Iubirea lui a fost iubirea verde-a codrului, a fost iubirea plaiului matern, iubirea unui geniu etern a fost iubirea neamului intreg, pe care astazi voi s-o inteleg si-o inteleg, si nu-nteleg nimic: pana la ea nu stiu sa ma ridic, ci ea ramane totusi un mister, sa arda cu Luceafarul din cer. Tu, Veronica, nu mai plange, nu, ca nu esti vinovata numai tu. Si poate nu e nimeni vinovat: Poetul a iubit cum i-a fost dat: ca un poet Poetul a iubit femeia ce din mit a rasarit. Stai langa el, icoana scumpa fii, cu dorul tau de casa si copii, si nu te stinge, nu te ofili: chiar daca vrei, tu nu mai poti muri, pentru ca el, Poetul, te-a iubit. El tot ce a iubit a-nvesnicit!