Ţesutul nervos. Neuronul.

În structura sistemului nervos predomină ţesutul nervos care este alcătuit din:
1. celule nervoase, numite neuroni
2. celule gliale.
Celulele gliale (celule Schwann, astrocite) au formă variată şi sunt amplasate printre neuroni în substanţa
albă şi cenuşie a ţesutului nervos. Ele joacă un rol important în susţinerea şi nutriţia celulelor nervoase şi
fagocitarea celulelor bătrâne. Spre deosebire de neuroni, celulele gliale se pot divide prin mitoză.

Neuronul este unitatea structurală şi funcţională a sistemului nervos. Ea este o celulă profund
modificată. Un neuron tipic este alcătuit din: corp celular, dendrite şi axon.

Corpul celulei conţine nucleu şi organite citoplasmatice. Caracteristic pentru neuron este prezenţa
corpusculilor Nissl, neurofibrilelor şi neurotubulilor.
Dendritele sunt prelungiri scurte ale corpului celular.
Axonul este unica prelungire a corpului celular, subţire şi, de regulă, mai lungă. Unii axoni pot atinge
1,5 m lungime. La suprafaţă, axonul este acoperit cu membrană plasmatică, iar citoplasma conţine
microtubuli, neurofilamente, mitocondri şi lizozomi. Axonii lungi formează fibrele nervoase care
alcătuiesc componentul principal al nervilor.
Fibra axonică este acoperită cu câteva teci:
-teaca Schwann alcătuită din celule gliale cu rol de nutriţie şi secreţie a mielinei;
-teaca mielinică (lipoproteică) de culoare albă, care se formează prin răsucirea în jurul axonului a
membranei secretate de celulele gliale, numite celule Schwann. Teaca mielinică are rol de izolator
electric. În lungul axonului se observă zone lipsite de teacă, numite strangulările Ranvier, care
contribuie la propagarea saltatorie a impulsului nervos.
 Fibrele mielinice formează substanţa albă a ţesutului nervos (fascicule nervoase şi nervi), iar dendritele
şi corpii celulari alcătuiesc substanţa cenuşie (nuclee nervoase şi ganglioni nervoşi). Majoritatea
axonilor prezintă o teacă mielinică. La fibrele nervoase amielinice, stratul de mielină este foarte subţire.
-teaca Henle este o membrană continuă fină cu rol protector şi trofic.

Clasificarea neuronilor:
(după numărul de prelungiri):
 multipolari,- de la corpul celular pornesc numeroase dendrite şi un axon.
 bipolari – dendridul şi axonul pornesc din puncte opuse ale corpului celular.
 pseudounipolari - axonul şi dendronul pornesc de la o prelungire scurtă a corpului cellular.
 Unipolari – lipsesc dendridele.

(După funcţii):
 Senzitivi - recepţionează excitaţiile din mediu sau de la celulele senzoriale şi le transmit la sistemul
nervos central.
 motori - conduc impulsul nervos de la sistemul nervos central la organul efector.
 de asociaţie - asigură legătura dintre neuronii senzitivi şi motori.
 secretori – neuronii hipotalamusului ce secretă neurohormonii.

În funcţie de organele cu care neuronii formează conexiuni, ei sînt de tip:

 somatic – formează conexiuni directe cu pielea, muşchii scheletici, tendoane, ligamente etc.
 visceral – inervează organele interne.
Prezența sau lipsa tecii de mielină este un criteriu de clasificare a neuronilor în:
 neuroni mielinici, a căror axoni sînt acoperiți cu teacă de mielină.
 neuroni amielinici, la care axonii nu poartă teacă mielinică.

Proprietăţile şi funcţiile neuronilor

Neuronul prezintă 2 proprietăţi principale: excitabilitate şi conductibilitate.

Excitabilitatea este proprietatea celulei de a răspunde la acţiunea unui stimul (fizic, chimic) prin apariţia
unui potenţial de acţiune.

Conductibilitatea este proprietatea de autopropagare a impulsului nervos prin fibrele nervoase.

La nivelul neuronului conducerea impulsului nervos este unidirecţională: dendrite – corp celular – axon.
Direcţia impulsului nervos este determinată de funcţionarea sinapselor. Propagarea impulsului nervos
poate fi continuă (caracteristică fibrelor amielinice) şi saltatorie (specifică fibrelor mielinice).
La fibrele nervoase mielinice, propagarea potenţialului de acţiune are loc saltator de la o strangulaţie la
alta, iar viteza creşte atingând 60 - 120m/s în comparaţie cu 1-2m/s la fibrele amielinice. Conductibilitatea
nervoasă necesită multă energie, care se eliberează la oxidarea glucozei. De aceea neuronii au nevoie de un
influx permanent de glucoză şi oxigen.

Sinapse
Conexiunea funcțională dintre un neuron și o altă celulă se numește sinapsă (din gr. syn – a reuni).
Prin intermediul sinapselor se realizează transmiterea unidirecțională a impulsului nervos. Fiecare
neuron poate forma de la 1 000 pînă la 10 000 de sinapse. La nivelul sistemului nervos central neuronii
formează sinapse cu alți neuroni, iar la nivelul sistemului nervos periferic – cu alți neuroni sau cu
celulele organelor efectoare (mușchi, glande).
În corespundere cu modul de transmitere a inpulsului nervos sinapsele au fost clasificate în:
 Sinapsa chimică transmite impulsul nervos prin intermediul substanțelor sintetizate în corpul
celular, numite neuromediatori.

 Sinapsa electrică asigură transmiterea impulsurilor nervoase prin intermediul descărcărilor

electrice.

 Sinapsa mixtă.