Organe de maşini şi mecanisme

1. OBIECTUL ŞI IMPORTANŢA DISCIPLINEI

ORGANE DE MAŞINI ŞI MECANISME

1.1. Introducere

Progresul în tehnică se concretizează prin realizări de complexitate deosebită în producţia

industrială, consecinţă a intensificării cu o dinamică mereu sporită a activităţii economico– sociale.
Organe de maşini şi mecanisme este o disciplină de cultură tehnică generală cu caracter
teoretic şi aplicativ care are ca scop studierea elementelor componente ale maşinilor şi mecanismelor
în vederea stabilirii factorilor caracteristici şi elaborării principiilor de desfăşurare practică a cal-
culului pentru toate cazurile asemănătoare cu modelul studiat. De asemenea, această disciplină
contribuie la formarea orizontului tehnic şi interdisciplinar al viitorului specialist, la deprinderea lui cu
metodele inginereşti ştiinţifice de abordare şi soluţionare a problemelor din construcţia de maşini, la
stimularea interesului pentru studierea disciplinelor de bază cum ar fi: matematica, rezistenţa mate-
rialelor, fizica, studiul materialelor, tehnologie etc.
Maşina se defineşte ca fiind sistemul tehnic format din elemente cu mişcări relative de-
terminate pentru transformarea diverselor forme de energie în lucru mecanic util sau pentru trans-
formarea unei anumite forme de energie în altă formă de energie.
Mecanismele sunt complexe de corpuri materiale, prin care mişcarea unor corpuri se
transformă în mişcare necesară altor corpuri, caracterizându-se prin continuitatea sau periodicitatea
mişcării. Structural mecanismele sunt formate din elemente (organe de maşini) şi cuple cinematice
(lagăre, ghidaje etc.).
Maşina este divizată (pentru analiză şi sinteză după anumite criterii) în ansamble şi
subansamble, care la rândul lor sunt formate din organe de maşini.
Ansamblele reprezintă grupuri mari de mecanisme cu rol funcţional bine determinat, re-
prezentând unităţi distincte din punct de vedere constructiv (cutii de viteze, reductoare, diferenţiale
etc.).
Subansamblele sunt complexe de organe de maşini care păstrează anumite caracteristici de
unitate funcţională având un rol funcţional mai limitat decât ansamblele (arbore pe care sunt montate
roţi dinţate, rulmenţi, bucşe, distanţiere etc.).
Organele de maşini sunt părţi componente ale maşinilor şi mecanismelor, care pot fi cal-
culate, proiectate şi executate separat, ţinându-se seama de condiţiile de funcţionare ale acestora în
cadrul ansamblurilor din care fac parte.
Importanţa disciplinei „Organe de maşini şi mecanisme” constă în aceea că indică
posibilitatea realizării practice a diverselor organe de maşini ţinând seama de rolul funcţional al
acestora şi de posibilităţile tehnologice de execuţie.

13
 Organe de maşini şi mecanisme

1.2. Clasificarea organelor de maşini

Cele mai importante criterii de clasificare a organelor de maşini sunt:

1. Criteriul constructiv:
- organe de maşini simple - executate dintr-o singură bucată (nituri, pene, şuruburi, arbori etc.);
- organe de maşini compuse - sunt constituite din elemente care asamblate între ele asigură o
mobilitate funcţională (rulmenţi, cuplaje, biele, robineţi etc.);

2. Criteriul funcţional:
- organe de asamblare (demontabile, nedemontabile şi elastice);
- organe pentru susţinerea mişcării de rotaţie şi asigurarea lubrifierii;
- organe ale mecanismelor de transmitere a mişcării de rotaţie;
- organe ale mecanismului bielă – manivelă;

3. Criteriul domeniului de utilizare:

- organe generale (şuruburi, cuplaje etc.);
- organe speciale (carburatoare, rotoare etc.);

4. Criteriul nivelului de tensiune maximă:

- organe la care solicitarea produce tensiuni mici (se dimensionează pe baza rigidităţii);
- organe la care solicitarea produce tensiuni mari (se dimensionează pe bază de rezistenţă).

1.3. Condiţiile generale cerute organelor de maşini

Trăsătura caracteristică a ştiinţei şi tehnicii moderne este tendinţa de a realiza maşini,

mecanisme şi aparate cu parametrii tehnico-economici, ergonomici şi estetici superiori celor în
funcţionare. Principalele condiţii impuse organelor de maşini sunt:
- calitatea, care este un parametru complex şi conferă produselor finite valoare de întrebuinţare şi
competitivitate;
- siguranţa în funcţionare are ca obiect elaborarea de principii şi norme privind cercetarea, pro-
iectarea, execuţia şi omologarea produselor, precum şi exploatarea raţională a acestora;
- fiabilitatea este capacitatea produsului de a funcţiona potrivit destinaţiei pentru care a fost realizat şi
în condiţiile de utilizare specifice în perioada determinată exploatării;
- mentenabilitatea este capacitatea produsului de a fi repus în stare de funcţionare într-un timp cât mai
scurt.

1.4. Principii de bază în calculul de rezistenţă a

organelor de maşini

14
 Organe de maşini şi mecanisme

Pentru a îndeplini în condiţii optime, rolul funcţional, în proiectarea organului de maşină

este necesar să se efectueze următoarele calcule:
- calculul de rezistenţă;
- calculul la vibraţii;
- calculul de uzură şi durabilitate;
- calculul de încălzire;
- calculul de economicitate;
- calculul special (unde este cazul).

Siguranţa în exploatarea şi durabilitatea organelor de maşini şi mecanismelor este dată, mai

ales, de corectitudinea calculelor de rezistenţă, fapt pentru care este necesară o precisă determinare a
naturii, mărimii, direcţiei şi sensului forţelor şi momentelor, a solicitărilor statice şi de oboseală pe care
acestea le produc.
O clasificare a forţelor şi momentelor care acţionează asupra organelor de maşini se poate
face în funcţie de:
1. provenienţă:
- exterioare - care se transmit direct sau prin organe de legătură (forţele din asamblările nituite sau
filetate, lagăre, arbori, roţi dinţate etc.);
- masice - forţele de inerţie sau greutatea proprie;

2. modul cum acţionează:

- statice (constante în timp) - care acţionează lent de la valoarea minimă la cea maximă, după care
rămân constante;
- dinamice (variabile în timp) - a căror valoare se modifică în timpul funcţionării (forţele şi
momentele dinamice pot avea o variaţie periodică între anumite valori sau bruscă).

Calculele de rezistenţă ale organelor de maşini se pot grupa astfel:

- calcule de dimensionare, care pornesc de la solicitări (forţe şi momente), după care se alege sau se
determină rezistenţa admisibilă în scopul determinării dimensiunilor secţiunii;
- calcule de verificare, care se execută în scopul determinării tensiunilor unitare reale (efective), în
condiţiile în care sunt cunoscute solicitările şi dimensiunile secţiunilor (raportul dintre tensiunea
unitară critică şi tensiunea unitară reală se numeşte coeficient de siguranţă).

1.5. Metode de alegere a rezistenţelor admisibile şi a

coeficienţilor de siguranţă

Elementele principale ale calculului de rezistenţă a organelor de maşini sunt rezistenţa

admisibilă şi coeficientul de siguranţă. Există o strânsă legătură între mărimea solicitărilor şi dimen-
siunile pieselor, aceste din urmă fiind influenţate de formele lor şi de caracteristicile fizice şi chimice
ale materialelor din care sunt executate organele de maşini respective.
În standarde sunt indicate caracteristicile de bază ale materialelor utilizate în industrie,
adică:
- valorile limită ale rezistenţelor de rupere r şi τr (pentru solicitări statice);
- valorile limită ale rezistenţelor de curgere c şi τc (pentru solicitări statice);
- valorile rezistenţelor pentru solicitări variabile.
Pentru dimensionare este necesar ca tensiunile unitare efective (, τ) în condiţiile de
solicitare date să fie mai mici cel mult egale cu tensiunile unitare maxime admisibile (a , τa ), adică:

15
 Organe de maşini şi mecanisme

≤ a ; (1.1)

τ≤ τa . (1.2)

Având în vedere faptul că rezistenţele limită (lim , τlim ), sunt precizate în standarde, a şi
τa, se pot calcula cu relaţiile:


 a  lim ; (1.3)
c


 a  lim , (1.4)
c

unde, c este coeficientul de siguranţă.

Stabilirea valorilor rezistenţei admisibile şi a coeficientului de siguranţă se face prin două
metode:
a) metoda alegerii rezistenţelor admisibile din tabelele publicate în literatura de specialitate (metoda
permite obţinerea rapidă a informaţiilor, dar are o doză de subiectivism);
b) metoda determinării prin calcul a coeficienţilor de siguranţă; pe baza experienţei s-au stabilit
coeficienţi de siguranţă parţiali al căror produs permite determinarea coeficientului de siguranţă de
calcul

c = cs · ci · cc · ck · cr · cd · ct · ... , (1.5)

unde: cs – este coeficientul materialului semifabricat (forjat, laminat, turnat); ci – coeficientul de

importanţă al piesei; cc – coeficientul de exactitate al calculului; ck – coeficientul de concentrare a
tensiunilor; cr – coeficientul de recepţie (recepţie pe loturi, pe piesă, obişnuită); c d – coeficientul
dinamic; ct – coeficientul datorat variaţiilor de temperatură.

1.6. Materiale folosite în construcţia de maşini

Organele de maşini utilizate în industria constructoare de maşini sunt executate dintr-o

gamă variată de materiale din care cele mai folosite sunt:
- oţelurile carbon şi oţelurile aliate cu crom, nichel, mangan, vanadiu, molibden, siliciu etc.,
turnate , laminate sau forjate;
- fontele obişnuite sau fontele aliate cu crom, nichel, siliciu, mangan etc.;
- aliaje neferoase pe bază de cupru: alamă, bronz, compoziţii pentru lagăre etc.;
- aliaje uşoare pe bază de aluminiu: duralumin, silumin etc.;
- materiale nemetalice: cauciuc, lemn, mase plastice etc.
Alegerea materialului constituie o etapă importantă în calculul şi construcţia organelor de
maşini. O alegere corectă are influenţe directe atât asupra performanţelor tehnice şi funcţionale ale
organelor de maşini, cât şi asupra economicităţii sale.

16
 Organe de maşini şi mecanisme

1.7. Etapele proiectării organelor de maşini

Activitatea de proiectare porneşte de la tema de proiectarea dată (sau de la problema

concretă apărută în procesul de producţie) şi se finalizează prin elaborarea desenelor de execuţie (şi de
ansamblu) ale produsului finit.
Activitatea de proiectare a organelor de maşini cuprinde următoarele etape:
1. Tema de proiectare – în care se fixează caracteristicile şi performanţele produsului finit;
2. Studiul tehnico-economic, care trebuie să demonstreze eficienţa şi economicitatea organelor de
maşini proiectate;
3. Proiectul tehnic – constă în transpunerea produsului în schiţe funcţionale cu dimensiunile princi-
pale calculate;
4. Dimensionarea produsului pe baza calculelor cinematice şi de rezistenţă;
5. Întocmirea desenelor de ansamblu şi execuţie.

17
 Organe de maşini şi mecanisme

1.8. Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor

1. Să se definească organul de maşină.

2. Definiţi criteriile de clasificare a organelor de maşini.
3. Enunţaţi condiţiile generale impuse organelor de maşini.
4. Care sunt principiile de bază în calculul de rezistenţă a organelor de maşini 
5. Definiţi criteriile de clasificare a forţelor şi momentelor care acţionează asupra organelor de
maşini.
6. Stabiliţi modul de calcul al rezistenţelor admisibile.
7. Enunţaţi relaţia de calcul a coeficientului de siguranţă.
8. Care sunt cele mai importante materiale folosite în construcţia de maşini 
9. Care sunt etapele proiectării organelor de maşini 

18