Probleme tip examen

Structura Examenului CEF / 55% din Nota Finală Disciplina:

1. Problemă 1: Comutaţia TEC-MOS. (25%)

2. Problema 2: Analiza amplificatoarelor pe domenii de frecvenţă (25%)
- schema echivalentă la semnal mic în bandă şi scrierea rapidă a funcţiei de transfer.
- schema echivalentă la semnal mic şi JF; determinarea 𝒇𝒋 cu MCTSC;
- schema echivalentă la semnal mic şi ÎF; determinarea 𝒇𝒔 cu MCTCD;
3. Problema 3: Amplificator diferenţial/Stabilizator cu reacţie/Oscilator armonic (15%)
4. Problema 4: Amplificator cu reacţie negativa (35%)

P1.

Se consideră 𝐾 = 1𝑚𝐴/𝑉 2 , 𝑉𝑇𝐻 = 1𝑉, 𝑈𝐷 = 0.6𝑉, 𝑣𝐼 𝜖{0.5𝑉, 5𝑉}. Determinaţi pentru fiecare caz
regiunea de funcţionare a tranzistorului, modul de polarizare a diodei precum şi valoarea lui 𝑣𝑂 .

OBS:

Rezolvare

𝐷 este modelată cu 𝐷𝐼 în serie cu sursă de tensiune 𝑈𝐷 , unde 𝐷𝐼𝜖{𝑂𝑁; 𝑂𝐹𝐹}

1
Pentru acest circuit, potenţialul aplicat grilei rezultă din acţiunea simultana a surselor de tensiune 𝑉𝐷𝐷 şi
𝑉𝐼 . Pentru TEC MOS 𝐼𝐺 = 0, astfel că 𝑉𝐺 poate fi calculată aplicând superpoziţia:

𝑅2 𝑅1
𝑉𝐺 = 𝑉𝐺1 (𝑉𝐷𝐷 )|𝑉𝐼 =0 + 𝑉𝐺1 (𝑉𝐼 )|𝑉𝐷𝐷 =0 = 𝑉𝐷𝐷 + 𝑉 = 0.1 ∙ 5 + 0.9 ∙ 𝑉𝐼
𝑅1 + 𝑅2 𝑅1 + 𝑅2 𝐼

a. 𝑉𝐼 = 0.5𝑉 ⇒ 𝑉𝐺 = 0.5 + 0.45 = 0.95𝑉 < 1

Presupunere: 𝑀 funcţionează în RB şi 𝐷𝐼 este ON

Urmează că:

𝐼𝐷 = 0

𝑉𝐷𝐼 = 0 (DI poate fi considerată s.c.)

Vom verifica:

𝑉𝐺𝑆 ≤ 𝑉𝑇𝐻

𝐼𝐷𝐼𝑂 > 0

Putem scrie:

𝐾𝐼𝐼: 𝑉𝐺𝑆 = 𝑉𝐺 − 𝑉𝑆 = 𝑉𝐺 − 𝑅3 𝐼𝐷 = 0.95 − 0 = 0.95𝑉 ≤ 𝑉𝑇𝐻

𝐾𝐼(𝐷): 𝐼𝐷𝐼𝑂 = 𝐼 − 𝐼𝐷 = 1𝑚𝐴 − 0 = 1𝑚𝐴 > 0

Urmează că presupunerea facută este adevarată, 𝑀 functionează în RB şi 𝐷 este polarizată direct.

Tensiunea de ieşire:

𝐾𝐼𝐼: 𝑉𝑂 = 𝑉𝐷𝐼 + 𝑈𝐷 + 𝑉𝐷𝐷 = 0 + 0.6𝑉 + 5𝑉 = 5.6𝑉

2
 b. 𝑉𝐼 = 5𝑉 ⇒ 𝑉𝐺 = 0.5 + 4.5 = 5𝑉

Presupunere: 𝑀 funcţionează în RT iar 𝐷𝐼 este OFF

Urmează că:
2
𝐼𝐷 = 𝐾[2(𝑉𝐺𝑆 − 𝑉𝑇𝐻 )𝑉𝐷𝑆 − 𝑉𝐷𝑆 ]

𝐼𝐷𝐼𝑂 = 0 (DI poate fi înlocuită cu un c.d.)

Vom verifica:

𝑉𝐺𝑆 > 𝑉𝑇𝐻

𝑉𝐷𝑆 ≤ 𝑉𝐺𝑆 − 𝑉𝑇𝐻

𝑉𝐷𝐼 < 0

Putem scrie:

𝐾𝐼(𝐷): 𝐼𝐷 = 𝐼 − 𝐼𝐷𝐼𝑂 = 1𝑚𝐴 − 0 = 1𝑚𝐴

𝐾𝐼𝐼: 𝑉𝐺𝑆 = 𝑉𝐺 − 𝑅3 𝐼𝐷 = 5 − 1𝑘Ω ∙ 1𝑚𝐴 = 4𝑉 > 𝑉𝑇𝐻

Utilizând ultimele rezultate:

2
1𝑚𝐴 = 1𝑚𝐴/𝑉 2 [2(4𝑉 − 1𝑉)𝑉𝐷𝑆 − 𝑉𝐷𝑆 ]

𝑉𝐷𝑆 ≅ 0.17𝑉 < 4 − 1

𝑉𝑜 = 𝑉𝐷𝑆 + 𝑅3 𝐼𝐷 = 1.17𝑉

𝐾𝐼𝐼: 𝑉𝐷𝐼 = 𝑉𝐷𝑆 + 𝑅3 𝐼𝐷 − 𝑈𝐷 − 𝑉𝐷𝐷 ≅ −4.43𝑉 < 0

Urmează că presupunerea facută este adevărată: 𝑀 funcţionează în 𝑅𝑇 iar D este polarizată invers.

3
P2.

Se consideră 𝛽𝐶𝐶 → ∞, 𝛽𝑠𝑚 = 100, 𝑉𝐵𝐸 = 0.6𝑉 în RAN, 𝐶1,2 → ∞, 𝐶3 = 𝐶4 = 10𝑢𝐹, 𝐶𝜋2 = 5𝑝𝐹, 𝐶𝜇2 =
1𝑝𝐹, 𝑟𝑥2 = 10𝛺, 𝐶𝜋1 = 0, 𝐶𝜇1 = 0, 𝑟𝑥1 = 0.
a. Desenaţi schema echivalentă în CC şi precizaţi ecuaţiile necesare pentru determinarea PSF(4x);
b. Desenaţi schema echivalentă pentru semnal mic şi mijloc de bandă; evaluaţi funcţia de transfer
𝑣𝑜 /𝑣𝑔 (metoda rapidă);
c. Desenaţi schema echivalentă pentru semnal mic şi joasă frecvenţă; evaluaţi expresia limitei
inferioare a benzii de trecere 𝑓𝐽 (MCTSC);
d. Desenaţi schema echivalentă pentru semnal mic şi înaltă frecvenţă; evaluaţi expresia limitei
superioare a benzii de trecere 𝑓𝑆 (MCTCD);

a. Circuitul echivalent pentru CC (toate condensatoarele se înlocuiesc cu c.d. iar 𝑣𝑔 este pasivizată;
𝑅𝑔 ş𝑖 𝑅𝐿 nu se mai reprezintă având un terminal neconectat):

4
 𝛽𝐶𝐶 → ∞ ⇒ 𝐼𝐵𝑖 ≅ 0 ⇒ 𝐼𝐶𝑖 ≅ 𝐼𝐸𝑖

𝑅𝐷𝑇 𝑅𝐵2
𝐾𝐼(𝐵1): 𝐼𝑅𝐵1 = 𝐼𝑅𝐵2 ⇒ 𝑉(𝑅𝐵2 ) = 𝑉
𝑅𝐵1 + 𝑅𝐵2 𝐶𝐶

𝑅𝐷𝑇 𝑅𝐵4
𝐾𝐼(𝐵2): 𝐼𝑅𝐵3 = 𝐼𝑅𝐵4 ⇒ 𝑉(𝑅𝐵4 ) = 𝑉
𝑅𝐵3 + 𝑅𝐵4 𝐶𝐶

Putem scrie:

𝐾𝐼𝐼: − 𝑉(𝑅𝐵2 ) + 𝑉𝐵𝐸1 + 𝑅𝐸1 𝐼𝐶1 = 0

𝐾𝐼𝐼: − 𝑉(𝑅𝐵4 ) + 𝑉𝐵𝐸2 + 𝑅𝐸2 𝐼𝐶2 = 0

𝐾𝐼𝐼: − 𝑉𝐶𝐶 + 𝑅𝐶1 𝐼𝐶1 + 𝑉𝐶𝐸1 + 𝑅𝐸1 𝐼𝐶1 = 0

𝐾𝐼𝐼: − 𝑉𝐶𝐶 + 𝑅𝐶2 𝐼𝐶2 + 𝑉𝐶𝐸2 + 𝑅𝐸2 𝐼𝐶2 = 0

b. Schema echivalentă pentru semnal mic şi mijloc de bandă (fiecare dintre condensatoarele de cuplaj
se înlocuieşte cu s.c., condensatoarele parazite se neglijează (c.d.) iar sursa 𝑉𝐶𝐶 este pasivizată
(s.c.)):

Utilizând metoda cu mod de lucru în curent pentru evaluarea funcţiilor de transfer, putem scrie:

𝑣𝑜 𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 𝑅𝐵1 ‖𝑅𝐵2 1

= (𝑅𝐸2 ‖𝑅𝐿 )(𝛽 + 1)(−1) 𝛽
𝑣𝑔 𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 + 𝑅𝑖𝑏2 𝑅𝐵1 ‖𝑅𝐵2 + 𝑅𝑖𝑏1 𝑅𝑖∗

unde:

𝑅𝑖𝑏2 = 𝑟𝜋2 + (𝛽 + 1)(𝑅𝐸2 ‖𝑅𝐿 )

𝑅𝑖𝑏1 = 𝑟𝜋1 + (𝛽 + 1)0

5
 𝑅𝑖∗ = 𝑅𝑔 + 𝑅𝐵1 ‖𝑅𝐵2 ‖𝑅𝑖𝑏1

c. Schema echivalentă pentru semnal mic şi joasă frecvenţă (toate condensatoarele de cuplaj de
valoare infinită se înlocuiesc s.c. iar sursa 𝑉𝐶𝐶 este pasivizată (s.c.); condensatoarele parazite de
neglijează (c.d.)):

Utilizând TCTSC 𝑓𝐽 va fi evaluată ca:

1 1 1
𝑓𝐽 = [ + ]
2𝜋 𝐶3 𝑅𝑆𝐶3 𝐶4 𝑅𝑆𝐶4

unde:

𝑅𝑆𝐶3 |𝐶4 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠.𝑐. ş𝑖 𝑣𝑔 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠.𝑐. = 𝑅𝐶1 + 𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 ||𝑅𝑖𝑏2

𝑅𝑖𝑏2 = 𝑟𝜋2 + (𝛽 + 1)(𝑅𝐸2 ‖𝑅𝐿 )

𝑅𝑆𝐶4 |𝐶3 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠.𝑐. ş𝑖 𝑣𝑔 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠.𝑐. = 𝑅𝐿 + 𝑅𝐸2 ||𝑅𝑖𝑒2

𝑟𝜋2 +𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4

𝑅𝑖𝑒2 = (𝛽+1)

Obs: 𝑄1 este inactiv datorită 𝑣𝑏𝑒1 = 0.

d. Schema echivalentă pentru semnal mic şi înaltă frecvenţă (toate condensatoarele de cuplaj se
înlocuiesc s.c.; sursa 𝑉𝐶𝐶 este pasivizată (s.c.); condensatoarele parazite de valoare 0 se neglijează
(c.d.); tranzistorul se substituie cu modelul pentru ÎF):

6
Utilizând MCTCD, expresia lui 𝑓𝑆 va fi dată de:

1
𝑓𝑆 =
2𝜋(𝐶𝜋2 𝑅𝑐𝑑1 + 𝐶𝜇2 𝑅𝑐𝑑2 )

Circuitul ajutător pentru determinarea 𝑅𝑐𝑑1:

𝑣𝑡
𝑅𝑐𝑑1 =
𝑖𝑡

𝐾𝐼𝐼(𝐿1): 𝑣𝑏𝑒2 = 𝑣𝑡
𝑣𝑏𝑒2 𝑣𝑏𝑒2
𝐾𝐼𝐼(𝐿2): (𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 + 𝑟𝑥2 ) ( − 𝑖𝑡 ) + 𝑣𝑡 + (𝑅𝐸2 ‖𝑅𝐿 ) ( − 𝑖𝑡 + 𝑔𝑚2 𝑣𝑏𝑒2 ) = 0
𝑟𝜋2 𝑟𝜋2

În consecinţă:
𝑣𝑡 𝑣𝑡
(𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 + 𝑟𝑥2 ) ( − 𝑖𝑡 ) + 𝑣𝑡 + (𝑅𝐸2 ‖𝑅𝐿 ) ( − 𝑖𝑡 + 𝑔𝑚2 𝑣𝑡 ) = 0
𝑟𝜋2 𝑟𝜋2

7
 1 1
𝑣𝑡 [(𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 + 𝑟𝑥2 ) + 1 + (𝑅𝐸2 ‖𝑅𝐿 ) ( + 𝑔𝑚2 )] = 𝑖𝑡 [(𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 + 𝑟𝑥2 ) + (𝑅𝐸2 ‖𝑅𝐿 )]
𝑟𝜋2 𝑟𝜋2

𝑣𝑡 (𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 + 𝑟𝑥2 ) + (𝑅𝐸2 ‖𝑅𝐿 )

𝑅𝑐𝑑1 = =
𝑖𝑡 (𝑅 ‖𝑅 ‖𝑅 + 𝑟 ) 1 + 1 + (𝑅 ‖𝑅 ) ( 1 + 𝑔 )
𝐶1 𝐵3 𝐵4 𝑥2 𝑟 𝐸2 𝐿 𝑟𝜋2 𝑚2
𝜋2

Circuit simplificat pentru determinarea 𝑅𝑐𝑑2 = 𝑣𝑡 /𝑖𝑡 (𝑄1 este inactiv datorită 𝑣𝑏𝑒1 = 0):

Putem scrie:
𝑣𝑏𝑒2
𝐾𝐼𝐼(𝐿1): (𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 + 𝑟𝑥2 ) ( − 𝑖𝑡 ) + 𝑣𝑡 + 𝑅𝐶2 (−𝑖𝑡 − 𝑔𝑚2 𝑣𝑏𝑒2 ) = 0
𝑟𝜋2
𝑣𝑏𝑒2 𝑣𝑏𝑒2
𝐾𝐼𝐼(𝐿2): (𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 + 𝑟𝑥2 ) ( − 𝑖𝑡 ) + 𝑣𝑏𝑒2 + (𝑅𝐸2 ‖𝑅𝐿 ) ( + 𝑔𝑚2 𝑣𝑏𝑒2 ) = 0
𝑟𝜋2 𝑟𝜋2
𝑣𝑏𝑒2 𝑣𝑏𝑒2
(𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 + 𝑟𝑥2 ) ( ) + 𝑣𝑏𝑒2 + (𝑅𝐸2 ‖𝑅𝐿 ) ( + 𝑔𝑚2 𝑣𝑏𝑒2 ) = 𝑖𝑡 [(𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 + 𝑟𝑥2 )]
𝑟𝜋2 𝑟𝜋2

(𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 + 𝑟𝑥2 )

𝑣𝑏𝑒2 = 𝑖𝑡 = 𝑟𝑛𝑜𝑡 𝑖𝑡
1 1
(𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 + 𝑟𝑥2 ) ( ) + 1 + (𝑅𝐸2 ‖𝑅𝐿 ) ( + 𝑔𝑚2 )
𝑟𝜋2 𝑟𝜋2

Substituind în prima relaţie:

𝑟𝑛𝑜𝑡 𝑖𝑡
(𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 + 𝑟𝑥2 ) ( − 𝑖𝑡 ) + 𝑣𝑡 + 𝑅𝐶2 (−𝑖𝑡 − 𝑔𝑚2 𝑟𝑛𝑜𝑡 𝑖𝑡 ) = 0
𝑟𝜋2
𝑣𝑡 𝑟𝑛𝑜𝑡
𝑅𝑐𝑑2 = = 𝑅𝐶2 (1 + 𝑔𝑚2 𝑟𝑛𝑜𝑡 ) + (𝑅𝐶1 ‖𝑅𝐵3 ‖𝑅𝐵4 + 𝑟𝑥2 ) (1 − )
𝑖𝑡 𝑟𝜋2

8
P3-Tip I (Amplificator diferenţial)

Pentru circuitul următor, determinaţi amplificarea de semnal mic pe modul diferenţial utilizând
semicircuitul pentru modul diferenţial. 𝑅𝐶1 = 𝑅𝐶2 = 𝑅𝐶 . 𝑅𝐸1 = 𝑅𝐸2 = 𝑅𝐸 .

Se reprezintă schema la semnal mic a circuitului complet. Se aplică la intrare semnal diferenţial
pur.

9
Se trasează axa de simetrie iar impedanţele plasate de-a lungul axei se scurtcircuitează, iar cele
transversale pe axă se injumătăţesc.

Rezultă 2 semicircuite identice, independente. Se evaluează unul din semicircuite.

Pe semicircuitul pentru modul diferenţial se evaluează 𝑎𝑑𝑑 :

𝑣𝑜𝑑 𝑣𝑜𝑑 /2 𝑅𝐿 𝛽
𝑎𝑑𝑑 = = = −(𝑅𝐶 ‖ )
𝑣𝑖𝑑 𝑣𝑖𝑑 /2 2 𝑟𝜋 + (𝛽 + 1)𝑅𝐸

10
P3-Tip II (Stabilizator de tensiune)

Se consideră următorul stabilizator de tensiune în care 𝑉𝐸𝐵𝑄 = 0.6𝑉(RAN), 𝑉𝐸𝐶𝑆𝐴𝑇𝑄 = 0.3𝑉,

1 1
𝑎 → ∞, 𝑉𝑅𝐸𝐹 = 1.2𝑉 .

a. Marcaţi (prin îngroşare) bucla de reacţie

b. Definiţi întrările OPAMP-ului astfel încât bucla să fie una de reacţie negativă.
c. Determinaţi expresia 𝑣𝑜 = 𝑓(𝑣𝑅𝐸𝐹 )
d. Determinaţi plaja de varaţie a 𝑣𝑂 pentru 𝑃𝜖[0; 𝑅].
e. Determinaţi valoarea minimă a tensiunii de intrare 𝑣𝐼 pentru buna funcţionare a
stabilizatorului.
f. Determinaţi curentul maxim de iesire dacă 𝑅𝑃 = 10Ω şi 𝑉𝐸𝐵 𝑄 = 0.7𝑉.
𝑃

a. Marcaţi (prin îngroşare) bucla de reacţie. Aceasta este un contur închis pe graful circuitului
ce NU conţine masa.

b. Definiţi întrările OPAMP-ului astfel încât bucla să fie una de reacţie negativă.

11
Bucla este întreruptă în nodul dintre ieșirea amplificatorului de eroare și baza TBJ; în acest nod se
introduce o perturbaţie pozitivă în sensul că semnalul circulă pe buclă. Propagându-se pe buclă,
perturbația trebuie să revină la nodul de întrerupere cu o schimbare de fază a (2k + 1) π.

c. Determinaţi expresia 𝑣𝑜 = 𝑓(𝑣𝑅𝐸𝐹 )

Acest regulator de tensiune cu ERS este de fapt un amplificator cu reacţie negativă. Intrarea este
𝑉𝑅𝐸𝐹 în timp ce 𝑉𝐼 joacă rolul de tensiune de alimentare.

Pentru a determina tolpologia de reacţie vom folosi metoda celor două căi. . Definiţi o cale directă
(CD) pe care semnalul circulă de la generator până la sarcină pe un “drum” caracterizat de
amplificare mare. Definiţi o cale inversă (CI) pe care semnalul circulă de la sarcină până spre
generator pe un “drum” caracterizat de atenuare. Determinaţi modul în care cele două cai se
intersectează la intrare şi la ieşire. Dacă intersecţia se face într-un nod (N) avem de a face cu o
topolgie Paralel. Dacă intersecţia se face pe o buclă (B) topologia va fi Serie.

(𝐶𝐷 ∩ 𝐶𝐼)𝑖𝑛 = 𝐵𝑈𝐶𝐿𝐴(𝑜𝑐ℎ𝑖𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑎𝑟𝑒)

(𝐶𝐷 ∩ 𝐶𝐼)𝑜𝑢𝑡 = 𝑁𝑂𝐷(𝑒𝑚𝑖𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝑄)

⇒ 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑡𝑜𝑝𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑎 𝑃𝑜𝑢𝑡 𝑆𝑖𝑛

12
 ∗
𝑣𝑜 𝑎𝑣𝑔
𝐴𝑣𝑔 = = ∗ 𝑓∗
𝑣𝑟𝑒𝑓 1 + 𝑎𝑣𝑔 𝑣

∗ 1
Deoarece 𝑎 → ∞ ⇒ 𝑎𝑣𝑔 → ∞ ⇒ 𝐴𝑣𝑔 ≅ 𝑓∗
𝑣

Circuitul „f”:

𝑣𝑓 𝑅 𝑅
𝑓𝑣∗ = = =
𝑣𝑡 𝑅 + 𝑃 + 𝑅 2𝑅 + 𝑃

1 2𝑅 + 𝑃 𝑉𝑂
𝐴𝑣𝑔 ≅ ∗
= =
𝑓𝑣 𝑅 𝑉𝑅𝐸𝐹

𝟐𝑹 + 𝑷
𝑽𝑶 = 𝑽𝑹𝑬𝑭
𝑹

d. Determinaţi plaja de varaţie a 𝑣𝑂 pentru 𝑃𝜖[0; 𝑅].

2𝑅+0
Pentru 𝑃 = 0 ⇒ 𝑉𝑂𝑚𝑖𝑛 = 𝑉𝑅𝐸𝐹 = 2𝑉𝑅𝐸𝐹 .
𝑅

2𝑅+𝑅
Pentru 𝑃 = 𝑅 ⇒ 𝑉𝑂𝑚𝑎𝑥 = 𝑉𝑅𝐸𝐹 = 3𝑉𝑅𝐸𝐹 .
𝑅

𝑉𝑂 𝜖[2𝑉𝑅𝐸𝐹 ; 3𝑉𝑅𝐸𝐹 ]

𝑉𝑂 𝜖[2.4𝑉; 3.6𝑉]

e. Determinaţi valoarea minimă a tensiunii de intrare 𝑣𝐼 pentru buna funcţionare a

stabilizatorului.

13
Putem scrie:

𝑉𝑂
𝑉𝐼 = 𝑉𝐸𝐶 + 𝑅𝑃 𝐼𝑂 + 𝑉𝑂 = 𝑉𝐸𝐶 + 𝑅𝑃 + 𝑉𝑂
3𝑅
𝑅𝑃
𝑉𝐼 = 𝑉𝐸𝐶 + ( + 1) 𝑉𝑂
2𝑅 + 𝑃

Cazul cel mai dezavantajos pentru valoarea minimă a tensiunii de intrare corespunde cu
valoarea maximă a tensiunii de ieşire:

𝑅𝑃 𝑅𝑃
𝑉𝐼 𝑚𝑖𝑛 = min{𝑉𝐸𝐶 } + max{𝑉𝑂 } ( + 1) = 𝑉𝐸𝐶𝑆𝐴𝑇 + 𝑉𝑂𝑚𝑎𝑥 ( + 1)
3𝑅 3𝑅
𝑅𝑃
= 0.3 + 4.8 ( + 1)
3𝑅

f. Determinaţi curentul maxim de iesire dacă 𝑅𝑃 = 10Ω şi 𝑉𝐸𝐵 𝑄 = 0.7𝑉.

𝑃

Circuitul de protecţie se activează pentru:

𝑉𝐸𝐵 𝑄 0.7𝑉
𝑃
𝑅𝑃 𝐼𝑂 = 𝑉𝐸𝐵 𝑄 ⇒ 𝐼𝑂𝑀𝐴𝑋 = = = 70𝑚𝐴
𝑃 𝑅𝑃 10Ω

14
P3-Tip III (Oscilator armonic)

Se dă următoarea reţea pasivă:

Determinaţi funcţia de transfer a reţelei pasive.

Arătaţi cum se poate implementa un oscilator armonic utilizând un amplificator ideal.

Determinaţi frecvenţa de oscilaţie precum şi amplificarea necesară a amplificatorului de bază

ideal pentru amorsarea şi întreţinerea oscilatiilor dacă 𝑅1 = 𝑅2 ; 𝐶1 = 𝐶2.

Soluţie:

Pentru structura din figura putem scrie:

1 1 + 𝑠𝑅1 𝐶1
𝑍1 (𝑠) = 𝑅1 + =
𝑠𝐶1 𝑠𝐶1

1
𝑅2 ∙ 𝑠𝐶 𝑅2
2
𝑍2 (𝑠) = =
1 1 + 𝑠𝑅2 𝐶2
𝑅2 + 𝑠𝐶
2

𝑍2 (𝑠)
𝛽(𝑠) =
𝑍1 (𝑠) + 𝑍2 (𝑠)

𝑅2
1 + 𝑠𝑅2 𝐶2 1
𝛽(𝑠) = =
1 + 𝑠𝑅1 𝐶1 𝑅2 1 + 𝑠𝑅1 𝐶1 1 + 𝑠𝑅2 𝐶2
+ 1 + 𝑠𝑅 1+ ∙
𝑠𝐶1 𝐶
2 2 𝑠𝐶1 𝑅2

1 1
𝛽(𝑠) = =
2
1 + 𝑠𝑅1 𝐶1 + 𝑠𝑅2 𝐶2 + 𝑠 𝑅1 𝑅2 𝐶1 𝐶2 𝑅 𝐶 1
1+ 1 + 𝑅1 + 𝐶2 + 𝑠𝐶 𝑅 + 𝑠𝐶2 𝑅1
𝑠𝐶1 𝑅2 2 1 1 2

Urmează că:

15
 1
𝛽(𝑗𝜔) =
𝑅 𝐶 1
1 + 𝑅1 + 𝐶2 + 𝑗 (𝜔𝐶2 𝑅1 − 𝜔𝐶 𝑅 )
2 1 1 2

Se reprezintă diagramele Bode de modul şi fază pentru Reţeaua Wien:

Pentru 𝜔 = 𝜔𝑜𝑠𝑐 defazajul introdus de Reţeaua Wien este 0, deci pentru realizarea unui oscilator
vom avea nevoie de un amplificator neinversor.

Oscilatorul se realizează după cum este indicat în figura următoare:

Se impune condiţia:

16
 1
𝐼𝑚{𝛽(𝑗𝜔𝑜𝑠𝑐 )} = 0 ⇒ 𝜔𝑜𝑠𝑐 𝐶2 𝑅1 − =0
𝜔𝑜𝑠𝑐 𝐶1 𝑅2

1
⇒ 𝜔𝑜𝑠𝑐 =
√𝑅1 𝑅2 𝐶1 𝐶2

Se calculează:

1
𝛽(𝑗𝜔𝑜𝑠𝑐 ) =
𝑅 𝐶
1 + 𝑅1 + 𝐶2
2 1

Se deduce amplificarea necesară amorsării/întreţinerii oscilaţiilor:

1 𝑅1 𝐶2
𝑎= =1+ +
𝛽(𝑗𝜔𝑜𝑠𝑐 ) 𝑅2 𝐶1

Dacă are loc:

𝑅1 = 𝑅2 ; 𝐶1 = 𝐶2

atunci:

1
𝛽(𝑗𝜔) =
1
3 + 𝑗 (𝜔𝑅𝐶 − 𝜔𝑅𝐶 )

1
|𝛽(𝑗𝜔)| =
2
√9 + (𝜔𝑅𝐶 − 1 )
𝜔𝑅𝐶
1
𝜔𝑅𝐶 −
arg 𝛽(𝑗𝜔) = −𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔 𝜔𝑅𝐶
3
1
𝜔𝑜𝑠𝑐 =
𝑅𝐶
1
𝛽(𝑗𝜔𝑜𝑠𝑐 ) =
3
𝑎=3

17
P4.

Se consideră: βcc->∞, βpnp= βnpn=100, |VBE|=UD=0.6[V], rce->∞, rx=0, 𝐶1 = 10𝑢, 𝐶2,3 → ∞.

Se cer:

a. Schema echivalentă în CC şi sistemul de ecuaţii care permite determinarea PSF.

b. Schema echivalentă în regim variabil, în bandă.
c. Precizati bucla de reacţie (prin îngroşare), tipul reacţiei, topologia şi factorul de
amplificare specific topologiei determinat aproximativ.
d. Schema amplificatorului de bază modificat.
e. Expresia frecvenţei limită inferioară a benzii de trecere a amplificatorului.

Soluţie

a. Pentru a obţine circuitul echivalent pentru CC, toate condensatoarele se înlocuiesc cu c.d. iar 𝑣𝑔 este
pasivizată; 𝑅𝐹 ş𝑖 𝑅𝐿 nu se mai reprezintă având un terminal neconectat.

𝛽𝐶𝐶 → ∞ ⇒ 𝐼𝐵𝑖 ≅ 0 ⇒ 𝐼𝐶𝑖 ≅ 𝐼𝐸𝑖

Putem scrie:

𝐾𝐼𝐼(𝑂1): 𝑅𝐵1 𝐼𝐵1 + 𝑉𝐵𝐸1 − 𝑉𝐵𝐸2 − 𝑅𝐵2 𝐼𝐵2 = 0 (Dacă 𝑄1 ≡ 𝑄2 ş𝑖 𝑉𝐵𝐸1 = 𝑉𝐵𝐸2 ⇒ 𝐼𝐶1 = 𝐼𝐶2 )
𝐼
𝐾𝐼(𝑁1): 𝐼𝐶1 + 𝐼𝐶2 = 𝐼 (Tinând cont de relaţia anterioară, rezultă: 𝐼𝐶1 = 𝐼𝐶2 = 2)

𝐾𝐼𝐼(𝑂2) : − 𝑉𝐶𝐶 + 𝑅𝐶1 𝐼𝐶1 + 𝑉𝐶𝐸1 − 𝑉𝐵𝐸1 − 𝑅𝐵1 𝐼𝐵1 = 0 ⇒ 𝑉𝐶𝐸1 = ⋯

𝐾𝐼𝐼(𝑂3): 𝑅𝐶1 𝐼𝐶1 + 𝑉𝐶𝐸1 − 𝑉𝐶𝐸2 − 𝑅𝐶2 𝐼𝐶2 = 0 ⇒ 𝑉𝐶𝐸2 = ⋯

18
𝐾𝐼𝐼(𝑂4): −𝑉𝐶𝐶 + 𝑅𝐶2 𝐼𝐶2 + 𝑉𝐵𝐸3 + 𝑅𝐸3 𝐼𝐶3 = 0 ⇒ 𝐼𝐶3 = ⋯

𝐾𝐼𝐼(𝑂5): −𝑉𝐶𝐶 + 𝑅𝐶3 𝐼𝐶3 + 𝑉𝐶𝐸3 + 𝑅𝐸3 𝐼𝐶3 = 0 ⇒ 𝑉𝐶𝐸3 = ⋯

𝐾𝐼𝐼(𝑂6): 𝑅𝐶2 𝐼𝐶2 − 𝑉𝐸𝐵4 − 𝑅𝐸4 𝐼𝐶4 = 0 ⇒ 𝐼𝐶4 = ⋯

𝐾𝐼𝐼(𝑂7) : ∶ −𝑉𝐶𝐶 + 𝑅𝐸4 𝐼𝐶4 + 𝑉𝐸𝐶4 + 𝑅𝐶4 𝐼𝐶4 = 0 ⇒ 𝑉𝐸𝐶4 = ⋯

b. Schema echivalentă pentru semnal mic şi mijloc de bandă se obţine astfel: fiecare dintre condensatoarele
de cuplaj se înlocuieşte cu s.c., condensatoarele parazite se neglijează (c.d.) iar sursa 𝑉𝐶𝐶 este pasivizată
(s.c.).

19
c.

Marcăm (prin îngroşare) bucla de reacţie. Aceasta este un contur închis pe graful circuitului
(schema echivalentă la semnal mic în bandă) ce NU conţine masa.

Arătăm ca bucla este una de reacţie negativă. Se întrerupe bucla într-un punct oarecare şi se
introduce o perturbaţie pozitivă în sensul în care semnalul circulă pe buclă (a se ţine cont de faptul
ca BAZA nu poate fi ieşire şi COLECTORUL nu poate fi intrare). Propagându-se pe buclă,
perturbaţia tebuie să se întoarcă în nodul de întrerupere cu un defazaj de (2𝑘 + 1)𝜋. Se ţine cont
că doar la trecerea din bază în colector (Emitor Comun) perturbaţia îşi schimbă semnul.

Determinăm topologia de reacţie. Definim o cale directă (CD) pe care semnalul circulă de la
generator până la sarcină pe un “drum” caracterizat de amplificare mare. Definim o cale inversă

20
(CI) pe care semnalul circulă de la sarcină până spre generator pe un “drum” caracterizat de
atenuare. Determinăm modul în care cele două cai se intersectează la intrare şi la ieşire. Dacă
intersecţia se face într-un nod (N) avem de a face cu o topolgie Paralel. Dacă intersecţia se face pe
o buclă (B) topologia va fi Serie.

Observaţie
CI nu poate începe decât din baza lui 𝑄3 (colectorul lui 𝑄4 nu poate fi intrare).
Pentru CD Emitorul lui 𝑄2 este intrare. La definirea CI nu putem utiliza Emitorul lui 𝑄2 drept
ieşire. Urmează că CI se finalizează în baza lui 𝑄2 .

(𝐶𝐷 ∩ 𝐶𝐼)𝑖𝑛 = 𝐵𝑈𝐶𝐿𝐴 (𝑣𝑏𝑒2 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑎𝑙 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑎𝑟𝑒 𝑖𝑛 𝐴𝐵)

(𝐶𝐷 ∩ 𝐶𝐼)𝑜𝑢𝑡 = 𝑁𝑂𝐷(𝑐𝑜𝑙𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝑄2 )

⇒ 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑡𝑜𝑝𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑎 𝑃𝑜𝑢𝑡 𝑆𝑖𝑛

Redesenăm circuitul pentru a îl aduce la forma standard. Utilizăm THEVENIN pentru a aduce
generatorul la tipul mărimii de comparaţie (MC).

21
La determinarea tensiunii Thevenin, ieşirea „generatorului” se lasă în gol:

𝑖𝑒1 = 0 ⇒ 𝑖𝑐1 = 0 ⇒ 𝑣𝑏𝑒1 = 0 ⇒ 𝑣𝑔𝑒 = 𝑣𝑔

La determinarea rezistenţei Thevenin, 𝑣𝑔 se pasivizează:

𝑟𝜋1 + 0
𝑅𝑔𝑒 = 𝑅𝑖𝑒 𝑣 =
𝑔 =0 𝛽𝑛𝑝𝑛 + 1

Tot ce avem la dreapta nodului de eşantionarea se constituie drept sarcină:

𝑅𝐿𝑒 = 𝑅𝑖𝑏4 = 𝑟𝜋4 + (𝛽𝑝𝑛𝑝 + 1) 𝑅𝐸4

Circuitul adus la forma standard este:

22
Definim funcţia de transfer stabilizată de reacţia negativă.

Pentru circuitul de studio (𝑃𝑜𝑢𝑡 𝑆𝑖𝑛 ):

ME – tensiunea 𝑣𝑜𝑒 ;

MC – tensiunea;
∗
𝑣𝑜𝑒 𝑎𝑣𝑔
𝐴𝑣𝑔 = = ∗ 𝑓∗
𝑣𝑔𝑒 1 + 𝑎𝑣𝑔 𝑣

Se calculează valoarea aproximativă a funcţiei de transfer stabilizate de reacţia negative.

∗
𝑎𝑥𝑔 1
𝐴̃
𝑥𝑔 = ∗lim ∗ ∗
≈ ∗
𝑎𝑥𝑔 →∞ 1 + 𝑎𝑥𝑔 𝑓𝑠 𝑓𝑠

Avem nevoie de factorul de transfer al CRI.

23
 𝑣𝑓 𝑅𝐸3 1
𝑓𝑣∗ = = 𝑅𝐵2 (𝛽𝑛𝑝𝑛 + 1)
𝑣𝑡 𝑅𝐸3 + 𝑅𝐹 + 𝑅𝐵2 𝑟𝜋3 + (𝛽𝑛𝑝𝑛 + 1)(𝑅𝐸3 ‖(𝑅𝐹 + 𝑅𝐵2 ))

Pentru circuitul de studiu (𝑃𝑜𝑢𝑡 𝑆𝑖𝑛 ):

1 1
𝐴̃
𝑣𝑔 ≈ =
𝑓𝑣∗ 𝑅 𝑅𝐸3 1
𝐵2 𝑅 (𝛽𝑛𝑝𝑛 + 1)
𝐸3 + 𝑅𝐹 + 𝑅𝐵2 𝑟𝜋3 + (𝛽𝑛𝑝𝑛 + 1)(𝑅𝐸3 ‖(𝑅𝐹 + 𝑅𝐵2 ))

d. Circuitul ABM conţine:

- Generatorul (din schema standard);

- Amplificatorul de bază (AB) (din schema standard);
- Sarcina (din schema standard);
- Încărcări ale CR asupra întrării şi ieşirii din AB.

24
 ∗ 𝛽𝑛𝑝𝑛 1
∗
𝑣𝑜𝑒
𝑎𝑣𝑔 = ∗ = (𝑅𝐶2 ‖𝑅𝐿𝑒 ‖𝑅𝑜𝑐𝑟 )
𝑣𝑔𝑒 𝛽𝑛𝑝𝑛 + 1 𝑅𝑖∗

𝑅𝑖∗ = 𝑅𝑔𝑒 + 𝑅𝑖𝑒2

𝑟𝜋2 + 𝑅𝑖𝑐𝑟
𝑅𝑖𝑒2 =
𝛽𝑛𝑝𝑛 + 1

𝑅𝑖𝑐𝑟 = 𝑅𝐵2 ‖(𝑅𝐹 + (𝑅𝐸3 ‖𝑅𝑖𝑒3 ))

𝑅𝑜𝑐𝑟 = 𝑅𝑖𝑏3 = 𝑟𝜋3 + (𝛽𝑛𝑝𝑛 + 1)(𝑅𝐸3 ‖(𝑅𝐹 + 𝑅𝐵2 ))

25
e. Pentru determinarea frecvenţei limită inferioare a benzii de trecere avem nevoie de schema
echivalentă pentru semnal mic şi JF a ARN:

Utilizând TCTSC:

1
𝑓𝑗 =
2𝜋𝐶1 𝑅𝑠𝑐1

unde:

𝑅𝑠𝑐1 |𝑣𝑔=0 = 𝑅𝑠𝑡â𝑛𝑔𝑎 + 𝑅𝑑𝑟𝑒𝑎𝑝𝑡𝑎 = 0 + 𝑅𝐵1 ‖𝑅𝑖𝑏1

𝑅𝑖𝑏1 = 𝑟𝜋1 + (𝛽𝑛𝑝𝑛 + 1)𝑅𝑖𝑟

∗
𝑅𝑖𝑟 = 𝑅𝑖𝑟 ∗
− 𝑅𝑔𝑒 = (1 + 𝑎𝑣𝑔 𝑓𝑣∗ )𝑅𝑖∗ − 𝑅𝑔𝑒

𝑅𝑖∗ = 𝑅𝑔𝑒 + 𝑅𝑖𝑒2

𝑟𝜋2 + 𝑅𝑖𝑐𝑟
𝑅𝑖𝑒2 =
𝛽𝑛𝑝𝑛 + 1

26