SIMBOLISMUL - (Curent literar) - Trasaturile simbolismului

 Este un curent literar aparut in Franta la sfarsitul secolului al XlX-lea, ca reactie impotriva
romantismului si parnasianismului.
 Numele curentului a fost dat de Jean Moreas in articolul-manifest intitulat "Le symbolisme"
(1886). Simbolismul are meritul de a reface sensibilitatea poeziei, apeland la simbol, aluzie,
sugestie. Poetul francez Mallarme (1842-1898 .a definit rostul si rolul poeziei simboliste: "A
numi un obiect inseamna a suprima trei sferturi din bucuria poemului care e facuta sa
ghiceasca putin cate putin; a sugera, iata visul".
 in Romania, simbolismul a aparut sub auspiciile revistei "Literatorul" a lui Alexandru
Macedonski, care s-a evidentiat mai ales ca teoretician al acestui curent, mai putin ca poet
simbolist.
 Reprezentantii romani ai simbolismului au fost: Ion Minulescu, George Bacovia, Stefan
Petica, Dimitrie Anghel, Traian Demetrescu, Elena Farago.

Trasaturile simbolismului:

- raportul dintre simbol (semn, cuvanT) si eul poetic nu este exprimat, ci sugerat, deci sugestia este
o modalitate specifica simbolismului;

- poezia simbolista exprima numai atitudini poetice sau stari sufletesti specifice acestui curent
literar: spleen-ul, angoasa, oboseala psihica, disperarea, apasarea sufleteasca, nevroza, toate fiind
insa sugerate, fara a fi numite: "a numi obiectul este a suprima trei sferturi din farmecul poemului; a
sugera, iata visul!

- corespondenta dintre cuvinte si elemente din natura este principala modalitate de realizare literara
a poeziilor; de exemplu: cuvantul plumb are drept corespondent in natura un metal greu, de culoare
cenusie, maleabil si cu o sonoritate surda (patru consoane si doar o vocala), care simbolizeaza
starile sufletesti sugerate de trasaturile acestui metal: greutate sufleteasca, angoasa, instabilitate
psihica, claustrare intr-un spatiu fara solutii de evadare;

- muzicalitatea versurilor:
- versul liber, ca noutate prozodica, rima fiind considerata o simpla conventie, accentul punandu-se
pe forma si ritmul versului;
 - tema generala a poeziilor simboliste o constituie conditia nefericita a poetului intr-o societate
superficiala, meschina, incapabila sa perceapa, sa inteleaga si sa aprecieze nivelul artei adevarate;

- cromatica este, de asemenea, fie exprimata direct prin culori cu putere de simbol, fie sugerata prin
corespondente (ex. simbolul plumb = cenusiu), toate simbolizand stari si atitudini poetice;

- olfactivul sugereaza in poezia simbolista stari ale eului poetic, fiind in general sugerate mirosurile
puternice prin simboluri foarte sugestive (cadavre, mort).

Este, asadar, un lucru cert faptul ca poezia simbolista apeleaza la toate simturile omului, pentru o
receptare totala si profunda a starilor poetice exprimate.

 spirit neromantic, rupt de sentimental

 viziune: corespondenţa, legătura dintre lumea spirituală şi cea materială (ex.
plumb – greutate sufletească)
 sinestezia: amestec de senzaţii diferite ( vizuale, auditive, olfactive)
 folosirea sugestiei ( stările nu sunt numite direct, sunt sugerate)
 folosirea simbolurilor –
 stări sufleteşti sugerate: nevroza, spleenul (dezgust), disperarea, apăsarea
sufletească, oboseala psihică, spaima, dezolarea
 cromatica
 olfactivul accentuat
 muzicalitatea
o instrumente
o muzicalitatea versurilor (refrene)
 motive: oraşul sufocant, dezintegrarea materiei, descompunerea, natură
apocaliptică
 George Bacovia- „Plumb”

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar vestmânt
Stam singur în cavou… Și era vânt
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb și-am început să-l strig
Stam singur lângă mort… Și era frig
Și-i atârnau aripile de plumb.

Curentul simbolist deschide drumul poeziei moderne pentru că abordează teme noi și
creează o poezie eufonică. Simbolismul folosește sugestia, simbolurile și principiul
corespondențelor iar obiectul poeziei îl reprezintă exprimarea unor stări sufletești neclare,
precum angoasă, nevroză, obsesie și spleen. Muzicalitatea versurilor se realizează prin refren,
aliterații și laitmotiv.
În lirica românească, poetul care ilustrează cel mai bine estetica simbolistă este George
Bacovia. În poeziile sale este creată o atmosferă specifică, numită atmosferă bacoviană care
prezintă universul citadin, în special orașul mic, târg de provincie, cu parcurile cu aleile pustii și
copacii desfrunziți sau cu grădina publică unde fanfara cântă marșuri funebre. Universul
bacovian se află într-un proces continuu de degradare sub acțiunea ploii (ex. poezia „Lacustră”),
sau este un univers împietrit, impresia fiind de trecere continuă spre moarte și întoarcere în
timp.
Volumul de debut din 1916 „Plumb” se deschide cu poezia cu același titlu, reprezentative
pentru toată lirica bacoviana. Tema poeziei „Plumb” o constituie condiția nefericită a poetului
într-o societate ostilă, incapabilă să îl înțeleagă. Ideea poetică este starea de dezolare și de
disperare provocată de imposibilitatea adaptării sau de evadare dintr-o lume care îl apasă.
Titlul este sugestiv, cuvântul „Plumb” devine laitmotiv pentru că se repetă de șapte ori, de
câte trei ori în fiecare strofă și o dată în titlu. Plumbul este un metal greu, de culoare cenușie și
maleabil. Metafora „Plumb” este sugestivă căci greutatea plumbului exprimă apăsarea
sufletească, culoarea cenușie provenită din amestecul de alb și negru redă o stare de spirit
neclară, iar maleabilitatea metalului exprimă labilitate psihică. Cuvântul „Plumb” are o
sonoritate sumbră căci este alcătuit din patru consoane și o vocală închisă „u” exprimând astfel
căderea și imposibilitatea evadării.
 Lirismul este subiectiv, apar mărci ale eului liric, verbe și adjective pronominale la persoana
I singular: „stam singur”; „amorul meu”. Imaginarul poetic bacovian se organizează în jurul
cuvintelor „plumb”, „cavou”, „singur” acestea fiind și motive de recurență, căci apar în ambele
strofe.
Poezia este structurată în două catrene corespunzătoare celor două planuri ale existenței,
planul exterior și cel interior. Prima strofă înfățișează universul exterior, reprezentat de „cavou”,
care poate sugera atât societatea cât și camera poetului: „Dormeau adânc sicriele de plumb,/ Și
flori de plumb, și funerar vestmânt/ Stam singur în cavou… Și era vânt/ Și scârțâiau coroanele
de plumb.”
Universul descris este împietrit, starea resimțită este de izolare și de teamă. Vântul, singurul
element ce redă mișcarea, produce aici un dezechilibru în univers, creează pustietate sufletească,
teamă și nevroză. Punctele de suspensie accentuează starea de așteptare încordată și de teamă.
Strofa a II-a prezintă universul interior reprezentat de sentimentul de iubire, intrat de
asemenea într-un proces de împietrire, redat prin metafora somnului: „Dormea întors amorul
meu de plumb/ Pe flori de plumb și-am început să-l strig/Stam singur lângă mort… Și era frig/
Și-i atârnau aripile de plumb.”
Se realizează o relație de corespondență între universul exterior și cel interior, indicată prin
simetrie: „Dormeau sicriele de plumb”-„Dormea amorul meu de plumb”; „Stam singur în
cavou”-„Stam singur lângă mort”. Elementele de recurență sunt motive specific simboliste:
izolarea, spleenul, împietrirea. Epitetul „amorul întors” sugerează întoarcerea cu fața spre apus
adică spre moarte, iar dispariția sentimentului erotic provoacă disperarea eului liric exteriorizată
prin strigăt. Metafora „aripile de plumb” arată zborul în jos, căderea spre neant, trecerea spre
moarte. Întreg universul înfățișat apare astfel împietrit și într-o trecere continuă spre neființă.
Orice speranță lipsește, căci tot ceea ce ar putea însemna viață și frumusețe este de plumb: „flori
de plumb”, „coroane de plumb”, „amor de plumb”, „aripi de plumb”.
Verbele sunt la imperfect, timp ce exprimă acțiune durativă, sugerându-se astfel că trecerea
spre moarte este permanentă fără nici o posibilitate de scăpare. Disperarea este redată prin
imaginile auditive stridente: „scârțâiau”, „am început să strig”.
Apartenența poeziei „Plumb” la simbolism se evidențiază și prin caracteristicile limbajului
poetic. Sugestia se realizează prin analogii și prin corespondența între universul exterior și cel
interior, iar ambiguitatea apare prin metafora plumbului, care are multiple semnificații: „amor
de plumb”, „aripi de plumb”.
În concluzie, opinia mea este că nu întâmplător poezia „Plumb” este prima din volumul de
debut al lui George Bacovia, căci această poezie este reprezentativă pentru toată lirica bacoviană
prin atmosfera specifică, prin corespondențe și prin exprimarea stărilor de angoasă, nevroză și
spleen, stări specifice curentului simbolist.