care
asigură transmiterea ereditară a particularitățior structurale și funcționale caracteristice ei. Se
vor transmite următoarele caracateristici:
1) Caracteristici structurale și funcționale general umane proprii tuturor indivizilor
acestei specii;
2) Unele caracteristici biologice care reprezintă variații față de cele generale și sunt
proprii unor grupuri umane: Ex. Însușirile de rasă;
3) Variații caracteristice legăturilor familiale;
4) Diferențe genetice rezultate din combinarea aleatorie a genelor.
Totodată, programul genetic este cel ce controlează inclusiv formarea în timp a
componentelor organice și funcționale, așa cum ar fi momentul intrării în funcțiune a unor
glande sau al începutului mersului și vorbitului.
Există chiar așa numitele perioade sensibile care asigură cele mai bune condiții de
declanșare a unor funcții sau de achiziționare a unor comportamente și abilități psihice. Ele se
caracterizează prin receptivitate, reactivitate și sensibilități crescute, la anumite categorii de
stimulări externe sau interne și formarea usoară, relativ rapidă și de nivel optim a diverselor
componente ale psihismului uman. În prezent, psihologii sunt de acord că atât ereditatea cât și
mediul influențează dezvoltarea dar mai mult decât atât, că intercațiunea dintre aceste două
categorii de factori determină, de fapt, dezvoltarea. S-a pus întrebarea dacă putem vorbi
despre o ereditate psihologică. În acest sens, au fost efectuate cercetări speciale care au
confruntat date privind particularitățile părinților și copiilor, particularitățile diferitelor
generații, specificul dezvoltării la cei care s-au născut cu deficiențe ereditare, asemănările și

2
deosebirile dintre gemenii monozigoți și dizigoți care s-au dezvoltat în același mediu sau în
medii diferite.
Stabilirea de asemănări între frați și surori din familii obișnuite precum și studiu
familiilor celebre, cum a fost familia Bach. Deafășurate de-a lungul timpului acest gen de
cercetări a generat poziții diferite în ceea ce privește rolul acordat eredității petru viața psihică
umană.
Ele au pendulat între concepția trasmiterii ereditare a însușirilor și structurilor psihice
și cea a negării vreunui rol al eredității în geneza psihismul uman.Achiziționarea deprinderilor
motorii specifice primului an de viață nu depinde de exercițiu ci de desfășurarea programului
ereditar.
Exemplu:Toate ființele umane au o înzestrare genetică pentru limbaj dar acesta va
intra în funcție numai la un moment dat când se va ajunge la o anumită dezvoltare
neurologică.
Psihologia contemporană, generalizând propriile cercetări și sprijinându-se pe datele
biologiei moderne, a cucerit o poziție avansată în ceea ce privește rolul eredității pentru
dezvoltarea psihică, astfel este mai corect să se vorbească nu despre o ereditate psihologică,
pe care în momentul de față, la nivelul actual de dezvoltare a mijloacelor de investigație, este
foarte puțin posibil să se demonstreze, ci despre rolul eredității în activitatea psihică sau de
premisele ereditare pentru viața psihică.Insasi zestrea ereditara nu este statica ci se afla in
plina functionare.Aceste premise ereditare au o raportare variabila in procesul de constructie
psihica in sensul ca aportul lor difera in functie de natura proceselor psihice, adica cele relativ
comune cu cele ale animalelor cu o mai mare implicare a ereditarului dupa gradul de
complexitate, adica perceptiile spontane sunt mai legate de mecanismele innascute.Specificul
unor comportamente psihice care au o puternica baza relativa, asa cum sunt aptitudinile se
derularea cu un ritm mai crescut a programului de maturizare biologica in anumite etape de
viata.
In final, ereditatea este considerata un factor necesar dar nu si suficient pentru
dezvoltarea psihica umana. Cazul copiilor crescuti de animale a intarit aceasta
apreciere.Trebuie subliniat faptul ca disponibilitatile copiilor depind si de cerintele sociale
educationale.Insusi procesul realizarii programului ereditar si al maturizariifunctionale este in
fluentat de calitatile si cantitatea relatiilor cu ambianta. Prin urmare, zestrea ereditara a
omului este polivalenta si larg nedeterminata, iar aceasta explica plsticitatea si adaptabilitatea
sa extraordinara. Calitatile structurale si functionale atinse la un moment dat determina gradul
de receptivitate la influentele mediului si educatie, de aceea nu se poate trece peste fazele de
maturizare biologica si nu pot fi considerate nelimitate disponibilitatile functionale ale
creierului. In aceste conditii se poate pune in discutie calitatea de premisa pe care i-o atribuie
unei cercetari ereditatii.In momentul de fata se considera ca este atat premisa cat si conditie
de baza componenta indispensabila a intregului proces de dezvoltare, ea insasi dezvoltandu-
se, amplificandu-si si diferentiindu-si functionalitatea pe parcurs. Polivalenta si larga
nedeterminare par a fi caracteristice eredității umane și abia prin acestea devin posibile
construcțiile psiho-comportamentale complexe ce apar de-a lungul vieții.
Cel de-al doilea factor fundamental al dezvoltării psihice este mediul. Mediul este
definit adesea ca totalitatea influențelor naturale și sociale, fizice si spirituale, directe si
indirecte, oganizate si neorganizate, voluntare si involuntare care constituie cadrul in care se
naste, traieste si se dezvolta fiinta umana pentru intreaga sa viata.Sunt numeroase cercetarile
care demonstreaza valoarea acestui factor.
Studiul comportamentului copiilor crescuti de animale- urmarirea corelatiei dintre
nivelul de inteligenta al copiilor si calitatea mediului familial sau institutionalizat.

3
 Exemplu: Un mediu bogat in stimulari naturale ridica potentialul mental si realizeaza
multe compensari.
Analiza comparativa intre gemenii monozigoti crescuti in familii cu anumite conditii
socio-culturale diferite.
Cercetarile asupra evolutiei numărului de personalități cu activitate științifică
remarcabilă în corelație cu avansul social, economic și cultural al comunității.
Mediul este cel care susține și creează ocazii de manifestare a particularităților
psihocomportamentale. Influețele mediului, care sunt extrem de variate, se răsfrâng asupra
tuturor dimensiunilor ființei umane.
Conditiile climatice cu deosebire influenteaza metabolismul si alte aspecte functionale
ale organismului.Regimul alimentar are importanta pentru viata psihica, pentru dezvoltarea
psihica generala si pentru activitatea cerebrala, dar mai importanta pentru viata psihica sunt
componentele socio culturale ale mediului.
Modul de viata al unei colectivitati, profesiile practicate, traditiile, obiceiurile sitemul
de valori promovat, libertatile si interdictiile, calitatea institutiilor si a oamenilor, toate acestea
vor avea o importanta majora in structurarea personalitatii cuiva.Considerand mai analitic
categoriile de influente exercitate de mediu se pot distinge urmatoarele tipuri:
1. Ale mediului natural
2. Socio-economice, ce vizeaza conditiile materiale de existenta
3. Socio-profesionale, reprezentate de statutele si rolurile profesionale
4. Socio- culturale, adica mijloacle de instruire, educare si accesc la cultura
5. Socio- afective, constand in frecventa si natura contactelor cu cei din jur, cu
atmosfera si climatul socio-afectiv care genereaza si intretine trairi emotionale de o anumita
calitate, formeaza atitudini si reglaje corespunzatoare.
Aceste tipuri de influente se exercita nuantat ca frecventa si continut in mediile pe
care le traverseaza simultan si succesiv fiecare fiinta umana de-a lungul vietii sale.
Primul mediu care isi exercita rolul formativ, deosebit de important pentru intreaga
viata este cel familial.
Pentru cei mai multi copii, primii 3 ani se desfasoara in cadrul familiei aproape in
exclusivitate iar influentele acesteia se exercita inca din primele ore de viata.
Pentru alti copii se adauga in interval de la 1-3 ani mediul cresei si apoi pentru foarte
multi mediul gradinitei pana la 6-7 ani, urmand cel scolar de toate gradele, cel profesional,
rezidential, cel al comunitatii rurale,urbane,zone nationale.
Cercetarile au aratatca sunt sunt diferente intre copiii care invata in mediul rural fata
de cei care invata in mediul urban sau intre cei ce provin din familii socio-cultural scazut fata
de cei ce isi desfasoara viata in zone izolate sau sunt supusi unei schimbari bruste de mediu.
Ca in cazul emigrantilor fata de cei care au relatii bogate si consistente cu societatea.
O serie de studii efectuate in Franta, au aratat diferente chiar si intre elevi din scolile
centrale fata de cei din zonele periferice ale Parisului sau zonele agricole fata de cele
industriale.
O teorie mai noua a dezvoltarii in context sau a ecologiei dezvoltarii, au evidentiat
influentele de mediu si i-au facut pe cercetatori sa le deosebeasca dupa caracterul direct sau
indirect al exercitarilor si semnificatia pentru dezvoltarea copiilor.Astfel, cercetatorii americani
au ajuns la concluzia ca mediul de dezvoltare al fiintei umane, cuprinde de fapt 4 sisteme
concentrice de influenta ce trebuie luate in considerare indotdeauna, daca vrem sa intelegem
si sa explicam in profunzime schimbarile si transformarile ce se produc in cursul dezvoltarii.

4
 1. Microsistem – reprezinta influentele cotidiene cele mai directe si mai frecvente ce
se exercita asupra copilului din partea mediului familial, scolar, al grupului de joaca, al bisericii,
al unor institutii cu functii educative complementare care il includ direct pe copil.
2. Mezositem – implica legaturile care se stabilesc intre mediile din primul nivel, iar
urmarile se exercita direct asupra copiilor.
Ex: daca legaturile dintre familie si scoala functioneaza bine, ele vor avea efecte
benefice asupra copilului, adica se va asigura o coerenta a aasteptarilor, cerintelor si modelelor
adresate copiilor.
3. Exositemul – interactiuni intre factorii sociali si nu au legaturi directe cu copilul.
Ex: serviciul parintilor poate influenta conceptia educativa a acestora sau stilul de
ingrijire a acopilului lor.
4. Macrosistemul – exercita influente indirecte asupra copilului prin specificul
institutiilor sociale al sistemului general de valori, al politicilor educationale, al organizarii
sociale generale care inflenteaza mezosistemul si exosistemul, iar acestea la randul lor isi vor
nunanta influentele asupra copilului.
5. Cercetatorii au aprofundat studiul interactiunilor copiilor si adolescentilor cu
mediul lor de dezvoltare si au propus sa raspunda la intrebarea: Cum se explică faptul că doi
frați care trăiesc în familia lor, gemeni fiind, să aibă particularități psihice diferite? S-a
constatat faptul că familia este un mediu relativ diferit pentru fiecare din ei astfel încât s-a
elaborat un nou concept care reflectă această realitate.
Nișa de dezvoltare definită ca totalitatea elementelor cu care copilul intră în relație
la o vârstă dată. Fiecare nișă de dezvoltare pe care o asigură un mediu sau altul pentru
dezvoltarea celor care se află în relație cu ea poate fi analizată după următorii parametri
caracteristici:
1. Obiecte și locuri accesibile copilului la diferite vârste. Ex: în mediu familial copiii
sunt liberi să circule într-o anumită zonă a locuinței dar nu li se permite să se joace în biroul
tatălui sau au la dispoziție curtea casei dar nu și spațiul vreunui atelier auto. Accesibilitatea și
restricțiile asupra unor obiecte se modifică odată cu creșterea copiilor și sporirea
competențelor.
2. Răspunsurile și reacțiile anturajului la ceea ce spune și face copilul. Ex: cînd copilul
se joacă liniștit părinții îl aprobă și-l laudă iar când este zgomotos îl invită să se liniștească sau
chiar îl pedepsesc.
3. Cerințele adulților privind gradul de manifestare a competențelor și nivelul
performanțelor care, de asemenea, se pot diferenția în raport cu vârsta copiilor și
particularitățile personalității lor. Ex: față de copiii energici și dotați părinții pot avea pretenții
înalte formulate direct iar față de cei timizi tonul este blând și încurajările permanente.
4. Activitățile impuse, propuse sau îngăduite copilului. Ex: Sunt familii în care domină
impunerea de către părinți a ceea ce trebuie să facă copilul, acesta neavând niciun fel de
liberate de alegere. Alți părinți, dorind să dirijeze dezvoltarea copiilor lor, le fac propuneri și
așteaptă acceptarea din partea lor, iar refuzul acestor propuneri nu este însoțit de blamare sau
chiar de pedeapsă. Preferabil este ca părinții să facă propuneri privind activitățile ce pot fi
desfășurate și lase libertatea alegerilor dar să și îngăduie inițiative ale copiilor pe care, însă ,să
le discute împreună cu aceștia și să facă alegerile cele mai bune. Alții pot fi doar îngăduitori cu
ceea ce inițiază copiii dar aceasta nu oferă și garanția alegerilor potrivite. După acești
parametri pot fi analizate nișele de dezvoltare oferite de toate celelalte medii iar pe de altă
parte pot fi descoperite diferențele și concordanțele cu particularitățile psihice ale copiilor și cu
modul lor de raportare la mediu. În relațiile cu orice mediu, copilul, adolescentul, nu sunt doar
factori pasivi care suportă doar influențele ci încă de la o vârstă foarte fragedă, acestea se

5
manifestă activ atât în felul în care recepționează ceea ce vine din afară cât și în provocarea
unor împrejurări de viață care li se potrivesc.
Studiind maniera de relaționări s-au identificat 3 feluri de interacțiuni:
1. Reactivă
2. Evocativă
3. Proactivă
1. Cea reactivă se referă la faptul că, în funcție de particularitățile sale, copilul
reacționează diferit la influențele mediului. Astfel, un copil anxios va reacționa intens la
severitatea părinților în timp ce altul mai calm nu va fi la fel de tulburat de exigențele acestora.
Sau un copil extrovertit va fi foarte atent la oamenii din jur, la ce spun și fac, în timp ce un copil
introvertit aproape că nu-i va observa.
2. Interacțiunea evocativă se referă la faptul că însușirile personalităților copiilor
provoacă anumite răspunsuri din partea celor din jur. Ex: Un copil care atunci când e luat în
brațe se zbate și vrea să fie lăsat jos îl face pe adult să evite în momentul următor o asemenea
acțiune. La fel, persoanele binevoitoare determină atitudini binevoitoare din partea celorlalți.
3. Interacțiunea proactivă exprimă un grad și mai ridicat de implicare activă în relația
cu mediul și se referă la faptul că, pe măsură ce copiii cresc ei își multiplică legăturile cu mediul
extrafamiliale și vor selecta acele situații și acele persoane cu care vor colabora și care se vor
potrivi cel mai bine cu personalitatea lor. De-a lungul dezvoltării, ponderea celor trei tipuri de
interacțiuni se schimbă. În copilăria timpurie domină interacțiunile reactivă și evocativă, iar pe
măsura creșterii independenței copilului se manifestă frecvent cea proactivă, dar rămân
importante și celelalte două aspecte care se păstrează pe parcurul întregii vieți. Sintetizând
rolul mediului în dezvoltarea psihică trebuie să amintim următoarele:
1. Este primul mare transformator care acționează asupra fondului ereditar și dă
astfel conținut uman vieții psihice, punând în acțiune diponibilul funcțional cerebral.
2. Mediul este factor de socializare punând la dispoziția ființei umane o gamă largă
de modele de acțiune și comunicare.
3. Îndeplinește o funcție de enculturale, întrucât participă la formarea acelor
capacități psihice care permit accesul la cultura materilă și spirituală a societății.
4. Mediul dă semnificație comportamentelor individului și le stimulează să acceadă
la o dezvoltare de tip uman.
5. Generează valori și criterii care contribuie la formarea dimensiunilor orientative
fundamentale ale personalității.
6. Oferă cadrul de manifestare a ființei umane adică împinirea prin creativitate dar și
mediul este un factor fundamental al dezvoltării psihice, însă, cu toate acestea nu garantează
prin sine, această dezvoltare.
El poate fi adesea generator de deviante involuții iată de ce optima dezvoltare psihică
implică, cu necesitate, cel de-al treilea factor și anume, educația, care este factorul
determinant și hotărâtor. Într-o accepțiune cuprinzătoare educația poate fi definită drept
ansamblul de acțiuni și activități care integrează subiectul ca factor activ și care se desfășoară
sistematic, unitar și organizat, având un conținut cu necesitate definit de societate uzând de
metode, procedee și mijloace adecvate și fiind condusă de factori competenți și special
calificați. În ceea ce privește educația, se transmit imagini și idei, cunoștințe și structuri de
gândire, valori morale și estetice.

Educatia

Educația poate fi definită drept ansamblul de acțiuni și activități. Prin urmare

acțiunile educative nu se exercita ca niște simple influente mai mult sau mai puțin

6
întâmplătoare, adăugate dinafara subiectului ci ele au un rol central în dezvoltarea psihica fiind
special proiectate și desfășurate și reprezentând garantul unei anumite construcții psihice.
Educația transmite imagini si idei, cunoștințe și structuri de gândire, valori morale și estetice,
norme și principii de comportament, modele atitudinale, tipare acționare și relații interumane
și formează astfel capacități cognitive, afective, volitive și structuri de personalitate
motivaționale deja existente, va dezvolta alte structuri motivaționale cu o baza din ce în ce mai
înaltă, va organiza astfel activitatea de învățare încât sa transforme obiectivele formative
prefigurat de educație în scopuri proprii subiectului. Va solicita cunoștințele și modalitățile de
operare deja dobândite ca operatori pentru noi achiziții și va asigura avansul acțiunilor
mentale și practice. În felul acesta educația generează distante și contradicții între ceea ce
copilul a dobândit și stăpânește bine și ceea ce oferă spre asimilare și este totodată accesibil în
raport cu nivelul sau de dezvoltare psihica deja atins. Deosebirile, decalajele optime pe
care educația le creează astfel mereu stimulează motivația și asigura…………… În comparație cu
mediul, educația acționează gradual, fundamentat științific și totodată asigura strategii de
depășire confortabila a acestor decalaje trăind-se totul ca succes și satisfacție și cultivând-și
plăcerea și dorința de a le depăși. Prin urmare din acest punct de vedere educația deține un rol
hotărâtor în devenirea ființei umane. Astfel, noi am analizat pe rand rolul fiecăruia dintre
factorii fundamentali însă trebuie să înțelegem că numai relația lor optima asigura dezvoltarea
deplina afiintei umane. Acest aspect implica cel puțin trei condiții de baza:

1.Sa existe o concordanță în timp între programul ereditar de creștere și maturizare

și momentul intervenției factorilor de mediu și de educație. Numai în aceste condiții se asigura
o receptivitate sporita și o asimilare crescuta a anumitor stimuli din mediu iar acțiunea celor
din urma valorifica deplin dispozițiile ereditare ale ființei umane. Dacă influentele de mediu și
educație se exercita prea devreme, rezultatele sunt modeste, efortul educatorului este mare
iar cunoștințele sau modurile de acțiune care sunt totuși achiziționate sunt limitate și au la
baza mecanisme asemănătoare imitație. Când influentele formative intervin prea târziu exista
riscul pierderii pentru totdeauna a posibilităților unei perioade sau a unui stadiu. De exemplu,
cercetările au arătat faptul ca prescolaritatea este o perioada favorabila formarii unor abilități
de baza pentru muzica, pictura, sport, limbi străine, unele capacități de gândire, comunicare
verbala. De asemenea primii ani de viata reprezinta o perioada sensibila necesara formarii
atașamentului față de mama.

2.Interactiunea optima a factorilor fundamentali presupune în afara corespondentei

în timp a acțiunilor și o concordanta sub raport antitativ și calitativ a influentelor mediului și
educatiei.

Copiii sunt insuficient antrenati în activitatea cu potențial formativ când se comunică

puțin cu ei, au puține surse de informare, nu sunt stimulați de adulții din jur, dezvoltarea lor va
fi marcata de limite serioase. În acest caz sub solicitarea face sa se piardă o parte însemnată a
potențialului ereditar al unei perioade sau al unui stadiu. Pe de alta parte exista și riscul
suprasolicitării, al depășirii prin conținutul și volumul activitatilor și capacităților copiilor. În
aceste conditii se pot obține pe moment rezultate spectaculoase dar vor urma și efecte
negative adică oboseala prematura, indiferenta, evitarea sau respingerea oricăror solicitări de
același fel.

3.Corespondent cantitativa și calitativa a influentelor și activitatilor mediului și

educatiei cu potențialul ereditar este cu adevărat favorabila dezvoltării psihice a

7
copilului dacă se raportează atât la posibilitatilesale prezente cât și la cele viitoare mai
precis la ceea ce Vagotki numea zona proximei dezvoltari