Sunteți pe pagina 1din 1

Gala Laureaților

Marți, 29 mai 2018, Casa raională de cultură Ialoveni a găzduit un eveniment de


excepție - Gala Laureaților, ediția 2018, organizat de Direcția Generală Educație
Ialoveni în colaborare cu Consiliul Raional Ialoveni.La această festivitate, au fost prezenți
oaspeți de onoare: ministrul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, dna
Monica Babuc; președintele raionului Ialoveni, dl Lilian Carmanu; reprezentantul Cancelariei
de Stat, dna Daniela Nedelciuc; dna Nina Miroliubov, Preşedintele Consiliului Interramural al
Sindicatelor Ialoveni,membru al Consiliului raional Ialoveni; primari, şefi de direcţii, secţii
din cadrul Consiliului Raional, manageri şcolari, cadre didactice, părinţi, elevi din instituţiile
de învățământ din raion.

Dna Galina Nița, șef Direcție Generală Educație Ialoveni, a deschis festivitatea cu un
mesaj de felicitare, adresat elevilor și profesorilor, care s-au învrednicit de locuri premiante
(I, II, III și Mențiune) în cadrul Olimpiadelor școlare raionale și republicane, dar și ale
diverselor concursuri extrașcolare. Pentru rezultatele remarcabile înregistrate, elevilor și
profesorilor li s-au oferit Diplome și premii bănești din partea Direcției Genarale Educație
Ialoveni și din partea Consiliului raional Ialoveni. De asemenea, președintele raionului
Ialoveni, dl Lilian Carmanu a înmânat burse pentru 50? de elevi din raion și laureaților
Concursului raional „Pedagogul anului”, ediția 2018.

Mesaje de felicitare au venit și din partea dnei ministru Monica Babuc, dar și a
celorlalți oaspeți de onoare, care au înmânat și premii celor care au demonstrat performanțe la
diferite arii curriculare. Toți i-au îndemnat pe elevi să nu înceteze în a persevera, a tinde spre
noi performanțe, noi realizări și niciodată să nu uite de unde au pornit, cine le-a călăuzit
primii pași spre succes.

Direcție Generală Educație Ialoveni va susține şi încuraja şi în continuare elevii


talentați şi le va oferi posibilități de realizare tuturor celor care-şi vor dori să continue să
persevereze și să obțină noi realizări deosebite. Aceste succese reprezintă meritul elevilor,
părinților și al profesorilor, asigurându-le tinerilor calea spre un viitor de succes.”Gala
Laureaților” a devenit o bună tradiție pentru raionul Ialoveni, de aceea aducem sincere
mulțumiri organizatorilor acestei festivități- Direcției Generale Educație Ialoveni, Consiliului
raional Ialoveni. 

Felicitări tuturor premianţilor, părinților și cadrelor didactice!

S-ar putea să vă placă și