Principiile chimiei moderne[modificare 

| modificare sursă]

Structura obiectelor pe care le folosim de zi cu zi și proprietățile materiei cu care interacționăm sunt

consecințe ale proprietăților substanțelor chimice și ale interacțiunilor lor. Spre exemplu, oțelul este
mai dur decât fierul pentru că atomii din el sunt mai strâns legați, formând o structură cristalină mai
rigidă. Lemnul arde sau este supus oxidării rapide pentru că poate reacționa în mod spontan
cu oxigenul în cadrul unei reacții chimice deasupra unei anumite temperaturi. Zahărul și sarea se
dizolvă în apă deoarece proprietățile lor moleculare/ionice permit dizolvarea în condiții ambientale.

Sus: Rezultatele presupuse: particula alfa care penetrează cu ușurință Modelul atomic Thomson.

Jos: Rezultatele observate: puține particule au fost reflectate, indicând o încărcătură mică,
concentrată.

La începutul secolului al XX-lea, teoriile de bază ale chimiei au fost înțelese datorită unor serii de
descoperi privind probarea și dezvăluirea naturii interne ale atomilor. În 1897, J. J.
Thomson din Cambridge University descoperise electronul și imediat după aceea, omul de
știință Becquerel, precum și cuplul Pierre și Marie Curie investigau fenomenul radioactivității. Într-o
serie de experimente, Ernest Rutherford din cadrul Universității din Manchester descoperise
structura internă a atomului și existența protonului, a clasificat și explicat tipurile de radioactivitate și
a reușit să transmute hidrogenul prin bombardarea azotului cu particule alfa.

Activitatea sa privind structura atomică a fost îmbunătățită de către studenții săi, fizicianul
danez Niels Bohr și Henry Moseley. Teoria legăturii chimice și al orbitalilor moleculari a fost
dezvoltată de către savanții americani Linus Pauling și Gilbert N. Lewis.

Anul 2011 a fost declarat de către Națiunile Unite ca fiind Anul Internațional al Chimiei. [59] IUPAC,
precum și UNESCO, alături de societăți chimice, academii și instituții la nivel global au organizat
activități locale și regionale.

Modelul actual al structurii atomice este reprezentat de modelul mecanicii cuantice. [60]Chimia este
studiată, la început, la nivel de particule elementare, atomi, molecule, [61] substanțe chimice, metale,
cristale și alte stări de agregare ale materiei. Această materie poate fi întâlnită sub formă solidă,
lichidă sau gazoasă, în izolare sau în combinații. Interacțiunile chimice, reacțiile și transformările care
sunt studiate în chimie sunt de obicei rezultatul interacțiunilor atomice, conducând la rearanjarea
legăturilor chimice ce susțin atomii, iar aceste comportamente sunt studiate într-un laborator de
chimie.
Laboratorul de chimie folosește, de regulă, diverse obiecte de laborator, fabricate din sticlă. Cu toate
acestea, nu toate ustensilele sunt centrate pe sticlă ca și material, iar o mare parte din chimia
experimentală (precum și cea aplicată sau industrială) este realizată fără ea.

O reacție chimică este transformarea unor substanțe în una sau mai multe substanțe. [62] La baza unei
asemenea transformări chimice se află rearanjarea electronilor în cadrul legăturilor atomice, iar
aceasta poate fi evidențiată simbolic prin ecuațiile chimice, care au ca subiect atomii. Numărul
atomilor din partea stângă și partea dreaptă a ecuației este egal într-o transformare chimică; în
moment când numărul acestora este inegal, transformarea este numită reacție nucleară sau
dezintegrare radioactivă. Tipul de reacții chimice suferite de o substanță pot conduce la schimbări
energetice, care pot fi limitate de niște reguli denumite legi chimice.

Energia și entropia sunt concepte de natură invariabilă, care sunt importante în aproape toate

studiile chimice. Substanțele sunt clasificare în funcție de structură, stare de agregare, precum și
după compoziția chimică. Acestea pot fi analizate prin diverse mijloace de analiză chimică (de
exemplu, spectroscopia și cromatografia). Oamenii de știință care sunt preocupați de cercetările în
domeniul chimiei sunt numiți "chimiști". [63] Majoritatea chimiștilor se specializează în una sau mai
multe sub-discipline. Câteva concepte esențiale pentru studiul chimiei sunt prezentate mai jos: [64]

Materie[modificare | modificare sursă]

Articol principal:  Materie.

În chimie, materia (din latinescul materia, însemnând lemn sau orice alt material[65]) este definită ca
fiind orice este alcătuit dintr-o masă de repaus și volum (ocupă spațiu), fiind alcătuită din particule
aflate constant în mișcare[66]; acestea au masă de repaus de asemenea - cu toate că nu toate
particulele îndeplinesc această condiție, precum fotonii. Mișcarea particulelor, precum și puterea de
atracție între aceste particule determină starea de agregare a materiei respective [66].

Materia poate fi constituită dintr-o substanță chimică pură sau un amestec de substanțe. [67] Aceasta
este definită de materialul conținut, indiferent că este omogen sau neomogen. Un material
neomogen reprezintă unitatea structurală care conține componente cu proprietăți diferite, în timp ce
materialul omogen conține componente cu proprietăți asemănătoare [68].

Până în secolul prezent, se credea că materia nu putea fi creată sau distrusă, ci doar transformată
dintr-o stare în alta. Cu toate acestea, s-a descoperit că materia poate fi transformată în energie
radiantă, precum și acțiunea reversă (din energie în materie) [69]. Oamenii de știință utilizau legea
conservării materiei și legea conservării energiei în mod independent, însă ulterior cele 2 au fuzionat,
conducând la legea conservării masei, constituită concomitent din masa materiei din sistem, precum
și masa energiei radiante din sistem[70].