Sunteți pe pagina 1din 1

REGULILE UNUI DIALOG

Nu întrerupe pe cineva când vorbește !


Aceasta este una dintre regulile elementare și de bun simt într-o conversație. Oricât de interesant ar fi
ceea ce vrei să spui, trebuie să ai rabdare ca cel care vorbește să își încheie intervenția.

Nu vorbi numai tu !
Nu monopoliza discuția, fără a le lăsa și celorlalți parteneri de conversație posibilitatea să intervină.
Nu degeaba se spune că avem două urechi și numai o singură gură, ceea ce înseamnă că ar trebui să
ascultăm de două ori mai mai mult decât vorbim.

Folosește tonul și volumul potrivit !


În orice conversație trebuie să vorbești suficient de tare cât să fii auzit, însă nici prea tare astfel încât
să îi deranjezi pe ceilalți. Adaptează-ți tonul vocii și în funcție de subiectul discutat: nu poți vorbi cu
entuziasm despre decesul unei pesoane, spre exemplu. De asemenea, evită să fii unul dintre cei care
vorbesc tare ostentativ pentru a se lăuda cu micile victorii cotidiene.

Ai grijă ca subiectul conversației să fie


potrivit cadrului în care te găsești !
Nu purta conversații prea intime în locuri aglomerate, nu discuta despre vacanța ta preferată la o
înmormântare. Trebuie să fii atent să adaptezi temele de discuție în funcție de oamenii cu care vorbești
și locul în care te afli.

Respectă opinia celuilalt, chiar dacă


diferă de a ta !
Ai tot dreptul să îți exprimi părerea, însă trebuie să o faci fără a jigni interlocutorul. Nu încerca să ai
mereu dreptate, fără să accepți ca punctul tău de vedere ar putea fi eronat.

Nu te da deștept !
Regulile de bună purtare spun că nu trebuie să îți pui niciodată interlocutorul în inferioritate, chiar
dacă ești mai instruit sau mai informat decât el. De aceea, e nepoliticos să continui să vorbești despre un
subiect despre care celălalt nu știe prea multe și despre care nici nu e curios să afle detalii. Riști să devii
plictisitor, iar conversația nu va fi deloc agreabilă.
Ai grijă ce vorbești despre cei care nu sunt de față !
Bârfa nu este sigur un semn de bună creștere. A discuta despre persoane care nu sunt de față
este permis, însă depinde ce anume vorbim despre ele. Regulile bunului simț spun că despre cei absenți
"se vorbește întotdeauna de bine". Mai exact, trebuie să spunem despre ei ce și cât am spune și dacă
acele persoane ar fi de față și ar asista la această conversație.

S-ar putea să vă placă și