Politica Monetară în Uniunea Europeană

Politica monetară reprezintă un ansamblu de acțiuni prin care autoritățile monetare (banca
centrală, trezoreria etc.) influențează asupra cantității de monedă în circulație, nivelul ratelor
dobânzii, cursurile de schimb valutar și alți indicatori economico-monetari în vederea
realizării obiectivelor generale ale politicii economice (de stimulare a activității economice,
ocupare a forței de muncă, stabilitate a prețurilor etc.).
Evoluția politicii monetare este determinată de evoluția sistemului monetar și de evoluția
gândirii economice.
Pe parcursul mai multor secole promovarea politicii monetare se reducea la luarea deciziilor
de batere a monedei metalice și de emitere a banilor de hârtie. Crearea primelor bănci
centrale (bănci cu drept de emisie monetară) a fost influențată de ideea menținerii parității
bancnotelor în raport cu metalul prețios și în raport cu bancnotele altor state. Respectiv,
obiectivul politicii monetare a fost menținerea etalonului aur.

Uniunea Economică și Monetară (UEM) reprezintă un pas major în procesul de integrare a

economiilor UE. UEM presupune coordonarea politicilor economice și fiscale, o politică
monetară comună și o monedă comună – euro. Deși toate statele membre UE participă la
Uniunea Economică, unele țări au dus integrarea mai departe prin adoptarea monedei unice,
formând Zona euro. Decizia de a forma o UEM a fost luată de Consiliul European în orașul
olandez Maastricht, în decembrie 1991, fiind mai târziu prevăzută în Tratatul privind UE
(Tratatul de la Maastricht).

Tratatul de la Maastricht stipula necesitatea continuării respectării de către statele membre

Uniunii Monetare a criteriilor referitoare la deficitul public și datoria publică, scop în care a
fost adoptat Pactul de stabilitate și creștere(PSC), care reprezintă un cadru de reglementare
pentru coordonarea politicilor fiscale naționale în cadrul Uniunii Economice și Monetare.

Pactul cuprinde două componente:

1. Preventivă, statele membre trebuiau să prezinte în fiecare an programe de stabilitate

care sa arate cum interacționează să realizeze sau să asigure poziții fiscale stabile pe
termen mediu;

2. Corectivă, care reglementează procedura de intervenție în cazul unui deficit excesiv,

care se declanșează în momentul în care deficitul bugetar depășește pragul de 3% din
PIB, prevăzut de tratat.
Scenariul stabilit prin raportul Delors și aprobat de Tratatul de la Maastricht privind
realizarea Uniunii Monetare în ultimele două etape era urmatorul:

 În decursul anului 1998, Consiliul European trebuia să stabileasca țările ce vor face
parte din Uniunea Monetară, în funcție de gradul de îndeplinire a criteriilor de
convergență din 1997;
 La 1 ianuarie 1999, Uniunea Monetară a început prin fixarea ratelor de schimb între
țările calificate; Banca Centrala Europeană va iniția o singură politică monetara și
valutară, gestionată în EURO;
 1 ianuarie 2002 vor fi puse în circulație bancnotele și monedele euro;
 Începând cu 1 iulie 2002, monezile țărilor membre ale UM vor fi complet înlocuite;
Tratatul de la Maastricht a precizat următoarele patru criterii de convergență economică a
țărilor din UE:
Stabilirea prețurilor, apreciată prin evoluția ratei inflației: rata inflației unui stat membru nu
trebuie sa depășească cel mult 1.5% pe an media înregistrată în cele mai performante 3
state;
Finanațele publice: Comisia Europeană trebuia să examineze concordanța cu disciplina
bugetară pe baza a două criterii și anume: deficitul public anual nu trebuia să depășească
3% din PIB, iar datoria publică nu trebuia să fie mai mare de 60% din PIB;
Rata dobânzii: rata dobânzii nominale pe termen lung nu trebuie să depășească cu mai mult
de 2% media ratelor înregistrată în cele mai performante 3 state;
Stabilirea cursurilor de schimb: monenda națională trebuie să-și mențină rata de schimb în
marjele de fluctuație permise de SME și să nu fi fost devalorizată în precedenții 2 ani.
Limitele acceptabile ale fluctuației cursului de schimb se considerau a fi +2.25%.
Fiecare stat membru trebuia să îndeplinească toate criteriile pentru a fi calificat în cea de-a
treia fază a Uniunii Monetare , criterii care reflectau nivelul de convergența economică pe
care statul membru trebuie să-l obțină pentru a putea adopta moneda europeană. Criteriile
de convergență au ca scop realizarea unor evoluții economice armonioase în cadrul Uniunii
Economice și Monetare, care să nu provoace tensiuni între statele memebre UE.
Calendarul admiterii țărilor comunitare în Uniunea Monetara este următorul:
1 ianuarie 1999: Belgia, Germania, Spania, Franța, Italia, Irlanda, Luxemburg, Olanda,
Austria, Portugalia, Finlanda;
1 ianuarie 2001: Grecia;
1 ianuare 2007: Slovenia;
1 ianuarie 2008: Cipru și Malta;
1 ianuarie 2009: Slovacia.
Bulgaria, Republica Ceha, Danemarca, Letonia, Estonia, Lituania, Polonia, România, Suedia și
Ungaria, deși sunt membre ale Uniunii Monetare, nu participă la moneda unică.
Consecințele introducerii monedei EURO
Crearea zonei Euro, extinderea și consolidarea acesteia au condus la apariția unei noi puteri
economice și la constituirea uneia dintre cele mai mari piețe de desfacere din lume, iar prin
participarea la crearea PIB-ului mondial, zona Euro este deja a doua regiune economică a
lumii.
Uniunea Monetara prezintă o serie de avantaje, dar și o serie de dezavantaje și riscuri
profunde asupra vieții economice, sociale și politice din țările UE.
Avantaje:

 Eliminarea costurilor legate de rata de schimb valutar prin introducerea monedei

unice;
 Eliminarea incertitudinilor ratei de schimb valutar;
 Moneda unică face ca prețurile să fie transparente, deoarece sunt exprimate în
aceeași moneda, ceea ce va facilita identificarea celor mai competitive afaceri;
 Se accentuează concurența de pe firmele de pe piața unică cu efecte benefice asupra
eficienței, calității și nivelului prețurilor;
 Euro nu este doar un factor major de integrare economică, ci și unul de integrare
politică, joacă din ce în ce mai mult un rol de stabilitate din punct de vedere politic în
cadrul relațiilor internaționale;
 Statele din zonă deținând aceeași monedă, vor avea posibilitatea să-și coordoneze
politicile economice și să permită armonizarea vieții economico-sociale;
 Crearea monedei euro duce la armonizarea fiscală în activitatea întreprinderilor;
 Realizările pe care Uniunea Monetară le-a adus până acum la nivelul economiilor
statelor membre a permis crearea unui mediu propice creșterii durabile.
Introducerea euro a fost însoțită și de apariția unor dezavantaje precum:

 Costul uriaș al convesiei;

 Pierderea de suveranitate;
 Autoritățile naționale nu vor mai putea să-și aleagă propria rată a inflației, nu vor mai
avea o politică monetară națională. Va exista o politică monetară și o rată a inflației
pentru toată comunitatea;
 Pierzând dreptul de a devaloriza moneda naționala, tările comunitare, guvernele
acestora pierd un instrument vital de politică economică pe care il puteau utiliza în
cazul unui șoc economic;
 Costul riscului psihologic al adaptării populației la șocul punerii în circulație a noii
monede;
 O politică monetară unică va genera riscuri din partea țărilor dezvoltate, concretizate
în transferuri de resurse în favoarea țărilor sărace;
 Introducerea monedei unice a condus la modificări profunde asupra principalelor
componente ale pieței financiare europene;
 Sectorul bancar este afectat în mare măsură de introducerea monedei euro. Are loc o
accentuare a concurenței și o scădere a profiturilor, iar clienții vor reduce numărul de
bănci cu care vor lucra.
Băncile sunt obligate să-și diversifice activitatea și să inventeze mereu noi servicii și
produse financiare.

BIBLIOGRAFIE

1. https://www.mae.ro Ministerul Afacerilor Externe, Uniunea Economică şi

Monetară

2. ..... Economia Europeana, Ed...., Craiova, 2012