Sunteți pe pagina 1din 10

Cupru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Sari la navigareSari la căutare
Cupru

Nichel ← Cupru → Zinc
-    

29Cu
               
Cu                
                                   
                                   
Ag                                                                
                                                               

Tabelul complet • Tabelul extins


Informații generale

Nume, Simbol, Număr Cupru, Cu, 29

Serie chimică metale de tranziție

Grupă, Perioadă, Bloc 11, 4, p

Densitate 8960 kg/m³

roșie-strălucitoare cu
Culoare
luciu metalic

Număr CAS 7440-50-8

Proprietăți atomice

Masă atomică 63,546 u

Rază atomică 135 (145) pm

Rază de covalență 138 pm

Rază van der Waals 140 pm

Configurație electronică [Ar] 3d10 4s1

Electroni pe nivelul de energie 2, 8, 18, 1


+2,+1, caracter bazic
Număr de oxidare
moderat

Oxid amfoter

cubică cu fețe
Structură cristalină
centrate

Proprietăți fizice

Fază ordinară solid

Punct de topire 1083,4°C ; 1357,77 K

Punct de fierbere 2567°C ; 2835,15 K

Energie de fuziune 13,05 kJ/mol

Energie de evaporare 300,3 kJ/mol

Temperatură critică 1084,6°C ; 1357,6 K

7,11 ×10-6
Volum molar
m3/mol m³/kmol

Presiune de vapori 0,0505 Pa la 1358 K

Informații diverse

Electronegativitate (Pauling) 1,9 (Scala-Pauling)

380
Căldură specifică
J/(kg*K) J/(kg·K)

Conductivitate electrică 59.6×106 S/m

401
Conductivitate termică
W/(m*K) W/(m·K)

Prima energie de ionizare 745,5 kJ/mol kJ/mol

A 2-a energie de ionizare 1957,9 kJ/mol kJ/mol

A 3-a energie de ionizare 3555 kJ/mol kJ/mol

A 4-a energie de ionizare 5536 kJ/mol kJ/mol

Cei mai stabili izotopi

Ed
Simbol AN T1/2 MD PD
MeV
stabil cu 18 neutroni
36
Cu urme 301.000 ani β- 0,709 36
Ar
sintetic
ε / β+
36
1,142 S
37
Cu 24,23 % stabil cu 20 neutroni

Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a


specificat altfel.

Modifică text 

Cuprul (numit și aramă) este un element din tabelul periodic având


simbolul Cu și numărul atomic 29. Acesta este un metal de culoare roșcată, foarte
bun conducător de electricitate și căldură. Cuprul a fost folosit de oameni din cele
mai vechi timpuri, arheologii descoperind obiecte din acest metal datând din 8700
î.Hr. A fost unul din primele metale folosite, deoarece cantități mici din el apar în
unele locuri în stare liberă. Principalele minereuri ale cuprului sunt: calcozina (sulfura
de cupru), calcopirita sau criscolul (ferosulfura de cupru), cupritul (oxidul cupros)
și malachitul și azuritul (ambele forme ale carbonatului basic de cupru). Metoda
folosită pentru extracția de cupru depinde de natura minereului. Dacă cuprul se
găsește în stare liberă, el poate fi separat prin sfărâmarea minereului în bucăți mici și
amestecarea sa cu apa. Cuprul, fiind relativ greu, se depune la fund. Cuprul care are
o puritate de peste 99% este folosit la fabricarea conductelor de gaz și de apă, a
materialelor pentru acoperișuri, a ustensilelor și a unor obiecte ornamentale.
Deoarece cuprul este un bun conducător de căldură, se utilizează la boilere și alte
dispozitive ce implică transferul de căldură. Sub formă de folie de cupru laminată, pe
un strat izolator, se folosește la fabricarea circuitelor imprimate. Acestea pot fi simplu
strat, cu folie pe o singură față, sau dublu strat, cu folie pe ambele fețe. Pentru
realizarea circuitelor imprimate cu mai multe straturi, se realizează sandwich-uri din
circuite dublu placate si izolatoare. Originea numelui: din
cuvântul latinesc cyprium (după insula Cipru).

Cuprins

 1Istoric
 2Proprietăți
o 2.1Fizice
 3Mecanice
o 3.1Aspect
o 3.2Chimice
o 3.3Izotopi
 4Producție
o 4.1Reciclare
o 4.2Rezerve
 5Răspândire
o 5.1În natură
o 5.2Minerale
o 5.3Ape termale
o 5.4În alimente
 6Sănătate
o 6.1Deficiența de cupru
 7Preparare
o 7.1La scară industrială
o 7.2În laborator
 8Referințe
 9Bibliografie
 10Legături externe

Istoric[modificare | modificare sursă]
Pentru detalii, vezi și Epoca cuprului

O bucată de cupru coclit din Zakros, Creta

Cuprul este folosit încă din cele mai vechi timpuri. Acesta a jucat un rol important
în civilizația omenească, fiind folosit la statui, la obiecte casnice, etc. Obiecte din
cupru cu o vechime mai mare de 6000 de ani au fost găsite în zone cu
importanță istorică, de exemplu la Caldeea, în Egipt, Asiria, Fenicia și America.
Originea numelui vine de la cuvântul latinesc cyprium (provenit de la
insula Cipru). În Asia au fost descoperite urmele unor mine de cupru ce datează
încă din timpul Epocii Caldeene.[1] Se crede că elementul cupru a fost al treilea
descoperit, după aur și argint. Judecând după obiectele antice de cupru
descoperite, se poate afirma că acest metal a apărut în Egipt, cu 5 000
de ani î.e.n. și apoi, cam cu un mileniu mai târziu, în regiunea dintre Tigru
(râu) și Eufrat, unde se dezvoltase civilizația sumeriană. În Egiptul Antic, pe
vremea faraonului Turmes, cuprul se exploata în Peninsula Sinai și era cunoscută
sub numele de komt. Tot în perioada Antichității, cuprul mai este recunoscut sub
numele de chalcos. Cu două mii de ani înaintea erei noastre, cuprul era folosit
numai la fabricarea bronzului și, mai târziu, la confecționarea unor podoabe, iar
combinații ale cuprului la colorarea sticlei în albastru (folosita ca piatră scumpă, la
inele, broșe etc.).
Homer a scris despre armele confecționate din cupru.
Mai târziu apar confecționate din cupru obiecte de artă, cât și diferite vase din
bronz. În jurul anului 900 î.e.n. au fost folosite săruri de cupru pentru zugrăvitul
locuințelor scumpe, fiind combinat cu humă și mai târziu cu var.
Primele monede din bronz apar în Egipt, între anii 430-322 î.e.n., ce au un
conținut de cupru de 80% și 20% cositor.
Fiind unele dintre principalele metale, cuprul ajungea pe mâinile alchimiștilor,
care în scrierile lor cu limbaj ,,ermetic" îl numesc Venus, această planetă fiind
considerată că este reprezentată de cupru. [2]

Proprietăți[modificare | modificare sursă]
Fizice[modificare | modificare sursă]
Un disc din cupru (99.95% pur)

În stare solidă, de metal, cuprul are culoare roșie-portocalie, aceasta fiind


principala proprietate după care se deosebește de alte elemente. De obicei,
majoritatea compușilor anorganici, dar și organici ai cuprului au
o culoare albastră, deși unii pot fi și verzui sau vernil. Sistemul de cristalizare al
cuprului este cubic, cu fețe centrate, caracterizat prin absența polimorfismului.[2]
Unul dintre dezavantajele utilizării cuprului este fenomenul de coclire (oxidare, cu
schimbarea culorii în verde-albastrui), ce poate fi observat adesea pe vasele
vechi sau pe monedele (la moneda românească de 5 bani). Împreună
cu osmiul (albastru) și aurul (galben-auriu), cuprul este unul dintre cele trei
metale elementare care are altă culoare naturală în afară de gri sau argintiu.
Cuprul pur este portocaliu-roșu și dobândește o pată roșiatică în momentul
expunerii la aer, urmând să se înverzească mai târziu.
Duritatea cuprului este relativ mică (3 pe scara Mohs), dar este destul de
rezistent la rupere, și foarte ductil (poate fi tras în fire), putând fi modelat la
presiuni mari. Conductibilitatea calorică este asemănătoare cu a argintului (1 față
de 0,93 a argintului) și mult mai mare decât a altor metale uzuale. Tocmai datorită
acestei proprietăți, cuprul se utilizează în conducte, pentru transmiterea căldurii.
Însă, conductibilitatea scade când cuprul este impur; în momentul în care conține
0,1 % impurități de elemente ca fosfor, arsen, siliciu sau fier, valoarea
conductibilității poate scădea chiar cu 20%. De aceea, în electrotehnică se
utilizează numai cupru pur, electrolitic.[2]
Densitatea de curent electric maximă a cuprului în aer deschis este de
aproximativ 3,1×106 A/m2. Ca toate metalele, dacă cuprul este placat cu alt metal,
începe un proces de coroziune galvanică.
Presiunea vaporilor este reprezentată (în funcție de temperatura vaporilor
în Kelvin) în tabelul următor:

Presiunea (Pa) 1 10 100 1 KPa 10 KPa 100 KPa

Temperatura (K
1509 1661 1850 2089 2404 2834
)

Mecanice[modificare | modificare sursă]
Atât cuprul, cât și aliajele sale, au o maleabilitate foarte ridicată (pot fi trase în foi
subțiri), fiind și foarte ușor de prelucrat. Totodată, ductilitatea cuprului este
extraordinar de favorabilă, astfel, putându-se obține fire foarte subțiri de cupru,
numite lițe (se foloseau, în trecut, la siguranțele fuzibile). Cuprul este un metal
foarte moale, cu o duritate de 3 pe scara Mohs (și 50 pe scara Vickers), puterea
sa de tracțiune situându-se la 210 MPa.
Aspect[modificare | modificare sursă]

Cupru

Cuprul este singurul metal ce are culoarea arămie. Foarte interesante sunt
proprietățile acestuia de a forma compuși de culoarea verde (carbonat, clorură,
etc.), neagră (oxid) sau albastră (sulfat și hidroxid).
Chimice[modificare | modificare sursă]
Numărul atomic al cuprului este 29, iar simbolul chimic este Cu. Masa atomică
relativă este 63,546. Valența cuprului este, în principal 1 sau 2 (cuprul formează o
varietate rară de compuși și săruri cu starea de oxidare +1 și +2, care sunt de
obicei numite săruri cuproase sau cuprice), deși, mai rar, poate fi chiar și 3.
Acesta nu reacționează cu apa, dar reacționează încet cu aerul atmosferic; în
urma acestei reacții, pe suprafața cuprului se formează un strat de cupru oxidat
verde . În contrast cu oxidarea fierului la aer umed, acest strat de oxid se oprește
din coroziune; un strat de cocleală verde (carbonat de cupru) pot fi observate pe
construcțiile vechi din cupru, cum ar fi Statuia Libertății, cea mai mare statuie din
cupru din lume. Majoritatea sărurilor de cupru sunt higroscopice.
Raza atomică calculată are valoarea de 135 (145) picometri (pm), raza covalentă
138 picometri (pm), iar raza van der Waals. Cuprul prezintă conductivitate
magnetică.
Izotopi[modificare | modificare sursă]
Cuprul are 29 de izotopi; doi dintre aceștia, 63Cu și 65Cu sunt stabili, iar
izotopul 63Cu reprezintă 69% din totalitatea cuprului natural. Ceilalți 27
de izotopi sunt instabili (radioactivi); cel mai stabil dintre cei radioactivi este 67Cu
cu timpul de înjumătățire de 61,83 de ore. Șapte alți izotopi au fost caracterizați;
Dintre izotopii radioactivi remarcăm 63Cu, care emite radiații beta pozitive, având
ca rezultat izotopi de nichel, în timp ce izotopul 65Cu, cu emisii radioactive beta
negative, are ca rezultat izotopi de zinc.

Producție[modificare | modificare sursă]
Producția de cupru la nivel mondial

Majoritatea cuprului scos din mină este sub formă de compuși, cum ar fi sulfați
sau sulfuri. Exemple de astfel de mine includ minele de
la Chuquicamata din Chile, Bingham Canyon Mine din Utah, Statele Unite ale
Americii și El Chino Mine din New Mexico, Statele Unite ale Americii. În
conformitate cu studiile efectuate de geologii britanici, în 2005 Chile a fost cel mai
mare producător de cupru, urmat pe locul doi de Statele Unite ale
Americii, Indonezia și Peru.[3]
Industria auto este unul dintre cei mai mari consumatori de cupru. [4]

Vânzările de cupru în 2005

Reciclare[modificare | modificare sursă]
Mediul economic nu a promovat refolosirea cuprului în majoritatea domeniilor
utilizatoare de cupru. În ciuda acestor fapte, Europa (incluzând și Rusia) a întregit
43% din necesarul de cupru prin reciclare. Reciclarea rămâne un element-cheie
al acoperirii cerinței de cupru.
Procentul de cupru reciclat din Europa a crescut la 41,3% în 2007 și la 43%
în 2008. Producția cuprului electrolitic rafinat secundar a crescut de la 800 la 857
mii tone, în timp ce utilizarea cuprului topit direct a scăzut de la 1.242 la 1.150 mii
tone. Utilizarea deșeurilor de cupru a scăzut de la 2.042 mii tone în 2007 la 2.007
mii tone în 2008, dar în ciuda scăderii, datorită scăderii estimate în fabricarea de
produse semifinite, raportul cuprului reciclat a crescut la producție. O proprietate
bună a cuprului este puritatea infinită a acestuia în timpul reciclării. Reciclarea
cuprului se poate face din robineți vechi, țevi vechi, etc, precum și din deșeurile
produse prin topirea directă.[5]
Rezerve[modificare | modificare sursă]
Cuprul a fost folosit în ultimii 10 000 de ani, dar, mai mult de 95% din tot cuprul a
fost extras după 1900.

Răspândire[modificare | modificare sursă]
În natură[modificare | modificare sursă]
Din punctul de vedere al răspândirii în natură, cuprul poate fi găsit fie sub formă
nativă (pur sau necombinat), sau fie sub formă de compuși sau minerale. Cea
mai mare bucată de cupru elementar găsită în natură cântărea 420 de tone, și a
fost găsită în anul 1857 în peninsula Keweenaw, din Michigan, Statele Unite ale
Americii. Multe minerale conțin cupru, ca de
exemplu calcopirita, azuritul, malachitul; cuprul mai este prezent în crusta
pământului într-o concentrație de 50 părți la un milion, constituind 0,01% din
aceasta.
Minerale[modificare | modificare sursă]
Denumire minera
Formulă chimică Conținut de cupru (%)
l

Cupru nativ Cu 100

Cuprit Cu2O 88,82

Algodonit Cu6As 83,58

Paramelaconit Cu2+Cu22+O3 79,89

Tenorit CuO 79,89

Calcocit Cu2S 79.85

[6]

Ape termale[modificare | modificare sursă]


Mici cantități de cupru și alte metale au fost găsite în apele termale din
localitatea maghiară Hajdúszoboszló.[7] În urma unor analize s-a constatat faptul
că resurse de cupru se găsesc și în apele termale din localitatea Acâș, din Satu
Mare.[8] În apele termale existente la Băile Herculane se poate găsi, de
asemenea, un conținut mare de cupru cu rol antiseptic și antialergic. [9]
În alimente[modificare | modificare sursă]
Cuprul este larg răspândit în alimente, fructe și carne:
în ficat, scoici, nuci, legume, în majoritatea cerealelor, în struguri (cea mai bogată
sursă). Primele date arata ca doza medie de cupru într-un regim normal era de 2
- 5 mg.[10] Apa de băut și apele minerale aduc o parte din necesarul zilnic de
cupru al organismului. Alte alimente cu conținut de cupru sunt crustaceele, și
legume verzi (fasolea verde, etc), semințe, ciuperci și chiar și pudra de cacao.
Doza zilnică recomandată de cupru de către specialiști este de 1,5–3 mg.[11]
În tabelul următor sunt reprezentate cantitățile medii de cupru
(miligram per kilogram) pentru anumite alimente.

Alimentul Cantitatea medie de cupru (mg/kg)

Ficat de vită 39

Ciocolată 36

Crustacee 4-10

Stridii 9

Banane 1

Lapte de
0,06
vacă

[12]

Sănătate[modificare | modificare sursă]
Cu toate că este un metal, cuprul este, totodată, un element indispensabil vieții.
Se găsește în toate țesuturile organismului, dar cel mai mult cupru se găsește
în ficat, iar cantități mai mici se găsesc și în creier, inimă, rinichi și mușchi.[13]
Ca efecte benefice, cuprul ajută organismul să utilizeze fierul din sânge,
reducând acțiunile radicalilor liberi asupra țesuturilor. Consumarea alimentelor de
cupru poate, totodată, preveni anumite boli sau deficiențe, cum ar fi alergiile,
chelia, SIDA, leucemia, osteoporoza și ulcerul stomacal.[13]
Împreună cu fierul (un alt metal), cuprul ajută la sinteza celulelor roșii din sânge.
[14]

În ciuda acestor efecte benefice, neasimilarea în mare măsură a cuprului din


organism poate duce la trei boli rare:

1. Boala Wilson, când organismul nu este în măsură să reglementeze


absorbția de cupru și astfel cuprul se acumulează în ficat;
2. Boala Menkes, când organismul nu poate face rezerve de cupru, de unde
rezultă lipsa acestuia;
3. Toxicoza prin cupru (este o boală cu origini necunoscute și foarte rară,
mai ales la copii), când cuprul se adună în ficat.
Dozele zilnic recomandate sunt foarte stricte și trebuie respectate cu rigurozitate:
Femeile cu vârsta cuprinsă între 19 și 51 ani trebuie să consume maximum
1,2 mg, iar cele mai în vârstă de 51 de ani tot cam atât. Însă, pentru femeile care
alăptează, conținutul de cupru zilnic trebuie să fie un pic mai mare: 1,5 mg.[15]
Deficiența de cupru[modificare | modificare sursă]
Efectele deficienței de cupru din organism poate fi observată foarte ușor, după
anumite simptome vizibile: anemia, vase de sânge fragile ce se pot rupe,
colesterol rău, infecții mai frecvente, pierderea părului sau albirea treptată a pielii
și, cel mai important, oboseala cronică. Persoanele care suferă de hipoclorhidrie
(adică diminuarea secreției acidului gastric) sunt mai expuse șansei de a dobândi
deficiența de cupru. Însă, persoanele care consumă suplimente alimentare
cu zinc sunt expuse aceleași deficiențe. Doza zilnică recomandată de cupru de
către specialiști este de 1,5–3 mg.[11]. Și consumul de alcooll poate cauza rapid
deficiența de cupru. La femei, deficiența mai poate fi însoțită de menstruații
neregulate.[16]

Preparare[modificare | modificare sursă]
La scară industrială[modificare | modificare sursă]
Minereurile (sulfuroase) de cupru nu conțin foarte mult cupru, de obicei 2-4%,
rareori peste 7%. De aceea, înainte de procedeul de obținere a metalului, este
necesara o concentrare. Aceasta constă într-o prăjire parțială, cu aer insuficient.
În urma procedeului se obține o zgură formată din sulfură de fier și de cupru,
numită generic mată cuproasă.
2Cu2S + 3O2 → 2Cu2O + 2SO2
Oxidul cupros este transformat în cupru impur prin încălzire:
2Cu2O → 4Cu + O2
Cu toate acestea, cuprul este impur, de puritate 95-98%;impuritățile
constau în fier, plumb, zinc, stibiu, aur și argint, precum și cantități mici
de sulf și arsen. Îndepărtarea impurităților se face într-un cuptor cu
flacără, sau prin cuprul electrolitic (prin electroliză), obținându-se cupru de
puritate aproape maximă, 99,9%.[17]
În laborator[modificare | modificare sursă]
Cea mai cunoscută reacție de obținere a cuprului în laborator este cea
dintre fier și sulfat de cupru. Prin aceasta se poate obține cupru,
depunându-se pe bucata de fier metalic introdus în eprubetă.
Totodată, prin electroliza soluției de sulfat de cupru se poate obține
acid sulfuric și hidroxid de cupru după reacția: