DAMIAN NECTARIE

CLASA a VI a B
Școala ”Fănuș Neagu” Brăila

Preafericitul Patriarh Daniel

Într-o zi însorită de vară pe 22 iunie 1951, în satul Dobrești din comuna Bara, jud. Timiș
se năștea un prunc cu numele Dan-Ilie Ciobotea, spre bucuria părinților săi, învățătorul Alexei și
Stela Ciobotea fiind al treilea copil din familia acestora.
Școala primară a urmat-o în satul său natal, iar ciclul gimnazial în localitatea Lăpușnic
ca mai apoi să își continue studiile la liceul ”Coriolan Brediceanu” în municipiul Lugoj. Din
iubirea sa de Dumnezeu și din dorința de a-L descoperi cât mai mult, se înscrie ca student la
Institutul Teologic Universitar din Sibiu, unde primește Diploma de Licență în Teologie,
specializarea: Noul Testament. După terminarea studiilor își continuă drumul teologic cu
doctoratul la Institutul Teologic Universitar din București, secția sistematică având ca îndrumător
pe Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie. Urmează patru ani în care este student la Facultatea de
Teologie Protestantă, în Franța apoi studiază la Facultatea de Teologie Catolică în Germania. În
urma examenului oral și a susținerii Tezei intitulată: ”Reflexion et vie chretiennes aujourd’hui.
Essai sur le rapport entrée la theologie et la spiritualite.”. Dan Ilie Ciobotea a fost declarat Doctor
în teologie ortodoxă cu notă maximă.
Dragostea de Dumnezeu îl conduce către Mănăstirea Sihăstria, unde la 6 august 1987 își
începe viața monahală, primind numele de Daniel și având ca naș de călugărie pe arhimandritul
Cleopa Ilie. Harul lui Dumnezeu lucrează minunat în viața sa, fiind hirotonit ieromonah apoi
protosinghel, și este numit Consilier Patriarhal, Director al Sectorului de Teologie Contemporană
și Dialog Ecumenic. Darurile sale sunt observate și este numit Președinte al Grupului de Reflecție
pentru Înnoirea Bisericii, grup în care erau nume mari din Biserica Ortodoxă Română, prin care
cu ajutorul lui Dumnezeu s-a întrodus religia în școala românească.
Lumina lui Dumnezeu prisosește într-însul datorită cunoașterii lui Dumnezeu dobândită
atât din studiul la cele mai renumite centre teologice universitare din Europa, cât și din trăirea
Harului Duhului Sfânt întemeiate pe o adevărată nevoință călugărească împletită cu cea
cărturărească, pastoral și misionară în duhul Sfinților bineplăcuți lui Dumnezeu. Devenind lumină
oamenilor astfel este ales spre a fi hirotonit la 1 martie 1990 ca episcop - vicar al Arhiepiscopiei
Timișoarei cu titlul de ”Lugojanul”, apoi la data de 4 martie 1990 este înscăunat arhiereu în
Catedrala Ortodoxă din Timișoara.
La 1 iulie 1990 este intronizat ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și
Bucovinei. Cea mai importantă realizare ca mitropolit este înființarea Postului de Radio Trinitas
al Mitropoliei Moldovei care a devenit într-un scurt timp cel mai misionar radio ortodox din
întreaga țară. Duhul pastoral - misionar se regăsește și înființarea multor Facultăți de Teologie și
Seminarii Ortodoxe în Moldova.
Lucrarea harului îl dovedește ca un stâlp de lumină regăsit în toate laturile vieții de
mitropolit, iar Duhul lui Dumnezeu prin Înaltpreasfinția Sa este o lucrare de apostolat atât în
spațiul ortodoxiei românești, cât și în cel ecumenic.
Dumnezeu cheamă pentru poporul român, la data de 30 septembrie 2007 în demnitatea
de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române pe Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Daniel
Ciobotea, înzestrat cu blândețea vrednicului Patriarh Teoctist Arăpașu, dar și cu celelate daruri
ale Învierii, prezente în Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
În final pot să spun că Preafericirea Sa este omul lui Dumnezeu, ce a început viața de la
brazda satului brăzdând acum cu ”plugul” Evangheliei întreaga suflare românească, și de reținut
este că nu locul, ci fapta te poate ajuta să cunoști și să te bucuri de darurile lui Dumnezeu.
Dârnea Andreea
Clasa a VI a D
Școala ”Fănuș Neagu” Brăila

Copilăria lui Mihai Eminescu

Despre Mihai Eminescu poți vorbi ore în șir. O viață atât de tumultuoasă, de bogată în
evenimente, amintiri, scrieri și de o așa valoare literară.
Dar totuși, voi încerca, să vă povestesc pe scurt, despre copilăria poetului. Pe 15
ianuarie 1850 la Botoșani, în casa căminarului Gheorghe Eminovici și a Ralucăi, se năștea cel de-
al șaptelea, dintre cei zece copii ai familiei, Mihai. Copilăria și- a petrecut-o la Ipotești, unde a
făcut primele două clase de școală, clasele a III a și a IV a terminându-le la Cernăuți. Copilăria
poetului a fost caracteristică unui copil crescut la țară, care se bucura de libertatea de a cutreiera
nestingherit împrejurimile satului natal.
De mic copil, Eminescu avea o fire care nu semăna deloc cu cea a altor copii de vârsta
sa. Vara, își petrecea timpul în plimbări lungi în jurul satului Ipotești, străbătând delurile, văile,
luncile și pădurile. ”Fiind băiet, păduri cutreieram,/Și mă culcam ades lângă izvor,/Iar brațul
drept sub cap eu mi-l puneam/S-ascult cum apa sună-ncetișor/Un freamăt lin trecea din ram în
ram/Și un miros venea adormitor,/Astfel ades eu nopți întregi am mers/Blând, îngânat de-al
valurilor glas.” (”Fiind băiet”)
Iarna umbla pe la șezători, unde îi plăcea să asculte doine și balade, proverbe, basme,
zicători, acestea reprezentând surse de inspirație pentru creațiile sale de mai târziu. ecoul acestora
poate fi regăsit în poezia ”Trecut-au anii”: ”Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri/Și niciodată n-
or să vie iară,/Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară/Povești și doine, ghicitori, eresuri,/Ce
fruntea-mi de copil o-nseninară/Abia-nțelese, pline de-nțelesuri.”
El avea apucături poznașe și bizare, cum era aceea de a dispărea de acasă în mod ciudat
mai mult timp și a se întoarce iar spre bucuria părinților disperați. Printre isprăvile făcute de el se
povestesc următoarele: odată, cam pe când era de vârsta noastră, să tot fi avut vreo 6 anișori, a
prins și a tăiat un cârd de gâște din curtea lui Balș Dumbrăveanu și a făcut un purcoi în mijlocul
bătăturii, din care cauză a mâncat de la tatăl său o strașnică bătaie. Altădată, s-a dus la plimbare și
a prins doi șerpi pe care i-a pus vii într-o scorbură de nuc burtos și deasupra a așezat o cărămidă.
Când a venit acasă tatăl său, Mihai i-a spus: ”Hai tată să-ți arăt o pasăre!” L-a dus la nuc, a scos
cărămida și în loc de pasăre au țâșnit de acolo doi șerpi speriați. De speriat s-a speriat rău de tot și
tata care nu l-a iertat nici de data asta, pentru năzdrăvănia pe care a făcut-o și l-a încuiat în casă o
zi întreagă, fără mâncare.
Mihai Eminescu nu era vorbăreț de felul său, nu stătea de vorbă cu băieții din sat, de
joacă nici vorbă. Nici cu frații nu se prea punea la joacă sau la vorbă și umbla întotdeauna singur
și pe jos, nu călare. Cu o carte în buzunar hoinărea prin pădure, se oprea de vorbă cu păsările, cu
gâzele, cu râurile sau cu arborii la umbra cărora se odihnea.
Despre relația tată-fiu, se poate spune că a fost destul de tensionată. Părintele său nu a
înțeles interesul copilului pentru versuri și a încercat să își impună propria voință în privința
profesiei pe care să o urmeze. ”Dacă nu ți-am scris până acum-spune poetul tatălui într-o
scrisoare de la Berlin - cauza a fost neîncrederea ta, cu care întâmpini orice voință proprie a
oricărui din fiii dumitale, neîncrederea argumentată pe privirea formalistă ce-o ai despre lume,
după care orice om care nu caută numaidecât a se chivernisi, după cum o numești dumneata
trebuie, să fie un om de nimic. Ești un părinte nenorocit (nefericit) - adevărat (se poate). Dar ești
nenorocit mai mult pentru că vrei ca fiecare să trăiască și să-și măsoare pașii după cum dorești
dumneata”.
Aceasta a fost copilăria marelui poet român, Mihai Eminescu.
Soare Maria
Clasa a VI a D
Școala ”Fănuș Neagu” Brăila
Mihai Eminescu - copilăria

Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850. Tatăl, Gheorghe Eminovici era mic
boier cu intenții bune față de copiii săi, dorind să-i trimită la studii în străinătate. Nutrea idei
pozitive, dar nu a reușit să își apropie odraslele, fiind un autoritar de modă veche. Mai blândă și
mai miloasă, Raluca, soția boierului Eminovici, va fi mai apropiată de copii. Poetul a crescut
aproape țărănește la Ipotești, sat sărăcăcios, așezat într-o vale închisă de dealuriodată împădurite.
Casa lui Eminovici era gospodărească, avea pridvor larg cu trepte, odăi, cu privire de jur
împrejur, șoproane, hambare, livadă, tei imenși. Frații mai mari ai poetului umblau călare pe
moșie, el se cufunda în bordeiele vecinilor ori la stână, cutreierând pădurile cu o carte într-o
mână, doi-trei covrigi în cealaltă mână, dormind pe malul apelor. Cu frații se scălda în baltă și pe
insula din mijlocul ei, citeau din Robinson Crusoe, se războiau cu broaștele, făceau marșuri pe
șură de paie. Are și o dragoste juvenilă, o iubită cu ochi ”mari” și ”părul negru-coade”, care
moare însă de tânără.
Aceasta este o parte din copilăria lui Mihai Eminescu.
 Dumitru Maria
Clasa a VI a C
Școala ”Fănuș Neagu” Brăila

Ion Creangă
Născut la 1 martie 1837 în satul Humulești din județul Neam, el a scris ”Amintiri din
copilărie”. Școala unde învăța acesta era într-o chilie făcută de săteni, la îndemnul lui Ion
Humulescu. Permanenții vizitatori, sosiți azi la Humulești văd numai muzeul din căsuța, cât și
biserica sau drumul spre Ozana, unde se scălda Ionică. Apoi, mama Smaranda îi dă în primire
tatălui ei David Creangă, acesta îi duce în Valea Bistriței, la Broșteni. Acolo ei învață cu un
profesor, N. Nanu. Este înscris la școala domnească din Târgu Neamț, peste apa Ozanei, unde-l
are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu. Mama Smaranda dorește ca el să se facă preot,
fiind înscris la ”Fabrica de popi”, Școala catehetică din Fălticeni.
Aici nu mai este Nica a lui Ștefan, ci este numele Ion Creangă, nume păstrat toată viața.
Moare tatăl său departe de Humulești, pe moșia Făcăuți. Când se fierbe Unirea de la Iași, Creangă
era deja convins deși nu voise să plece din Humulești. Apoi va scrie Moș Ion Roată, Unirea și
Moș Ion Roată sau Cuza Vodă. Se căsătorește cu Ileana, fata preotului Ion Grigoriu de la Biserica
40 de Sfinți - Iași. La 20 dec 1859 e hirotonit diacon la Biserica ”Sf. Treime”. În 1864-1865,
acest an școlar este unul strălucit pentru Ion Creangă, fiind admis la Școala Vasiliana de la Trei
Ierarhi. Maiorescu îl apreciază și îl pune învățător la școala primară nr. 1 din Iași. La terminarea
școlii Creangă se clasează pe locul 1.
Timp de 25 de ani Ion Creangă slujește școala fiind un excelent pedagog, chiar dacă
fusese destituit din învățământ între 1872-1876. pe 31 dec 1889 el moare la vârsta de 51 de ani.
 Roșioru Andreea Daniela
Clasa a VII a D
Școala ”Fănuș Neagu” Brăila
Un copil de excepție
Născut în data de 1 martie 1837, Ion Creangă, un elev, un copil, dascăl, diacon și un
poet extraordinar este extrem de apreciat acum, exact cum era odată.
Copilăria sa a fost destul de solicitantă și în același timp amuzantă, relatată de el în
opera sa ”Amintiri din copilărie”. El a urmat multe școli cum ar fi cea din satul său, urmând mai
apoi să meargă cu bunicul său pentru a fi învățat mai departe, după care este înscris la Școala
Domnească din Târgu Neamț sub numele de Ștefănescu Ion. Dorința arzătoare a mamei sale de a-
l face preot devine pe jumătate realitate când este trimis la Școala catihetică din Fălticeni, unde
apare sub numele său real Ion Creangă, pe care-l păstrează în continuare de-a lungul vieții lui.
Desființarea școlii îl obligă să continue studiile, absolvind cursul inferior al Seminarului
Teologic ”Veniamin Costachi” de la Școala. Pleacă din satul său despărțindu-se cu greu de
familia sa, urmând cursurile seminarului, după luarea atestatului revine în sat. El se căsătorește cu
Ileana, fiica preotului Iona Gregoriu de la Biserica ”Patruzeci de Sfinți” din Iași devenind diacon
al acesteia.
Timp de 12 ani el este dascăl și diacon al acesteia Ion Creangă este exclus definitiv din
rândurile clerului pe motiv că și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau
Biserica Golia și s-a tuns ca un creștin care nu aparține clerului, lucru înacceptabil pentru un
diacon.
El a colaborat la elaborarea manualelor școlare. Acesta se împrietenește după un timp cu
Mihai Eminescu, a căror prietenie era de nedespărțit. La îndemnul prietenului său scrie operele
sale.
Ion Creangă este un adevărat model pentru oricine. Chiar dacă nu a fost perfect este și
va rămâne mereu un copil desăvârșit.
 Iacob Ioana Cătălina
Clasa a VI a A
Școala ”Fănuș Neagu” Brăila
Viața părintelui Cleopa
Satul românesc este o entitate de tradiție și etnogeneză, celulă de formare și viețuire a
generații și generații de oameni, care au conviețuit, s-au născut și au trăit împreună. În atmosfera
aceasta, biserica a jucat și continuă să joace un rol incontestabil, foarte greu de definit, dar și
imposibil de ignorat. Preotul a fost mai întâi cel prin mâinile cărui Hristos a născut nenumărate
generații de creștini. Cu toții știm că am intrat în biserica creștină, botezați de un preot, din mila
lui Hristos, și prin harul Sfântului Botez am devenit potențiali moșteni ai Împărăției cerurilor.
Un bun exemplu este părintele Constantin, care s-a născut într-o familie de țărani, fiind
al cincilea copil din cei zece ai familiei lui Alexandru Ilie. Acesta a urmat cursurile școlii primare
din satul natal, făcând apoi trei ani de ucenicie duhovnicească la schimonahul Paisie Olaru,
pustnic în Schitul Cozancea. În decembrie 1929 se alătură obții schitului Sihăstria, alături de
fratele mai mare, Vasile, ca la trei ani după, în data de 12 decembrie 1932, de ziua Sf. Ier.
Spiridon, să fie primiți în obștea schitului. În 1936 se reîntorcea la schit și este uns în monahism
pe 2 august 1937, primind numele călugăresc de ”Cleopa”.
Pe 27 decembrie 1944 părintele Cleopa este hirotonit ierodiacon, iar pe 23 ianuarie 1945
este hirotonit ieromonah de către episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareț al Mănăstirii
Neamț. Ca mai apoi, să întemeieze la Mănăstirea Slatina o obște care numără peste 80 de
viețuitori.
Așadar, în urma acestor întâmplări trăite de părintele Cleopa, deducem faptul că în
continuare nădăjduim în revigorarea vieții religioase, atât în satele românești, cât și la orașele din
Patriarhia Română.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
 Vlad Bianca
Clasa a V a D
Școala ”Fănuș Neagu” Brăila
Ion Creangă
Ion Creangă a fost un mare scriitor din România. El s-a născut la Humulești, un sat din
apropierea Târgului Neamț.
Ion Creangă a avut o copilărie frumoasă, amuzantă și plină de peripeții. De unde știu?
Ei bine, el a scris o carte denumită ”Amintiri din copilărie”, unde și-a spus toate aventurile și
năzdrăvăniile făcute.
Scriitorul a urmat cursurile seminarului timp de 4 ani. În 1864, Ion Creangă intră la
Școala vasiliană. În anul 1875 îl cunoaște pe Mihai Eminescu. Acesta îl îndrumă pe Ion Creangă
să-și scrie amintirile și multe alte povești.
Între 1883 și 1888 a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și
apoi a decesului lui Eminescu și a Veronicăi Micle. Pe data de 31 decembrie 1889 Ion Creangă
moare. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.
El a scris: ”Capra cu trei iezi”, ”Dănilă Prepeleac”, ”Fata babei și fata moșului”,
”Povestea lui Harap Alb”, ”Ivan Turbincă”, ”Cinci pâini”, ”Moș Nichifor Coțcariul”, ”Amintiri
din copilărie”, ”Ion Roată și Cuza Vodă”, ”Moș Ion Roată și Unirea”, ”Păcală”, ”Prostia
omenească”, ”Ursul păcălit de vulpe”, ”Soacra cu trei nurori”, ”Punguța cu doi bani” și multe alte
povești minunate.
 Bandarică - Ionescu Geanina
Clasa a VI a B
Școala ”Mihai Viteazul” Brăila
Importanța mediului rural
Toate tradițiile și obiceiurile sunt provenite din mediul rural. Acolo se trăiesc foarte
frumos. Pentru noi, acesta este important.
Noi la școală așa am învățat: cultura noastră constă în anumite elemente, precum limba,
dansurile populare, portul popular, meșteșugurile, tradițiile și obiceiurile. Cultura noastră este
reprezentată de cei din mediul rural. Dacă acesta nu ar fi nici cultura noastră nu ar mai fi așa de
îmbogățită.
Ia este făcută cu mândrie, cu delicatețe și dragoste. Bătrânele de pe meleagurile
românești muncesc foarte mult la o astfel de ie și fac o treabă minunată. Ia este așa de frumoasă și
elegantă! Păcat că nu mulți îmbracă ia. La fel de importantă ca element de cultură este mâncarea
tradițională. Pentru noi, de sărbători celebra mămăligă cu brânză este cea mai delicioasă! De
Crăciun, se merge cu colindul, Ursul, Capra și Plugușorul. Toate acestea sunt frumusețile
României care trebuie respectate, păstrate și transmise din generație în generație.
Mediul rural este foarte important pentru cultura, moștenirea culturală a noastră. Cele
mai frumoase lucruri ale românilor sunt tradițiile, obiceiurile și toate cele legate de cultură.
Mediul rural este foarte important pentru noi.
 Țandără Ștefan
Clasa a VI a B
Școala ”Mihai Viteazul” Brăila
Satul românesc
Satul românesc este cheia înțelegerii noastre ca români în marele cor al națiunilor
europene, este locul în care trecutul se întâlnește cu prezentul pentru a pregăti viitorul.
Biserica a fost la început centrul spiritual al satului, locul unde s-au petrecut marile
evenimente comunitare, dar și cele individuale-nașterea, moartea, căsătoria. Indiferent care este
ritmul de dezvoltare al satului, observăm că istoria locului s-a păstrat în memoria bătrânilor și se
transmite fără dar și poate tinerilor care reînvață dansuri, cântece și obiceiuri străvechi. Sigur,
sunt multe trăsături care dovedesc satul de acum de cel de altădată. Trebuie să spunem că satul
din sud s-a schimbat radical și ca structură și ca mentalitate. Satele de la munte și din nord, în
general sunt mai păstrătoare de tradiții, aș zice că au o mentalitate mai solidă, mai bine așezată.
Avem foarte multe proiecte muzicale. Aș menționa că anul 2018 ne-a adus 800.000 de
vizitatori și acest interes al publicului pentru ceea ce facem și ceea ce suntem ne obligă să fim din
ce în ce mai performanți.
 Roșca Gabriela Dora
Clasa a VI a D
Școala ”Mihai Viteazul” Brăila
România țara visurilor
România, țara natală a românilor, totuși dacă românii au început să plece ei duc tradițiile
și obiceiurile peste hotare. România poate că nu este o țară la fel ca celelalte, dar românii
adevărați știu să o aprecieze. Sunt mii și mii de oameni care sprijină România, dar hai să începem
cu cei mai puțin bogați.
Oamenii săraci au inimă mare și sunt oameni plini de surprize frumoase și povești triste,
ei sunt oameni de treabă. Ei sunt reprezentanții mulțumiți și fericiți cu puținul. Dacă nu ar exista
aceștia nu ar mai exista umanism și bucurie.
Oamenii de rând au o inimă mare și vor să ajute pe cei nevoiași și să își întrețină țara cât
pot ei de bine și să lupte pentru ea.
Toți aceștia constituie tradițiile și obiceiurile. Portul popular sau ia este specifică
României, dar aceasta poate fi regăsită și în alte țări. Ea se realizează foarte greu, dar și munca
este apreciată și prețul este pe măsura muncii. Mâncarea tradițională a României este mămăliga
cu brănză, ea este cunoscută și preparată peste hotare. Sunt multe personalități din România, cum
ar fi: Ana Blandiana, Nadia Comăneci, Gheorghe Becali, Simona Halep au influențat românii și
ca România să devină o țară celebră.
Sunt și oameni care au influențat copilăriile noastre, dar și al generațiilor trecute cei 2
oameni cei mai cunoscuți sunt: Mihai Eminescu, dar și Ion Creangă. Cu toții îi știm pe cei doi
prieteni și poznele lor cum ar fi: pupăza, scăldatul, toate acestea au ajuns la inima românilor.
Dacă nu ar fi existat aceștia, tradițiile și obiceiurile, țara noastră nu ar mai fi fost la fel de bogată
în cultură, dar și în personalități.
Noi trebuie să respectăm și să iubim aceste personalități, mai întâi pentru a ne iubi țara
și apoi pe noi, nu trebuie să ne fie frică de ce gândim că nici Anei Blandiana nu i-a păsat că a
vorbit de rău pe marele dictator, Nicolae Ceaușescu.
România se poate schimba dacă vrem și avem voință în ceva mai bun ca acum.
Creștinismul este iubit de români, este foarte respectat și toată lumea aplică învățăturile preoților,
dar și ale Bibliei. Sărbătorile fac Țara Românească o țară minunată. Toate formează un
patrimoniu imaterial.
 România va fi țara posibilităților și în care orice este posibil, unde copiii săraci sunt
egali cu cei sănătoși, dar nu asta contează să fim uniți și să ducem tradițiile, obiceiurile, credința
și sărbătorile.
 Mustață Ana Maria
Clasa a V a A
Școala ”Mihai Viteazul” Brăila
Țara mea
România! Un cuvânt, un nume melodios. Pentru mine nu este doar un cuvânt, este un
reper cu care mă identific, e pământul meu strămoșesc din care îmi trag rădăcinile și mă înalț
către soare, țintind spre visuri înalte.
Țara pentru mine înseamnă frumusețe și puritate. Culorile tricolorului îmi amintesc
mereu de albastrul pur al cerului și al apelor limpezi, galbenul de bogăția spicelor de grâu și roșul
de sângele vărsat de strămoși pentru pacea noastră.
Frumusețea și puritatea țării am observat-o mai întâi la sate. Aici oamenii păstrează cu
sfințenie valorile străvechi. Costumul vechi popular, păstrat în lada bunicii este cusut cu spice
aurii, ca pâinea noastră cea de toate zilele. Pe lângă costumul popular, bunicamai păstra și
prosoape de borangic și cuverturi înflorite, țesute de mâna ei. În zi de sărbătoare toți oamenii
satului împodobeau casele și biserica cu prosoape din borangic.
Satul românesc, leagănul copilăriei bunicilor mei și al mamei mele este dătător de
tradiție și de valoare. De la sat au provenit oamenii înțelepți care au avut darul să lumineze și
mintea altor oameni. Ne gândim la Ion Creangă, om al satului, devenit scriitor, cel care a făcut
primul Abecedar, la preoții care din cele mai vechi timpuri îndrumă copiii luându-i pe lângă
biserică.
Eu cred că România este pământul roditor în care își au rădăcinile oameni de seamă
care-i pot duce numele mai departe în lume.
 Gheorghe Iulia
Clasa a V a A
Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” Brăila
Satul românesc
Satul românesc este plin de dor și frumuseți. De aici ne vin părinții și rudele noastre.
Satul de dea sau cel de munte este frumos oricum pentru că ne reprezintă pe noi ca români.
Aici găsim portul popular, colindele autentice, biserici minunate pline de credincioși și
copii roșii în obraji plini de sănătate. Aerul natural ne îmbie să ne jucăm până pe înserate, plini de
voie bună. Casele la sat sunt făcute din lut amestecat cu paie, care țin vara răcoare și iarna cald.
În sat găsim șezători pline de femeicare creează lucruri tradiționale. Aici se toarce lâna,
se cos diverse costume naționale și se cântă.
Cu voie bună, mergem mereu bucuroși la bunicii noștri!
 Năstase Medeea Ștefania
Clasa a V a
Școala ”Mihai Viteazul” Brăila
Lumea satului românesc
Se spune că viața e trecătoare, dar sufletul este veșnic, nemuritor. Așa și sufletul satului
românesc trăiește încă prin generații găsindu-și un loc aparte în inima celor care își au rădăcinile
în el.
Destinul nostru ca neam se regăsește descris în operele marilor scriitori a căror sură de
inspirație a reprezentat-o viața la sat, în tradițiile, obiceiurile și portul oamenilor.
Astăzi satul nu mai este cel pe care ni-l descriau Rebreanu, Creangă, Goga, Eminescu și
în care țăranii își trăiau sărbătorile, bucuriile și tristețile. Dar el reprezintă locul de regăsire a
sufletului nostru.
Doinele neamului descriu cel mai fidel sătenii, pădurile, câmpiile, buciumul, fluierului,
vântul, ploaia, dorul.
Asemeni doinelor portul populr românesc este o altă formă de cultură a neamului nostru
cu rădăcinile în satul românesc și care însoțește țăranul român la muncile câmpului și la sărbători.
Acesta se deosebește de portul altor popoare prin frumusețe și originalitate.
Portul popular reprezintă chintesența a tot ceea ce strămoșii noștri au trăit și simțit fiind
martore tăcute dar mărturisitoare ale identității neamului nostru.
Cămașa albă cu mâneci lungi este piesa de bază a costumului popular, fiind purtată în
anumite momente importante ale țăranului: cămașa duminicilor, a sărbătorilor, a nunților, a
văduvei, a fecioarei, a botezului, a morții. Din păcate, în prezent costumul popular se poartă
ocazional și doar în anumite zone ale țării unde datinile și obiceiurile au fost transmise cu
sfințenie din generație în generație.
 Constantinescu Marius
Clasa a V a A
Școala ”Mihai Viteazul” Brăila
Tradiții străvechi
Anotimpul de iarnă este foarte important pentru mine, deoarece în fiecare an, în ajunul
Crăciunului eu împreună cu câțiva prieteni obișnuiesc să merg la colindat prin cartier la mine.
Această tradiție este foarte importantă și apreciată în România și deși acest obicei este foarte
vechi, copiii nu prea mai ies la colindat în zilele noastre, dar eu încerc să păstrez tradiția și să le
aduc aminte și celorlalți de acestea.
Anul acesta voi merge la colindat cu prietenii mei. Când i-am zis bunicii mele despre
colindat ia mi-a că acesta nu este singurul obicei de iarnă străvechi cunoscut.
Bunica mi-a povestit cum era la șezătorii în trecut: ”Acolo oamenii lucrau, cântau,
povesteau și chiar jucau jocuri sociale”. Ciclul anual al șezătorilor începea după terminarea
muncilor agricole, începea înainte de Postul Crăciunului și se termina înainte de postul Paștelui.
Dar în zilele noastre aceste șezători nu se frecventează prea des.
 Cheleș Sabina
Clasa a V a A
Școala ”Mihai Viteazul” Brăila
Țara Românească
Țara noastră este plină de tradiții și obiceiuri, cum ar fi mersul la colindat. Acolo,
colindătorii primesc: nuci, covrigi, colaci, mere, portocale, etc.
Românii sunt foarte credincioși și merg la biserică și la mănăstiri. Învățătorii duc elevii
la biserică pentru a se spovedi și a se împărtăși.
Camerele caselor străvechi sunt decorate cu țesături manuale, broderii, covoare. Case
țărănești tradiționale sunt de obicei micuțe și pitorești, cu uși și ferestre vopsite în albastru pentru
a fi în contrast cu pereții văruiți în alb. Costumele atât bărbătești, cât și femeiești sunt de culoare
albă cu broderii colorate și mâneci largi; bărbații purtau curele sau brâie late, bundițe sau veste
din blană de miel sau oaie, cizme și pălării.
Folclorul românesc este cel mai bine conservat din lume: Maramureș (construcții de
lemn, costume, ceramică), Bucovina (țesături și ouă încondeiate), Horezu (ceramică, sculptură
din lemn), Mărginimea Sibiului (icoane pictate pe sticlă, obiecte uz casnic).
 Gavrilă Alex
Clasa a V a
Școala ”Mihai Viteazul” Brăila

Tradițiile satului românesc

La țară pe vremea bunicilor mei tradițiile erau foarte frumoase și respectate. În ajun de
Crăciun copiii dis de dimineață se duceau și colindau. Unele dintre colinde erau: Sorcova, Buna
dimineață, Plugușorul. În ajun de Crăciun copiii mergeau cu ”Bună dimineața”, iar după amiaza
copiii mergeau cu Steaua. În ajun de Anul Nou copiii mergeau cu Plugușorul, Capra, Ursul, iar
dimineața, pe 1 ianuarie se mergea cu Sorcova. Bătrânii, când veneau cu Sorcova, le dădeau nuci
și covrigi. După aceea îi duceau în grajdurile animalelor să fie sorcovite.
Tradiția spune că, dacă sunt sorcovite animalele în prima zi din an or să dea producție
mai bună tot anul. Iar pe data de 6 ianuarie, de Bobotează creștinii mergeau la biserică, luau
aghiazmă și cu aghiazma luată stropeau animalele și toate camerele din casă. Tot în acea zi, caii
erau ”botezați” cu aghiazmă de către preot la biserică.
Din păcate, în zilele noastre în unele localități nu se mai păstrează obiceiurile.
 Stemate Cristina
Clasa a VI a B
Școala ”Fănuș Neagu” Brăila

Arhiepiscopul Dunării de Jos - Înaltpreasfințitul Casian

Părintele Casian Crăciun, pe numele de mirean Costică Crăciun, este născut la data de
18 martie 1955, în localitatea Lopătari, județul Buzău. Este cleric ortodox român ce deține în
prezent funcția de arhiepiscop al Dunării de Jos, cu sediul la Galați. Se numără printre membrii
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
A urmat între anii 1962-1970 cursurile școlii elementare în satul natal. Între 1970-1975
a urmat cursurile Seminarului Teologic ”Chesarie Episcopul” din Buzău, pe care l-a absolvit ca
șef de promoție. Între anii 1976-1980 este student al Institutului Teologic Ortodox de grad
universitar din București, pe care-l termină cu teza de licență ”Biserica-lăcaș de închinare în
tâlcuirea principiilor scriitorilor bisericești și patristici”, sub îndrumarea preotului profesor de
Teologie Liturgică Ene Braniște.
De ce l-am ales pe Înaltpreasfințitul Casian?
În urmă cu ceva vreme a avut loc o sfințire a bisericii din satul Târlele Filiu, din jud.
Brăila. Au fost mulți preoți, printre care și Părintele Arhiepiscop Casian. După sfințire,
Înalpreasfinția Sa mi-a vizitat bunica, o femeie pe nume Bădiceanu Ileana, în vârstă de 90 de ani.
Bunica mea este verișoară primară a părintelui Dometie Manolache, acesta fiind motivul vizitei
neașteptate care a bucurat-o nespus pe bunica mea.
 Popescu Elena
Clasa a VI a
Școala Gimnazială Cazasu, jud. Brăila

Memoria dascălilor părinților mei

Adesea părinții îmi vorbesc despre copilăria și tinerețea lor. Mă încântă poveștile despre
tradițiile din preajma unor sărbători și jocurile lor de mici. Mama își amintește cu nostalgie și
multă bucurie de doamna învățătoare Telea Aurica. Despre doamna ei educatoare, mama
povestește cum a educat-o și învățat-o primele taine ale cunoașterii, dar și jocuri tradiționale din
satul natal.
Un alt nume important, rămas în memoria mamei, dar și a multor elevi a fost domnul
profesor de matematică Radu Alexandru. De la domnia sa, părinții mei au descifrat misterele
celei mai perfecte științe - matematica. Orele cu domnul profesor erau memorabile și totodată
plăcute. Exercițiile și problemele matematice își găseau rezolvarea, iar învățăceii plecau acasă
mulțumiți de răspunsurile domnului profesor.
Nici doamna profesor de limba română, care a predat părinților mei la Școala Cazasu nu
a rămas fără ecou în sufletele lor de copii. Și despre domnia sa, mama îmi povestește cu emoție
cât de atractive erau orele și cum doamna reușea să le insufle elevilor săi dorința de lectură. Era o
întrecere în clasa mamei cine și ce cărți a mai citit.
Acești oameni deosebiți au fost o bază de pornire în viața unor oameni ce s-au format
moral și spiritual în satul românesc. Aceste chipuri de dascăli mă fac mândră că locuiesc în
această comună.
Stanciu Diana
Clasa a VIII a
Școala Gimnazială Cazasu jud Brăila

Preotul din comuna mea - model de înțelepciune și bunătate

Preotul este un creștin hirotonit. Conform Sfintei Scripturi este înzestrat cu puterea de a
săvârși toate slujbele cu excepția celor pe care nu le poate săvârși decât episcopul: Sfânta Taină a
Preoției, Sfințirea Antimiselor și Sfințirea Sfântului și Marelui Mir. Preotul este părintele
duhovnicesc al creștinilor săi: îi botează, îi cunună, îi miruiește, îi împărtășește, le este alături la
necaz prin Taina Maslului. Prin tot ceea ce face, preotul are datoriaa să îi conducă pe credincioși
pe calea mântuirii.
Fiecare preot este diferit, dar aceasta nu înseamnă că nu își duc la bun sfârșit misiunea,
aceea de a ne învăța ceea ce înseamnă ”Cuvântul lui Dumnezeu”. Spre exemplu, preotul din satul
meu, care ne învață ce este binele și ce este răul, ce ar trebui să facem și ce nu. El încearcă să îi
ajute pe toți cum poate și cât poate.
Se vede clar pe chipul său luminos și plin de fericire mereu cât de bine se simte când
ajută, dar și când ne îndeamnă pe noi să procedăm la fel. El este un om înalt, cu părul închis la
culoare și cu barba deasă ca iarba, dar și cu un zâmbet cald și dulce la vorbă. Este foarte înțelept,
milostiv și este de o înțelepciune și bunătate rară.