CAPITOLUL 14

TEHNICI CLINICE DE RESTAURARE A DINŢILOR ANTERIORI CU

MATERIALE ESTETICE.

14.1. PROTECŢIA PULPARĂ SUB RESTAURĂRILE ESTETICE LA DINŢII

ANTERIORI

Pentru menţinerea viabilităţii pulpei dentare, protecţia pulpară împotriva

materialelor de restaurare iritante este un obiectiv prioritar atât în timpul preparării
cavităţilor, cât şi înainte de restaurare. Din această cauză multe etape ale preparării
cavităților încorporează proceduri clinice pentru a proteja pulpa dentară, cum ar fi: i) o
izolare bună a câmpului operator pentru a reduce infiltrarea bacteriană; ii) îndepărtarea
dentinei infectate şi ;iii) aplicarea unui liner sau baze protectoare în zonele excavate
adânc.
 În cavitatea de tipul A1 preparată în întregime în smalț nu necesită protecție
pulpară deoarece acesta oferă o izolare optimă pulpei subiacente, Fig.14.1 A
(imagine autori). În cazul în care cavitatea s-a extins în dentină, dar nu mai
mult de 0,2 mm-0,5 mm dincolo de JSD, pulpa se protejează cu un strat de
liner de CIS adaptat la culoarea dintelui de resturat, Fig.14.1 B (Imagine
autori).

A B
Fig.14.1 A. În cavitatea de tipul A1 nu este necesară protecţie pulpară. B. În cavitatea de
tipul A2 se realizează protecţie pulpară cu un liner CIS (Imagine autori).

 În cavitatea de tipul B stratul de dentină restant poate avea o grosime

variabilă, în funcţie de extinderea leziunii carioase, minimă de 2 mm pulpă-
 perete pulpar/axial şi maximă începând de la 0,5 mm dincolo de JSD, pulpă
perete pulpar/axial. În toate situaţiile pulpa se va proteja cu un strat de CIS.
Când grosimea stratului de dentină restant este maximă, pentru protecţie se
utilizează CIS liner care nu va modifica adâncimea optimă a cavităţii necesară
unei bune fotopolimerizări a materialului restaurator. Când grosimea stratului
de dentină este minimă se aplică un înlocuitor de dentină din CIS care va
transforma cavitatea de tipul B în cavitate de tipul A, Fig.14.2 (Imagine
autori).

Fig.14.2 Protecţia pulpară în cavităţile de tipul B (Imagine autori).

 În cavităţile de tipul C grosimea stratului de dentină restantă este de maxim

1,5 mm. Pentru o protecţie pulpară optimă, mulţi clinicieni aplică peste
această dentină subţire, ca prim strat, un liner de Ca(OH)2, de preferat cel
fotopolimerizabil, care este laminat cu un înlocuitor de dentină CIS
transformând cavitatea de tipul C într-o cavitate de tipul A, Fig.14.3 (Imagine
autori).
 Fig.14.3 Protecţia pulpară în cavităţile de tipul C (Imagine autori).
Aplicarea linerilor şi/sau a înlocuitorilor de dentină sub restaurările compozite
rămâne încă o problemă controversată iar adepţii eliminării acestei tehnici susţin că nu
este necesară în (Roberson TM şi colab;2006): i) preparările superficiale şi de adâncime
medie; ii) preparările la pacienţii vârstnici care au o pulpă mică, retrasă şi mai multă
dentină peritubulară (tubuli înguşti sau obliteraţi) sau în iii) preparările superficiale la
dinţii, care au avut restauraţie ce a fost îndepărtată şi cu o tăiere a dentinei subiacente
minimă sau chiar absentă.
Protecţia pulpară devine o necesitate, când stratul de dentină restant este subţire
(maxim 0,5-1 mm) şi mai ales la pacienţii tineri la care tubulii dentinari sunt deschişi şi
de dimensiuni mari (Roberson TM şi colab;2006).
De asemenea, protecţia pulpară devine necesară la pacienţii cu
hipersensibilitate dentinară preoperatorie, cum ar fi zona cervicală, iar un liner aplicat
reduce sensibilitatea postoperatorie (Baum L şi colab;1995).

Linerii

Un liner este un material dentar folosit în strat subţire (film protector de maxim 1
mm grosime) aplicat pe dentină pentru a produce un răspuns pulpar specific.
Linerii folosiţi în protecţia pulpară sub compozite includ, dar nu limitează:
Cimenturile glasionomer (CIS), Fig.14.4 (Riethe P şi colab;1988), cimenturile pe bază de
Ca(OH)2, Fig.14.5 (Riethe P şi colab;1988) şi sistemele adezive. Linerii se găsesc fie sub
formă autopolimerizabilă, Fig.14.5 A (Riethe P şi colab:1988) fie sub formă
fotopolimerizabilă, Fig.14.5 B (Riethe P şi colab;1988).

Fig.14.4 Liner din ciment glasionomer (CIS) aplicat într-o cavitate preparată pe dinţii
anteriori (Riethe P şi colab;1988).
 A B
Fig.14.5 Cimenturi pe bază de hidroxid de calciu autoplimerizabile(A) şi fotopolimerizabile(B)
(Riethe P şi colab;1988).

Lacurile (varnish) nu se vor aplica sub compozite, deoarece împiedică adeziunea

la smalţul subiacent tratat acid şi la dentina condiţionată. De asemenea linerii ZnOE nu
se folosesc sub compozite, deoarece au potenţialul de a inhiba polimerizarea răşinilor
compozite. De altfel linerii se aplică într-un scop bine definit (ex. protecţie împotriva
tratării acide neadecvate, calităţi anticariogenice etc.) şi în general nu sunt utilizaţi în
preparările superficiale şi medii (cavităţile de Tip A şi B). Aplicarea unui agent adeziv
smalţ/dentină este de regulă suficient pentru a oblitera tubulii dentinari în acea zonă
(Roberson TM şi colab;2006).
Pentru aplicarea linerilor în cavitate s-au imaginat multe instrumente (ex.
Dycalon-ul), Fig.14.5 A (Riethe P şi colab;1988) dar adesea acestea nu sunt suficient de
fine pentru a fi folosite în preparaţiile mici. De aceea, în aceste cazuri, se consideră ca
instrument ideal sonda parodontală Williams cu un terminal de 1-2 mm uşor conic. Dacă
linerul s-a aplicat accidental pe sistemele de retenţie sau pereţii de smalţ, această cantitate
nedorită se va îndepărta după întărirea sa (Roberson TM şi colab;2006).

A B C

Fig. 14.6 A. Prepararea cimentului de Ca(OH)2 pe un bloc de hârtie cerată. B. Aplicarea

cimentului de Ca(OH)2 în cavitate cu ajutorul unei sonde parodontale OMS. C. Cimentul aplicat pe
întreaga suprafaţă dentinară (Baum L şi colab;1995).
 Materialele de bază folosite pentru protecţia pulpară sub compozite includ în
primul rând cimenturile pe bază de Ca(OH)2 şi cimenturile glasionomer de sticlă. Baza de
Ca(OH)2 se indică în mod special în excavaţiile adânci (cavităţi de tip C şi D, unde stratul
de dentină care desparte pulpa de materialul restaurator este de maximum 0,5 mm-1,5
mm) sau în deschiderile pulpare (cavități de Tipul D). Materialele, ce conţin ZnOE, nu se
vor folosi ca baze sub compozite, deoarece interferează cu polimerizarea acestora.

14.1.1 Fenomenul gravării acide

În 1955 Buonocore raportează o metodă inovativă de îndepărtare a stratului de

detritus de la nivelul smalţului şi obţinerea de retenţii micromecanice pentru restauraţiile
din răşini compozite prin gravarea acidă a pereţilor de smalţ.
În principiu tehnica presupune aplicarea unei soluţii sau gel de 30-50% acid
fosforic pe smalţ pentru 30-60 secunde, urmată de spălarea tot atâta timp şi uscarea zonei
tratate cel puţin 15 secunde. Soluţia acidă afectează structura prismatică a smalţului prin
dizolvarea preferenţială fie a centrului, fie a periferiei prismelor de smalţ. Acest proces
are ca rezultat pe suprafaţa smalţului numeroase deteriorări microscopice şi neregularităţi
în smalţ Fig.14.7 A, B (Baum L şi colab;1995).
Când se aplică pe suprafaţa tratată acid o răşină cu vâscozitate redusă, ea pătrunde
în aceste microretenţii şi polimerizează formând o legătură micromecanică răşină-smalţ
Fig. 14.7 C, D (Baum L şi colab;1995). Această răşină care pătrunde în microretenţiile
create în smalţ a fost descrisă ca răşină adezivă.

Fig.14.7 Mecanismul gravării acide (Baum L şi colab;1995).

 Folosirea compozitelor adezive la smalţul gravat acid reprezintă un avantaj major
în medicina dentară. Utilizarea în acest scop a cavităţilor modificate conservă mai multă
structură dentară cu iritaţie pulpară minimă. Legătura micromecanică dintre răşină şi
smalţ sporeşte integritatea marginală şi reduce microinfiltraţiile. De asemenea, este
îmbunătăţit esteticul prin eliminarea configuraţiei cap la cap.

Tehnica gravării acide a smalţului

Tehnica de gravare acidă pentru smalţ necesită secvenţe foarte precise de urmat,
pentru a obţine rezultate optime incluzând izolarea de umiditate (lichidul bucal şi secreţia
gingivală) prin folosirea sistemului cu folie elastică sau a firului de retracţie gingivală
cand e necesar. În primul rând se va izola suprafaţa proximală a dintelui adiacent care nu
a fost preparată cu o bandă de poliester pentru a o proteja de o gravare acidă nedorită, Fig
14.8 (Riethe P şi colab;1988).

Fig 14.8 Protecţia dintelui adiacent cu o bandă de poliester pentru a-l proteja de o gravare
acidă nedorită (Riethe P şi colab;1988).

Atât lichidul cât şi gelul gravant sunt disponibile în concentraţie de 37% sau 50%
acid fosforic. În general lichidul se foloseşte acolo, unde trebuie gravată o suprafaţă mare
(ex. fațete sau cavităţile extinse). Gelul tixotropic (are capacitate de a-și modifica
vâscozitatea în anumite condiții) este preferat de cei mai mulţi practicieni pentru că poate
fi uşor controlat în aplicarea pe pereţii de smalţ, care includ bizou şi marginile, Fig.14.9
(Riethe P şi colab;1988).
 Fig.14.9 Gelul tixotropic se poate controla în aplicare limitându-l numai la zonele dorite
(Riethe P şi colab;1988).

Gelul acid se poate aplica cu grijă cu instrumente de mână, mici pensule sau cu
conuri de hârtie endodontice, dar de regulă se foloseşte ca aplicator o seringă care
injectează gelul acid direct pe toate structurile dentare preparate cca 0,5 mm dincolo de
marginile smalţului. Nu se permite contaminarea suprafeţei gravate cu fluid bucal sau
secreţie sulculară, deoarece aceasta obligă la repetarea procedurii de gravare.
Lichidul gravant
Lichidul gravant este folosit în primul rând pentru condiţionarea suprafeţelor
extinse de smalţ, aşa cum ar fi pentru fațete, sigilare şi cavităţi extinse. Pentru aplicare se
folosesc dispozitivele de aplicare sau miniperii livrate de fabricant, Fig.14.10 (Roberson
TM şi colab;2006).

A B

Fig.14.10 Tipuri de miniperiuţe pentru aplicarea acidului.B.Tipuri de aplicatoare pentru

aplicarea acidului (Roberson TM şi colab;2006).

Se aplică cu mare grijă acidul pe suprafaţa de smalţ care trebuie restaurată,

maximum 0,5 mm dincolo de extensia anticipată a restauraţiei. În cazul gravării ariilor
proximale, se va aplica mai întâi o matrice de poliester pentru a preveni gravarea nedorită
a dintelui vecin.
 Aplicarea acidului în soluţie lichidă se face tot la 10-15 secunde pentru a păstra o
umiditate şi concentraţie constantă pe perioada de 30 secunde, Fig.14.8. (Riethe P şi
colab;1988). Se spală zona cu apă timp de cca 10-15 secunde, începând de pe dintele
vecin pentru a preveni posibila împroşcare cu apă îmbogăţită cu acid a pacientului,
operatorului sau asistentei, Fig.14.11 (Riethe P şi colab;1988).

Fig.14.11 Spălarea zonei gravate acid cu seringa unitului timp de minim 15 secunde (Riethe
P şi colab;1988).

Zona se va usca cu seringa de aer timp de 20 secunde. Smalţul care a fost corect
gravat, după uscare capătă un aspect de sticlă sablată sau aspect cretos, Fig.14.12 (Riethe
P şi colab;1988).

Fig.14.12 Aspectul alb-cretos al smalţului după gravarea acidă şi uscare (Riethe P şi

colab;1988).

Dacă nu apare acest aspect, se regravează smalţul pentru încă 30 de secunde.

Gelul gravant
Pentru aplicarea gelului se foloseşte o mică pensulă, conuri de hârtie, instrumente
de mână sau o seringă care plasează gravantul pe peretele de smalţ preparat şi numai 0,5
mm dincolo de conturul marginal bizotat pentru 30 de secunde, Fig.14.9 (Riethe P şi
colab;1988).
 Se spală cu seringa de apă cca 30 de secunde (sau mai mult pentru că gelul se
îndepărtează mai greu). În primele 5 secunde se foloseşte jetul de apă pentru ca apoi să se
utilizeze spray-ul. Gelul gravant se aplică mai precis şi mai uşor cu ajutorul unei seringi
de plastic.
La pacienţii cu risc mare de carie, de regulă, smalţul va fi gravat foarte repede. În
schimb un smalţ rezistent la atacul acid va necesita un timp mai îndelungat de gravare (60
secunde şi chiar 90).
Nu se gravează dintele vecin şi nici în exces zona înconjurătoare, deoarece chiar
dacă după câteva zile aria are aspect normal, microscopia electronică de scanare arată că
smalţul gravat nu s-a remineralizat nici după 90 de zile.
Odată aria gravată, se spală şi usucă cu aer fără impurităţi sau urme de ulei şi se
va păstra curată în timp ce se aplică răşina adezivă.
Această precauţie este esenţială pentru succesul operaţiei.
Dacă, accidental, fluxul salivar sau secreţia gingivală contaminează zona
gravată se va regrava timp de 10 secunde, după care se va spăla şi usca.

Condiţionarea (gravarea acidă) dentinei

Cele mai multe sisteme de adeziune dentinare se bazează pe o dentină
condiţionată şi impregnată pentru a maximiza adeziunea.
Condiţionerul tipic dentinar îndepărtează sau solubilizează stratul de detritus
pentru a obţine o adeziune optimă la dentina subiacentă.
Oricum, nu există o regulă precisă de aplicare a condiţionerului dentinar, deoarece
există diferenţe de la un producător la altul. Condiţionerul dentinar şi primerul se vor
aplica în strictă concordanţă cu instrucţiunile fabricantului. Tehnica de gravare acidă a
dentinei este similară cu cea expusă anterior. De regulă, dentina se va condiţiona 15
secunde şi acidul se va spăla 15-30 de secunde. Pentru îndepărtarea excesului de lichid de
pe suprafaţa dentinară, se recomandă în loc de aer, bulete de vată sterile sau conuri de
hârtie. Dacă dentina s-a uscat până la desicaţie, se va umezi cu apă sau cu o soluţie de
desensibilizare care nu are efecte adverse asupra forţei de adeziune (Hansen EK şi
colab;1997). Suprafaţa dentinei va fi umedă şi va avea un aspect lucios. În nici una dintre
arii nu se permite excesul de apă.
Dacă numai smalţul trebuie gravat şi legat, condiţionarea dentinei şi
impregnarea vor fi omise.

14.1.2 Sisteme adezive smalţ/dentină

Răşinile cu vâscozitate redusă folosite pentru adeziunea la smalţ şi/sau dentină

sunt denumite în general ca agenţi adezivi.
Gravarea acidă şi folosirea agenţilor adezivi reprezintă baza retenţiei şi a
sigilărilor împotriva microinfiltraţiilor.
 Tot aşa de bine şi dentina poate să fie tratată acid, fenomen numit condiţionare, şi
poate produce o suprafaţă mult mai retentivă. În cele mai multe sisteme adezive dentinare
se foloseşte o răşină cu vâscozitate redusă hidrofilă (agent promotor de adeziune) după
condiţionarea suprafeţei dentinare. Acesta este un primer (impregnant), care de regulă
este hidrofil şi asigură o umiditate optimă şi legarea la suprafaţa dentinară hidratată.
Odată dentina condiţionată şi impregnată, primeşte o răşină adezivă de vâscozitate
redusă, agent adeziv, ce se aplică peste ea. Dacă adezivul se aplică pe dentină, este
important ca dentina să nu fie desicată ci să fie lăsată umedă dar nu excesiv, înainte de
aplicarea primer-ului. Dacă adezivul este numai pentru smalţ, secvenţa primer-ului nu
este necesară. Dacă sistemul adeziv combină primer-ul şi adezivul într-un singur flacon,
materialul adeziv aplicat pe suprafaţa de smalţ gravată acid nu are efecte adverse asupra
forţei de adeziune.
Aceste componente - primer + adeziv - utilizate separat sau combinate sunt
cunoscute ca sistem adeziv dentinar. De altfel, termenul agent adeziv dentinar implică un
material folosit exclusiv pentru legarea la dentină, dar aceeaşi răşină cu vâscozitate
redusă folosită pentru legarea la dentină este utilizată şi pentru legarea la smalţul gravat.
Această răşină este uneori numită adeziv, Fig.14.13 (Imagine autori).

Fig.14.13 Imaginea comercială reprezentativă a unui agent adeziv (Riethe P şi colab;1988).

În stadiile incipiente, sistemul adeziv dentinar consta dintr-un agent de

condiţionare, o răşină de impregnare (agent promotor) cu vâscozitate redusă hidrofilă şi
dintr-o răşină adezivă. Agentul de condiţionare se folosește primul pentru a îndepărta sau
solubiliza stratul de detritus, care este un strat subţire de debriuri dentinare produs de
instrumentele rotative. Stratul de detritus este considerat un impediment în legarea răşinii
la dentină şi de aceea trebuie îndepărtat. Apoi se aplică răşină de impregnare (primer) şi
în final răşină adezivă. Cele mai multe sisteme adezive sunt fotopolimerizabile.
Între sistemele adezive există asemănări generale, dar şi diferenţe semnificative în
compoziţia agentului de condiţionare, impregnantului şi a răşinii adezive.
 Instrucţiunile de folosire ale fabricantului se vor urma pentru a obţine rezultate
optime. Ingredientele de la un fabricant nu vor fi folosite cu ingredientele de la alt
fabricant.

14.1.3 Proceduri clinice de aplicare a primer-ului şi adezivului

Primer-ul se aplică peste toate structurile dentare preparate cu ajutorul unui

aplicator. Fabricantul va specifica, de regulă, cât de mult se aplică primer-ul, cât timp se
polimerizează şi dacă se aplică în unul sau mai multe straturi. În toate cazurile, după
aplicarea primer-ului dentina va avea un aspect lucios ca dovadă a unei acoperiri
suficiente. În cazul în care rămân pete uscate se aplică al doilea strat de primer, Fig.14.14
(Riethe P şi colab,1988).

Fig.14.14 Aplicarea primerului şi adezivului peste smalţul şi dentina gravată acid cu ajutorul
unei miniperiuţe sau a unui aplicator (Riethe P şi colab,1988).

Secvenţa următoare constă din aplicarea adezivului peste toate structurile dentare
gravate acid şi impregnate cu primer şi se va folosi un alt aplicator. Se contraindică
prezenţa apei. După aplicare, adezivul este uşor uscat cu aer pentru a evapora solvenţii de
genul acetonei, alcoolului sau apei şi odată cu ei a apei din sistemul adeziv autogravant.
Faza următoare constă din polimerizarea adezivului cu lumină după indicaţiile
fabricantului, Fig.14.15 (Riethe P şi colab;1988).
Pentru că aceste materiale sunt pe bază de răşină, după polimerizare prezintă un
strat de oxigen inhibitor de suprafaţă. Materialul compozit se leagă direct de adezivul
polimerizat dacă nu este contaminat stratul de oxigen inhibitor.
 Fig.14.15 Fotopolimerizarea, timp de 10 secunde a răşinii adezive (Riethe P şi colab;1988).

14.1.4 Aplicarea matricei

O matrice este un dispozitiv care se aplică pe dintele preparat înainte de inserţia

materialului restaurator. Scopul matricei este acela de a limita excesul de material
restaurator şi de a realiza un contur axial corespuzător al suprafeţei dentare
Matricea se aplică şi stabilizează cu un ic interdentar înainte de
gravare/condiţionare, impregnarea şi aplicarea agentului adeziv. Aplicând prima dată
matricea ne asigurăm că structurile dentare de la nivelul marginii gingivale sunt sănătoase
şi nefracturate de introducerea icului. Se va evita umezirea adezivului, dacă s-a aplicat
prima matricea. Dacă o zonă din cavitate rămâne în contact cu dintele vecin, matricea se
va aplica înainte de gravare, primer şi adeziv, Fig. 14.16 (Baum L şi colab;1995).
 Fig.14.16 Schema aplicării corecte a benzii transparente de poliester şi a icului de stabilizare
al matricii (Baum L şi colab;1995).

Matricea ajută nu numai la plasarea, limitarea cantităţii de material şi conturarea

materialului compozit restaurator, dar şi la izolarea cavităţii preparate, sporind astfel
potenţialul de adeziune. O matrice bine aplicată, de asemenea reduce cantitatea de
material folosit, astfel scurtând timpul de finisare.
O matrice pentru suprafaţa proximală a dinţilor anteriori va fi confecţionată dintr-
un material subţire inert, cum ar fi poliesterul sau materiale care pot să fie conturate.
Există două tipuri de matrice: 1) matrice din poliester transparentă, Fig.14.17 (Riethe P şi
colab;1988) şi; 2) matrice metalice fixate cu material termoplastic care sunt o alternativă
a sistemului de matrici numai pentru clasa a IV a când sunt restaurate cu materiale
estetice autopolimerizabile.

Fig.14.17 Aspectul comercial al matricilor transparente din poliester (Riethe P şi

colab;1988).

Matricele din poliester transparente pentru restaurările proximale în

cavitățile de clasa a III a.

Matricele din poliester conturate corespunzător se vor utiliza pentru restaurarea

celor mai multe cavităţi de clasa a III-a şi a IV-a.
Suprafaţa proximală a dinţilor este de regulă convexă incizo-gingival, iar banda
plată. De aceea este necesară formarea matricei în concordanţă cu conturul dentar dorit cu
diverse instrumente rotunde de mână cum ar fi capătul mânerului unei pense dentare, Fig.
14.18 (Roberson TM şi colab;2006).
 Fig. 14.18 Conturarea matricii de poliester transparent cu ajutorul părții rotunde a
mânerului pensei dentare (Roberson TM şi colab;2006).

Se poziţionează banda conturată între dinţi cu faţa concavă spre cavitatea

preparată, Fig. 14.19 (Roberson TM și cplab;2006).

Fig. 14.19 Matricea conturată este poziţionată cu concavitatea spre cavitatea de restaurat
(Roberson TM și cplab;2006).

Matricea va depăşi cel puţin cu 1 mm marginile cavităţii gingivale şi incizale. În

cazul în care banda nu trece de punctul de contact sau este deformată de marginea
gingivală, se va introduce prima dată icul interdentar, pentru a crea spaţiul necesar. Apoi
se reinseră prin mişcări fine matricea.
De regulă icul este necesar la nivelul marginii gingivale: 1) pentru a fixa în poziţie
matricea; 2) pentru a realiza o uşoară depărtare a dinţilor şi 3) pentru a împiedica
penetrarea în şanţul gingival a materialului compozit. Icul devine şi mai necesar în cazul
în care sunt restaurate, în acelaşi timp două suprafeţe proximale adiacente, deoarece prin
separarea pe care o creează, compensează grosimea matricei şi permite refacerea
punctului de contact. Icul se secţionează cât mai scurt posibil pentru a nu deranja inserţia
materialului de restaurare.
 Icul se plasează dinspre vestibular, Fig.14.20 A (Riethe P şi colab;1988) în cazul
în care caria a fost abordată dinspre oral şi invers, când abordarea s-a efectuat dinspre
vestibular Fig.14.20 B (Riethe P şi clab;1988). Icul se plasează întotdeauna sub marginea
gingivală a cavităţii preparate.

A B

Fig.14.20 A. Inserţia icului dinspre vestibular se face atunci câmd accesul la carie s-a
efectuat dinspre oral. B. Inserţia icului dinspre oral în situaţia clinică de acces la carie dispre
vestibular (Riethe P şi colab;1988).

Când s-a utilizat sistemul cu folie elastică pentru izolare, este indicat ca icul să fie
lubrifiat pentru a nu agăţa şi a presa cauciucul. De multe ori este necesară scurtarea icului
sau inserţia lui mai accentuată din ambrazura opusă pentru a optimiza accesul. Plasarea
icului poate avea ca rezultat fractura marginilor conturului proximal. Dacă se întâmplă
acest incident se va relua tratamentul cu material adeziv. În continuare se verifică
adaptarea matricei la conturul dintelui şi dacă oferă spaţiu suficient pentru inserţia
materialului de restaurare.

Matricele din poliester transparente pentru restaurările proximale ale

cavității de clasa a IV-a.

Matricele din poliester de asemenea pot fi utilizate pentru restaurarea cavităţilor

de clasa a IV-a. Dar flexibilitatea acestora fac controlul destul de dificil de realizat, iar
rezultatul este o restauraţie supra- sau subconturată, fără punct de contact. De asemenea,
materialul compozit extrudează incizal, dar acesta se îndepărtează uşor în timpul
modelării şi finisării, Fig.15.17.(Riethe P şi colab;1988).
Falduirea matricei la nivelul unghiului proximo-oral ajută la reducerea riscului de
subconturare a ariei de restaurat. Matricea este poziţionată şi securizată cu ic conform
descrieirii la cavitatea de clasa a III-a şi se introduce primul strat de material compozit,
Fig.14.21 (Kidd EAM şi colab;2003).
 Fig.14.21 Poziţionarea, securizarea şi introducerea primului strat de material compozit
(Kidd EAM şi colab;2003).

Matricea este adaptată la nivel oral, cu ajutorul unui instrument şi se

polimerizează primul strat de material, Fig.14.22 (Kidd EAM şi colab;2003).

Fig.14.22 Adaptarea matricii la nivel oral cu un instrument sau cu ajutorul degetului şi

polimerizarea compozitului (Kidd EAM şi colab;2003).

Se adaugă un nou strat de compozit, în timp ce matricea este menţinută şi adaptată

intim la faţa orală şi vestibulară a dintelui şi la nivelul peretelui gingival al cavităţii
pentru a evita excesul de material la acest nivel. Excesul incizal se îndepărtează cu freza
în timpul manoperelor de maodelare şi finisare, Fig.14.23 (Kidd EAM şi colab;2003).

Fig.14.23 Adăugarea unui nou strat de compozit şi adaptarea matricii cu degetul la nivelul
feţei orale şi vestibulare a dintelui şi la nivelul peretelui gingival al cavităţii (Kidd EAM şi
colab;2003).
 Dacă operatorul nu are suficientă experienţă în manevrarea acestei matrici
flexibile poate să folosească o matrice orală din silicon, obişnuită pentru restaurarea
cavităţii de clasa a IV-a (Dietschi D;1997).
Pentru restaurarea cavităţilor de clasa a IV-a există coroane prefabricate din
poliester transparent, care sunt groase, greu de adaptat şi manevrat şi nu se recomandă în
utilizarea de rutină, Fig.14.24 (Riethe P şi colab;1988).

Fig.14.24 Capă conformatoare adaptată într-o cavitate de clasa a IV-a (Riethe P şi

colab;1988).

14.1.5 Procedura clinică de realizare a matricelor orale cu amprentă

siliconică.

Această procedură clinică este destinată restaurării cavităţii de clasa a IV-a care
necesită înlocuirea unei vechii restauraţii sau în cazul traumatismelor de unghi incizal şi
fragmentul detaşat este recuperat şi repoziţionat prin tehnica adezivă, Fig 14.25 A (Roulet
JB şi colab;2001).
Înainte de izolare şi îndepărtarea vechii restauraţii se selectează culoarea, Fig
14.25 B (Roulet JB şi colab;2001).
 A B

C D

Fig.14.25 Prucedura clinică de realizare a matricei orale cu amprentă siliconică. A. Aspectul inestetic
al restauraţiei care trebuie înlocuită. B. Selectarea culorii C. Aspectul clinic al restauraţiei pe faţa
orală a dintelui. D. Aspectul cavităţii după înepărtarea restauraţiei. Se observă bizoul realizat la
nivelul conturului marginal (Roulet JB şi colab;2001).

De asemenea, înainte de îndepărtarea vechii restauraţii se confecţionează o

matrice orală dint-un material de amprentă de genul polivinilsiloxan sau material
siliconic. Operatorul amprentează conturul oral şi cel incizal al vechii restauraţii, creând
un tipar ghid după care se va forma noua restauraţie, Fig.14.26 (Summitt JB şi
colab;2006).

Fig.14.26 Confecţionarea matricii orlae din material de amprentă siliconic (Summitt JB şi

colab;2006).
Ca alternativă, operatorul poate să confecţioneze o matrice linguală după o
restauraţie temporară sau după un model de studiu din ceară dacă structura dentară este
absentă preoperator.
 Operatorul aplică folia elastică de izolare şi evaluiază extinderea restauraţiei
propuse. Se prepară dintele prin îndepărtarea vechii restauraţii, a cariei sau a structurilor
dentare friabile şi se plasează un bizou conservativ pe marginile de smalţ, Fig.14.25 C
(Roulet JB şi colab;2001). După gravarea acidă, impregnare şi aplicarea adezivului,
operatorul repoziţionează matricea linguală şi inseră o primă cantitate de compozit, în
prima fază în zona orală în contact intim cu matricea care se polimerizeză imediat,
Fig.14.27 (Roulet JB şi colab;2001).

Fig.14.27 Înserarea de compozit, în prima fază în contact intim cu matricea (Roulet JB şi

colab;2001).

Această primă cantitate de material polimerizată va stabili conturul oral, proximal

şi incizal al viitoarei restauraţii. În secvenţele următoare, operatorul continuă să aplice şi
să polimerizeze cantităţi adiţionale de material până când obţine forma dorită. În timpul
adiţiilor ,operatorul va adapta culoarea la zona de restaurat,finalizând cu marginea
incizală semitransparentă.
Această tehnică, facilitează realizarea unui contur potrivit oral, incizal şi
proximal, reducând necesitatea de conturare a noii restauraţii.

14.2 Inserţia compozitului

De regulă restauraţia de compozit se realizează în două etape: în primul rând se

aplică adezivul şi apoi se inseră materialul compozit.
Adezivul se angajează în numeroase microretenţii din smalţul gravat şi tot aşa de
bine şi în dentina condiţionată şi impregnată, care, la rândul ei, oferă alte microretenţii.
Când se inserează materialul compozit, are loc o unire chimică între acesta şi adeziv
producându-se astfel o ataşare puternică între dinte şi compozit, realizându-se o sigilare
efectivă.

14.2.1 Tipuri de polimerizare

Compozitele autopolimerizabile
Tipic, atât adezivul cât şi compozitul sunt ambalate fiecare în câte un flacon –
unul fiind catalizator, iar celălalt bază. Dacă există culori adiţionale, acestea se vor
adăuga la materialul compozit bază şi nu la catalizator. O trusă de genul acesta include o
spatulă de plastic, mici bureţi de plastic, bloc de hârtie cerată şi pensă. În cazul cavităţilor
mici, bureţii vor fi secţionaţi, pentru a aplica adezivul cât mai potrivit (Roberson TM şi
colab;2006).
Deoarece malaxarea şi aplicarea adezivului şi malaxarea şi inserţia compozitului
necesită un timp scurt, acestea se vor pregăti în avans. În primul rând se aplică pe blocul
de hârtie două cantităţi egale de compozit bază şi catalizator, deoarece acestea nu au
tendinţa de a se uni.
Reacţia de priză se poate controla prin modificarea proporţiei baza-catalizator. O
variaţie de genul 2:1 a oricărei componente nu influenţează apreciabil proprietăţile fizice
ale materialului compozit. Cantitatea totală de material pregătit depinde de mărimea
cavităţii şi metoda de inserţie. Din fiecare flacon (catalizator şi bază) materialul se va
scoate cu spatule diferite de plastic pentru a preveni contaminarea conţinutului
flacoanelor. Apoi aceeaşi spatulă se va folosi pentru malaxare (Roberson TM şi
colab;2006).
Adezivul este aplicat pe blocul de hârtie ultimul şi se va malaxa primul. Acesta
este un lichid cu tensiune superficială mică şi are tendinţa de a se uni. De regulă se aplică
o picătură de bază şi o picătură de catalizator cu un spaţiu de 6 mm între ele. Malaxarea
se face cu buretele fixat în pensă timp de 5 secunde. Buretele saturat se presează uşor pe
blocul de hârtie pentru a îndepărta excesul, iar apoi se aplică imediat pe smalţul gravat şi
dentina condiţionată (Roberson TM şi colab;2006).
Asistenta va malaxa compozitul în acelaşi timp ce operatorul malaxează şi aplică
agentul adeziv. Malaxarea se începe prin aplicarea unei paste peste cealaltă, în continuare
prin mişcări de împăturire se presează şi se amestecă cele două cantităţi timp de 30
secunde, până când se obţine o masă omogenă. Pentru inserţia materialului în cavitatea
preparată rămâne aproximativ 1 minut. Cele mai multe compozite autoploimerizabile
necesită 4 minute şi jumătate pentru procedura completă; 30 de secunde pentru malaxare,
1 minut pentru inserţie şi 3 minute nederanjate pentru polimerizarea finală (Roberson TM
şi colab;2006).
 Compozitele fotopolimerizabile
La ora actuală, pe piaţă există o multitudine de tipuri de compozite fotopolimeri-
zabile, Fig.14.28 (Riethe P şi colab;1988).

Fig.14.29 Exemplu de compozit fotopolimerizabil şi aspectul comercial de prezentare (Riethe

P şi colab;1988).

De regulă un material fotopolimerizabil include un adeziv smalţ/dentină şi

numeroase seringi cu diverse culori de material compozit.
Materialul nu se va malaxa, dacă nu este necesară modificarea culorii. Operatorul
nu va pregăti anticipat nici materialul, nici adezivul, deoarece ambele, în prezenţa luminii
ambiante sau a altor surse de lumină, încep să polimerizeze.

Instrumentarul pentru inserţia şi conturarea compozitului

Pentru inserţia şi conturarea atât a compozitului autopolimerizabil cât şi a celui
fotopolimerizabil se foloseşte fie instrumentarul de mână, fie seringa.

Instrumentarul de mână
Cea mai populară metodă pentru aplicarea şi conturarea materialului compozit
este instrumentul de mână, deoarece este uşor şi rapid. În plus, cu acest instrument este
necesară o cantitate mică de material.
Dezavantajul este acela, că poate să capteze aer în cavitate şi să-l încorporeze şi în
material în timpul inserţiei. Instrumentele de mână pentru inserţia compozitului se găsesc
într-o mare varietate de forme şi placate fie cu aluminiu anodizat, teflon sau confecționate
din titan. Setul de instrumente de mână confecționate din titan sunt foarte dure și nu pot fi
zgâriate de particulele de umplutură ale materialului compozit. De asemenea sunt
rezistente la acţiunea chimică a compozitului, Fig.14.30 C (Kidd EAM şi colab;2003). Un
kit tipic de instrumente de mână pentru inseţie şi conturare conţine: instrumente cu lamă
în diverse angulaţii, un condensator rotund de diverse dimensiuni şi mici pensule în
formă de flacără sau dreptunghiulare, Fig.14.30 A,B (Summitt JB şi colab;2006).

A B

C
Fig.14.30 A.Cele mai comune instrumente pentru inserţia şi conturarea materialului
compozit în cavităţile preparate (Summitt JB şi colab;2006). B. Exemplu de instrumente de mână
pentru conturarea compozitului cu piese interşanjabile (Riethe P şi colab;1988). Un set de
instrumente de mână din titan este compus din: spatulă flexibilă, instrument de modelat, instrument
de brunisat şi un fuloar (Kidd EAM şi colab;2003).

Pentru curăţarea instrumentelor în timpul inserţiei compozitelor se poate folosi un

burete îmbibat cu alcool sau lichid de răşină. De asemenea acesta va preveni lipirea
materialului de instrument. Când se folosşte lichidul de răşină ca lubrefiant se cere multă
atenţie în controlarea cantităţii deoarece poate să dilueze compozitul şi să îi modifice
propietăţile fizice. În schimb, alcoolul se va evapora şi nu va dilua materialul compozit.
Seringa. Tehnica seringii este populară, deoarece este o cale convenabilă pentru
transportul compozitului şi reduce posibilitatea de captare a aerului. Mulţi fabricanţi
produc seringi tip pistol care se încarcă cu capsule predozate cu compozit
fotopolimerizabil, Fig. 14.31(Roberson TM şi colab;2006).

Fig. 14.31 Exemplu de seringă tip pistol şi compozit predozat în capsule codate cromatic
pentru identificarea culorii (Roberson TM şi colab;2006).

Pentru selectarea culorii, acestea sunt prevăzute cu un cod cromatic pentru

identificare uşoară a culorii. Tehnica seringii ridică o problemă în cazul cavităţilor mici
din cauza limitării accesului, de aceea se recomandă în prealabil o probă de penetrare.
Când se foloseşte seringa pentru compozitele autopolimerizabile, se va folosi o
cantitate mult mai mare de material, decât în cazul utilizării instrumentului de
mână.
Injectabilitatea compozitelor variază în funcţie de vâscozitate şi încărcătură
anorganică. Anumite compozite microfile nu pot fi injectate. De aceea, aceste proprietăţi
ale materialelor trebuie evaluate clinic înainte de a alege metoda de inserţie, Fig.14.32
(Roulet JF şi colab;2001).

Fig.14.32 Inserţia compozitului în preparaţie cu seringa (Roulet JF şi colab;2001).

 14.3. Aplicarea adezivului şi inserţia compozitului autopolimerizabil în
cavitatea de clasa III a.

Inserţia compozitului autopolimerizabil în cavitatea de clasa a III-a cu

acces oral şi matrice din poliester
Matricea se aplică după tehnica descrisă anterior. Când este posibil, se va flexa
capul pacientului pentru vizibilitate directă, dar de cele mai multe ori se utilizează
vizibilitatea indirectă prin oglinda dentară care ţine departe capătul oral al matricei de
preparaţie, reflectă lumina şi realizează o vizibilitate bună pentru inserţia compozitului,
Fig.14.33 (Roberson TM şi colab;2006). Se lasă extremitatea vestibulară a matricei
liberă. Materialul se va insera în două etape: adezivul primul şi apoi materialul compozit,
Fig.14.33 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.14.33 Oglinda se foloseşte să ţină departe de preparaţie capătul oral al matricei, reflectă
lumina şi realizează o vizibilitate sporită pentru inserţia compozitului. În primul rând se aplică
adezivul (Roberson TM şi colab;2006).

Inserţia cu instrumentele de mână a compozitului autopolimerizabil

La compozitele autopolimerizabile intervalul de timp dintre malaxare şi

polimerizare este scurt. Pentru a obţine rezultate optime este necesară o coordonare
atentă între malaxare şi inserţie.Materialul este inserat în două etape; i) prima dată
adezivul şi; ii) imediat materialul compozit.
(i)Se malaxează adezivul cu un aplicator, se înlătură excesul de adeziv prin
presarea aplicatorului pe blocul de hârtie cerată şi se aplică în cavitate acoperindu-se
întreaga preparare (smalţul gravat, dentina condiţionată şi impregnată) cu adeziv. Se
foloseşte un jet uşor de aer pentru împrăştierea uniformă în strat subţire a adezivului. Nu
este necesar a se aştepta întărirea agentului adeziv înainte de a aplica compozitul,
Fig.14.33 (Roberson TM şi colab;2006).
(ii)Se malaxează compozitul, care pentru întreaga procedură necesită 4,5 minute:
30 secunde malaxarea; 1 minut inserţia şi 3 minute de aşteptare fără a deranja compozitul
aplicat, pentru întărire. Răşina compozită se inseră în două etape.
 Prima dată se introduce o cantitate mică (cca jumătate din întreaga cantitate) şi cu
un fuloar potrivit se condensează în zonele retentive. Pentru ca materialul compozit să nu
adere de instrumentele de mână, acestea se umezesc cu adezivul de pe blocul de hârtie
sau de pe aplicator, Fig.14.34 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.14.34 Aplicarea compozitului în cavitate cu ajutorul instrumentelor de mână (Roberson

TM şi colab;2006).

Ulterior se aplică cealaltă cantitate care umple cavitatea uşor în exces. Se aplică
matricea cu o presiune uşoară şi înainte de închiderea completă se îndepărtează excesul,
fie cu o sondă dentară, fie cu lama spatulei. Se aplică oral matricea peste compozit şi se
menţine cu indexul de la mâna stângă. Apoi se aplică vestibular matricea peste dinte şi se
menţine pe loc cu policele de la aceiaşi mână. În această poziţie se vor ţine degetele
nemişcate, până când materialul a polimerizat, Fig.14.35 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.14.35 Matricea este pliată peste material şi suprafaţa dintelui şi menţinută nemişcată
până ce compozitul a făcut priză (Roberson TM şi colab;2006).

Această manevră cu mâna dreaptă libera face posibilă testarea polimerizării

materialului rămas pe blocul de hârtie care a servit ca martor. După întărire se
îndepărtează icul şi matricea, urmând modelarea şi finisarea.
Inserţia cu seringa a compozitului autopolimerizabil
Pentru această tehnică, operatorul malaxează adezivul şi îl aplică în preparaţie în
maniera de mai sus. După ce s-a malaxat compozitul, se introduce în seringă prin capătul
larg în mai multe serii, se aplică pistonul şi se presează până când o cantitate mică iese pe
canulă. Se începe injectarea în zonele retentive şi cele mai adânci, Fig.14.36 (Roberson
TM şi colab;2006).

Fig.14.36 Inserţia compozitului autopolimerizabil cu seringa. (Roberson TM şi colab;2006).

Se umple cavitatea în uşor exces şi se aplică matricea cu presiune uşoară. Înainte

de aplicarea definitivă a matricei se îndepărtează excesul. Se aplică definitiv matricea în
poziţie corectă şi se aşteaptă polimerizarea nestingherită a materialului după modelul
descris mai sus.
Inserţia compozitului autopolimerizabil în cavitatea de Clasa a III-a cu acces
vestibular şi matrice din poliester
În preparările cu acces dinspre vestibular, matricea de pe faţa orală se fixează cu
indexul în timp ce policele reflectă matricea de pe dinte făcând accesibilă preparaţia,
Fig.14.37 (Roberson TM şi colab;2006).

Fig.14.37 Aspectul oral al matricei este securizat cu indexul mâinii în timp ce partea
vestibulară este reflectată pentru a crea accesul pentru material (Roberson TM şi colab;2006).

Dacă icul este prea lung se scurtează sau se repoziţionează. Adezivul se

malaxează şi se aplică în maniera descrisă. Se urmează aceleaşi căi de inserţie ca pentru
calea orală. Procedura aceasta este mult mai simplă din cauza vizibilităţii directe.
 14.4 Aplicarea adezivului şi inserţia compozitului fotopolimerizabil în cavitatea de
clasa a III a.
La ora actuală, cele mai folosite materiale compozite pentru restaurare sunt cele
fotopolimerizabile. Materialele fotopolimerizabile includ un adeziv smalţ/dentină şi
numeroase seringi de culoare închisă cu diverse nuanțe de compozit. Dacă există o
corespondenţă perfectă a culorii compozitului cu cea a dintelui nu este necesară
malaxarea lor. Flacoanele de adeziv şi seringile cu material compozit nu se vor deschide
decât în momentul folosirii lor pentru că se întăresc la expunerea la lumina zilei sau a
lămpii unitului dentar.
Se conturează matricea, se aplică interproximal şi se inseră icul sub marginea
gingivală a cavității. Se asigură aspectul oral al matricei cu indexul în timp ce policele
reflectă porţiunea vestibulară a matricei. Se aplică adezivul peste smalţul gravat şi
dentina condiţionată şi impregnată cu ajutorul unui burete sau unei mici pensule sau cu
un aplicator. Adezivul se distribuie uniform şi în strat subţire iar cu ajutorul unui jet uşor
de aer se evaporă eventualele urme de solvent din adeziv, Fig.14.38 (Riethe P şi
colab;1988).

Fig.14.38 Aplicarea adezivului (Riethe P şi colab;1988).

Se fotopolimerizează adezivul cu lumina albă vizibilă pentru 10-20 secunde fără a

atinge dintele cu dispozitivul lămpii, Fig.14.39 (Riethe P şi colab;1988).
 Fig.14.39 Fotopolimerizarea adezivului (Riethe P şi colab;1988).

Se inseră compozitul fie cu seringa, fie cu instrumentul de mână. Dacă se folosesc

pentru inserţie instrumentele de mână, cantitatea de compozit dorită, din seringă se
exprimă şi se plasează pe un bloc de hârtie cerată. Cu un capăt al instrumentului se taie
cantităţi mici din materialul de pe blocul de hârtie şi se inseră în cavitate. Materialul de
pe bloc se protejează de lumina ambientală pentru a nu se întări prematur. Inserţia şi
condensarea se face după modelul descris la compozitele autopolimerizabile.

Fig.14.40 Capsula cu compozit fotopolimerizabil ataşată la seringă pregătită pentru

inserarea materialului de restaurare (Riethe P şi colab;1988).

Dacă se inseră compozitul cu seringa se introduce capsula în seringă, se

îndepărtează capacul de protecţie şi se injectează compozitul în cavitate după tehnica deja
descrisă, Fig.14.40 (Riethe P şi colab;1988). După finalizarea injectării se reaplică pentru
protecţia de lumina ambientală, capacul. Se aplică şi se închide matricea peste material şi
dinte, se ţine nemişcată şi se polimerizează 20 secunde. Nu se atinge matricea cu
dispozitivul lămpii şi nici nu se mişcă banda, deoarece ar distorsiona conturul restauraţiei.
Se îndepărtează indexul şi matricea și se polimerizează suprafaţa restaurației pentru încă
20 de secunde, Fig.14.41 (Riethe P și colab;1988).

A B
Fig.14.41 A. Matricea aplicată peste material şi dinte înainte de polimerizare.B.Polimerizarea
restauraţiei încă 20 de secunde după îndepărtarea matircii (Riethe P și colab;1988).

O fotopolimerizare prelungită se impune în cazul culorilor închise sau opace.

Dacă restauraţia este subconturată, se poate adăuga o nouă cantitate de compozit şi se
fotopolimerizează. Între aceste straturi nu este necesară gravarea sau adăugarea de
adeziv, deşi pe suprafaţă există un strat de oxigen inhibitor.
Când se restaurează o cavitate largă, se recomandă inserarea şi fotopolime-
rizarea în straturi pentru a reduce efectul contracţiei şi pentru a asigura o
fotopolimerizare mai completă în zonele profunde, Fig.14.42 (Summitt JB şi colab;2006).

Fig.14.42 Exemplu de polimerizare în straturi a unui compozit introdus într-o cavitate largă sau
extinsă (Summitt JB şi colab;2006).
 Dacă există două cavităţi preparate, faţă în faţă se sugerează tehnica de restaurare
separat pentru fiecare cavitate pentru a se evita deplasarea matricei, adaptarea de proastă
calitate, contact deschis, supraconturare şi un contur defect.

14.5 Inserţia şi polimerizarea materialului compozit în cavităţile de

clasa a IV-a.
Pentru restaurarea celor mai multe cavităţi de clasa a IV-a se poate utiliza
matricele din poliester transparente descrise anterior, Fig.14.43 (Roulet JB şi colab;2001).
După fixarea matricei şi aplicarea răşinii adezive se inseră compozitul fie cu un
instrument de mână, fie cu seringa în maniera descrisă anterior. Compozitul se inseră şi
se polimerizează în straturi de 1 mm-2 mm. Se va acorda atenţie la închiderea matricei
pentru a nu aplica o forţă excesivă, deoarece materialul va extruda incizal şi va rezulta o
restauraţie subconturată. Dacă se întâmplă, se va recurge la refacerea conturului şi
punctului de contact.

Fig.14.43 Restaurarea unei cavităţi de clasa a IV a cu o matrice de poliester transparentă

(Roulet JB şi colab;2001).

În cazul înlocuirii unei restauraţii inestetice de clasa a IV-a se confecţionează o

matrice orală din material siliconic, Fig.14.44 (Roulet JF şi colab;2001).

Fig.14.44 Confecţionarea matricei orale siliconice (Roulet JB şi colab;2001).

 După aplicare şi polimerizarea adezivului, Fig.14.45 A (Roulet JF şi colab;2001),
se reaplică matricea, se inseră compozitul în straturi de 1-2 mm pentru o completă
polimerizare şi o reducere a efectului de contracţie, Fig.14.45 B (Roulet JF şi
colab;2001).

A B
Fig.14.45 A . Aplicarea şi polimerizarea adezivului. B. Reaplicarea matricii siliconice orale,
inserţia compozitului în tipar şi polimerizarea (Roulet JF şi colab;2001).

În această situaţie clinică este de preferat instrumentarul de mână pentru inserţie.

După polimerizare se îndepărtează matricea orală şi se repolimerizează restauraţia
dinspre vestibular şi oral.
Inserţia şi polimerizarea compozitului în cavităţi de clasa a IV-a adiacente
Cavităţile de clasa a IV a adiacente se vor restaura în aceeaşi şedinţă operatorie.
Tehnica sugerează că inserţia simultană a două restauraţii proximale adiacente, în
general, este însoţită de deplasarea matricei, adaptarea necorespunzătoare, absenţa
punctului de contact, debordări şi contur necorespunzător.
Se restaurează prima dată cavitatea preparată ultima. Se aplică matricea şi se
fixează cu icul. Acum se aplică adezivul (şi se semifotopolimerizează în cazul celui foto).
Se inseră compozitul (auto sau foto) fie cu seringa, fie cu instrumentul de mână. Dacă
această primă restauraţie este prea convexă, excesul se va îndepărta înainte de a efectua
pe cea de-a doua restauraţie. Dacă, din contră este subconturată se adiţionează material şi
se reconturează corespunzător. Conturarea completă se va face numai după ce s-a realizat
şi cea de-a doua restauraţie.
Deoarece există posibilitatea contaminării cavităţii secunde, se recomandă ca în
timpul procedurilor de restaurare a primei cavităţi se recomandă o matrice transparentă,
care o va proteja. De asemenea, când se restaurează cea de a doua cavitate se va proteja
cu o matrice transparentă prima restauraţie .

14.6 Insrţia şi polimerizarea materialului compozit în cavitatea de clasa a V-a.

Nu este necesară folosirea matricelor când se restaurează o preparaţie de clasa a
V-a, deoarece conturul restauraţiei se controlează în timpul inserţiei. Aceasta este valabil
numai când se folosesc compozitele fotopolimerizabile care au un timp de lucru prelungit
şi permit operatorului să iniţieze conturarea restauraţiei în stadiul nepolarizat.

Gravarea acidă, impregnarea şi aplicarea adezivului

Tehnicile pentru aceste manopere clinice sunt cele descrise anterior.

Inserţia şi polimerizarea compozitului.

Inserţia şi polimerizarea compozitului a u t o p o l i m e r i z a b i l

Dacă nu se foloseşte matrice, ne asigurăm de existenţa excesului de adeziv, care

va acţiona ca lubrifiant. Pe lama unei spatule se ia o cantitate mică de material malaxat,
se aplică în zonele cele mai profunde şi se condensează cu un fuloar neted umezit cu
adeziv. De regulă, o nouă cantitate de material este suficientă pentru a umple cavitatea în
uşor exces. Excesul de material se îndepărtează prima dată de la nivelul gingival cu
ajutorul unei sonde dentare nr. 2. Dacă materialul compozit autopolimerizabil începe să
facă priză înainte de conturarea completă, aceasta se întrerupe şi se va efectua în timpul
procedurii de finisare.
Din diverse raţiuni noi recomandăm utilizarea matricelor preconturate
transparente deoarece ne permite verificarea omogenităţii materialului în cavitate,
realizează forma anatomică a zonei de restaurat şi reduce procedurile de modelare şi
finisare, Fig.14.46 (Imagine autori).

Fig.14.46 Matrice preconturate transparente aplicate peste materialul restaurator (Imagine

autori).

Compozit autopolimerizabil, inserţie prin injectare

Dacă s-a câştigat o experienţă în inserţia compozitului cu instrumente de mână, cu
seringa procedura devine mult mai uşoară. Se vor urma aceleaşi etape ca pentru
restaurarea cavității de clasa a III-a.
 Inserţia şi polimerizarea compozitului f o t o p o l i m e r i z a b i l
Materialele fotopolimerizabile sunt recomandate pentru restaurarea cavităţilor de
clasa a V-a, deoarece prelungesc timpul de lucru şi permit conturarea înainte de
polimerizare, astfel necesitând, ulterior o finisare mai puţin laborioasă deoarece în
restauraţiile localizate pe ciment instrumentarul rotativ poate să lezeze structura dentară.
Dacă marginile cavităţii sunt plasate, în totalitate în smalţ retenţia restauraţiei prin
sistemul adeziv va fi un succes. Pentru a optimiza esteticul se recomandă bizotarea
marginilor de smalţ ale cavităţii. Dacă marginea gingivală a cavităţii este formată din
cement nu se recomandă bizotarea (Summitt JB şi colab;2006).
În cavităţile de dimensiune redusă, răşina compozită se inseră şi se polimerizează
într-un singur strat. În cavităţile cu extindere moderată sau largi primul strat de compozit
se inseră în centrul cavităţii pornind de la nivelul peretelui gingival sau ocluzal/incizal şi
se polimerizează. Cel de al doilea strat de compozit se va aplica în restul cavităţii.
Cavităţile extinse vor necesita mai mult de două straturi de material restaurator. Straturile
de material nu vor avea o grosime mai mare de 2 mm pentru a permite o penetrare
adecvată a luminii de polimerizare (Summitt JB şi colab;2006).
Când leziunea este plasată în totalitate pe smalţ se prepară o cavitate sub forma
unui godeu cu ajutorul unui instrument diamantat rotund, Fig.14.47 (Kidd EAM şi
colab;2003).

A B
Fig.14.47 A. Aspectul leziunii localizată în întrgime pe smalţ. B. Prepararea cavităţii, sub
formă de godeu cu ajutorul unui instrument diamantat rotund (Kidd EAM şi colab;2003).

Se aplică acidul sub formă de gel cu ajutorul unei seringi pentru 15 secunde atât
pe smalţ căt şi pe dentina expusă după care se spală cu seringa unitului încă 15-30 de
secunde, Fig.14.48 A (Kidd EAM şi colab;2003). Se usucă în prima fază, cu bulete de
vată sterile cavitatea iar apoi eventual cu un flux de aer până dispare aspectul de băltire.
Se aplică un strat de adeziv peste întreaga suprafaţă tratată cu acid, Fig.14.48 B (Kidd
EAM şi colab;2003).
 A B
Fig.14.48 A Gravarea acidă totală a cavităţii. B. Aplicarea adezivului peste întreaga arie
tratată acid (Kidd EAM şi colab;2003).

Se aplică materialul compozit, uşor în exces cu ajutorul unei seringi şi se

conturează cu un instrument din titan după care se fotopolimerizează cel puţin 40 de
secunde, Fig.14.49 (Kidd EAM şi colab;2003).

A B

C
Fig.14.49 A. Inserarea compozitului în cavitate cu ajutorul seringii. B. Conturarea viitoarei
restauraţii cu ajutorul instrumentului de titan. C. Fotopolimerizarea compozitului (Kidd EAM şi
colab;2003).

Cele mai multe leziuni de pe suprafeţele radiculare se pot opri în evoluţie numai
printr-o igienă corectă şi susţinută. Dar din dorinţe estetice sau din cauza proximităţii cu
pulpa se impune prepararea de cavitate şi restaurarea leziunii. În acest caz prepararea de
cavitate se reduce la îndepărtarea dentinei moale cariate şi din motive estetice şi a celei
colorate chiar dacă este dură, cavitatea luând un aspect linguliform, Fig.14.50 (Kidd
EAM şi cplab;2003).
 A B
Fig.14.50 Leziune carioasă pe suprafaţa radicularaă a unui premolar inferior. B. Aspectul cinic la
cavităţii după preparare şi al plasării bizoului pe conturul marginal ocluzal care este constituit din
smalţ (Kidd EAM şi cplab;2003).

Ulterior se bizotează smalţul de la nivelul conturului marginal ocluzal cu un

instrument diamantat flacără, Fig.14.50 B (Kidd EAM şi clab;2003). Studiile clinice au
arătat rezultate optime atunci când se utilizează gravarea acidă totală, timp de 15 secunde,
în restaurarea cavităţii de clasa a V-a (Van Meerbeek şi colab;1994), Fig.14.51 A (Kidd
EAM şi colab;2003). După ce acidul este spălat se usucă apa restantă, care bălteşte cu
bulete de vata şi apoi cu un flux de aer evitându-se desicarea cavităţii şi se aplică
adezivul, Fig.14.51 B (Kidd EAM şi colab;2003).

A B
Fig.14.51 A Folosirea gravării acide totale în cavitatea preparată.B.După spălarea acidului şi uscare
se aplică adezivul cu un dispozitiv de aplicare (Kidd EAM şi colab;2003).

Adezivul se fotopolimerizează timp de 10 secunde, Fig.14.52 A (Kidd EAM şi

colab;2003) după care se aplică materialul compozit. Cele mai bune rezultate se obţin
prin inserarea unui compozit de vâscozitate medie cu ajutorul unui instrument de mână
Fig.14.52 B (Kidd EAM şi colab;2003). Cu acelaşi instrument de mână se conturează
compozitul şi se fotopolimerizează Fig.14.52 C (Kidd EAM şi colab;2003).
 A B

C
Fig.14.52 A. Fotopolimerizarea adezivului. B. Aplicarea compozitului cu un instrument de mână
(Kidd EAM şi colab;2003).

Când conturul gingival a cavității preparate este localizat la nivelul gingiei sau
uşor subgingival controlul umidităţii este greu de obţinut prin aplicarea foliei elastice de
izolare, Fig.14.53 (Riethe P şi colab;1988).

Fig.14.53 Leziune carioasă localizată în vecinătatea gingiei va crea probleme în controlul umidităţii
(Riethe P şi colab;1988).

În această situaţie clinică se aşteaptă sângerarea gingivală în timpul procedurii

adezive şi din această cauză se recomandă utilizarea matricilor speciale transparente care
se vor insera între dinte şi gingie, Fig.14.54 (Riethe P şi colab;1988).
 A B
Fig.14.54 A.Aspectul comercial al matricilor transparente preconturate pentru restaurarea
cavităţilor de clasa a V-a (Riethe P şi colab;1988). B. Matricile transparente preconturate inserate,
peste restauraţie, între dinte şi gingie (Imagine autori).

Dacă leziunea carioasă este în întregime pe suprafaţa radiculară se recomandă

restaurarea cavităţii preparate cu CIS autopolimerizabil din cauza potenţialului său de
adeziune ionică la structurile dentare restante. Prepararea cavităţii este similară cu cea
expusă mai sus, Fig.14.55 (Kidd EAM şi colab;2003).

A B
Fig.14.55 A.Leziune carioasă prezentă pe suprafaţa radiculară a unui canin.B.Aspectul clinic al
cavităţii preparate (Kidd EAM şi colab;2003).

Pentru restaurarea cavităţii de clasa a V-a cu ajutorul CIS autopolimerizabil este

necesară selectarea unei matrici metalice, Fig.14.56 A (Imagine autori) şi adaptarea ei la
conturul cavităţii (Kidd EAM şi colab;2003), Fig.14.56 B (Kidd EAM şi colab;2003).
 Fig.14 56 A. Aspectul comercial al matricilor metalice pentru restaurarea cavităţilor de clasa a V-a
(Imagine autori). B. Matricea metalică selectată ajustată la forma cavităţii (Kidd EAM şi
colab;2003).

După ce cavitatea a fost condiţionată cu acid poliacrilic, spălată şi uscată se

injectează CIS autopolimerizabil în uşor exces şi se aplică matricea metalică ajustată.
Surplusul de material se îndepărtează cu ajutorul unei sonde dentare, Fig.14.57 (Kidd
EAM şi colab;2003).

Fig.14.57 După injectarea materialului se aplică matricea şi se îndepărtează surplusul (Kidd EAM şi
colab;2003).

Este necesar un timp de 5-10 minute până când restauraţia face priza primară. În
timpul procesului de priză primară (24 de ore) restauraţia se va acopri cu un strat de lac
sau răşină silanică pentru a preveni desicaţia sau absorbţia de apă care vor deteriora
materialul prin deranjarea reacţiei de priză, Fig.14.58 (Kidd EAM şi colab;2003).
Finisarea restauraţiei se poate face numai după cel puţin 24 de ore.
 A B
Fig.14.58 A.Aspectul clinic al restauraţiei la 5 minute după îndepărtarea matricii.B.Aplicarea lacului
protector (Kidd EAM şi colab;2003).
Procedura de restaurare a cavităţii cu răşină modificată cu ciment glasionomer
este similară cu cea pentru răşinile compozite.

14.7 Tehnica de modelare şi finisare a restauraţiilor compozite la dinţii

anteriori

O tehnică potrivită şi o experienţă bogată în inserţia compozitelor reduce la minim

necesitatea modelării şi finisării. De regulă, trebuie să existe o cantitate foarte mică de
material în exces, care trebuie îndepărtată pentru a realiza un contur final corect şi o
finisare de calitate.( Roberson TM şi colab;2006).
Pentru finisare nu se recomandă instrumentele diamantate, deoarece există
pericolul lezării structurii dentare. De asemenea, acestea lasă o suprafaţă rugoasă în
comparaţie cu frezele şi discurile de finisat. Se vor folosi freze speciale de finisat, care se
găsesc pe piaţă în diverse forme şi dimensiuni.

14.7. 1 Modelarea şi finisarea în zona vestibulară a dinţilor anteriori

Pentru îndepărtarea excesului de pe faţa vestibulară se va utiliza fie o freză flacără

din carbid fie un instrument diamantat pentru finisat, rotate cu viteză medie intermitentă,
răcire cu aer şi mişcări de periere, Fig.14.59 (Kidd EAM şi colab;2003).
 Fig.14.59 Instrument diamantat utilizat pentru conturarea restauraţiei din compozit (Kidd
EAM şi colab;2003).

În anumite zone ale suprafeţei vestibulare, freza de carbid sau instrumentul

diamantat de finisat se poate înlocui cu discuri abrazive confecţionate din material plastic
rezistent la apă, a căror granulaţie se alege în funcţie de cantitatea excesului, Fig.14.60
(Riethe P şi colab;1988).

Fig.14.60 Aspectul discurilor abrazive, al granulaţiei diverse şi al mandrenului Moore

(Riethe P şi colab;1988).

Pe piaţă există o mare varietate de discuri pentru conturare şi finisare (Sof-Lex,

Pop-On, Super Snap). .
Aceste discuri sunt flexibile şi disponibile în granulaţii multiple şi de diverse
diametre. Acestea se montează la mandrenul Moore pentru piesa contraunghi. Nu este
necesară utilizarea unui lubrifiant. Discul se va folosi la o singură viteză, mică. Suprafaţa
externă a smalţului se va folosi ca un ghid pentru o conturare corespunzătoare, Fig.14.61
(Riethe P şi colab;1988).

Fig.14.61 Utilizarea discului abraziv la turaţie mică iar suprafaţa smalţului va folosi ca ghid
în conturarea optimă a restauraţiei (Riethe P şi colab;1988).

Finisarea finală şi lustruirea se realizează cu gume abrazive şi pastă de lustruit cu

oxid de aluminiu, Fig.14.62 (Riethe P şi colab;1988).
 Fig.14.62 Suprafaţa restauraţiei este lustruită cu gumă abrazivă în formă de cupă şi pastă de
lustruit din dioxid de aluminiu (Summitt JB şi colab;2006).

14.7.2 Modelarea şi finisarea în zona orală a dinţilor anteriori

Excesul oral de compozit este îndepărtat şi se obţine o suprafaţă netedă cu ajutorul

unei freză de carbid globulară cu 12 lame pentru finisat, la viteză medie, răcire cu aer şi
cu presiune intermitentă sau cu ajutorul unui instrument diamantat cu granulaţie foarte
fină, Fig.14.63 (Summitt JB şi colab;2006).

A B

Fig.14.63 A.Freza din carbid cu 12 lame îndepărtează excesul de material de pe faţa

orală.B.Instrumentul diamantat cu granulaţie fină îndepărtează excesul de material oral. (Summitt
JB şi colab;2006).

Forma şi dimensiunea frezei utilizate depinde de cantitatea de exces şi de design-

ul suprafeţei orale. Pentru finisarea finală se folosesc gume autoabrazive albe de diverse
forme şi dimensiuni. Dacă s-a folosit pentru izolare sistemul cu folie elastică, verificarea
ocluziei şi corecţia necesară se vor executa după îndepărtarea foliei elastice de izolare.

14.7.3 Modelarea şi finisarea în zona proximală şi ambrazură a dinţilor

anteriori
 Excesul de la nivelul marginii gingivale se constată vizual şi tactil cu ajutorul unei
sonde dentare dar şi cu ajutorul firului de aţă dentară. Excesul de material de la nivelul
ariei interproximale se îndepărtează cel mai bine cu un bisturiu Bard-Parker Nr. 12,
Fig.14.64 (Summitt JB şi colab;2006).

Fig.14.64 Marginea gingivală a restauraţiei este conturată cu ajutorul lamei bisturiului

Parker nr.12 (Summitt JB şi colab;2006).

Bisturiul se activează dinspre suprafaţa dentară spre restauraţie sau de-a lungul
marginii, folosind mişcări uşoare de tăiere, păstrând o porţiune a lamei tăietoare pe
suprafaţa externă a smalţului (pe post de ghid) pentru a evita suprareducerea.
Dacă s-a îndepărtat o cantitate prea mare de compozit sau s-a realizat fractura
marginii cavităţii se impune refacerea restauraţiei, deoarece acest defect neremediat va
duce la colectarea de placă şi debriuri cu apariţia discromiei sau a cariei secundare. Lama
fiind din oţel carbon, poate să lase urme de culoare gri pe restauraţie. Aceste colorări sunt
superficiale şi dispar în timpul finisării finale.
Conturarea finală şi lustruirea suprafeţei proximale se realizează cu benzi speciale
pentru finisat. Anumite benzi de finisat sunt compuse din două părţi (una cu granulaţie
medie, cealaltă cu granulaţie fină) separate între ele printr-o zonă inactivă, care va fi
trecută prin punctul de contact, Fig.14.65 (Riethe P şi colab;1988).

Fig.14.65 Benziile pentru finisarea ariei proximale (Riethe P şi colab;1988).

Granulaţia medie a benzii este un silicat de zirconiu, iar granulaţia fină un oxid de
aluminiu. Cele mai indicate sunt benzile înguste, deoarece permit o mai bună
manevrabilitate în finisare şi lustruirea ariei proximale. Benzile de finisat se vor trece
printre dintele vecin şi restauraţie folosind numai zona neabrazivă plasată la mijloc
orientate cu faţa abrazivă spre dintele restaurat. Se vor curba peste restauraţie şi suprafaţa
dentară, în maniera lustruirii pantofilor cu material din bumbac concentrând acţiunea
asupra zonei care necesită atenţie, Fig.14.66 (Summitt JB şi colab;2006).

Fig.14.66 Curbarea benzii de finisat peste restauraţie şi suprafaţa dentară (Summitt JB şi

colab;2006).

Pentru a deschide ambrazura şi pentru a rotunji creasta marginală partea orală a

benzii se va ţine în intimitate cu materialul compozit cu indexul unei mâini în timp ce cu
cealaltă mână se trage partea liberă a benzii în direcţie vestibulară. Conturarea şi finisarea
suprafeţei proximale va include marginea gingivală a restauraţiei şi va da o formă rotundă
ambrazurii în jurul punctului de contact.

14.7.4 Verificarea ocluziei

Operatorul îndepărtează folia elastică de izolare şi evaluiază ocluzia invitând

pacientul să închidă gura încet prin intermediul unei hârtii de articulaţie. Va efectua
mişcări cu dinţii mandibulari peste zona restaurată. Dacă este prezent, excesul se va
îndepărta în mai multe etape după o prealabilă marcare cu hârtie de articulaţie. Uneori
este necesară reconturarea dintelui antagonist, dar cu atenţie, pentru a nu îndepărta
contactele funcţionale sau centrice.

14.7.5. Modelarea şi finisarea compozitelor microfile

Pentru finisarea acestora, se utilizează aceeaşi tehnică destinată celor conven-
ţionale şi hibride cu unele mici diferenţe. În timpul finisării compozitelor convenţionale
şi hibride fără apă, apare un aspect opac, ceea ce face ca marginile cavităţii să se distingă.
Din cauză că cele microfile sunt materiale lustruibile şi posedă o faţă lustruită
asemănătoare cu a smalţului, este mult mai dificil de a face distincţie între smalţ şi
restauraţia finisată. De asemenea, din cauza încărcăturii anorganice reduse, frezele au
tendinţa să le subcontureze şi, în plus, pe parcurs apare necesitatea refinisării din cauza
colorărilor de suprafaţă.
La compozitele microfile se poate obţine o lustruire de mare calitate prin folosirea
discurilor, gumelor autoabrazive imaginate special pentru aceste materiale.

14.8 Modelarea şi finisarea restaurărilor din ciment ionomer de sticlă

Cimentul ionomer de sticlă posedă calitatea de a elibera fluor când vine în contact
cu mediul oral. (Mount GJ;1991). Această proprietate oferă restauraţiei din CIS o mai
mare rezistenţă la caria secundară. Din cauza calităţii sale anticariogenice este materialul
de elecţie pentru restaurarea suprafeţei radiculare la pacienţii cu risc mare de carie, cu
toate că esteticul nu este punctul forte. Aceeaşi preparaţie de clasa a V-a modificată
pentru compozit se va efectua şi pe suprafaţa radiculară pentru a fi restaurată cu CIS.
CIS este disponibil atât în varianta autopolimerizabilă cât şi fotopolimerizabilă.
Se preferă varianta fotopolimerizabilă de CIS modificat cu răşină pentru că
permite un timp de lucru prelungit şi are proprietăţi fizice şi estetice îmbunătăţite. De
asemenea, această versiune este mult mai rezistentă la deshidratare şi fisurare în timpul
prizei.
Din păcate, CIS nu posedă calităţile estetice ale compozitelor şi din această cauză
nu se recomandă folosirea lor în zonele în care primează aspectul estetic.
Oricum, versiunea nouă fotopolimerizabilă “hibridă” (răşina modificată) de CIS
conţine o răşină şi posedă calităţi estetice superioare a şi proprietăţi fizice îmbunătăţite.
Din această cauză acest nou CIS se poate folosi în cele mai pretenţioase arii estetice.
Din cauza rezistenţei limitate şi a uzurii, CIS se indică în general pentru
restaurarea zonelor cu stres minim sau fără stres şi acolo unde activitatea carioasă este un
aspect semnificativ. În plus, CIS se recomandă pentru restaurarea preparaţiilor de clasa a
V-a localizate pe suprafaţa radiculară, a preparaţiilor de clasa a II-a ,,în şanţ” şi a celor de
clasa a III-a cervicale, care nu au implicat punctul de contact.
Prima indicaţie de utilizare a CIS modificat cu răşină o constituie leziunile de pe
suprafeţele radiculare ale pacienţilor în vârstă şi a pacienţilor cu risc mare la carie. De
asemenea, de avantajele oferite de CIS modificat cu răşină beneficiază şi defectele
cervicale, eroziunile idiopatice în formă de „V” sau abraziile. Prepararea dintelui pentru
fiecare din aceste indicaţii este aceiaşi ca pentru materialele compozite.
Versiunea convenţională de CIS necesită o perioadă de 24 ore pentru o
polimerizare completă înainte de a fi modelat şi finisat. Restauraţiile realizate din
materiale compozite şi CIS fotopolimerizabile se pot modela şi finisa imediat după
polimerizare. Pe cât posibil, conturarea şi finisarea se va efectua cu instrumente de mână,
un bisturiu Brad-Parker Nr.12 şi se va proteja zona netedă restantă după polimerizare
Fig.14.67 (Summitt JB şi colab;2006).
Fig.14.67 Modelarea unei restauraţii de clasa a V-a cu un bisturiu Brad-Parker Nr.12 (Summitt JB şi
colab;2006).
Dacă se foloseşte instrumentarul rotativ pentru modelare şi finisare, se utilizează
freze microfine diamantate pentru finisat în asociere cu un lubrefiant pentru a preveni
desicaţia. De asemenea se va folosi un instrument de mână, gen spatulă flexibilă pentru a
proteja gingia Fig.14.68 (Kidd EAM şi colab;2003).

Fig.14.68 Modelarea şi finisare restauraţiei, fotopolimerizate cu ajutorul unui instrument

diamanta cu granulaţie fină. Protejarea gingiei cu o spatulă flexibilă (Kidd EAM şi colab;2003).

De asemenea se pot utiliza pentru conturare şi discurile abrazive în asociere cu un

lubrefiant. Tehnica de lucru este similară cu cea expusă la clasa a III-a, Fig.14.68
(Summitt JB şi colab;2006).

Fig.14.68 Conturarea unei restauraţii de clasa a V-a cu ajutorul discurilor abrazive

(Summitt JB şi colab;2006).
 Pentru lustruire se recomandă gumele autoabrazive în formă de con şi cupă în
asociere cu pastă de lustruit, ce conţine oxid de aluminiu, Fig.14.69 (Riethe P şi
colab;1988).

FIG.14.69 Gume abrazive în formă de cupă în asociere cu oxid de aluminiu pentru lustruirea
restauraţiei din CIS (RIETHE P ŞI COLAB;1988).

Când restauraţia de clasa a V-a este efectuată din CIS autopolimerizabil se poate
efectua o modelare superficială cu ajutorul unui instrument diamantat fin,după care se va
proteja pentru 24 de ore cu un lac sau o răşină silanică când se va efectua finisarea finală
după tehnica descrisă, Fig.14.70 (Kidd EAM şi colab;2003).
 A B

Fig.14.70 A. Modelarea primară a restauraţiei din CIS autopolimerizabil cu un instrument

diamantat fin. B. Protejarea restauraţiei cu un lac pentru 24 de ore cân se va efectua modelarea şi
finisare finală (Kidd EAM şi colab;2003).

14.9 Prepararea şi restaurarea cavităţilor de clasa III a ,,în tunel”

Prepararea cavităţii
Leziunea carioasă este situată pe faţa proximală a dinţilor anteriori, de regulă sub
punctul de contact. Examenul clinic şi traniluminarea evidenţiază leziunea şi extinderea
în profunzime a cariei, Fig.14.71 (Mount GJ şi colab;1999).
 Fig.14.71 Evidenţierea, din punct de vedere cinic a leziunii carioase pe faţa proximală a unui
central maxilar,imediat sub punctul de contact (Mount GJ şi colab;1999).

Accesul la leziunile carioase situate pe dinţii anteriori este similar cu cel descris
pentru dinţii posteriori. La dinţii frontali se preferă accesul dinspre oral pentru a conserva
smalţul vestibular şi a micşora problemele estetice în viitor. Ocazional este nevoie şi de o
abordare dinspre vestibular a leziunii, în cazul icongruențelor dentare, când accesul şi
vizibilitatea sunt dificil de obţinut, mai ales la frontalii inferiori.
Se pătrunde în leziune fie cu o freză rotundă Nr.1/2 sau 1 sau cu un instrument
diamantat cilindroconic activ la vârf la turaţie intermediară cu lubrefiere în apropiera
crestei de smalţ fără a o leza, Fig.14.72 (Mount GJ şi colab;1999).

Fig.14.72 Accesul la leziunea carioasă dinspre oral în vecinătatea crestei de smalţ (Mount GJ
şi colab;1999).
 Pătrunderea se face cu mişcări intermitente, în direcţie oblică spre leziunea
carioasă până la senzaţia de cădere în gol. Se îndepărtează dentina cariată cu o freză Nr.1
sau 2 montată la piesa contraunghi la turaţie joasă avansându-se conservator, atât incizal
cât şi gingival pentru a îndepărta în totalitate ţesuturile cariate şi a păstra smalţul
proximal. Nu sunt necesare elemente suplimentare de retenţie deoarece cavitatea este
retentivă iar restaurarea se face cu materiale adezive. Dacă smalţul proximal nu prezintă
cavitate în dreptul leziunii iniţiale se păstrează deoarece va fi susţinut de cimentul
glasionomer şi se va remineraliza.
Dacă smalţul proximal este cavitar se înlătură cu freze rotunde de dimensiune
redusă şi se protejează dintele vecin cu o bandă metalică.
Restaurarea cavităţii
Materialul de elacţie pentru restaurarea acestui tip de cavitate este cimentul
glasionomer tipul II.1. Cavitatea se condiţionează ca de obicei. Se spală şi se usucă atent
pentru a nu deshidrata dintele. După restaurarea cavităţii cu ciment glasionomer
autoplimerizabil şi modelarea primară este necesară izolarea restauraţiei cu o răşină
adezivă monocomponentă fotopolimerizabilă. Întrucât cimentul glasionomer
autopolimerizabil convețional are nevoie de o săptămână pentru a se ,,maturiza” şi a
ajunge la culoarea şi transluciditatea finală, este de dorit să se aştepte această perioadă şi
abia apoi să se ia decizia folosirii laminării pentru îmbunătăţirea esteticului.

14.10 BIBLIOGRAFIE

BAUM,L et al; Textbook of Operative Dentistry.Ed W.B Saunders Company 1995.

BAUM,L et al; Textbook of Operative Dentistry Ed Saundesr 1999.
BAYNE,CS;THOMPSON,JY; Biomaterials.Cap 4 Art and Science of Operative
Dentistry Sturdevant,s Ed Mosby 2006.
BOCSKAY,I et al; A fogszuvasodas kor-es gyogytana.Ed Lyra Kiado
Marosvasarhely,2006:
BLACK, G.V.: A work on operative dentistry; the technical procedures in filling teeth.
Chicago: Medico-Dental Publishing Company.
BOWEN,RL; Dentals materials filling composites and reaction product of BIS phenol
and glycidyl acrylat.US Patent3066.1962.
BUONOCUORE,MG; Simple method of increasing the adhesion of acrylic filling
materials to enamel surfaces.J Dent res.1955.
BRATU,D et al; Materiale Dentare.Lito UMF timisoara 1993.
BRATU,D et al; Materiale Dentare.Ed Helicon Timisoara 1995.
BRATU,D et al; Materiale Dentare.Ed Helicon Timisoara 1998.
BRYANT, R.W., Long-term implications for composite resin restorations. ,,Ann Roy
Aust Coll Dent Surg” 1989; 10:84–90.
BRYANT, R.W., Direct posterior composite resin restorations. 1. Factors influencing
case selection (Review). Aust. Dent. J. 1992; 37:81-7.
CARLIGERIU,V; Tratat de Odontoterapie conservatoare şi Restauratoare.Ed Mirton
Timisoara 2002.
CAZACU,NCE et CAZACU,C;Ghid d utilizare a sistemului de izolare cu folie
elastică)digă)în specialităţile medico-dentare.Ed universitară Carol Davila Bucureşti
2009.
CHARBENEAU,GT;Principles and Practice of Operative Dentistry.Ed 3 Philadelphia
Lea & Febiger 1988.
CONDON,JR et al; Assesing the effect of composite formulation on polymerization
stress.J Am Dent Assoc.2000.
DAVIDSON-KABAN,SS; The effect of curing ligth variations on bulck curing and wall
quality of two types and various shades of resin composites,Dent Mater.1984,1997.And
Am J Dent 1994.
DIETSCHI D ; Free-hand bonding in the esthetic treatment of anterior teeth.J Esthet Dent
9.1997.
FEILZER,AJ et al; Setting stress in composite resin in relation to configuration of the
restoration.J Dent Res.1987.
FEILZER,AJ et al; Relaxation of polymerization contraction shear stress by hygroscopic
expansion.J Dent Res.1990.
FEILZER,AJ et al; Influence of ligth intensity on polymerization shrinkage and integrity
of restoration-cavity interface.Eur J Oral Sci.1995.
FEJERSKOV,O;KIDD,EAM;Dental Caries.The disease and its clinical management.Ed
BlackWell.2004.
FORSTEN,L;Fluoride release of glass-ionomer.Ed Hunt P 1994.
GAFAR,M et al; Metode şi Tehnici curente în ODONTOLOGIE.Ed Medicală.Bucureşti
1980.
GAFAR,M et al ; Odontologie şi Parodontologie.Ed Didactică şi Pedagogică Bucureşti
1983.
JAARVINEN VK et al ; Risk factorsin dental erosion.J Dent Res.1991.
HANSEN EK et al; Improved efficacy of dentin-bonding agents.Eur J Oral Sci.1997.
HEYMANN HO et al; Examining tooth flexure effects on cervical restorations.J Am
Dent Assoc.1991.
HUME,WR; Pulpal response to glass-ionomers.Hunt P .Philadelphia 1994.
ILIESCU,A et GAFAR,M ; Cariologie şi Odontoterapie Restauratoare.Editura
Medicală Bucureşti 2006.
INOKOSHI,S et al;Dual-cure luting composites .J Oral Reabilit 1993.
JACOBSEN,T et al; Some effects of water on dentin bonding.1995.
JOHNSON,GH et al; Postoperative sensitivity associated with posterior composite and
amalgam restorations.Oper Dent 1988.
KEMP-SCHOLTE,CM; Marginal integrity of cervical composite.ACTA 1989.
KIDD,EAM et al; Pickard,s Manual of Operative Dentistry Ed 8. Oxford
2003.
KIDD,EAM et al;Dental Caries Ed Blackwell 2004 Cap.7.
KIDD,EAM et al;Pickard,s manual of operative dentistry.Oxford 1996.
ENANS, J.R.; WETZ, J.H.: The pinned amalgam restorations. Part 1, J Prosthet Dent
1977; 37; 37-41.
LANG,BR et al; Filler particle size and composite resin classification systems.J Oral
rehabil 1992.
LEE WC et al; possible rol of tensile stress in the etiology of cervical erosive lesions of
teeth.J Prosthet Dent 1984.
LEINFELDER,KF; Composites: current status and future developments .1986.
LEINFELDER,KF; An in vitro device for determining wear of posterior composites.J
Esthet Dent 1999.
LEINFELDER,KF; Packable composites:overview and technical consideration.J.Esthet
dent 1999.
MAIR LH; Wear in dentistry:current terminology.J Dent 1992.
MOUNT,GJ; Glass ionomer cements:clinical consideration.Clinical Dentistry.1984.
MOUNT, G.J., Adhesion of glass–ionomer cement in the clinical environment. ,,Oper
Dent” 1991; 16:141–8.
MOUNT, G.J., Clinical placement of modern glass–ionomer cements. ,,Quintessence Int”
1993;24:107–11.
MOUNT, G.J., An atlas of glass–ionomer cement: a clinician guide, 2nd ed. London:
Martin Dunitz; 1994.
MOUNT, G.J., Longevity in glass–ionomer restorations: review of a successful
technique. ,,Quintessence Int” 1997; 28:643–50.
MOUNT,GJ;BRYANT,RW; Conservarea şi Restaurarea structurii dentare .Ed All
Educational 1999.Cap.8 Glasionomerii(Cementurile ionomere de sticlă).Pag;69-92.
MOUNT, G.J., MAKINSON OF, PETERS MCRB. The strength of auto-cured and light-
cured materials. The shear punch test. ,,Aust Dent J” 1996; 41:118–23.
MOUNT,G,J ; HUME,W,R ; Conservarea şi Restaurarea structurii dentare .Ed All
Educational 1999.
MOUNT,GJ; Clinical requirements for a successful ,,sandwich“.Aust Dent J 1989.
NAKABAYASHI,M et al; Effect of HEMA on bonding to dentine .Dent
Mater 1992.
MORAND, J.M.; JONAS, P.: Resin-modified glass-ionomer cement restorations of
posterior teeth with proximal carious lesions. Quintessence Int 1995; 26:389-394.
MOUNT, G.J.: The use of amalgam to protect remaining tooth structure. NZ Dent J
1977; 73:15-20.
MOUNT, G.J.: Minimal treatment of the carious lesion. Int Dent J 1991; 41:55-9.
NICHOLSON, J.W., ANSTICE, M., The development of modified glass–ionomer
cements for dentistry. ,,Trends Polymer Sci” 1994; 2:272–6.
NICHOLSON, J.W., ANSTICE, H.M., McLEAN, J.W., A preliminary report on the
effect of storage in water on the properties of commercial light cured glass- ionomer
cements. ,,Br Dent J” 1992; 173:98–101.
NICHOLSON, J.W., CZAMECKA, B., LIMANOWSKA-SHAW, H., Effect of glass–
ionomer and related dental cements on the pH of lactic acid storage solutions. ,,J Dent
Res” press.
NUSSBAUM,R;Probleme de cariologie.LITO IMF Timisoara 1979.
OGATA M et al; Effect of sel-etching primer vs phosphoric acid etchant on bonding to
bur-prepared dentin.Oper Dent 2002.
PAPA, J.; WILSON, P.R.; TYAS, M.J.: Tunnel restorations. J Esthet Dent 1992; 4:4-9.
PASHLEY,DH et al; Smear layer.Oper Dent 1984.1992.
PICKARD,HM; A Manual of Operative Dentistry.Ed Oxford Londra 1970.
RIETHE,P et al; Kariesprophylaxe und konservierende Therapie.Ed Thieme 1988.
ROBERSON TM et al; Biomaterials.Cap 11 Art and Science of Operative Dentistry
Sturdevant,s Ed Mosby 2006.
ROMÂNU,M;BRATU,D;Polimerizarea în Stomatologie.Ed Brumar 2000.
ROMÂNU,M;BRATU,D;Materiale Dentare.Noţiuni teoretice şi aplicaţii clinice.Ed
Brumar 2003.
ROYDHOUSE, R.H.; RICHARDSON, A.S.: The current clinical status of fissure
sealants. J Canad Dent Assoc 1972; 38; 219-20.
SCHWARTZ,RS et al; Fundamentals of Opreative Dentistry .A conteporary approach.Ed
Quintessence Int 1996.
SCHWARTZ,RS et al; Fundamentals of Operative Dentistry A approach Conteporary Ed
Quintessence book 1996.SCH
SEVERINEANU,V; Odontologie-Parodontologie ; Ed.Medicală Buc.1985.
SILVERSTONE, L.M. et al: Dental caries, New York, 1981, Macmillian Publishing.
SKINNER EW; Comparison of the properties and use of silicate cement and acrylic
resine in operative dentistry.J Am Dent Assoc1959.
SMITH,GE;Sturdevant,s 2006.Ed Mosby.Ch. 21.
SIMONSEN, R.J.: Cost effectivness of pit and fissure sealant at 10 years. Quintessence
Int 1989; 20:75-84.
STARR, C.B.: Amalgam crown restorations for posterior pulpless teeth. J Prosthet Dent
1990; 63:614-9.
STURDEVANT CM et al; The art and science of operative dentistry .Ed 1 New York
1968.McGraw-Hill.
STURDEVANT,JR et al;Art and science of Operative Dentistry.Ed Mosby by
Roberson,TM 2006.
SUMMITT,JB et al; Fundamentals of Operative Dentistry.A conteporary approach.Ed
Quintessence Int 2006.
SUMMITT,GB ; Fundamentals of Operative Dentistry A approach Conteporary Ed
Quintessence book 1996.Ch 4.
TANI C et al; Effect of smeare layerThickness on bond strength .J Adhes Dent 2003.
WELK DA et al; Rationale for desingning cavity preparations in ligth of current
knowledge and technology.
WILDER,,AD, Jr et al; 5-yaer clinical performance of packable posterior composite .J
Dent Res 2004.

-------------//----------------