Bună ziua dragi colegi, stimată profesoară.

În cele ce urmează voi prezenta un discurs ce are în prim-plan umanismul

românesc, însă va conține și câteva date generale despre umanismul universal.

Termenul de Umanism are două semnificații:

➢ Poziție filozofică care pune omul și valorile umane mai presus de orice,
orientându-se în special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea
supremă, este un scop în sine și nu un mijloc. Umanismul implică un devotament
pentru căutarea adevărului și moralității prin mijloace umane, în sprijinul intereselor
acestora. Umanismul respinge în mod clar apelul la credințe supranaturale pentru
soluționarea problemelor umane și condamnă dependența omului de credință.
➢ Mișcare spirituală care stă la baza Renașterii, apărută în Italia în secolul al XIV-
lea și care s-a extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-
lea. Ea este marcată de reîntoarcerea la textele antichității greco-romane, care
servesc ca modele ale modului de viață, de gândire și de creație artistică.
Umanismul renascentist sublinia superioritatea literaturii latine și grecești și în
special valorile ei în materie de morală personală și publică.

Umanismul românesc desemnează manifestarea curentului umanist în țările

române. În comparație cu Europa Occidentală, în țările române umanismul s-a
manifestat târziu, tocmai în secolul al XVII-lea. Explicația pentru acest fapt a fost
considerată izolarea intelectuală a țărilor române față de Occident.
Trăsătura fundamentală specifică umanismului românesc a fost teoria originii
romane a poporului român și proveniența latină a limbii române. Întreaga concepție
este dominată de idealul omului perfect educat și desăvârșit spiritual.

Principalii reprezentanți ai umanismului românesc sunt cronicarii Grigore Ureche,

Miron Costin și Ion Neculce.

Cel care deschide calea spre cunoașterea istoriei și originii poporului român este
Grigore Ureche care, împreună cu “urmașii” săi, a reușit să pună bazele istoriografiei
românești. În timpul redactării cronicilor sale, el se informează atât din documente
interne, cât și externe, punând pentru prima dată în literature română “problema
responsabilității afirmațiilor sale”. Opera sa, “Letopisețul Țării Moldovei”, cuprinde
perioada de la întemeierea Țării Moldovei, în 1359, până la venirea la tron a lui Aron
Vodă, în 1594.
Grigore Ureche a întărit ideea de origine, de neam și de limba a românilor: “...toți de
la Râm ne tragem…”.
Pe langa rolul de narator, Grigore Ureche a fost și un bun portretist, reușind să
creioneze aspectul fizic și moral al diferitor personalități istorice, inclusiv cel al lui
Ștefan cel Mare.
Urmașul lui Grigore Ureche, Miron Costin, este considerat cel mai erudit cronicar,
deoarece a studiat la școli de elită din Polonia. Miron Costin continuă ideile formulate
de Grigore Ureche în legătură cu etnogeneza românilor printr-o argumentare
științifică bazată pe autori antici și umaniști. Principalele lucrări redactate de Miron
Costin sunt: “De neamul moldovenilor”; “Letopisețul Țării Moldovei”; “Viața lumii” -
care reprezintă primul poem filosofic.
Al treilea cronicar, Ion Neculce, se deosebește de ceilalți prin faptul că a scris
“Letopisețul Țării Moldovei” în cea mai mare parte după propriile amintiri. În letopiseț
el a relatat evenimente istorice care au avut loc din timpul domniei lui Dabija Vodă
până la venirea la tron a lui Constantin Mavrocordat. Ion Neculce a creat un stil
artistic aparte care a fost preluat mai apoi de scriitori precum Ion Creangă, Mihail
Sadoveanu.

În concluzie, pot afirma faptul că umanismul a fost o mișcare necesară dezvoltării

limbii și literaturii române la un nivel mai înalt. Umanismul a introdus noi concepte în
literatură și a dat naștere mai multor stiluri de scriere care au fost împrumutate mai
apoi de alți scriitori.