Facultatea de Medicină și Farmacie – Specializare Asistent Medical Generalist

Student : Zebega Mădălina, An III, Grupa 5

Relația medic pacient

În zilele noastre, pacientul nu mai este un spectator pasiv al actului medical, care
să urmărească consecințele deciziilor luate de medici pentru el. Pacientul se
informează și devine parte activă a sistemului de îngrijire, fiind într-o relație cu
medicul său și cu personalul medical, care se ocupă de îngrijire și de tratament.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul relație vine de la latinescul relatio,
-onis, însemnând a crea o legătură, o conexiune, un raport între lucruri, fapte,
idei, procese sau între însușirile acestora3. În cazul nostru, avem o legătură, o
conexiune între două persoane, medicul și pacientul său, legătura fiind creată de
intervenția medicului, de tratamentul propus de acesta sau de îngrijirea medicală
acordată pacientului. Această legătură este una complexă, afectată de istoria
personală a fiecăruia, a raportului cu lumea exterioară, a modului nostru de a
funcționa și de a ne imagina propriul proiect de viață.
Comunicarea medic- pacient constitue un aspect important cu care se
ocupă psihologia medicală. Conform P.Popescu-Neveanu, psihologia medicală
este “ştiinţa care studiază psihologia bolnavului şi a relaţiei sale cu ambianţa,
legăturile sale subiective cu pesonalul medico-sanitar şi cu familia; ea priveşte
bolnavul nu numai din punct de vedere al organismului dereglat, ci şi din punct
de vedere al subiectivităţii sale, al naturii sale umane”. În acest context putem
spune că a comunica cu pacienţii este un proces complex care cere
atenţie,timp,efort,implicare,pregătire.
Comunicarea este deosebit de importantă în asistenţa medicală, în
condiţiile în care pacienţii sau clienţii sunt vulnerabili din punct de vedere
emoţional, se simt singuri și, de cele mai multe ori, speriaţi de ceea ce îi poate
aștepta. În tot acest proces de acomodare este esenţială o bună comunicare,
pentru că ea contribuie la asigurarea, în condiţii de siguranţă și eficienţă, a
îngrijirii medicale de care pacienţii au nevoie, atât prin prestarea unor servicii de
calitate, dar și prin efectuarea procedurilor corespunzătoare. Comunicarea (nu
doar comunicarea în asistenţa medicală) este punctul central a tot ceea ce
întreprindem în societatea noastră, indiferent de serviciile pe care le prestăm sau
de domeniul în care activăm.
Se știe că persoanele care au nevoie de asistenţă medicală sau de servicii
medicale de urgenţă devin îngrijorate, anxioase, panicate, mai ales dacă, pe
parcurs, starea de sănătate se agravează ori se deteriorează. Acest lucru poate
conduce la stări de nesiguranţă, uneori de agresivitate (în funcţie de urgenţa
medicală pe care o comportă). Fie că este vorba de un simplu test de analize, de
Facultatea de Medicină și Farmacie – Specializare Asistent Medical Generalist
Student : Zebega Mădălina, An III, Grupa 5

o nouă schemă de tratament, uneori chiar de o urgenţă maximă, pacientul simte

nevoia să fie ajutat, înţeles dar, mai ales, să i se asigure revenirea în zona de
confort, dacă starea sa clinică se agravează. O bună comunicare reduce factorii
de stres enumeraţi anterior, ajută pacientul să capete încredere în staff-ul
medical cu care intră în contact și îl face să se simtă în largul lui.
Foarte des se întâmplă ca pacienţii să simtă că renunţă la controlul asupra
vieţii lor odată ce apelează la sistemul de sănătate. În cazul în care aceștia sunt
în spital, de exemplu, chiar și lucrurile simple de zi cu zi îi apasă, pentru că, în
mod normal, există un program independent de ei: terapia, asistenţa, tratamentul,
orele de masă și de vizită. Pierderea controlului și a independenţei îi poate face
pe oameni să se simtă neajutoraţi, lucru ce influenţează negativ șansele de
recuperare. O bună comunicare ajută la evitarea acestor stări, putându-le reda
încrederea și controlul asupra situaţiei cu care se confruntă.
Curios este că unii oameni nu iau în considerare ascultarea ca metodă de
comunicare. Pentru unii pare ciudat că o parte a comunicării implică ascultarea
și atenţia, care este uneori vitală. În domeniul asistenţei medicale, este deosebit
de important să știţi să participaţi activ în procesul de comunicare pur și simplu
prin metoda ascultării.
Comunicarea înseamnă mult mai mult decât ceea ce transmitem prin
cuvinte. Tonul vocii noastre atunci când vorbim, atenţia pe care ne-o acordă
interlocutorul, mesajele care ni se transmit nonverbal, modul în care mutăm și
poziţionăm corpul, dar mai ales precizia și claritatea a ceea ce transmitem sunt,
de asemenea, elementele cheie ale unei bune comunicări.
Este de la sine înţeles că trebuie să fim clari şi concişi când transmitem
mesajele, dar mai ales când comunicăm informaţii, uneori vitale pentru pacienţi.
Trebuie să ne asigurăm că mesajul transmis este:
• exact;
• corect;
• adecvat (în funcţie de vârstă, limbă, cultură şi nivel de înţelegere);
• clar.
Dar cel mai important este să fim respectuoși (trebuie să vă asiguraţi că vă
adresaţi exact în modul în care pacientul și-ar dori să fie abordat, fără a fi
neapărat formal și fără a uita că tonul vocii contează).
Empatia inseamna sa intelegem exact ceea ce spune pacientul si sa ii
facem cunoscut faptul ca am inteles. Arta empatiei consta in a sti sa discutam cu
Facultatea de Medicină și Farmacie – Specializare Asistent Medical Generalist
Student : Zebega Mădălina, An III, Grupa 5

pacientii astfel incat sa obtinem maximum de informatii cat mai exacte despre
gandurile si sentimentele lor. Exista mai multe moduri de a reactiona intr-o
discutie, pentru a face cunoscut pacientilor faptul ca ii intelegem. Existenta unei
relatii terapeutice sincere, bazate pe empatie din partea medicului (”va intelege
ca va e greu…”), reprezinta un mediu suportiv care faciliteaza exprimarea
emotionala a reactiilor pacientului.

Relația terapeutică medic-pacient este determinată și afectată de numeroși

factori, individuali și socio-culturali. Așa cum bolnavul reacționează în fața bolii
sale în funcție de propria personalitate, medicul reacționează în fața bolnavului
prin atitudini conștiente sau inconștiente care depind de personalitatea și de
istoria sa și care sunt susceptibile de a interfera cu relația terapeutică.

În zilele noastre, pacientul nu mai este un spectator pasiv al actului

medical, care să urmărească consecințele deciziilor luate de medici pentru el.
Pacientul se informează și devine parte activă a sistemului de îngrijire. Din
pacate, nu putem afirma că toți medicii au înțeles să trateze pacientul ca pe un
actor activ al deciziei medicale.

Comunicarea în relaţia medic – pacient este foarte importantă în practica

medicală. Motive etice, morale, profesionale, obligă medicul să ofere
pacientului informaţii relevante asupra bolii lor. Comunicarea în relatia medic –
pacient înseamnă a raspunde prompt, onest şi înţelegere la diferite nevoi şi cereri
faţă de actul medical, care va trebui însoţit întotdeauna de conştiinţă etică; viaţa
apare ca valoarea cea mai ridicată a lumii materiale, iar sănătatea reprezintă
bunul suprem al omului, ea nu are preţ. În aceste situaţii felul în care alegem să
relaţionăm cu pacientul în funcţie de situaţia în care ne aflăm ne poate fi de mare
ajutor dacă înţelegem rolul comunicării. Comunicarea este un instrument pe
care-l folosim zi de zi, în mediu familial, de serviciu, de prieteni şi poate fi
îmbunătăţită în timp, prin practică şi antrenament.
Scopul comunicării medicale implică stabilirea relaţiei terapeutice,
înţelegerea perspectivei pacientului, explorarea gândurilor şi emoţiilor acestuia
şi ghidarea acestuia în rezolvarea de probleme. Cadrele medicale trebuie să se
aproprie şi să-i cunoască mai bine pe beneficiarii îngrijirilor, să ofere îngrijiri
mai bune, individualizate, complete şi continue. Altfel spus, ar fi de preferat ca
pacienţii să fie trataţi necondiţionat. Boala este ruperea echilibrului armoniei,
care se traduce prin suferinţă fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o
Facultatea de Medicină și Farmacie – Specializare Asistent Medical Generalist
Student : Zebega Mădălina, An III, Grupa 5

situaţie nouă, provizorie sau definitivă. O persoană “intra în boală” cu un anumit

tip de sistem nervos şi de temperament, cu un anumit caracter şi inteligenţă, cu o
anumita ereditate, cu complexe şi păreri preconcepute, cu un anumit orizont
cultural şi de aceea bolnavul ia diverse atitudini faţă de boală, dar în acelaşi timp
şi faţă de echipa medicală: încredere, stimă, simpatie, însă – posibil – şi îndoială,
teamă, dispreţ, ură. Competenţa profesională se demonstrează prin cunoştinţe
teoretice aprofundate şi capacitatea de a le aplica într-o activitate creatoare, de
îngrijire individualizată, personalizată, competentă şi umană.
Comunicarea facilitează realizarea unei relaţii de încredere medic-pacient,
a unei adevărate alianţe cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii şi a stării de
sănătate a pacientului, şi, de ce nu, a creşterii prestigiului medicului. Relaţia
medic – pacient se bazează pe o comunicare adevărată, autentică. Comunicarea
autentică implică o ascultare în care eşti atent la cuvintele, valorile şi lumea
interioară a celuilalt.
Reținem că relația medic-pacient are o relevanță fundamentală în
începerea, urmarea și rezultatul tratamentului unui pacient. Pentru a obține
consimțământul pacientului informat, medicul, fără a uita de rolul său, va trebui
să explice pacientului boala de care acesta suferă, adaptându-și limbajul pe
înțelesul pacientului. Cunoștințele medicului trebuie să fie folosite în mod
rațional pentru a găsi soluția adecvată bolii și condiției în care se află pacientul.
Modelele de relație în care pacienții sunt implicați în decizie au scopul de a duce
la rezultate clinice mai bune. Formarea viitorilor medici trebuie să țină seama de
aceste aspecte pentru a fi pregătiți în fața provocărilor și a situațiilor delicate în
care s-ar putea găsi pe viitor.
În definitiv, putem spune că informarea pacientului și comunicarea cu
acesta este fundamentul indispensabil al consimțământului, care definește și
caracterizează, în vremurile noastre, relația medic-pacient.

Bibliografie:
.Publicaţii
Alina Coman – 2008 – “Tehnici de comunicare “ – Bucuresti – România – Editura C.H.Beck
A.F.van der Brug, A.E. de Vrede Filip – 1996 – „Manual de nursing psihiatric” – Olanda – MAD
Foundation, Ermelo
Martin Mueller – 2008 – „Psihologie sociala, experienţa personală din Germania” – Cluj-Napoca –
România – Editura „Limes”
Facultatea de Medicină și Farmacie – Specializare Asistent Medical Generalist
Student : Zebega Mădălina, An III, Grupa 5

. Peterson M.C., Holbrook J., Von Hales D., Smith N.L., Staker L.V. (1992). Contributions of the
history, physical examination and laboratory investigation in making medical diagnoses. Western
Journal of Medicine, 156, 163-165

Heisler M., Bouknight R.R., Hayward R.A., Smith D.M., Kerr E.A. (2002). The relative
importance of physician communication, participatory decision-making, and patient understanding in
diabetes selfmanagement. Journal of General Internal Medicine, 17, 243-252