Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Obligaţia - în sens larg – este acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului
activ creditor de a cere subiectului pasiv determinat debitor şi căruia îi revine îndatorirea
corespunzătoare de a da, a face sau a nu face ceva sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de
neexecutare de bună voie.
Din punct de vedere al creditorului - raportul de obligaţie apare ca un drept de creanţă.
Din punct de vedere al debitorului – apare ca o datorie.
Clasificarea obligaţiilor
3. Obligaţii
a. de rezultat sau determinate – acestea sunt strict precizate sub aspectul obiectului şi
scopului urmărit, debitorul se obligă să atingă rezultatul stabilit ( neatingerea rezultatului =
debiturul este în culpă ),
b. de mijloace, de preferinţă sau diligenţă – îndatorirea de a pune toată diligenţa necesară
pentru ca rezultatul dorit să se realizeze( exemplu: fapta medicului) ( neatingerea rezultatului
= debitorul nu este în culpă ).
4. după sancţiune
o obligaţii perfecte – se bucură integral de sancţiune juridică, adică creditorul poate
apela la forţa de constrângere dacă aceasta nu se execută de bună voie
o obligaţii imperfecte – nu se mai poate cere executarea silită, dar de îndată ce au
fost executate debitorul nu mai cere dreptul să pretindă restituirea prestaţiei ( nu
se confundă cu obligaţia morală )
5. după opozabilitate
o obligaţiile reale ( proper rem ) – apar ca un accesoriu al unui drept real ca
adevărate sarcini ce incubă titularului unui drept real ( obligativitatea
proprietarilor de terenuri agricole de folosire raţională, de îmbunătăţire funciară )
o obligaţiile opozabile terţilor ( scriptae in rem ) sunt strâns legate de posesia
bunului, iar creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât dacă
posesorul actual al lucrului va fi obligat să respecte acel drept.
IZVOARELE OBLIGAŢIILOR
Definiţie: Prin izvor de obligaţii se înţelege acel fapt juridic care dă naştere unui raport juridic de
obligaţii.
Izvoarele obligaţiilor generează drepturi subiective – drepturi de creanţă cărora le corespund
obligaţii.
Clasificarea lor:
o contractul
o cvasicontractul
plata nedatorată
gestiunea de afaceri
îmbogăţirea fără just temei
o delictul
o cvasidelictul
o legea
CONTRACTUL
Definiţie – art. 942 C cere “ acordul de voinţă între două sau mai multe persoane, pentru a
constitui sau a strânge între dânşii raporturi juridice ”.
Termenul de contract este sinonim cu termenul de convenţie.
Încheierea oricărui contract este liberă – se vorbeşte în acest sens de “ principiul libertăţii de
voinţă în materia contractelor ”.
Voinţa juridică va trebui să respecte legile care interesează ordinea publică.
CLASIFICAREA CONTRACTELOR
ÎNCHEIEREA CONTRACTELOR
OFERTA DE A CONTRACTA
OFERTA ŞI ANTECONTRACTUL
( promisiunea de a contracta)
ACCEPTAREA OFERTEI
EFECTELE CONTRACTULUI
INTERPRETAREA CONTRACTULUI
Interpretarea este operaţiunea prin care se determină înţelesul exact al clauzelor contractului, prin
cercetarea manifestării de voinţă a părţilor în strânsă corelaţie cu voinţa lor internă.
Reguli de interpretare a contractelor.
a. prioritatea voinţei reale a părţilor – Codul Civil precizează că “ interpretarea contractelor se
face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”,
b. clauzele obijnuite într-un contract se subânţeleg deşi nu sunt exprese într-însul,
c. contractul obligă nu numai la ceea ce este expres într-însul, ci la toate urmările, ca echitatea,
obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura ei.
Reguli speciale de interpretare.
1. art.982 Cod Civil – “ toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se
fiecărei înţelesul ce rezultă din întreg ”
2. clauzele îndoielnice se interpretează în sensul care reiese din natura contractului ( art. 979 ),
3. clauzele îndoielnice se interpretează în înţelesul în care ele pot produce un efect ( art. 978 ),
4. dacă rămân îndoieli – se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul.
a. Contractul se interpretează în folosul celui care s-a obligat – in dubio pro reo – ( art.
983 )
“ Convenţiile n-au efect între părţile contractante ” ART. 973 Cod Civil.
Vezi:
o părţi,
o terţi,
o avânzii cauză ai părţilor.
SIMULAŢIA
i. Excepţia de neexecutare a contractului – este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre
părţile contractului, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care
pretinde această executare să-şi execute propriile obligaţii.
Temeiul juridic const în reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor fiecare dintre obligaţiile
reciproce este cauza juridică a celeilalte, implică simultaneitatea de executare a acestor obligaţii.
Aceasta este o sancţiune specifică.
ii. Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor.
a. Rezoluţiunea este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractelor sinalagmatice, constând
în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului.
Rezoluţiunea nu operează de drept; partea îndreptăţită trebuie să se adreseze instanţei
judecătoreşti cu o acţiune în rezoluţiune.
Ea poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să se execute
contractul.
Condiţiile rezoluţiunii.
- una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţiile ce-i revin
- neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia
- debitorul obligaşiei neexecutate să fi fost pus în întârziere, în codiţiile prevăzute de lege.
Părţile obijnuiesc să prevadă în contractul încheiat, anumite clauze privind rezoluţiune pentru
neexecutare.
Clauzele contractuale exprese privind rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea poartă
denumirea de pacte comisorii.
Efectele rezoluţiunii
o Repunerea în situaţia anterioară încheierii contractului, restituindu-şi una alteia tot
ceea ce şi-au prestat în temeiul contractului desfiinţat.
o Partea care şi-a executat obligaţia este îndreptăţită la despăgubiri.
b. Rezilierea contractelor.
- rezoluţiunea se aplică în caz de neexecutare a unor contracte cu executare instantanee.
- rezilierea se aplică cu executare succesivă.
Rezoluţiunea desfiinţează retroactiv contractul.
Rezilierea desfiinţează contractul pentru viitor.
RISCUL CONTRACTULUI
Riscul contractului îl suportă acea parte care avea calitatea de proprietare al lucrului la momentul
pieirii fortuite a acestuia – res perit domino.
Pentru contractele de vânzare cumpărare – riscul contractului îl va suporta cumpărătorul,
deoarece el a devenit proprietarul lucrului prin simplul fapt al încheierii contractului, chiar dacă bunul
nu îi fusese predat.
El va trebui să achite preţul lucrului pierit către vânzător.
Regula aici este – res perit creditor. Regula se aplică pentru bunurile certe – prin care
transmiterea proprietăţii se realizează în momentul încheierii contractului.
Pentru lucrurile de gen – transferul se realizează odată cu predarea către cumpărător, deoarece
atunci se realizează individualizarea.
Dacă până la predare intervine o imposibilitate de executare, riscul contractului va fi suportat de
debitorul obligaţiei imposibil de executat adică de vânzător.
Ceea ce este caracteristic pentru actul unilateral de voinţă ca izvor de obligaţii este faptul că
simpla şi unica voinţă de a se angaja din punct de vedere juridic manifestată de către o persoană, este
suficientă pentru a da naştere unei obligaţii a acestuia, fără a fi necesară o acceptare din partea
creditorului.
Se admite, că de îndată ce voinţa unilaterală generatoare de obligaţii a fost manifestată, ea devine
irevocabilă, nemaiputând deci să fie retractată de către autor.
Cazuri de acte juridice unilaterale – ca izvor de obligaţii.
a. promisiunea publică de recompensă
b. promisiunea publică de prevenire a unei lucrări, în caz de reuşită la un concurs
c. oferta de purgă a imobilului ipotecat
d. oferta de a contracta
e. titlurile de valoare
f. gestiunea intereselor altuia
g. contractul în folosul altuia
FAPTUL JURIDIC CA IZVOR DE OBLIGAŢII
Este o operaţie ce constă în aceea că o persoană intervine, prin fapta sa voluntară şi unilaterală şi
săvârşeşte acte materiale sau juridice în interesul altei persoane, fără a fi primit mandat din partea
acesteia.
Persoana care intervine este – gerant
Persoana pentru care se acţionează este – gerat
Condiţiile gestiunii
- obiectul gestiunii: - acte materiale ( repararea unui bun al geratului ), - acte juridice ( plata
unor taxe şi impozite )
actele de gestiune nu trebuie să depăşească limitele unui act de administrare
- gestiunea – să fie utilă geratului să-i fie folositoare ( să se evite o pierdere patrimonială )
- atitudinea părţilor faţă de actele de gestiune – geratul să fie complet străin de operaţia pe care
gerantul o săvârşeşte în interesul său.
Gerarea se face fără ştirea proprietarului
- gerantul trebuie să acţioneze cu intenţia de a gera interesele altuia.
Actele de gestiune trebuie să fie efectuate cu intenţia de a-l obliga pe gerat la restituirea
cheltuielilor.
Capacitatea părţilor
Obligaţiile gerantului.
- obligaţia de a continua gestiune începută până ce gerantul sau moştenitorii săi vor fi în
măsură să o preia
- în efectuarea actelor de gestiune să depună diligenţa unui bun proprietar
- de a da socoteală gerantului cu privire la operaţiile efectuate
Obligaţiile geratului
- va fi obligat a îndemniza pe gerant pentru toate cheltuielile necesare utile pe care le-a făcut
- faţă de terţi gerantul va fi ţinut să execute toate obligaţiile decurgând din actele încheiate în
numele sîu de gerant.
Reprezintă executarea de către o persoană a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a făcut-o
fără intenţia de a plăti datoria altuia.
- cel ce a efectuat plata – solvens
- cel ce a primit-o – accipiens
Prin efectuarea unei plăţi nedatorate se naşte un raport juridic în temeiul căruia solvensul devine
creditorul unei obligaţii de restituire a ceea ce el a plătit iar accipientul este debitorul aceleiaşi
obligaţii.
Codul Civil în vigoare nu prevede un text pentru consacrarea principiului restituirii îmbogăţirii
fără justă cauză.
Definiţie: Faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului
altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
Deşi din acest fapt juridic se naşte obligaţia pentru cel care îşi vede mărit patrimoniul său de a
restitui, în limita măririi, către cel care şi-a diminuat patrimoniul.
Acţiunea prin care se pretinde restituirea se numeşte – actio de in rem verso - .
Condiţiile
- mărirea unui patrimoniu
- micşorarea unui patrimoniu
- existenţa unei legături de cauzalitate între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt
- inexistenţa unui temei juridic al măririi unui patrimoniu pe seama altuia
Art. 998 Codul Civil prevede că „ orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă
pe acele din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara ”
Art. 999 „ omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi prin
acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa ”
Condiţiile răspunderii
Se cer întrunite cumulativ:
- existenţa unui prejudiciu
- existenţa unei fapte ilicite
- existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu
- existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în:
intenţia
neglijenţa
sau imprudenţa cu care a acţionat
- existenţa capacităţii delictuale a celui ce a săvârşit fapta ilicită
Prejudiciul constă în rezultatul, în efectul negativ, suferit de o anumită persoană, ca urmare a
faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.
Despăgubirea care se acordă este întodeauna patrimonială
Dacă prejudiciul poate fi evaluat în bani, el este un prejudiciu patrimonial.
Dacă prejudiciul nu este succeptibil de evaluare bănească, el este un prejudiciu moral ( onoare,
demnitate, suferinţă de ordin fizic provocată de accidente )
Repararea prejudiciului
Nimic nu împiedică victima şi pe autorul prejudiciului să convină, prin bună învoială, asupra
întinderii despăgubirilor şi a modalităţilor de reparare a acestuia.
- principiul general este – acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită
autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv ( danenum
emergens ) dar şi beneficiul nerealizat ( lucrum cesaus )
- repararea în natură. Repararea prin echivalent.
În principiu repararea se face în natură, dacă astfel însă nu este posibil, repararea se face prin
echivalent sub forma acordării de despăgubiri
Repararea prin echivalent se poate asigura:
- fie prin acordarea unei sume globale
- fie prin stabilirea unor prestaţii periodice succesive cu caracter viager sau temporar
Fapta ilicită – reprezintă orice faptă prin care, încăcându-se normele dreptului obiectiv, sunt
cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane. Fapta – poate fi omisivă sau omisivă
prin inacţiune
Condiţiile răspunderii
Victima prejudiciului trebuie să facă dovada că prejudiciul a fost cauzat de către animal şi că la
data cauzării prejudiciului se afla în paza juridică a persoanei de la care pretinde plata
despăgubirilor.
Fundamentarea răspunderii
Într-o primă orientare – răspunderea se bazează pe vină
A doua orintare – afirmă existenţa unei răspunderi obiective, independente de orice vină, chiar
prezumată a proprietarului
Condiţiile răspunderii
Ruina edificiului a fost cauzată de lipsa de întreţinere ori de un viciu de construcţie
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general
Art. 1000 al 1 Codul Civil „ suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta
persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră ”
Legea se referă nu numai la lucrurile mobile ci şi la imobile, fără distincţie dacă acestea, prin
natura lor, sunt sau nu potenţial periculoase, fără distincţie dacă au sau nu au un dinamism
propriu, ori dacă au produs prejudiciul fiind în mişcare, sau aflându-se în staţionare.
Fundamentarea răspunderii
Tendinţa generală este afirmarea, din ce în ce mai hotărâtă, a concepţiei potrivit căreia
răspunderea pentru lucruri este o răspundere obiectivă, independentă de vina celui ce are paza
juridică, întemeiată pe simplul raport de cauzalitate dintre „ fapta lucrului ” şi prejudiciu.
EFECTELE OBLIGAŢIILOR
Efectul oricărei obligaţii este dreptul pe care acesta îl conferă creditorului de a pretinde şi de a
obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care el este obligat
CONDIŢIILE PLĂŢII
Cine poate face plata ? principiul general este – oricine poate face plata.
Poate fi achitată de orice persoană interesată chiar şi de o persoană neinteresată.
În primul rând poate face plata:
o debitorul ( personal sau prin reprezentant )
o persoana ţinută alături de debitor ( codebitor )
o pentru debitor ( fidejusorul )
o de orice persoană interesată sau o persoană neinteresată
Pata este un act juridic.
Data plăţii – se face plata când datoria a ajuns la scadenţă, adică a devenit exigibilă.
Dacă e cu termen – se face termenul stabilit de părţi.
Pentru obligaţiunilecu execuţie imediată – plata se face la momentul naşterii raportului juridic.
Imputaţia plăţii – dacă un debitor are faţă de acelaşi creditor mai multe datorii.
Imputaţia plăţii se face prin acordul părţilor.
Apoi ea poate fi făcută numai de una din părţi – fie numai de degitor, - fie numai de creditor.
În lipsa convenţiei, primul care poate decide asupra cărei obligaţii se impută plata efectuată este
debitorul.
Plata are drept efect liberarea debitorului de obligaţia asumată.
Dacă creditorul refuză plata – debitorul poate să-i facă creditorului oferta reală urmată de
consemnaţiune.
Ca efecte – oferta reală urmată de consemnaţiune este liberatorie pentru debitor întocmai ca o
plată.
Dacă debitorul nu execută de bună voie obligaţia ( nu efectuează plata ), creditorul va cere
executarea silită, care se efectuează tot în natură ( numai dacă nu este posibil de făcut în natură se trece
la executarea ei prin echivalent ).
Dacă obligaţia are ca obiect o sumă de bani executarea ei în natură este întodeauna posibilă.
Practica judecătorească a creat un mijloc de constrângere a debitorului la executarea în natură şi
anume daunele cominatorii.
Daunele cominatorii constau într-o sumă de bani pe care debitorul trebuie să o plătească pentru
fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei.
Nu se aplică obligaţiilor ce au ca obiect sume de bani deoarece acestea produc dobânzi în caz de
întârziere.
Dacă debitorul nu poate executa exact obligaţia, creditorul are dreptul la desdăunare.
Aceste desdăunări reprezintă – echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a
neexecutării necorespunzătoare de către debitor.
Ele se numesc despăgubiri sau daune interese.
Executarea indirectă a obligaţiei de a pretinde şi de a obţine de la debitor echivalentul
prejudiciului pe care l-a suferit, ca urmare a neexecutării, executării întârziate sau necorespunzătoare a
obligaţiei asumate.
Categorii de despăgubiri ( daune interese ):
- despăgubiri moratorii – reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul ţl suferă ca
urmare a executării cu întârziere a obligaţiei.
- Despăgubiri compensatorii – reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru
neexecutarea totală sau parţială a obligaţiei.
Despăgubirile moratorii se pot acumula cu executarea în natură a obligaţiei.
Despăgubirile compensatorii nu pot fi cumulate cu această executare ( ele au menirea de a
înlocui ).
Suntem în prezenţa unei obligaţii de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită. Ea îşi
are temeiul în ? unui fapt ilicit cauzator de prejudicii caz în care suntem în prezenţa unei
răspunderi civile delictuale.
Dar îşi poate avea temeiul în nerespectarea unei obligaţii născute dintr-un contract caz în care se
numeşte răspundere contractuală.
Răspunderea civilă delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile.
Răspunderea civilă contractutală este o răspundere cu caracter derogator.
Evaluarea judiciară – Codul Civil ( art. 1084 – 1086 ) stabileşte principiile pe baza cărora se
realizează evaluarea despăgubirilor de către instanţă.
a. prejudiciul suferit de creditor datorită neexecutării, executării cu întârziere sau executare
necorespunzătoare a obligaţiei trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită ( domnum emergens )
şi câştigul nerealizat ( lucrum cesaris )
b. art. 1085 Codul Civil „ debitorul nu răspunde decât de daunele interese care au fost prevăzute,
sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neândeplinirea nu provine din dolul său
”
Debitorul va fi ţinut să repare numai prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului.
c. Este reparabil numai prejudiciul direct, care se găseşte în legătură cauzală cu faptul care a
generat neexecutarea contractului. Nu-s supuse reparării prejudiciile indirecte.
1. Cesiunea de creanţă – este o convenţie prin care un creditor transmite o creanţă a sa unei alte
persoane.
Creditorul care transmite se numeşte cedent.
Persoana care dobândeşte creanţa este cesionar.
Prin cesiune se transmite creanţa pe care cedentul o are faţă de debitorul cedat.
Codul Civil reglementează cesiunea de creanţe în materia vânzării cu titlu oneros.
Ea poate fi făcută şi printr-un contract de donaţie cu titlu gratuit.
a. între părţi din momentul realizării acordului de voinţă creanţa se transferă către cesionar.
Cesionarul devine creditor în locul cedentului.
b. Faţă de terţi cesiunea produce efecte numai din momentul notificării făcută prin intermediul
executorilor judecătoreşti sau al acceptării de către debitorul cedat prin înscris autentic.
Faţă de debitorul cedat produce efect şi dacă se realizează prin înscris sub semnătură privată.
Dacă cesiunea de creanţă se face cu titlu oneros se naşte în sarcina cedentului obligaţia de
garanţie.
Garanţia cuprinde obligaţia cedentului de a răspunde de existenţa actuală a creanţei şi a
accesoriilor sale.
Cedentul nu răspunde de drept de solvabilitatea debitorului cedat.
2. Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei.
Este un mijloc de transmitere legală sau convenţională a dreptului de creanţă cu toate garanţiile
şi accesoriile sale, către un terţ care a plătit pe creditorul iniţial, în locul debitorului subrogaţia
poate fi în temeiul legii sau prin convenţia părţilor.
Indiferent de izvor efectele obligaţiei sunt aceleaşi.
Subrogaţia legală – potrivit art. 1108 Codul Civil subrogaţia operează de drept în următoarele
cazuri:
- în folosul aceluia care, fiind el însuşi creditor, plăteşte altui creditor, ce are preferinţă.
Primul creditor, plătind pe cel cu rang preferenţiat se subrogă în drepturile acestuia şi va putea
aştepta până ce prin vânzarea bunului vor putea fi acoperite ambele creanţe şi cea pe care a plătit-
o pentru creditorul cu rang preferenţial şi propria sa creanţă.
- În folosul aceluia care dobândind un imobilplăteşte creditorilor cărora acest imobil era
ipotecat.
- In folosul aceluia care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei are interes de a o
desface.
- În folosul eredeului ( moştenitor ) beneficiar, care a plătit din starea sa datoriile succesiunii.
- La asigurările de bunuri, asiguratorul se subrogă în drepturile asiguratului despăgubit,
împotriva celui vinovat de producerea pagubei.
Subrogaţia convenţională – prevăzută la art. 1107 Codul Civil „ cînd creditorul, primind plata sa
de la o altă persoană, dă acestei persoane drepturile, acţiunile, privilegiile sau ipotecile sale, în
contra debitorului, această subrogaţie trebuie să fie expresă şi făcută tot într-un timp cu plata –
este consimţită de creditor ”.
Subrogaţia consimţită de debitor – cînd debitorul se împrumută cu o sumă ( de bani )spre a-şi
plăti datoria şi subrogă pe împrumutător în drepturile creditorului.
Efectele subrogaţiei.
Prin subrogaţie, subrogatul dobândeşte toate drepturile creditorului plătit.
Alte efecte:
- Subrogaţia operează numai în măsura plăţii efectuate.
- Când subrogatul este un codebitor solidar, care a plătit întreaga datorie, deci peste partea care
îi revine lui, el va beneficia de garanţiile creanţei nu însă şi de solidaritatea de care a
beneficiat creditorul plătit.
- În toate situaţiile subrogatul are împotriva debitorului şi unele acţiuni proprii care se pot
întemeia pe gestiunea de afaceri, pe îmbogăţirea fără just temei sau pe contractul de mandat.
Novaţia – este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaşie existentă,
înlocuind-o cu o nouă obligaţie.
Felurile novaţiei
a. Novaţia obiectivă – se produce între creditorul şi debitorul iniţial, dar în raportul juridic
obligaţional se schimbă obiectul şi cauza acestuia.
b. Novaţia subiectivă – presupune schimbarea creditorului şi a debitorului raportului juridic de
obligaţie.
Condiţiile novaţiei – art. 1129 Codul Civil “ novaţiunea nu se operează decât între persoane capabile de
a contracta ”, adică persoane care au capacitatea deplină de exerciţiu.
Condiţii specifice:
- existenţa unei obligaţii valabile, care urmează a se stinge prin novaţie, dacă este lovită de nulitate
absolută, ea nu poate forma obiectul unei noutăţi.
- Naşterea unei obligaţii valabile – dacă noua obligaţie nu este valabilă, fiind nulă absolută, raportul
juridic obligaţional nu s-a transformat şi continuă a subzista vechea obligaţie.
- Noua obligaţie să conţină un element nou faţă de vechea obligaţie.
Poate consta în schimbarea părţilor, obiectului sau a cauzei raportului juridic.
- Intenţia părţilor de a nova, de a transforma vechea obligaţie într-una nouă constituie elementul
esenţial al novaţiei.
Delegaţia – este o convenţie prin care un debitor aduce creditorului său angajamentul unui al doilea
debitor, alături de el sau în locul lui.
Debitorul care face delegaţia se numeşte – delegant.
Persoana care se obligă alături de debitor sau în locul acestuia se numeşte – delegat.
Creditorul care primeşte acest angajament se numeşte delegator.
Efectele delegaţiei.
Delegaţia perfectă stinge vechea obligaţie şi o înlocuieşte cu una nouă.
În orice caz, raport dintre creditorul delegatar şi delegat este un raport nou de obligaţie, astfel că el nu va
beneficia de garanţiile vechii creanţe.
Vechiul raport juridic obligaţional s-a transformat într-un raport cu efectele sale specifice.
Delegaţia imperfectă are ca efect faptul că un nou raport de obligaţie este adăugat celui preexistent,
debitorul iniţial ( delegant ) nu este descărcat de obligaţia sa faţă de delegator, dar acesta are un nou
debitor, alături de cel iniţial, delegatul.
A) Compensaţia
B) Confuziunea
C) Darea în plată
D) Remiterea de datorie
E) Imposibilitatea fortuită de executare.
A) COMPENSAŢIA – este modul de stingere a obligaţiilor civile care constaă în stingerea a două
obligaţii reciproce, până la concurenţa celei mai mici dintre ele.
Compensaţia presupune existenţa a două raporturi juridice obligaţionale distincte, în cadrul cărora
aceleaşi persoane sunt creditor şi debitor, una faţă de cealaltă.
Domeniul de aplicaţie – este un mod de stingere a oricăror obligaţii, independent de izvorul lor.
Codul Civil prevede expres totuşi când nu operează compensaţia unor creanţe reciproce ( art. 1147
Codul Civil ).
i. când se pretinde restituirea unui bun ce a fost luat pe nedrept de la proprietar
ii. când se pretinde restituirea unui depozit neregulat, adică a unor bunuri fungibile care au fost date
în depozit şi au fost consumate de depozitar.
iii. Când creanţa este insesizabilă ( exemplu: pensia de întreţinere )
Compensaţia nu poate opera nici în dauna drepturilor dobândite de alte persoane, spre exemplu în cazul
popririi.
Felurile compensaţiei:
- legală – operează în puterea legii
- convenţională – prin convenţia părţilor
- judecătorească – prin hotărârea instanţei de judecată
Efectele compensaţiei
- stinge creanţele reciproce întocmai ca şi plata
- urmează a se stinge şi accesoriile şi garanţiile lor respectiv privilegiile, gajul şi ipoteca
Compensaţia convenţională - va opera prin convenţia părţilor, dacă sunt întrunite condiţiile pentru
compensaţia legală. Efectele sunt aceleaşi.
Compensaţia judecătorească - operează când datoriile reciproce nu sunt lichide sau nu au ca obiect
bunuri fungibile. Efectele sunt aceleaşi.
B) CONFUZIUNEA – constă în întrunirea în aceiaşi persoană, atât a calităţii de debitor cât şi a aceluia
de creditor, în cadrul aceluiaş raport juridic obligaţional.
Domeniul de aplicaţie – se aplică tuturor obligaţiilor independent de izvorul lor. În cazul raporturilor
dintre persoanele fizice operează cu ocazia succesiunii, cînd succesiunea este acceptată pur şi simplu
( nu ca în cazul succesiunii sub beneficiu de inventar ).
Efectele confuziunii – stinge raportul juridic obligaţional cu toate garanţiile şi accesoriile sale.
C) DAREA ÎN PLATĂ – este operaţia juridică prin care debitorul execută către creditorul său o altă
prestaţie decât aceea la care s-a obligat la încheierea raportului juridic obligaţional.
Această schimbare a prestaţiei se face numai cu consimţământul creditorului.
Darea în plată se aseamănă cu novaţia prin schimbare de obiect. Dar în timp ce novaţia operează prin
convenţia părţilor încheiată înainte de plată, darea în plată are loc în momentul efectuării plăţii.
Efecte – stinge datoria întocmai ca şi plata.
D) REMITEREA DE DATORIE – este renunţarea cu titlu gratuit a creditorului de a-şi valorifica creanţa
pe care o are împotriva debitorului său.
Ea nu este un act juridic unilateral.
Ea este un contract – ea presupune şi consimţământul debitorului.
Ea poate fi făcută şi printr-un testament, caz în care ea constituie un legat de liberaţiune.
OBLIGAŢIILE COMPLEXE
Complexitatea obligaţiilor rezultă din aceea că ele pot fi afectate de modalităţi sau din imprejurarea că
ele au o pluralitate de obiecte sau subiecte.
i) Obligaţii afectate de modalităţi sunt termenul şi condiţia
ii) Obligaţii plurale:
a. Cu obiecte multiple
- alternative
- facultative
b. Cu subiecte multiple
- conjuncte ( divizibile )
- solidare
- indivizibile
Termenul.
Este un eveniment viitor şi sigur că se va produce, care afectează fie executarea fie stingerea unei
obligaţii.
Clasificare.
1) Din punct de vedere al efectelor pe care le produce:
a. Suspensiv – indică data la care trebuie îndeplinite obligaţiile asumate de părţi – adică
termenul suspendă executarea obligaţiei până la îndeplinirea unui eveniment viitor şi
sigur
b. Extinctiv – situaţie în care el determină data la care obligaţia se stinge
2) Din punct de vedere al cunoaşterii sau recunoaşterii momentului când se va îndeplini termenul:
a. Termen cert – data împlinirii sale este cunoscută din momentul naşterii raportului juridic
obligaţional
b. Incert – data împlinirii sale nu e cunoscută, dar îndeplinirea acestei date este sigură
3) După izvor:
a. Legal – stabilit de lege ( Decretul 167 / 1958 )
b. Convenţional - prin convenţie
c. Judiciar – fixat de instanţa de judecată ( exemplu: termenul de graţie )
4) În funcţie de persoana care beneficiază:
a. În favoarea creditorului
b. În favoarea debitorului
c. În favoarea ambelor părţi
5) După modul în care a fost precizat în raportul obligaţional, poate fi:
a. Expres – prevăzut direct de părţi
b. Tacit – dedus din natura raportului juridic obligaţional sau alte împrejurări.
Efectele termenului
a) ale termenului suspensiv – nu afectează existenţa obligaţiei, ci numai exigibilitatea sa
Obligaţia există, dar nu este exigibilă.
Exemplu: dacă debitorul execută plata înainte de termen face o plată valabilă şi nu poate cere
restituirea ei.
Împlinirea termenului se numeşte scadenţă
Din acest moment creditorul poate pretinde plata.
b) ale termenului extinctiv – acesta marchează momentul stingerii obligaţiei prin unul din modurile
de stingere cunoscute. Până la împlinirea termenului se produc efectele raportului juridic obligaţional la
împlinirea termenului aceste efecte încetează.
Condiţia.
Este un eveniment viitor şi sigur că se va produce, dar care depinde însăşi existenţa raportului juridic
obligaţional.
Clasificare
i) După efectele sale:
a. suspensivă – când de îndeplinirea ei depinde naşterea raportului juridic obligaţional
b. rezolutorie – când împlinirea ei duce la desfiinţarea retroactivă a raportului juridic
obligaţional.
ii) După cum depinde de realizarea sau nerealizarea evenimentului:
a. Cauzală – realizarea ei depinde de hazard
b. Mixtă – depinde realizarea ei de voinţa unei părţi şi de voinţa unei terţe persoane
c. Potestativă – depinde de voinţa unei părţi.
Condiţia potestativă poate fi:
- pură – când evenimentul viitor şi nesigur care afectează obligaţia depinde exclusiv de voinţa uneia
din părţi a debitorului ( nulă ) sau a creditorului
- pură şi simplă - când evenimentul viitor şi nesigur care afectează obligaţia depinde de voinţa unei
părţi cât şi de un element exterior acesteia
iii) După cum condiţia constă în îndeplinirea sau neîndeplinirea evenimentului, poate fi:
a. Pozitivă – când raportul juridic obligaţional este afectat de un eveniment care urmează să
se îndeplinească
b. Negativă – atunci când raportul juridic obligaţional este afectat de un eveniment ce
urmează să nu se îndeplinească
Condiţia şi sarcina
Sarcina este specifică numai contractelor cu titlu gratuit – liberalităţi şi constă într-o obligaţie de a
da, de a face sau a nu face de depunător gratificatorului.
Sarcina nu afectează existenţa raportului juridic obligaţional, ci stabileşte numai o obligaţie faţă de
una din părţi.
OBLIGAŢIILE PLURALE