TEMA 4.

CONTABILITATEA STOCURILOR
4.1. Noțiunea, clasificarea, recunoașterea și evaluarea stocurilor;
4.2. Contabilitatea materialelor;
4.3. Contabilitatea obiectelor de mică valoare şi scurtă durată şi a uzurii acestora
4.4. Contabilitatea producţiei în curs de execuţie, produselor şi mărfurilor.

4.1. Noțiunea, clasificarea, recunoașterea și evaluarea stocurilor;

O condiţie necesară pentru asigurarea procesului de producţie este existenţa permanentă a

activelor circulante în formă materială.

Stocurile reprezintă active circulante care sînt:

1) destinate pentru a fi vîndute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;

2) în curs de execuţie în procesul desfăşurării normale a activităţii; sau
3) sub formă de materii prime, materiale de bază şi alte materiale consumabile care urmează a fi
folosite în procesul de producţie, pentru prestarea serviciilor şi/sau în alte scopuri gospodăreşti.

Stocurile includ:

1) materiile prime şi materialele de bază - bunuri care participă direct la fabricarea produselor şi
se regăsesc în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată;

2) materialele consumabile - bunuri care participă sau contribuie la procesul de producţie şi/sau
de prestări servicii fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit (de exemplu, materiale auxiliare,
combustibil, materiale pentru ambalat, piese de schimb, anvelope şi acumulatoare procurate
separat de mijloacele de transport);

3) obiectele de mică valoare şi scurtă durată;

4) producţia în curs de execuţie;

5) produsele;
6) mărfurile;

7) ambalajele.

Stocurile de materiale includ următoarele elemente: combustibil, piese de schimb, materiale de

construcţie, materii prime, seminţe, nutreţuri etc.

Stocurile de materiale se recunosc ca active circulante la respectarea simultană a următoarelor

condiţii:
1) sânt controlate de entitate, adică se află în proprietatea acesteia;
2) există probabilitatea obţinerii de către entitate a beneficiilor economice viitoare din utilizarea
stocurilor;
3) sânt destinate utilizării în ciclul normal de producţie/prestări servicii sau vor fi vîndute în
termen de 12 luni; şi
4) costul de intrare poate fi determinat în mod credibil.

Bunurile intrate se înregistrează într-o anumită categorie de stocuri dacă corespund definiţiei
acestei categorii. În cazul în care ulterior destinaţia bunurilor se modifică acestea pot fi, conform
politicilor contabile, reclasificate în categoria de stocuri corespunzătoare. (De ex.:s-au procurat
mărfuri, ulterior entitatea le va utiliza în activitatea de producere).

Stocurile de materiale recunoscute iniţial se evaluează la cost de intrare care se determină în

funcţie de sursa de provenienţă cum ar fi: achiziţionarea, fabricarea, intrarea ca aport în natură la
capitalul social, primirea cu titlu gratuit, ieşirea/reparaţia activelor imobilizate şi obiectelor de
mică valoare şi scurtă durată, înregistrarea deşeurilor recuperabile etc.
I Costul de intrare al stocurilor achizitionate cuprinde: valoarea de cumpărare și costurile direct
atribuibile intrării (CTA, asigurarea pe durata transportului, încărcare, descărcare, comisioanele
intermediarilor, taxele vamale, sortarea, impachetarea etc.). Reducerile comerciale, rabaturile și
alte elemente similare sunt deduse la determinarea costului de intrare. TVA, fiind, de regulă,
recuperabilă, nu intră în costul de intrare al stocurilor.
Costul de intrare al stocurilor fabricate coincide cu costul efectiv al acestora, care include: costul
materiilor prime, costul cu personalul, cota CIP.
Costul de intrare al stocurilor intrate ca aport în natură la capitalul social se evaluează la valoarea
aprobată prin decizia organului imputernicit al entității cu includerea costurilor direct atribuibile
intrării.
În costul de intrare al stocurilor de materiale nu se includ:
1) pierderile de materiale, costurile cu personalul şi/sau alte costuri de producţie suportate peste
limitele normelor şi normativelor admise;
2) costurile de depozitare, cu excepţia cazurilor în care astfel de costuri sânt necesare în procesul
de achiziţionare şi/sau de producţie;
3) cheltuielile administrative;
4) cheltuielile de distribuire;
5) alte costuri care nu sânt legate direct de intrarea stocurilor.
II Ieşirea stocurilor de materiale are loc în urma consumului în cadrul entităţii, vînzării,
transmiterii terţilor, transferului în componența activelor imobilizate (IC care urmează a fi
înstrăinate după efectuarea unor pregătiri prealabile: reamenajare, reutilare, reconstruire) etc.
Stocurile ieşite se evaluează la valoarea contabilă care se determină prin aplicarea uneia din
următoarele metode de evaluare curentă:
1) metoda identificării specifice;
2) metoda FIFO (primul intrat – primul ieşit);
3) metoda LIFO (ultimul intrat este primul iesit);
4) metoda costului mediu ponderat.
Metoda identificării specifice – se utilizează în cadrul entităților în care gama sortimentală a
stocurilor este relativ redusă și presupune atribuirea costurilor specifice elementelor
identificabile ale stocurilor, care fac obiectul unor comenzi distincte, indiferent dacă au fost
achiziționate sau fabricate, de exemplu: clădiri, apartamente, automobile, opere de artă.
Metoda FIFO prevede evaluarea stocurilor ieşite din entitate la costul de intrare (efectiv) al
primei intrări (primului lot). Pe măsura epuizării loturilor, stocurile ieşite se evaluează la costul
de intrare al lotului următor, în ordine cronologică. Soldul stocurilor la finele perioadei este
evaluat la costul de intrare al ultimelor loturi de stocuri achiziţionate sau fabricate. În cazul
utilizării metodei FIFO valoarea stocurilor ieşite poate fi determinată după fiecare ieşire sau în
baza soldului final, stabilit în urma inventarierii. Metoda FIFO este preferabilă în cazul în care
preţurile stocurilor ieşite înregistrează o reducere permanentă în cursul perioadei de gestiune.
Metoda LIFO prevede evaluarea stocurilor ieşite la costul de intrare al ultimei intrări (lot). Pe
măsura epuizării lotului, stocurile ieşite se evaluează la costul de intrare al lotului anterior în
ordine cronologică. Soldul stocurilor la sfîrşitul perioadei este evaluat la costul de intrare al
primelor loturi de stocuri achiziţionate sau fabricate. Metoda LIFO se recomandă în cazul în
care preţurile stocurilor ieşite înregistrează o creştere permanentă în cursul perioadei de gestiune.

Metoda costului mediu ponderat presupune calcularea costului fiecărui element de stocuri pe
baza mediei ponderate a costurilor soldurilor elementelor similare de stocuri la începutul
perioadei şi a costurilor elementelor similare fabricate sau achiziţionate în cursul perioadei de
gestiune. Costul mediu ponderat poate fi calculat după fiecare intrare a stocurilor, la sfîrşitul
perioadei de gestiune sau în alt mod stabilit de politicile contabile ale entităţii.
În cazul aplicării metodei costului mediu ponderat soldul stocurilor se evaluează în baza mediei
ponderate calculată pe toată perioada de gestiune sau după ultima intrare. Metoda costului mediu
ponderat se recomandă în cazul fluctuaţiilor considerabile ale preţurilor stocurilor în cursul
perioadei de gestiune.

Metoda de evaluare curentă a stocurilor se stabileşte de către fiecare entitate de sine stătător şi se
reflectă în politicile contabile ale acesteia. În acest caz, se iau în considerare particularităţile
activităţii entităţii, cererea de stocuri pe piaţă, nivelul inflaţiei, gradul de influenţă a metodei
acceptate de evaluare asupra rezultatului financiar, precum şi costurile aplicării metodei
respective. Entitatea trebuie să utilizeze aceleaşi metode de evaluare curentă pentru toate
stocurile care au conţinut economic şi utilizare similare. Pentru stocurile cu conţinut economic
sau cu utilizare diferită pot fi aplicate metode diferite.
Conform politicilor contabile, în funcţie de specificul activităţii, pentru evaluarea stocurilor în
cursul perioadei de gestiune entitatea poate utiliza una din următoarele metode:
1) metoda costului standard (în baza normelor de consum a materialelor, normativelor privind
retribuirea muncii etc.);
2) metoda preţului cu amănuntul (pentru stocurile de articole numeroase și cu mișcare rapidă
care au marje similare și pentru care nu-i rațional de utilizat altă metodă).
III Evaluarea ulterioară a stocurilor (la data raportării, data întocmirii situațiilor financiare) se
efectuează la data raportării ţinînd cont de metoda de evaluare curentă aplicată de entitate în
cursul perioadei de gestiune. La data raportării stocurile se evaluează la suma cea mai mică
dintre costul de intrare şi valoarea realizabilă netă (VRN).
VRN - prețul de vînzare estimat al stocurilor, diminuat cu costurile estimate pentru vînzare și
costurile estimate pentru finalizare (completare).
Contabilitatea diferenţelor dintre valoarea contabilă şi valoarea realizabilă netă a stocurilor:

Diferenţa dintre valoarea contabilă (VC) şi valoarea realizabilă netă (VRN) a stocurilor
înregistrată la data raportării se contabilizează ca element separat la contul 218 „Ajustări pentru
deprecierea stocurilor”;

- Majorarea ajustării se contabilizează ca cheltuieli curente, VC > VRN; (Dt. 714-Ct 218)

- Diminuarea ajustării în limita costului de intrare a stocurilor se contabilizează ca venituri

curente. (Dt.218- Ct.612), VC< VRN.

Evaluarea stocurilor are loc și cu ocazia inventarieirii patrimoniului. Stocurile constatate ca

plusuri se evaluează la valoarea justă, iar cele lipsă – la valoarea contabilă (Regulamentul privind
inventarierea).
4.2. Contabilitatea materialelor;

Evidenţei sintetice a materialelor este destinat contul 211 „Materiale”, care generalizează
informaţia privind existenţa şi mişcarea bunurilor în cauză. Contul este de activ. În debitul lui se
înregistrează costul de intrare al materialelor procurate şi fabricate la entitate, iar în credit –
valoarea contabilă a materialelor ieşite din gestiune prin utilizarea lor în procesul de producţie,
vânzarea valorilor de prisos sau inutile etc. Soldul acestui cont este debitor şi reprezintă valoarea
materialelor existente la entitate la finele perioadei de gestiune.

Materialele procurate se trec la intrări în baza facturilor fiscale, actelor de achiziţie a mărfurilor,
proceselor-verbale de recepţie a materialelor (la parvenirea materialelor fără documente
însoţitoare) şi altor documente.

Reflectarea valorii materialelor procurate/primite de la alte persoane:

debit contul 211, credit conturile 521, 544, 532,226 ş.a.

La suma TVA:

debit contul 534, credit conturile 521, 544 ş. a.

Reflectarea costului efectiv al materialelor fabricate:

debit contul 211, credit conturile 811, 812.

Trecerea la intrări a materialelor în urma casării OMVSD:

debit contul 211, credit 213 – în limita valorii reziduale;

debit contul 211, credit 612 – la diferența pozitivă cu care valoarea materialelor obținute
depășește valoarea reziduală;
Trecerea la intrări a materialelor în urma lichidării mijloacelor fixe:

debit contul 211, credit 123 – în limita valorii reziduale;

debit contul 211, credit 621 – la diferența pozitivă cu care valoarea materialelor obținute
depășește valoarea reziduală;

debit contul 211, credit contul 612 – la constatarea surplusurilor de materiale în timpul
inventarierii;

debit contul 211, credit contul 535 sau 611/612 (în funcție de destinația stocurilor) – la
înregistrarea materialelor primite cu titlu gratuit;

debit contul 211, credit contul 313, 314 – la depunerea materialelor de către fondatori în calitate
de aport în capitalul social al entității.

Valoarea contabilă a stocurilor transferate în componenţa activelor imobilizate (de exemplu, a

mijloacelor fixe şi/sau investiţiilor imobiliare) se contabilizează:

debit conturile 123, 151, credit contul 211.

Valoarea contabilă a stocurilor de materiale ieşite (vîndute sau transmise terţilor, constatate
lipsuri în urma inventarierii) se contabilizează:

debit contul 714, credit contul 211

Eliberarea materialelor din depozit se efectuează doar în baza documentelor primare (bonul de
consum – pentru eliberarea la intervale mari de timp sau fișa limită de ridicare a valorilor
materiale (fișa limită de consum) – la eliberarea sistematică).

Permutarea materialelor de la o persoană la alta (de exemplu, alimentarea automobilelor cu

combustibil) se perfectează cu fişe-limită pentru ridicarea valorilor materiale.
Reflectarea valorii contabile a materialelor în cazul mişcării interne a acestora (de la depozit la
depozit, între subdiviziunile entităţii etc.):

debit contul 211, credit contul 211.

Evidenţa sintetică a materialelor se ţine în registrul contabil respectiv.

În cazul materialelor consumate în activitatea de bază entității:

debit contul 811, credit contul 211

În cazul materialelor consumate în secțiile activităților auxiliare:

debit contul 812, credit contul 211

În cazul materialelor consumate în procesul de desfacere:

debit contul 712, credit contul 211

În cazul materialelor consumate pentru necesitățile administrative:

debit contul 713, credit contul 211

În cazul materialelor consumate în procesul de lichidare a mijloacelor fixe:

debit contul 721, credit contul 211

În cazul materialelor consumate pentru costrucția sau montarea mijloacelor fixe:

debit contul 121, credit contul 211

Variante de decontarea a valorii anvelopelor şi acumulatoarelor procurate separat de mijloacele
de transport:

I. În mărime integrală la transmiterea în exploatare;

În condiţiile variantei 1, valoarea anvelopelor şi acumulatoarelor procurate separat de mijloacele

de transport şi transmise în exploatare se contabilizează:

a) Dt.211, Ct.521;

Dt 534, Ct 521;

b) Dt.713, 712, 811, 812, 121 etc., Ct 211) (se plica începând cu 01.01.2020)

II. La costuri/cheltuieli curente în funcţie de parcursul efectiv. La utilizarea acestei variante,

entitatea trebuie să elaboreze normele de parcurs şi exploatare a anvelopelor pentru mijloacele de
transport auto în baza normelor aprobate prin Ordinul Ministerului Transporturilor şi
Infrastructurii Drumurilor nr. 124/2005. Valoarea anvelopelor şi acumulatoarelor procurate
separat de mijloacele de transport se decontează la cheltuielile anticipate:

a) Dt 171,261, Ct 211,

b) Dt 713, 712, 811, 812 etc,. Ct 261;

III. În alt mod stabilit de entitate. Aceasta se recomandă pentru contabilizarea şi decontarea
valorii anvelopelor instalate pe mijloacele de transport care nu sunt dotate cu odometru (de
exemplu, pentru tractoare, excavatoare, transpalete electrice etc.). Valoarea acestor anvelope se
decontează la costurile/cheltuielile curente în funcţie de numărul de maşini-ore lucrate, greutatea
încărcăturilor transportate, suprafaţa terenurilor cultivate sau de alţi indicatori prevăzuţi în
politicile contabile

Pentru evidența analitică a materialelor acestea se grupează în clase, grupe, subgrupe,

sortimente. În acest scop se întocmește o listă a tuturor materialelor utilizate la entitate –
nomenclator de materiale. Astfel, fiecărui material i se atribuie un cod cifric – codul
nomenclatorului. Nomenclatorul trebuie să exprime locul de depozitare, contul sintetic, grupa,
subgrupa corespunzătoare.
 Evidența operativă a materialelor la depozit se realizează prin intermediul fișelor de
magazie. Aceste fișe se deschid și se completează în prealabil cu datele necesare de către
responsabilii contabilității materialelor. După care fișele se predau gestionarului care
înregistrează în ele zilnic toate intrările și ieșirile de materiale, stabilind după fiecare operație
stocul nou. Astfel se realizează un control permanent asupra stocurilor. Recepția cantitativă a
materialelor se efectuează de către magaziner în baza bonului de intrare a materialelor.

Deci, contabilitatea analitică se poate ține prin una din următoarele metode:

- cantitativ –valorică (pe fișe de conturi analitice, la locurile de depozitare, se ține pe

subdiviziuni, iar în cadrul acestora – pe tipuri de bunuri). Controlul concordanței înregistrărilor
(depozit-contabilitate) se asigură periodic prin compararea cantităților înregistrate în fișele de
magazie și a celor din fișele de cont analitic, înregistrate în contabilitate.;

- valorică – asigură evidența valorică atît în contabilitate cît și la locurile de depozitare.

Verificarea concordanței dintre datele sintetice cu cele analitice se realizează la finele lunii prin
întocmirea balanței de verificare a conturilor analitice.

Materialele se reflectă în capitolul II „Active circulante” al bilanțului, în rîndul 240 „Materiale și

obiecte de mică valoare și scurtă durată”, la suma cea mai mică dintre valoarea contabilă a
stocurilor determinată în baza metodei de evaluarea curentă şi valoarea realizabilă netă.

4.3. Contabilitatea obiectelor de mică valoare şi scurtă durată şi a uzurii acestora

Potrivit SNC „Stocuri” obiectele de mică valoare şi scurtă durată (OMVSD) reprezintă bunuri
valoarea unitară a cărora nu depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie (6000 lei) sau pragul de
semnificaţie prevăzut în politicile contabile, indiferent de durata de serviciu sau cu o durată de
serviciu nu mai mare de un an, indiferent de valoarea unitară.

În componenţa obiectelor de mică valoare şi scurtă durată sânt incluse instrumente şi dispozitive
cu destinaţie generală şi specială, utilaj de schimb, ambalaj tehnologic, inventar de producţie,
îmbrăcăminte şi încălţăminte specială, dispozitive de protecţie, lenjerie, construcţii şi dispozitive
provizorii, inventar sportiv şi turistic şi alte obiecte similare.
Generalizării informaţiei privind existenţa şi mişcarea obiectelor de mică valoare şi scurtă durată,
aflate în stoc sau în folosinţă, precum şi a construcţiilor provizorii (neprevăzute în lista de titluri)
edificate de entitate este destinat contul 213 „Obiecte de mică valoare şi scurtă durată”. Este un
cont de activ. În debit se înregistrează costul de intrare al obiectelor intrate şi construcţiilor
provizorii ridicate, iar în credit — ieşirea acestor bunuri şi valoarea materialelor obţinute din
lichidarea obiectelor. Soldul acestui cont este debitor şi reprezintă existenţa la entitate la finele
perioadei de gestiune a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, precum şi a construcţiilor
provizorii.

OMVSD, de regulă, sânt procurate de la terţi. Ele sânt estimate la valoarea de cumpărare cu
includerea costurilor ce ţin de încărcarea, transportarea şi descărcarea lor. Trecerea la intrări se
efectuează în baza facturilor fiscale şi altor documente.

În acest caz se întocmesc formulele contabile:

debit contul 213, credit contul 521 – la procurarea obiectelor de la furnizori;

debit contul 534, credit contul 521 – la suma TVA.

debit contul 213, credit contul 812 – la raportarea serviciilor activităţilor auxiliare după
destinaţie (de exemplu, în cazul transportării obiectelor cumpărate cu ajutorul camioanelor sau
autoturismelor);

debit contul 213, credit contul 531 – la suma retribuirii muncii calculate personalului implicat la
lucrările de încărcare şi descărcare.

Reflectarea costului efectiv al OMVDS fabricate în subdiviziunile (secţiile) activităţilor de bază

şi auxiliare:

debit contului 213, credit contului 811 sau 812.

Din depozit obiectele sânt transmise în exploatare conform fişelor-limită pentru ridicarea
bunurilor materiale sau bonurilor (de uz intern).
 Transmiterea în exploatare a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, valoarea unitară a
cărora nu depăşeşte 1/6 (1000 lei) din plafonul stabilit de legislaţie, se contabilizează (fără
calcularea uzurii):

debit conturile 811, 812,712, 821, 713 etc., credit contul 213.

Totodată, conform politicilor contabile aceste obiecte pot fi decontate pe măsura transmiterii în
exploatare prin calcularea uzurii.

Obiectele de mică valoare şi scurtă durată, a căror valoare unitară depăşeşte 1/6 (1000 lei) din
plafonul stabilit de legislaţie se decontează la costuri/cheltuieli curente, active imobilizate etc.
prin calcularea uzurii.

Uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată se calculează în mărime de 100% din valoarea
obiectelor diminuată cu valoarea reziduală – la transmiterea acestora în exploatare.

Transmiterea în exploatare a acestor obiecte se reflectă ca corespondenţă internă între

subconturile deschise la contul de evidenţă a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată:

debit contul 213, subcontul 2 „Obiecte de mică valoare şi scurtă durată în exploatare”,

credit contul 213, subcontul 1 „Obiecte de mică valoare şi scurtă durată în stoc”.

Pentru aceasta este folosit contul de pasiv 214 „Uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă
durată”. În credit se reflectă calcularea uzurii, iar în debit – decontarea acesteia la scoaterea
obiectelor din funcţiune.

În funcţie de destinaţia utilizării obiectelor uzura calculată se înregistrează:

debit conturile 811, 812, 821,712, 713 etc., credit contul 214.

Valoarea reziduală a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată se stabileşte de către fiecare
entitate de sine stătător.

Uzura acestor obiecte se decontează la ieşirea lor, ulterior se perfectează procesul-verbal de

casare a inventarului gospodăresc şi de producţie şi se contabilizează:
debit contul 214, credit contul 213.

Decontarea valorii contabile a OMVSD ieşite în urma vînzării, transmiterii altor persoane,
casării în urma învechirii morale, deteriorării etc.

debit contul 714, credit contul 213.

Reflectarea valorii juste a plusurilor de OMVSD, constatate la inventariere:

debit contul 213, credit contul 612

Contabilitatea existenţei şi mişcării obiectelor de mică valoare şi scurtă durată se ţine pe

depozite şi alte locuri de păstrare. La sfârşitul lunii gestionarii întocmesc rapoartele respective,
care împreună cu documentele primare justificative se transmit contabilităţii. În rapoarte pe
fiecare denumire de obiecte se indică soldul la începutul lunii, intrările, ieşirile şi soldul la
sfârşitul lunii.

Totodată în contabilitate rapoartele se verifică, se taxează, iar datele despre solduri la sfârşitul
lunii se trec în registrele contabile respective.

Obiecte de mică valoare și scurtă durată se reflectă în capitolul II „Active circulante” al

bilanțului, în rîndul 240 „Materiale și obiecte de mică valoare și scurtă durată”, la suma cea mai
mică dintre valoarea contabilă a stocurilor determinată în baza metodei de evaluarea curentă şi
valoarea realizabilă netă.

4.4. Contabilitatea producţiei în curs de execuţie, produselor şi mărfurilor

Producţia în curs de execuţie reprezintă bunuri care nu au trecut toate stadiile de prelucrare
prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor tehnice şi recepţiei sau
necompletate în întregime, precum şi costurile aferente serviciilor şi lucrărilor în curs de
execuţie.

Producţia în curs de execuţie se determină prin inventarierea producţiei neterminate la finele

perioadei, prin metode tehnice de constatare a gradului de finalizare sau a stadiului de efectuare a
operaţiilor tehnologice şi evaluarea acesteia la costul efectiv.
Producţia în curs de execuţie se evaluează la cost efectiv sau standard (normat) în conformitate
cu politicile contabile.

Costul efectiv se calculează la finele perioadei de gestiune (lună, trimestru, an) și cuprinde
costurile materiale, costurile cu personalul, CIP.

Costul standard (normat) se stabilește la începutul perioadei de gestiune în baza normelor de

consum a materialelor, tarifelor etc.

La aplicarea costului standard de evaluare curentă, acesta se ajustează pînă la cost efectiv prin
formule contabile de corectare (Cost efectiv>Costul standard, diferenta se contabilizează: Dt
215, Ct 811, iar dacă Cost electiv<Costul standard), diferenta - Dt 215, Ct 811, dar cu suma în
paranteze).

Costul standard se determină, luînd la bază nivelul normativ al costurilor de producție aferente
produselor nefinisate. Normele de consum se pot schimba în cursul unui an. Corectările se fac la
începutul lunii următoare celei în care s –a primit fișa privind schimbarea (document în care se
reflectă schimbarea).

Recalcularea producției în curs de execuție se poate efectua cu ajutorul indicilor schimbării

normei (Isn).

Isn=NN/NV×100%, unde:

NN – norma nouă;

NV – norma veche.

Producția în curs de execuție (Pex) se va recalcula conform următoarei relații de calcul:

Pex(recalculată)= Pex(conform normelor vechi) ×Isn/100%

Exemplu: La 1.09.202N costul standard (normativ) al producției în curs de execuție este de 10

000 lei. Se cunoaște că norma de consum a materiilor prime stabilită la 1.01.202N constituie
3000 lei, iar la 20.08.202N norma de consum s-a schimbat și constituie 2700 lei. Se cere de
recalculat valoarea producției în curs de execuție la 1.09.202N
1. Se calculează indicile schimbării normei.

Isn=NN/NV×100%=2700/3000*100=90%

2. Se determină producția în curs de execuție recalculată:

Pex(recalculată)= Pex(conform normelor vechi) ×Isn/100%=10 000*90%=9 000 lei

Pentru evidenţa producţiei în curs de execuţie este destinat contul 215 “Producţia în curs de
execuţie”, care reflectă mişcarea produselor, serviciilor şi lucrărilor în curs de execuţie în
perioada de gestiune. Este un cont de activ. În debitul acestui cont se reflectă valoarea
produselor, serviciilor şi lucrărilor în curs de execuţie la finele perioadei de gestiune, iar în credit
– decontarea valorii produselor, serviciilor şi lucrărilor în curs de execuţie la începutul perioadei
de gestiune. Soldul acestui cont este debitor şi reprezintă existenţa produselor, serviciilor şi
lucrărilor în curs de execuţie la finele perioadei de gestiune.

Pe măsura intrării/majorării valorii producţiei în curs de execuţie se întocmesc formulele

contabile:

debit contul 215, credit conturile 811, 812 – la reflectarea valorii contabile a producţiei în curs
de execuţie la finele perioadei de gestiune;

debit contul 215, credit contul 612 – la înregistrarea producţiei în curs de execuţie constatate ca
surplus cu ocazia inventarierii.

Pe măsura ieşirii/diminuării valorii producţiei în curs de execuţie se întocmesc formulele

contabile:

debit contul 711, credit contul 215 – la valoarea contabilă a producţiei în curs de execuţie
vândute;

debit conturile 811, 812, credit contul 215 – la decontarea valorii contabile a producţiei în curs
de execuţie la începutul perioadei de gestiune;
Reflectarea valorii producției în curs de execuție primite cu titlu gratuit:

debit contul 215, credit contul 611/612 (în funcție de destinația stocurilor)

debit contul 723, credit contul 215 – la reflectarea valorii contabile a producţiei în curs de
execuţie nimicite în consecinţa evenimentelor excepţionale;

debit contul 714, credit contul 215 – la reflectarea lipsurilor şi pierderilor de produse în curs de
execuţie constatate cu ocazia inventarierii.

Evidenţa analitică a producţiei în curs de execuţie se ţine pe feluri de produse, servicii şi lucrări,
iar evidenţa sintetică – în registrul contabil respectiv.

Conform SNC „Stocuri” produsele sânt bunuri fabricate în cadrul entităţii care includ:

a) semifabricatele – bunuri al căror proces de producție a fost finalizat într-o secție (fază de
fabricație) și care sunt supuse în continuare prelucrării în altă secție sau se livrează
cumpărătorilor;
b) produsele finite – bunuri care au trecut toate stadiile de fabricare (prelucrare) prevăzute în
procesul tehnologic, au fost supuse probelor tehnice și recepției și completate în întregime;
c) produsele secundare – bunuri care se obțin în procesul de producție concomitent cu produsele
principale, dar au o importanță secundară și valoare nesemnificativă față de acestea.
Potrivit SNC „Particularităţile contabilităţii în agricultură” la produsele agricole se referă:
· produse agricole de bază – produse pentru obţinerea cărora a fost creat sau procurat activul
biologic sau grupul de active biologice (de exemplu, cerealele, fructele, strugurii, rizocarpi,
laptele în vităritul pentru lapte, carnea);
· produse agricole conjugate (cuplate) – două sau mai multe tipuri de produse agricole de
bază obţinute de la un activ biologic sau un grup de active biologice în rezultatul unei şi aceleiaşi
transformări (de exemplu, masa verde, seminţele şi fînul din ierburi anuale şi multianuale, laptele
şi lîna de la turma de bază a ovinelor, mierea, propolisul şi ceara în apicultură). În zootehnie,
concomitent cu produsele agricole conjugate, pot fi obţinute şi active biologice adiţionale (de
exemplu, miei de la turma de bază a ovinelor, noi roiuri de albine în apicultură);
· produse secundare – produsele obţinute concomitent cu produsele de bază de la un activ
biologic (grup de active biologice), dar care au o importanţă secundară (de exemplu, paiele,
pleava şi deşeurile furajere – la cultivarea culturilor cerealiere; gunoiul de grajd şi de păsări – la
întreţinerea animalelor şi păsărilor).
Produsele agricole se recunosc ca active distincte:
· la separarea acestora de active biologice în momentul recoltării (de exemplu, cerealele în
momentul cînd au fost treierate, cu corectarea masei lor după curăţarea, sortarea şi uscarea
acestora; fructele, pomuşoarele, legumele, masa verde, fînajul şi fînul precum şi seminţele
obţinute de entitate – în timpul recoltării (colectării) sau preparării; lîna, laptele, ouăle, mierea –
în timpul tunsului, mulsului, colectării);
· la încetarea proceselor vitale ale activelor biologice (de exemplu, carnea – în momentul
sacrificării animalelor şi păsărilor).
Produsele agricole obţinute din recolta perioadei de gestiune se evaluează la cost planificat cu
ajustarea acestuia la cel efectiv la data raportării.
Contabilitatea produselor se ţine în expresie cantitativă şi valorică. Evidenţa cantitativă a
produselor se ţine în unităţi de măsură, pornind de la calităţile fizice ale acestora: volum,
greutate, suprafaţă, unităţi liniare, bucăţi etc.

Evidenţa existenţei şi mişcării produselor se ţine cu ajutorul contului 216 “Produse”. Acesta este
un cont de activ. În debit se înregistrează costul planificat (efectiv) al produselor finite, semifab-
ricatelor şi produselor secundare obţinute în entitate în cursul lunii (anului), iar în credit – ieşirea
produselor din gestiune prin utilizare, expediere şi vânzare. Soldul acestui cont este debitor şi
indică existenţa produselor finite, semifabricatelor şi produselor secundare în depozitele entității
la finele perioadei de gestiune.

La realizarea produselor se perfectează factura fiscală.

La sfârşitul lunii, în baza documentelor privind intrarea şi ieşirea produselor, şeful depozitului
întocmeşte situaţia privind mişcarea valorilor materiale, la care se anexează toate documentele
privind intrarea şi ieşirea produselor.

Principalele fapte economice şi formule contabile sunt:

1. Trecerea la intrări a produselor fabricate la entitate estimate la cost efectiv sau planificat:

debit contul 216, credit contul 811.

2. La sfârşitul anului costul planificat al produselor obţinute se corectează până la cel efectiv. În
acest caz diferenţa (abaterea):

a) sau se raportează direct pe direcții de ieşire, ţinând cont de stocul la depozit conform situaţiei
la 31 decembrie:
debit contul 711, 216, 713, credit contul 811.

b) sau se adaugă prealabil la costul produselor depozitate, iar apoi se repartizează pe direcţiile de
ieşiri:

debit contul 216, credit contul 811

şi ulterior

debit contul 711, 713, credit contul 216.

3. Trecerea la intrări a producţiei-marfă rebutată şi returnată entității de către cumpărători

estimată la valoarea realizabilă netă:

debit contul 216, credit contul 833.

4. Trecerea la intrări a plusurilor de produse constatate în procesul inventarieri:

debit contul 216, credit contul 612.

5. Reflectarea lipsurilor de producţie constate cu ocazia inventarierii:

debit contul 714, credit contul 216.

6. Decontarea valorii contabile a produselor nimicite în consecinţa calamităţilor naturale:

debit contul 723, credit contul 216.

Evidenţa analitică a produselor se ţine pe feluri de produse finite, semifabricate şi produse

secundare, iar cea sintetică în registrul contabil respectiv.
Potrivit SNC „Stocuri” mărfurile reprezintă bunuri procurate de entitate în vederea revînzării sau
produse transmise spre vînzare magazinelor proprii. În categoria mărfurilor, de asemenea, se
includ clădirile, terenurile şi alte bunuri imobiliare deţinute pentru vînzare.
Generalizării informaţiei privind existenţa şi mişcarea mărfurilor este destinat contul 217
„Mărfuri”. Acesta este un cont de activ, în debitul căruia se înregistrează costul de intrare al
mărfurilor procurate de la furnizori, iar în credit – ieşirea lor din gestiune prin vânzare. Soldul
contului este debitor şi reprezintă existenţa mărfurilor în depozite şi alte locuri de păstrare la
finele perioadei de gestiune.

De regulă, mărfurile sânt trecute la intrări în baza facturilor fiscale, iar vândute – în baza
bonurilor, listelor de plăţi naturale, facturilor fiscale etc.

Mărfurile procurate sânt estimate la valoarea de cumpărare (fără TVA).

Principalele fapte economice şi formule contabile privind existenţa, intrarea şi ieşirea mărfurilor
sunt:

1. Transmiterea produselor din depozit în cantine şi gherete, magazine proprii:

debit contul 217, credit contul 216.

2. Decontarea produselor primite de cantine pentru pregătirea bucatelor:

debit contul 713, credit contul 217.

3. Procurarea mărfurilor de la furnizori:

debit contul 217, credit contul 521.

4. Reflectarea sumei T.V.A. (în cazul, când entitatea este înregistrată ca plătitor al acestei taxe):

debit contul 534, credit contul 521.

5. Reflectarea costurilor aferente procurării mărfurilor:

debit contul 217, credit conturile 812, 521, 531 etc.

6. Reflectarea valorii mărfurilor transferate din componenţa imobilizărilor necorporale şi

corporale şi activelor biologice imobilizate destinate vînzării:

debit contul 217, credit conturile 111, 112, 123, 131 etc.

7. Reflectarea valorii contabile a mărfurilor vîndute:

debit contul 711, credit contul 217.

8. Înregistrarea plusurilor de mărfuri depistate în procesul inventarierii:

debit contul 217, credit contul 612.

9. Decontarea pierderilor peste limita normelor de perisabilitate naturală aferente procurării şi

păstrării mărfurilor, lipsurilor şi a pierderilor din deteriorarea mărfurilor, constatate la
inventariere:

debit contul 714, credit contul 217.

10. Decontarea valorii contabile a mărfurilor nimicite în consecinţa calamităţilor naturale:

debit contul 723, credit contul 217.

11. Reflectarea adaosului comercial, inclusiv TVA aferent mărfurilor intrate și/sau aflate în stoc
la începutul perioadei de gestiune:

debit contul 217, credit contul 831.

12. Reflectarea adaosului comercial, inclusiv TVA aferent mărfurilor ieșite din gestiune în urma
vînzării sau alte scopuri:
debit contul 831, credit contul 217.

La depozit mărfurile se iau la evidenţă în fişe de evidenţă a materialelor în depozit sau în

registrul de evidenţă în depozit. Lunar şeful depozitului întocmeşte situaţia privind mişcarea
valorilor materiale.

Evidenţa sintetică a mărfurilor se ţine în registrul contabil respectiv.

Producția în curs de execuție, produsele și mărfurile se reflectă în capitolul II „Active circulante”

al bilanțului, în rîndurile 260 „Producția în curs de execuție” și respectiv 270 „Produse și
mărfuri”, la suma cea mai mică dintre valoarea contabilă a stocurilor determinată în baza
metodei de evaluarea curentă şi valoarea realizabilă netă.