M ASTERAT : S TUDII R ELIGIOASE – T EXTE & T RADIȚII

CURS : TEHNICI MISTICE

Dr. Lucian Dîncă
Kabbala iudaică: simbolismul celor doi pomi din Eden și căderea lui Adam
Referitor la pomul cunoașterii din care Dumnezeu i-a interzis lui Adam să mănânce,
îndreaptă atenția ta spre simbolul conținut în acest text și spre motivul pentru care
Dumnezeu l-a îndepărtat de acest pom mai mult decât de ceilalți pomi. Bagă bine de
seamă că sensul ascuns al Scripturilor nu indică o interdicție împotriva recoltei
fructelor, ci ne îndreaptă spre faptul de a nu consuma. Căci Adam nici nu a cules
fructul pomului, nici nu l-a consumat; mai degrabă soția lui i-a oferit din fruct precum
stă scris: Și ea i-a dat soțului ei. Chiar versetul biblic nu spune decât acestea: Din
pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci, tu ai mâncat. Iar din pomul vieții
Sfânta Scriptură spune: ...pentru ca el să nu întindă mâna să culeagă, să mănânce și
să trăiască veșnic. Din toate acestea rezultă că faptul de a mânca este păcat. Să știi că
doar consumarea fructelor din Eden este o hrană pentru suflet. Din acest motiv a fost
pedepsit, pentru că a mâncat, deoarece acest fapt era constitutiv pentru procesul
referitor la trup și la suflet. Însă faptul de a culege fructul nu produce sufletului nicio
bucurie, chiar dacă și acest lucru produce o ruptură în lumea inferioară, iar
o asemenea recoltă nu introduce nicio ruptură în lumea superioară. Doar prin faptul de
a mânca fructul sufletul participă și se bucură de roade; însă acest lucru îi provoacă
prejudicii deoarece fructele conțin lucruri pernicioase ce trezesc instinctul cel rău și
fac rău sângelui și sănătății sufletului, reducându-i puterea în sânul lumii superioare.
Păcatul lui Adam consistă în acest fapt. Știi că în interiorul lumii inferioare pomul
vieții și pomul cunoaștrii nu sunt decât unul și același pom, pe când în lumea
superioară sunt doi; pomul cunoașterii provine din Nord, iar pomul vieții provine din
Est de unde orice lumină vine în lume. Acolo se află puterea Satanei. Se spune în
cartea Yerushalmi (Bahir § 107): „Cine este Satana? Ceea ce înseamnă că în
Dumnezeu există un atribut al cărui nume este Răul și care este în Nordul lui
Dumnezeu, după cum stă scris: Din Nord va ieși răul. El vine din Nord, însă cine este
el? Este forma mâinii stângi ce are mulți emisari și fiecare numește răul: există mici și
mari și tot ei precipită lumea în păcat“, după cum stă scris. Iar Yerushalmi amintit mai
sus (§ 109, când pomenește despre plecarea fiilor lui Israel în direcția Mara, Ex. 15,
25) spune: Dumnezeu i-a arătat un pom și l-a lansat în proiect, etc. după cum este
scris acolo. Iată ce este acest pom: pomul vieții, fiind atributul armoniei și arătând
supremația lui asupra Satanei, acesta nu a putut să facă nimic atâta timp cât pomul
vieții – care provine din Est și care este binele și atributul păcii (al armoniei) – este
colegat cu pomul cunoașterii, care provine din Nord, din locul Satanei și a răului. Însă
când este separat își păstrează vigoarea și poate acționa. Deci, când Satana încerca să
înșele poporul lui Israel, Satana l-a aruncat (pomul vieții), l-a îndepărtat de la el și l-a
introdus pe Israel în tentație, fapt ce i-a permis să-l rătăcească în păcat. Este ceea ce
numim „prăpădul plantațiilor“, fiindcă deoarece Satana rămânea în contact cu pomul
vieții ar fi fost incapabil să ducă la îndeplinire efectul său. Însă, dacă Adam nu s-ar fi
detașat mai întâi de toate de fruct, Satana nu ar fi avut puterea să se separe de pomul
vieții. Însă dacă Adam nu era cel care să fi cules fructul, Satana nu ar fi avut puterea
să-l separe de pomul vieții. Iar faptul că nu Adam era la originea consumării fructului,
 M ASTERAT : S TUDII R ELIGIOASE – T EXTE & T RADIȚII
CURS : TEHNICI MISTICE
Dr. Lucian Dîncă
ci Eva, nu constituie o dificultate pentru tine, deoarece această separare a avut loc în
interiorul gândirii care aparține mai mult sufletului. În plus, trebuie să știi că omul
este compus din mai multe lucruri și că sufletul este unit sufletului superior, de aceea
se spune în Torah: Voi sunteți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt, și: Sfințindu-vă, voi
înșivă veți fi sfinți. Cel drept, al cărui suflet s-a înălțat până la sufletul superior și sfânt
și s-a unit cu el, sufletul lui cunoaște evenmentele viitoare; în aceasta consistă natura
și calea profetului, căci înclinarea cea rea nu are puterea să-l separe de sufletul
superior. Este motivul pentru care sufletul profetului se leagă de sufletul superior
printr-o legătură trainică, iar Torah subzistă în intelectul său deoarece poruncile sunt
în el la stadiul pur spiritual. Este motivul pentru care înțelepții noștri spun că patriarhii
ar fi purtat în intelectul lor și că ei înșiși sunt merkaba (persoane ajunse la un înalt
nivel de sfințenie asemănători îngerilor serafici). Acest lucru este valabil și pentru
copii lor după ei și pentru oricare drept. Despre acest lucru Scriptura spune: Locuiesc
în sânul copiilor lui Israel, fiindcă Duhul Sfânt este asupra lor și-i unește cu ei. Însă
deoarece omul rămâne pe cărările răului, care nu este altul decât Satana, sufletul este
detașat, despărțit de sufletul superior, după cum spune chiar Torah: sufletul meu vă
detestă, adică se produce o ruptură, o detașare a sufletului referitor la suflet, fapt ce
explică de ce, contrar regulii, cuvântul în ebraică „necurat“ se scrie fără litera alef în
Lv. 11, 43: Iar voi veți fi necurați din cauza lor. Aceasta înseamnă că nu mai erau
vrednici să aibă deasupra lor unitatea supremației divine simbolizate prin litera alef și
care dă viață la toate; însă astfel transformat acest cuvânt primește semnificația
cuvântului moarte, deoarece îndepărtându-se de sufletul superior și distrugând
unitatea divină se vor învrednici de moarte. De aceea profeții spun: păcatele voastre
înalță o barieră între Dumnezeu și voi, și multe alte versete spun același lucru. Iar
Talmudul spune și el: Nu este șarpele cel care ucide, ci păcatul este cel care ucide.
De aceea, atunci când Adam a mâncat din fructul pomului cunoașterii – care este
situat în partea răului și l-a detașat (la nivelul cunoștinței sau a contemplației sale) de
pomul vieții – înclinarea netrebnică a întărit aspura lui stăpânirea referitor la a-l
mânca și la sufletul său, deoarece acesta din urmă a participat la consumarea fructelor
din paradis, după cum acest lucru a fost spus mai sus, provocând în sânul lui Adam
necurăția, moartea și îndepărtarea sufletului de sufletul spiritual. Suntem conduși să
credem de asemenea că mâncând din pomul cunoașterii a distrus plantațiile lumii
inferioare și superioare și a separat forțele pomului cunoașterii, devenite astfel
autonome, de cele ale pomului vieții; aceasta este marea greșeală comisă în lumea
superioară și aici pe pământ împotriva trupului și a sufletului, fapt ce explică vina
atribuită lui Adam pentru dustrugerea plantațiilor. Fiidncă, după ce a detașat fructul
de pomul cunoștinței – care provine din zona răului – de pomul vieții și sufletul său
de toate calitățile cele bune conținute în interiorul sufletului său superior, s-a unit
înclinațiilor rele (...). Înțelepții au spus-o explicit: El este Satana, este înclinația spre
rău, îngerul morții. Fiindcă înaintea consumării fructului omul era în totalitate
spiritual și avea natura unui înger, precum Enoh și Ilie. Este motivul pentru care a fost
judecat vrednic să consume fructe din paradis – care sunt fructele sufletului. Nu
trebuie ca faptul de a mânca să producă dificultăți ochilor tăi, deoarece „a mânca“
 M ASTERAT : S TUDII R ELIGIOASE – T EXTE & T RADIȚII
CURS : TEHNICI MISTICE
Dr. Lucian Dîncă
exprimă plăcerea repetată în terminologia Bibliei și Talmudului și se referă la această
plăcere ce menține sufletul. Totuși, se spune mai apoi: Vezi! omul este acum ca unul
dintre noi, iar înțelepții spun: ca unul din univers, adică alcătuit din toate lucrurile și
din toate puterile spirituale. Referitor la cuvintele: Vezi! Omul..., etc., ei se referă la
timpul dinaintea greșelii, iar ceea ce urmează, însă acum, se aplică condiției sale
păcătoase și mortale. Înainte să păcătuiască era vrednic să consume din fructele
grădinii care produceau fructele sufletului; este motivul pentru care era necesar să fie
expulsat de acolo. Însă mai era încă un motiv ce a condus la expulzarea lui: nu trebuia
să permită să întindă mâna să culeagă din pomul vieții, care produce viață, fiindcă el
are ca origine forța unei sfere numite „alianța vieții“. Iar dacă el ar fi mâncat, ar fi trăit
veșnic, fiindcă acolo se află puterea vieții. Deci el a fost privat de două lucruri: de
consumarea fructelor din Eden, care reprezintă viața pentru suflet precum a mânca
fructele obișnuite constituie viața trupului, și de la consumarea pomului vieții care
face referință la viața veșnică; la ceste lucruri se referă cele două expresii „l-a trimis“
și „l-a alungat pe om“.

Relația între bine și rău, Zohar, I, 17b:

Dumnezeu a spus: Să fie separație între ape. Acest verset descrie în primul rând
misterul separației între apele de deasupra și cele dedesubt. Acest lucru s-a produs în
ziua a doua, creând astfel lupta la care se referă în misterul de la „stânga“ judecății.
Căci până atunci, primei zile îi corespondea misterul de la „dreapta“. Aici începe cel
de la stânga și este motivul pentru care lupta stângii împotriva dreptei ia amploare de
acum înainte. Dreapta este forța cea mai stabilă din Torah și de aceea totul se scrie
începând cu partea dreaptă, deoarece conține orice perfecțiune. Însă când stânga s-a
trezit s-a născut lupta. Ea a permis flacărilor urii – puterea divină punitivă – să devină
preponderentă și a produs infernul, care izvorăște din stânga, originea lui.
Înțelepciunea lui Moshe i-a permis să-și dea seama de toate acestea atunci când
a început să comenteze descrierea creației. Bătălia stângii împotriva dreptei a avut loc
în timpul creației și în timpul acestei bătălii s-a născut infernul care va rămâne pe veci
la stânga. „Coloana medie“, adică a treia zi, primoardială, s-a interpus între amândouă
și a reglat conflictul instaurând un echilibru între cele două părți: după această
intervenție, infernul s-a deplasat spre adâncimi, stânga a fost inclusă în dreapta și s-a
instalat armonia în Totul. Lupta lui Core împoriva lui Adam era de acest tip, adică
o confruntare între dreapta și stânga. Moshe a aprofundat examinarea descrierii
creației. A spus: Mie îmi revine să pun capăt luptei ce opune dreapta cu stânga. S-a
străduit să instaureze un echilibru între ele, însă stânga a refuzat iar Core s-a
împotrivit până la exces. Atunci Moshe a spus: Infernul ia parte cu siguranță la
caracterul excesiv al acestui conflict. Stânga ar trebui să aspire spre înălțimi pentru
a fi inclusă. Însă Core a refuzat să aspire spre înălțimi și să fie introdus la dreapta;
de aceea nu i-a rămas decât să coboare spre adâncuri din cauza urii excesive. Însă
Core nu voia să-l lase pe Moshe să regleze acest conflict deoarece nu el îl provocase,
Doamne ferește, și nu se preocupa în niciun caz să-l cinstească pe Dumnezeu, ba mai
 M ASTERAT : S TUDII R ELIGIOASE – T EXTE & T RADIȚII
CURS : TEHNICI MISTICE
Dr. Lucian Dîncă
mult, nega că lumea a fost creată. Când Moshe a văzut că el neagă creația și că se
credea în afara ei, Scriptura spune: Acest lucru l-a indispus nespus pe Moshe. Moshe
era „indispus“ deoarece Core și aliații lui nu i-au permis să regleze acest conflict; era
indispus „nespus“ deoarece nega creația. Core nega totul, puterile din înălțimi și cele
din adâncuri (...) și bătălia lui era orientată împotriva cerului. Astfel el voia să nege
chiar și cuvintele din Torah. Infernul era parte integrantă a acestei bătălii de acceea i-a
scăpat la împărțire. Acest mister se află în cartea lui Adam: Ridicându-se, întunericul
a primit o forță puternică ce a antrenat creația din infern care este parte integrantă în
lupta întunericului împotriva luminii. Însă imediat ce supra-abundența mâniei a fost
atenuată a avut loc un alt fel de luptă, cea a iubirii (...), la care cerul a pus capăt. La
acest mister face aluzie următorul verset: Să fie o dispărțitură între ape care să le
separe (...). Ceea ce ea separă ne retrimite la prima bătălie, la explozia mâniei
nestăpânite a lui Dumnezeu care dă naștere infernului până când această mânie divină
fără măsură s-a calmat. Apoi spune: Dumnezeu a făcut dispărțitura. S-a ivit bătălia
iubirii și a prieteniei datorită căreia lumea subzistă, de acest fel era bătălia doctorilor
talmudici Hillel și Shamai. Fiindcă din dragoste față de Torah orală s-a alăturat Torei
scrise și amândouă sunt atunci într-un stadiu perfect (...) Există deci mereu o scindere
în timpul celui de-al doilea care este la stânga, care deschide lupta din cauza mâniei
excesive înainte de a diminua până la declin.

Gikatilla, Secretul șarpelui și judecata lui, tratat de mistică: misterul pomului cunoștinței

Să știi că la începutul creației sale șarpele reprezenta ceva foarte important și necesar
pentru armonia creaturilor atâta timp cât își păstra locul. Șarpele era un mare slujitor
creat pentru a suporta jugul dominației și slujirii. Capul lui depășea înălțimile
pământului, iar coada se târa în adâncurile infernului. El avea un loc propice în fiecare
lume și forma ceva foarte important pentru armonia la toate nivelele care rămâneau
fiecare la locul lui. Acesta este misterul șarpelui ceresc ce ne este cunoscut din Cartea
creației și care pune în mișcare toate sferele superioare provocând mișcarea lor din est
în vest și din nord în sud. Fără el, niciun creator al lumii de sub lună nu ar putea trăi și
nu ar exista nici recolte, nici creștere, nici motiv de procreație la toate creaturile. La
origine, acest șarpe se ținea în exteriorul incintei sfinte și era legat, din exterior, la
incinta exterioară, fiindcă abdomenul său făcea trup cu zidul, iar fața lui era îndreptată
spre exterior. Nu era autorizat să se introducă în interior fiindcă locul și legea sa erau
să acționeze, din exterior, asupra creșterii și procreației, acesta fiind misterul pomului
cunoștinței binelui și răului. De aceea, Dumnezeu l-a așezat pe primul om
avertizându-l împotriva pomului cunoștinței atâta timp cât binele și răul erau uniți,
unul venind din interior, celălalt venind din exterior. Ar fi trebuit să aștepte pentru ca
mai apoi să taie prepuțul pomului reprezentat de primul fruct (Lv. 19, 23). Însă Adam
nu a așteptat și a luat prematur din fruct introducând astfel „un idol în Sfânta
Sfinților“, astfel încât forța necurăției intră din exterior în interior... Să știi că toate
aceste lucruri divine sunt bune când fiecare își păstrează locul care i-a fost desemnat
și pentru care a fost conceput; însă când se revoltă și părăsesc locul lor legitim, apare
răul și din acest motiv Isaia spune (45, 7): cel ce face pacea și creează răul.