„Plumb” de G.

Bacovia- Eseu pentru bac

Autor: George Bacovia

Curent: Simbolism

ESEU PENTRU: argumentarea unei arte poetice aparținând lui Bacovia, un text de Bacovia, un
text aparținând simbolismului

ESEU:

Poezia simbolistă Plumb deschide volumul cu același titlu, apărut în 1916, definindu-l în
totalitate. Poezia aparține genului liric, iar ca tip de poezie este o artă poetică aparținând
simbolismului.

Arta poetică este un crez literar, un program, o artă de a scrie. Arte poetice sunt considerate
operele în care artistul exprimă concepția personală, viziunea despre artă și procesul de creație.

Simbolismul este un curent literar apărut în Franța, al cărui teoretician este Jean Moreas prin
manifestul literar „Le symbolism”, în care vorbește despre o artă care va fi împotriva falsei
sensibilități și susține că poezia trebuie doar să sugereze și nu să descrie. Curentul a apărut ca
reacție împotriva parnasianismului, romantismului și naturalismului.

Tema poeziei : o constituie condiția poetului într-o societate lipsită de aspirații și

artificială. Lumea ostilă și stranie, conturată de câteva pete de ucloare este proiecția universului
interior, de un tragism asumat cu luciditate.

Titlul poezie : este simbolul plumb, în sens denotativ, un metal greu cenușiu. Aceasta
sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocnată, cenușiul existențial, universul monoton,
închiderea definitivă a spațiului existențial fără soluții de ieșire.
Viziunea despre lume este sumbră, fără speranța de salvare și de un tragism asumat cu
luciditate. Imaginarul poetic imaginează lumea ca pe un imens cimitir, tot ce e viu (flori, amor)
fiind împietrit sub efectul metalului toxic.

Textul este structurat în două catrene, folosindu-se principiul simetriei , cuvântul plumb fiind
repetat de 6 ori. Cele două strofe/secvențe poetice corespund celor două planuri ale realității:
realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir și de cavou și realitatea interioară,
subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare, fiind și el
condiționat de natura mediului.

Strofa I surprinde elemente ale cadrului spațial închis, apăsător, sufocant, în care eul poetic se
simte izolat: un cavou, simbolizând universul interior, și în care mediul înconjurător a căpătat
greutatea apăsătoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt: „sicriele de plumb”,
„vestmîntul funerar”, „flori de plumb”, „coroanele de plumb” artificii funerare de duzină,
tipice pentru mica burghezie de provincie. Repetarea epitetului „de plumb” are multiple
sugestii (cromatică, fizică, de apăsare), insistând asupra existenței mohorâte, anoste, lipsită de
trascendență sau de posibilitatea înălțării. Lumea este marcată de împietrire. Vântul este
singurul element care sugerează mișcarea, însă produce efecte reci ale morții: „Și scârțâiau
coroanele de plumb”.

Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului.Strofa a
II-a debutează sub semnul tragicului existențial, generat de dispariția/moartea afectivității:
„Dormea întors amorul meu de plumb”. Cuvântul „întors” constituie misterul poeziei. Eul liric
își privește sentimentul ca un spectator. „Aripile de lumb” presupun un zbor în jos căderea
surdă și grea, moartea. Încercarea de salvare este iluzorie: „Și-am început să-l strig”. Metafora
„amorul meu de plumb” sugerează ideea de mineralizare, ceea ce a cuprins și lumea interioară,
iar sintagma „stam singur lângă mort” prezintă ideea tragică a înstrăinării de sine.

În ceea ce privește prozodia, Plumb are o construcție riguroasă, care sugerează prezența morții
prin închiderea versurilor cu rimă îmbrățișată, măsură fixă de 10 silabe, iambul alternând cu
amfibrahul.

Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității: persoana I a
adjectivului posesiv „amorul (meu)”, persoana I a verbelor „stam”, „am început”.

La nivelul morfologic, se remarcă prezența verbelor, în marea lor majoritate statice. Timpul
imperfect desemnează trecutul nedeterminat, permanența unei stări de angoasă: dormeau,
stam, era, scârțâiau. Cele două verbe, la perfect compus – am început – și, respectiv, la
conjunctiv – să strig – sugerează disperarea poetului atunci când constată că universul
înconjurător este cuprins de atmosfera sumbră a morții.

La nivel lexical, se remarcă prezența cuvintelor din câmpul semantic al morții: sicriu, cavou,
funerar, coroană, mort. Repetarea acelorași cuvinte are ca efect monotnia.

Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondențelor, zugrăvirea

stărilor sufletești de angoasă, poezia Plumb se încadrează în estetica simbolist. Opera lui G.
Bacovia înseamnă ruptura definitivă de stilul eminescian, de iluzia sau de visarea romantică.
Poezia „Plumb” are o încărcătură deosebită redând o atmosferă tulburătoare prin simpla
evocare a unei realităţi- moartea.

Pentru realizarea acestui comentariu, am avut în vedere: „Eseul” de Liliana Paicu, M. Lupu, M.
Lazăr, „Eseul – Varianta rapidă de pregătire pentru bacalaureat. Literatura română” de
Liliana Paicu, M. Lupu, M. Lazăr, „Eseul. Pregătire individuală pentru proba scrisă.
Bacalaureat. Limba română” de Liliana Paicu, M. Lupu, M. Lazăr.