Umanism – concepție filosofică specifică Antichității greco-latine și revigorată în perioada Renașterii (sec.

XIV –
XVI), ca replică la adresa întunecatului Ev Mediu (supus unei concepții religioase tiranice, fiind cenzurată
gândirea, viața culturală și autonomia artei)

letopiseț = sinonimul slavon al cronicii; etimologic, înseamnă „scrierea anilor”

Particularitățile umanismului românesc

Introducere

Şansa cronicarilor moldoveni de a fi considerați autori de literatură se datorează nu atât valorii estetice a
textelor, cât mai degrabă unor considerente de ideologie culturală. Mai precis, Grigore Ureche, Miron Costin şi
lon Neculce sunt invocați mai ales pentru a susți ne vechimea şi prestigiul literaturii române, ca replică la opinia
că românii ar avea o cultură minoră. Astfel, în Istoria literaturii... (1901), tradiţionalistul Nicolae Iorga oferă un
spațiu semnificativ scrierilor istoriografice, considerându-le etape definitorii ale patrimoniului civilizaţiei
autohtone.

Concluzie 

Având în vedere mai ales componenta literară şi menținând un echilibru critic, asemenea comparații au rolul de
a identifica posibili precursori pentru dezvoltarea ulterioară a culturii scrise autohtone. Evoluţia istoriografiei le
rămâne în mare parte datoare cronicarilor; căci fără eforturile lor intelectuale umanismul românesc (cu toate
limitările de rigoare) s-ar fi manifestat, probabil, cu un decalaj de încă un secol. Iar literatura română nu doar că
s-a inspirat la nivel tematic din operele lui Grigore Ureche, Miron Costin sau lon Neculce (Negruzzi sau
Sadoveanu rescriu episoade din Letopisețe), ci chiar și-a legitimat miturile întemeietoare. Adevărata revoluție
estetică propusă abia de pașoptiști s-a revendicat tocmai de la vechea tradiţie scrisă ce îi avea în centru pe
istoriografii moldoveni. Beneficiind de un trecut, de acum încolo cultura română își va putea făuri propriul
clasicism, mai mult sau mai puţin imaginar.