Latinitate și dacism

Limba românã este limba latinã vorbitã neîntrerupt în partea orientalã a Imperiului
Roman cuprinzând provinciile dunãrene (Dacia, Panonia de Sud, Dardania, Moesia
Superioarã si Moesia Inferioarã), din momentul pãtrunderii limbii latine în aceste
provincii si pânã în zilele noastre.
Latinitatea si dacismul sunt concepte care desemneaza doua curente de idei ce
strabat cultura si literatura româna.
Latinitatea:
Latinitate este un termen care denumeşte acţiuneade impunere a limbii latine şi a
civilizaţiei latine înurma cuceririi Daciei de către romani.
Ideea de latinitate începe sa fie afirmata la noi de generatia cronicarilor – secolele
XVI – XVIII (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), apoi de stolnicul Constantin
Cantacuzino si de Dimitrie Cantemir. Atinge apogeul prin reprezentantii ―S colii
Ardelene ‖ (Samuil Micu,Gheorghe Sincai, Petru Maior).
Dacismul:
Dacismul este un curent în istoriografie, afirmat la jumatatea secolului al XIX-lea,
prin absolutizarea (mitizarea) contributiei dacilor la formarea poporului român.
Acesta îsi face simtita prezenta odata cu interesul romanticilor pentru etnogeneza
si pentru mitologia din spatiul traco-dac. Se contureaza ca un curent de idei, mai mult
sau mai putin unitar, mai ales în perioada interbelica, de multe ori fiind asimilat cu
orientarea traditionalista.
Care este originea poporului si alimbii române?
Originea latina ce atrage prin prestigiul istoric al Imperiului Roman si care
compenseaza o serie de complexe de inferioritate fata de puterile din jur.
SAU
Originea daca a carei popularitate se explica prin misterul unei civilizatii prea
putin cunoscute dar si prin fascinatia arhaicului.
Astazi se accepta în general ca istoria veche a românilor este expresia unui
proces de sinteza daco-romana a unui proces adiacent de integrare si de asimilare a
elementului migrator. Potrivit majoritatii cercetatorilor (istorici, lingvisti, etnologi etc.),
limba româna este rezultatul actiunii conjugate a mai multor straturi : elementul dac,
roman si migrator.
Originea limbii române este legata de originea poporului si a unitatii limbii române
în diverse zone în care se vorbeste pâna astazi. Limba româna s-a format din limba
latina populara adusa în Dacia si dezvoltata pâna în zilele noastre.
Latina s-a impus în Dacia în urma colonizarii, dupa cucerirea Daciei de catre
romani în urma razboiului din 105-106. Latina s-a impus rapid deoarece romanizarea
a fost un proces intens, viu, dinamic; bastinasii erau interesati sa învete acest idiom
pentru ca limba latina era limba oficiala. Romanii erau interesati ca localnicii sa stie
limba latina pentru a putea stapâni.
S-a pastrat din daca o lista de nume de plante, nume de persoane, nume de
locuri, nume de ape (Dunare, Olt, Arges, Buzau, Prut, Nistru, Cerna, Siret, Somes,
Cris, Timis, Motru, Jiu etc). Limba dacilor nu ni s-a pastrat. Nu stim cum vorbeau
dacii. Nu avem nicio propozitie. A fost descoperita o inscriptie în 1912 pe inelul de la
Iezerov (inel cu un disc); pe patru rânduri sunt 76 de litere grecesti; nu sunt semne
între cuvinte; nu stim de unde începe si unde sfârseste cuvântul.
Cele doua mituri fondatoare:
Dochia si Traian" povesteste despre formarea poporului român: unirea dacilor cu
romanii, Dochia fiind o frumoasa fata pe care împaratul roman voia sa o ia de sotie.
Mitul Zburătorului - un “ Cupidon aldacilor ” .
Sustinatori ai latinitaţii:
Letopisetele lui Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce.

de Ismail Lucian, Scumpia Izabela si Ciobanu Georgiana