”TEORIA EDUCATIEI FIZICE SI SPORTULUI ”

REFERAT

Miscarea Omului
Se mai numeste si motricitatea omului, adica capacitatea de a se efectua
miscari, acte si actiuni care implica un predominant efort fizic. Este reprezentata
de totalitatea miscarilor efectuate de om pentru intretinerea relatiilor sale cu
mediul natural sau social in care exista, inclusiv prin practicarea unor sporturi.
Trebuie precizat ca este vorba numai de acele miscari care se realizeaza cu
ajutorul muschilor scheletici, nu de cele realizate cu ajutorul mijloacelor
mecanice.
Miscarea omului este de diferite tipuri (ciclica, aciclica, voluntara,
involuntara, automata, activa, pasiva, uniforma, neuniforma, etc.) si are
caracteristici spatiale, temporale, energetice, etc.
Ea se concretizeaza in urmatoarele elemente componente:
Actul motric, care este un fapt simplu de comportare realizat prin
actiunea muschilor scheletici in mod voluntar, pentru realizarea unei actiuni
sau a unei activitati motrice. Termenul poate sa indice si alte
reflexe, instinctuale si automatizate. Un act motric special este exercitiu
fizic.
Actiunea motrica, care este un ansamblu de acte motrice asftel structurat
incat realizeaza un tot unitar in scopul realizarii unor sarcini imediate. Actiunea
motrica este o deprindere, cu un mecanism de baza bine pus la punct (mersul,
alergarea, saritura, etc.)
Activitatea motrica, care este un ansamblu de actiuni motrice, incadrate
intr-un sistem de reguli si forme de organizare in vederea obtinerii unui efect
complex de adaptare a organismului uman si de perfectionare a organismului
uman si de perfectionare a dinamici acestuia. Cele mai reprezentative activitati
motrice sunt: educatia fizica, antrenamentul sportiv si activitatea competitionala.

Motricitatea umana
Conceptul de motricitate este definit ca exprimând o însușire a ființei
umane înnăscută și dobândită de a reacționa cu ajutorul aparatului
locomotor la stimuli externi și interni, sub forma unei mișcări.

Motricitatea reunește totalitatea actelor motrice efectuate pentru

întreținerea relațiilor cu mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea
deprinderilor specifice activităților sportive. Este vorba de actele motrice
realizate prin contracția mușchilor scheletici.

Mișcarea umană ca ansamblu poate fi dezarticulată în scop didactic, în

secvențele sale componente, actul, acțiunea și activitatea motrică. Acestea
reprezintă micro-, mezo- și macrostructura mișcării, cu conținut și intenții
din ce în ce mai elaborate, cu diferite niveluri de structurare și integrare,
alcătuind împreună un sistem funcțional ierarhic.

Pregătire fizică – proces specializat al educaţiei fizice, îndreptat spre

rezolvarea anumitor sarcini. Pregătirea fizică prezintă un sistem de măsuri,
care asigură o capacitate funcţională ridicată a organismului prin nivelul
înalt de dezvoltare a calităţilor motrice de bază şi specifice, valori optime
ale indicilor functionali, stăpînire deplină a exerciţiilor utilizate şi o stare
perfectă de sănătate.

Condiția fizică a omului reprezintă capacitatea organismului de a

răspunde la cerințele mediului înconjurător.
Capacitatea organismului depinde foarte mult de starea psihofiziologică a
omului, în baza căreia omul realizează diverse funcții și activități: sociale,
profersionale, familiale, etc. Dacă omul, spre exemplu, își îndeplinește
funcțiile sale, la lucru și acasă, fără a obosi prea tare; înseamnă că el posedă
o condiție fizică bună.
 Deprinderile motrice – reprezinta caracteristicile de ordin calitativ ale
actelor si actiunilor motrice invatate. Formarea deprinderilor motrice (in
unele cazuri reformarea – reconstructia) reprezinta obiectivul fundamental
al de educatie fizica si antrenament sportiv sau al kinetoterapiei.
Deprinderea motrica rezultata din procesul invatarii se integreaza in
structuri motrice ce corespund anumitor situatii. Miscarile invatate,
deprinderile motrice sunt caracterizate de precizie, eficienta, si cursivitate,
orice miscare (acte, gesturi, etc.) bine invatata se transforma in deprindere,
deci, deprinderile, pot fi definite ca trasaturi sau caracteristici ale actelor
motrice invatate prin repetare, ce poseda indici calitativi superiori de
executie (coordonare, precizie, cursivitate, viteza, automatism, etc.).
Caracteristici ale deprinderilor motrice sunt:
 Deprinderile motrice fac parte din conduita voluntara a omului,
capatand usurinta si precizie pe baza efortului voluntar.
 Deprinderile motrice fac parte din diferite „familii de miscari”, ele
nu sunt “in general, ci apartin unor comportamente motrice bine
definite.
 Deprinderile motrice se integreaza in “sisteme de miscari” ca
unitati mai simple.
 Deprinderile motrice se comporta ca sisteme ce dispun de
feedback corectiv, ori de cate ori in efectuarea lor intervin
inexactitati.
 Deprinderile motrice implica o capacitate sporita de diferentiere
fina a miscarilor, pe baza unor informatii senzorial-perceptive.
 Deprinderile motrice (ca si celelalte tipuri de deprinderi) au o
stabilitate relativa chiar in conditii variabile de executie, motiv
pentru care se impun in conduita motrica. Din acest motiv, este
foarte important ca acestea sa se insuseasca corect de la inceput,
corectarea fiind foarte dificila.

Deprinderile motrice imbraca caracteristicile subiectilor care le executa,

fapt care face posibil sa se discute „stil”, la anumite niveluri (superioare) de
invatare si aplicare.
Formarea deprinderilor este conditionata de factori obiectivi si subiectivi,
dintre care amintim: aptitudinile, atitudinea, motivatia, ambianta si
conditiile educationale, capacitatea de autoapreciere.

Aptitudinile psihomotrice-reprezinta aptitudinea individului de a executa

miscari exprimate in indici de viteza,rezistenta, forta, indemanare,
mobilitate. Putem vorbi despre dezvoltarea psihomotorie ca obiectiv al
educaţiei fizice şi sportive, cuprinzând:
 dezvoltarea calităţilor motrice (viteza, forţa, rezistenţa,
îndemânarea, supleţea)
 dezvoltarea kinesteziei (percepţia complexă a mişcărilor)
 dezvoltarea priceperilor şi deprinderilor motrice de bază
(mers, alergare, săritură, căţărare, aruncare, împingere,
tracţiune)
 dezvoltarea capacităţilor de lucru a organismului şi de
adaptare la sarcina de mişcare (stăpânirea corpului,
stăpânirea mediului).

Sfera psihomotrică este foarte largă şi are un conţinut deosebit de

bogat şi variat. Se observă coprezenţa elementelor analitice şi sintetice.
Pe planul comportamentului motric vom sublinia marea însemnătate a
elementelor psihomotricităţii în reglarea voluntară a acţiunilor, atât sub
raportul intenţiei, al orientării spre scop, cât şi al mecanismelor de
urmărire, control şi coordonare –compensare.

Una dintre componentele de bază ale capacităţilor psihomotrice este

agilitatea. Întâlnită mai ales în literatura franceză de specialitate,
agilitatea este un termen destul de rar folosit la noi, fiind asociat cu alte
calităţi motrice. El defineşte aptitudinea care însumează coordonare
motrică, mobilitate şi echilibru şi constă în abilitatea de a schimba rapid
direcţia corpului sau a membrelor. Semnul că o persoană are o bună
agilitate, este atunci când el e capabil să combine diverse mişcări cu
fluiditate păstrând indici ridicaţi de eficienţă.

Capacitatea motrică
Prin capacitatea motrică se înțelege ansamblul posibilităților motrice
naturale și dobândite prin care se pot realiza eforturi variate ca structură și
dozare. Capacitatea motrică este un potențial uman dinamic (progresiv sau
regresiv în ontogeneză) dat de unitatea dialectică dintre calitățile și
deprinderile sau priceperile motrice.
Capacitatea motrică cuprinde:
o componentele stabile: aptitudini, calități motrice, deprinderi motrice,
structuri operaționale, cunoștințe, experiență;
o componentele de stare: motivație, stări emoționale, care pot
favoriza, reduce sau bloca exprimarea capacității motrice.
Capacitatea motrică este un rezultat plurifactorial, un vector ce rezultă din
interacțiunea componentelor sus menționate. Aceasta evoluează după o
curbă ascendentă, se lărgește și se restructurează prin maturizare și
educație. Evoluția sa nu este lineara, ci sinoasă, heterocronică, cu momente
de stagnare sau regres. Caracteristicile de constantă ale capacității motrice
sunt asigurate de prezența aptitudinilor, nivelul de însușire al deprinderilor
motrice, iar regresul sau stagnarea sunt determinate de motivație, de
stările afective și îmbătrânire.Capacitatea motrică, de cele mai multe ori, nu
se reduce doar la rezolvarea unor situații standard, ci a unor situații variate,
posibilă prin structurări și recombinări ale componentelor sale,
manifestându-se ca răspuns original, strict individual.

BIBLIOGRAFIE
Cârstea Gh., Teoria şi metodica educaţiei fizice şi Sportului, Editura AN-DA,
Bucureşti, 2000.
Ciapa G., Comunicarea în educaţia fizică militară, în Buletinul UNAp „Carol
I”, Nr. 2/2015, Bucureşti.
Dragnea A. şi colab., Educaţie fizică şi sport –teorie şi didactică, Editura
FEST, Bucureşti, 2006.
Epuran M., Metodologia cercetării activităţilor corporale, ediția a II-a,
Editura FEST, Bucureşti, 2005
Epuran M., Motricitate şi psihism în activităţile corporale, Editura FEST,
Bucureşti, 2011