11) Îl rog pe fiecare om care doreşte să aducă lui Dumnezeu adevărată pocăinţă să se păzească de vin, că el aţâţă

toate patimile şi izgoneşte harul lui Dumnezeu din suflet. Nu te griji, iubite, de tihna trupului, cât trăieşti în
această lume, şi niciodată să nu te încrezi în tine văzând că patimile tale s-au liniştit pentru o vreme - că patimile
şi demonii adesea se ascund cu viclenie, doar-doar va lăsa omul grija de sufletul său, socotind că deja e curat
de ele, iar apoi năvălesc pe neaşteptate asupra sărmanului suflet; şi dacă pun stăpânire pe el, îl înjosesc cu toate
păcatele cu mai multă nemilostivire şi răutate ca la început.

39) Nu este om care să nu aibă suferinţă în viaţa aceasta mâhnicioasă. Sărac şi bogat, rob şi liber, păcătos şi drept
- toţi deopotrivă suferă, şi aceeaşi întâmplare se întâmplă tuturor - şi păcătosului, şi dreptului - în această viaţă;
iar dincolo nu e aşa. Dincolo este cu totul şi cu totul altă rânduială. Dar şi aici este deosebire, că una este
osteneala dreptului şi alta osteneala păcătosului. Dreptul nu se osteneşte ca să aibă mijloace spre saturarea
pântecelui - că el nu are deloc grijă de trup şi nici nu cugetă că poartă trup, ci se osteneşte ziua şi noaptea
căutându-L pe Dumnezeu, nu-şi îngăduie a dormi mult, nu-şi satură sufletul cu pâine şi apă, prin pustii rătăceşte
şi istoveşte trupul său cu toată reaua pătimire, ca să primească cununa cea neveştejită, cea pusă lui deoparte. Iar
păcătosul se osteneşte şi pătimeşte nu pentru sfinţenie şi pentru a plăcea lui Dumnezeu, ci pentru nenorocitul său
trup se dă de ceasul morţii, nu se mulţumeşte cu ce are, de pizmaş şi nesăţios ce este: se osteneşte în deşert, şi nu
pricepe nebunul asta, că l-a orbit pe el multa grijă lumească, şi rătăceşte ca în întuneric până ce va veni la el
înfricoşatul sol - îngerul morţii - care nu caută la faţă şi nu primeşte mită. În chinuri va fi smuls atunci sufletul lui
din trup, şi va primi de la Dumnezeu răsplătirea cea cuviincioasă. Aşa se osteneşte în deşert, deşertul de el, în
această lume, slujind celor pământeşti, şi merge la pierzanie. Nu şi-a amintit de Dumnezeu pe pământ şi nu i-a
păsat de frica de Dumnezeu, drept aceea, nici Dumnezeu nu se va înduioşa de el atunci, că Drept e Dumnezeu şi
dreaptă este judecata Lui. Când va veni El să judece lumea, atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Fericită e
inima ce va primi acestea întru simţire!

2) Dacă fecioara sau văduva care se înfrânează are grijă lumească, această grijă i se face ei bărbat. Fie că averea
ei este mişcătoare, fie că e nemişcătoare, grija de ea îi întinează mintea, că precum bărbatul nelegiuit întinează
trupul, aşa şi sufletul celei ce se înfrânează se întinează de lucrurile lumeşti, şi ea nu mai e sfântă cu trupul şi cu
sufletul. Iar dacă se grijeşte de lucrarea lui Dumnezeu, atunci Hristos devine Mirele ei. Femeia care s-a însoţit cu
bărbat muritor face voia bărbatului ei: Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor,
întru toate (Ef. 5, 24). Din această lege lumească poţi pricepe şi legea de sus - că cea care se însoţeşte cu Mirele
Ceresc face, adică, voia Mirelui său; iar voia lui Hristos este ca cel ce se alipeşte de El să nu aducă cu sine nimic
din lucrurile lumii acesteia şi să nu aibă nici o grijă pământească, ci doar să-şi poarte crucea sa, de dragul Celui
Ce de voie S-a răstignit pentru noi, iar grija şi îndeletnicirea lui să fie doar pentru a lăuda pe Domnul ziua şi
noaptea în necurmate cântări şi slavoslovii, a râvni pentru curăţirea ochiului înţelegător, a cunoaşte voia
Domnului şi a o face, a avea inimă simplă şi minte curată, a fi milostiv, aşa cum Domnul este Milostiv şi îndurat,
a fi blând, tăcut şi fără de răutate, a nu răsplăti răului cu rău, aşa cum şi El a fost prihănit de către iudei şi a
răbdat, a suferi rănile şi chinurile, aşa cum şi El, lovit fiind de sluga arhiereului, nimic nu a făcut

71) Când voieşti să te rogi, taie toată minciuna, nedreptatea şi toată grija lumească ; Pe omul împătimit de cele
văzute totdeauna îl înăbuşă grija şi întristarea. Roagă-te Domnului cu frică şi cutremur, până la saţiul inimii,
slavoslovind pe Dumnezeu fără împrăştiere şi lenevie; în biserică să nu ţii cugete lumeşti, întrucât casa lui
Dumnezeu casă de rugăciune este, ci ia aminte la cuvântul lui Dumnezeu şi mărturiseşte-ţi păcatele tale; nu te
ruga să iasă cum vrei tu, ci roagă-te precum ai fost învăţat: „facă-se cu mine voia Ta, Doamne”; în rugăciune să
ceri mai înainte împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor adăuga ţie; roagă-te să fie iertate
nu doar păcatele tale, ci şi ale celorlalţi oameni; roagă-te cu osârdie, fără de tulburare, pomenire a răului sau
gânduri necurate; pentru rugăciune pregăteşte-te ca un luptător încercat, şi ia aminte să nu te smintească
nălucirile diavoleşti; când stai la rugăciune, taie toată minciuna şi jurământul şi orice grijă lumească; ca să te
poţi ruga aşa cum trebuie, împotriveşte-te păcatului până la moarte, ca un bun ostaş; fii neagonisitor şi nu te
îngriji de nici un lucru pământesc; nu te ruga să se întâmple cu tine ceea ce crezi tu că este bine, ci să se întâmple
ceea ce e plăcut înaintea lui Dumnezeu, că Dumnezeu ştie mai bine ce îţi este de folos; roagă-te cu smerenie, ca
vameşul, şi nu cugeta semeţ, ca fariseul.