La data de 26 mai 2017, în incinta Casei Raionale de Cultură Ialoveni, a avut loc tradiționala
sărbătoare – GALA LAUREAŢILOR, ediția 2017. Oaspeți de onoare la festivitate au fost
domnul Anatolie Dimitriu, preşedintele raionului Ialoveni, alături de domnii vicepreședinți
Victor Bînzari, Oleg Mereacre Și Victor Istratiev, doamna Daniela Nedelciuc, reprezentantul
Guvernului Republicii Moldova în teritoriul Raionului Ialoveni, domnul Igor Eftodiev, doctor
habililtat în științe fizico-matematice, conferențiar universitar, domnul Pavel Damaschin, Şeful
Inspectoratului de Poliţie Ialoveni, domnul Mihai Catană, preşedintele Asociaţiei Primarilor din
Ialoveni, șefi de direcţii, secţii din cadrul Consiliului Raional Ialoveni, primarii localităţilor din
raion, manageri şcolari, cadre didactice, părinţi, elevi din instituţiile de învăţămînt și nu numai.
Festivitatea a fost deschisă cu un călduros mesaj de felicitare din partea doamnei Nița Galina, șef
al Direcției Generale Educație, și a domnului Anatolie Dimitriu, preşedintele raionului Ialoveni.
Au fost remarcate rezultatele frumoase ale elevilor din loturile olimpice de la olimpiadele
republicane:
1. Movileanu Andreea, cl. a 9-a, LT„M. Bârcă” Milestii Mici, locul II la Limba şi
literatura română;
2. Ganganu Andreea, cl. 9-a, LT„Ion Pelivan”, Răzeni, locul III la Limba engleză;
3. Bucovanu Ecaterina, cl. a 11-a, LT„Ion Pelivan”, Răzeni, locul III la Limba engleză;
5. Corotcov Andrei, cl. a 12-a, LT “A. David” Bardar, locul 1, Istoria românilor şi
universală;
6. Darii Natalia, cl. a 12-a, LT „D. Cantemir” Văsieni, locul 3, Istoria românilor şi
universală;
7. Bucuimaş Aurelia, cl. a 11-a, LT “I. Pelivan” Răzeni, locul 3, Istoria românilor şi
universală;
12. Cogîlniceanu Nicoleta, cl. a 9-a, LT “Olimp” Costeşti, locul 2, Educaţie fizică;
15. Echipa cl. a 11-a, LT “Ţîpala”, locul 1, Concursul “Limba nostră-i o comoară”;
16. Zmeu Ion, cl. a 6-a, locul 3, Concursul “La izvoarele înţelepciunii”.
Atmosfera de sărbătoare a fost susținută de programul artistic al elevilor Condrea Ionela, LT „A.
Vartic” Ialoveni, Frații Gațapuc, Școala Primară „Ion Creangă” Ialoveni, Sandu Pimen, LT
Costești, Valahi Emilia, LT „A. David” Bardar, Grăjdianu Ionuț, LT Puhoi, Budac Emilena și
Crîșmari Ion, LT Ion Pelivan Răzeni, Alii Corina, LT „Ion Pelivan” Răzeni, Formația „Visul”,
LT „P. Ștefănucă” Ialoveni, elevii Şcolii Primare „Ion Creangă” Ialoveni au înscenat o secvenţă
din „Amintirile...” marelui scriitor al cărui nume îl poartă, permițând, în acest context, DGE
Ialoveni, să aducă mulţumiri famililor elevilor performanți, pentru educaţia lor temeinică şi
distinsă.
Aducem sincere mulțumiri Consiliului Raional Ialoveni care acordă o atenție deosebită
domeniului educațional, stimulând astfel cadrele didactice și elevii să atingă noi culmi și noi
performanțe an de an.