Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

La sfârșitul secolului al VIII-lea s-a încheiat procesul de etnogeneză românească, moment

ce corespunde începutului ideii romanității românilor, marcat în istoria românilor prin stabilirea
identității etnice între celelalte popoare europene.
Romanitatea românilor este una dintre ideile fundamentale care privesc istoria poporului
român. Ideea romanității implică mai multe elemente:
 Ideea descendenței romane a românilor
 Ideea latinității limbii
 Ideea continuității daco-romanilor și românilor în teritoriul fostei Dacii
 Ideea conștiinței românilor despre originea lor romană
 Ideea unității de neam și limbă a românilor din teritoriile locuite de ei

Izvoarele medievale externe (germane, slave, bizantine, maghiare) ne-au consemnat sub
numele de: valah, vlah, voloh, blach; termeni care exprimă incontestabil noțiunea de romanitate.
Cea dintâi atestare a elementului romanic la nord de Dunăre în izvoarele medievale
datează din secolul al VII-lea și este menționat într-un tratat militar bizantin „Strategikon”, scris
de Mauricius, care menționează faptul că populația este desemnată cu termenul de „romani”.

Secolul IX – Moise Chorenati în lucrarea „Geografia armeană” vorbește despre „țara

necunoscută ce-i zic Balach-Valahia”.
Secolul X – Împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul în lucrarea „Despre
administrația imperiului” consemnează populația de la nord de Dunăre cu termenul de „romani”,
afirmând că „aceștia se mai numesc romani pentru că au venit demult din Roma și păstrează până
astăzi acest nume”.
Secolele XII-XIII – Anonymus în lucrarea „Gesta Hungarorum” furnizează cea mai
bogată și mai amplă relatare medievală despre stările găssite de unguri pătrunderea, așezarea lor
în Pananonia – aici i-au găsit pe slavi, bulgari și „blachi, păstorii romanilor”.

Epoca Medievală (secolele XV; XVI; XVII)

Secolul XV

Context: Ideea romanității românilor este afirmată în contextul desfășurării mai multor
evenimente:
 Apariția statelor medieval Țara Românească și Moldova (secolul XIV) care au
constituit cadrul de afirmare politică, economică, culturală a poporului român. În
acest context, denumirea de Țara Românească este sugestivă pentru conștiința
romanității poporului nostru.
 Amenințarea otomană. La mijlocul secolului al XIV-lea a fost inițiată
expansiunea otomană în Balcani. Pe rând, principalele state creștine de la sud de
 Dunăre au fost cucerite de către otomani, care au amenințat direct independența
statelor românești. Oamenii de cultură ai aceste epoci (umaniștii) acționează
pentru trezirea conștiinței contemporanilor în vederea stăvilirii expansiunii
otomane care punea în primejdie întreaga Europă. În aceste condiții, romanitatea
românilor este afirmată de umaniștii italieni care astfel, puneau în evidență
moștenirea civilizației antice pe care o doreau reînviată. Aceștia erau preocupați
de antichitatea clasică și de tot ceea ce aceasta a lăsat în urma ei: popoare, limbi,
vestigii materiale.
 Umaniștii sunt preocupați să explice existența insulelor de romanitate din Europa
Răsăriteană și să cunoască poporul roman care dăduse mari luptători antiotomani:
Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, etc. La toți, ideea descendenței românilor din
„coloniile romanilor” aduse de Traian la nord de Dunăre, stă la baza teoriei asupra
autohtoniei românilor, precum și a latinității limbilor.

Poggio Bracciolini

A fost primul umanist italian care afirmă originea romană a poporului român. Afirmă
continuitatea elementului roman în țările române, locuite de o populație romanică de la Traian
încoace care nu și-a pierdut uzul limbii latine, transformat în limba română. Acesta demonstrează
latinitatea limbii române cu probe culese direct din spațiul românesc ca un cunoscător al limbii
latine.

Enea Silvio Piccolomini = Papa Pius al II-lea

A fost primul umanist care a introdus ideea romanității românilor în contextul științific-
european. Prin lucrarea sa „Cosmografia” a afirmat originea romană a poporului român, folosind
documente de la misionarii franciscani și dominicani.

Antonio Bonfini

A demonstrat în lucrarea sa „Ducatele” orginea romană și latinitatea limbii române,

folosind ca argument un element comun și anume „românii sunt urmașii coloniei și a legiunilor
romane aduse de Traian și de ceilalți împărați romani în Dacia”.

Secolul XVI

Context: Este perioada unor mari transformări care au afectat atât Europa, cât și Țările
Române. (renașterea, reforme, descoperirea lumii noi)
 Imperiul Otoman atinge epogeul expansiunii teritoriale ceea ce duce și la știrbirea
autonomiei țărilor române. Situația dificilă a țărilor române a determinat
rezistența acestora ce a culminat cu domnia lui Mihai Viteazul (marile lupte
antiotomane și Unirea de la 1600)
  Apariția tiparului și a scrisului în limba română sunt fapte care dovedesc
conștiința romanității la români.

Francesco della Vale – lucrarea „Despre originea, obiceiurile și orașele românilor”

Demonstrează originea romană și latinitatea limbii române cu probe culese direct din
spațiul românesc. A fost primul cărturar care a repodus o propoziție în limba română „Știi
românește?”.

Nicolaus Olahus – lucrarea „Hungaria”

Umanist român din Transilvania, a fost primul care a demonstrat unitatea de neam, limbă,
obiceiuri și religie a românilor din Țara Românească, Moldova și Transilvania.

Diaconul Coresi – lucrarea „Psaltirea”

Justifică necesitatea tipăririi de cărți în limba română.

Secolul al XVI-lea aduce în discuție începutul politizării ideii originii romane a poporului
român. Domnia lui Mihai Viteazul a marcat o epocă în istoria românilor, dar și în cea a ideii
romanităților. Datorită victoriilor obținute de Mihai Viteazul împotriva otomanilor, românii au
devenit cunoscuți în întreaga Europă. Cunoașterea originilor romane a depășit cadrul relativ
restrâns al umaniștilor vremii pentru a se difuza în cele mai largi cercuri ale societății europene.
Mihai Viteazul a realizat unirea țărilor române, fapt ce a provocat politizarea ideii romanității.

Stăpânirea lui Mihai Viteazul în Transilvania i-a atras ostilitatea nobilimii maghiare care
considera că-și va pierde privilegiile.
Astfel, umanistul maghiar Ștefan Szamoskozy își schimbă atitudinea față de problema
romanității românilor.
În 1593, Ștefan Szamoskozy, într-o lucrare, dedica un capital Daciei romane, unde scria
că românii sunt urmașii romanilor, descendența lor fiind atestată de limbă care ete cea mai
apropiată dintre limbile romanice de limba latină.
După realizarea Unirii (1600), acesta își schimbă radical opinia, afirmând ca românii nu
erau înrudiți și nici urmași ai romanilor deoarece întreaga populație a fost mutată la sud de
Dunăre. De asemenea, la moartea lui Mihai Viteazul a adresat cuvinte dușmănoae domnitorului.

Au existat numeroși istorici care l-au combătut pe Ștefan Szamoskozy. Cronicarii sași au
afirmat orginea pur romană a poporului român și latinitatea limbii. (Laurentius Toppeltinus)
Johannes Troster a demonstrat originea romană a poporului român, afirmând că
„românii trăiesc astăzi în Munții Transilvaniei, Moldova și Țara Românească, sunt urmașii
legiunilor romane...deci cei mai vechi locuitori”.
Secolul XVII
 Context: marchează înflorirea culturii medievale românești și desprinderea acesteia de
slavonism și tiparele bizantine. Cultura românească este influențată de renaștere, numeroși tineri
mergeau la studii în Italia și Polonia, în limba latină, astfel se realizează o deschidere către
Occident. Ca urmare, orginea latină și unitatea românilor este afirmată de cronicarii secolului al
XVII-lea.

Grigore Ureche – lucrarea „Letopisețul Țării Moldovei”

A învățat în Polonia, în limba latină, în acest context demonstra latinitatea limbii române,
afirmând originea romană și de asemenea, asemănarea dintre cuvintele românești cu cele
latinești.
Concluzia: originea comună a românilor din Moldova, Țara Românească și Transilvania.
„Cu toții de la Rîm (Roma) se trag.”

Miron Costin – lucrarea „De neamul moldovenilor”

A fost pasionat de problema originii românilor. Acesta susține că după cucerirea Daciei
de către romani, Traian, aceștia au populat-o cu coloniștii originari din Italia. Traian este
considerat „descălecătorul cel dintâi”. După retragerea aureliană, o parte din români au rămas pe
loc, din aceste elemente romane, s-a născut poporul român. Romanitatea este dovedită de
latinitatea limbii și reproduce o listă impresionantă de cuvinte.

Dimitrie Cantemir – lucrarea „Hronicul romano-moldo-vlahilor”

Fixează locul românilor în cadrul istoriei universale. Elementul de bază ale concepției
sale despre originea românilor este descendența pur romană din Traian. În acest sens, Cantemir
susținea extinderea totală a dacilor din provincia cucerită de Traian. Susținea stăruința
neîntreruptă și situarea romano-moldo-vlahilor în spațiul carpato-dunărean. În acest sens,
demonstra colonizarea completă cu români a Daciei și dăinuirea elementului roman după
retragerea aureliană.

Secolul XVIII (începutul Epocii Moderne)

Context: În secolul al XVIII-lea, în Transilvania s-a instaurat dominația habsburgică, iar

în Principatele Române s-a instaurat regimul fanariot. Acestea au dus la înrăutățirea evoluției
politice cu țările române.
În Transilvania exista o situație particulară unde românii, deși majoritari, nu beneficiau
de drepturi politice. În aceste condiții, ideea romanității românilor a devenit o armă politică. Un
număr de ortodocși au recunoscut Unirea cu Biserica Catolică ceea ce a însemnat posibilitatea
pentru unii tineri români de a studia la Roma și la Viena.
 Clerul unit în secolul al XVIII-lea a preluat lupta pentru emanciparea politică a românilor
din Transilvania.

Ioan Inochenție Micu Klein

Episcop unit în 1744, a redactat „Supplex Libellus” – primul program de emancipare

social-politică a românilor din Transilvania în cadrul căruia afirma latinitatea, vechimea și
continuitatea românilor în Transilvania. Ca urmare a acțiunilor lui Micu apar teoriile
tendențioase despre origine neromană a românilor și despre prezența lor recentă în Transilvania.
Astfel, Franz Sulzer – lucrarea „Istoria dacilor transalpini” (1781) pune în circulație
teoria imigraționistă care menționa:
 La retragerea aureliană (271), toată populația a părăsit provincia
 Poporul român s-a născut la sud de Dunăre, între bulgari și albanezi, de la care au preluat
influențe în limbă, precum și credința ortodoxă
 Românii au emigrat în secolul al XII-lea în nordul Dunării și în Transilvania unde îi vor
găsi stabiliți pe maghiari și sași

Scopul lansării acestei teorii era anularea argumentelor istorice ale românilor în lupta
politică din Transilvania și justifică privilegiile deținute de maghiari, sași și secui, precum și
statutul de tolerați pentru români.