UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLȚI

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE

MASTER „ MANAGEMENTUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE”

REFERAT LA : FUNCȚIA PUBLICĂ: ASPECTE DE DREPT COMPARAT

TEMA CERCETARE: „SISTEMUL ADMINISTRATIV DIN OLANDA „

A efectuat: St. gr. MAP11M

Mariana Hanganu
A verificat: dr., conf.univ.
I. ODINIKAIA

Bălți, 2020
 CUPRINS:

1. Conceptul de funcționar public, funcția publică în Olanda

1.1 Accesul la funcția publică
1.2 Condițiile de acces în funcția publică
1.3 Drepturi și obligații 
2. Structurile administrative
2.1 Prezentarea particularitatilor Parlamentului Olandez
2.2 Instituția șefului statului
2.3 Administrația publică centrală
3. Principiile de organizare și funcționare a administrației publice locale
4. Bibliografie
 1. CONCEPTUL DE FUNCȚIONAR PUBLIC

Funcționarul public este o persoană care, în conformitate cu dispozițiile actelor

normative, este numită de autoritatea publică competentă sau aleasă potrivit normelor legii și
investită în mod legal cu atribuțiile funcției sale, prestând în mod permanent o activitate, cu
scopul de a asigura funcționarea continua a unui serviciu public.
O altă definiție a funcționarului public ar fi aceea de ,, persoană fizică care, prin
respectarea condițiilor cerute de lege a fost investită prin numire sau alegere într-o funcție
publică sau pentru a desfășura, contra unui salariu, o activitate continua”.
Prin urmare, un funcționar public se caracterizează prin următoarele:
Este o persoană :
- prin care acționează instituțiile administrative;
- care ocupă posture și deține funcții publice;
- numită de autoritatea competentă;
- aleasă potrivit normelor legii;
- învestită în mod legal cu atribuțiile funcției sale;
- care prestează în mod permanent o activitate cu scopul de a asigura funcționarea continuă a
unui serviciu public;
- cu statut propriu în care sunt precizate drepturile și obligațiile;
- care desfășoară activitate pe toate nivelurile ierarhice ale structurii sistemului administrativ.
Funcţionarul public este titularul unei funcţii publice de natură executivă sau
administrativă, deşi aceasta din urmă mai poate fi deţinută şi de alte categorii de funcţionari (de
exemplu, parlamentari, prezidenţiali) ori de demnitari sau aleşi locali.
Funcţia publică reprezintă o concretizare a modului de înfăptuire a unui serviciu public,
văzut ca activitate înfăptuită în vederea realizării unui interes general naţional sau local. Ea este
denumită diferit ca, de exemplu, în Franţa „founction publique” (funcţia publică), în Marea
Britanie „civil servant” – „service” (serviciul civil) sau în Germania „öffentlicher Dienst”
(serviciu public).
În Europa continentală regimul juridic al funcţiei publice reflectă concepţia statală, de
drept public, în vreme ce în Marea Britanie concepţia liberală, este prioritar contractualistă. În
privinţa gradului de cuprindere a persoanelor ce exercită funcţia publică distingem:
• o primă grupă unde funcţia publică este sinonimă cu personalul administrativ (Belgia,
Franţa, Grecia, Irlanda, Olanda, Portugalia şi Spania);
 • o a doua grupă în care se face delimitare între funcţionarii cu statut de drept public, pe de
o parte, şi angajaţii şi lucrătorii din administraţie supuşi regulilor din dreptul muncii, pe de altă
parte (Germania, Luxemburg);
• o a treia grupă unde funcţia publică se rezumă doar la agenţii civili ai statului, cu pondere
redusă în totalul personalului administrativ (Marea Britanie).1
Indiferent de denumirea funcţiei şi funcţionarului public, de clasificarea ori de modul de
recrutare al acestora, există anumite caracteristici comune tuturor.
1. numirea unilaterala din partea autorităţilor centrale, teritoriale, locale sau a comunităţii
care investeşte persoana.
2. persoana face parte dintr-o autoritate, instituţie sau serviciu public.
3. persoana se află în raporturi ierarhice de supra şi subordonare în cadrul instituţiei
respective.
4. este supusă unui regim de drept public în privinţa atribuţiilor exercitate şi a disciplinei
de serviciu pe care o respectă.
5. ocuparea funcţiei se face pe o perioadă nedeterminată, de regulă, până la încetarea
raportului de serviciu prin pensionare.
6. este salarizată sau îndemnizată pentru activitatea depusă.
8. conflictele de serviciu sunt supuse unei jurisdicţii administrative sau de contencios
administrativ la instanţele de judecată.
În Olanda funcţia publică este aproape sinonimă cu personalul administrativ, aici există două
categorii de agenţi publici: funcţionarii numiţi printr-un act unilateral, dispunând de un statut
public, şi contractualii, care beneficiază de un contract de drept privat. În general, cel interesat
este, înainte de a deveni funcţionar, agent contractual. Nu sunt consideraţi funcţionari de stat, în
sensul strict al noţiunii, cadrele didactice, poliţiştii, magistraţii şi militarii. 2 Olanda, permite
nominalizarea şi cu titlul temporar pe funcţie.
1.1 Accesul la funcţia publică
Fiecare ţară promovează prin statut o serie de principii care stau la baza recrutării
funcţionarilor. În Olanda, spre exemplu, recrutarea se bazează pe principiul nediscriminării cu
două particularităţi: obligaţia de a recruta un procent de 2% persoane cu handicap şi obligaţia de
a alege o femeie atunci când şeful de serviciu trebuie să aleagă între doi candidaţi de sex opus,
dar dispunând de aceeaşi competenţă. Recrutarea nu este posibilă decât pe baza unei descrieri a
funcţiei care precizează condiţiile de pregătire, de experienţă şi personalitatea cerută

1
Dana Apostol Tofan, „Instituţii administrative europene”, C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p.154, 168
2
Bodiguel, J.L., Les function publiques dans I’Europe des Douze, Paris: L.G.D.J., 1994, p. 140
candidaţilor. Selecţia va fi precedată de o preselecţie pe baza unui dosar; interviurile cu
candidaţii, referinţele
şi informaţiile sunt adeseori completate cu teste psihologice3
În Olanda recrutarea se efectuează frecvent prin evaluări. Prima etapă a procedurii de
recrutare este aceea de a pune în aplicare procesul de selecţie din cadrul propriului organism.
Postul vacant nu face obiectul unui anunţ decât dacă nu există candidaţi valabili sau dacă se
doreşte în mod specific recrutarea unei persoane din afara organizaţiei. Totuşi, în general nu
există nici o dificultate pentru a putea prevedea posturile vacante datorită personalului intern. Se
mizează pe respectarea anumitor cerinţe specifice necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute
pentru postul vacant, fără a avea strict în atenţie diplomele de studii sau vechimea. În mod
obişnuit, un nou funcţionar este mai întâi numit temporar, pentru o perioadă de probă de
maximum doi ani. La sfârşitul acestei perioade, el poate fi numit definitiv. Fiecare autoritate sau
instituţie publică stabileşte un set de cerinţe referitoare la educaţie, aptitudini, experienţă
profesională.
Serviciul public este organizat în sistemul de orientare asupra postului, se mai folosesc:
promovarea internă şi/sau avansarea automată în grila de salarizare. Avansările şi promovările
depind de negocierile şi înţelegerile la nivel individual.
1.2 Condițiile de acces în funcția publică
În general, cunoaşterea limbilor oficiale ale statelor este una dintre condiţiile de acces la
funcţia publică. În anumite state membre, cunoaşterea limbii statului angajator este un imperativ
legal. Oricum, aceasta este de fapt necesară pentru a permite funcţionarului a-şi îndeplinească
sarcinile.
Vîrsta. Aproape toate statele membre fixează limite de vârstă minime şi maxime pentru
accesul la funcţia publică, cu excepţia Olandei unde nu există limită de vârstă, fiind menţionate
reglementări specifice cu privire la nediscriminarea pe motiv de vârstă.
Experiența profesională. În toate statele membre, o experienţă profesională oarecare
reprezintă unul dintre criteriile de selecţie a personalului, chiar dacă această experienţă este de
natură să consolideze capacitatea candidatului de a satisface exigenţele cerute de postul vacant.
În Olanda, experienţa profesională este un factor mult mai important deoarece nici o condiţie
minimă pentru formare nu este fixată pentru un anumit nivel. O experienţă profesională
anterioară poate influenţa în mod favorabil decizia recrutării, clasificarea după sistemul vechimii
şi dreptul la promovare.

3
Bodiguel, J.L., Les function publiques dans I’Europe des Douze, Paris: L.G.D.J., 1994., p.143
 Evoluţia carierei. Prin „evoluţia carierei“ se înţelege: promovarea verticală, progresul
salarial şi mobilitatea orizontală şi geografică. În Olanda promovarea în timpul carierei nu este
organizată în funcţie de un sistem fixat în prealabil.
Mobilitatea. Printre altele, în Olanda, au fost concepute diverse instrumente şi puse în
aplicare pentru a promova mobilitatea temporară. Ca exemplu:
• echipele de proiect, grupuri de funcţionari care sunt afectate pentru o scurtă perioadă
proiectelor speciale. Apoi, aceşti funcţionari revin la posturile lor (Belgia, a recurs la această
tehnică);
• colaborarea structurală cu agenţiile interimare de lucru;
• acordurile de cooperare dintre ministere în vederea schimbului de personal special
calificat sau redundant.
 au fost create centre de mobilitate pentru a ajuta personalul excedentar să găsească locuri
de muncă în alte părţi
În Olanda mobilitatea geografică sau profesională cu sau fără schimbare de angajator este
frecventă şi uşor realizabilă. În acest grup de ţări, opţiunile pentru mobilitate sunt numeroase.
Transferul de la un departament la altul este frecvent. În cadrul reformei structurale a funcţiei
publice, Olanda a început promovarea mobilităţii funcţionarilor. Pentru posturile de nivel înalt, o
schimbare de posturi şi de sfere de responsabilitate este una dintre condiţiile de avansare.
Formarea profesionala. Formarea personalului public datează din anii ’60, atunci când
reforma administrativă s-a înscris pe ordinea de zi a funcţiei publice. Nevoile de formare ale
funcţionarilor vor incita administraţiile din ţările Uniunii Europene să-şi pună în aplicare
sistemul de formare. Aceste sisteme sunt diferite de la o ţară la alta. Ele sunt, într-adevăr, pe larg
determinate de către sistemul funcţiei publice din fiecare ţară.
Deşi, în general, sistemele funcţiei publice rezultă din tradiţia administrativă, un anumit
număr de alţi factori influenţează organizaţia generală a sistemelor de formare: structura
guvernamentală (stat centralizat, stat federal), regimul personalului funcţiei publice (sistemul
carierei, sistemul caracteristicilor structurale diferite) statutul personalului (statutul
funcţionarului, statutul contractual) condiţiile de acces la funcţia publică (selectarea prin concurs,
selectarea prin intermediul candidaturii) nivelul de educaţie impus prin recrutare (formarea
iniţială generală, formarea iniţială specializată) condiţionarea strategiei, filozofia, chiar structura
formării, strategiile formării.
Strategiile formării - în sistemul carierei, formarea îmbracă în general o importanţă
structurală mai mare decât în sistemul caracteristicilor structurale diferite. Într-adevăr, condiţiile
de acces la funcţia publică în primul sistem (recrutarea prin concurs şi nivelul de educaţie) impun
ca o formare pentru un post să fie necesară să pregătească personal recrutat pentru munca în
funcţia publică. În sistemul cu caracteristici structurale diferite, formarea poate avea mai puţină
importanţă, în măsura în care se trece la recrutarea personalului care posedă o educaţie adecvată
pentru un anumit post. Oricum, chiar aceşti „specialişti“ pot avea nevoie de o anumită formare
de-a lungul vieţii active, pentru a fi la curent cu noile tehnologii sau alte schimbări. Acesta este
cazul Olandei în care, chiar dacă nu există o adevărată politică de formare continuă, ministerele
şi alte organisme publice integrează din ce în ce mai mult în sistemele lor de perfecţionare cadre
prin programele de formare la locul de muncă.
Formarea continuă vizează îmbogăţirea şi aprofundarea permanentă a cunoştinţelor
generale şi profesionale ale personalului administraţiei publice, calificarea competenţelor în
anumite domenii de activitate (ansamblu de cunoştinţe, experienţe şi aptitudini) pentru a-i
permite asumarea în mod eficient a funcţiilor ocupate. Formarea continuă poate fi obligatorie,
facultativă sau poate condiţiona o promovare. În Olanda, guvernul are datoria să ofere
oportunităţi, iar funcţionarul are dreptul la un concediu cu menţinerea salariului.
Structuri responsabile de politica de formare – din punct de vedere teoretic, acestea
aparţin de organismele publice responsabile de funcţia publică şi de politica de personal pentru
elaborarea politicilor de formare. In Olanda, Ministerele de Interne se ocupă de acest fapt în
administraţiile anglo-saxone, politica de personal şi de formare este realizată de Comisia pentru
Funcţia Publică. În practică, alţi actori din cadrul funcţiei publice (sindicate, ministere tehnice,
organisme consultative) pot, în egală măsură, să contribuie la definirea politicii de formare.
Olanda a liberalizat complet sistemul de formare a cadrelor de conducere, precum şi metodele de
selectare a acestora. Fiecare instituţie îşi organizează formarea conform obiectivelor sale şi
recurge la orice centru de formare public sau privat oferind servicii de formare pertinente faţă de
scopurile urmărite.4
1.3 Drepturi și obligații.
În realitatea juridică, drepturile şi obligaţiile nu sunt independente unele de altele, astfel
că fiecărui drept îi corespunde o obligaţie corelativă, iar fiecare obligaţie naşte la rândul ei un
drept. Din această perspectivă, drepturilor funcţionarilor publici le corespund o serie de
îndatoriri, decurgând, de regulă, din Statutul acestora.
Cea mai importantă îndatorire este desigur aceea de a servi interesul public, aspect care
presupune o serie întreagă de obligaţii ce constau în necesitatea de a asigura supunerea
funcţionarului în raport cu dispoziţiile legale. Mai dificilă este însă prevenirea conflictului de
interese, care poate rezulta dintr-un cumul cu o activitate desfăşurată în sectorul privat, cu

4
Danielle Bossaert, Christoph Demmke, Koen Nomden , Robert Polet, Funcţia publică în Europa celor
cincisprezece: Noi tendinţe şi evoluţii, European Institute of Public Administration/ Institut européen
d’administration publique Maastricht, the Neth,2001
excepţia unor ţări precum Italia sau Portugalia, şi, cu unele excepţii tradiţionale, precum calitatea
de cadru didactic universitar, cumulul este interzis 5.
În Olanda, dreptul la grevă nu este recunoscut, dar nu este formal interzis decât înalţilor
funcţionari şi personalului căilor ferate. Cu toate acestea, greve au loc, dar ele se lovesc de
reacţia negativă a opiniei publice, iar recurgerea la justiţie conduce de obicei la identificarea altor
mijloace de acţiune.

2. STRUCTURILE ADMINISTRATIVE ÎN OLANDA

Olanda este o monarhie constituțională din anul 1815, după ce între 1581 și 1806 au fost o
republică (țara a fost ocupată de Franța între 1806 și 1815).
După 1980, Olanda este reprezentat de regina Beatrix, succesoarea reginei Juliana.
Teoretic, regina numește membrii guvernului. Practic, o dată cunoscute rezultatele alegerilor
parlamentare, se formează guvernul de coaliție (această etapă poate dura câteva luni), urmând ca
acesta să fie recunoscut de regină.
Parlamentul este compus din două camere. Membrii celei de-a doua camere (Tweede
Kamer) sunt aleși prin vot direct o dată la patru ani. Senatul, prima cameră (Eerste Kamer), are o
importanță mai mică. Reprezentanții acesteia sunt aleși indirect de către parlamentele provinciale
(care la rândul lor sunt alese direct de asemenea o dată la patru ani). Cele două camere formează
adunarea Stărilor Generale (Staten Generaal).
Partide politici cele mai mari sunt Partidul Popular pentru Libertate și Democrație din
Olanda, Partidul Muncii și Partidul crestin-democrat.
2.1 Prezentarea particularităților Parlamentului Olandez
Olanda este o monarhie constitutionala ereditara, cu un sistem de guvernare parlamentar,
conform constituției intrate în vigoare la 17.02.1983
Parlamentul bicameral este tradiţional în Europa, el fiind determinat de diversitatea socio-
teritorială şi de existenţa unor puternice comunităţi regionale care au impus necesitatea unei
duble reprezentări (una naţională şi una regională) şi a unei proceduri care să implice
participarea a două camere drept garanţii ale protecţiei minorităţilor.

Parlamentul olandei exercita o mare parte a puterii legislative si poate sa controleze si o

parte a activitatii guvernamentale.
Parlamentul Olandei se numeste Statul General si este format din doua camere numite
simplu :Prima Camera si a doua Camera
5
Vedinaş, V., „Câteva aspecte legate de privatizarea funcţiei publice”, Analele Universităţii din Bucureşti,
seria Drept, Bucureşti, 1998. p. 163
 • Prima Camera-este formata din 75 de membrii alesi dintre membrii celor 12 consilii ale
provinciilor
• Camera a doua-reuneste 150 de membrii alesi prin vot direct pentru un mandat de 4
ani.Este considerata mai importanta in comparatie cu prima camera.
Dupa Guvern a doua Camera a Parlamentului are dreptul de a initia legi si dreptul de a le
amenda.In practica 90% dintre propunerile administrative sunt initiate de catre guvern pe care le
trimit ulterior celei de a doua camera a Parlamentului.Propunerile sunt dezbatute in una din cele
29 de comisii,in care parlamentarii isi desfasoara cea mai mare parte a activitatii.Aceste reuniuni
sunt de obicei publice.Fiecare propunere legislativa a Guvernului este dezbatuta cu ministrul
implicat direct.Comisia poate organiza o audiere publica pentru acea propunere.Ca o prima
regula,procesul de vot se realizeaza prin participarea ambelor Camere.Cand o propunere este
acceptata de de a doua cameraa Parlamentului,aceasta este trimisa Primei Camere pentru discutia
pe comisii la acest nivel.In sesiunea plenara Prima Camera ia decizia referitoare la propunere,dar
fara sa faca vreo modificare de continut deoarece legea nu-i da acest drept.Dupa aprobarea in
Parlament,Monarhul confirma propunerea legislativa si o publica in Ziarul National.Se intampla
frecvent ca o propunere legislativa sa devina lege dupa dezbateri destul de lungi care uneori
dureaza cativa ani.
Atunci cand propunera porneste de la Statul General procedura este aproximativ
asemanatoare desi nu in totdeauna Guvernul poate sa intervina in dezbaterile parlementare.In
afara de rolul sau important in procesul legislativ ,principala componenta a Statului General este
aceea de monitorizare a Guvernului pe care o exercita in diverse forme.
Parlamentul poate interpela membrii Guvernului fie in scris fie oral,direct,poate initia
cercetari parlamentare,formarea de comisii si poate propune motiuni.
Cea mai importanta functie a Primei Camere a Parlamentului olandez este competenta de
a revizui si de a controla .Aceasta inseamna ca deciziile celei de a doua Camera pot fi analizate
de Prima Camera.
Daca membrii celei de a doua Camera sunt in mare parte profesionisti,cei din prima
Camera nu au o pregatire speciala iar pozitia in Camera implica o activitate suplimentara pentru
care primesc diurne pentru perioada pe care se desfasoara activitatea.Seful Camerei primeste un
salariu fix.
Pentru desfasurarea activitatii, parlamentarii sunt ajutati de 29 de comisii permanente.In
principal seful celei de a Doua Camera decide numarul membriilor din fiecare comisie
permanenta,actiune pentru care seful Camerei consulta Prezidiul Camerei si partidele politice.
In afara acestora se pot constitui si Comisii speciale,cum ar fi cea de determinare a
nivelului cheltuielilor Guvernului,comisii pentru dezbaterea unor probleme specifice
constitutionale,politice,administrative.In ultimii ani numarul lor a fost redus foarte mult de la 50
la 5 comisii speciale.
Prima Camera a Parlamentului are constituite 19 comisii pemanente si doua comisii
speciale.Deciziile in legatura cu marimea si competenta acestora sunt luate urmand aceeasi
procedura ca si pentru a doua Camera.
In desfasurarea activitatii,Camerele sunt sustinuta de un Secretar si echipa lui.Fiecare
secretar este numit de Camera si nu poate fi membru al Statului General.El este reponsabil
pentru pregatirea ,redactarea deciziilor Camerei si pentru obtinerea avizelor tehnice de procedura
,pentru asistarea sefilor camerelor,prezidiului si comisiilor.Fiecare comisie este asistata de un
secretar sau adjunctul sau.Secretarul celei de a doua Camera nu este numai seful Biroului sau dar
si cel care sustine din punct de vedere organizatoric camera,urmarind toate serviciile de
secretariat ,libraria parlamentara,serviciile de stenografie.In desfasurarea acestor activitati sunt
implicati in total 400 angajati,pentru a doua camera,in timp ce pentru prima numarulul
personalului este mai mic.6
2.2 Institutia sefului statului in Olanda
Potrivit unei axiome a dreptului public, devenită aproape dogmă, statul nu poate fi
conceput fără un şef, oricât de simbolic ar fi rolul acestuia în unele sisteme politice.
În dreptul public modern, analiza instituţiei şefului de stat este strâns legată de forma de
guvernământ, noţiune prin care se răspunde în mod obişnuit la întrebarea: cine exercită puterea
suverană în stat: o singură persoană (monocraţia), un grup de persoane (oligarhia) sau poporul,
prin reprezentanţii săi aleşi (democraţia)?
Astfel, şeful de stat a cunoscut şi cunoaşte fie organizări unipersonale, fie organizări
colegiale, cei care au ocupat sau ocupă această înaltă demnitate statală fiind numiţi preşedinţi,
regi, principi, regenţi, emiri, împăraţi, etc.
În statele organizate pe principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, sistemul statal este
construit pe cele trei mari puteri, puterea legiuitoare, puterea executivă şi puterea judecătorească,
şeful statului fiind încadrat de regulă, în puterea executivă.
Explicarea instituţiei şefului de stat trebuie realizată în funcţie de structura executivului şi
de locul şefului de stat în acest executiv, loc ce exprimă şi relaţia popor, parlament, şef de stat.
Privind forma de guvernământ ca modalitatea în care sunt constituite şi funcţionează
autorităţile publice o raportăm, de principiu, la trăsăturile definitorii ale şefului de stat şi la
raporturile sale cu puterea legiuitoare.

6
Parlamentul Olandei http://www.scribd.com/doc/30379210/Parlamentul-Olandei-vs-Parlamentul-
Germaniei#download
 Treptat, noţiunea a dobândit şi semnificaţia definirii Statului din punctul de vedere al
modului de desemnare a conducătorului său şi a legăturilor acestuia cu celelalte autorităţi statale.
Semnificaţia funcţiei de şef al Statului pentru administraţie, îndeosebi în cadrul monarhiilor
constituţionale, poate fi avută în vedere sub trei aspecte. În primul rând, chiar dacă atribuţiile
sale nu sunt decât pur reprezentative, el are un rol important în relaţiile externe, rol integrat
într-o manieră sau alta în administraţia care l-a însărcinat cu această competenţă.
Posibila sa intervenţie în procedura legislativă constituie o verigă, uneori esenţială, a unui
sistem în cadrul căruia buna funcţionare cade în sarcina unui secretariat alguvernului,
indiferent de denumirea exactă şi poziţia acestui din urmă organism.
În sfârşit, şeful statului, prin stabilitatea funcţiei sale şi autoritatea sa morală, reprezintă,
uneori, alături de armată, celălalt pilon important al aparatului de stat, pe care mecanismele
democraţiei parlamentare sunt însărcinate să-l anime şi să-l facă să funcţioneze într-un sens
liberal.
In monarhia constitutionala, ca in cazul Olandei, avantajul acestui mod de desemnare a
şefului de stat constă în asigurarea unei serioase stabilităţi la vârful Statului şi în faptul că este
vorba despre o persoană total depolitizată. Totuşi, acest lucru nu este valabil decât ţinând cont
în acelaşi timp de personalitatea monarhului şi de conjunctura politică, ca şi de voinţa sau lipsa
de voinţă a partidelor politice de a face din chestiunea monarhică o chestiune politică.
Referitor la succesiune, se consacră principiul primului născut legitim, art.25 din Constituţia
OLANDEI.
Rolul politic al şefului de stat se reduce deci la posibilitatea de a permite clasei politice să
beneficieze de sfaturile unui bărbat (sau unei femei) ce dispune de o experienţă politică fără
egal, rol care îi permite să influenţeze direct alegerea şefului guvernului, în caz de criză
guvernamentală gravă care apare mai frecvent în OLANDA.
În ce priveşte intervenţia în activitatea legislativă a şefului de stat, sancţionarea, ratificarea
sau promulgarea unei legi nu conferă şefului de stat decât o putere nominală de refuz, cu variaţii
nesemnificative. Totodată, Constituţia OLANDEI precizează că proiectele de legi pot fi iniţiate
de către Regină în numele său sau de Camera inferioară a Parlamentului
În OLANDA, puterea suveranului astfel cum rezultă din Constituţie, se aseamănă net cu cea
specifică monarhiei britanice, aspect pe care practica de Stat îl confirmă.
În ce priveşte puterea executivă, aceasta aparţine reginei şi minştrilor, cu deosebirea că
regina nu este responsabilă pentru actele sale dar miniştrii sunt. Atât primul-ministru cât şi
ceilalţi miniştri sunt numiţi şi revocaţi prin decret regal.
La întrebarea dacă Regele conduce cu adevărat, răspunsul este însă negativ, deoarece,
miniştrii formează Consiliul de Miniştri, prezidat de Primul-ministru, care determină politica
generală a Guvernului. Membru al Guvernului, monarhul sancţionează actele acestuia, trebuind
să fie informat, dar nu să se implice în elaborarea lor. Cu ocazia deschiderii sesiunii
parlamentare şi pronunţării discursului tronului, expunând politica Guvernului, este prezentat
programul Primului-ministru şi al Consiliului.
Legile şi decretele sunt semnate de regină şi contrasemnate de primul-ministru sau de
miniştri. Suveranul dispune de un drept de veto, sau în orice caz, de dreptul de a cere o a doua
deliberare asupra legilor, deşi Constituţia nu conţine precizări cu privire la acest drept.
2.3 Administratia publica centrala
Problema tradiţională pe care o ridică orice organizare administrativă este aceea de a şti
dacă sarcinile de îndeplinit vor fi încredinţate unei singure administraţii de Stat sau dacă
acestea vor fi distribuite între mai multe organisme, dispunând fiecare de autorităţi proprii,
pentru diferite porţiuni din teritoriu.
În mod obişnuit, identificăm o administraţie de stat şi o administraţie locală.
La nivelul Statului vom distinge:
a). organisme administrative centrale reprezentate de structuri guvernamentale şi structuri
ministeriale;
b). organisme administrative specializate şi
c). organisme administrative periferice (serviciile exterioare sau deconcentrate). La nivel
local vom identifica autorităţi locale de bază şi autorităţi locale intermediare.
Dacă examinăm organizarea şi funcţionarea guvernelui olandez dupa criteriul
reglementării constituţionale, distingem ca Constituţia Olandei reglementează pe larg aceste
aspect.
Puterea executivă aparţine reginei şi cabinetului. Premierul şi miniştrii sunt numiţi şi
revocaţi prin decret regal. Structura administraţiei olandeze are în vedere caracterul unitar al
statului şi descentralizarea executivului local.
În Olanda, Primul-Ministru, precum şi ceilalţi membri sunt numiţi prin decret regal,
contrasemnat chiar de Primul-Ministru, fapt care constituie o inadvertenţă juridică.
Autorităţile publice sunt constituite în trei nivele, administraţia de stat, cea a provinciilor,
precum şi cea municipală.
Consiliul de miniştri este format din premier, care prezidează şedinţele, şi miniştri. Faţă de
executiv operează principiul responsabilităţii colective, dar fiecare ministru răspunde şi personal
în faţa parlamentului.
Autorităţile provinciale şi municipale sunt subiect al supravegherii statului, iar un comisar
regal supraveghează, la nivelul provinciei, modul de aplicare a directivelor emise de guvern.
 Autorităţile locale se bucură de o mare autonomie şi treptat li se atribuie noi şi sporite
responsabilităţi, experimentate la acest nivel şi care contribuie, astfel, la dezvoltarea dreptului
administrativ.
Adunările provinciale şi consiliile municipale sunt alese pe patru ani, iar primarii sunt
numiţi prin decret regal. Tot prin acest act pot fi anulate deciziile organelor locale contrare legii.
La nivel local şi provincial anumite impozite revin acestor autorităţi.
În anumite state, serviciile şefului de Guvern se constituie într-un minister, având un
ministru în fruntea sa. In OLANDA, Ministerul afacerilor generale este coordonat direct de către
Primul-ministru. In OLANDA, competenţa pentru stabilirea reglementărilor generale referitoare
la funcţia publică aparţine Ministerului de Interne ocupindu-se şi de eventualele negocieri
salariale cu organismele reprezentative ale funcţionarilor.
În OLANDA, anumite servicii centrale ale statului nu se află la Haga, ci în alte oraşe.
Putem menţiona cu titlu de exemplu, Serviciul de înmatriculare al vehiculelor şi cel al taxelor
asupra vehiculelor automobile, care se situează la 100 km. de Haga.
Serviciile exterioare sau deconcentrate ale administraţiei sunt acele servicii (birouri, sub-
direcţii, direcţii) integrate în ierarhia administraţiei ministeriale, dar repartizate pe ansamblul
teritoriului, în funcţie, mai ales, de densitatea populaţiei etc.
Autonomia locală, mai ales într-un stat unitar, nu poate fi concepută decât în anumite
limite. Aceste limite sunt inerente, unele având o determinare economică obiectivă, iar altele
fiind determinate de considerente politice.
Autonomia locală nu poate fi realizată decât în cadrul principiilor statului de drept,
principiul autonomiei locale fiind chiar unul dintre acestea. De aici, legătura organică care
trebuie să existe între autonomia locală şi lege, între interesele locale şi interesele naţionale
exprimate prin lege. Aşa se explică de ce în toate ţările democratice, la nivelul unităţii
administrativ-teritoriale cu gradul cel mai mare de extensie se află un reprezentant al Statului,
mai exact al executivului, cu rolul de a veghea asupra aplicării legii de către autorităţile
administraţiei publice locale, inclusiv ale comunităţilor autonome. In OLANDA, Comisarul
Reginei este Reprezentantul Guvernului în teritoriu7

3. PRINCIPIILE ORGANIZARII ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE IN

OLANDA

Structura administraţie în Olanda este trasată de principiul statului unitar descentralizat.

Autorităţile publice sunt organizate pe trei nivele – administraţia destat, administraţia

7
Dana Apostol Tofan, Institutii administrative europene, note de curs, Bucuresti, 2008, p. 16- 40
provinciilor şi administraţia municipalităţilor. Autorităţile provinciale sunt subiect al
supravegherii statului, însă cu toate acestea, ele se bucurăde o mare libertate. Noile
responsabilităţi pentru administraţie sunt introduse, înmajoritatea cazurilor, la nivel local. Pe
lângă autorităţile locale, mai există şicorporaţiile profesionale, care din punct de vedere
organizatoric sunt la acelaşi nivelcu municipalităţile şi sunt subiectul supravegherii de către
autorităţile provinciale şi destat.În 1851 vor fi adoptate legile privind provinciile şi comunele
prin care va fireglementată autonomia acestora, ele având un statut asemănător cu cel actual.
Actuala Constituţie a Olandei, adoptată în 1983, stabileşte fundamentele autonomiei locale
şireglementează şi principiul subsidiarităţii.În Olanda se remarcă tendinţa de fuziune a
comunelor, pentru creştereaeficienţei şi eficacităţii administraţiei locale de bază, observându-se
astfel că de lanumărul de 1200 de comune câte existau în 1851, astăzi s-a ajuns la 636.8
Comuna (neerlandeză gemeente) este cea mai mică diviziune administrativă a Olandei.
Mai multe comune formează o provincie.
Comunele au fost creeate de Napoleon, care căuta să unifice diviziunile administrative in
Imperiul său. În 1811, fiecare comună olandeză trebuia să aibă un minim de 500 locuitori. În
ultimele decenii administrația olandeză a realizat reducerea numărului comunelor printr-o serie
de fuziuni, numărul acestora fiind redus până la 441, la 1 ianuarie 2009.
Legea fundamentală (Grondwet) și Codul Comunelor (Gemeentewet) fixează cadrul de
funcționare, precum și drepturile și obligațiile administrației.
Fiecare comună este condusă de un consiliu municipal ales prin sufragiu direct odată la 4
ani. Numărul consilierilor (raadsleden) depinde de numărul de locuitori, fiind de minim nouă și
de maxim patruzeci și cinci (Amsterdam, Rotterdam, Haga și Utrecht). Ședințele consiliului sunt
publice.
Aleșii sunt în general membrii fie ai unei filiale locale a unui partid politic național, fie
membrii ai unui partid politic local.
Primarul (burgemeester) este propus de către ministrul de interne și numit de către coroana
olandeză prin decret regal, pe o perioadă de șase ani. Primarul prezidează consiliul, fără a face
parte însă din acesta. Este asistat de adjuncți (wethouders) numiți de către consiliu. Numărul
adjuncților depinde de numărul de locuitori ai comunei.
Există mai multe tipuri de comune în funcșie de numele acestora:
comune formate dintr-un oraș sau sat mai important, ce a dat numele comunei, și o
serie de alte localități adiționale; de exemplu: comuna Utrecht, este formată din orașul propriu
zis Utrecht și satele De Meern, Haarzuilens, Vleuten.

8
Melinda Sasz, Sisteme administrative comparate, suport de curs, univ. din Petrosani, 2008, p. 25
 comune cu nume dublu, ale căror cele mai importante localități sunt cele două care au dat
numele comunei;de exemplu: comuna Pijnacker-Nootdorp, este formată din satele Pijnacker și
Nootdorp.
comune formate din mai multe localități, dar numele comunei nu este dat de nici una
dintre acestea; de exemplu: comuna Smallingerland este formată din orașul Drachten și
localitățile limitrofe Boornbergum, De Tike, De Veenhoop, De Wilgen, Drachtstercompagnie,
Goëngahuizen, Houtigehage, Kortehemmen, Nijega, Opeinde, Oudega, Rottevalle și Smalle Ee.9

Bibliografie
1. Dana Apostol Tofan, Institutii administrative europene, note de curs, Bucuresti, 2008
2. Dana Apostol Tofan, „Instituţii administrative europene”, C.H. Beck, Bucureşti, 2006
3. Melinda Sasz, Sisteme administrative comparate, suport de curs, univ. din Petrosani,
2008
4. Danielle Bossaert, Christoph Demmke, Koen Nomden , Robert Polet, Funcţia publică în
Europa celor cincisprezece: Noi tendinţe şi evoluţii, European Institute of Public
Administration/ Institut européen d’administration publique Maastricht, the Neth,2001
5. Tarile de jos http://ro.wikipedia.org/wiki/Olanda
6. Comunele Olandei http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunele_Olandei
7. Olanda http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/stiinta-administratiei/olanda-geografie-
272076.html
8. Parlamentul Olandei http://www.scribd.com/doc/30379210/Parlamentul-Olandei-vs-
Parlamentul-Germaniei#download

9
Comunele Olandei http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunele_Olandei