Capitolul 13

PREPARAREA CAVITĂȚILOR PE DINȚII ANTERIORI PENTRU

RESTAURAREA CU MATERIALE ESTETICE

13.1 Introducere în estetica stomatologică

Cercetarea pentru un material estetic ideal a rezultat cu îmbunătăţirea, mai ales în

ultimii ani, a materialelor şi tehnicilor. Răşinile compozite au fost introduse în medicina
dentară în jurul anilor 1960. Adăugarea particulelor anorganice de umplutură la răşinile
sintetice a dus la apariţia răşinilor compozite cu o rezistenţă, durabilitate şi culoare mai bună
şi o contracţie de priză mai scăzută decât răşina fără umplutură. Legătura mecanică a răşinilor
de smalţ prin gravare acidă a fost descoperită în anii 1950 şi a devenit de uz în anii 1970
(Bryant RW;1999). Compozitele şi tehnica de gravare acidă reprezintă un avantaj major.
Materialele adezive care se leagă puternic la dentină şi smalţ au simplificat tehnicile
restaurative. Posibilităţile pentru folosirea inovaţiilor sunt mari şi aproape nelimitate
(Roberson TM şi colab;2006). Principala utilizare a răşinilor compozite este inserarea lor
directă în cavitatea preparată sau laminarea lor peste suprafaţa dentară pentru a îmbunătăţi
aspectul estetic.
Alegerea materialului care să restaureze leziunea carioasă şi alte defecte ale dinţilor,
unde esteticul este un factor important, continuă să fie un subiect controversat. Materialele
estetice ca cimentul silicat, răşinile acrilice, cimenturile ionomere şi compozitele au fost
folosite în toate tipurile şi dimensiunile de preparaţii. Aceste restauraţii au fost însoţite de o
pierdere minimă de structură dentară, disconfort redus sau absent, timp scurt de aplicare şi o
modestă cheltuială din partea pacientului în comparaţie cu coroanele de porţelan. Oricum,
când dintele este slăbit prin extensia defectului (mai ales în zona funcţională) şi esteticul este
cerinţa primară, cel mai bun tratament este coroana de porţelan (Roberson TM şi colab;2006).
O interpretare a esteticii, în primul rând este determinată de percepţia individului şi
este un subiect larg dezbătut. Ceea ce îi place unui pacient poate fi complet neacceptat de
altul. De exemplu, o anumită categorie de pacienţi nu au obiecţii împotriva restaurărilor cu
aur sau din alte metale la nivelul grupului frontal, pe când alţii le găsesc inestetice (Roberson
TM şi colab;2006).
Operatorului îi revine responsabilitatea de a prezenta logic pacientului alternativele de
restaurare, doar acesta va lua decizia finală în alegerea alternativei de restaurare. De mare
ajutor este explicarea pacientului şi prezentarea de fotografii color şi modele cu dinţii
restauraţi prin diverse metode. Simularea pe computer a posibilelor tratamente este de ajutor
utilizând tehnologia imaginii computerizate. În 1959 Skinner EW;1959 afirma: “Calitatea
estetică a restauraţiei poate să fie tot aşa de importantă pentru sănătatea mentală a

615
pacientului ca şi calităţile tehnice şi biologice ale restauraţiei pentru sănătatea fizică sau
dentară”.
Fiabilitatea unei restauraţii estetice depinde de mai mulţi factori: 1) natura problemelor
iniţiale; 2) procedurile de tratament; 3) materialul restaurator utilizat; 4) pregătirea
operatorului ca şi 5) factorul pacient cum ar fi igiena orală, ocluzia şi obiceiurile vicioase.
Operatorul este responsabil pentru fiecare procedură, care trebuie efectuată cu
meticulozitate şi atenţie la detalii. În plus, cooperarea pacientului reprezintă un factor
important în menţinerea aspectului clinic şi influenţarea longevităţii restauraţiei. Pentru o
fiabilitate îndelungată a restaurărilor este nevoie ca pacientul să aibă cunoştinţe despre cauza
bolii şi să i se motiveze practicarea măsurilor preventive incluzând o dietă potrivită, o igienă
orală bună şi vizitele regulate la medicul dentist (Roberson TM şi colab;2006).

13.2 Consideraţiile generale privind restaurările cu compozite

Aspectele privind estetica şi protecţia mediului sunt în creştere şi reale. Din fericire,
utilizarea materialelor de restaurare compozite este în ascensiune din cauza îmbunătăţirii
permanente a proprietăţilor şi tehnicilor adezive (Roberson TM şi colab;2006).
Preparările cavităților pentru resraurarea cu materialele compozite vor fi cât mai
conservative posibil. Extinderea preparării este de regulă determinată de dimensiunea, forma
şi localizarea defectului, iar uneori extensia este necesară pentru a lărgi accesul cu scopul de a
spori vizibilitatea şi instrumentarea. Tehnica de gravare acidă, sistemele adezive eficiente şi
îmbunătăţirea calităţii compozitelor au influenţat semnificativ designul preparaţiilor şi au
extins aria restaurării dinţilor (Roberson TM şi colab;2006).
Design-ul cavității care primeşte o restaurare de compozit poate varia în funcţie de o
serie de factori. De aceea, există t r e i t i p u r i de f o r m e de p r e p a r ă r i: 1)
preparări convenţionale; 2) preparări convenţional bizotate şi 3) preparări modificate.

13.3 Indicaţiile pentru restauraţiile din compozit

Indicaţia pentru o restaurare estetică plăcută este puternic influenţată de indicaţia de

folosire a materialelor compozite. Oricum, legătura puternică dintre smalţul gravat acid,
agenţii adezivi şi compozite, de asemenea promovează indicaţii suplimentare pentru aceste
materiale, în primul rând reducerea sacrificării de substanţă dentară şi evitarea restauraţiilor
extinse. Atunci când se folosesc compozite la dinţii posteriori se va lua în considerare
potenţialul de uzură care va fi evaluat prin examinarea ocluziei pacientului.
Oricum, succesul unei restauraţii compozite este puternic influenţat de meticulozitate,
de atenţia acordată detaliilor în realizarea cavității, manipularea materialelor restauratorii
şi controlul umidităţii (Roberson TM şi colab;2006).

13.4. Caracteristicile generale ale design-ului cavităților preparate

Când măsurile profilactice şi remineralizarea au eşuat iar leziunea carioasă evoluează

şi devine cavitară este necesară îndepărtarea dentinei infectate și uneori şi a dentinei afectate

616
pentru a evita formarea de cavităţi extinse şi acumulare de placă în continuare. Principiul
extensiei minime încurajează o protejare maximă a structurii dentare sănătoase (Mount GJ şi
colab;1999).
Fără a denigra în nici un fel pricipiile lui Black, se oferă o nouă abordare a leziunilor
carioase. Multe din vechile limitări nu mai sunt valabile astăzi. Noua clasificare propusă are
scopul de a simplifica identificarea leziunilor şi definirea complexităţilor, care vor să aducă
beneficii atât practicienilor cât şi pacienţilor (Mount GJ şi colab;1999).
Ce s-a schimbat este înţelegerea rolului florului în ciclul de demineralizare-
remineralizare şi apariţia adeziunii pe termen lung cu materiale restauratoare. Aceşti doi
factori permit o reevaluare a clasificării leziunilor carioase şi a cavităţilor realizată cu mai
mult de 100 de ani de G.V.Black. Pentru că principiile nu sunt în întrgime învechite, se vor
evalua unele principii de preparare a cavităţilor sub un obiectiv major de conservare a
structurilor dentare sănătoase (Mount GJ şi colab;1999).

13.4.1 Clasificarea modernă a localizării leziunilor carioase

Leziunile carioase se produc în trei locuri ale coroanei sau rădăcinii dintelui Fig.13.1
(Mount GJ şi colab;1999):
 Aria Nr.1 - şanţurile, fisurile şi defectele smalţului de pe suprafaţa ocluzală a
dinţilor posteriori sau alte suprafeţe netede, altele decât cele de mai jos.
 Aria Nr. 2 - smalţul proximal imediat de sub punctul de contact.
 Aria Nr.3 - treimea cervicală a coroanei sau pe suprafaţa radiculară ca urmare a
recesiunii gingivale.
Clasificarea este valabilă atât pentru dinţii posteriori cât şi pentru dinţii anteriori.

Fig.13.1 Cele trei localizări ale leziunilor carioase. 1- Şanţuri şi fisuri, defecte de smalţ pe
suprafaţa ocluzală sau de pe alte suprafeţe netede. 2 - Smalţul proximal imediat sub punctul de
contact pe toate suprafeţele proximale ale tuturor dinţilor. 3 - Marginea cervicală a coroanei sau
rădăcinii expuse, a tuturor dinţilor (Mount GJ şi colab;1999).

617
 13.4.2 Clasificarea modernă a dimensiunilor leziunilor carioase

Această clasificare urmăreşte dimensionarea preparării cavităților în funcţie de

extinderea leziunilor carioase. Tabelul 1(Mount GJ şi colab;1999). În funcţie de evoluţia
leziunilor de mai sus, cavitatea preparată şi restaurarea se consideră ca având patru
dimensiuni fără a lua în clacul şi mărimea iniţială a leziuni.
Cele patru dimensiuni sunt:
Dimensiunea 1: dentina afectată din leziunea carioasă este m i n i m ă şi este evaluată
numai după ce s-a efectuat tratamentul pentru remineralizare care nu a dat rezultatele
scontate.
Dimensiunea 2: implicarea dentinei din cavitatea carioasă este m o d e r a t ă. După
prepararea cavităţii, smalţul restant este sănătos, suportat de dentină sănătoasă şi este capabil
să suporte forţele ocluzale normale. Structurile dentare restante sunt suficient de puternice.
Dimensiunea 3: cavitatea carioasă este l a r g ă. Structura dentară restantă are o
rezistenţă scăzută care se extinde la nivelul cuspizilor şi margini incizale cu o mare
probabilitate de fracturare sau se pot distruge sub acţiunea forţelor ocluzale.Cavitatea necesită
să fie lărgită în aşa fel încât restauraţia să devină suport pentru structura dentară restantă.
Dimensiunea 4: cavitatea carioasă este e x t i n s ă cu o pierdere mare de structură
dentară.
Cavitatea carioasă de dimensiunea 1 este o leziune nouă iar materialele adezive sunt
ideale pentru restaurarea acestor cazuri. În ceea ce priveşte dimensiunea 2, 3 şi 4 se vor aplica
pricipiile fundamentale de preparare a dinţilor (Tabelul 1).

Tabelul 1. Corelarea clasificării moderne a localizării leziunilor carioase şi clasificarea modernă a

dimensiunilor cavităţilor carioase (Mount GJ şi colab;1999)

Dimensiune Minimă Medie Lărgită Extinsă

Localizare 1 2 3 4
Şanţ/Fisură 1.1 1.2 1.3 1.4
1
Arie de contact 2.1 2.2 2.3 2.4
2
Colet 3.1 3.2 3.3 3.4
3

Dimensiunea Suprafaţă Smalţ Afectare Afectare Cavitate Cavitate

Sănătoasă afectat dentinară dentinară Lărgită extinsă
minimă medie

00 0 1 2 3 4
Localizare

Clasa VI Black Clasa VI Black Clasa VI Black Clasa VI Black

Eroziuni şi abrazii Eroziuni şi abrazii Eroziuni şi abrazii Eroziuni şi abrazii
pe suprafaţa ocluzală şi pe suprafaţa ocluzală şi pe suprafaţa ocluzală şi pe suprafaţa ocluzală
1 margine incizală margineincizală margine incizală şi margine incizală
Şanţuri, fose Clasa I Black Clasa I Black Clasa I Black
şi #1.1

618
 fisuri #1.00 #1.0 #1.2 #1.3 #1.4

*Tunelizare Clasa a II-a Clasa a II-a Clasa II-a Black

2 *Abordare Black Black MOD MO-OV-D
proximală
Smalţul proximal *Abordare Clasa a III-a Clasa a III-a Clasa a IV-a
imediat sub “în şanţ” Black Black Black
punctul de
contact la toţi
dinţii. #2.00 #2.0 #2.1 #2.2 #2.3 #2.4

Smalţ V şi O Eroziuni şi Eroziuni şi Eroziuni şi Eroziuni şi

abrazii abrazii abrazii abrazii
3 Cl.a V a modificată Cl.a Va modificată Proximal pe Suprafaţa
Cl.a V a convenţională suprafaţa radiculară
Suprafaţă radiculară circular
radiculară #3.00 #3.0 #3.1 #3.2 #3.3 #3.4
V-M-O-D

În clasificarea lui Black nu sunt incluse leziunile de dimensiunea 1 nici în localizarea

1 nici în localizarea 2 datorită absenţei materialelor adezive de restaurare.
Pentru compozite se folosesc trei forme de cavităţi preparate, iar uneori combinaţii ale
acestora. Acestea sunt: 1) cavitatea preparată convenţional; 2) cavitatea preparată
convenţional şi bizotată şi 3) cavitatea preparată modificat (Roberson TM şi colab;2006).
Caracteristicile generale ale design-ului cavităţilor preparate sunt următoarele:

13.4.3 Prepararea convenţională a cavităţilor

Prepararea convenţională, de regulă se realizează cu freze de carbid şi instrumente de

mână. Forma cavităţii preparate necesită plasarea pereţilor externi la o adâncime iniţială
dentinară uniformă, limitată şi direcţionarea pereţilor externi ai cavităţii paralel cu direcţia
prismelor de smalţ existente care se vor întâlni cu materialul de restaurare într-un unghi de 90
de grade. Dacă marginile cavităţii se găsesc pe suprafaţa radiculară, pereţii externi se vor
întâlni cu suprafaţa radiculară în unghiuri drepte. În toate preparările convenţionale,
Tabelul 2 .Corelaţia dintre clasificarea modernă şi clasificarea Black (Autorii ;2012).

configuraţia marginală cap la cap şi şanţurile de retenţie reprezintă o trăsătură

caracteristică. Acest design al cavităţii a fost larg folosit în trecut şi poate să fie întâlnit în
cazul în care se cere înlocuirea vechilor restauraţii. Folosirea în trecut a preparării
convenţionale pentru compozite nu s-a limitat numai pentru prepararea cavităţii convenţionale
pe suprafaţa radiculară, Fig.13.2 (Roberson TM şi colab;2006).

619
 Fig.13.2 Modele care ilustrează desenul vechilor preparări convenţionale pentru Clasa a III a,
Clasa a IV - a şi clasa a V - a. Configuraţia marginală de cap la cap şi şanţurile de retenţie în dentină
caracterizează acest gen de preparae. Acest desen de preparare se utilizează, în primul rând, pentru
restaurarea suprafeţei radiculare şi a cavităţilor largi de clasa a I - a şi clasa a II - a (Roberson TM şi
colab;2006).

Indicaţiile principale pentru prepararea convenţională în restaurările compozite sunt:

i) preparările localizate pe suprafaţa radiculară (arii fără smalţ înconjurător) şi ii) pentru
restaurarea cavităţilor largi de clasa a I-a şi clasa a II-a.
Designul convenţional al preparaţiei este necesar pentru materialele restauratorii
fragile cu rezistenţă scăzută la nivelul marginilor cum ar fi cimentul de silicat, amalgamul şi
porţelanul. De altfel, acest design poate fi utilizat şi pentru compozite, dar nu este designul
preferat. Tratarea acidă în preparările convenţionale îmbunătăţeşte închiderea marginală şi
reduce colorarea marginală a materialelor compozite. Din această cauză numai câteva
preparări convenţionale sunt indicate pentru compozite. Prima indicaţie de preparare de
cavitate convenţională pentru compozite este atunci când marginile cavităţii sunt localizate
pe suprafeţele radiculare (fără smalţ înconjurător). În aceste zone, configurația marginală cap
la cap este cea mai bună pentru ca realizează o bună sigilare între suprafaţa dentinară sau
cementară şi restauraţia de compozit, iar împreună cu şanţurile de retenţie sporesc
retenţionarea materialului compozit în cavitate deoarece folosirea numai a sistemului de
adeziune la dentină nu este un succes deosebit, Fig.13.3 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.3 Dacă prepararea cavităţii s-a extins şi pe suprafaţa rdiculară se va prepara o cavitate
convenţional bizotată sau o cavitate modificată la nivel coronar unde există smalţ şi o cavitate
convenţională pe suprafaţa radiculară (Roberson TM şi colab;2006).

620
 Pentru restaurarea cu materiale compozite a preparărilor moderate şi largi de clasa a I-
a şi clasa a II-a, prepararea convenţională creşte forma de rezistenţă. Pentru preparare se
utilizează freza Nr.330 sau 245 care va realiza o cavitate similară ca cea pentru amalgam,
dar de regulă mică în lăţime şi extensie gingivală şi fără preparaea formei secundare de
retenţie (Roberson TM şi colab;2006), Fig.13.4 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.4 Cavitate de clasa a II a convenţională preparată pentru compozite.A. Vedere

ocuzală.B.Vedere proximală (Roberson TM şi colab;2006).

Prepararea se face cu instrumente diamantate de forma frezelor de mai sus deoarece

lasă o suprafaţă rugoasă şi o extensie vestibulo-orală redusă din cauza design-ului. Unghiul
conturului marginal nu este nevoie să fie de 90 de grade, poate să fie mai mare (obtuz) dar
pereţii laterali converg înspre ocluzal. Instrumentele diamantate crează un strat de detritus
dentinar restant mai gros (Tani C şi colab;2003). Acest efect poate să necesite sporirea
timpului de agitaţiei al primer-ului atunci când se aplică pe o suprafaţă rugoasă. Sistemul
adeziv autogravant poate să fie influenţat negativ de stratul de detritus din cauza slabei
agresivităţi a acidului conţinut.
Prepararea de cavităţi convenţionale de clasa a I-a şi clasa a II-a moderate, largi sau
mici depinde de operator, i m p o r t a n t e s t e să nu se extindă cavitatea vestibulo-oral şi
gingival iar extensia în şanţurile şi fosetele suprafeţei ocluzale să nu devină o rutină deoarece
există o alternativă, materialele de sigilare.

13.4.4 Prepararea cavităţilor convenţional - bizotate

Acest gen de preparare este similară cu cea convenţională, dar cu marginile de smalţ
bizotate. Acest tip de preparare este indicat atunci, când se recomandă o restaurare cu
compozit în locul altei restauraţii vechi (de regulă din amalgam) plasată într-o preparare
convenţională dar cu pereţii în smalţ. Design-ul tipic al preparării convenţionale - bizotată
este indicat atunci când o restauraţie din compozit înlocuieşte o restauraţie existentă (de
regulă din amalgam) care este plasată într-o preparare convenţională cu marginile în smalţ
sau pentru a restaura o preparare extinsă. Prepararea se efectuează fie cu o freză, fie cu un
instrument diamantat. Acest design este cel mai indicat pentru preparările de clasa a III-a,
clasa a a IV-a şi clasa a V-a. Vechiul material se îndepărtează fie în totalitate, fie parţial în
cazul în care nu există o carie reziduală iar pulpa este asimptomatică. Pentru a realiza o
621
închidere marginală bună şi aplicarea adezivului, toate marginile de smalţ vor fi bizotate şi
gravate acid. Bizoul se va realiza cu freze diamantate, Fig.13.5 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.5 (Roberson TM şi colab;2006). Design-ul preparării cavităţilor convenţional -

bizotate în cazul restaurărilor de clasa a III-a (A şi B), clasa a IV-a (C şi D) şi clasa a V-a (E şi F)
(Roberson TM şi colab;2006).

Avantajul bizotării marginilor de smalţ este acela că odată tăiat capul prismelor
de smalţ, sunt mai eficient gravate de acid decât părţile lor laterale (Craig RG;2001), Fig.
13.6 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig. 13.6 Capătul bizotat al prismelor de smalţ (A) este mult mai eficient gravat acid, producând
microretentivităţi adânci decât atunci când este gravată acid partea laterală a prismelor (B) (Roberson
TM şi colab;2006).

De asemenea, sporirea suprafeţei gravate rezultă într-o legătură puternică răşină-smalţ,

ceea ce sporeşte retenţia şi reduce microinfiltraţiile şi percolorările marginale. Acest tip de
622
preparare este potrivit pentru materiale de restaurare răşinice, care posedă un coeficient mare
de expansiune termică (ex.: răşinile compozite microfile). În plus, bizotarea conturului
marginal îmbunătăţeşte estetica prin dispariţia demarcaţiei nete dintre material şi structurile
dentare înconjurătoare. Absenţa bizoului creează din punct de vedere clinic un halou alb la
interfaţa material-dinte. Acest halou este cauzat de microfractura marginii de smalţ în timpul
finisării restauraţiei (Welk DA şi colab;1976). Recunoscând aceste avantaje, de regulă bizoul
nu se recomandă pe suprafaţa ocluzală a dinţilor posteriori sau în alte zone de contact pentru
că un desen convenţional produce, deja o tăiere a capului prismelor prin virtutea direcţiei
prismelor spre suprafaţa ocluzală. Acest bizou nu se realizează pe marginile proximale dacă
plasarea lui duce la o excesivă extindere a conturului marginal. Desenul unei preparări
convenţional bizotate este rare ori folosit pentru restaurările compozite la dinţii posteriori.

13.4.5 Prepararea cavităţilor modificate pentru compozite

Prepararea cavităţii modificate pentru restaurările compozite nu are o configuraţie

specială a pereţilor cavităţii, nu are o adâncime specifică, dar are margini de smalţ.
Obiectivul este acela de a îndepărta defectul cât mai conservativ posibil şi a lega
restauraţia la dinte prin intermediul smalţului tratat acid. Prepararea modificată conservă mult
structura dentară deoarece retenţia este obţinută prin gravarea acidă a smalţului înconjurător şi
nu prin retenţii mecanice în dentină. Prepararea modificată, faţă de cea convenţională, nu are
o adâncime dentinară uniformă deoarece atât extensia laterală a marginilor cât şi adâncimea
sunt dictate de extensia laterală sau internă a procesului carios sau a altui defect. Pentru
prepararea modificată se foloseşte o freză globulară de carbid sau diamantată, în final
rezultând un desen marginal similar cu cel din cavitatea preparată bizotată, dar cu structuri
dentare mult mai puţin îndepărtate din porţiunea internă a cavităţii. Adesea cavităţile
superficiale preparate modificat au forma unui godeu sau “a unei linguri”, fără unghiurile
distincte caracteristice preparării convenţionale. Cavitatea medie preparată modificat are
aspect de ,, pungă” sau de ,,sac”, Fig.13.7 (Roberson TM şi colab;2006).

623
 Fig.13.7 Cavitate preparată modificat pentru clasa a III-a (A şi B), clasa a IV-a (C şi D) şi clasa
aV-a (E şi F) (Roberson TM şi colab;2006).

Preparările modificate sunt indicate în primul rând pentru restaurarea i n i ţ i a l ă a

leziunilor mici care sunt înconjurate de smalţ şi pentru corectarea defectelor smalţului.
Preparările modificate pot constitui un succes şi pentru restaurările largi. Pentru
restaurarea preparărilor extinse, pe lângă sistemele de adeziune moderne se recomandă şi
sistemele mecanice de retenţie (şanţurile de retenţie).

13.4.6 Alte modificări de design.

Prepararea modificată, pe suprafaţa proximală a unei cavităţi în formă de ,,sac”

Această modificare se recomandă pentru tratarea leziunilor carioase mici de pe

suprafaţa proximală deoarece necesită un design conservator. Această modificare se
recomandă atunci când numai suprafaţa proximală este cariată iar o altă leziune nu este
prezentă şi pe faţa ocluzală. Pentru prepararea acestui tip de cavitate se foloseşte o freză
rotundă sau o freză pară pentru a îndepărta procesul carios. Aspectul de ,,scobit” al cavităţii
apare atât pe faţa proximală cât şi pe cea ocluzală. Adâncimea peretelui pulpar şi axial este
dictată numai de adâncimea leziunii şi nu este uniform, Fig.13.8 A (Roberson TM şi
colab:2006). Extensia cavităţii pe suprafaţa proximală este dictată numai de extensia
procesului carios. Pentru a nu leza dintele vecin şi pentru a crea un unghi marginal de 90 de
grade şi pentru a îndepărta smalţul friabil se recomandă folosirea instrumentelor de mână,
Fig.13.8 B şi C (Roberson TM şi colab:2006).

624
 Fig.13.8 Prepararea cavităţii de clasa a II a modificată pentru compozit (aspect de cavitate
,,scobită“). A. Se foloseşte o freză rotundă. B şi C. Pereţii vestibular, oral şi gingival se vor prelucra cu
instrumente de mână (Roberson TM şi colab;2006).

Prepararea unei singure cavităţi proximale de clasa a II-a pentru compozit

Aceasta este a doua modificare şi se recomandă atunci când există o leziune carioasă
numai pe faţa proximală. Caseta proximală se prepară cu un instrument pară diamantat sau cu
un instrument diamantat rotund. Instrumentul se va ţine paralel cu axul lung al coroanei
dintelui şi va penetra creasta de smalţ corespuzătoare în direcţie gingivală. Adâncimea iniţială
axială a cavităţii este de 0,2 mm dincolo de joncţiunea smalţ-dentină. Când cavitatea se
prepară cu instrumentul pară va avea forma de casetă (similară cu cea convenţională) sau
formă de ,,sac” în cazul utilizării instrumentului rotund, Fig.13.9 (Roberson TM şi
colab;2006).

Fig.13.9 Cavitate de clasa a II-a preparată modificat, numai pe o suprafaţă proximală pentru
compozit (Roberson TM şi colab;2006).

Extensia vestibulară, orală şi gingivală a cavităţii este dictată de întinderea procesului

carios sau a defectului. Dentina cariată reziduală de peretele axial este îndepărtată cu
excavatorul sau o freză rotundă potrivită ca mărime. În acest caz clinic nu se indică nici
bizotare, nici retenţii secundare (Roberson TM şi colab;2006).

625
 Prepararea proximală ,,în şanţ”

Aceasta este a treia modificare este recomandată pentru restaurarea leziunilor

proximale pe dinţii posteriori. În acest caz, leziunea este detectată pe suprafaţa proximală şi
operatorul crede că poate obţine accesul fie din direcţie vestibulară, fie din sens oral Fig.13.9
(Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.9 Abordarea leziunii carioase proximale fie dinspre vestibular ,fie dinspre oral în
prepararea ,,în şanţ” (Roberson TM şi colab;2006).

Pentru a crea accesul la leziune se foloseşte un instrument diamantat rotund care se va

orienta corect la înălţimea ocluzo-gingivală şi se va intra cu mare atenţie pentru a nu leza
dintele vecin. Prepararea se va extinde ocluzo-gingival şi vestibulo-oral suficient cât să
îndepărteze în întregime procesul carios. Adâncimea iniţială axială este de 0,2 mm dincolo de
joncţiunea smalţ-dentină. Unghiul conturului marginal va fi de 90 de grade sau mai mare.
Dentina cariată reziduală de peretele axial se va în depărta cu o freză rotundă sau un
excavator. Această preparare seamănă cu cea de clasa a III-a.

13.5. PROCEDURI CLINICE PENTRU PREPARAREA CAVITĂŢII DE CLASA A III -A

RESTAURATE CU COMPOZITE.

13.5.1 Proceduri clinice iniţiale

Înainte ca pacientul să fie programat pentru tratament, se recomandă să fie finalizată

examinarea completă, diagnosticul şi planul de tarament(cu excepţia urgenţelor). O revedere
a fişei de tratament (inclusiv a istoricului medical), a planului de tratament şi a
radiografiilor va preceda fiecare procedură operatorie. Se va examina cu atenţie ocluzia şi în

626
mod particular cea a dinţilor, ce vor fi trataţi iar contactele ocluzale se vor permanentiza cu un
lac.

Anestezia locală

Contribuie la o mai bună desfăşurare a actelor operatorii prin activitate neîntreruptă şi

reducerea salivaţiei. Efectul anesteziei contribuie la o mai bună terapie operatorie şi mai ales
atunci când se realizează restauraţii adezive.

Pregătirea câmpului operator

Dacă procedurile de preparae sunt minore sau necomplicate este o obligaţie a se

igieniza zona de operat îndepărtând tartrul, placa, pelicula şi colorările superficiale, Fig.13.10
(Riethe P şi colab;1988).

Fig.13.10 Igienizarea dinţilor pentru a îndepărta coloraţiile extrinseci (Riethe P şi colab;1988).

Se va evita utilizarea pastelor de lustruit cu glicerină sau fluor pentru a evita

contaminarea şi eventualul conflict cu tehnica acidă de gravare. Pentru această procedură se
recomandă o pastă umedă de piatră ponce.

Selectarea culori.

Selectarea culorii reprezintă o etapă esenţială care va realiza o concordanţă cromatică

perfectă între aspectul dintelui şi materialul
compozit ales. Determinarea culorii dintelui se face
înainte ca dinţii să fie sediul unor proceduri
prelungite de uscare, deoarece dehidratarea modifică
tenta şi reduce transluciditatea (Roberson TM şi
colab;2006).
În mod normal dinţii sunt albi cu diverse
grade de gri, galben sau oranj. Culoarea, de
asemenea variază cu transluciditatea, grosimea şi
distribuţia smalţului şi dentinei precum şi cu vârsta
Fig.13.11 Secţiune longitudinală a unui pacientului. Alţi factori, cum ar fi fluoroza,
dinte frontal care arată trei zone de culoare 627
(Roberson TM şi colab;2006).
w – treime incizală translucidă; x – treime
medie;
y – treime cervicală de culoare mai închisă
colorările tetraciclinice şi tratamentele endodontice, de asemenea afectează culoarea dintelui.
O secţiune longitudinală printr-un dinte anterior arată trei zone de culoare Fig.13.11
(Roberson TM şi colab;2006).
Treimea incizală, unde există mai mult smalţ, este albă şi mai translucidă decât
treimea cervicală cu mai multă dentină, în timp ce treimea mijlocie este un amestec dintre
culoarea incizală şi cervicală.
Mulţi fabricanţi însoţesc produsele lor de chei de culori, care de regulă nu trebuie
schimbate cu altele de la alţi fabricanţi. În ultima vreme mulţi fabricanţi şi-au adaptat cheile
de culori după ghidul de culori VITA. Cele mai multe compozite sunt livrate în culorile
smalţului şi dentinei precum şi tente opace şi translucide.

Fig.13.12 Determinare culorii dintelui de restaurat cu ajutorul cheii de culori.(Riethe P şi

colab;1988).

Pentru selectarea culorii este necesară lumina naturală. În primul rând se determină
culoarea generală, iar apoi culoarea zonei ce trebuie restaurată. Dintele cheii de culoare se va
acoperi parţial de către buza pacientului pentru a obţine un efect natural Fig.13.12 (Riethe P şi
colab;1988). Selectarea culorii trebuie să se facă în maximum 30 de secunde, deoarece după
acest timp receptorii oculari disting cu greu diferenţa dintre culorile asemănătoare (Sturdevant
CM şi colab;1968). În final, pacientul verifică culoarea aleasă. Pentru siguranţă se aplică o
cantitate mică din materialul ales pentru restaurare pe zona ce trebuie refăcută, Fig.13.13
(Riethe P şi colab;1988).

Fig.13.13 Selectarea culorii prin comparare cu o cantitate de compozit aleasă pentru eventuala
restaurare (Riethe P şi colab;1988).

628
 Izolarea câmpului operator

Izolarea pentru restauraţiile estetice se face fie cu sistemul de ozolare cu folie elastică,
fie cu rulouri, cu sau fără fir de retracţie gingivală. Izolarea zonei de operat este un imperativ,
dacă se doreşte o adeziune. Contaminarea cu salivă a smalţului gravat acid sau a dentinei
condiţionate are ca rezultat reducerea sau chiar dispariţia adeziunii. Contaminarea
materialului de restauraţie în timpul inserţiei duce la degradarea proprietăţilor sale,
Fig.13.14 (Riethe P şi colab;1988).

Fig.13.14 Controlul umidităţii câmpului operator cu ajutorul foliei elastice de izolare (Riethe P şi
colab;1988).

Unii operatori preferă prepararea cavităţii primare cu freza de carbid, cu spray aer-apă
înainte de izolare. Restul procedurilor operatorii se fac într-un câmp izolat cât mai bine.
Cavitatea de clasa a III-a, prin definiţie, este localizată pe suprafaţa proximală a
dinţilor anteriori al căror unghi incizal este integru, Fig.13.15 Kidd EAM şi colab;2003).

Fig.13.15 Leziune carioasă tipică proximală pe faţa distală a unui incisiv centra(Kidd EAM şi
colab;2003).

13.5.2 Prepararea cavităţii de clasa a III a pentru compozit

Prepararea cavităţii de clasa a III a, prin definiţie este localizată pe suprafaţa proximală
a dinţilor anteriori al căror unghi incizal este integru. Această localizare constituie zona
predominantă pentru folosirea, în restaurare a materialeleor compozite din necesităţi de ordin
estetic. Din cauza legăturii puternice dintre materialul compozit, via sistemul adeziv şi smalţul
şi dentina dintelui nu sunt necesare alte modalităţi de retenţie. Pentru preparaţie se foloseşte

629
un instrument diamantat rotund, potrivit ca mărime care lasă o suprafaţă preparată rugoasă,
crescând aria suprafeţei cu microretenţiile mecanice. Instrumentele diamantate produc un strat
de detritus dentinar mult mai gros care va afecta negativ sistemul adeziv autogravant din
cauza acidului conţinător de agresivitate medie (Ogata M şi colab;2002). Selectarea
instrumentarului rotativ se face în funcţie de cunoştiinţele acumulate în această direcţie şi de
tehnica pe care o stăpâneşte. În cavităţile extinse pe suprafaţa radiculară sunt necesare
retenţiile secundare (şanţurile de retenţie). O formă suplimentară de retenţie se poate câştiga
prin realizarea creşterea ariei de bizotare de a lungul marginilor de smalţ.
Când o suprafaţă proximală, la dinţii anteriori trebuie tratată şi restaurată se pune
problema alegerii căii de acces: fie dinspre vestibular, fie dinspre oral. De preferat este calea
dinspre oral.
Avantajele restaurării cavităţii proximale cu abordarea orală sunt: 1) se păstrează
smalţul vestibular care sporeşte calitatea estetică; 2) smalţul fără suport dentinar, dar nu friabil
poate fi lăsat pe peretele vestibular al preparaţiei de clasa a III-a şi a IV-a; 3) combinarea culorii
compozitului nu este aşa critică; 4) discromia sau deteriorarea restauraţiei este mai puţin vizibilă
în cazul acestei abordări; 5) faţa orală este mai puţin subiectul modificărilor termice.
O abordare vestibulară devine valabilă când:

Fig.13.16 Leziune carioasă proximală la dinţii anteriori naliniaţi (Kidd EAM şi colab;2003).

1) leziunea carioasă este cantonată înspre faţa vestibulară, iar accesul va conserva
semnificativ structura dentară; 2) există un aliniament neregulat al dinţilor care face abordarea
orală nedorită; 3) caria extensivă s-a extins pe suprafaţa vestibulară şi 4) există o restauraţie
veche ce trebuie înlocuită care a fost plasată prin abordare vestibulară. Fig.13.16 (Kidd EAM
şi colab;2003);
Când ambele feţe sunt implicate, abordarea se va face din ambele direcţii deoarece
oferă un acces bun instrumentării. Când există o leziune sau restauraţie defectă pe faţa
proximală adiacentă feţei de tratat, se va rezolva în aceeaşi şedinţă. De regulă, o cavitate va fi
mai mare decât cealaltă. Prima dată se va prepara iniţial cavitatea mare şi apoi prin accesul
creat se tratează conservativ cavitatea mică. Când se va insera materialul restaurator se va
proceda invers. Cavitatea de clasa a III-a pentru restaurarea cu materiale compozite se prepară
diferenţiat, în funcţie de localizarea procesului carios sau a defectului de pe suprafaţa
proximală a dinţilor anteriori.

630
 1. Prepararea cavităţii de clasa a III-a convenţională

Desenul specific pentru cavitatea de clasa a III-a convenţională este similar cu cel
descris pentru cavitatea de clasa a III a pentru amalgam. Indicaţia primară pentru acest tip de
preparare este pentru restaurarea suprafeţei radiculare. De regulă sunt rare situaţiile, care
permit realizarea în întregime a unei astfel de preparaţii. În cele mai multe cazuri numai o
porţiune a cavităţii se prepară în această manieră, Fig.13.17 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.17 Pe suprafaţa radiculară se va prepara o cavitate de clasa a III a convenţională iar pe suprafaţa
coronară,în funcţie d cazul clinic fie o cavitate convenţional-bizotată, fie o cavitate modificată (Roberson
TM şi colab;2006).

Forma finală a preparării va fi o combinaţie a preparării modificate sau a preparării

convenţionale bizotate cu prepararea convenţională de pe suprafaţa radiculară.
Excepţie se va face de la această regulă, când leziunea este în întregime pe suprafaţa
radiculară a dintelui şi preparaţia este de tip convenţională care arată un contur marginal de 90
de grade şi o întîlnire perete-material restaurator cap la cap, Fig.13.18 (Roberson TM şi
colab;2006).
Secvenţele de preparare sunt identice cu cele din prepararea cavităţii de clasa a II-a
în şanţ, pentru amalgam, de pe suprafaţa radiculară dar o prezentăm şi pentru compozit în
paragraful următor.
Pentru această preparaţie se foloseşte freza rotundă Nr ½, 1 sau 2, sau un instrument
diamantat de aceiaşi dimensiune. Conturul marginal este preparat în întregime pe suprafaţa
radiculară iar pereţii laterali se extind până în structuri dentare sănătoase. Preparaţia se
extinde axial la o adâncime iniţială de 0,75 mm dacă se anticipează necesitatea şanţurilor de
retenţie, Fig.13.18 B (Roberson TM şi colab;2006).Dacă nu se anticipează retenţiile secundare
adâncimea cavităţii se limitează numai la îndepărtarea ţesutului cariat sau a defectului şi
oricum nu se va depăşi adâncimea de 0,75 mm. La acestaă adâncime, freza poate să atingă
dentina, materialul restaurator vechi sau poate să fie în ,,gol”. Pereţii laterali formează la
întâlnirea cu suprafaţa radiculară (conturul marginal) un unghi de 90 de grade.În această etapă
iniţială ,instrumentarea se face în limitele acestei adâncimi.Eventuala dentină cariată reziduală
se face în etapa finală de preparare a cavităţii, Fig.13.18 C (Roberson TM şi colab;2006).

631
 Fig.13.18 Indicaţia majoră pentru prepararea cavităţii de clasa a III a convenţionale este atunci
când leziunea se găseşte în întregime pe suprafaţa radiculară (Roberson TM şi colab;2006).

Desenul casetei realizate se poate considera a fi parte a formei de retenţie deoarece

pereţii externi pot fi retentivi din cauza paralelismului opozant sau uşoarei subminări. Caseta
poate să nu fie retentivă din cauza uşoarei divergenţe a pereţilor externi spre suprafaţa
radiculară. În acest caz se vor realiza şanţuri de retenţie în unghiurile diedre axio-incizal şi
axio-gingival, Fig.13.18 D şi E (Roberson TM şi colab;2006). Dacă s-a realizat preparaţia cu
instrumente diamantate pereţii sunt rugoşi.

2. Prepararea cavităţii de clasa a III-a convenţională bizotată

Prepararea convenţional bizotată a unei cavităţi pentru compozite este indicată atunci
când se înlocuieşte o restauraţie estetică defectă efectuată din materiale neadezive extinsă atât
pe suprafaţa radiculară cât şi pe suprafaţa coronară proximală
a dintelui. Prepararea convenţională a cavităţii de pe suprafaţa
radiculară prezintă în zona coronară margini de smalţ. În acest
caz se recurge la prepararea convenţională bizotată. Situaţiile
clinice pentru acest tip de preparare sunt date fie de o
restaurare veche extinsă în porţiunea coronară, fie de o
Fig.13.19 Desenul prepararii leziune carioasă largă, care necesită sporirea formei de
combinate(convenţională şi
convenţional-bizotată) pentru
retenţie şi rezistenţă coronar. Cavitatea preparată în conturul
clasa a III a care s-a extins pe său va include restauraţia veche, caria secundară marginală şi
suprafaţa radiculară şi coronară recurentă, structurile dentare friabile şi defectele. Tipul
(Roberson TM şi colab;2006).
convenţional bizotat de cavitate se caracterizează prin pereţi
externi perpendiculari pe suprafaţa de smalţ şi bizotaţi. Unghiurile interne pot să fie sau nu
la adâncime uniformă în dentină, variind cu grosimea porţiunii de smalţ a pereţilor externi.
632
Astfel că dacă jumătate din restaurare este pe rădăcină se va prepara în manieră
convenţională, iar restul jumătăţii din coroană se va prepara în stil convenţional bizotat. În
cazul în care cavitatea nu este extinsă suficient pe suprafaţa coronară se va prepara, la acest
nivel se va prepara o cavitate modificată iar retenţia se obţine numai prin tehnica gravării
acide a pereţilor de smalţ care au fost bizotaţi. Când o cavitate de clasa a III-a este extinsă
mult pe surafaţa coronară se recomndă o preparare convenţional bizotată în care se vor plasa
şanţuri de retenţie (gingival) şi godeu retentiv (incizal) pentru sporirea retentivităţii, Fig.13.19
(Roberson TM şi colab;2006).

3. Prepararea cavităţii de clasa a III-a modificată

Prepararea modificată a cavităţii de clasa a III-a este cea mai folosită preparare pentru
a fi restaurată cu compozite. Sunt indicate în leziunile mici şi moderate cu scopul de a fi cât
mai conservative posibil. De regulă, aceste carii mici şi moderat sunt mărginite de smalţ şi la
nivelu marginii gingivale.
A. Accesul la carie prin suprafaţa orală
Când dinţii sunt aliniaţi şi smaţul care acoperă caria are aceiaşi grosime atât la nivel
vestibular cât şi la nivel oral, cea mai indicată cale de abordare a leziunii carioase este prin
faţa orală pentru că aspectul estetic oferit de smalţul restant este superior celui oferit de
restauraţie. În plus, după prepararea cavităţii smalţul oral restant este subţire şi se va fractura
sub acţiunea forţelor ocluzale, Fig.13.20 (Roulet JF şi colab;2001).

Fig.13.20 Leziune carioasă tipică pe suprafaţa proximală a unui dinte anterior cu indicaţia de
acces dinspre oral (Roulet JF şi colab;2001).

Etapa i n i ţ i a l ă de preparare a cavităţii

În această situaţie de regulă se utilizează vizualizarea indirectă. Uneori se poate utiliza
şi vederea directă prin înclinarea capului pacientului.
După efectuarea anesteziei, igienizarea zonei, selectarea culorii şi izolare se foloseşte
o freză globulară de carbid (nr. 1/2; 1; 2) sau un instrument diamantat pentru stabilirea
conturului marginal, dimensiunea depinzând de extinderea procesului carios sau a restauraţiei
vechi defecte (Roberson TM şi colab;2006).
Înainte de a aborda dintele, se poziţionează freza pentru penetrare şi se rotează la
turbina cu spray aer-apă. Freza va intra rotindu-se în interiorul dimensiunii incizo-gingivale a
defectului sau a restauraţiei vechi pentru a nu lua contact cu dintele vecin, Fig.13.21 (Roulet
JF şi colab;2003).
633
 Fig.13.21 Accesul realizat prin suprafaţa orală în interiorul dimensiunii incizo-gingivale (Roulet
JF şi colab;2003).

Se direcţionează freza perpendicular pe suprafaţa de smalţ, dar într-un unghi de intrare

care plasează colul frezei în ambrazura din apropierea dintelui vecin Fig.13.22 (Roberson TM
şi colab;2006). Se foloseşte o presiune mică şi tăiere intermitentă.

Fig.13.22 Unghiul corect de intrare este paralel cu direcţia prismelor de smalţ (Roberson TM şi
colab;2006).

O penetrare incorectă va supraextinde conturul marginal oral în zone potenţial supuse

stresurilor şi va slăbi rezistenţa dintelui fără rost, Fig.13.23 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.23 O intrare incorectă va supraextinde conturul marginal oral (Roberson TM şi colab;2006).

Aceeaşi freză se va folosi pentru a lărgi suficient intrarea (forma de convenienţă) ca să

permită ulterior îndepărtarea dentinei infectate, completarea preparării şi inserţia materialului
restaurator, Fig.13.24 (Roulet JF şi colab;2003).

634
 Fig.13.24 Îndepărtarea smaţului cariat şi lărgirea accesului (Roulet JF şi colab;2003).

Extinderea va fi minimă, dictată de procesul carios sau materialul restaurator.

Este contraindicată includerea punctului de contact şi extinderea pe suprafaţa
vestibulară sau subgingival.
Dentina cariată infectată se îndepărtează cu o freză rotundă la turaţie joasă, cu
excavator sau cu ambele, Fig.13.25 (Roulet JF şi colab;2003).

Fig.13.25 Îndepărtarea dentinei cariate de pe pereţii laterali ai cavităţii (Roulet JF şi colab;2003).

În primul rând se va îndepărta dentina de pe pereţii laterali şi de la nivelul JSD.

Dentina cariată reziduală de pe peretele axial se va îndepărta în etapa finală. Smalţul
nerezistent şi friabil se va îndepărta, în timp ce se stabileşte conturul marginal. Smalţul restant
vestibular este subţire şi fără suport dentinar, dar se va păstra din motive estetice şi pentru că
sporeşte retenţia restauraţiei prin gravarea acidă a suprafeţei sale interne. Astfel, cavitatea va
avea un desen concav (,,formă de sac”), Fig.13.26 Roulet JF şi colab;2003).

Fig.13.26 Forma cavităţii, după finalizarea etapei iniţiale este concavă ,,formă de sac” Roulet JF şi
colab;2003).

635
 Nu se va insista de a prepara pereţi cu o anumită formă ci numai un unghi extern de
90 de grade sau mai mare. De asemenea extensia pulpară este dictată de leziune sau defect şi
de regulă nu are o adâncime uniformă.
Când suprafaţa smalţului este cavitară şi nu a beneficiat de avantajul remineralizării se
poate prepara o cavitate cu ajutorul unei freze rotunde sau a unui instrument diamantat.
Prepararea modificată nu se extinde în dentină şi ca atare întreaga preparaţie se află în smalţ
şi nu are pereţi interni şi retenţii mecanice. Adeziunea la smalţul gravat acid oferă retenţia
necesară, Fig.13.27 (Summitt JB şi colab;2006).

Fig.13.27 Leziunea carioasă limitată numai în smalţ este localizată sub punctul de contact. Cavitatea
preparată va avea forma de godeu (Summitt JB şi colab;2006).

Oricum, obiectivul preparării iniţiale modificate este acela de a conserva structura

dentară cât mai mult posibil, prin extinderea conturului marginal numai atât cât să cuprindă
extinderea periferică a leziunii. Smalţul friabil de la nivelul marginilor se va îndepărta
întotdeauna. Aceasta se poate efectua şi în timpul realizării bizotării. Pe cât posibil, forma
cavităţii 1) nu va include întreaga arie de contact; 2) nu se va extinde pe suprafaţa vestibulară
sau 3) subgingival.
Dacă preparaţia s-a extins gingival, la acest nivel se va completa cu o preparaţie de
clasa a III a convenţională.

E t a p a f i n a l ă de preparare a cavităţii
În etapa iniţială, cavitatea preparată se va extinde ca să cuprindă toate defectele, dacă
nu se anticipează încorporarea acestora în prepararea bizoului. În cavităţile limitate numai la
smalţ bizotarea se poate efectua în etapa iniţială. Dacă a rămas dentină cariată reziduală pe
peretele axial se va îndepărta cu o freză globulară potrivită ca dimensiune şi cu/sau un
excavator mic, Fig.13.28 (Roulet JF şi colab;2001).

636
 Fig.13.28 Aspectul cavităţii după îndepărtarea dentinei cariate reziduale (Roulet JF şi
colab;2001).

Bizotarea marginilor de smalț accesibile se realizează cu un instrument diamantat

flacără sau rotund orientat la 45° pe suprafaţa externă a dintelui şi cu o lăţime a bizoului de
0,5 - 2 mm, lățimea depinzând de mărimea preparării, localizarea marginilor și necesitățile
estetice ale restaurației. Fig.13.29 (Summitt JB şi colab;2006).

A B
Fig.13.29 A. Prepararea bizoului cu ajutorul unui instrument diamantat flacără.B.Reprezentarea
schematică a cavităţii preparate cu marginile externe de smalţ bizotate (Summitt JB şi colab;2006).

Dacă marginea de smalţ gingivală este subţire, nu se va bizota, ca de altfel şi marginea

orală care primeşte contacte centrice ce dezvoltă forţe masticatorii puternice. În continuare
restul secvenţelor urmează modelul celor descrise anterior.

B. Accesul la carie dinspre suprafaţa vestibulară

Este indicat accesul dispre suprafața vestibulară atunci când leziunea caroasă este
poziționată vestibular, când dinții sunt aliniați neregulat și face accesul oral de nedorit și când
se înlocuieste o restaurare necorespunzătoare care a fost plasată dinspre vestibular.
Etapa i n i ţ i a l ă de preparare a cavităţii
Cu câteva excepţii, aceleaşi etape sunt parcurse ca şi în cazul abordării orale.
Procedurile sunt mai simple din cauza vizibilităţii directe şi a leziunii sau vechii restauraţii,
care de regulă sunt mari.
Exemplu va fi incisivul central superior drept, faţa distală.
După ce s-a ales culoarea şi s-a efectuat anestezia, se aplică diga şi un ic interdentar
care va presa cauciucul şi ţesuturile moi subiacente pentru a îmbunătăţi accesul gingival
(Roberson TM şi colab;2006).
637
 Conturul marginal se stabileşte cu freza globulară sau un instrument diamantat nr. 2
montată la turbina cu răcire aer-apă ca în maniera abordării orale. Pentru a evita lezarea
dintelui vecin, în timpul preparării cavităţii se poate aplica o bandă metalică de protecţie,
Fig.13.30 (Riethe P şi colab;1988), sau o bandă de teflon.

Fig.13.30 Protecţia dintelui vecin cu bandă metalică şi prepararea cavităţii cu un instrument

diamantat rotund (Riethe P şi colab;1988).

După etapa iniţială cavitatea va avea formă concavă, Fig.13.31 (Riethe P şi

colab;1988).

Fig.13.31 Aspectul final al cavităţii, de formă concavă după etapa iniţială (Riethe P şi colab;1988).

În cazul leziunilor extinse şi oral, cavitatea se va prepara din ambele direcţii. În cazul
în care prepararea s-a extins şi pe suprafaţa radiculară, la acest nivel, cavitatea se va prepara
numai convenţional .
E t a p a f i n a l ă de preparare a cavităţii
Îndepărtarea dentinei infectate reziduale
Se realizează fie cu o freză globulară potrivită, fie cu un excavator mic, fie cu
amândouă. Sonda dentară nr. 2 este cea mai indicată pentru a verifica existenţa şi a îndepărta
eventuala dentină infectată de la nivelul joncţiunii smalţ-dentină, Fig.13.32 (Roberson TM şi
colab;2006).

638
 A B

Fig.13.32 A. Îndepărtarea dentinei cariate reziduale cu ajutorul excavatorului. B. Îndepărtarea

dentinei cariate de la nivelul JSD cu ajutorul unei sonde dentare (Roberson TM şi colab;2006).

În privinţa existenţei materialului vechi pe peretele axial, se va lua atitudine conform

principiilor enumerate anterior. Dacă este indicat se va proteja pulpa cu un liner de hidroxid
de calciu sau CIS modificat cu răşină, Fig.13.33 (Riethe P şi colab;1988).

Fig.13.33 Protejarea pulpei dentare cu un liner pe bază de CIS modificat cu răşină (Riethe P şi
colab;1988).
Bizoul pe marginile de smalţ accesibile se execută cu un instrument diamantat flacără
în unghi de 45° cu suprafaţa dintelui pentru a realiza un bizou lat de 0,5 - 2mm, Fig.13.34
(Riethe P şi colab;1988).

Fig.13.34 Bizotarea marginilor de smalţ cu un instrument diamantat flacără (Riethe P şi

colab;1988).

639
 În final, prepararea este spălată, uscată şi inspectată.

13.5.3 Prepararea ,,în tunel” la nivelul dinţilor anteriori

Accesul la leziunile situate pe frontali este similar cu cel descris la laterali şi se poate
face dinspre vestibular sau oral. Totuşi se preferă accesul dinspre oral pentru a conserva
smalţul vestibular şi a micşora problemele estetice în viitor. Nu sunt necesare elemente
retentive Fig.13.35 A şi B (Mount GJ şi colab,1999). Dacă smalţul proximal nu prezintă
cavitaţie în zona leziunii iniţiale se lasă intact pentru a se remineraliza. Dacă dimpotrivă, este
prezentă cavitaţia, se curăţă defectul cu grijă protejând dintele vecin cu o bandă metalică
standard.
Prezenţa smalţului nesusţinut nu are nici o consecinţă, pentru că va fi fortifiat prin
adeziunea la materialul restaurator. (Cis sau material compozit sau CIS laminat cu compozit).

A B

Fig.13.35 A. Leziune mică sub punctul de contact la un incisiv centrl superior.

B. Cavitatea preparată.Smalţul proximal rămâne intact cu excepţia
unui mic orificiu sub punctul de contact,similar ca la „tunelul”
posterior (Mount GJ şi colab;1999).

Restaurarea cavităţii preparate în tunel

Pentru restaurarea cavităţii de clasa a II-a sau clasa a III-a, preparată în „tunel” se
recomandă ca material de elecţie CIS. Prima dată s-a utilizat ciment CIS din cauza opacităţii
sale şi eliberării de fluor. S-a demonstrat că aceste cimenturi reduc riscul cariei secundare şi al
cariei suprafeţei proximale a dintelui adiacent. În plus, numărul s. mutans în placa proximală
vecină restauraţiei cu CIS este mult mai scăzut decât în cazul amalgamului sau compozitului
(Svanberg M şi colab;1990).
Mai nou, ca material de elecţie, pentru restaurarea unei astfel de preparări se recomandă
CIS cu adaos de răşină pentru că este radioopac şi s-a demonstrat că previne microinfiltraţiile.
CIS se va aplica în conformitate cu recomandările fabricantului, aproximativ la nivelul
joncţiunii smalţ-dentină.
640
 Restul preparării ocluzale de 1,5-2 mm se va restaura cu material compozit după tehnica
laminării. Răşina compozită este mai rezistentă la uzură şi va spori rezistenţa dintelui la
fractură.
Modelarea, finisarea şi lustruirea se vor face după tehnica deschisă în acest capitol.

13.6. PROCEDURI CLINICE PENTRU PREPARAREA CAVITĂŢII DE CLASA A IV-A

RESTAURATE CU COMPOZITE

13.6.1 Proceduri clinice iniţiale

Restaurarea compozită de clasa a IV-a a fost imaginată ca un tratament conservativ

care să restaureze dinţii anteriori cu defecte sau cu leziuni carioase, ce au implicat marginea şi
unghiul incizal. Evaluarea preoperativă a ocluziei este esenţială, deoarece poate să influenţeze
extensia preparării cavității (pentru a plasa marginile cavităţii în arii fără contacte ocluzale) şi
forma de retenţie şi rezistenţă. Factorii ocluzali pot să dicteze realizarea unei preparări
convenţionale cu o formă a rezistenţei mult mai accentuate (formă de casetă, podea plată,
pereţi paraleli cu axul lung al şi perpendiculari pe forţele ocluzale) şi o formă de retenţie
secundară importantă (şanţuri de retnţie şi un bizou larg).
De asemenea alegerea culorii ridică probleme importante clinice pentru că dentina nu
are o coloraţie normală. Pentru un contact interdentar bun se recomandă inserarea icului
înainte de începerea preparării.
Pentru preparaţiile largi sau în caz de fracturi izolarea ridică probleme clinice iar o
extensie pe suprafaţa radiculară poate să altereze design-ul preparării. De asemenea, este o
manoperă benefică a se amprenta anterior preparării pentru a se realiza un contur potrivit.
Perfecţionarea continuă a materialelor de restaurare estetice şi a tehnicilor adezive, la
ora actuală pentru prepararea cavităţii de clasa a IV-a se iau în considerare doar două
modalităţi de preparare.

A. Prepararea cavității de clasa a IV-a a convenționale

Acest tip de preparare se limitează numai la aria cavităţii de clasa a IV a care s-a
extins pe suprafaţa radiculară. Oricum, pe suprafaţa radiculară este necesar un contur
marginal de 90° şi şanţuri de retenţie, iar pe porţiunea coronară se va adapta forma modificată
de preparare a cavităţii.

B. Prepararea cavităţii de clasa a IV-a modificată

Preparaţia de clasa a IV-a modificată este indicată pentru restaurările cu compozite a

leziunile mici sau moderate şi în fracturi mici şi mijlocii ale unghiului incizal.
Obiectivul major este acela de a îndepărta cât mai puţină substanţă dentară, în timp ce
se realizează cea mai potrivită formă de rezistenţă şi retenţie. Odată ce cavitatea a inclus, în
forma sa unghiul incizal şi o arie din marginea incizală, indiferent dacă aceasta este rezultatul

641
unui proces carios sau al deteriorării unei vechi restauraţii sau al unui traumatism accesul la
leziune nu este dificil, Fig.13.36 (Kidd EAM şi colab;2003).

Fig.13.36 Cavitate reprezentativă care a inclus unghiul incizal şi presupune prepararea cavităţii
de clasa a IV a modificată (Kidd EAM şi colab;2003).

O carie existentă sau o restauraţie defectă se îndepărtează cu o freză globulară sau un

instrument diamantat potrivite ca dimensiune. Se prepară conturul marginal incluzându-se şi
smalţul friabil sau nerezistent. Problema cu desenul acestei cavităţi este obţinerea unei forme
de retenţie adecvate. Din această cauză tot smalţul restant, chiar dacă este fără suport dentinar
se va păstra, Fig.13.37 (Kidd EAM şi colab;2003).

Fig.13.37 Păstrarea smalţului restant este un avantaj în favoarea sporiri retenţiei cavităţii (Kidd
EAM şi colab;2003).

După îndepărtarea leziunii carioase sau a vechii restauraţii cavitatea preparată va avea
o formă concavă similară cu cea discutată la cavitatea de clasa a III-a modificată. Marginile
de smalţ ale cavităţii preparate se bizotează cu un instrument diamantat flacără sau rotund.
Bizoul va avea o lăţime de 0,5 - 2mm, în funcție de dimensiunea cavității și necesitatea
retenției. Uneori un bizou dantelat, nonliniar ajută la mascarea marginilor restaurației.
Fig.13.38 (Summitt JB şi colab;2006).

642
 Fig.13.38 La nivelul unghiului incizal bizoul va avea o lăţime de 1 mm (Summitt JB şi colab;2006).

De regulă nu sunt necesare şanţuri de retenţie deoarece retenţia se obţine prin sistemul
adeziv.
În cazul fracturii minore a unghiului incizal, în care leziunea se limitează numai la
smalţ nu se recomandă prepararea iniţială de cavitate ci se face această arie rugoasă prin
pregătirea conturului marginal cu o configuraţie bizotată după tehnica expusă mai sus urmată
de tehnica adezivă, Fig.13.39 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.39 Smalţul fracturat este bizotat cu un instrument diamanta flacără (Roberson TM şi

colab;2006).

După o fractură traumatică este necesară o preparare minimă. Dentina expusă trebuie
protejată cât mai rapid cu un ciment glasionomer rezistent, care poate rămâne ulteriror ca
protecţie pulpară, Fig.13.40 Mount GJ şi colab;1999).

A B

643
 Fig.13.40 A. Fractură traumatică a unui incisiv central superior. Dentina este expusă dar nu şi
pulpa. B. A fost aplicat un ciment glasionomer ca procedură de urgenţă şi lăsat o săptămână până ce
dintele nu mai este sensibil Mount GJ şi colab;1999).

După o săptămâna cimentul glasionomer s-a îndepărtat de pe dinte cu excepţia

dentinei peste care rămâne ca protecţie pulpară. Se bizotează marginile cavităţii şi se gravează
acid atât smalţul cât şi cimentul glasionomer, Fig.13.41 (Mount GJ şi colab;1999).

Fig.13.41 Bizotarea marginilor de smalț şi a cimentului ionomer de sticlă (Mount GJ şi

colab;1999).

În cazul unei leziuni carioase asociată cu fractura unghiului incizal, Fig.13.42 (Riethe
P şi colab;1988) se îndepărtează dentina şi smalţul cariat cu o freză rotundă sau un instrument
diamantat rotund şi se lasă numai dentina afectată, Fig.13.43 (Riethe P şi colab;1988).

Fig.13.42 Când unghiul s-a fracturat din cauza procesului carios se îndepărtează smalţul şi
dentina cariată (Riethe P şi colab;1988).

Se îndepărtează smalţul friabil si cariat dar cel sănătos şi nesusţinut se păstrează,

eventual fortifiindu-se cu ciment glasionomer, Fig.13.43 (Riethe P și colab;1988).

644
 Fig.13.43 În caz de cavitate profundă se recomandă protecţie pulpară cu ciment glasionomer. Se
contraindică utilizarea pinurilor de retenţie (Riethe P și colab;1988).

Se contraindică folosirea pinurilor de retenţie din cauza posibilelor microfracturi

ulterioare în dentina de suport. În cazul în care leziunea este adâncă se va proteja pulpa cu un
liner de ciment glasionomer

13.7 TEHNICA DE PREPARARE A CAVITĂŢII DE CLASA A V-A RESTAURATĂ CU

COMPOZITE.

Prin definiţie leziunea carioasă, care în urma tratamentului rezultă cavitatea de clasa a
V-a este localizată în treimea gingivală vestibulară şi orală a suprafeţei tuturor dinţilor,
Fig.13.44 (Summitt JB şi colab;2006).

A B

Fig.13.44 A.Exemplu de carie tipică în treimea cervicală vestibulară la nivelul marginii gingivale.
B. Exemplu de carie în treimea cervicală orală (Summitt JB şi colab;2006).

Din motive estetice, materialele compozite sunt materialele de elecţie utilizate pentru
restaurarea cavităților de clasa a V-a la dinţii anteriori. Dacă se face excepţie de la dorinţa
estetică, se pot utiliza restaurări din amalgam care sunt mai durabile şi mai uşor de aplicat sau
din cimenturi ionomere de sticlă cu proprietăţi anticariogenice (Roberson TM şi colab;2006).
Când se alege materialul restaurator se iau în considerare o serie de factori ca esteticul,
activitatea carioasă, accesul la leziune, controlul umidităţii şi vârsta pacientului.
De fapt, creşterea mediei de viaţă a populaţiei este un fapt important, când se tratează
leziunea de pe suprafaţa radiculară. Cu cât pacientul este mai în vârstă, cu atât este mai
importantă retracţia gingivală. Cu cât sunt expuse mai multe suprafeţe radiculare, cu atât va

645
creşte mai mult prevalenţa cariei radiculare şi/sau eroziunile cervicale sau defectele de
abrazie, Fig.13.45 (Kidd EAM şi colaB;2003).
Din această cauză, cele mai multe necesităţi restaurative vor implica suprafaţa
radiculară şi ca atare, ce material restaurator se va folosi. Aşa cum s-a amintit, se preferă
cimentul ionomer de sticlă. Folosirea altor materiale restauratorii decât compozitele este
indicată, dacă pacienţii vârstnici prezintă şi alte probleme ce contraindică materialele
compozite. Printre acestea se numără: scăderea fluxului salivar, reducerea salivaţiei si
îndemânării în efectuarea periajului, sporirea dificultăţii de izolare a zonei de operat,
dificultăţi în efectuarea unor manopere operatorii din cauza problemelor medicale şi fizice ale
pacienţilor.

A B C

Fig.13.45 A. Carie activă pe suprafaţa radiculară a unui canin superiror. B.Eroziuni pe suprafaţa
vestibulară a dinţilor anteriori maxilari. C. Abrazii pe faţa vestibulară a dinţilor mandibulari (Kidd EAM
şi colaB;2003).

Înainte de a începe prepararea cavităţii, se selectează culoarea materialului compozit

ce se va utiliza şi apoi se izolează câmpul operator. Izolarea se va face fie cu sistemul cu folie
elastică şi clame nr. 212, fie cu rulouri de vată absorbantă şi fir de retracţie gingivală. Pentru
restaurarea cavităţii de clasa a V-a se vor utiliza compozite microfile, deoarece sporesc
netezimea suprafeţei şi flexibilitatea restauraţiei în zona cervicală unde dintele suferă o
îndoire sub acţiunea forţelor ocluzale (Heymann HO şi colab;1991).

13.7.1 Proceduri clinice iniţiale

Când se realizezază o cavitate de clasa a V-a este necesară anestezia. Înainte de

izolare şi de alte manopere care uscă dintele se selectează coloarea fără a se omite faptul că
dintele în acestă zonă are o tentă închisă. Izolarea se face cu folie elastică de izolare şi
clemele Nr.212, Fig.13.46 (Kidd EAM şi colab;2003) sau cu rulouri de vată şi fir de retracţie
(Roberson TM şi colab;2006).

646
 A B

Fig.13.46 A. Izolarea cu folie elastică şi clema 212 a unei leziuni necarioase localizată în treimea cervicală.
B. Izolarea cu folie elastică şi clema 212 a unei leziuni carioase din treimea cervicală a unui dinte (Kidd
EAM şi colab;2003)

13.7.2 Prepararea cavităţii de clasa a V-a

A. Prepararea convenţională a cavităţii de clasa a V a

Prepararea de clasa a V-a convenţională pentru compozite este indicată în situaţiile,

când leziunea carioasă sau defectul este situat în întregime sau parţial pe suprafaţa
radiculară vestibular şi oral a tuturor dinţilor.
Prepararea convenţională de clasa a V-a este similară cu cea descrisă pentru amalgam,
Fig.13.47 (Roberson TM şi colab;2006).

647
 Fig.13.47 Exemplu de cavitate de clasa a V a preparată convenţional pentru restaurare cu
amalgam (Roberson TM şi colab;2006).

Trăsăturile caracteristice ale cavităţii includ unghiuri de 90° la nivelul conturului

marginal, adâncime uniformă a peretelui axial şi şanţuri de retenţie.
De cele mai multe ori leziunile carioase sau defectele au smalţ la nivelul marginii
incizale (ocluzale), meziale şi/sau distale. Preparaţia de clasa a V-a convenţională se va
prepara numai la nivelul leziunii cantonate pe suprafaţa radiculară. Zonele cu smalţ se vor
trata folosind fie prepararea convenţională bizotată, fie cea modificată.

B. Prepararea cavităţii de clasa a V-a convenţională bizotată

Această preparaţie este indicată fie când se înlocuieşte o restauraţie veche, care a
utilizat prepararea convenţională, fie pentru o nouă leziune mult extinsă, dacă operatorul
consideră că vor fi necesare şanţuri de retenţie gingivale.
Prepararea convenţională bizotată de clasa a V-a este similară cu cea descrisă pentru
amalgam cu deosebirea că dacă se folosesc materiale adezive de restaurare toate marginile de
smalţ se vor bizota. Prepararea iniţială va avea un unghi de 90° la nivelul conturului marginal,
care ulterior se va bizota, Fig.13.48 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.48 O cavitate de clasa a V-a convenţională bizotată largă complet preparată (Roberson TM
şi colab;2006).

Peretele axial va fi la adâncime uniformă de 0,2 mm în dentină, când nu sunt necesare

şanţurile de retenţie şi de 0,5-0,6 mm, când este prezent smalţul marginal şi se anticipează
sistemele de retenţie secundare. Şanţurile de retenţie nu sunt indicate, dacă întreaga cavitate
este localizată în smalţ.
Avantajele bizotării sunt: 1) sporirea retenţiei prin existenţa unei suprafeţe mari de
smalţ tratat acid; 2) reducerea microinfiltraţiilor prin sporirea legăturii dintre material şi dinte
şi 3) reducerea sau înlăturarea necesitatății şanţurilor de retenţie (în consecinţă se conservă
mult din structura dentară).

648
 Când leziunea carioasă s-a extins şi pe suprafaţa radiculară, peretele gingival al
cavităţii se va prepara în manieră similară cu cel al cavităţii de clasa a V-a convenţională,
Fig.13.49 Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.49 Cavitate de clasa a V-a extinsă pe suprafaţa radiculară complet preparată; cavitatea
coronară are un desen convenţional bizotat iar cavitatea radiculară un desen convenţional (Roberson TM
şi colab;2006).

Se vor bizota numai marginile de smalţ.

C. Prepararea cavităţii de clasa a V-a modificată

Este indicată pentru restaurarea defectelor sau leziunilor mici şi moderate. Obiectivul
major – să se restaureze defectul sau leziunea cât mai conservativ posibil. Leziunea sau
defectul sunt superficiale iar după preparare rezultă o cavitate cu pereţi divergenţi şi suprafaţă
axială mare, nu are o adâncime uniformă şi cu un aspect de godeu.
Prepararea de clasa a V-a modificată este ideală pentru defectele mici de smalţ sau
cavităţile mici, care sunt în întregime în smalţ. Acestea includ ariile decalcificate şi hipoplazia
treimii cervicale a dinţilor, Fig.13.50 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.13.50 Leziune carioasă minimă localizată în treimea cervicală în întrgime în smalţ, ideală
pentru a prepara o cavitatea de clasa a V-a modificată (Roberson TM şi colab;2006).

649
 E t a p a i n i ţ i a l ă de preparare a dinteluii
După procedurile obişnuite preliminare, iniţial cavitatea se prepară cu o freză rotundă
diamantată sau din carbid, Fig.13.51 (Roberson TM şi colab;2006) cu care se îndepărtează
întreaga leziune din smalţ.

Fig.13.51 Prepararea cavităţii, în întregime în smalţ cu ajutorul unui instrument diamantat

rotund (Roberson TM şi colab;2006)

Dacă procesul carios sau defectul s-a extins până la dentină, prepararea în această
etapă nu va fi mai adâncă de 0,2 mm în interiorul dentinei pentru că nu sunt necesare şanţurile
de retenţie. Nu se va îndepărta inutil substanţa dentară pentru a realiza un unghi de 90° la
nivelul conturului marginal.

E t a p a f i n a l ă de preparare a dinteluii
Dacă există dentină infectată restantă, se va îndepărta cu o freză globulară sau un
excavator mic sau cu ambele. În final cavitatea are forma unui godeu, Fig.13.52 Roberson TM
şi colab;2006).

Fig.13.52 Cavitatea de clasa a V-a modificată, complet preparată are forma unui godeu
(Roberson TM şi colab;2006).

13.7.3 Prepararea cavităţii de clasa a V-a modificată în leziuni necarioase

(abrazii/eroziuni)

650
 Pentru restaurarea zonelor cervicale abrazate sau erodate se va realiza de asemenea
o preparaţie de clasa a V-a modificată.
Abrazia în formă de crestătură şi adesea de “V” reprezintă o pierdere a structurii
dentare prin uzură sub acţiunea forţelor mecanice cum ar fi un periaj incorect şi puternic cu o
perie de dinţi dură şi o pastă abrazivă (Mair LH;1992), Fig.13.45 C (Kidd EAM şi
colab;2003).
Eroziunea, adesea sub forma unei crestături se întâmplă în primul rând ca rezultat al
dizolvării chimice (ex.: expunere susţinută la acizi citrici – sucuri, coca-cola, etc) sau
vomismente (Jaarvinen VK şi colab;1991), Fig.13.45 B (Kidd EAM şi colab;2003).
Eroziuni idiopatice sau abfracţiile se pot întâmpla din cauza îndoirii dinţilor în aria
cervicală sub acţiunea forţelor ocluzale şi debutează cu microfractura structurii smalţului
subţire de la nivelul joncţiunii smalţ-ciment combinată cu un periaj dentar abraziv. Aceste
crestături sunt progresive, lărgindu-se cu timpul, dacă nu se elimină factorul cauzator (Lee
WC şi colab;1984), Fig.13.53 (Summitt JB şi colab;2006).

Fig.13.53 Teoria abfracţiei care postulează că flaxarea dintelui cauzează fracturarea prismelor
de smaţ şi pierderea smalţului care va iniţia leziunea necarioasă în zona cervicală (Summitt JB şi
colab;2006).

Dacă aceste defecte au apărut, operatorul va decide, cu aprobarea pacientului dacă

aceste zone vor fi restaurate. Decizia de restaurare se va baza pe următoarele considerente
(Lee WC şi colab;1984):
 cariile – dacă sunt prezente, active şi nu a beneficiat de
avantajul remineralizării se vor restaura. Dacă leziunea este incipientă
sau foarte superficială şi este localizată pe suprafaţa radiculară,
tratamentul constă numai din reconturarea minoră a zonei
(cimentoplastia) şi aplicarea de substanţe (geluri, varnish) cu fluor pentru
că cele mai multe eroziuni şi abrazii nu sunt cariate sau sunt carii oprite
în evoluţie (remineralizate), Fig.13.54 (Kidd EAM şi colab;2003);

651
 A B

Fig.13.54 A. Caria treimii cervicale a dintelui şi suprafeţei radiculare întreţinută de aspectul smalţului
anfarctuos şi retentiv. B. După reconturarea zonei cu îndepărtarea smalţului nesusţinut caria a fost oprită
în evoluţie (Kidd EAM şi colab;2003);

 aspectul gingiei – dacă defectul a produs inflamaţie gingivală

şi/sau se anticipează recesiune gingivală, se va restaura (de regulă gingia
este sănătoasă, iar defectul se produce după retracţia gingivală),
Fig.13.55 (Summitt JB şi colab;2006);

Fig.13.55 Leziunea carioasă a produs înflamaţia gingivală (Summitt JB şi colab;2006);

 esteticul – dacă defectul s-a produs într-o zonă estetică

importantă, pacientul va opta pentru restaurare cu un material estetic;
 sensibilitatea – dacă aceste angulaţii sunt foarte sensibile,
aplicarea unui adeziv dentinar, pentru un timp reduce sau elimină
sensibilitatea. Dacă sensibilitatea continuă să fie prezentă se impune
restaurarea;
 protecţia pulpară – dacă defectul este larg şi penetrant spre
pulpă, se indică restaurarea sa;
 rezistenţa dintelui – dacă zona abrazată sau erodată este largă şi
adâncă, rezistenţa dintelui în regiunea cervicală este compromisă.
Aplicarea unei restauraţii adezive va elimina progresia şi îmbunătăţi
rezistenţa dintelui Fig.13.56 (Kidd EAM şi colab;2003).

652
 Fig.13.56 Abrazie accentuată în treimea cervicală care pune în pericol rezistenţa dintelui (Kidd EAM şi
colab;2003).

Preparaţia de clasa a V-a modificată în cazul zonelor abrazate şi erodate necesită de

regulă numai realizarea de rugozităţi pe pereţii interni ai cavităţii, bizotarea marginilor de
smalţ şi plasarea de şanţuri de retenţie în ariile fără smalţ, Fig.13.57 (Roberson TM şi
colab;2006).

Fig. 13.57 Prepararea unei cavităţi de clasa a V-a modificată în

abrazii şi eroziuni.
A. Leziunea preoperatorie. B. Bizotarea smalţului marginal. C. Rugozitarea peretelui intern.
D. Realizarea şanţurilor de retenţie (Roberson TM şi colab;2006).

În funcţie de localizarea defectului se va efectua: 1) prepararea convenţională, dacă

aria erodată sau abrazată este în întregime pe suprafaţa radiculară; 2) prepararea
convenţională bizotată, dacă leziunea este prezentă incizal/ocluzal în smalţ şi 3) prepararea
modificată, dacă defectul este în întregime înconjurat de smalţ.

13.7.4. Prepararea cavităţilor în defectele punctiforme de pe suprafeţele netede

Ocazional, o suprafaţă dentară, care în mod normal este netedă, poate să prezinte
fosete defecte în smalţ, Fig. 13.58 A (Roberson TM şi colab;2006).

653
 Fig.13.58 A. Fosetă defectă pe faţa vestibulară a unui incisiv maxilar. B. Prepararea cavităţii
modificată finalizată (Roberson TM şi colab;2006).

Acestea se vor restaura după tehnica preparari modificate a cavităţii. O preparare în

asemenea fose aberante va avea un contur marginal dictat de extensia defectului şi/sau
leziunii. Fosa aberantă defectă aflată în întregime în smalţ se prepară cu o freză rotundă
potrivită ca dimensiune sau un instrument diamantat, numai cât să elimine defectul. Fig. 14.38
B (Roberson TM şi colab;2006). Retenţia se obţine prin tehnica de tratare acidă şi folosirea
materialelor restauratorii adezive. Dacă defectul a inclus şi dentina, se îndepărtează şi dentina
infectată, iar marginile de smalţ vor fi bizotate. În final preparaţia are formă de godeu.

13.8 BIBLIOGRAFIE

BAUM,L et al; Textbook of Operative Dentistry.Ed W.B Saunders Company 1995.

BAUM,L et al; Textbook of Operative Dentistry Ed Saundesr 1999.
BAYNE,CS;THOMPSON,JY; Biomaterials.Cap 4 Art and Science of Operative Dentistry
Sturdevant,s Ed Mosby 2006.
BOCSKAY,I et al; A fogszuvasodas kor-es gyogytana.Ed Lyra Kiado Marosvasarhely,2006:
BLACK, G.V.: A work on operative dentistry; the technical procedures in filling teeth.
Chicago: Medico-Dental Publishing Company.
BOWEN,RL; Dentals materials filling composites and reaction product of BIS phenol and
glycidyl acrylat.US Patent3066.1962.
BUONOCUORE,MG; Simple method of increasing the adhesion of acrylic filling materials
to enamel surfaces.J Dent res.1955.
BRATU,D et al; Materiale Dentare.Lito UMF timisoara 1993.
BRATU,D et al; Materiale Dentare.Ed Helicon Timisoara 1995.
BRATU,D et al; Materiale Dentare.Ed Helicon Timisoara 1998.BRYANT, R.W., Long-term
implications for composite resin restorations. ,,Ann Roy Aust Coll Dent Surg” 1989; 10:84–
90.
BRYANT, R.W., Direct posterior composite resin restorations. 1. Factors influencing case
selection (Review). Aust. Dent. J. 1992; 37:81-7.
CARLIGERIU,V; Tratat de Odontoterapie conservatoare şi Restauratoare.Ed Mirton
Timisoara 2002.
654
CAZACU,NCE et CAZACU,C;Ghid d utilizare a sistemului de izolare cu folie
elastică)digă)în specialităţile medico-dentare.Ed universitară Carol Davila Bucureşti 2009.
CHARBENEAU,GT;Principles and Practice of Operative Dentistry.Ed 3 Philadelphia Lea &
Febiger 1988.
CONDON,JR et al; Assesing the effect of composite formulation on polymerization stress.J
Am Dent Assoc.2000.
DAVIDSON-KABAN,SS; The effect of curing ligth variations on bulck curing and wall
quality of two types and various shades of resin composites,Dent Mater.1984,1997.And Am J
Dent 1994.
DIETSCHI D ; Free-hand bonding in the esthetic treatment of anterior teeth.J Esthet Dent
9.1997.
FEILZER,AJ et al; Setting stress in composite resin in relation to configuration of the
restoration.J Dent Res.1987.
FEILZER,AJ et al; Relaxation of polymerization contraction shear stress by hygroscopic
expansion.J Dent Res.1990.
FEILZER,AJ et al; Influence of ligth intensity on polymerization shrinkage and integrity of
restoration-cavity interface.Eur J Oral Sci.1995.
FEJERSKOV,O;KIDD,EAM;Dental Caries.The disease and its clinical management.Ed
BlackWell.2004.
FORSTEN,L;Fluoride release of glass-ionomer.Ed Hunt P 1994.GAFAR,M et al; Metode şi
Tehnici curente în ODONTOLOGIE.Ed Medicală.Bucureşti 1980.
GAFAR,M et al ; Odontologie şi Parodontologie.Ed Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1983.
JAARVINEN VK et al ; Risk factorsin dental erosion.J Dent Res.1991.
HANSEN EK et al; Improved efficacy of dentin-bonding agents.Eur J Oral Sci.1997.
HEYMANN HO et al; Examining tooth flexure effects on cervical restorations.J Am Dent
Assoc.1991.
HUME,WR; Pulpal response to glass-ionomers.Hunt P .Philadelphia 1994.
ILIESCU,A et GAFAR,M ; Cariologie şi Odontoterapie Restauratoare.Editura
Medicală Bucureşti 2006.
INOKOSHI,S et al;Dual-cure luting composites .J Oral Reabilit 1993.
JACOBSEN,T et al; Some effects of water on dentin bonding.1995.
JOHNSON,GH et al; Postoperative sensitivity associated with posterior composite and
amalgam restorations.Oper Dent 1988.
KEMP-SCHOLTE,CM; Marginal integrity of cervical composite.ACTA 1989.
KIDD,EAM et al; Pickard,s Manual of Operative Dentistry Ed 8. Oxford
2003.
KIDD,EAM et al;Dental Caries Ed Blackwell 2004 Cap.7.
KIDD,EAM et al;Pickard,s manual of operative dentistry.Oxford 1996.
ENANS, J.R.; WETZ, J.H.: The pinned amalgam restorations. Part 1, J Prosthet Dent 1977;
37; 37-41.
LANG,BR et al; Filler particle size and composite resin classification systems.J Oral rehabil
1992.

655
LEE WC et al; possible rol of tensile stress in the etiology of cervical erosive lesions of
teeth.J Prosthet Dent 1984.
LEINFELDER,KF; Composites: current status and future developments .1986.
LEINFELDER,KF; An in vitro device for determining wear of posterior composites.J Esthet
Dent 1999.
LEINFELDER,KF; Packable composites:overview and technical consideration.J.Esthet dent
1999.
MAIR LH; Wear in dentistry:current terminology.J Dent 1992.
MOUNT,GJ; Glass ionomer cements:clinical consideration.Clinical Dentistry.1984.
MOUNT, G.J., Adhesion of glass–ionomer cement in the clinical environment. ,,Oper Dent”
1991; 16:141–8.
MOUNT, G.J., Clinical placement of modern glass–ionomer cements. ,,Quintessence Int”
1993; 24:107–11.
MOUNT, G.J., An atlas of glass–ionomer cement: a clinician guide, 2nd ed. London: Martin
Dunitz; 1994.
MOUNT, G.J., Longevity in glass–ionomer restorations: review of a successful technique.
,,Quintessence Int” 1997; 28:643–50.
MOUNT,GJ;BRYANT,RW; Conservarea şi Restaurarea structurii dentare .Ed All
Educational 1999.Cap.8 Glasionomerii(Cementurile ionomere de sticlă).Pag;69-92.
MOUNT, G.J., MAKINSON OF, PETERS MCRB. The strength of auto-cured and light-cured
materials. The shear punch test. ,,Aust Dent J” 1996; 41:118–23.
MOUNT,G,J ; HUME,W,R ; Conservarea şi Restaurarea structurii dentare .Ed All
Educational 1999.
MOUNT,GJ; Clinical requirements for a successful ,,sandwich“.Aust Dent J 1989.
NAKABAYASHI,M et al; Effect of HEMA on bonding to dentine .Dent Mater 1992.
MORAND, J.M.; JONAS, P.: Resin-modified glass-ionomer cement restorations of posterior
teeth with proximal carious lesions. Quintessence Int 1995; 26:389-394.
MOUNT, G.J.: The use of amalgam to protect remaining tooth structure. NZ Dent J 1977;
73:15-20.
MOUNT, G.J.: Minimal treatment of the carious lesion. Int Dent J 1991; 41:55-9.
NICHOLSON, J.W., ANSTICE, M., The development of modified glass–ionomer cements for
dentistry. ,,Trends Polymer Sci” 1994; 2:272–6.
NICHOLSON, J.W., ANSTICE, H.M., McLEAN, J.W., A preliminary report on the effect of
storage in water on the properties of commercial light cured glass- ionomer cements. ,,Br
Dent J” 1992; 173:98–101.
NICHOLSON, J.W., CZAMECKA, B., LIMANOWSKA-SHAW, H., Effect of glass–
ionomer and related dental cements on the pH of lactic acid storage solutions. ,,J Dent Res”
press.
NUSSBAUM,R;Probleme de cariologie.LITO IMF Timisoara 1979.
OGATA M et al; Effect of sel-etching primer vs phosphoric acid etchant on bonding to bur-
prepared dentin.Oper Dent 2002.
PAPA, J.; WILSON, P.R.; TYAS, M.J.: Tunnel restorations. J Esthet Dent 1992; 4:4-9.
PASHLEY,DH et al; Smear layer.Oper Dent 1984.1992.
656
PICKARD,HM; A Manual of Operative Dentistry.Ed Oxford Londra 1970.
RIETHE,P et al; Kariesprophylaxe und konservierende Therapie.Ed Thieme 1988.
ROBERSON TM et al; Biomaterials.Cap 11 Art and Science of Operative Dentistry
Sturdevant,s Ed Mosby 2006.
ROMÂNU,M;BRATU,D;Polimerizarea în Stomatologie.Ed Brumar 2000.
ROMÂNU,M;BRATU,D;Materiale Dentare.Noţiuni teoretice şi aplicaţii clinice.Ed Brumar
2003.
ROYDHOUSE, R.H.; RICHARDSON, A.S.: The current clinical status of fissure sealants. J
Canad Dent Assoc 1972; 38; 219-20.
SCHWARTZ,RS et al; Fundamentals of Opreative Dentistry .A conteporary approach.Ed
Quintessence Int 1996.
SCHWARTZ,RS et al; Fundamentals of Operative Dentistry A approach Conteporary Ed
Quintessence book 1996.SCH
SEVERINEANU,V; Odontologie-Parodontologie ; Ed.Medicală Buc.1985.
SILVERSTONE, L.M. et al: Dental caries, New York, 1981, Macmillian Publishing.
SKINNER EW; Comparison of the properties and use of silicate cement and acrylic resine in
operative dentistry.J Am Dent Assoc1959.
SMITH,GE;Sturdevant,s 2006.Ed Mosby.Ch. 21.
SIMONSEN, R.J.: Cost effectivness of pit and fissure sealant at 10 years. Quintessence Int
1989; 20:75-84.
STARR, C.B.: Amalgam crown restorations for posterior pulpless teeth. J Prosthet Dent
1990; 63:614-9.
STURDEVANT CM et al; The art and science of operative dentistry .Ed 1 New York
1968.McGraw-Hill.
STURDEVANT,JR et al;Art and science of Operative Dentistry.Ed Mosby by Roberson,TM
2006.
SUMMITT,JB et al; Fundamentals of Operative Dentistry.A conteporary approach.Ed
Quintessence Int 2006.
SUMMITT,GB ; Fundamentals of Operative Dentistry A approach Conteporary Ed
Quintessence book 1996.Ch 4.
TANI C et al; Effect of smeare layerThickness on bond strength .J Adhes Dent 2003.
WELK DA et al; Rationale for desingning cavity preparations in ligth of current knowledge
and technology.
WILDER,,AD, Jr et al; 5-yaer clinical performance of packable posterior composite .J Dent
Res 2004.

--------------//---------------

657