IMPORTANŢA JOCULUI ÎN GRĂDINIŢA DE COPII

,,Jocul este o infracţiune faţă de disciplinele sau sarcinile impuse

oricărui om de nevoile practice ale existenţei sale, de grija situaţiei sale, de rolul său în societate”
iar ,,dezintegrarea trecătoare presupune integrarea obişnuită”.
( H.Wallon)

Activitatea copilului preşcolar este în esenţă JOCUL, care, deşi reprezintă întreaga lui
activitate, este lipsit de conştiinţa de a fi joc. Astfel, jocul copilului seamănă cu o explorare plină de
bucurie sau pasiune care pune la încercare toate posibilităţile funcţiei respective. Copilul pare
antrenat de un fel de nesaţ sau atracţie, epuizând limitele acestei funcţii iar atracţia lui pentru joc
provine tocmai din satisfacţia pe care o are copilul de ,, a se sustrage”.
Astfel, numai atunci când vom satisface în suficientă măsură condiţia JOC în activitatea de
învăţare, vom avea certitudinea reală că ne-am înscris pe un drum bun şi sigur în educaţie, pentru că
libertatea de acţiune a copilului în sprijinul jocului, este, în fond, libertatea şi mobilitatea de gândire
a educatorului său.
Prin activităţile desfăşurate în grădiniţă, se asigură copilului pregătirea generală dar şi o
pregătire specială care vizează formarea capacităţii de adaptare la cerinţele şcolii.
Dacă la intrarea în grădiniţă copilul suportă mai greu trecerea de la mediul familial la cel
social, intră uneori în situaţii conflictuale sub incidenţa cerinţelor şi a programului riguros
organizat, este bine şi necesar ca, trecând de la grădiniţă la şcoală, să nu mai întâmpine dificultăţi de
adaptare.
Întregul proces instructiv-educativ din grădiniţă îl face pe copil apt pentru noi cerinţe şi mai
ales îi oferă, aşa cum spune Ursula Şchiopu, ,,lecţii vii de sociologie” prin aceea că îl pune în
situaţia de a învăţa din succese şi din insuccese, din aprecieri şi admonestări, din bucurii şi necazuri.
Grădiniţa trebuie, şi poate, să-i pregătească pe copii sub aspect comportamental, să
stimuleze dezvoltarea acelor însuşiri psihice şi fizice care le vor permite acestora să se adapteze mai
uşor la situaţia de şcolar, la cerinţa de învăţare, să diminueze sau să înlăture total dificultăţile de
adaptare.
Integrarea armonioasă a copiilor în activitatea de tip şcolar este condiţionată de numeroşi
factori. Între aceştia, jocul poate îndeplini un rol important, cu aspecte particulare la diferite niveluri
de desfăşurare a procesului instructiv-educativ, deoarece, prin specificul său, este în măsură să
valorifice şi să dezvolte numeroasele resurse psihice existente.
Caracterul dominant al activităţii ludice stă la baza conceperii procesului instructiv-educativ
cu preşcolarii, pe coordonatele generale ale jocului, specific vârstei. La acest nivel al dezvoltării
stadiale, nu sunt constituite încă mecanismele psihice ale actelor neludice pe care se sprijină
activitatea de învăţare sistematică. Mecanismele respective se află abia în fazele iniţiale de
constituire, sistemul evolutiv şi al perfecţionării lor depinzând, în exclusivitate, de nivelul la care se
ridică jocul însuşi.
Claparede, Seashore şi Wallon s-au exprimat astfel:
,,Să-i punem pe copii în situaţia de a vrea ceea ce fac.” – Claparede
,,Jocul este forma de muncă ideala. Când muncim, păşim încet, când ne jucăm, alergăm.” –
Seashore
,,Jocul e o infracţiune faţă de disciplinele sau sarcinile impuse...Dezintegrarea trecătoare
presupune integrarea obişnuită.”
Aşadar, prima idee conturează caracterul raţional-permisibil al jocului ca formă de activitate
instructiv-educativă, larga deschidere a acestuia spre tot ce este în măsură să satisfacă spiritul
copilului. În acelaşi timp, se atrage atenţia asupra reglării permanente a acestui caracter, fie prin
natura jocului şi regulilor intrinseci ale acestuia, fie prin modul subtil în care se realizează
îndrumarea lui, respectiv poziţia aparent absentă de la joc a educatoarei, care are datoria să îmbine
armonios manifestarea spontană şi liberă a copilului cu normele şi obiectivele prioritare ale
educatoarei. ,,Lăsaţi pe elev să creadă că este stăpân – spune J.J.Rousseau – şi fiţi voi în realitate...,
el să facă ce voieşte, dar trebuie să facă cea ce vrei tu să facă...”
A doua idee apropie jocul de muncă, fie ea chiar muncă intelectuală, învăţătură,
subliniind ,,uşurătatea” travaliului care îmbracă forma unui joc.
În fine, a treia idee stabileşte rolul decisiv pe care îl poate avea jocul în activitatea de
învăţare, pentru că numai o învăţare în care se manifestă caracterul atractiv-stimulativ şi raţional-
permisibil al jocului este eficientă şi conduce chiar la crearea motivaţiei învăţării, o problemă de
educaţie care solicită măiestrie şi artă din partea celor care au,în societate, menirea de a forma
generaţiile viitoare, cadrele didactice.
Valenţele formative ale jocului atrag atenţia oricărui observator, chiar şi pe a celui prea
puţin format să observe aşa ceva, mai ales când este vorba de jocul copiilor. La aceştia, jocul
condiţionează viaţa însăşi, care poate să înflorească sau să degenereze, după câtă hrană spirituală
este el în stare să-i ofere. Imaginea copilului poate să-ţi apară încântătoare sau deficitară, în funcţie
de măsura în care a beneficiat, la vreme, de dreptul natural de a se juca sau a fost privat de acest
drept. Ceea ce jocul îi poate oferi copilului la timpul potrivit rămâne ca achiziţie preţioasă toată
viaţa. Ceea ce nu i s-a oferit la vreme nu poate fi recuperat în întregime niciodată, oricâte soluţii ar
fi puse la încercare. Jocul, chiar în formele lui primare, cu atât mai mult în formele sale evoluate, în
general vorbind, înnobilează întreaga viaţă psihică a copilului, îl umanizează şi-l ajută să fie
armonios dezvoltat din punct de vedere psiho-fizic.
Când se spune că ,,jocul este un studiu şi studiul trebuie să fie un joc” sau când se
subliniază necesitatea ca activitatea de învăţare să se realizeze în spiritul jocului, trebuie să
înţelegem că se face apel la caracterul dinamogen al acestuia ca acţiune specifică a copilului
preşcolar, acţiune care să declanşeze motivaţia învăţării.
Jocul activează la copilul preşcolar funcţii mintale şi motrice, funcţia principală fiind însă
realizarea eu-lui, manifestarea personalităţii sale.
Prin joc se îmbunătăţeşte sfera cognitivă, afectivă şi acţională a vieţii psihice a copilului, se
extinde câmpul şi factura relaţiilor interpersonale, se deschide în planul imaginaţiei procesul la
activitatea productivă a adultului.
Pentru copii, jocul este un mod de viaţă, modul principal de a lua contact cu lumea. Este
procesul natural prin care copilul învaţă şi se dezvolată.
,,Fără joc, întreaga viaţă a copilului degenerează ca o floare lipsită de apă şi soare” ( Mihai
Stoian)
Jocul, ca dimensiune antropologică, constituie formula primară a acţiunii umane, fiind
considerat pe bună dreptate, esenţa şi raţiunea de a fi a copilăriei.
Prin joc, copilul aspiră la conduita de adult.
Jocul socializează, umanizează. Este modul de existenţă a copilului, este lumea sa de ficţiuni
şi simboluri cu profunde semnificaţii pentru dezvoltarea lui, este ,,munca, binele, datoria, idealul de
viaţă şi singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate respira şi prin urmare poate acţiona.”
Copilul este o fiinţă care se joacă şi nimic altceva. Nu ne putem imagina copilăria fără visele
şi jocurile sale; jocul are o putere imensă în viaţa copilului.
Prin naştere, copiii au tendinţa de a învăţa şi de a descoperi, de a şti şi de a cerceta. În joc,
există libertatea spiritului care permite copilului să caute şi să descopere idei noi.
Prin joc, copilul are posibilitatea de a fi mai degrabă un iniţiator în propria sa lume, decât o
persoană manipulată şi disciplinată.
Necesitatea, valoarea şi importanţa jocului în viaţa copilului au fost evidenţiate de marii
pedagogi, în frunte cu Fr. Frobel – întemeietorul grădiniţelor de copii ( bazate pe joc şi activitate) –
care spunea: ,,Să trăim pentru copiii noştri”. Astăzi s-au creat condiţii pentru aplicarea acestui
îndemn făcut de părintele educaţiei preşcolare acum un veac şi mai bine.
 Jocul ocupă cea mai mare parte din timpul de veghe al copilului preşcolar şi este considerat
tipul fundamental de activitate al acestuia. Datoria educatoarelor este de a valorifica cu
conştiinciozitate şi competenţă aceste condiţii, de a acorda jocului o atenţie deosebită şi un loc
distinct în programul zilnic al copilului.
Din punct de vedere pedagogic, jocul este un element esenţial de sprijin în educaţie, mai ales
atunci când este investit cu finalităţi programate de dezvoltare a potenţialului psihomotric şi socio-
afectiv al personalităţii copilului.
Formele de manifestare ale jocului şi funcţiile sale diferă de la o perioadă de vârstă la alta.
Dacă în perioada copilăriei jocul îndeplineşte mai multe funcţii cognitive sau formativ-educative,
mai târziu funcţiile sale devin de recreere şi deconectare fizică şi psihică.