Student Savitescu Eduard

1.Autorizatia de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului,

prin care sunt stabilite conditiile si/sau parametrii de funcţionare ai unei activitati existente sau ai unei
activitati noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea in functiune.  
De asemenea mai exista o categorie a autorizatiei de mediu – autorizatia integrata de mediu; aceasta
reprezinta un act tehnico-juridic emis de autoritatile competente, conform dispozitiilor legale in vigoare,
care da dreptul de a exploata in totalitate sau in parte o instalatie, in anumite conditii care sa asigure ca
instalatia corespunde cerintelor privind prevenirea si controlul integrat al poluarii. Autorizatia poate fi
eliberata pentru una sau mai multe instalatii sau parti ale instalatiilor situate pe acelasi amplasament si care
sunt exploatate de acelasi titular.
2. Prin principiul precauţiei se înţelege, în esenţă, necesitatea unei abordări anticipative și
prudente a procesului decizional în interesul dezvoltării durabile, chiar dacă nu a fost pusă în
evidență o relație cauză-efect din punct de vedere științific.
De exemplu, dacă are loc o eliberare de substanţe chimice în mediul înconjurător, trebuie
luată o decizie cu privire la riscurile pe care le implică și dacă aceste riscuri sunt sau nu
acceptabile. Acestă decizie poate fi bazată uneori pe informaţii sau date știinţifice suficiente
pentru a evalua riscul, însă, cel mai adesea, există un element de nesiguranţă, în acest caz
devenind aplicabil principiul precauţiei.

3.Articolul 35 al Constituţiei
României, revizuită şi republicată în anul 2003, articol intitulat „Dreptul la mediu sănătos”,
prevede: (1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi
echilibrat ecologic. (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. (3)
Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.
Spiritul acestei reglementări este dat de tendinţele europene în domeniu, întrucât o mare
parte a ţărilor membre ale Uniunii garantau deja, prin legile lor fundamentale, în termeni
mai mult sau mai puţin asemănători, dreptul la un mediu sănătos. Oricum, formularea din
Constituţia română are un grad de generalitate de natură să creeze ambiguităţi. Astfel, din
primul alineat rezultă că titularii acestui drept sunt toate persoanele. Întrucât nu se
precizează dacă este vorba doar de cetăţeni români, se poate interpreta că acest drept este
recunoscut tuturor persoanelor fizice aflate pe teritoriul României, cetăţeni români, cetăţeni
străini, sau apatrizi.
În ceea ce priveşte noţiunea de „mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic”,
se pune problema sensului şi determinării acesteia. Limitele şi caracteristicile unui „mediu
sănătos şi echilibrat ecologic” sunt destul de dificil de stabilit. Din punct de vedere strict
legal, ele sunt stabilite tot de către stat, prin organul legislativ, care reglementează prin legi
limite şi praguri maxime admise pentru poluări, limite şi praguri care, atunci când sunt
depăşite, se presupune că mediul înconjurător nu mai este sănătos. În alineatul (2) al
articolului în discuţie, se prevede că statul este cel care asigură cadrul legislativ pentru
exercitarea dreptului la mediu sănătos, acest lucru apărând ca o obligaţie. Asigurarea unui
cadru legislativ presupune nu doar adoptarea legilor în sine, ci şi alinierea lor la convenţiile
şi tratatele internaţionale în domeniul mediului înconjurător.
Cadrul legislativ pentru exercitarea unui drept presupune şi stabilirea căilor de
urmat pentru persoana care consideră că i-a fost încălcat respectivul drept. Aşadar, este
necesară, probabil, crearea unor acţiuni în justiţie speciale, „acţiuni de mediu”, prin care
orice persoană fizică sau juridică ce se consideră lezată în urma nerespectării acestui drept
să aibă posibilitatea să se adreseze instanţelor de contencios sau civile, după cum cel
chemat să răspundă în instanţă este statul ori o persoană fizică sau juridică. Cel de-al treilea
alineat al articolului în discuţie creează pentru persoanele fizice şi juridice obligaţia de a
proteja şi ameliora mediul înconjurător. Se naşte, aşadar, un raport juridic complex în care
toate persoanele sunt atât titularele dreptului la mediu sănătos, cât şi titulare de obligaţii în
acest sens. Aceasta deoarece noţiunea de „îndatorire” folosită într-o lege fundamentală nu
poate avea decât sensul de obligaţie juridică propriu-zisă, iar nu de simplă îndatorire de
onoare.Situaţia paradoxală este că, cel puţin în aparenţă, titularul obligaţiei de a asigura
dreptul la mediu sănătos, respectiv statul, este şi cel care stabileşte în concret ce înseamnă
„mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic”, prin legiferare în acest domeniu.