COPILĂRIA-UN BASM FĂRĂ SFĂRȘIT

Copilăria este un tărâm magic. Nu știm

când și unde începe sau când și unde se termină.
Ne trezim doar că nu mai suntem copii, că am
ieșit din timpul copilăriei, uneori fără să fi trăit
pe deplin. Copilăria este o lume duioasă, dulce,
lină, fermecată în care orice se poate întâmpla.
La vârsta aceasta suntem cei mai apropriați de
Dumnezeu. Ne putem întâlni oriunde cu un
balaur cu șapte capete sau trei zmei care au răpit
de la palat trei prințese. Ne credem vrăjitori și
totodată credem în sacul moșului, plin de jucării,
credem în iepurașul de Paști, care ascunde
ouălele de ciocolată, frumos colorate în iarbă sau
ne speriem cănd auzim că vine ,,bau-bau``dacă
nu dormim.

1
 Apoi, pe măsură ce trec anii, devenim
maturi, cu multe griji, nu ne mai bucurăm de
ceea ce ni se oferă, zâmbim din ce în ce mai
puțin, devenim mai serioși, fără a mai crede în
frumoasele povești ale bunicilor spuse la gura
sobei. Vom ajunge la vârsta la care vom dori să
aruncăm peste umăr un pumn de speranțe, pentru
a înflori sub mângâierea zânelor și a piticilor cu
bărbi de cleștar.

Copilăria este o perioadă fericită din viața

noastră, plină de culoare și armonie, este lumea
mirifică din care lipsește tristețea. Aici, copiilor
li se citește mereu pe fețe veselia, iar grijile îi
ocolesc cu încăpățânare. În acest tărâm al
fanteziei, buzele lor știu doar să râdă, iar

2
sufletele lor zboară precum fluturii suavi în
lumina caldă a soarelui de primăvară. Inocența
cu care copiii își trăiesc copilăria este asemenea
gingășiei prin care florile gustă din splendoarea
vieții.
Atunci când vorbesc despre copilărie,
primul meu gând este legat de cel mai frumos
lucru pe care îl are orice om pe acestă lume:
mama. Zâmbetul ei cald m-a întâmpinat din
primele secunde de viață. Glasu-i liniștit mi-a
șoptit povești seară de seară și mi-a deschis
drumul spre calea viselor frumoase. Chipul ei
luminos mi-a călăuzit pașii pe tot parcursul
copilăriei. Pentru copilăria mea, mama a fost
pentru mine exact ce înseamnă razele soarelui
pentru petalele plăpânde ale unei flori: viață și
speranță.Sunt mândră și de tatăl meu.
Amândoi sunt nişte părinţi calmi, mă
ascultă de fiecare dată şi încearcă să fie alături
de mine în tot ceea ce fac.

3
 Mama mea este o femeie înaltă, are părul
scurt şi negru. Are ochii căprui şi o privire
blândă, care mă calmează oricât de agitată aş fi.
Atunci când vorbeşte, are o voce plăcută, dar
care inspiră respect. Dintre părinţii mei, mama
este cea care petrece cel mai mult timp cu mine.
Dimineaţa mă duce în fiecare zi la şcoală, iar
după terminarea orelor merg cu ea acasă. De
dimineaţa şi până seara este la fel de veselă şi
plină de viaţă. Cred că nu am văzut-o niciodată
tristă. În tot ceea ce întreprinde mama mea se
implică şi pune suflet.
Tatăl meu este un bărbat înalt, de
constituţie atletică. El este un caracter foarte
puternic, curajos, dar totodată şi foarte sufletist.
Încă din primii ani de viaţă mi-a insuflat şi mie
caracterul lui, astfel că în multe privinţe mă
aseamăn cu el. Chiar dacă uneori îl mai supăr, el
încercă să mă dojenească, dar niciodată nu se

4
supără pe mine mai mult de câteva minute. Tot
timpul mă iartă, iar pentru asta îl iubesc foarte
mult.
Deşi mi-ar face foarte multă plăcere să
petrec mai mult timp cu el, acest lucru nu este
tot timpul posibil din cauza serviciului său.
Chiar dacă este puţin mai sever decât mama,
niciodată nu m-a certat mai mult decât era cazul.
Deşi nu-mi spune în mod concret de multe ori,
tatăl meu mă iubeşte foarte mult şi se asigură că
nu-mi lipseşte nimic. El se bucură foarte mult să
mă vadă bucuroasă şi mulţumită. În timpul liber
obişnuiesc să joc cu el şah, iar el de fiecare dată
mă lasă să câştig deşi este un jucător de şah
redutabil.
Nu ştiu câţi copii pot afirma ca mine că au
cei mai buni părinţi, dar în cazul meu este
adevărat. Nici dacă aş putea, nu aş vrea să-i
schimb cu alţi părinţi. Sunt exact aşa cum îmi
doresc să fie!
Dacă alipesc cuvântului copilărie termenul
bunătate, în fața ochilor minții, precum o icoană,
îmi apare figura blândă a bunicii. Zilele însorite
de vară petrecute cu ea în curtea casei ei, sunt
imagini vii care îmi bucură memoria și mă fac să
zâmbesc. Grija cu care m-a crescut atunci când
stăteam la ea mi s-a întipărit adânc în minte. La
fel și mirosul prăjiturilor delicioase pe care le
5
făcea cu dragoste pentru mine, pe care îl simt și
acum în nări.

Dacă ceva îmi este foarte clar în minte,

acel lucru este că eu nu pot să fac diferența între
mama și bunicile mele .
Ca și mama, bunicile au fost primele
ființe pe care le- am zărit în preajma mea,
agitându -se și alintându-mă și cântându-mi cu
glasuri pe care, la fel ca al mamei mele, le -am
recunoscut și le-am iubit din prima clipa. Cu
părul încărunțit și ochi albaștri sau verzi plini de
dragoste, bunicile nu au lipsit niciodată din viața
mea.
Le iubesc pe bunici chiar și atunci când
vor să pară severe și aspre, când îmi spun că nu
am voie să fac una sau alta, atunci când
frământau aluatul pentru plăcinte sau cozonaci,
atunci când mă luau cu ele în grădina să plantăm
flori.

6
 Este minunat să simți pe lângă iubirea
mamei și pe cea ale bunicilor. O iubire calmă,
așezată,echilibrată și mai presus de orice,
veșnică.
Dacă se întâmpla să nu le pot vedea o vreme,
privirea și glasul lor mă urmăresc oriunde și
parcă o bucățică din sufletul meu nu este cu
mine.
Dragostea lor necondiționată, felul lor
blând de a fi și îngrijorarea lor permanenta
pentru mine, fac din bunicile mele icoane
neprețuite la care mă rog atunci când am nevoie
de ajutor.Știu că întotdeauna ele vor fi acolo ca
să mă apere să mă protejeze, să-mi dea putere.

7
Aș vrea să stea alături de mine până la sfârșitul
sfârșitului și chiar mai mult de atât.
Unul din cei mai cumsecade oameni pe
care îi cunosc este bunicul meu. Bun la suflet,
blând și plin de respect sunt doar câteva dintre
cuvintele care-l descriu. Nu l-am auzit niciodată
ridicând tonul la cineva, cu atât mai puțin la
mine. Întotdeauna mi-a vorbit frumos, iar
vorbele ieșite din gura sa au reprezentat pentru
mine sfaturi prețioase, iar uneori adevărate lecții
de viață.

Ori de câte ori am avut nelămuriri sau am

avut nevoie de o persoană care să mă asculte și
să mă înțeleagă, bunicul meu a fost acolo. Cu
toată experiența lui de viață, m-a îndrumat și m-
a povățuit, iar ulterior i-am apreciat învățăturile.
Din punct de vedere fizic, bunicul meu este de
înălțime medie. Nu este nici gras, dar nici slab,
iar acest lucru este un semn al sănătății fizice și
al traiului sănătos pe care l-a dus toată viața.
Urmare a originii sale rurale și a primilor ani de
viață petrecuți la țară, bunicul meu are o
rezistență fizică deosebită. De puține ori l-am
văzut bolnav, iar despre asprimea vremurilor, fie
iarnă aspră sau vară caniculară, nu l-am auzit să
se plângă niciodată. Hărnicia lui se vede în
palmele sale aspre și degetele groase pline de
8
bătături. Nici acum la vremea pensionării, nu se
dă înlături când vine vorba de muncă sau de
activități practice în gospodărie.
Acesta este bunicul meu, unul din cei mai
importanți oameni din viața mea. Îl iubesc mult,
iar această dragoste pe care i-o port o
împărtășește și el față de mine. Îi doresc tot
binele din lume și multă sănătate pentru că le
merită pe deplin.
Copilăria nu ar fi completă fără primii ani
din viața de elev, perioadă în care învățătoarea
nostră se străduia din răsputeri să ne educe și să
ne formeze, în funcție de aluatul din care eram
construiți fiecare. Școala rămâne un capitol
special din lumea copilăriei mele, o etapă plină
de bucurie și împliniri.
Doamna noastră învăţătoare, Dodi Florina
este o persoană calmă şi blândă precum o mamă
iubitoare. Încă din prima zi, doamna învăţătoare
a fost alături de noi şi ne-a călăuzit paşii în viaţa
de şcolar. Deşi nu este rea, ea este o persoană
severă atunci când vine vorba de lecţiile pe care
trebuie să ni le facem. Cu toate acestea niciodată
nu ne-a certat pe nedrept, iar calificative pe care
ni le pune doamna sunt întotdeauna cele corecte.
Toţi copiii din clasă o îndrăgesc pe doamna
învățătoare. Ea este şi o femeie frumoasă. Înaltă,
cu părul lung şi roșcat, îmbrăcată tot timpul
9
îngrijit şi elegant, doamna noastră învăţătoare
este cea mai apreciată învăţătoare din întreaga
şcoală. Chiar şi elevii din celelalte clase o
respectă şi o îndrăgesc foarte mult.
Doamna noastră învăţătoare este şi o
persoană sensibilă. Nu de puţine ori ne-a vorbit
despre modul în care trebuie să ne comportăm cu
părinţii noştri: să-i iubim, să-i ascultăm şi încă
din copilărie să încercăm să-i menajăm, dar mai
ales să-i ajutăm după puterile noastre. De fiecare
dată când ne vorbeşte despre părinţi, îi mijeşte
în colţul ochilor câte o lacrimă. Îşi alungă
tristeţea imediat, după care continuă ca şi când
nimic nu s-ar fi întâmplat.
Deoarece o iubesc şi o respect foarte mult
pe doamna învăţătoare, eu o privesc pe dânsa ca
pe a doua mea mamă.

10
 Copilăria va rămâne mereu proaspătă în
memoria mea și va fi în permanență un reper
despre ce înseamnă fericirea. Atât timp cât voi
avea în suflet o bucățică din copilăria mea
fericită, cred că îmi voi putea păstra un zâmbet
pe față, indiferent de încercările prin care mă va
purta viața.

11