Grupa 5

Numele Popițanu
Prenumele Eduard-Ionuț
Timp de lucru 1h30minute
Adresa de trimitere a filipmihaitalucian@gmail.com
rezolvării
Termen limită 13.00; 21.01.2021

Doctrina Socială a Bisericii

Varianta 1

Subiectul 1: Temeiurile biblice ale filantropiei și instituții sociale în Biserica Universală

Subiectul 2: Relația Biserică – Stat din perspectivă misionară în tradiția ortodoxă

românească
Subiectul 3: Cum răspundeți (în minim 6 elemente de discurs) ca preot în comunitatea
dumneavoastră la pericolele care pândesc calitatea familiei de celulă vitală a societății?

Răspunsuri

S1.

„Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea viaţa
răscumpărare pentru mulţi.” (Marcu 10, 45;Matei 25, 44)

Slujirea are ca fundament absolut iubirea lui Dumnezeu, pe Dumnezeu Însuşi ca iubire
fiinţială, personală. Creaţia lumii şi a omului este un act de iubire divină şi în temeiul unităţii
divine se poate concepe unitatea neamului omenesc în actul creaţiei şi al mântuirii tuturor
oamenilor răscumpăraţi în Hristos, comuniunea, solidaritatea care trebuie să existe între toţi
membrii Bisericii lui Hristos. Slujirea se manifestă concret ca iubire de oameni, filantropie şi
are ca temei iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dumnezeu este iubitor de oameni, Filantropul
absolut, prin excelenţă, iar Iisus Hristos este modelul, paradigma acestei filantropii întrupate
în istoricitatea umană, un exemplu personal, viu, concret, practic al iubirii divine faţă de
oameni.

Prin aceasta, filantropia divină este temei etern, paradigmă şi putere a filantropiei
creştine. Acest adevăr este exprimat în Revelaţia scrisă şi în actualizarea acesteia ca Tradiţie a
Bisericii dinotdeauna.

1 din 5
 Sfânta Scriptură prezintă pe Dumnezeu ca iubire (I Ioan 4, 8). Iubirea presupune
alteritatea, iar desăvârşirea iubirii o reprezintă Triada. “Monada se îndreaptă către Diadă şi se
opreşte la Triadă, fiind una” (Sf. Grigorie Teologul). Filantropia este un atribut divin esenţial
şi, de aceea, Fiul lui Dumnezeu care a descoperit lumii pe Tatăl şi a trimis pe Duhul este
Iubitorul de oameni care aduce lumii iubirea Tatălui şi o ridică pe aceasta la iubirea divină.

În timpul vieţii Sale pământeşti, Mântuitorul Iisus Hristos a fost prin excelenţă
Slujitorul. Spălatul picioarelor ucenicilor la Cina cea de Taină este semnul şi momentul
instituirii slujirii cu caracter universal, al sacramentului fratelui:” Precum v-am făcut Eu vouă,
să faceţi şi voi.” (Ioan 13, 15). Un alt aspect al slujirii este exprimat elocvent şi de parabola
Samarineanului milostiv, (Luca 10, 23-37) cu exigenţa săvârşirii neîncetate a binelui, a milei.
Un alt criteriu al slujirii a fost arătat de Mântuitorul Iisus Hristos când a vorbit despre judecata
universală, slujirea semenilor fiind criteriul soteriologic fundamental:“Am fost flămând şi Mi-
aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am
fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la
Mine” (Matei 25, 35-36).

Filantropia exprimă iubirea însăşi care din plinătatea interiorităţii se exteriorizează,

modul ei de exprimare concretă, vizibilă fiind slujirea, lucrarea practică. De aceea, în Biserică
“iubirea este împlinirea legii” şi într-o singură poruncă este cuprinsă întrega Lege (Galateni 5,
13-14).

Mesajul Mântuitorului Hristos este împlinit de ucenicii Săi, de Biserica Sa. De aceea,
este foarte important de evidenţiat că slujirea, diaconia nu este despărţită de evanghelizare şi
de mărturia creştină, de cult, de doxologie, pentru că El ÎnsuşI însoţea cuvântul cu vindecare
de felurite boli şi neputiinţe:“Şi, mergând, propoveduiţi zicând:S-a apropiat Împărăţia
cerurilor. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni
scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.” (Matei 10, 7-8). Trimiterea apostolică şi misiunea
creştină este propoveduire a cuvântului şi slujire efectivă, integrală a omului, a lumii
răscumpărate de Hristos şi transfigurate de iubirea Sa în Biserică. Filantropia, diaconia,
slujirea sunt categoriile centrale prin care se defineşte existenţa creştină. Filantropia se
manifestă ca solidaritate a membriilor Bisericii în ascultare faţă de Iisus Hristos şi în numele
Lui.

Un moment de referinţă în istoria Bisericii, al instituţionalizării filantropiei, îl constituie

activitatea Sfântului Vasile cel Mare care printre cei dintâi în lumea creştină organizează
instituţii filantropice de mari proporţii – Vasiliada, în jurul anului 372. Aceasta cuprindea

2 din 5
spital pentru bolnavi, case pentru bătrâni, pentru străinii călători, şcoli pentru învăţarea
ştiinţelor şi meseriilor, dotate cu medici, infirmieri, profesori. Influenţaţi de Sf. Vasile, Sf.
Ioan Gură de Aur a construit spitale în Constantinopol, Sf. Efrem Sirul la Edesa Sf. Ioan cel
Milostiv la Alexandria. Aceste instituţii filantropice sunt cunoscute cu denumiri precum
următoarele; xenodohii – case pentru străini, gherontocomii – azile pentru bătrâni, urme ale
acestora fiind vizibile şi astăzi la Ierusalim, Tesalonic sau Corint, orfanotrofii – case pentru
orfani, ptohii – case pentru săraci, cerşetori, ghirocomiile – azile pentru văduve,
partenocomiile – case de adăpost pentru tinerele fete. În aceste instituţii filantropice se învăţa
carte şi meserii pentru ca persoanele instituţionalizate să fie active pentru a –şi afirma
personalitatea şi a fi utile societăţii.

Şi în Occidentul creştin sunt consemnate numeroase ordine şi asociaţii caritative;

piariştii ordin înfiinţat de Iosif de Calasanza pentru tinerii săraci şi lipsiţi de educaţie, lazariştii
şi Fiicele carităţii, ordine înfiinţate de Vincenţiu de Paul pentru cercetarea bolnavilor şi
săracilor (secolul al XVII-lea) micile surori ale copilului Iisus pentru orfelinate (Lyon 1847)
congregaţiile marianice înfiinţate cu scopul de a întări religiozitatea creştinilor, de a apăra
Biserica de atacurile duşmănoase prin caritate şi presă, literatură religioasă, redemptoriştii,
ordin înfiinţat de Alfonso de Liguori, în 1732, în scopul promovării unei stări de sfinţenie
personală prin totală dăruire lui Hristos şi apoi oamenilor prin chemarea lor la o viaţă de
sfinţenie prin predici misionare, ursulinele. În lumea catolică de astăzi este cunoscută
instituţia diaconală Caritas Internationalis, cu peste 120 de organizaţii naţionale, angajată şi
ecumenic după Conciliul II Vatican.

S2.

În spaţiul creştin românesc unde vieţuiorii au avut totdeauna “conştiinţa clară că ceea ce
se vede nu este decât o parte din ceea ce este” (Romulus Vulcănescu), unde conştiinţa
transcendenţei divine este un crez neclintit ca şi aceea a apropierii, a proximităţii divinului şi a
implicării efective a acestuia în viaţa mundană şi umană, unde Evanghelia a devenit “lege
strămoşească,” filantropia creştină a fost o constantă majoră a Bisericii noastre, mult
diminuată însă în perioada comunisto-ateistă când activitatea Bisericii a fost redusă la
dimensiunea ei liturgică.

Un rol important în realizarea activităţii filantropice a Bisericii, a misiunii ei în general,

îl au asociaţiile religioase care au ajuns la o structură organizatorică deosebită în perioada
interbelică între care amintim:

 Asociţia Patrirhului Miron;

3 din 5
  Societatea ortodoxă naţională a femeilor, înfiinţată în 1910;
 Asociţia misionară a studenţilor creştini ortodocşi;
 Asociţia generală a clerului ortodox român;
 Asociţia Andrei Saguna;
 Cercul “Ia şi citeşte;”
 Frăţia Ortodoxă.

S3.

Familia constituie o realitate sociala distincta. Caracteristicile specifice ale familiei

provin din numeroasele functii ale acesteia: fiziologice, psihologice, morale, educationale,
economice, emotionale.

Se tot spune ca familia este celula de baza a societatii, ca in sanul familiei ar trebui sa
ne simtim iubiti, acceptati si ajutati neconditionat, insa daca ne uitam in jurul nostru vedem ca
majoritatea familiilor sunt disfunctionale – adica exista conflicte majore, abuz psihic si fizic,
rautate, invidie, compromis, lupta pentru putere, devalorizare… pe scurt vieti traite in
nefericire si durere.

Toti parintii declara ca isi iubesc copiii, insa ii umilesc, ii bat, ii devalorizeaza sau, din
contra, ii rasfatata atat de mult incat devin practic handicapati.

Sunt uimit atunci cand un parinte spune ca isi iubeste copilul, insa acelei fiinte lipsite
de aparare ii spune “mai bine nu te faceam”, “mi-ai distrus viata”, “mi-e rusine cu tine”, il
loveste – ca doar “eu te-am facut, eu te omor” s.a.m.d.

Da, exista si familii frumoase si functionale, insa ele sunt compuse din persoane care
au cautat in ei insisi echilibrul si aduc in relatii ceea ce au mai frumos in interiorul lor.

Primul lucru pe care trebuie să-l regăsească familia post-modernă este dulceața
rugăciunii făcute împreună și a rugăciunii colective din biserică. Câteva minute de rugăciune
dimineața și seara, mersul la biserică duminica cu toată casa, ar fi salutare. Familia creștină
trebuie să se roage împreună, să cânte împreună, să facă lectură religioasă împreună. Nu se
poate exprima în cuvinte cât de mare este folosul unei vieți duhovnicești în cadrul familiei.
Roadele acestei vieți sunt: sentimentul de liniște și siguranță, statornicia, dreapta judecată,
armonia și maturizarea spirituală.

Al doilea lucru, tot important, este regăsirea bucuriei de a mânca împreună. Programul

supraîncărcat, graba permanentă, au ajuns să desființeze aproape total această comuniune.
4 din 5
Soții vin de la serviciu pe rând și mănâncă separat. Copiii vin de la școală și mănâncă când
apucă. Este adevărat că sunt unele situații obiective când oamenii mănâncă pe rând, dar dacă
această practică devine lege, paguba spirituală este imensă.

Al treilea lucru pe care familia creștină trebuie să-l redescopere este petrecerea

timpului liber împreună. Cu toate că în societatea noastră distracția este practicată abuziv, ea
își are locul ei în viața de familie. Este bine ca membrii familiei să râdă împreună, să se joace
împreună, să-și facă ieșirile, concediile și drumețiile împreună. Sunt situații în care joaca,
drumeția și alte moduri de destindere consolidează legătura dintre soți și-i învață pe copii
cinstea, onestitatea, spiritul de echipă și politețea.

5 din 5