Dovezi ale paleontologiei

Scoarţa Pământului constă din cinci straturi majore de roci fiecare împărţit la rândul său în
straturi minore, fiind aşezate unul peste altul. Aceste straturi de rocă, învelişuri ale scoarţei s-au
format prin acumularea de argilă şi nisip la fundul oceanelor, mărilor şi lacurilor, fiecare
conţinând fosile caracteristice care servesc la identificarea depozitelor care s-au format în acelaşi
timp în diferite părţi ale lumii. Rocile celei mai vechi ere geologice, Archeozoic, se află expuse
la fundul Marelui Canion şi de-a lungul ţărmurilor Lacului Superior din America de Nord.

Era Archeozoică nu a început cu originea Pământului, ci cu formarea scoarţei Pământului, când

existau roci şi mări şi începuse procesul de eroziune şi sedementare. Era Archeozoică care a
durat două miliarde de ani s-a caracterizat printr-o activitate vulcanică foarte intensă şi enorme
mişcări de straturi geologice. Căldura, presiunea şi mişcările tectonice cu frământări de straturi
ale scoarţei terestre au distrus cele mai multe dintre fosile care ar fi putut să fie prezente, dar
câteva urme de viaţă din acel timp s-au mai păstrat totuşi. După cantitatea de grafit prezent în
aceste roci se poate deduce că în mările Archeozoice a fost o viaţă abundentă.

Era secundară Proterozoică a fost din punct de vedere geologic mai liniştită decât prima eră, cu
activitate vulcanică mai redusă, cu mai extins proces de sedimentare şi cu cel puţin o mare
perioadă de glaciaţiune în cursul căreia învelişul de gheaţă s-a întins până la 20 grade faţă de
ecuator. Fosilele identificate din rocile Proterozoice arată că viaţa a fost prezentă şi că evoluţia s-
a desfăşurat foarte rapid înainte de sfârşitul erei lungi de un miliard de ani. Se diferenţiază deja
plantele şi animalele, apăruseră organismele şi apăruseră reprezentanţii unora din grupele majore
de plante şi de animale.

O a doua mare revoluţie geologică s-a produs la sfârşitul erei Proterozoice şi în cursul celor 370
milioane de ani ai erei Paleozoice apăruseră toate filumurile şi clasele de plante şi animale, cu
excepţia păsărilor şi mamiferelor. Unele dintre aceste animale au suferit extincţie (au dispărut) .

Atât plantele, cât şi animalele din perioada Cambrian trăiau în mare, uscatul era un pustiu ciudat
lipsit de viaţă până în perioada Ordovician, când plantele au colonizat uscatul. Evoluţia din
perioada Cambrian s-a caracterizat mai curând prin complicarea şi ramificarea liniilor deja
prezente decât prin apariţia de forme de viaţă cu totul noi. Uscatul a început să se ridice spre
sfârşitul erei Paleozoice, în Permian, astfel că mările de mică adâncime au devenit uscat.
Revoluţia Appalaseană, cu care s-a terminat această perioadă, alături de o extinsă glaciaţiune, a
omorât un număr enorm de animale.

Următoarea eră, Mezozoic, a început acum 230 milioane de ani şi a durat 167 milioane de ani. În
cursul primelor sale două perioade cea mai mare parte a zonelor continentale erau deasupra apei,
erau calde şi aproape uscate, dar în cursul ultimei sale perioade, în Cretacic, marea a inundat din
nou zone întinse ale continentelor. Era Mezozoică este caracterizată prin enorma evoluţie,
diversificare şi specializare a reptilelor şi s-a terminat cu o revoluţie geologică de tip Munţii
Stâncoşi datorită căreia cea mai mare parte a reptilelor au suferit extincţie la sfârşitul perioadei
Cretacic, aparent din cauză că nu au fost capabile să se adapteze la schimbările geologice şi de
climă.
Suport online:

https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/periplu-inedit-prin-lumea-dinozaurilor-100378/