Criminologie curs 4

Teoria biotipurilor criminale reprezintă o varianta modernă a antropologiei criminale, teorie

elaborata de mai mulți autori , cel mai important fiind Ernst Kretschmer. Esența acestei teorii
este analiza relațiilor existente între diferitele tipuri biologice și anormalitatea mentală și de
caracter .

S-au identificat 4 tipuri de potențiali infractori :

1. Astenic/leptosom = trăsături longerine, umeri îngusti și musculatura subdezvoltata . Un tip
rece, rezervat și antisocial .
2. Atletic = cu musculatura puternica , robust , stabilitate psihologică cu personalitate ocazional
exploziva .
3. Picnic = scund , rotund cu tendințe de îngrășare , dar prietenos și foarte sociabil .
4. Displastic = particularizat prin anumite disfuncționalități de glanda .

A stabilit o corelație între timpul constituțional și tipul de infracțiune : astenicul având o

apetența pentru infracțiuni contra proprietații , atleticul contra persoanei , picnicul contra
fraudei economice , iar displasticul contra infracțiunilor privind viața sexuală .

Sheldon a stabilit următoarea tipologie , criteriul fiind dezvoltarea diferita a embrionului uman :
3 tipuri :
-> edomorf/viacerotonic = o dezvoltare mai pronunțată a organelor interne
-> mezomorf/stomatotonic = o dezvoltare mai puternica a musculaturii
-> ectomorf/cerebrotonic = dezvoltare a scoarței cerebrale și evident a inteligentei

A apărut și o teorie numita “A inadaptarii sociale sau a Constituției biopsihologice” . Artizanul

teoriei se numește Olof Kinberg , supranumit fondatorul teoriei inadaptarii sociale . In esența ,
ideologia lui pornește de la premisa ca pentru a descoperi cauzele fenomenului infracțional este
necesar sa se studieze personalitatea individului și de aceea a introdus conceptul de Constituție
biopsihologica prin care se înțelege sumarul dispozițiilor ereditare normale și caracterele
fenotipice rezultate din acestea .
*fenotip= rezultatul vizibil și constatabil al îmbinării dintre genomul individual și tensiunile
sociale din mediul in care trăiește individul

Prin raportare la aceasta teorie exista 2 tipuri de trăsături :

-> trăsături ereditare normale care formează nucleul constituțional și reprezintă suma
tendințelor reacționale ale individului

-> trăsături ereditare patologice

1. Varianta constituțională in care se apreciază ca factorii fundamentali al Constituției

biopsihologice sunt :
a) capacitatea (nivelul maxim de inteligenta)
b) validitatea (energia cerebrala de câte dispune un individ)
c) stabilitatea (facultatea de a menține un echilibru emoțional

d) soliditatea (relațiile între elementele sistemului nervos de la un anumit moment )

Kinberg a extras conceptul de funcție morala care cuprinde ideile și emoțiile individului precum
și capacitatea acestuia de a evalua normele morale .
4 categorii de subiecți :
a) indivizii cu funcție morala limitată caracterizați de lipsa sau valoarea foarte scăzută a
elementului emoțional
b) indivizi cu capacitate de reacție normala

c) indivizii cu funcția morala modificata in urma unor leziuni patologice ale țesutului cerebral
d) indivizi bine adaptați la mediu dar insensibili fata de actele imorale .

2.Varianta patologica -> pe lângă trăsăturile individului normal , se iau in vedere boli psihice,
tulburările grave de inteligenta datorate fie eredității patologice , die traumatismelor cerebrale
sau altor intervenții externe
Teoria Constituției delincvente promovată de un criminolog italian Benigno di Tullio , iar in
comceptia acestuia constituția cuprinde pe de-o parte elementele ereditare , congenitale , iar
pe de alta parte elementele dobândite in timpul vieții in mod special in copilărie .
Specific acestei teorii este ca , constituția delincventa construită cum am arătat mai sub rezulta
dintr-o pluralitate de elemente ce determina tendințe criminogene dar care nu duc automat la
săvârșirea de infracțiuni , ci doar sunt un element care favorizează ca un subiect sa comita
crima mai ușor ca altul .
Un alt element care sa sprijine aceasta teorie este nivelul de la care excitatiile exterioare îl
determina pe individ sa comita actul infracțional .
Ultimele teorii sunt așa numitele variante moderne ale acestei orientări . Se bazează pe
importantele progrese care s-au realizat in domeniul științelor naturii ale geneticii , in biochimia
sistemului nervos , respectiv in endocriminologie .

Teoriile moderne au condus la următoarea interpretare : persoanele care suferă de anumite

tulburări la nivelul factorilor biologici prezintă un risc mai ridicat de a se angaja in acte
antisociale , factori care pot fi in legătura directa sau indirecta cu comportamentul ilicit .

Tipuri de factori (legături directe) :

-> tumori
-> atrofii sau alte procese inflamatorii ale sistemului nervos care pot produce tulburări de
comportament

-> epilepsie sau anomalii de ordin endocrin

Trupuri de factori ( legături indirecte):

-> complicații prenatale
-> tulburări comportamentale minore

-> anomalii cromozomice care ar putea releva o posibila componenta ereditară cu efecte asupra
personalității infractorilor .

Esențialmente , in cazul acestei orientări se deosebește tendința de accentuare a componentei

biologice ca element fundamental al personalității umane , de transformare a anomaliilor
bioconstitutionale in criterii de clasificate a indivizilor.
Orientarea PSIHOLOGICĂ grupează principalele teorii criminologice care au in comun
conceptul de personalitate criminala, ca baza teoretica a explicării cauzalității fenomenului
infracțional.

Printre primii a fost avocatul fracez Titaval care a publicat lucrarea Cauze celebre și interesante .
De esența este ca orientarea psihologică a fost intens stimulata de apariția lucrărilor Sigmund
Freud și ale succesorilor săi . Putem spune ca inițial s-a conturat o perspectiva psihanalitica a
criminologiei , perspectiva care are ca punct de început Teoria Freudiana .
Ideea principala este ca prin studiile sale Freud a încercat sa demonstreze existența unei
personalități antisociale ce tine de sfera psihologiei normale și sa explice mecanismul de
formare al acesteia.

Aceasta teorie a fost elaborata in 2 etape :

1. In prima etapa , Freud pune accent pe inconștient , preconstient și conștient . Freud spunea
ca INCOSTIENTUL reprezintă partea invizibila a icebergului care formează cel mai larg și intr-un
anume fel , cel mai puternic sector al minții noastre. Definea inconștientul ca fiind sumarul
tuturor impulsurilor instinctive ale omului și memoria sa refulata din sfera conștientului in
inconștient, in mare parte provenind din experiențele traumatizante ale copilăriei timpuri .
In viziunea lui Freud pulsiunile inconștiente reprezintă factorul determinant al vieții psihice.
PRECONSTIENTUL, deși in mod normal este similar inconștientului, poate fi stimulat prin
procesele gândirii și devine conștient .

2. Cea de-a doua presupunea : eul , super eul și sinele.

EUL reprezintă conștiința de sine sau nucleul personalității in alcătuirea căruia intra
cunoștințele și imaginea despre sine , precum și atitudinile conștiente sau inconștiente despre
cele mai importante valori.

SUPER EUL era conștiința morala și reprezenta expresia existentei individului in mediul social
purtător al normelor etico-morale și al regulilor de conviețuire socială . Reprezintă o achiziție
recenta și relativ fragila a individului dezvoltată in conformitate cu nivelul socio-cultural dar și
normativ al comunității din care face parte individul.
SINELE este un complex de instincte și de tendințe refulate cu caracter apersonal care nu este
trăit in mod conștient . El constituie polul pulsional al personalității, un depozitar al tendințelor
instinctive predominant sexuale ai agresive .
Freud spunea ca EUL este expus atacului din partea celor 2 puteri ostile și incompatibile , și
anume pulsiunile instinctive ale sinelui și cenzura exercitata de super ego . Atunci spunea ca eul
încearcă sa creeze un echilibru între instinct și conștiința morala dând o forma acceptabila de
super ego dorințelor sinelui intr-un proces numit SUBLIMARE.
Echilibrul se mai putea obține temporar și printr-o deturnare a scopului inițial al impulsurilor
sinelui in vederea eliberării energiilor latente intr-un proces numit COMPENSARE .

Freud spunea ca răbufnirile sinelui pot lua forme dintre cele mai diferite , de la cele benigne
pana la manifestările periculoase sau violente. Atunci spunea ca diferența între infractor și
noninfractor se situează la nivelul superegoului. Freud spunea ca superegoul este cel care ii
dictează egoului eșuarea tentativelor de sublimare sau compensare ale proceselor interioare
ale individului , putând conduce la o inadaptare a celui in cauza și putând determina trecerea la
actul infracțional .

Complexul de vinovăție = favorizează comiterea crimei in momentul in care acest sentiment

atinge un grad agat de înalt încât devine insuportabil astfel încât pedeapsa este așteptata ca o
eliberare .

Teorii psihanalitice post Freudiene :

Cea mai importantă ii aparține lui Alfred Adler pe la sfârșitul secolului 19-20 care a devenit
cunoscut in urma elaborării conceptului de complex de inferioritate . Teoria lu Adler pleacă de
la sentimentul de inferioritate al individului care declanșează dorința de depășire a propriei
condiții și in cazul in care deficientele sau carentele imaginate de individ nu sunt depășite,
sentimentul de inferioritate poate degenera in complex de inferioritate .

Inferioritate = un concept relativ și întotdeauna va exista un domeniu in care un om se ca simți

inferior altuia , fie ca e vorba de vârsta , sex, fizic , inteligenta , rasa etc .

Adler spunea ca complexul de inferioritate poate conduce la provideri de infracțiuni pt ca este o

cale extrem de facila prin care individul sa atragă asupra sa atenția opiniei publice
compensandu-si psihologic propria inferioritate.