Universitatea de Stat din Moldova.

Facultatea Biologie și Pedologie

DEPARTAMENTUL ECONOMIE, MARKETING ŞI TURISM

Piaţa muncii şi caracteristicile ei.

Lucrul Individual

Autorul: Piclon Constantin,E-011

Conducător ştiinţific: Carp Elena

Numele, prenumele, gradul ştiinţific

Chișinău 2021.
 CUPRINS

Introducere.....................................................................................................................1

Subiectul I: Studiul teoretic Titlu ..................................................................................3

1.1 Conținutul pieții muncii.

1.2Segmentarea pieței muncii.

1.3.Funcțiile și particularitățile pieței muncii.

Subiectul II: Studiul analitic Titlu..................................................................................7

2.1 Conceptul și trăsăturile pieții muncii.

2.2.Indicatorii de bază ai pieţei muncii din R. Moldova

2.3. Imperfecțiunile pieței muncii.

Concluzii .........................................................................................................................11

Bibliografie .....................................................................................................................12

Introducere.

Pornind de la caracterul derivat al pieţei muncii, aceasta reflectă pe deplin succesele

sau insuccesele înregistrate de economia naţională. Diminuarea drastică a indicatorilor
ocupaţionali denotă situaţia precară în care se află nu numai piaţa muncii din Republica
Moldova, dar şi economia naţională în ansamblu. Cu toate că autorităţile guvernamentale
depun eforturi majore în scopul ameliorării situaţiei din domeniul ocupării, situaţia rămâne şi
în continuare critică. Unica soluţie de redresare a situaţiei create este dezvoltarea noilor pieţe
de bunuri şi servicii care, pe de o parte, ar conduce la însănătoşirea economiei naţionale, iar
pe de altă parte – la ameliorarea situaţiei din domeniul ocupării prin crearea unor noi locuri
de muncă productive şi atractive.

Cuvinte-cheie: piaţa muncii, concepţii de funcţionare a pieţei muncii, indicatori

ocupaţionali, politici de ocupare.

Piaţa muncii reprezintă sistemul de relaţii care se stabilesc între deţinătorii de capital,
în calitate de cumpărători, şi posesorii forţei de muncă, în calitate de vânzători, prin
intermediul pieţei muncii (salariul), al concurenţei libere şi al altor mecanisme specifice care
ajustează cererea şi oferta de muncă. În literatura de specialitate, se foloseşte fie denumirea
de piaţă a muncii, fie cea de piaţă a forţei de muncă. Indiferent de denumire, conţinutul
economic al conceptului de „piaţă a muncii” sau „piaţă a forţei de muncă” exprimă aceeaşi
realitate obiectivă şi anume că munca, în calitate de factor de producţie, se realizează prin
intermediul pieţei. Piaţa muncii are aceleaşi mecanisme ca şi orice piaţă a bunurilor şi
serviciilor: cererea, oferta, preţul şi concurenţa. Forţa de muncă sub aspect de marfă, prin
particularităţile sale fiziologice, psihologice, sociale şi morale, imprimă anumite
particularităţi ale pieţei muncii, dintre care cele mai importante sunt:

➔ pe piaţa muncii nu se negociază întregul potenţial de muncă al naţiunii, ci numai acela

care este cerut de factorul de producţie – capital şi este oferit de cei dispuşi să
folosească capacitatea lor de muncă;
➔ în raport cu celelalte pieţe, piaţa muncii este mai organizată şi mai complexă. Pe
această piaţă, se confruntă mai mulţi agenţi economici şi parteneri sociali, precum:
salariaţii şi întreprinzătorii, organizaţiile patronale şi sindicatele (ca reprezentanţi ai
salariaţilor), statul, fiecare dintre aceştia cu roluri şi funcţii precise;
➔ piaţa contemporană a muncii este contractuală şi participativă, în care negocierea şi
contractul de muncă joacă un rol important în determinarea cererii şi ofertei de
muncă. Raportul dintre cererea şi oferta de muncă se manifestă în mod specific. Pe
această piaţă, de regulă, oferta este mai mare decât cererea, ceea ce determină
existenţa şomajului;
➔ piaţa muncii este influenţată şi de factori extraeconomici, deoarece, prin negocierile
din cadrul pieţei, posesorii forţei de muncă urmează să-şi realizeze atât aspiraţiile
 profesionale, cât şi cele familiale, sociale, politice. Intervenţia statului pe piaţa muncii
este mai puternică decât pe celelalte pieţe, pentru că trebuie să asigure realizarea
intereselor, a aspiraţiilor posesorilor forţei de muncă, calificarea acestora în vederea
folosirii eficiente a resurselor de muncă de către agenţii economici.

Piaţa muncii este un subsistem al economiei de piaţă, care, în procesul de dezvoltare şi

funcţionare a economiei naţionale, îndeplineşte importante funcţii de ordin social-economic
şi educativ, cum ar fi:

● alocarea judicioasă a resurselor de muncă pe ramuri şi sectoare de activitate, pe

profesii şi în teritoriu, în concordanţă cu volumul şi structura cererii de forţă de
muncă;
● combinarea forţei de muncă cu factorul tradiţional de producţie – capital şi asocierea
obiectivă a acestora;
● formarea şi repartizarea veniturilor; contribuirea la formarea climatului de muncă şi
a măsurilor de protecţie socială; furnizarea de informaţii pentru orientarea
profesională şi reintegrarea forţei de muncă.

Piața muncii funcționează după același mecanism ca și piața unui bun. Structurile ei pot fi
analizate sub forma tuturor modelelor și tipurilor de piața: concurenta perfecta, monopol,
monopson, monopol-monopson, concurenta monopolistica, oligopol, oligopson, oligopol-
oligopson. Totodată, fiind principala componenta a pieței factorilor, structurile și principiile
de funcționare sunt asemănătoare cu cele ale celorlalte componente, piața resurselor naturale
și piața capitalului. Ca și aceste componente, piața muncii asigura derularea fluxurilor reale
și monetare, desfășurarea proceselor de producție, distribuție și consum. Dar, avand in vedere
ca în cadrul posesorilor de factori ponderea cea mai mare o dețin lucrătorii salariați, ca
salariul are cea mai mare pondere în totalul veniturilor realizate, piața muncii determina în
ultima instanța volumul și structura bunurilor produse, precum și procesul de distribuire a
acestor bunuri.

1.1 Conținutul pieții muncii.

Piața muncii – noțiunea ce desemnează intalnirea cererii cu oferta de munca, stabilirea pe

aceasta baza a condițiilor pentru angajarea salariaților, negocierea și fixarea salariilor în
funcție de performanțele celor ce sunt angajați, realizarea mobilității salariilor și forței de
muncă pe locuri de munca, firme și zone. Pentru ca omul este mai mult decat marfa, piața
muncii nu poate fi considerate o piața ca pentru orice marfa. De aceea ocupă un loc aparte în
teoria și practica economiei, este cea mai reglementată piața și are cea mai restransa marfa de
manifestare a spontaneității. Piața muncii nu este omogena, ci se compune din segmente de
domenii de activitate, zone economice, meserii, niveluri de calificare.

În acest sens se pot distinge :

a) Piața locală a muncii – subdiviziune geografică cu particularități pecuniare, de costuri,

psihologii, mobilitate care o deosebesc de celelalte.

b) Piața externă a muncii – subdiviziune care se referă la un anumit număr de lucrători,

fiecare fiind disponibil sau potențial disponibil pentru a ocupa locurile de munca ce se oferă
prin competiție. Comportamentul celor ce actioneaza pe aceasta piața și deciziile lor au un
caracter rațional și se bazează pe variabilele economice.

c) Piața internă a muncii – subdiviziune în care cererea și oferta de munca sunt interne
fiecărei firme și accesibile direct pieței interne a muncii, însă cu o percepție diferită a celor
din interior în raport cu cei din afara. Aceasta piața privește ocuparea diferitelor locuri de
munca (funcții) prin avansare, transfer sau concurs în interiorul firmei, precum și prin
competiția dintre cei din interiorul firmei și cei de pe piața externă care, după reușita, trebuie
sa urmeze o instruire specifică în funcție de situația proprie la momentul respectiv.

1.2.Segmentarea pieței muncii.

Teza potrivit careia piața muncii nu are un caracter unic, ci se compune dintro piata primara,
care se formează și acționează în mod specific, fiind dominată de marile firme care își
pastreaza salariatii timp îndelungat și de o piatra secundara, în cadrul careia raportul cerere-
oferta are caracter permanent, general și concurențial. Cele doua piete sunt considerate ca
neavand legături între ele pentru ca solicita meserii și mai ales un nivel de pregatire foarte
diferit, purtătorii cererii de muncă au situații complet diferite și mecanismele de funcționare
nu sunt aceleași.

Segmentarea pieței muncii se concretizează în:

a) stratificarea locurilor de munca după mai multe caracteristici importante, cum ar fi :

nivelul salariilor, măsura în care este garantată cariera, nivelul mediu de calificare,
perspectivele de a promova condițiile de muncă. Cand toate acestea sunt favorabile se
considera ca este vorba despre piata primara, iar cand sunt nefavorabile, despre piata
secundara a pieței muncii.

b) Stratificarea salariatilor dupa vechimea prezentei pe piata muncii, nivelul mediu de

pregatire, rata sindicalizarii, gradul de stabilitate a comportamentelor si aspiratiilor. Cand
acestea sunt avantajoase salariatiilor, este vorba de piata primara, iar cand nu, de piata
secundara. Se delimitează astfel doua moduri de utilizare a muncii salariate si doua tipuri de
salariati. Un segment de salariati cu vechime, sindicalizati, bine integrati pe piata primara, cu
perspective de promovare și cele mai bune salarii ceea ce accentueaza stabilitatea aspiratiilor.
De cealalta parte, forta de munca din sectorul secundar, fara acces pe piata primara, stabil
pregatita si putin sindicalizata, fara perspectiva de promovare, cu comportamente putin
stabile, toate acestea formand un cerc vicios cu numeroase directive.

Segmentării pieței muncii și se mai spune și dualismul pieței muncii.

Piața muncii trebuie poate fi privită dintr-o dublă ipostază :

de piață derivată – sub aspectul dimensiunii și structurii ocupationale , profesionale ,

teritoriale a cererii de munca și , prin intermediul acesteia , asupra sistemului de invatamant ,
formare profesională inițială și continua , pe întreaga durată a vieții active a individului ;

- de piața principala din punctul de vedere al formării ofertei de muncă , sub aspect cantitativ
și structural – calitativ al potențialului de muncă , al intrarilor – iesirilor de pe piața muncii, a
structurii demografice și ocupational – profesionale și de calificare .Piața muncii în
desfășurarea sa pe meserii sau specialitati. Intrucat meseriile si specializarile nu sunt
substituibile între ele decât în mica masura, se considera ca piața muncii funcționează pe
segmentii fiecărei meserii sau specializare constituind un segment.

1.3Funcțiile și particularitățile pieței muncii.

Piața muncii are particularități naturale sau dobândite datorită cărora se diferențiază de
celelalte piețe , imprimandu-i practic atributul de piața principală , fundamentală : este piața
celui mai important factor de producție , cu importante caracteristici demo – socio – psiho
sociale și educaționale formative ; piața negociată , contractuală și , ca atare , piața cea mai
imperfectă , mai puțin concurențială , în care mecanisme ale pieței libere conlucrează cu
reguli , convenții , norme juridice , principii etice etc .

Mecanismul de functionare a pietei muncii reprezinta un ansamblu de legaturi intre

partenerii individuali autonomi , ca viitori salariati , și patronatele autonome care solicita și
utilizează munca salariata , precum și legăturile și negocierile dintre reprezentanții acestor
doua parti , adică organizațiile de sindicat și organizația patronatelor , care se derulează după
reguli predeterminate.

Asupra functionarii pietei muncii isi exercita influenta deopotriva factori economici , cat
si factori de natura social – instituțională.Factorii economici își pun amprentă în special
asupra cererii de munca.

Fiind un factor de producție , cererea de munca apare ca o cerere derivată . Aceasta

înseamnă că volumul și structura de calificare a cererii de munca sunt determinate de cererea
finală de bunuri și servicii , nivelul costurilor salariale , dar și de starea sistemului tehnologic
exprimată prin nivelul productivității muncii și al consumurilor intermediare.

Oferta de munca este modelata simultan de factori economici ( nivelul salariului , ca preț al
muncii ) , dar și de factori sociali sau instituționali .În funcție de prioritatea acordată uneia
sau alteia dintre grupele de factori , in literatura economica exista o diversitate de pareri
asupra naturii și modului de funcționare a pieței muncii.

În procesul de dezvoltare și funcționare a economiei naționale, piața muncii îndeplinește

funcții importante, de ordin economic, social economic și educativ:

a) alocarea eficienta a resurselor de muncă pe sectoare, ramuri, profesii, teritoriu în

concordanță cu volumul și structura cererii de munca;

b) unirea și combinarea forței de munca cu mijloacele de producție.

c) influența asupra formării și repartizării veniturilor.

d) funcție socială- contribuie la formularea și orientarea climatului de muncă și de protectie

sociala

e) functie culturala -furnizeaza informatii pentru procesul de orientare profesională,

calificarea și reintegrarea forței de munca și actioneaza prin mecanismele sale asupra acestui
proces
 Acțiunile și schimburile care au loc pe piața muncii privesc o marfa de un fel deosebit

care, prin particularitățile sale – fiziologice, psihologice, sociale și morale – se deosebește de

celelalte mărfuri. Ca urmare, piata fortei de munca prezinta o serie de particularitati, in raport
cu celelalte piețe, dintre care cele mai importante sunt astfel analizate in literatura
economica :

În primul rand ea este o piață cu un grad ridicat de rigiditate și de sensibilitate și prin

aceasta ea condiționează atat echilibrul economic cat si pe cel social-politic. Rigiditatea și
sensibilitatea ei rezulta nu numai din particularitățile ofertei, din particularitățile demo-
economice, biofiziologice și psihosociale ale marfii care circula pe aceasta piața, ci și din
ponderea mare și întrepătrunderea ridicată a laturilor economice și sociale. Literatura
economica si sociala subliniaza tot mai frecvent ideea ca în condițiile actuale dreptul la
munca, la alegerea liberă a profesiei și locului de muncă este un drept fundamental al omului
într-o societate demografică.

În al doilea rand, datorita complexitatii factorilor și proceselor menționate, piața muncii

este mai complexă, mai organizată și mai reglementată în raport cu celelalte piețe.
Tranzacțiile care au loc pe aceasta piața nu sunt relații numai de vanzare-cumparare, iar
agenții economici nu sunt numai cumparatori si vanzatori. Piata muncii reprezinta un cadru in
care se interacționează și se confruntă mai mulți agenți economici și parteneri sociali :
salariatii si intreprinzatorii, organizațiile patronale și sindicatele ca reprezentanți ai primelor
categorii de agenți și statul, fiecare dintre aceștia cu roluri și funcții bine determinate ;

2.1 Conceptul și trăsăturile pieții muncii.

In general, piața muncii reprezinta spatiul economic in care tranzactioneaza în mod liber
utilizatorii de munca (deținătorii de capital) în calitate de cumparatori si posesorii resursei de
munca, în calitate de vanzator, în care, prin mecanismul prețului muncii al concurenței libere
între agenții economici, al altor mecanisme specifice se ajustează cererea și oferta de munca.

Într-o formulare restransa, piața muncii este expresia reglarii cererii si ofertei de munca prin
deciziile libere ale agenților economici

Agenții economici intalniti pe piața muncii sunt:

 a) ofertantii, respectiv cei ce ofera marfa reprezentata de capacitatea de munca si
competenta profesionala, contra unui anumit preț stabilit de piață;

b) cumparatorii, adică întreprinderile care au nevoie de munca, într-o anumită

cantitate și structura profesională, pentru a-si desfășura activitatea și pentru care sunt dispuși
să plătească prețul specific salariul;

c) intermediarii, care pot fi oficiile de plasare, specializate într-o gama largă de servicii, prin
intermediul cărora ofertantii sunt puși în contact cu cumparatorii de munca și care, evident,
pentru serviciile lor solicita un preț.

Rezultatul tranzacției pe piața muncii se materializează în contractul de angajare și în

salariu. Deci, piața forței de muncă sau a factorului munca este constituită din indivizi care
cumpara si vand forța de munca și din angajamentele care fac posibilă desfășurarea acestor
activități.

Acești indivizi beneficiază de timp liber și de timp de munca. Din punct de vedere
economic timpul liber reprezinta timpul cheltuit in alte activitati decat cea
economica(munca). În timp ce primul permite dezvoltarea personalității umane, timpul alocat
muncii permite obținerea venitului, ce este folosit pentru acoperirea trebuințelor de consum.
La randul sau, venitul este împărțit între consum si economii, care la randul lor include in
final și investiții productive.

În funcționarea oricărei economii, piața muncii îndeplinește o serie de funcții:

★ a asigura alocarea resurselor de muncă în concordanță cu

volumul și structura cererii de munca; indeplineste o functie productiva ce asigura

combinarea a doin factori de productie, capitalul și munca, ce se afla în proprietatea unor
agenți economici diferiți;

★ o alta functie este cea distributiva, deoarece prin mecanismele

ei influențează modul de formare și repartizare a veniturilor specifice pentru factorii de

producție combinati: salariul și profitul. Pe langa aceste funcții piața muncii mai îndeplinește
și unele funcții de natură mixtă, economico-sociale, prin intermediul cărora contribuie la
asigurarea de locuri de munca, la protectia sociala, s.a.m.d., cât și la orientarea profesională ,
la reconversia, calificarea și la reintegrarea mâinii de lucru.

Piața muncii (cererea și oferta de munca) se desfășoară în trepte sau faze.

Într-o prima faza are loc formarea condițiilor generale de angajare a salariaților (se manifesta
tendința de formare a salariilor la nivel macroeconomic sau pe segmente mai mari de piață).

În continuarea acesteia, următoarea faza are loc la intalnirea în termeni reali a cererii și a
ofertei, intalnire în baza condițiilor concrete ale firmelor și salariaților (potențiali).Oferta de
munca constituie deci acele resurse de munca, ce se încadrează în categoria de oferta pe baza
criteriului remunerării. Aceasta se manifesta prin cerere de locuri de munca salariata, în
angajarea ca salariati.Cererea de munca pleacă de la nevoia de servicii munca din partea
utilizatorilor acesteia, dar condiția esențială a transformărilor de munca în cererea de munca
este remunerarea sau salarizarea ; aceasta se concretizează în oferta de locuri de muncă
salariate.Cererea și oferta de munca sunt într-o relație de interdependență cu dezvoltarea
economico-sociala, de amploarea și structurile activităților economice și ale acțiunilor sociale
și, pe de alta parte, de fenomenele și procesele social demografice.Aceste interdependente
multiple sunt sugerate de următoarea schema :
2.2Indicatorii de bază ai pieţei muncii din R. Moldova.

Ancheta forţei de muncă, realizată de BNS, atestă o reducere atât a numărului populaţiei
economic active, cât şi a celei ocupate. Astfel, din 2004 până în 2013, numărul populaţiei
economic active s-a redus corespunzător de la 1432 mii de persoane în 2004 până la 1235,9
mii persoane în 2013, iar numărul populaţiei ocupate s-a redus de la 1316 mii până la 1172,8
mii de persoane. Numărul şomerilor calculaţi conform metodologiei BIM s-a redus esenţial
şi, anume, dacă, în anul 2004, numărul lor a constituit 116 mii de persoane, apoi în 2013 a
scăzut până la 63 mii. Printre factorii de bază, care au determinat reducerea indicatorilor
ocupaţionali, pot fi consideraţi următorii:

1. Nivelul mic al salariilor – cu toate că, în ultimii ani, salariile din R. Moldova au înregistrat
creşteri spectaculoase, ele continuă să fie cele mai mici printre ţările europene (în 2013,
salariul mediu lunar pe economie a înregistrat nivelul de 3850 lei). Din acest motiv,
majoritatea locurilor de muncă din republică sunt neatractive, ceea ce determină ca o mare
parte din populaţia aptă de muncă să nu fie prezentă pe piaţa muncii, completând astfel
rândurile populaţiei inactive. Anume, salariile mici pot fi considerate factorul de bază al
reducerii indicatorilor ocupaţionali.

2. Factorul demografic – în prezent, Republica Moldova se confruntă cu o reducere continuă

a numărului populaţiei, precum şi cu o îmbătrânire a acesteia. Într-adevăr, înrăutăţirea
drastică a situaţiei demografice compromite capacitatea de reproducere a populaţiei, care
conduce, în perspectivă, la diminuarea potenţialului uman. Anume, diminuarea potenţialului
uman al republicii are un impact puternic asupra reducerii indicatorilor ocupării forţei de
muncă, atât a celor absoluţi, cât şi a celor relativi.

3. Migraţia internaţională a forţei de muncă – în ultimii ani, migraţia internaţională a forţei

de muncă ia o amploare din ce în ce mai mare. În 2013, Ancheta forţei de muncă a estimat
numărul celor plecaţi peste hotarele republicii în căutarea unui loc de muncă la nivelul de
circa 332,5 mii de persoane, fiind în continuă creştere. Cauza principală care a generat acest
proces este lipsa oportunităţilor de angajare pe piaţa autohtonă a muncii. Într-adevăr, deficitul
de locuri de muncă productive disponibile, atractivitatea joasă a celor existente, atât din punct
de vedere al nivelului de salarizare, cât şi din cel al perspectivei de creştere a carierei
profesionale, a calităţii vieţii active de muncă, motivează, din ce în ce mai mult, populaţia
aptă de muncă din republică să-şi caute un loc de muncă pe pieţele muncii din afara ţării.
Amploarea acestui fenomen este determinată şi de înlesnirea procesului de penetrare a
persoanelor migrante pe pieţele muncii din exterior, precum şi de găsirea acolo a unor locuri
de muncă, care sunt mult mai atractive decât cele de pe piaţa naţională a muncii. Exodul
masiv al populaţiei apte de muncă compromite procesele de reproducere a populaţiei şi
conduce la reducerea nivelului ocupării din republică.

4. Calitatea creşterii economice – analiza sporirii PIB după componentele cererii agregate
arată că sporul PIB se datorează preponderent creşterii consumului final al gospodăriilor, în
timp ce soldul negativ al balanţei comerciale este în continuă creştere. Totodată, formarea
brută de capital înregistrează majorări destul de modeste, insuficiente pentru asigurarea unei
creşteri economice durabile. O asemenea situaţie nu poate contribui la crearea numărului
necesar de locuri de muncă productive şi atractive, care ar stopa procesul de diminuare a
ocupării forţei de muncă din republică.

5. Procesele de modernizare a mecanismului economiei de piaţă – raporturile de piaţă care se

bazează, în primul rând, pe competitivităţi şi eficienţă impun agenţii economici să-şi
minimizeze costurile de producţie şi, prin urmare, să-şi optimizeze numărul locurilor de
muncă din cadrul întreprinderilor lor. Acest proces conduce, pe de o parte, la reducerea din
excesul de ofertă de muncă care persistă în R. Moldova de mai mulţi ani, iar pe de altă parte,
la creşterea productivităţii muncii şi a eficienţei economice. Într-adevăr, creşterea salariilor,
care se observă în republică în ultimii ani, se datorează anume proceselor de modernizare a
mecanismului economic de piaţă, contribuind, totodată, la reducerea nivelului de ocupare a
forţei de muncă.

Pe fundalul descreşterii indicatorilor ocupaţionali, au avut loc modificări semnificative

în ceea ce priveşte structura populaţiei ocupate. Astfel, se observă o reducere semnificativă a
ponderii populaţiei ocupate în ramurile care nu pot asigura o productivitate a muncii ridicată
şi, prin urmare, o creştere a veniturilor salariale, spre exemplu, în agricultură. Cu toate
acestea, descreşterea numărului celor ocupaţi în ramurile neproductive nu presupune şi o
creştere semnificativă a productivităţii în acestea. Modificări semnificative se observă şi în
structura populaţiei ocupate în funcţie de vârstă. Se are în vedere procesul de îmbătrânire
continuă a potenţialului uman din republică din ultimii ani. Coeficientul îmbătrânirii
populaţiei, în anul 2013, a constituit 15,7%. Aproximativ 16,1% din populaţia rurală a depăşit
vârsta de 60 de ani şi peste. În totalul populaţiei feminine din mediul rural, ponderea femeilor
vârstnice este de 19%. Referitor la câmpul de muncă, într-adevăr, în majoritatea
întreprinderilor mari vârsta medie a personalului este apropiată de cea de pensionare.
Totodată, încercările persoanelor tinere, în special cele cu studii medii profesionale, de a se
angaja în întreprinderile date, de regulă, sunt, nerezultative din mai multe considerente, şi
anume: patronii nu sunt dispuşi să angajeze persoane fără experienţă în domeniu; persoanele
tinere nu acceptă salariile propuse de întreprinderile respective, iar persoanele de vârstă
pensionară nu se grăbesc să se pensioneze oferind locul lor de muncă tinerilor.

În ceea ce priveşte modificările structurale ale ocupării în funcţie de mediu, acestea

sunt legate de procesul de depopulare a localităţilor rurale. Lipsa oportunităţilor de angajare,
precum şi atractivitatea, practic, nulă a locurilor de muncă disponibile din localităţile rurale,
impune populaţia economic activă din mediul rural să aleagă între două oportunităţi. Pe
deoparte, să accepte o muncă generatoare de venit modest, realizată în condiţii nefavorabile
de muncă şi sub riscul sporit al îmbolnăvirii, fiind sortită, totodată, la o viaţă în sărăcie. Pe de
altă parte, cetăţeanul este nevoit să aleagă calea emigrării în mediul urban, în vederea găsirii
unui loc de muncă mai atractiv şi mai bine plătit sau a plecării peste hotare în căutarea unui
loc de muncă ce i-ar asigura venitul necesar pentru întreţinerea sa şi a familiei sale.
Depopularea localităţilor rurale este determinată şi de faptul că majoritatea tinerilor plecaţi la
studii în localităţile urbane refuză să se mai întoarce după absolvirea studiilor în satul de
baştină, pentru a-şi continua activitatea de muncă. Un factor al atractivității localităţilor rurale
îl reprezintă şi spectrul îngust al ocupaţiilor şi meseriilor solicitate în mediul rural. Prin
urmare, o mare parte a populaţiei tinere, care-şi face studiile în instituţiile de învățământ
mediu de specialitate şi de învățământ superior din oraşe, nu poate şi nu doreşte să se întoarcă
în satul de baştină, deoarece nu-şi pot găsi un loc de muncă pe specialitatea sau meseria
obţinută. În caz contrar, studiile s-ar transforma într-o investiţie nejustificată în capitalul lor
uman. O altă cauză o constituie şi infrastructură socială degradată şi subdezvoltată din mediul
rural care, inevitabil, determină pentru populaţia rurală o calitate a vieţii net inferioară celei
din mediul urban. Reducerea continuă a indicatorilor ocupaţionali din republică reprezintă un
semnal convingător privind vulnerabilitatea economiei naţionale, precum şi a securităţii
sociale. Astfel, rata de ocupare în Republica Moldova a constituit, în anul 2013 – 38,5%, în
timp ce, în statele membre ale UE, această rată a atins cifra de 68,6%. Conform Strategiei UE
2020, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 de ani va creşte în perioada respectivă
până la 70%. Atât funcţionalitatea pieţei muncii, cât şi calitatea creşterii economice din
republică, din ultimii ani, lasă mult de dorit, deoarece acestea nu pot asigura rezolvarea
problemelor majore ale societăţii moldoveneşti, şi anume: un loc de muncă ce ar asigura un
trai decent, siguranţa zilei de mâine, protecţie socială în caz de incapacitate de muncă, acces
la servicii sociale calitative etc., probleme care, în perspectivă, pot compromite dezvoltarea
durabilă a republicii, constituind cauza degradării capitalului uman existent.

2.3 Imperfecțiunile pieței muncii.

Datorită mecanismelor de acțiune ale acestei piețe, care îi oferă un grad mai ridicat de
imperfecțiune pe aceste niveluri în raport cu alte forme de piața apar anumite imperfecțiuni.

Pe deoparte salariul, ca preț al muncii, liberă concurență, productivitatea marginala

actioneaza într-un cadru reglementat dinainte acceptat de toți participantii (agenții
economici).

Pe de alta parte salariul nu mai reprezinta unica parghie de reglare a volumului ocuparii
si utilizarii eficiente a forței de munca, iar mărimea salariului nu mai rezultă doar din acțiunea
mecanismelor pieței, ci și din reglementări economico-juridice importante adoptate în fiecare
etapa. Se relevă, nu fără temei, ca piața contemporană a muncii este o piata contractuala si
participativa in care negocierea si contractul de munca joacă un rol esențial în determinarea
cererii și ofertei de muncă.

Procesele de ocupare și utilizare a forței de munca sunt ajustate nu numai prin dinamica
raportului oferta-cerere, ci si cu ajutorul altor mecanisme aflate la indemana firmelor,
colectivităților locale sau ale statului. În acest sens au funcționat mai mulți factori :

a) extinderea, mai ales după apariția Organizației Internaționale a Muncii, a unor

sisteme de reglementări pe plan național și internațional, a unor instituții și legi care
reglementează raporturile de muncă și problemele ocuparii ;

b) creșterea gradului de organizare a agenților economici, a intreprinzatorilor si

salariaților, activitatea sindicatelor, negocierile dintre sindicate, patronat si stat exercita o
mare influența asupra ocuparii, mărimii și mișcării salariului, asupra duratei muncii, asupra
protectiei sociale;

c) politicile de ocupare a forței de munca.

Formarea si functionarea pietei de munca reprezinta o componenta importanta a

procesului de tranziție la economia de piata. Acesta este un proces complex si dificil, la care
trebuie sa participe toate categoriile de agenți..
Concluzii.

Putem spune ca piața muncii are un caracter specific care poate fi pus în evidenta prin
urmatoarele aspecte:

● pe termen scurt cererea de munca este invariabila deoarece crearea de noi locuri de
munca presupune dezvoltarea activităților existente și inițiere altora noi, probleme
care nu se pot realiza într-un timp scurt;
● de asemenea ,oferta de munca se formează în decursul unui orizont de timp
îndelungat, timp în care nouă generatie ajunge la varsta legala de munca și se
instruieste;
● oferta de munca își pune amprenta asupra modului de satisfacere a cererii de munca;
● mobilitatea redusă a forței de muncă, a posesorului acesteia, oamenii sunt atașați
mediului social-economic în care sau format si unde trăiesc; avantajele economice
oferite de alte zone (localitati ) nu-si exercita nelimitat rolul în ceea ce privește
deplasările oamenilor spre noi locuri de munca;
● oferta de munca depinde și de alți factori decât cei economici (varsta, starea sanatatii,
psihologia oamenilor);
● eterogenitatea cererii și ofertei de muncă, neconcordanța dintre structurile acestora
fac ca substituirea între diferitele ei componente să fie redusă.

“Piata contemporana a muncii este o piata contractuala, participativa, in care negocierea si

contractul sunt instrumente fundamentale dereglare a cererii și ofertei de muncă”. Procesele
de ocupare și utilizare sunt ajustate și cu ajutorul altor mecanisme, aflate la dispoziția
persoanelor fizice, persoanelor juridice și a statului. Însă piața muncii, prin propriile
mecanisme acționează în strânsă corelație cu mișcarea cererii și a ofertei pe celelalte piețe.
Aceasta evolutie apare ca urmare a manifestării unei serii de factori:

a) extinderea sistemului de reglementări și legi care ordonează și disciplineaza raporturile

dintre agenții economici pe piața muncii;

b) organizarea agenților economici, a salariaților și a intreprinzatorilor. Creșterea gradului de

sindicalizare are un puternic impact asupra ocuparii, mărimii si mișcării salariului, ale
duratei muncii și protectiei sociale;
c) extinderea sistemului de negocieri, de la nivelul de firma și pana la nivelul național, în
reglarea unor probleme ale ocuparii si, mai ales, a celor referitoare la salariul minim garantat,
la impozitarea sporului de productivitate, la condițiile de muncă și protectie sociala;

d) elaborare de politici de ocupare ce sunt promovate la nivelul firmelor și colectivităților

locale și adâncirea segmentării pieței muncii;

e) intervenția activă, directă sau indirectă, a statului pe piața muncii și în situații deosebite,
extraeconomice, dintre cele mai diverse, pentru a susține, după caz, oferta sau cererea de
munca, și asigurarea protectiei sociale a categoriilor defavorizate de lucrători.

Bibliografie

1. V. Ionescu, E. Gavrila, - “Elemente de Macroeconomie”, Bucuresti, Editura

Economica, 1999.
2. .Ancheta forţei de muncă. Principalii Indicatori ai Pieţei Forţei de Muncă
(BIM/Eurostart), – Biroul Naţional de Statistică, Chişinău, 2014.
3. Forţa de muncă în Republica Moldova. Ocupare şi şomaj. BNS, Chişinău 2013.
4. N.Dobrota, “Piața muncii’, Bucuresti, Editura Economica, 1997, pag. 384.
5. M. Bacescu, A. Bacescu, “Macroeconomie.Bazele macroeconomiei”,
București, Editura All, 1997, pag. 287.
6. T. Baron, E. Biji, P. Wagner – Statistica teoretica si economica, ed. Didactica
si Pedagogica, 1996
7. VACULOVCHI, Dorin. Impactul crizei economice mondiale asupra politicii de
ocupare a forţei de muncă din Republica Moldova. Revista „ECONOMICA”
nr.2(76) 2011.
8. Prognoza pieţei muncii. Chişinău, 2012.
.