Perioada interbelică. Realismul mitic. Romanul tradiţional.Baltagul.

Romanul este specie a genului epic în proză, de mare întindere, cu acţiune complexă,
desfăşurată pe mai multe planuri, având la bază conflicte puternice generate de confruntări
sufleteşti, cu numeroase personaje. În general, romanul conţine atât un conflict principal, cât
şi mai multe conflicte secundare, exterioare sau interioare. Acţiunea se întinde pe o durată mai
mare de timp şi se desfăşoară într-un cadru larg, în spaţii şi medii diverse.

Baltagul
Mihail Sadoveanu

Capodoperă a prozei interbelice românești, Baltagul este un roman tradițional, social,

realist și obiectiv, publicat în anul 1930.
Romanul se înscrie în estetica realismului prin verosimilitatea lumii reflectate,
veridicitatea faptelor și a întâmplărilor relatate, construcţia unor personaje care întruchipează
categorii sociale, narațiunea obiectivă și naratorul extradiegetic. Baltagul este, după cum
sugerează și motto-ul ales de către autor: „Stăpâne, stăpâne / Îți cheamă ș-un câne”, o
rescriere în registru epic a unui mit autohton, existența pastorală, ilustrat memorabil în balada
populară Miorița. De aceea, romanul sadovenean ilustrează ramura realismului mitic.
Din perspectivă ezoterică, romanul creat de Sadoveanu rescrie mitul egiptean al lui
Osiris, centrat pe călătoria tânărului Horus. Triunghiul personajelor din narațiunea mitologică
este similar cu triunghiul personajelor din scrierea românească. Așa cum Isis, însoțită de fiul
ei Horus și de ființa hibridă Anubis, pleacă în căutarea trupului sfâșiat al zeului Osiris, ucis de
către fratele său Seth, așa și Vitoria Lipan, însoțită de fiul ei Gheorghiță și, mai târziu, de
câinele Lupu, pleacă în căutarea lui Nechifor Lipan, ucis de doi păstori consăteni. Atât Horus,
cât și Gheorghiță, coboară în infern și se inițiază în misterul morții și al renașterii.
Titlul, alcătuit dintr-un substantiv, indică instrumentul utilizat atât în săvârșirea
crimei, cât și în elucidarea ei. Prin încărcătura simbolică a narațiunii, baltagul devine un
simbol al revelării adevărului, al vieții și al morții.
Romanul Baltagul valorifică teme fundamentale în literatura tuturor timpurilor:
căutarea adevărului și a dreptății, călătoria inițiatică, viața și moartea.
Viziunea asupra lumii izvorăște din caracterul monografic al romanului, axat pe viața
rurală din satul de munte Măgura Tarcăului. Comunitatea muntenilor se păstrează în tiparele
ei arhaice, fiind alcătuită din păstori, țărani, potcovari, fierari, cârciumari, hangii. Existența lor
este reglată de rotația astrelor și de ritmul transhumanței. Muntenii sunt oameni harnici, care
trăiesc și muncesc în condiții de neobișnuită asprime, dar iubesc muzica și petrecerile. Se
disting prin generozitate, vitalitate și ospitalitate. Romanul valorifică obiceiurile și tradițiile
străvechi legate de momentele cruciale din viața omului, cum sunt botezul, nunta și ritualul
funerar.
Romanul este alcătuit din 16 capitole și structurat în trei părți. Partea I curpinde
capitolele 1-6; partea a II-a, capitolele 7-13, în timp ce ultima parte este constituită din
capitolele 14-16. Narațiunea se desfășoară pe două planuri. Planul real înfățișează existența
muntenilor în toată complexitatea ei. Planul mitic reflectă călătoria iniţiatică a tânărului
Gheorghiţă, sub îndrumarea Vitoriei. Narațiunea este obiectivă, relatarea faptelor și a
întâmplărilor se realizează la persoana a III-a, iar naratorul este extradiegetic.
Expozițiunea plasează acțiunea romanului în Munții Tarcăului, zona Dornelor și satul
Măgura, la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Narațiunea se deschide cu o
admirabilă descriere a Țării de Sus, a vieții muntenilor, cu îndeletnicirile, obiceiurile și
tradițiile lor, așa cum s-au păstrat ele din vremuri străvechi. Personajul principal feminin este
Vitoria Lipan, care întruchipează tipul țărăncii de la munte. Eroina este soția păstorului
Nechifor Lipan și mamă a doi copii, Gheorghiță și Minodora.
Intriga este generată de întârzierea nefirească a lui Nechifor Lipan, plecat la Dorna să
cumpere oi, dar și de hotărârea Vitoriei de a pleca în căutarea soțului ei dispărut.
Desfășurarea acțiunii urmărește întreaga călătorie a Vitoriei, în încercarea sa de a
reconstitui adevărul cu privire la destinul tragic al personajului absent. Conform mentalității
arhaice, înaintea călătoriei, Vitoria se purifică prin post, rugăciune și împărtășanie. Făurește
un baltag nou pe care îl sfințește preotul David, o duce pe fiica sa Minodora la mănăstire și
pornește la drum.
Vitoria obține informații prețioase de la străini, întrebând de bărbatul chipeș cu o
căciulă brumărie și cal negru țintat, în timp ce ascunde cu multă abilitate motivul real al
căutărilor sale. Astfel, eroina înțelege că Nechifor Lipan a fost însoțit de doi păstori, consăteni
ai săi, până la Dorna, unde a cumpărat 300 de oi. Trece punțile de piatră de la Stânișoara și
ajunge la Suha. De aici, se întoarce la Sabasa, găsește câinele lui Nechifor și osemintele
acestuia, risipite într-o prăpastie.
Deznodământul cuprinde scena semnificativă a praznicului, desfășurat conform
tradițiilor străvechi românești. Îi invită la acest eveniment crucial în viața comunității sătești
pe cei doi asasini ai soțului ei, Ilie Cuțui și Calistrat Bogza, dar și pe cel mai de seamă
reprezentant al autorităților locale, subprefectul Balmez. Stăpână pe arta dialogului, Vitoria
povestește cu detalii uimitoare întreaga scenă a crimei. Descumpăniți, cei doi ucigași ai lui
Nechifor Lipan sunt demascați. Într-un acces de furie oarbă, Calistrat Bogza încearcă să se
răzbune pe Gheorghiță, însă acesta îl ucide cu o lovitură piezișă de baltag. Ilie Cuțui își
mărturisește vina, este arestat și condamnat la temniță pe viață.

Eroina romanului Baltagul este un personaj feminin emblematic al romanului

românesc. În spiritul realismului, Vitoria întruchipează tipul țărăncii de la munte, dar are și
trăsături distincte, proprii unui destin uman irepetabil. Vitoria Lipan este caracterizată direct
de către naratorul care pune în lumină portretul ei fizic: deși nu mai era tânără, soția păstorului
Nechifor Lipan era încă frumoasă, cu păr castaniu și ochi căprui, luminoși și expresivi.
Caracterizarea indirectă a protagonistei izvorăște din relația ei cu alte personaje,
fapte, comportament, atitudini, gesturi și limbaj. Vitoria Lipan este înzestrată cu înțelepciune
străveche, dublată de o neobișnuită forță intuitivă. Eroina știe înainte de a pleca la drum că
Nechifor nu se va mai întoarce niciodată acasă, deoarece l-a visat trecând o apă într-un apus
de soare. Trăsătura distinctivă a acestui personaj sadovenean este inteligența, fapt ilustrat din
reconstituirea drumului străbătut de soțul ei, din uimitoarea capacitate de a obține informații
de la străini și de a le interpreta, şi mai presus de toate, din scena praznicului. Protagonista
conduce dialogul în așa manieră, încât unul dintre asasinii lui Nechifor să se trădeze printr-un
gest necugetat. Vitoria este și maestră în arta dialogului, știind să formuleze întrebări
iscusite și să povestească cu detalii incredibile, fără să fi fost acolo, întreaga scenă a crimei.
Vitoria Lipan este cel mai strălucit exponent al lumii arhaice, pentru care universul
reprezintă o hartă a semnelor enigmatice. Descifrarea lor este posibilă grație moștenirii
spirituale. Eroina își găsește soțul ucis, urmând și interpretând dinamica unei forțe a naturii,
vântul.
Vitoria Lipan stăpânește arta disimulației, fapt ce rezultă din relația ei cu alte
personaje: în fața subprefectului Balmez Vitoria pare umilă, când vorbește cu cei doi asasini
ai soțului ei se preface a fi neajutorată și neștiutoare. Însă, când îi demască pe cei doi păstori
ucigași, stăpânirea ei de sine frapează o întreagă comunitate.
Vitoria Lipan este un personaj mitico-simbolic, asemănat de criticii literari români cu
mari personaje din literatura universală. Prin fidelitatea ei de nestrămutat, eroina lui
Sadoveanu este similară cu Penelopa, soția regelui Ulise din epopeea lui Homer, Odiseea.
Din perspectivă ezoterică, Vitoria Lipan este ca zeița egipteană Isis, mistagogul fiului ei.
George Călinescu a numit-o un „Hamlet feminin” pentru felul în care îi identifică și îi
demască pe ucigașii lui Nechifor.

Relația dintre eroina romanului Baltagul și fiul ei, Gheorghiță, pune în lumină tema
căutării adevărului și a dreptății, dar și o dimensiune fundamentală a realismului.
Vitoria Lipan este un personaj feminin emblematic al romanului românesc. În spiritul
realismului, Vitoria întruchipează tipul țărăncii de la munte, dar are și trăsături distincte,
proprii unui destin uman irepetabil. Vitoria Lipan este caracterizată direct de către naratorul
care pune în lumină portretul ei fizic: deși nu mai era tânără, soția păstorului Nechifor Lipan
era încă frumoasă, cu păr castaniu și ochi căprui, luminoși și expresivi.
Caracterizarea indirectă a protagonistei izvorăște din relația ei cu alte personaje, fapte,
comportament, atitudini, gesturi și limbaj. Vitoria Lipan este înzestrată cu înțelepciune
străveche, dublată de o neobișnuită forță intuitivă. Eroina știe înainte de a pleca la drum că
Nechifor nu se va mai întoarce niciodată acasă, deoarece l-a visat trecând o apă într-un apus
de soare. Trăsătura distinctivă a acestui personaj sadovenean este inteligența, fapt ilustrat din
reconstituirea drumului străbătut de soțul ei, din uimitoarea capacitate de a obține informații
de la străini și de a le interpreta, şi mai presus de toate, din scena praznicului. Protagonista
conduce dialogul în așa manieră, încât unul dintre asasinii lui Nechifor să se trădeze printr-un
gest necugetat. Vitoria este și maestră în arta dialogului, știind să-și cântărească toate
cuvintele, să formuleze întrebări iscusite și să povestească cu detalii incredibile, fără să fi fost
acolo, întreaga scenă a crimei.
Vitoria Lipan este cel mai strălucit exponent al lumii arhaice, pentru care universul
reprezintă o hartă a semnelor enigmatice. Descifrarea lor este posibilă datorită moștenirii
spirituale. Eroina își găsește soțul ucis, urmând și interpretând dinamica unei forțe a naturii,
vântul.
Eroina romanului Baltagul este un spirit justițiar care crede cu tărie că cei răi trebuie
pedepsiți și că întotdeauna dreptatea trebuie să fie înfăptuită de oameni. În acest sens,
semnificativă este secvența narativă din finalul romanului, când Ilie Cuțui își mărturisește
păcatul și îi cere iertare văduvei, însă replica ei: „Să te ierte Dumnezeu” este și revelația firii
sale.
Gheoghiţă face parte din categoria eroilor care se maturizează brusc sub imperiul
unei tragedii familiale. Este un copil cu oarecare ştiinţă de carte care porneşte, alături de mamă, spre
marele necunoscut. El se iniţiază treptat, trecând prin faze de uimire, contemplare, ajungând la fapte
când este faţă în faţă cu ucigaşul tatălui său, pe care îl loveşte cu baltagul.

El este un adolescent curajos, inteligent, docil faţă de mamă, respectuos şi harnic. Fiul preia,
în răstimpul periplului, spiritul justiţiar al mamei, îl loveşte crâncen pe ucigaşul tatălui. După
experienţele traversate, eroul poate deveni un cioban priceput, capabil să administreze averea şi
gospodăria frumoasă a familiei Lipan.
 Dacă iniţial Gheorghiţă are statut de neofit, în final, mai ales după ce atinge marea revelaţie a
vieţii şi morţii, devine iniţiat, preia locul tatălui dispărut.

Vitoria Lipan este un personaj mitico-simbolic, asemănat de criticii literari români cu

mari personaje din literatura universală. Prin fidelitatea ei de nestrămutat, eroina lui
Sadoveanu este similară cu Penelopa, soția regelui Ulise din epopeea lui Homer, Odiseea.
Din perspectivă ezoterică, Vitoria Lipan este ca zeița egipteană Isis, mistagogul fiului ei.
George Călinescu a numit-o un „Hamlet feminin” pentru felul în care îi identifică și îi
demască pe ucigașii lui Nechifor.