UNITATEA DE STUDIU I.

STATUL ŞI NORMA JURIDICĂ

I.1. STATUL
I.1.1. Noţiunea de stat
I.1.2. Elementele statului
I.1.3. Forma statului

I.2. DREPTUL. NORMA JURIDICĂ

I.2.1. Noţiunea de drept
I.2.2. Noţiunea de normă juridică
I.1.1. NOŢIUNEA DE STAT
Stat - organizare esențială pentru dezvoltarea societății,
-evoluție continua
- latina = status,
- diferite acceptiuni: juridic, sociologic, filozofic, politic
sens larg: entitate politică existentă pe un teritoriu, unde se află o anumită
populaţie, asupra căreia se exercită puterea de stat
sens restrâns: ansamblul autorităţilor publice care, deținând monopolul
asupra creării şi aplicării dreptului, a cărui respectare o pot garanta prin
forţa lor de constrângere, asigură organizarea şi conducerea societăţii

I.1.2. ELEMENTELE STATULUI

TERITORIUL - spaţiul geografic asupra căruia se exercită suveranitatea;
- delimitat de frontiere,
- alcătuit din sol, subsol, ape și coloana de aer de deasupra

POPULAŢIA - totalitatea persoanelor care se află pe un anumit teritoriu

PUTEREA DE STAT
 PUTEREA DE STAT
- principiul separației puterilor în stat art. 1 alin. (4) Constituție

Puterea legislativă:
art. 61 (1) Constituție: Parlamentul este organul reprezentativ suprem al
poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.)
(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
Puterea executivă:
Guvern Art. 102 alin. 1 Constituție: potrivit programului său de guvernare
acceptat de Parlament, Guvernul asigură realizarea politicii interne şi
externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
Preşedinte: Art. 80 alin. (1) Constituție/: Preşedintele României reprezintă
statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al
integrităţii teritoriale a ţării.
Asministrația publică locală – art. 120 Constituție

Puterea judecătorească: Art. 126 Constituție

(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin
celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt
prevăzute numai prin lege.
 STATUL ŞI NORMA JURIDICĂ
I.1.3. FORMA STATULUI
Forma de guvernământ: republica şi monarhia
Structura de stat: unitar şi federal
Regimul politic: monocratice, oligarhice şi democratice

I.2.1. Noţiunea de drept

DREPTUL - asigură cadrul legal pentru desfăşurarea tuturor activităţilor
- fenomen social complex
- latina = directus
DREPTUL - totalitatea normelor juridice generale şi obligatorii,
elaborate, instituite şi recunoscute de către stat în vederea reglementării
relaţiilor sociale, respectarea acestor norme putând fi impusă la nevoie
prin forţa de constrângere a statului.
Sistemul juridic – cuprinde fenomene juridice, totalitatea normelor
juridice, structurile instituţionale juridice create pentru aplicarea acestora,
conştiinţa juridică
Sistemul dreptului - de origine romano-germană, organizat în ramuri de
drept şi instituţii juridice
 DREPTUL
Sensuri - drept obiectiv
- drept subiectiv
- drept ca ştiinţă
Sistemul juridic - toate fenomenele juridice, conştiinţa juridică, structurile
instituţionale juridice create pe baza dreptului
Ramura de drept - ansamblul distinct de norme juridice, legate organic
între ele, care reglementează relaţii sociale cu acelaşi specific (Dreptul
comercial, Dreptul civil, Dreptul penal, Dreptul muncii)
Instituţia juridică - totalitatea normelor juridice care reglementează o
anumită categorie, o grupă unitară de relaţii sociale (contractul,
proprietatea)
Principiile fundamentale - stau la baza normelor juridice ce alcătuiesc o
ramură juridică (principiul legalităţii, principiul libertăţii şi egalităţii,
principiul echităţii şi justiţiei, principiul responsabilităţii)

Dreptul afacerilor este un domeniu de studiu multi și interdisciplinar,

care reunește reglementările din diferite ramuri ale dreptului public și
privat, atunci când vizează aspecte de interes pentru desfășurarea în
condiții de legalitate a activităților economice pe baza liberei
inițiative.
 STATUL ŞI NORMA JURIDICĂ
I.2.2. Noţiunea de normă juridică

Norma juridică = regulă de conduită socială, generală, impersonală si

obligatorie, a cărei respectare poate fi asigurată, la nevoie, cu ajutorul
forței de constrângere a statului

I.2.2.1. Trăsăturile normei juridice

Caracter social - ordonează şi reglementează relaţiile interumane şi
diversitatea activităţilor care se desfăşoară în cadrul societăţii
Caracter general şi impersonal - nu se adresează unui singur individ, ea se
adresează tuturor membrilor colectivităţii
Caracter prescriptiv (tipic) - conduita impusă pentru o situaţie determinată
este una standard
Caracter obligatoriu - trebuie respectată, având un caracter imperativ
Caracter sancţionator - nerespectarea normei juridice atrage de cele mai
multe ori o sancţiune
Caracter imprescriptibil - se aplică ori de câte ori situaţia o cere
 Structura normei de drept

I. Structura externă/extrinsecă
FORMA sub care norma juridică este redactată
titluri capitole secţiuni articole alineate litere puncte teze
ARTICOLUL – cea mai importantă parte a structurii tehnico-juridice a
normei de drept

II. Structura internă/intrinsecă/logico-juridică

Norma juridică

IPOTEZA DISPOZIŢIA SANCŢIUNEA

(împrejurări, (conduita de (consecinţa
condiţii, persoane) urmat) nerespectării
dispoziţiei)
 Acţiunea normelor juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor

Acţiunea normelor juridice în timp:

-intrarea în vigoare:
- articolul 78 din Constituţie: legea se publică în Monitorul Oficial al
României şi intră în vigoare la 3 zile de la publicare sau la o dată
ulterioară prevăzută în textul ei
- se aplică numai pentru viitor: principiul neretroactivităţii – excepții
- ieşirea din vigoare: încetează să îşi mai producă efectele ca urmare a
apariţiei unei norme juridice noi; abrogarea şi căderea în desuetudine

Acţiunea normelor juridice în spaţiu:

- principiul teritorialităţii
- excepţia extrateritorialităţii

Acţiunea normelor juridice asupra persoanelor - distincţie între mai multe

categorii de indivizi care locuiesc pe teritoriul unui stat în funcţie de
cetăţenie: cetăţeni, străini şi apatrizi
 Organizarea formală a normelor juridice. Izvoarele de drept

IZVOR DE DREPT – definiție

- în sens material: condiţiile sociale, economice, politice, culturale care
conturează existenţa unei comunităţi și influenţează voinţa generală,
inclusiv dreptul;
- în sens formal: forma în care se manifestă voinţa generală pentru a
deveni obligatorie pentru individ şi societate.

LEGEA – principal izvor de drept

- act normativ al puterii legislative (Parlament), elaborat după o
anumită procedură, reglementează cele mai importante relaţii sociale, are
forţă juridică superioară faţă de celelalte acte normative
- clasificare art. 73 din Constituţie
- legi constituţionale
- legi organice
- legi ordinare
Acte normative subordonate legii
- Decrete ale Presedintelui Romaniei cu caracter normativ
- Ordonanţele și hotărârile Guvernului/Ordonanțele de urgență
- Ordinele cu caracter normativ şi instrucţiunile miniştrilor
- actele cu caracter normative emise de Administratia Publică Locală
- Decizii/dispoziţii primarilor
- hotărâri ale Consiliilor locale/județene
- ordinele prefecților
-Tratatele, acordurile şi convenţiile internaţionale încheiate de România:
- art. 11 Constituție - procedura de ratificare
- art. 148 Consituție: integrarea în Uniunea Europeană
Izvoare de drept cu rol interpretativ
Cutuma - regulă de conduită formată spontan, ca urmare a aplicării sale
repetate, timp îndelungat, de către o colectivitate umană; aplicabilitate
restrînsă, efecte obligatorii doar dacă există normă de trimitere
Doctrina – totalitatea părerilor, opiniilor, interpretărilor juriştilor, a
specialiştilor în drept care intertpretează NU creează norme de drept
Jurisprundenţa – totalitatea hotărârilor judecătoreşti
 STATUL ŞI NORMA JURIDICĂ

CONSTITUŢIA

LEGEA

ALTE ACTE NORMATIVE

CUTUMA, DOCTRINA, JURISPRUDENTA

VĂ MULŢUMESC PENTRU
ATENŢIE