Sunteți pe pagina 1din 11

DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI

IALOMITA
CENTRUL DE PLASAMENT NR. 2 SLOBOZIA

TULBURARILE DE LIMBAJ SI CORECTAREA ACESTORA


- STUDIU DE CAZ -

NACA MIRELA

1
2010
TULBURARILE DE LIMBAJ SI CORECTAREA ACESTORA
- STUDIU DE CAZ -

1. Tipologia tulburarilor de limbaj

Tulburarile de limbaj pot exista cu diferite grade si proportii atit la subiectii cu


intelect normal, cit si la cei care au un alt handicap. Chiar in conditiile cand nu exista un
alt handicap, decit cel de limbaj, copilul pierde, mai mult sau mai putin, posibilitatea de a
receptiona si exprima corect cunostintele. Cu cat handicapurile de limbaj sunt mai grave
cu atat se manifesta o mai mare simplitate si uniformitate la nivelul conduitei verbale. La
dificultatile de mai sus, se adauga cele din planul personalitatii: timiditatea exagerata,
frustratie, anxietate etc. Si care sunt, si ele, determinate de gravitatea si extensia
handicapului de limbaj. Toate acestea se reflecta in slaba integrare sociala si scolara, in
manifestarea unor comportamente aberante si o adaptabilitate redusa etc. Din aceste
motive, cunoasterea, chiar si sumara, a principalelor categorii de tulburari de limbaj ce se
intilnesc la varstele prescolara si scolara, ii creeaza educatorului posibilitatea adoptarii
unei atitudini diferentiate fata de copii si interventii corectiv-recuperative.
Principalele tulburari de limbaj sunt:
 Dislalia este cea mai frecventa tulburare de vorbire ce consta in abaterea de la pronuntia
obisnuita, de la vorbirea standard. In unele cazuri, dislalia se manifesta prin neputinta
emiterii unor sunete sau a silabelor, ori omiterea lor; in altele, ele sunt inlocuite,
substituite, inversate sau deformate. In formele grave, asemenea fenomene se pot produce
si la nivelul cuvintelor. Se poate considera ca exista o dislalie simpla sau partiala, cand
apar deteriorari numai la nivelul anumitor sunete, si alta generala sau polimorfa, cand
sunt alterate majoritatea sunetelor sau silabelor. Sunetele afectate nu au aceeasi pondere,
deoarece si in vorbire unele au o frecventa mai mare in raport cu altele. Consoanele sunt
mai des afectate comparativ cu vocalele, iar dintre acestea cele care apar mai tirziu in
vorbirea copiilor si care necesita pentru emitere miscari de mai mare finete a aparatului
fonoarticular (cum sunt vibranta r, siflantele s-z, suieratoarele s-j, africatele c-g-t) sunt
supuse mai usor fenomenului de destructurare.
In functie de cauzele ce stau la baza tulburarilor de pronuntie dislaliile se impart in
organice si functionale. Dislaliile organice sunt provocate de anumite deficiente
anatomo-fiziologice la nivelul analizatorului auditiv sau al aparatului articulator. Printre
deficientele anatomice incriminate mai des in dislalie se numara prognatismul si

2
progenia, amplasarea deficitara a dintilor, frenul lingual prea scurt, despicaturile
maxilovalo-palatine (asa-numitele “gura de lup” si “buza de iepure”). Exista si deteriorari
ale sunetelor (in special m-n), determinate de vegetatiile adenoide, de polipi care duc la
tulburari de articulatie, numite rinolalii. Dislaliile functionale sunt provocate de unele
intirzieri in dezvoltarea intelectuala, de metodele instructionale gresite si de imiterea
vorbirii deficitare a unor persoane din anturajul copilului.

 Balbaiala este o tulburare mai grava de vorbire si apare mai frecvent la baieti fata
de fete. Ea are trei forme: clonica, tonica si mixta. In balbaiala clonica apar intreruperi ale
cursivitati vorbirii, determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete si silabe. In
forma tonica apare un blocaj la nivelul primului cuvint din propozitie prin prezenta unui
spasm articulatoriu de lunga durata.
Forma mixta este mai grava, deoarece sunt prezente caracteristicile primelor doua, cu
predominarea uneia dintre ele.
Printre cauzele balbaielii mentionam o serie de factori de natura psihologica ca: traumele
psihice (sperieturi, emotii, soc pe fondul unei constitutii fizice debile sau ale unei
imaturitati afective); stari conflictuale de lunga durata, care creeaza o permanenta stare de
neliniste. In logopedie se mentioneaza si ereditatea ca factor al balbaielii, dar este greu de
precizat. De asemenea, intirzierile in dezvoltarea psihofizica generala, tulburarile
endocrine, traumatismele suferite in timpul nasterii, bolile infecto-contaginoase pot
constitui un fond favorizant instalarii balbaielii prin actiunea factorilor nocivi anterior
mentionati.
In situatia cand balbaiala devine constientizata de catre logopat, acesta o traieste ca pe o
drama interioara ce se poate transforma in logonevroza. Aceasta afecteaza intreaga
personalitate a subiectului si prezinta o simptomatologie mai complexa.

 In aceeasi categorie a tulburarilor de ritm si cadenta se inscriu tahilalia (vorbirea intr-un


tempou prea rapid) si bradilalia (vorbirea intr-un tempou exagerat de rar).
 Intirzierile in dezvoltarea generala a vorbirii se intilnesc la acei copii care nu reusesc
sa atinga nivelul mediu al dezvoltarii vorbirii pentru virsta respectiva. Astfel de fenomene
apar sub forma unui vocabular sarac si a posibilitatilor reduse in formularea propozitiilor,
a frazelor. Intirzierile in dezvoltarea vorbirii pot cuprinde atit aspecte fonetice, lexicale,
cit si gramaticale. Copiii care manifesta aceste carente intimpina dificultati in
comunicare, in exprimare, dar si in intelegerea vorbirii celor din jur.

3
Intirzierile in dezvoltarea vorbirii pot fi provocate, uneori, de deficiente la nivelul
sistemului nervos, ca urmare a unor hemoragii cerebrale si a bolilor grave din prima
copilarie. Cand aceste cauze sunt deosebit de grave pot determina handicapuri polimorfe
de vorbire si complexe, cum sunt afaziile si alaliile. Subliniem ca cele mai multe
intirzieri in dezvoltarea vorbirii sunt determinate de neglijente educative si de un mediu
nefavorabil care sa stimuleze dorinta copilului de a comunica si relationa cu cei din jur.

 Tulburarile de voce se pot manifesta sub forma unor oboseli numite fonoastenii, cand
are loc o scadere a intensitatii vocii; afonie ce consta in pierderea totala a vocii sonore si
disfonie caracterizata prin pierderea partiala a vocii. Aceste fenomene sunt determinate de
o serie de afectiuni ale aparatului fonoarticulator, ale sistemului endocrin si ale
organismului in general; laringitele acute si cronice care se manifesta prin raguseala si
lipsa de expresivitate si intonatie a vocii.

 Mutismul electiv sau voluntar apare mai frecvent la copiii hipersensibili si se manifesta
printr-o mutenie temporala, partiala sau totala. In astfel de situatii, copiii respectivi refuza
sa comunice, pe o anumita perioada de timp, numai cu unele persoane, iar cand este mai
accentuat, refuzul se extinde fata de toate persoanele. De cele mai multe ori, mutismul
electiv este provocat de metode gresite de educatie, de esecuri repetate, de stressuri care
traumatizeaza copilul, de atitudini care frustreaza subiectul.

 Dislexia si disgrafia constau in incapacitatea copilului de a invata citirea si respectiv


scrierea. Scolarul cu astfel de tulburari face confuzii constante si repetate intre fonemele
asemanatoare acustic, literele si grafemele lor, inversiuni, adaugiri si omisiuni de litere si
grafeme. Asemenea fenomene au loc si la nivelul cuvintelor si chiar al propozitiilor. In
acelasi timp, intervin greutati in combinarea cuvintelor in unitati mai mari de limbaj.
Apar uneori si tulburari ale lizibilitatii si ale laturii semantice. Aceste caracteristici
impiedica asimilarea si automatizarea regulilor ortografice. La unii disgrafici grafemele
sunt plasate defectuos in spatiul paginii, sunt inegale ca marime si forma, ceea ce
conduce la o dezordine evidenta. Din cauza neintelegerii textelor citite, si chiar a
propriului lor scris, exprimarea verbala la dislexici si disgrafici este lacunara, cu omisiuni
sau dimpotriva, contine adaugiri de elemente ce nu figureaza in textul respectiv. Forme
variate de dislexo-disgrafie pot aparea si dupa achizitia deprinderilor citit-scrisului ca
urmare a instalarii unor factori inoportuni, dezorganizatori.

4
Ca si alte handicapuri de limbaj, si cele ale scris-cititului pot provoca o serie de
tulburari de comportament cu tendinte de agravare o data cu cresterea copilului si al
constientizarii handicapului respectiv. In plus pot sa apara esecuri scolare repetate ce
amplifica tulburarile de comportament si care pot determina o seama de framintari
interioare, emotii si efecte exagerate, teama de vorbire, negativism, scaderea increderii
in fortele proprii, susceptibilitate, irascibilitate etc. Toate acestea se traduc in plan
comportamental prin exprimarea atitudinii negative fata de activitate si colectivitate,
atitudine conflictuala de afirmare a propriei persoane si de apreciere a rezultatelor
obtinute de altii.
La puberi si adolescenti, tulburarile de limbaj accentueaza complexul de
inferioritate si dezorganizeaza personalitatea. Astfel, ei refuza colaborarea si manifesta
ostilitate fata de cei din jur, au repulsie pentru activitatea scolara, sunt instabili afectiv,
depresivi si impulsivi, intra in conflict cu familia si au dificultati de integrare in viata
sociala. Aceste tulburari se inlatura o data cu corectarea handicapurilor de limbaj, ceea
ce va duce, in perspectiva, la dezvoltarea armonioasa a personalitatii.

2. Modalitati de interventiei in corectarea tulburarilor de limbaj


În terapia tulburărilor de limbaj există o serie de metode şi procedee de ordin
general dar şi unele specifice pentru fiecare tulburare în parte.
Metodele şi procedeele pentru corectarea tulburărilor de limbaj trebuie să ţină
seama de:
 tipul de tulburare, extindere, gravitate şi dacă tulburarea este principală sau
secundară;
 particularităţile individuale şi specificul personalităţii;
 specificul limbii în care se produce tulburarea
- vârsta cronologică şi mentală a subiectului (la vârstele mici terapia – specific
ludică);
I. Metode si procedee cu caracter sau de ordin general – nu corectează tulburările
propriu-zise, dar ele sunt necesare pentru că pregătesc pe subiect pentru aplicarea
metodelor specifice logopedice, şi-l pregătesc pe individ din punct de vedere organic.
Aceste metode şi procedee pot fi aplicate în orice tulburare de limbaj.
Aceste metode cuprind:
1. Gimnastica si miogimnastica corpului şi a organelor care participă la realizarea
pronunţiei. Aceasta se referă la îmbunătăţirea motricităţii generale şi a mişcărilor fono-

5
articulatorii. In acest scop se indică o serie de exerciţii care au importanţă nu numai
pentru dezvoltarea limbajului dar şi pentru sănătatea organismului.
Exerciţiile fizice generale au scopul de a uşura desfăşurarea unor mişcări complexe ale
diferitelor grupe de muşchi care iau parte la activitatea de respiraţie şi la funcţionarea
aparatului fono-articulator. Este indicat ca fiecare mişcare să fie executată în mod ritmic.
La dizartrici, alalici, afazici exerciţiile generale trebuie sa se realizeze pe perioade lungi
de timp zilnic sau cel putin de 3 ori pe săptămână.
Gimnastica medicală duce la dezvoltarea motricitatii generale.
Pentru dezvoltarea motricitatii organelor fono-articulatorii se recomandă exerciţii ce duc
la dezvoltarea mişcărilor expresivităţii faciale.
Cele mai importante exerciţii sunt:
 umflarea simultană a obrajilor;
 închiderea si deschiderea ochilor;
 ridicarea şi coborârea ritmică a sprâncenelor;
 imitarea rasului şi a surâsului;
 încreţirea şi descreţirea frunţii.
Motricitatea linguală joacă un rol important în pronunţarea sunetelor.
Se pot folosi numeroase exerciţii linguale:
 deschiderea gurii şi scoaterea ritmică şi rapidă a limbii şi retragerea ei în cavitatea
bucală;
 scoaterea limbii întinse peste buza inferioară în direcţia bărbiei şi peste buza
superioară în direcţia nasului;
 mişcări la dreapta şi la stânga astfel încât limba să atingă colţurile buzelor;
 ridicarea limbii spre palat şi lăsarea ei în jos cu zgomot;
 imitarea diferitelor fenomene ale naturii, mersul locomotivei, formarea cupei cu
limba.
Pentru dezvoltarea motricităţii labiale sunt necesare, mai ales la cei cu dislalii audiogene,
cu dislogii şi anomalii ale buzelor:
 acoperirea alternativă a unei buze prin cealaltă;
 formarea unei pâlnii ca la pronunţarea sunetelor b şi p;
 retragerea şi extensia comisurilor laterale;
 vibrarea buzelor prin imitarea sforăitului de cal.
2. Educarea respiraţiei si a echilibrului dintre expir şi inspir.
În funcţie de sex se disting 2 tipuri de respiraţie:
 la barbaţi o respiraţie costo-abdominală;
6
 la femei respiraţie de tip thoracic.
Exerciţiile de respiraţie se desfăşoară în funcţie de vârsta subiectului.
La copii mici ele se pot desfăşura sub forma jocului în aer liber sau în camere bine
aerisite: jucării în care sa sufle, exerciţiile să fie făcute din diferite poziţii ale corpului
(culcat, în picioare, şezut).
La copii mai mari – materiale didactice vizuale, spirometrul.
Exerciţiile pot fi individuale sau de grup:
 suflarea într-o lumânare aprinsă;
 umflarea balonului;
 expirarea şi inspirarea alternativă pe nas şi gură;
 aburirea unei oglinzi prin eliminarea jetului de aer alternativ pe nas şi gură;
 formarea de valuri într-un vas cu apă prin suflare;
 suflarea în diferite instrumente musicale;
 se emit voci cântate, exclamaţii, interjecţii.
3. Educarea auzului fonematic (a capacităţii de a identifica, discrimina şi diferenţia
sunetele limbii)
Deficientele auzului fonematic fac imposibil autocontrolul auditiv.
La copii preşcolari dezvoltarea auzului fonematic se poate face sub forma unor jocuri:
 ghicirea vocii celui care îl strigă;
 identificarea vocii unor persoane cunoscute sau a strigătului animalelor şi
păsărilor înregistrate pe casetă;
 întrecerea în recitarea unor poezioare cu intonaţie.
La cei cu tulburări de pronunţie se recomandă: pronunţarea, identificarea, diferenţierea
cuvintelor paronime.
Pentru dezvoltarea auzului fonematic sunt mai importante exerciţiile în cuvinte decât
pronunţarea lor izolată.
4. Educarea personalităţii, înlăturarea negativismului faţă de vorbire şi a tulburărilor de
comportament
Sunt necesare la copii de vârstă şcolară dar şi la puberi şi adolescenţi.
La şcolari, fenomenul dereglării verbale se conştientizează ducând la devieri de
comportament, atitudini negativiste, slaba integrare în colectiv, reţinere sau obrăznicie,
nervozitate.
Educarea personalităţii trebuie să urmărească:
 redarea încrederii în propriile posibilităţi;
 crearea convingerii ca tulburarea nu presupune un deficit intellectual;
7
 crearea convingerii că dificultatea de limbaj este pasageră;
 crearea încrederii în logoped.
3. Studiu de caz

T.I., 13 ani, diagnostic: dislalie polimorfa, balbaiala, tulburari de ritm al vorbirii.


I. ISTORICUL CAZULUI:
T. I., are 13 ani, nascut in anul 1997 in comuna B., judetul Ialomita. Are 2 surori mai
mari. Tatal lui este muncitor, iar mama casnica.
Este al treilea copil, iar starea de sanatate a membrilor familiei este buna, nu sunt
mentionate probleme de sanatate si nici boli grave in copilaria lui I. Dar ca antecedente
personale ar putea fi incluse probleme de auz fonematic. De asemenea, nu sunt
mentionate tulburari de limbaj in familie.
II. DESCRIEREA PROPRIU-ZISA:
T.I este un copil linistit, introvert, cand i se da sa execute o sarcina, fara a se impotrivi el
se straduieste sa o execute.
Desi vorbirea lui este destul de inteligibila, are tendinta de a vorbi pe inspir (aceasta si
datotita respiratiei diafragmatice pe care o are) si de cele mai multe ori repeta primul
sunet din cuvant. Aceste repetitii nu sunt de lunga durata, el reuseste sa le reduca cand pe
fondul lor prelungeste sunetul.
In vorbirea lui se observa omisiuni de sunete: “R” -; este omis in grup consonantic, il
inlocuieste cand sta langa o vocala: de exemplu: “car -; cai”. Inlocuieste de asemenea “S”
cu “S”; “T” cu “C”; “D” cu “T”.
Se mai remarca in vorbire lipsa unei consoane dintr-un grup consonantic, inversarea ei:
de exemplu: “tabla -; taba -; talba”.
Subiectul nu evita comunicarea cu cei din jur, dar nu este capabil sa vorbeasca
independent, are nevoie de ajutor (stimulare vervala, intrebari), deoarece vorbirea lui este
afectata de tulburarea de limbaj.
Desi are o capacitate de concentrare si memorie relativ bune nu este capabil sa faca o
compunere singur, aceasta datorandu-se si saraciei vocabularului. Exista si o serie de
ezitati in vorbire.
In ceea ce priveste cititul, acesta este silabisit. Scrisul este lent, dar ingrijit si inteligibil
prezentand greseli de ortografie, iar structura grafica este una corespunzatoare.
III. EXAMINARI SI EVALUARI:
1. Examinarea nivelului de dezvoltare intelectuala:

8
T.I prezinta o deficienta mintala usoara, aceasta depistandu-se prin rezultatele la testul
Matricile Progresive Color, unde obtine un scor de 50.

2. Examinarea logopedica:
Subiectul prezinta dislalie polimorfa, balbaiala si tulburari ale ritmului vorbirii.
IV. SUMARIZARE/CONCLUZII:
Dupa cum am mentionat mai sus, diagnosticul final al subiectului este dislalie polimorfa,
balbaiala si tulburari ale ritmului vorbirii.
In pofida deficientei mintale usoare si a tulburarii de limbaj de care sufera subiectul, se
poate observa dorinta acestuia de a se exprima, de a comunica, dar nepermitandu-i
vocabularul si chiar conduita (introversia). In ceea ce privesc elementele care tin de
afectivitate se poate observa emotivitate, o doza de anxietate si chiar neincredere in sine.
I. se orienteaza bine temporo-spatial, cunoaste culorile, masinile, are elementele de
schema corporala si datorita faptului ca este un copil linistit executa bine sarcinile care ii
sunt date.
V. INTERVENTIE LOGOPEDICA:
• Obiective:
1. Corectarea deprinderilor de vorbire necorespunzatoare (obtinerea unei
vorbiri armonioase, atat a elementelor de articulare cat si a vorbirii in
ansamblul ei).
2. Crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea calitatii vorbirii,
imbunatatirea comportamentului si a deprinderilor fata de copilul balbait.
3. Corectarea respiratiei defectuoase si obtinerea unei respiratii
corespunzatoare.
4. Corectarea denaturarilor limbajului: omisiuni de sunete, inlocuiri de
sunete, lipsuri, inversari, repetari de sunete, ritm, fluenta.
5. Corectarea auzului fonematic.
6. Dezvoltarea unei atitudini corecte fata de sine, de propriile defecte de
vorbire si fata de cei din jur.
• Evolutia tulburarii de limbaj:
Pe parcursul procesului de interventie logopedica s-au facut cu T.I. exercitii de
motricitate a obrajilor (umflare -; dezumflare); a maxilarului inferior (miscari du-te -
vino); a limbii (sus -; jos, cescuta, calutul, jgheabul); a buzelor; a valului palatin.
Exercitii de emitere a sunetului “s” (limba pozitionata in spatele incisivilor inferiori, aerul
care se scurge la emiterea sunetului este cald).
9
Exercitii de fixare a sunetului “s” (exercitii cu “s” in diferite pozitii (initiala, mediana,
finala); aranjarea unor imagini dupa pozitia sunetului “s”; aranjarea cuvintelor care contin
“s” pe o tablita (de exemplu -; “soldat”).
Dupa procesul de interventie logopedica, s-a observat o usoara ameliorare a tulburarilor
de vorbire, dar inca T.I repeta sunetele de la inceputul cuvantului. Respiratia nu s-a
echilibrat total.
S-a colaborat destul de bine cu parintii(cu mama mai mult), acestia avand o atitudine de
interes fata de copil, ceea ce a facut ca interventia sa decurga mai bine.
Exercitiile de motricitate sunt foarte importante deoarece atat valul palatin cat si limba
subiectului sunt hipotone, motricitatea buzelor este diminuata, partea dreapta a fetei este
usor cazuta, deoarece subiectul prezinta hemipareza spastica dreapta. Dupa procesul de
interventie elementele de motricitate deficitara s-au imbunaratit considerabil. Subiectul a
inceput sa-si controleze si ritmul vorbirii, dar inca tendinta de a vorbi pe inspir este
prezenta.
Subiectul este inclus in sarcini scolare pe care se straduieste sa le execute bine, este in
clasa a 3-a si este cel mai bun elev din acea clasa (dar trebuie sa se aiba in vedere
deficienta pe care o are).

Recomandari:
Ionut manifesta trebuinta de sprijin logopedica, tocmai de aceea frecventa lui la lectiile
logopedice este mare.
In ceea ce privesc exercitiile care trebuie facute cu el, acestea sunt cele pe care le-am
mentionat in interventia logopedica.

10
Bibliografie:

Pantelimon Golu - “Psihologia Copilului”; Editura Didactica si Pedagogica

Cristian B. Buica – “Bazele defectologiei”, Editura Aramis

11

S-ar putea să vă placă și