METODODLOGIA CERCETRILOR ECONOMICE

Evoluția gândirii
economice: Doctrina
neoclasică
ELABORAT DE: BUCȘA OCTAVIAN, ISCRA SERGIU, DANILOV ANDREI
studenți anul I master, specialitatea: management
 Cuprins:
1. Geneză și concepte generale;
2. Condițiile apariției doctrinei neoclasice;
3. Clasicism vs Neoclasicims;
4. Școlile economice neoclasice; Preocupările
școlii austriece;
5. Reprezentanți;
6. Concluzii.
01
 Atunci când vorbim despre doctrina economică neoclasică ne
referim la o abordare generală în economie care pune accentul pe
determinarea prețurilor, a producției și a distribuției veniturilor în

Geneză și cadrul piețelor, prin intermediul cererii și ofertei. Apărută la

începutul secolului al XXI-lea, doctrina neoclasică ramâne

concepte principala doctrină economica în toate țările dezvoltate. Această s-a

impus prin îngustarea obiectului de studiu al științei economice,

generale prin încercarea dezideologizarii acesteia, prin folosirea metodelor

matematice la analiza fenomenelor economice, prin utilizarea
psihologiei pentru explicarea activității economice, prin teoria
valoare-utilitatea și nu în ultimul rând, prin instrumentele de
analiză economică.
Revoluția marginalistă a fost condiționată de schimbări
importante survenite în modul de funcționare a economiei
capitaliste în ultimii treizeci ani a secolului al XIX –lea în legatură
cu trecerea de la libera concurență la o economie dominată de
monopoluri și oligopoluri.

02
 Cronologic, începutul revoluției marginaliste este marcat prin apariția

Geneză și
aproape simultană a trei lucrări fundamentale: „Teoria economiei
politice”(1871) a lui J.S. Jevons, „Bazele economiei politice”(1871) a lui K.
Menger și „Elemente de economie politica pura”(1874) a lui L. Walras. Deși

concepte
aceste trei opere au aparut independent una de alta, cu condiții social-
economice și tradiții spirituale foarte diferite ( Anglia, Austria, Elvetia ), toate
ele au avut o unică orientare teoretică principial nouă, ce le-a permis

generale urmașilor de a-i califica pe autorii lor ca inițiatori ai revolutiei marginaliste.

De menționat că ideile lor nu au avut un larg ecou în rândul colegilor
economiști. Noile lucrări teoretice se ciocneau cu dificultăți în procesul
traducerii, iar reuniuni internaționale ale economiștilor înca nu se convocau,
Jevons, Menger si Walras timp indelungat nu stiau de existenta reciproca,
contemporanii concepându-i ca cercetatori izolati. Și numai la mijlocul anilor
80 ai sec. XIX,datorita eforturilor active ale discipolilor lui Menger si Walras,
precum si a lui A. Marshall,marginalismul a inceput sa cucereasca pozitiile
dominante in gândirea economica, fiind puse fundamentele doctrinei
neoclasice.

03
 CONDIȚIILE APARIȚIEI DOCTRINEI
NEOCLASICE

Transformarea
Profesionalizarea economiei politice într-o Popularizarea
ideilor economice prin
științei economice și disciplină obligatorie de
intermediul
apariția catedrelor studiu și instituirea ziarelor și revistelor
organizațiilor economice de specialitate
economice specializate
04
economice profesionale
 Asemănările și deosebirile dintre clasici și neoclasici
Denumirea de „neoclasica”, data doctrinei, are o semnificatie dubla. Pe de o parte, ea denota unele elemente de
continuitate cu liberalii clasici, iar pe de alta parte – ruptura dintre ei.
1. Recunoaşterea existenței unei „ordini naturale”
2. Cea mai bună formă de organizare a activității economice, este economia de piață, fondată pe proprietatea
privată;
3. Acceptarea principiului „mâinii invizibile”
4. Profitul este considerat drept motorul dezvoltării economice;
5. Calificarea concurenței ca un factor al progresului.

1. Clasicii afirmă că 05 1. Neoclasicii deplasează

cercetările teoretice de la
activitatea economică domeniul obiectiv la cel
este reglementată de subiectiv;
către legile obiective și 2. Consideră că societatea este
compusă nu din clase diferite, ci
universale; din producători șiconsumatori.
2. Valoare-Muncă, 3. valoare – utilitate
Școlile doctrinei neoclasice
și precursorii acesteia 06
Precursorii Școala Școala Școala
analizei marginaliste austriacă elvețiană anglo-americană

Johann Thünen (1783-1850) Carl Menger (1840-1921) Leon Walras (1834-1910)

Heinrich Gossen (1810-1859) Stanley Jevons (1835-
Eugen Vilfredo Pareto (1848-1923)
Antoine Cournot (1801-1877) 1882)
Böhm von Bawerk (1851- Alfred Marshall (1842-
Arsene Dupuit (1804-1866)
1914) 1924)
Friedrich von Wieser John Bates Clark (1847-
(1851-1926) 1938)
 Școala austriaca s-a format la Universitatea
din Viena, la catedra pe care mulți ani a
condus-o Carl Menger. Particularitățile ei
ȘCOALA AUSTRIACĂ ȘI metodologice pot fi caracterizate prin
urmatoărele momente:
CONTRIBUȚIA SA LA Individualism metodologic extrem de riguros
DEZVOLTAREA TEORIEI Reprezentanții austrieci au pus la baza teoriei lor „metoda
robinsonadei”, care plasează în centrul cercetarilor
UTILĂ comportamentul economic al unui individ izolat – a lui
Robinzon. Trasaturile caracteristice gospodăriei acestuia sunt
extinse, ulterior, asupra economiei în ansamblu.

07 Subiectivism consecvent
Valoarea de schimb a bunurilor de consum este
considerată a fi dedusă de consumatori în mod subiectiv,
reieșind din importanța pe care ei o atribuie acestor
bunuri. Iar valoarea de schimb a bunurilor productive era
determinată de aprecierile subiective ale valorii
bunurilor de consum produse cu ajutoru lacestor bunuri
productive.
 Analiza cauzală și caracter discret al cercetării
„Austriecii” dădeau preferință analizei cauzale și nu celei
funcșionale. Spre deosebire de celelalte curente marginaliste,
ei se opuneau divizării infinite a bunurilor. Ca urmare,
ȘCOALA AUSTRIACĂ ȘI considerau ei, este posibila doar scala discretă a cererii șăi
ofertei și, deci, nu poate exista un singur punct care ar indica
CONTRIBUȚIA SA LA prețul de echilibru. Există doar intervalul în care acest preț
sestabileste.
DEZVOLTAREA TEORIEI Refuzul de la utilizarea instrumentarului
UTILĂ matematic de analiză
Marginalismul austriac este pur verbal, fară formule și
diagrame. Și nu pe motivul ca reprezentanții acestei școli nu

08
posedau suficiente cunostințe în domeniul matematicii. Ei
tindeau să reprezinte postulatele lor teoretice într-un mod
maximal realist, cuvântul fiind considerat mai concret decât
schema.
REPREZENTAȚI
Categoria de baza de la care pornește cercetarea lui Menger
este „nevoi umane”. Ele apar, în viziunea lui, ca reacție a
gradului de adaptare a organismului uman la mediul ambiant.
În cazul când exista discordanțe între om și mediu apar
insatisfacții, care generează nevoi. Și doar satisfacerea acestor
nevoi restabilește echilibrul pierdut. Deci, nevoile, în opinia lui
Menger, reprezintă niște dorințe umane nesatisfacute. Anume
nevoile transformă produsele în „bunuri”, bunurile sunt
definite ca produse care satisfac o anumita nevoie umana. Deci,
ca un produs să se transforme în bun este necesar a prezenta 4
condiții de bază:
sa existe o anumită nevoie;

09
sa fie prezent un produs care ar putea satisface această
nevoie;
omul să cunoască capacitatea produsului dat de a satisface
nevoia dată;
Carl Mengel omul să poata dispune de produsul dat pentru satisfacerea
nevoii date.
10
REPREZENTAȚI
Bohm-Bawerk, considerat cel mai important
reprezentant al școlii austriece, a expus mai clar și exact
esența principiului utilității marginale, aplicând în
cercetările sale „metoda robinsonadei”. Sa ni-l închipuim
pe Robinzon, menționa el, pe o insulă stâncoasă cu un
izvor de apă potabilă. Să presupunem că nevoile lui zilnice
în apă se repartizează în felul următor: 1 litru pentru a-și
potoli setea, 2 litri pentru alimentație, 5 litri – pentru a
îngriji grădina, 10 litri – pentru spălatul rufelor și
efectuarea lucrărilor gospodărești și ultimii 2 litri –
pentru stropirea florilor. Deci, nevoile zilnice în apă
alcătuiesc 20 litri. Să presupunem, continua Bohm-

11
Bawerk, că izvorul îl asigură zilnic cu 100 litri de apă. Care
va fi în aceste condiții valoarea unui litru de apa? Ea va fi
egala cu zero, deoarece pierzând 1 litru, el va avea la
dispoziția sa alte 99 litri, aceasta depășind cu mult
Eugen von Bohm-Bawerk
totalitatea nevoilor sale. Și dacă pe insulă va aparea
Vinerea, Robinzon nu va avea nici un motiv economic de
a-i impune o plată pentru consumul apei potabile.
12
REPREZENTAȚI
Alfred Marshall (1842-1924)
A.Marshall a fost figura finală, de sinteză a revoluției
marginaliste. Asemenea operei lui J.S.Mill„ Principii de economie
politica”,„Principiile stiintei economice” ale lui Marshall au
reprezentat cadrul cel mai deplin de cunoștințe economice de la
finele sec. XIX. Studiile sale au la bază următoarele concepte:
1. Respinge conceptul clasicilor cu privire la „Homo economicus” ca fiind
prea general, afirmând că în viața economică avem de a face nu cu simboluri
ci cu oameni adevărați.
2. Îndreaptă cercetările teoretice de la abstracționism (neoclasicii) spre
studierea fenomenelor reale. Astfel dacă L.Warlas a elaborat modelul
concurenței pure și perfecte inexistente, Marshall studiază comportamentul
13
prețurilor în condițiile concurenței imperfecte, situație ce corespunde
realității.
3. El propune ca termenul de „economie politică” să fie înlocuit cu termenul
de „economix”,tinzând să transforme astfel știința despre economie într -o
știință exactă.
 Teoriile lui A. Marshall
Economia ca parte a
biologiei
El formulează o lege, conform
căreia între agenții economici are
loc în permanență aceeași luptă
pentru existență, luptă în care
învinge cel mai puternic, care
reușește să se adapteze mai bine la
condițiile existente. Ea este
binevenită pentru societate,
deoarece duce la dispariția
elementelor slabe, neefective,
economia scăpând astfel de factoriise întâlnește cu oferta se-și afle prelul la
care-i rețin dezvoltarea
Teoria prețurilor
Cheltuielile de producție
Utilitatea marginală
Cererea și oferta.
El susține că prețul pe care consumatorul
este predispus să-l plătească este
determinat de utilitatea marginală a
bunului, pe când vânzătorul are ca punct de
reper, la fixarea prețului, mărimea
cheltuielilor de producție. Astfel, ținând
cont de acești doi factori, prețul depinde de
cerere și ofertă. Și în punctul în care cererea
marfa respectivă
14
Teoria salariului
A. Marshall a dezvoltat teoria lui D. Ricardo, cu
privire la repartizarea venitului, eviden fiind
patru și nu trei categorii de venit:
1. Renta – pământ
2. Salariu – muncă
3. Dobânda – capital
4. Profit – spirit de inițiativă.
Primele trei categorii de factori sunt cerute de
către oamenii de afaceri și oferiți de către alți
indivizi. Spiritul de inițiativă, din contră, este
cerut de societate și oferit de oamenii de
afaceri. El vorbește de salariu, ca o formă
dependentă de nivelul civilizației, care i-ar
asigura muncitoruluiun nivel de viață decent, o
educație și o formare profesională.
15
 Concluzii
Revoluția marginalistă a condus la o revedere radicală a obiectului, metodelor de
cercetare și chiar a denumirii teoriei economice, doctrina neoclasică, generată de ea,
constituind o reacție intelectuală față de doctrina liberalismului clasic.
Neoclasicii au introdus un nou obiect de studiu a teoriei economice – alocarea
eficientă a resurselor disponibile, și noi subiecti de studiu – consumatorii și
producatorii cu interese interdependente.
Prin cercetarile sale neoclasicii „au îmbinat” sfera producției cu cea a consumului
într -un unic obiect de analiză, extinzând utilizarea marimilor marginale și asupra
sferei de repartiție și schimb.
Doctrina neoclasică rămâne a fi dominantă la începutul mileniului III, aceasta
dominație fiind calificată cu termenul de „mainstream”. Fixându-și atenția asupra
comportamentului individual al producatorilor și consumatorilor, aceasta doctrină a
creat premise pentru apariția teoriei microeconomice.
 Bibliografie
1. D. Moldovan ,,Doctrine economice”, Chișinău 1994 ;
2. S. Sută-Selejan ,,Doctrine și curente de gândire economică modernă și
contemporană”, București 1994;
3. M.Todosia ,,Doctrineeconomice”, Iași 1992
4. I. Nicolae Văleanu ,,Istoria gândirii economice”, București 1992
5. A. Smith ,,Avuția națiunilor …” – Chișinău 1992
6. D. Ricardo Opere alese, Chișinău 1993
7. J. Galbraith ,,Știința economică și interesul public”, București 1982
8. M. Manoilescu ,,Forțele naționale productive și comerțul exterior”, București 1986
9. A. Rugină ,,Principii economice”, București 1993
10. E. Făuraș ,,Analiza doctrinelor economice prin prisma întrebărilor de control”,
Chișinău 1994
11. Dictionnaire des auteurs de tous les temps et les pays , Paris 1990
Vă mulțumesc pentru atenție !!!