UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS” GALAȚI

FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

MEDICINĂ GENERALĂ

LUCRARE SEMEIOLOGIE
CLINICĂ

PROFESOR COORDONATOR
ȘEF LUCRĂRI DR. LUCREȚIA ANGHEL

AUTORI:
AVASILCĂI IUSTINA
BADIU (BUJOR) FLORENTINA- ALINA
ENACHE IULIA
SAMOILĂ ANDREEA

2021
 UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS” GALAȚI
FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
MEDICINĂ GENERALĂ

HEPATOPATII

PROFESOR COORDONATOR
ȘEF LUCRĂRI DR. LUCREȚIA ANGHEL

AUTORI:
AVASILCĂI IUSTINA
BADIU (BUJOR) FLORENTINA- ALINA
ENACHE IULIA
SAMOILĂ ANDREEA

2021
INTRODUCERE

Pentru a studia semeiologia ficatului și a căilor biliare trebuie efectuată o anamneză

corectă si precisă. În anamneza unui hepatic ne vom interesa de următoarele aspecte: istoricul
bolii, antecedentele personale și respectiv heredocolaterale, alimentația bolnavului, simptome
de ordin general și funcțional, iar nu în ultimul rând examenul fizic, ce se va completa mai
apoi cu explorările funcționale urmate imediat de cele imagistice hepatice. După parcurgerea
acestor etape, ne vom centraliza atenția asupra unui tratament specific diagnosticului
concludent luat în urma anamnezei.
În continuare ne vom focaliza pe timpii, în ordinea lor de efectuare, ce trebuie să îi
parcurgem pentru a ajunge de la un diagnostic prezumtiv la unul categoric.
1. Istoricul bolii – trebuie precizat debutul bolii – ținând seama de faptul că multe
dintre bolile hepatice încep și se termină prin simptome la nivelul altor aparate:
stomac, intestin, splină și mai apoi la nivelul ficatului.
2. Antecedente personale – se va cerceta dacă bolnavul a avut colici hepatice, ictere,
urticarie, crize de migrenă; – se va întreba dacă bolnavul a avut boli digestive; – se
va întreba de infecții ce afectează și celulele hepatice, cum ar fi pneumonie, febra
tifoidă, septicemia.
3. Antecedente heredocolaterale – este important de cunoscut dacă au existat la
antecedenți sau colaterali boli precum litiaza biliară, icterul hemolitic congenital,
cancerul hepatic, sifilis, tuberculoză.
4. Alimentația bolnavului – se vor detalia abuzurile alimentare, consumul de
condimente în exces, consumul de alcool/substanțe toxice/ciuperci, consumul de
medicamente.
5. Simptome de ordin general – în bolile de etiologie infecțioasă ale ficatului și
căilor biliare, bolnavii prezintă: febră, frison, acestea fiind întâlnite în angiocolite,
hepatite infecțioase, colecistite, cancer hepatic, respectiv limfogranulomatoză
hepatică; – în bolile cronice consumptive asistăm la emaciere; – prin alterarea
funcției antitoxice hepatice por surveni următoarele: cefacee, astenie, somnolență,
stări de agitație sau chiar comă.
6. Simptome funcționale – principalul simptom funcțional este reprezentat de
durere. Aceasta poate fi de intensitate variabilă, în funcție de gradul de toleranță de
la pacient la pacient. Durerea poate fi: francă cu iradiere uneori posterioară
( stenoză hepatică, hepatită acută, neoplasm), colicativă evidentă în hipocondrul
drept iradiind posterior în mâna și umăr drept; – alte simptoame funcționale sunt:
inapetență, gust amar matinal, regurgitații, grețuri, vărsături biliare și alimentare,
tulburări de tranzit intestinal.
7. Examenul fizic:
a. Inspecția generală ce poate evidenția: colorația galbenă- icterică, emaciere
la față si extremități, mărire de volum a abdomenului, steluțe vasculare,
teleangiectazii, edeme, buze carminate;
b. Inspecția locală se face ținând bolnavul în decubit dorsal; alteori
modificările sunt mai evidente în decubit lateral sau în ortostatism;
 c. Palparea – se apreciază volumul ficatului, sensibilitatea acestuia, dar si a
colecistului, consistența hepatică. Sunt împrejurări în care nu se poate
realiza palparea: meteorism, ascită, aerocolie accentuată. Tehnica palpării
constă în poziționarea bolnavului în decubit dorsal cu coapsele ușor flectate
pe bazin și brațele întinse de-a lungul corpului. În mod normal colecistul nu
se palpează, excepție făcând următoarele cazuri: staza biliară, leziunile
inflamatorii, litiaza veziculară, cancerul;
d. Percuția este importantă pentru determinarea marginii superioare hepatice;
e. Ascultația este utilizată excepțional, se pot evidenția frecpturi peritoneale
în perihepaită, sufluri sau freamătul hidatic.
8. Explorarea funcțională hepatică
Pentru stabilirea diagnosticului unei boli hepatice, examenul clinic trebuie completat
neapărat cu examenele complementare de laborator. Acestea se vor adresa explorării tuturor
funcțiilor hepatice. Explorarea funcțională hepatică va urmări:
a. Probe ale funcției excreto-biliare hepatice:
 Bilirubinemia:
- Valori normale: totală – 0,7- 1mg%; indirectă – 70% din cea
totală; directă – 30% din cea totală
- Valori crescute: la 2-5 mg – se insoțește de subicter; la peste
5 mg – se insoțește de icter franc
 Urobilmogenuria:
- Valori normale: < 1mg/dl
- Valori crescute în leziunile parenchimatoase
- Valori scăzute în colestază
 Determinarea sărurilor biliare în urină:
- Valori crescute în ictere
 Fosfataza alcalină:
- Valori normale: 100-290 UI/l
- Valori crescute în colestază, carcinoame, metastază
hepatică, steatoză hepatică
 Leucinaminopeptidaza:
- Valori crescute în general paralel cu fosfataza alcalină
 Colesterolul total:
- Valori normale: 140-250 mg%
- Valori crescute în colestază și in ciroza biliară
 Tubajul duodenal explorează secreția biliară hepatică
 Colecistografia vizualizează vezicula și căile biliare
 Coledocopancreatografia retrogradă
 Coledocografia peroperatorie
 Radiomanometria intra-operatorie
 Ecografia
 Tomografia computerizată
 b. Probe ce se adresează funcției de sinteză hepatocitară:
 Serinele plasmatice – albuminele:
- Valori normale: 3,8- 5,5 g%
- Scăderea lor sub 3g% – prognostic foarte grav
 Factorii complexului protrombinic
 Colesterolul esterificat
c. Probe ce se adresează citolizei hepatice:
 Transaminazele GOT/GPT
- Valori normale: 10-14 UI/l pentru GOT și 10-66 UI/l pentru
GPT
 LDH
- Valori normale: 90-220 UI/l
 Siderina:
- Valori normale: 80-100 micrograme la femei și 100-120
micrograme la bărbați
- Valori crescute în citoliza hepatică
d. Probe ce se adresează sindromului mezenchimal inflamator:
 Electroforeza – permite o analiză calitativă și cantitativă a probelor
și disproteinemiei
 Imunoelectroforeza – evidențiază prezența unor globuline
patologice
 Determinarea autoanticorpilor – prin imunofluorescență
e. Probe ce explorează funcția hepatică globală:
 Testul cu bromsulfonftaleină
 Testul cu rozbengal
 Testul cu azorubin
 Testul cu indocianin
f. Proba galactozuriei provocate – galactoza este metabolizată exclusiv în
ficat. Creșterea cantității eliminare determină un deficit funcțional hepatic
g. Puncția bioptică hepatică – permite un diagnostic precoce și sigur
h. Scintigrama hepatică
i. Explorarea circulației hepatice:
 Splenoportografia
 Flebografia retrogradă
 Manometria portală
9. Explorarea imagistică a ficatului și a căilor biliare
a. Ecografia – explorarea cu ultrasunete, ușor de efectuat, reproductibilă.
Oferă detalii morfologice referitoare la dimensiunile ficatului, la
ecostructura sa, precum și la eventuala prezență a unor formațiuni
ocupatoare de spațiu, sistemul vascular, căile biliare și eventualele
adenopatii la nivelul hilului hepatic.
b. Tomografia computerizată – detalii prețioase referitoare la formă și
dimensiuni. Precizează cu o mare acuratețe poziția și raporturile
 formațiunilor tumorale cu structurile de vecinătate. TC cu substanță de
contrast aduce și mai multe detalii
c. RMN hepatică – nu aduce un plus de informații față de TC
d. Explorarea invazivă:
 Arteriografia hepatică – indicată pentru diagnosticarea fistulelor,
anevrismelor, dar și pentru evidențierea raporturilor unei tumori cu
structurile de vecinătate;
 Splenoportografia – utilă pentru evidențierea anevrismelor,
fistulelor, compresiilor pe vena portă sau pe ramurile sale;
 Laparoscopia – indicată în scopul precizării localizării și etiologiei
unei eventuale formațiuni tumorale și pentru recoltarea de material
bioptic.