Tema referatului Dreptul internațional al dreptului omului definiții principii și

particularități
Notiunea de drept international Societatea internaţională,
relaţiile internaţionale şi dreptul internaţional
Relaţiile internaţionale şi dreptul internaţional sunt elementele sistemului internaţional, care
constituie, la răndul său, obiectul de studiu al disciplinei drept internaţional public.
Societatea internaţională poate fi definită drept ansamblul statelor şi altor entităţi angajate
în raporturi internaţionale, reglementate de normele dreptului internaţional public. La rîndul
său, dreptul internaţional public lato sensu poate fi definit ca ansamblul de norme juridice
care guvernează funcţionarea societăţii internaţionale într-o anumită etapă istorică. Relaţiile
internaţionale sunt legăturile concrete apărute între actorii societăţii internaţionale cu
privire la schimbul de valori materiale şi spirituale. Aceste legături pot fi de natură politică,
economică, comercială, tehnico-ştiinţifică etc. Relaţiile internaţionale există şi se dezvoltă
în afara limitelor teritoriale, jurisdicţiilor şi competenţelor unor anumite state suverane. Ele
pot constitui un interes comun pentru două, cîteva sau toate statele lumii, pentru două,
cîteva sau majoritatea organizaţiilor internaţionale interguvernamentale, precum şi pentru
naţiunile şi popoarele care luptă pentru eliberare, independenţă şi crearea proprii
statalităţi.12 Relaţiile internaţionale nu formează în totalitatea lor, obiectul de reglementare
al dreptului internaţional public. Pot exista, astfel, relaţii politice care să nu fi dobîndit un
caracter juridic, negăsindu-şi încă o expresie în norme de drept internaţional elaborate prin
acordul dintre state, dupa cum statele pot să participe la relaţii internaţionale cu caracter
juridic nu în calitate de purtătoare ale puterii de stat, ci ca subiecte de drept civil (în
contracte, de exemplu, pe care să le încheie cu persoane fizice în deplina egalitate, cu
drepturi şi obligaţii corelative). dreptul internaţional reglementează relaţiile internaţionale.
Normele dreptului internaţional sunt create prin acordul dintre state. Acordul este posibil
atunci cînd cel puţin două state intră în anumite raporturi, cu alte cuvinte acordul este
realizat în cadrul relaţiilor internaţionale. Prin urmare, relaţiile sociale formează acel mediu
unde sunt create şi aplicate normele dreptului internaţional. Din cele indicate putem trage
concluzia că dreptul internaţional şi relaţiile internaţional sunt interdepdendente. În
consecinţă, pentru a fi guvernate de normele dreptului internaţional public relaţiile dintre
state trebuie sa fie, în ce priveşte conţinutul lor, relaţii în care statele să fie purtătoare ale
suveranităţii.Alături de relaţiile dintre state, dreptul internaţional public mai are drept obiect
de reglementare şi relaţiile care se creează între state şi alte subiecte de drept internaţional
(organizaţiile internaţionale, de exemplu, sau relaţiile dintre acestea din urmă).
Particularităţile dreptului internaţional public
dreptului internaţional public îi sunt caracteristice trăsăturile de bază ale sistemelor
naţionale de drept: - reprezintă un sistem de norme juridice şi principii ce reglementează
relaţiile sociale. Respectarea acestor norme este asigurată în anumite situaţii prin aplicarea
forţei; - atît dreptul naţional cît şi dreptul internaţional posedă o structură asemănătoare: în
aceste sisteme de drept există principii fundamentale, care stau la baza întregului sistem;
sistemele au în componenţă ramuri, subramuri, instituţii, norme; - statele sunt creatoare atît
ale normelor de drept internaţional, cît şi ale normelor de drept intern, şi tot statele sunt cele
care veghează la aplicarea lor atît în ordinea internaţională, cît şi în ordinea internă. Prin
acceptarea de către stat, pe baza liberului acord de voinţă, a normelor de drept internaţional,
acestea devin obligatorii şi urmează a fi aplicate pe întregul său teritoriu şi pentru toată
populaţia sa. Normele dreptului internaţional dobîndesc astfel valoare juridică egală cu
aceea a normelor de drept intern al statelor.
Noţiunea de principii fundamentale ale dreptului
internaţional
Principiile fundamentale ale dreptului internaţional sunt reguli de conduită de
maximă generalitate, universal valabile şi juridic obligatorii pentru subiectele de
drept internaţional, care au luat naştere prin acordul de voinţă a acestora, în special a
statelor.
1. Principiul nerecurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa în relaţiile
internaţionale (neagresiunii). Acest principiu, fiind iniţial consacrat sub denumirea de
principiul interdicţiei recurgerii la războiul de agresiune, a apărut în dreptul internaţional în
perioada dintre cele două *
războaie mondiale. Prin afirmarea principiului neagresiunii s-a repudiat dreptul statelor de a
pomi războaie de agresiune, drept consfinţit în perioadele anterioare de dezvoltare a
dreptului internaţional, când războiul era mijlocul dominant de rezolvare a diferendelor
dintre state.
2. Principiul soluţionării prin mijloace paşnice a riferendelor internaţionale.
Principiul nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa este strâns legat de principiul
soluţionării paşnice a diferendelor internaţionale. în conformitate cu acesta, statele sunt
obligate să rezolve diferendele dintre ele numai prin mijloace paşnice.
3. Principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Printre
sarcinile care stau în faţa ONU, Preambulul Cartei, după ce evocă hotărârea Naţiunilor
Unite de a izbăvi generaţiile viitoare de flagelul războiului, se referă, în al doilea rând, la
cea de a '"reafirma din nou credinţa în drepturile fundamentale ale omului". Articolul 1 pct.
3 plasează "promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie" printre scopurile de
bază ale Naţiunilor Unite.
4.Principiul egalităţii suverane a statelor se caracterizează prin următoarele:
- statele sunt obligate să respecte egalitatea suverană şi specificul fiecăruia dintre ele,
precum şi toate drepturile inerente suveranităţii;
-fiecare stat are îndatorirea de a respecta personalitatea altor state;
- fiecare stat este în drept să-şi aleagă şi să-şi dezvolte în mod liber sistemul său politic,
social, economic şi cultural, precum şi să-şi stabilească legile şi reglementările sale
administrative;
-toate statele dispun de drepturi şi obligaţii egale;
-toate statele sunt ţinute să respecte dreptul fiecăruia dintre ele la determinarea şi
exercitarea după propria-i apreciere a relaţiilor sale cu alte state în conformitate cu dreptul
internaţional; -fiecare stat este în drept să participe la organizaţii şi tratate internaţionale;
- integritatea teritorială şi independenţa politică a statului sunt inalienabile;
-fiecare stat are obligaţia de a respecta pe deplin şi cu bună-credinţă obligaţiile sale
internaţionale, precum şi să convieţuiască în pace cu alte state.
5. Principiul neamestecului în treburile interne ale altui stat reprezintă unul din pilonii
de bază ai dreptului internaţional. El este strâns legat cu alte principii, în special cu cel al
egalităţii suverane a statelor, cu care împreună au şi fost consacrate în dreptul internaţional.
Articolul 2 pct. 7 din Carta ONU stipulează că nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va
autoriza Naţiunile Unite să intervină în chestiuni care aparţin esenţial competenţei interne a
unui stat şi nici nu va obliga pe membrii săi să supună asemenea chestiuni spre rezolvare în
baza prevederilor prezentei Carte. Totodată, acest principiu nu aduce întru nimic atingere
aplicării măsurilor de constrângere prevăzute în Cap. VII din Cartă. Cu alte cuvinte,
principiul neamestecului nu împiedică aplicarea faţă de un stat a măsurilor de constrângere
în baza deciziei Consiliului de Securitate al ONU în caz de ameninţare a păcii, a încălcării
păcii şi în cazul comiterii actelor de agresiune.