Giurgi Nicoleta

Scrisoarea lui Neacșu

Spre deosebire de primele documente ale altori limbi, cum ar fi spre exemplu Cartea
capuană pentru limba italiană, sau Jurămintele de la Strassburg pentru cea franceză, - texte
mult îndepărtate de limba vorbită, precum şi în timp - , limba scrisorii lui Neacşu este foarte
puţin deosebită de româna vorbită astăzi. Excepţie fac numai formulele de introducere şi de
încheiere ale mesajului ce trebuia transmis, se vede, cu cea mai mare repeziciune şi claritate,
fără intermediul vreunui scrib, la mijloc fiind un document secret de mare importanţă. Din
capul locului trebuie observate precizia şi laconismul expresiei.
Slavonismul "I pak" ( =şi, şi iarăşi, din nou, de asemenea) ne poate conduce la bănuiala că
misiva din 29-30 iunie 1521 urma altora de aceaşi natură. Această concluzie duce şi adaosul
din atributiva: "că au trecut ceale corăbii ce ştii şi domniia ta". Formula "I pak" este utilizată
aici cam în felul latinismului modern idem, dar şi, în lipsa regulilor şi semnelor de punctuaţie,
pentru marcarea începutului fiecăreia din cele şapte fraze care compun textul.
Caracterul eminamente oral al mesajului se poate observa prin intrarea grabnică în subiect,
realizată cu construcţia în dativ "dau ştire domniei tale", ori prin expresia la pers. I şi a III-a
"cum am auzit eu", "au venit un om de la Nicopole de mie mi-au spus că au văzut cu ochii",
"cum am auzit de boiari şi de genere-miiu Negre". Orală, garantând autenticitatea ştirilor,
este şi expresia parantetică "şi aimintrea nu e".
Perfect inteligibil, până într-atât încât chiar fără glosar am putea deduce înţelesurile celor
două cuvinte slavoneşti, textul prezintă totuşi câteva caracteristici specifice limbii de la
începutul secolului al XVI-lea: forma veche de auxiliar au la pers. III-a sg. a perfectului
compus: au eşit, se-au dus, mi-au spus, au văzut, au dat; lucrul din lat. lucrum (=câştig) are
aici înţelesul de lucrare, faptă, acţiune; (compară cu cronica lui Gr. Ureche, în pasajul cu
portretul lui Ştefan cel Mare: "Aimintrilea era om întreg la fire, neleneş, şi lucrul său îl ştia a-l
acoperi"); aimintrea forma veche şi populară a lui alminteri, provenită din lat.
alius+mentem ; corăbii păstrează pe a, ceea ce în sec. XVI nu era extinsă alternanţa
morfologică a, sing. corabie, cu ă, pl. corăbii; tote, omin, vostre: diftongul oa e notat cu o,
probabil numai un fapt de grafie; omisiunea lui i final pentru pluralele meşter(i),megiiaş(i),
forme scriptice populare mult frecvente şi astăzi, pluralul fiind marcat în primul caz prin
articolul nehotărât neşte, iar în cel de al doilea prin verbul sînt; omisiunea lui i final, fenomen
arhaic şi popular deasemeni, are loc şi în cazul lui lu(i), den în loc de din, probabil şi un fapt
de grafie; articolul proclitic la genitiv-dativ de, în loc de de la, de boiari", de genere-miiu";
notarea lui u final în cumu (=că); popularul muntenesc miu, în loc de meu, de fapt pronunţat
şi astăzi, în Muntenia mai ales, cu lungirea vocalei i, mieu: "genere-miiu", mai marele-miu";
forma io, provenită din lat. ubi a adverbului de loc unde, existentă şi azi în graiul sud-
transilvan sub forma iu sau io; strimt, din lat. strictus, existent dialectal până în zilele noastre
(compară cu "Cu greu şi cu strimt iaste neştine a da cap şi începătură fieştecăruia lucru",
Stolnicul Constantin Cantacuzino, Istoria Ţării Rumâneşti, în Cronicari munteni, I, p. 3, ed.
Mihail Gregorian, 1961); se-au, în loc de s-au, cu păstrarea lui e: "se-au dus"; pre în loc de pe:
"pre Dunăre în sus" etc.
Clară, concisă, cursivă, expresivitatea limbii române în Scrisoarea lui Neacşu este datorată şi
elementelor latine. Fondul latin, arată lingviştii care se ocupă cu statistica, reprezintă
92,31%, cu o frecvenţă absolută de 89,47%. Se mai constată că, din cele 112 unităţi ale
textului, 67 cuvinte de origine latină pot fi aflate şi în alte 7 limbi neolatine. Concluzia este că
limba română, la momentul apariţiei ei în scris, era pe deplin şi de multă vreme participantă
la panromanismul european.
Descoperirea scrisorii
Ca multe alte documente privind istoria culturii naţionale, Scrisoarea boierului Neacşu a fost
descoperită de neobositul Nicolae Iorga, la începutul secolului nostru, în Arhivele Braşovului.
Semnificaţia documentului
Actul de naştere al limbii române scrise are, prin chiar conţinutul său, o valoare deosebit de
semnificativă, definitorie pentru misiunea poporului nostru de-a lungul veacurilor: un român
de dincoace de munţi avertiza pe ardeleni de pericolul unei invazii turceşti. Indirect, în planul
strict al culturii şi în genere al vieţii spirituale, de care fenomenul limbii este atât de intim
legat, evenimentul consemnat aici explică totodată şi cauza pentru care cuvântul românesc
scris a apărut relativ atât de târziu. (Scrisoarea lui Neacşu e contemporană cu Luther, cu
Nicolaus Copernic şi Ludovigo Ariosto, cu Margareta de Navara, François Rabelais şi Albrecht
Dürer; la apariţia ei Leonardo da Vinci murise de doi ani!). Starea aceasta de lucruri va
continua încă multă vreme de aici înainte.