Educaţie pentru dezvoltare durabilă

prof. Ciontescu Marilena, Liceul Tehnologic „Ștefan Odobleja”, Craiova

„Viitorul unei naţiuni este hotărât de modul în care aceasta îşi pregăteşte  tineretul”,
afirma, încă din secolul al XVII-lea, marele umanist olandez Erasmus.
Interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea sunt răspunsuri la problemele globalizării şi ale
interdependenţelor lumii contemporane, la specializarea excesivă a ştiinţelor provocată de progresul
cunoaşterii umane. Un învăţământ interdisciplinar poate conferi elevilor posibilitatea de a dobândi o
privire de ansamblu asupra vieţii şi universului, de a asimila mai temeinic valorile fundamentale şi
de a distinge mai uşor scopurile de mijloace.
Potrivit studiilor de specialitate, se poate vorbi de o interdisciplinaritate a unor discipline
mai apropiate, dar şi de o interdisciplinaritate a unor discipline mai îndepărtate, care realizează
sinteze corelative, păstrându-şi însă specificitatea (de exemplu între istorie, literatură, geografie şi
economie politică, între matematică şi chimie, între matematică şi biologie).Există şi o
interdisciplinaritate tematică sau pe probleme mari, care restructurează într-o sinteză originală
aportul fiecărei discipline sub aspectul conceptelor, principiilor şi metodologiilor.
Promovarea interdisciplinarităţii constituie un element definitoriu al progresului cunoaşterii.
Copiii nu trebuie educaţi pentru lumea de azi, deoarece nu se ştie cum va fi lumea lor şi e nevoie să
fie învăţaţi să se adapteze.
Instruirea interdisciplinară sau cea transdisciplinară presupun o serie de interacţiuni care se
manifestă prin:
-preluarea de metode, de cunoştinţe sau a unui limbaj specific unei anumite discipline
-descrierea în paralel a aceluiaşi fenomen sau a unor aspecte diferite ale aceluiaşi fenomen
-oferirea de cunoştinţe necesare în alte discipline.
Se poate vorbi şi de o interdisciplinaritate a metodelor, care are drept numitor comun
principii şi metode de investigaţie din diverse ştiinţe (metoda experimentală, de exemplu) şi de
interdisciplinaritatea bazată pe concepte comune, fundamentale mai multor discipline.
Interdisciplinaritatea nu este singurul mod de realizare a unor conexiuni între discipline,
aceasta aflându-se în relaţie de complementaritate cu transdisciplinaritatea, multidisciplinaritatea şi
pluridisciplinaritatea.
Scopurile supraordonate ale învăţării sunt dezvoltarea personală integrală, succesul personal,
social şi profesional al tinerilor.
Se doreşte:
 - înarmarea elevului cu metode şi tehnici de muncă intelectuală transferabile la situaţiile cu
care acesta se confruntă (transdisciplinaritatea instrumentală)
- menţinerea permanentă a unei strânse legături cu problemele de viaţă semnificative pentru
cei care învaţă (transdisciplinaritatea comportamentală).
Experţii în educaţie din cadrul Comisiei Europene au definit competenţele de bază solicitate
de societate: utilizarea tehnologiei informaţiei şi a comunicării, cunoaşterea limbilor străine, cultura
tehnologică, cultura antreprenorială, competenţe sociale interacţionale.
Cadrul didactic nu mai este un simplu executant al unor prescripţii, ci devine factor activ al
procesului de învăţamânt, învaţă cu cei pe care îi învaţă, se perfectionează permanent pentru a putea
duce la bun sfârşit sarcina ce i se încredinţează.
Profesorul trebuie să lucreze de aşa manieră  încât să asigure în relaţiile sale cu elevii o
atmosferă sinceră şi deschisă, generatoare de încredere reciprocă, adevarata sursă de optimism şi
generozitate. De aceea, reforma sistemului de învăţământ românesc trebuie să vegheze continuu la
buna pregătire a cadrelor didactice, pentru ca acestea să facă faţă schimbării şi să o încurajeze.
Comisia Internaţională asupra Educaţiei secolului XXI subliniază că educaţia este o cale în
serviciul dezvoltării umane, un strigat de dragoste către copii, către generaţia tanără şi mai mult
noul tip de educaţie trebuie să se bazeze pe patru competente fundamentale, competenţe de tip
transdisciplinar: a învaţa să cunoşti, a învăţa să faci; a învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi; a învăţa
să fii.
Bibliografie:
1. Cucoş, Constantin – “Pedagogie” Editura Polirom, Iaşi, 1998
2. Ciolan, Lucian – “Învăţarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar” ,
Editura Polirom, Iaşi, 2008
3. Ciolan, Lucian – “Dincolo de discipline”- ghid pentru învăţarea integrată/ cross-curriculară
4. Legendre, Renald – “Dictionnaire actuel de l’ éducation” Guérin Montréal, Québec, 1993
5. Marcu, Vasile – “O introducere în deontologia profesiunii didactice”, Oradea, 2002
6. Nicolescu, Basarab – “Transdisciplinaritatea. Manifest” Editura Polirom, Iaşi, 1999
7. Văideanu, George – “Educaţia la frontiera dintre milenii”, Editura Didactică si Pedagogică,
Bucureşti, 1988
8. Petrescu, P, Pop, V, – “Transdisciplinaritatea, o noua abordare a situaţiilor de învăţare” – ghid
pentru cadre didactice, Editura Didactică si Pedagogică, Bucureşti, 2007