Prima derivată a unei funcții joacă un rol fundamental în studiul funcțiilor,

aceasta având numeroase utilități ce facilitează determinarea unor proprietăți

ale acesteia (de exemplu intervalele de monotonie și imaginea funcției), dar și a
unor puncte în care aceasta se modifică.

Puncte de extrem
Definiție: Fie f:D→R o funcție continuă și derivabilă.
Un punct x0∈(a,b) se numește punct de minim local dacă există o
vecinătate V⊂D a lui x0∈(a,b) astfel încât :∀x∈V⇒f(x0)≤f(x)
Cu alte cuvinte, un punct de minim local este un punct în care funcția ia cea
mai mică valoare pe un interval dat.
Definiție: Cel mai mic punct de minim local se numește punct de minim global.

În
desenul anterior, A este punct de minim local. Se poate observa că tangenta la
grafic în A este paralelă cu Ox, prin urmare, panta acesteia (derivata in A)
trebuie să aibă valoarea 0.

Definiție: Fie f:D→R o funcție continuă și derivabilă.

Un punct x0∈(a,b) se numește punct de maxim local dacă există o
vecinătate V⊂D a lui x0∈(a,b) astfel încât :∀x∈V⇒f(x0)≥f(x)
Cu alte cuvinte, un punct de maxim local este un punct în care funcția ia cea
mai mare valoare pe un interval dat.
Definiție: Cel mai mare punct de maxim local se numește punct de maxim
global.

În
desenul anterior, M și N sun puncte de maxim local. Se poate observa că
tangenta la grafic în M și N este paralelă cu Ox, prin urmare, panta acesteia
(derivata în cele două) trebuie să aibă valoarea 0.

Teoreme fundamentale ale analizei

matematice
Teorema lui Fermat

Fie o funcție f:[a,b]→R continuă pe [a,b], derivabilă (a,b).

Dacă x0∈(a,b) este un punct de extrem local, atunci f′(x0)=0.

Teorema lui Rolle.

Fie o funcție f:[a,b]→R.
 · Dacă f este continuă pe [a,b], derivabilă pe (a,b) și f(a)=f(b), atunci există
cel puțin un punct c∈(a,b)astfel încât f′(c)=0.

· Consecințe. Fie o funcție f derivabilă pe un interval deschis I.

1. Între două zerouri consecutive ale funcției f se află cel puțin un zero al

derivatei f′.

2. Între două zerouri consecutive ale derivatei f′ se află cel mult un zero al

funcției f.

Aceste consecințe pot fi folosite pentru a determina numărul de rădăcini ale

unei funcții atunci când aceasta are o formă greu de dedus, determinând un șir
de semne ale funcției, numit șirul lui Rolle.

Acesta se determină astfel:

1. Se calculează derivata funcției și se află rădăcinile derivatei.

2. Se stabilește semnul valoarii funcției în fiecare rădăcină a derivatei și al

limitelor la capetele intervalului de definiție.

3. Între fiecare două semne diferite consecutive ale șirului lui Rolle se află

o rădăcină a funcției.

Exemplu: Fie funcția:f:R→R, f(x)=x3−9x2+24x+5Determinăm numărul de rădăcini

reale folosind șirul lui Rolle.

Calculăm derivata:f′(x)=(x3)′−(9x2)′+(24x)′+5′=3x2−18x+24Rezolvăm
ecuația:3x2−18x+24=0 ⇒ x2−6x+8=0⇒(x−4)(x−2)=0Rezultă că rădăcinile ecuației
 sunt x1=4, x2=2.
Calculăm limitele
la ±∞:limx→∞f(x)=limx→∞x3−9x2+24x+5=+∞limx→−∞f(x)=limx→−∞x3−9x2+24x+5=−∞Ca
lculăm valorile funcției în rădăcinile
derivatei:f(4)=64−144+96+5=21f(2)=8−36+48+5=25

Tabelul asociat șirului lui Rolle este:

Deoarece există o singură schimbare de semn, rezultă că unica rădăcină reală

a funcției se află în intervalul (−∞,2).

Teorema lui Lagrange.

· Fie o funcție f:[a,b]→R.

· Dacă f este continuă pe [a,b], derivabilă pe (a,b), atunci există cel puțin un

punct x0∈(a,b) astfel încât f′(c)=f(b)−f(a)b−a.

· Consecințe.

1. Dacă o funcție derivabilă are derivata nulă pe un interval, atunci ea este

constantă pe acel interval.

2. Două funcții derivabile care au derivatele egale pe un interval diferă

printr-o constantă.

3. Fie f:[a,b]→R o funcție derivabilă pe (a,b). Dacă f′(x) > 0, atunci f este

strict crescătoare pe (a,b). Dacă f′(x) < 0, atunci f este strict descrescătoare

pe (a,b).
4. Fie o funcție f:I→R interval și x0∈I.

Dacă f este continuă pe I, derivabilă pe I∖{x0} și există limx→x0f′(x)=l∈R,

atunci f are derivată în x0 și f′(x0)=l.

Intervale de monotonie

Folosind teorema lui Fermat și consecințele teoremei lui Lagrange, putem

determina atât intervalele de monotonie.

Exemplu: Fie funcția:f:(0,+∞)→R, f(x)= x4−lnxDerivata acesteia este:f′

(x)=4x3−1x=4x4−1xRezolvăm ecuația f′(x)=0:4x4−1x=0⇒4x4−1=(2x2−1)
(2x2+1)=(√2 x−1)(√2x+1)(2x2+1)=0⇒√2( x−1√2)√2(x+1√2)(2x2+1)=0Singura soluție a
ecuație care aparține domeniului de definiție este 1√2.
Deoarece 2x2+1 > 0 ∀x∈R, rezultă că monotonia funcției depinde exclusiv de
valorile celorlalte două paranteze.

Conform tabelului de monotonie,

derivata își modifică semnul , fiind pozitivă pe (1√2,+∞) și negativă pe (0,1√2).
Folosind consecința 3 a teoremei lui Lagrange, rezultă că funcția este
crescătoare pe (1√2,+∞)(unde derivata este pozitivă) și descrescătoare pe (0,1√2)
(unde derivata este negativă.
Completăm tabelul cu monotonia funcției:

Puncte de extrem

O altă utilitate a tabelului este pentru a determina punctele de extrem.

Exemplu: Pentru funcția și tabelul anterior, adăugăm valoarea funcției și
limitele la
capete:f(1√2)=(1√2)4−ln1√2=14−ln1√2limx→∞f(x)=limx→∞x4−lnx=limx→∞x4(1−lnxx4)=l
imx→∞x4(1−l)=+∞(l=limx→∞ lnxx4=limx→∞ 1x4x3=0 (folosind regula lui L
′Hospital))limx↘0x4−lnx=0−(−∞)=+∞

Deoarece monotonia funcției

diferă la dreapta și la stânga lui f(1√2) (funcția scade, apoi crește) iar derivata

este nulă, rezultă conform teoremei lui Fermatcă x0=1√2 este punct de minim
local.

Exersează puncte de extrem

Întrebare: Se mai poate deduce și altceva din tabelul de variație?

Răspuns: Da, se poate deduce imaginea funcției.
Cum aceasta este continuă, cea mai mică valoarea este în punctul x0=1√2 și
spre capete tinde la infinit, rezultă că imaginea acesteia este:Imf=[14−ln1√2, +∞)