Sunteți pe pagina 1din 1

Tanke, Ianke şi Cadâr de Victor Ioan Popa

✎ Rezumat: Într-un şir de case se află trei prăvălii ale unor oameni de etnii
diferite, şi anume: Take (ce este român), evreul Ianke şi turcul Cadâr. Fiecare
dintre aceştia deţine câte o prăvălie, şi astfel ajută oamenii de acolo când au
vreo nevoie. Modelul casei lui Take şi cel al lui Ianke nu diferă mai deloc, cu
excepţia culorilor, iar chiar şi mărfurile acestora sunt asemănătoare. Uneori îşi
schimbă clienţii între ei, pentru ca să nu existe concurenţă. Se petrec multe
după venirea Anei (fiica lui Ianke, iar acesta se mândreşte nespus de mult cu
ea) - şi cea a lui Ionel, care au studiat la Bucureşti. Cei doi aduc vestea că vor
să se căsătorească, ceea ce este un şoc pentru Take şi Ianke. Desigur că vor
să îşi vadă fericiţi copiii, dar parcă mai mult le pasă de gura lumii. Lui Take îi
este frică fiindcă probabil va intra în încurcătură, iar Ianke e speriat de ideea
falimentului afacerii sale, în situaţia în care evreii ar înceta să mai cumpere de
la el. Din fericire, Cadâr are soluţia: cei doi tineri "să fugă" departe. Astfel,
fricile sufleteşti ale celor doi părinţi se liniştesc. Cadâr se implică extrem de
mult în această activitate: îi ascunde pe cei doi în casa lui, şi face rost de bani
pentru a porni o nouă afacere, câştigul fiind luat de Take şi Ianke. Noua
prăvălie se va numi „La Europa”, pentru ca toate etniile de oameni se aibă
acces acolo.

S-ar putea să vă placă și